550 matches
-
într-un cuvînt ea nu e „muncă cu mintea", ci oțiu închinat contemplării și prefirării tentelor transcendente, de aceea orice demers volitiv pus în slujba adevărului, ba chiar orice vanitate creatoare ce se canonește în numele culturii nu sunt decît forme crase de trufie speculativă. Sau, folosind cuvintele lui Nae Ionescu, „actul de creație este înrudit mai curînd cu căderea decît cu redempțiunea" (p. 37). Iată de ce în opurile speculative găsim carapacea unor doctrine ce plutesc inerte, în derivă istorică, fără o
Spiritul vernacular by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6046_a_7371]
-
îngăduința legendară față de „loaze”, la faptul că, de voie, de nevoie, tot îi trec (sub amenințarea directorului, la presiunea „pilelor” ori, de-a dreptul, acceptând diverse „atenții” - de la bani la excursii în țară sau în străinătate). Mă refer la incompetența crasă a majorității profesorilor. Nu susțin că n-ar ști materia. N-am niciun dubiu că o știu. Însă mult prea mulți dintre ei n-au minimul har pedagogic și nicio strategie dincolo de cea a lui „citiți de aici până aici
Nu râdeți, e de plâns... by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3240_a_4565]
-
obiectivele cenaclului este acela de a arunca punți între literatură și filosofie, s-a propus discutarea abordării filosofice a unui text literar, în speță interpretarea lui Alexandru Dragomir la piesa lui Ioan Luca Caragiale, O scrisoare pierdută, publicată în volumul Crase banalități metafizice, Ed. Humanitas, 2004, pp. 3-38. În cele ce urmează, voi încerca să evaluez comparativ aceste tipuri de asimilare a literaturii în filosofie (Heidegger - Noica - Dragomir). Pentru aceasta, ar trebui în principiu să lămurim câteva lucruri: bunăoară, cum sunt
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
crede că spune. ș...ț șDe aceea, adaugă el,ț nu mai interesează dacă, într-adevăr, Caragiale a gândit întocmai tot ce vom spune despre el. Principalul este că acest lucru e spus, fie că a fost gândit sau nu" (Crase banalități..., p. 4). Dragomir subliniază aici, prudent, spațiul de joc pe care îl deschide o operă și diversitatea posibilă a interpretărilor. Acum, putem constata prima diferență semnificativă dintre Dragomir și cazurile anterioare. În timp ce Noica și primul Heidegger căutau, prin abordarea
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
aceea, el nu face o interpretare ,dragomiriană" la O scrisoare pierdută, ci o interpretare platoniciană. Să observăm că Dragomir spune dintru început un lucru foarte interesant: , Am șovăit, în privința Scrisorii pierdute, între o interpretare platoniciană, una aristoteliciană și una leibniziană" (Crase banalități..., p. 4). Acest lucru vrea să spună că aceste interpretări erau cu putință, că piesa literară permitea o multiplă abordare, ca operă deschisă mai multor interpretări! Însă cât de multe? Putem oare presupune că ar fi posibilă și o
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
euforic și narcisiac, oglindiri ale filosofiei tale în literatura universală, ci de a înțelege, la propriu, ceea ce are acel text literar de spus. Interpretând pe Caragiale, e vorba ,de a avea curajul să vedem și să auzim ce a spus." (Crase banalități..., p. 3) Dragomir subliniază: curajul. Acest lucru înseamnă că, de regulă, noi ne fofilăm în fața spuselor lui Caragiale, că ne ferim să auzim înțelesul vorbelor sale, că reprimăm ceea ce e acolo afirmat ca atare. Acest curaj de care vorbește
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
să se înțeleagă că trucurile lui Caragiale nu trebuie luate ușor. Nu zeflemeaua este substanța replicilor sale. Este drept că prin ele se naște mai întâi râsul, ca deșarjă, însă apoi este solicitată gândirea. Nu este de glumit cu Caragiale." (Crase banalități..., p. 17) Cu alte cuvinte, Caragiale are ceva cu adevărat serios, grav și important de spus, iar seriosul spuselor sale este cu atât mai important cu cât el este mai mascat de caraghioslâcul și de comicul său. Interpretarea lui
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
oare vorba de o pură virtuozitate care ar urma să uluiască, prin rafinamentul său, audiența? Sau putem vedea aici o necesitate mai adâncă? Dragomir spune aici un lucru foarte interesant: anume că interpretarea sa ,trimite ș...ț dincolo de obiectul interpretat" (Crase banalități..., p. 36, s. n.). Mai mult, Dragomir spune că această interpretare nu trebuie redusă la o simplă ,hermeneutică culturală" (Crase banalități..., p. 38). Ea trimite dincolo de spațiul propriu-zis cultural. Dincolo, dincolo, ne întrebăm noi, dar în direcția a ce trimite
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
necesitate mai adâncă? Dragomir spune aici un lucru foarte interesant: anume că interpretarea sa ,trimite ș...ț dincolo de obiectul interpretat" (Crase banalități..., p. 36, s. n.). Mai mult, Dragomir spune că această interpretare nu trebuie redusă la o simplă ,hermeneutică culturală" (Crase banalități..., p. 38). Ea trimite dincolo de spațiul propriu-zis cultural. Dincolo, dincolo, ne întrebăm noi, dar în direcția a ce trimite o astfel de interpretare? Dincolo de cultură și dincolo de Caragiale - sau mai degrabă dincoace - nu este nimic altceva decât existența fiecăruia
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
cutare sau cutare trăsătură a piesei literare, ci ceea ce piesa însăși revelează dincolo și dincoace de piesa însăși și de autorul său. Tocmai acest lucru îl subliniază Dragomir când spune: ,Altceva se întâmplă când încerc să înțeleg însăși existența mea" (Crase banalități..., p. 36). Citindu-le pe Caragiale, ne înțelegem pe noi înșine, în amestecatul și deformatul (sau diformul) periferiei ce ne caracterizează. Or înțelegerea de sine - cu alte cuvinte ,cunoaște-te pe tine însuți" - este scopul constant al filosofiei. De
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
competitiv de trimis "afară", să fim siguri că s-ar fi trimis și până acum! Motivată pompos ca gest de aliniere la și armonizare cu practicile financiare din U.E., lansarea din elicopter a "pachetului de măsuri financiare" e o diversiune crasă: orice ageamiu știe că "europenii" încă nu au o reglementare uniformă privind sistemul de taxe și impozitări! în acest domeniu, fiecare țară din Europa occidentală își construiește propria strategie financiară, căutând punctul ideal al echilibristicii între taxele pe venituri și
Cotiere Armani, abacuri Versace by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17386_a_18711]
-
acreditarea se ridică unui ziarist, nu unei publicații. Și nu pentru punctele de vedere exprimate, ci pentru eventualele încălcări ale ordinii publice. A sancționa opinia, a pune călușul în gura celor care nu gândesc la unison cu puterea înseamnă o crasă și arogantă disprețuire a legilor votate și de cei care acum o calcă în picioare. Ce să mai înțelegi?! Așadar, nici pe baricada anti-pesedistă mințile luminate nu prea prisosesc. În afara combativității plină de farmec și de argumente a Monei Muscă
Să nu ne iluzionăm by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12367_a_13692]
-
sub imperiul unei ingratitudini care, conservîndu-le geniul, îi îndepărtează de oameni. Se înțelege că e vorba de indolența spiritului superior, care își sacrifică contemporanii în numele împlinirii unui dar. Entelehia artistică e mai puternică decît norma morală, și ar fi sinucidere crasă ca, în loc să se prefere pe sine, artistul ar da atenție societății. Ceva din aceste trăsături le regăsim la Erich Bergel, al cărui geniu s-a lovit de timpuriu de ostilitatea împrejurărilor și de micimea semenilor. Născut la Râșnov în 1930
Contrapunctul al XVIII-lea by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3712_a_5037]
-
Mihăieș Iarna nu-i ca vara, într-adevăr, dar nici anul 2005 nu e 1997. Lucrurile privite atunci cu îngăduință (bâlbâielile noii guvernări, aroganța lui Emil Constantinescu, mentalitatea "cetății asediate" - la propriu, prin baricadarea echipei prezidențiale îndărătul zidurilor Cotroceniului -, incompetența crasă a administratorilor din teritoriu) nu au azi nici o șansă de-a fi tolerate. Românii care s-au mai fript o dată nu vor accepta nici în ruptul capului să retrăiască dezămăgirea de acum opt ani. Astfel se explică atacurile tot mai
Curcile diplomate by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11992_a_13317]
-
altul. La fel se întîmplă cu fenomenul de manipulare psihică: refuzăm să admitem că ne putem număra printre victime. Întotdeauna alții sunt predispuși fenomenului și de aceea naivii, prost-informații sau credulii aparțin taberei adversarilor. În realitate, e semn de îngustime crasă să-ți închipui că poți fi imun la actualele tehnici de înrîurire mediatică. De aceea, cartea lui Kathleen Taylor se cuvine a fi citită cu ochii îndreptați spre noi, spre a căuta simptomele influențelor la care suntem supuși. Spălarea creierului
Lustrația mentală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5931_a_7256]
-
Mircea Mihăieș Într-un articol din ,Cotidianul", enervat de felul în care mulți ziariști români consemnează evenimentele culturale, mi-am vărsat năduful asupra unui exemplu cras de incompetență: o persoană dotată cu legitimație de presă de la un ziar din București a profitat de vizita în România a lui Mario Vargas Llosa pentru a pompa în pagină câteva mii de semne de venin antiintelectual. Era un singur
Struții și povestașul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11269_a_12594]
-
îi este la un pas să-și ia zborul, se redresează întorcîndu-se la morga serenă, de mașină gînditoare ticăind perpetuu. De exemplu, obiceiul ca în tribunale sinceritatea martorilor să fie obținută prin jurămîntul făcut pe Biblie îl consideră reminiscența unei crase superstiții. Martorilor li se cultivă credința într-o forță punitivă aflată dincolo, a cărei privire supraveghează desfășurarea procesului, o posibilă minciună din partea martorului fiind pedepsită fie în plan divin, fie în planul conștiinței. Dar în ambele cazuri, sinceritatea depoziției provine
Morala cerbilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2830_a_4155]
-
scrisorii adresate directorului publicației "Cațavencii", Mircea Dinescu „Domnule Mircea Dinescu, Considerăm articolul apărut în ziarul «Cațavencii», ziar al cărui președinte sînteți, o jignire la adresa întregii bresle atoricești, nu numai la adresa doamnei Oana Pellea. Știm că trăim vremuri murdare, de incultură crasă, incultură la care ziarele și televiziunile contribuie din plin. Totuși, chiar în jalnicul context cultural în care ne aflăm, articolul scris de Radu Alexandru «Oana Pellea și valorile» a reușit să ne agreseze într-un mod foarte personal pe toți
Revolta artiștilor, după criticile aduse Oanei Pellea: Domnule Dinescu, mizeria care se revarsă din articol ne lovește pe toți by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/65287_a_66612]
-
nici aceia într-o stare de sănătate mulțumitoare, argumentele privitoare la frumusețea vieții de muzician sînt postișe. Nemuritorul Schubert a murit repede, iar interesul crescînd pe care posteritatea l-a arătat pieselor sale a fost în contrast flagrant cu neglijența crasă pe care compozitorul a dovedit-o în privința destinului lor. Cauza stă în neîncrederea pe care o avea în cea mai mare parte a bucăților pe care le crease d’emblée, dintr-o suflare și fără reveniri ulterioare. Apoi, dacă l-
Compozitorul fără biografie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5200_a_6525]
-
încît simțul coerenței se revoltă spontan. Căci într-un destin trebuie să existe măcar o infimă doză de sens sugerat, dacă nu un traseu clar al unei vocații împlinite. La Bejan, situația e de cimitir părăsit: o mostră de absurditate crasă, la vederea căreia realizezi că tot ce și-a dorit în viață nu a căpătat, dar că în schimb s-a ales cu episoade la care n-a visat niciodată. Ipoteza consolatoare că fiecare își face viața grație voinței proprii
Crucea de la Oranki by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5679_a_7004]
-
rebut inofensiv. Citind o mulțime de încercări literare de toate calibrele ale unor autori de diferite vârste și inegală pregătire, am întâlnit destule cazuri care asociază limbajul poetic neapărat unor forme de exprimare specială, "poetică" de obicei de o desuetudine crasă, forme ce nu se regăsesc în limba vie, vorbită de respectivii autori. Dezgustul cititorului modern, și așa rebel, și așa intolerant astăzi cu ideea de poezie, și așa justificat prin lipsa reală de timp, se adâncește. Pentru poezie, care are
Poemul și scrisoarea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/7859_a_9184]
-
o ceară. Dar Basarab este o poreclă. Numele lui adevărat era Ivanco, deci Ioan. Toate documentele spun că era român și ortodox. Argumentul că numele, dacă este de origine turcă, înseamnă că posesorul are și o origine cumană arată ignoranța crasă - folosesc o sintagmă a domnului Djuvara, care se raportează însă la alții - a acestui domn. Este ca și cum ai spune că Johnny Răducanu era american pentru că-l chema Johnny. Mai aproape de zilele noastre, toți românii din Transilvania, în epoca ocupației maghiare
Scandal în lumea cărților: "Djuvara are teorii elucubrante" by Iordachescu Ionut () [Corola-journal/Journalistic/68555_a_69880]
-
și prin scoatere din context. În primul caz, negi o evidență și o modifici, spunînd de pildă că reputatul lingvist Eugen Coșeriu, pe vremea cînd era student la Chișinău, nu purta cămașă verde, ci avea simpatii bolșevice. Minciuna ar fi crasă și în ea ar sta condiția inițială a falsificării biografiei lui Coșeriu. În al doilea caz, cel al culpei de omisiune, nu negi faptul ca atare, ci doar îl treci sub tăcere, falsificînd istoria în aceeași măsură. În aparență, procedeul
Istoricul reacționar by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5115_a_6440]
-
gîndul spre prototipul genului, jurnalul Monicăi Lovinescu. Popoare întregi, constată cu durere Alice Voinescu, au fost abandonate de americani „în plata dușmanului”, „comunismul prepară o cultură întemeiată pe ură”, comuniștii români n-ar fi decît niște „improvizați”, fantoșe ale oportunismului cras, regimul în ansamblu „e fals, e monstruos, o viziune de nebuni”. La polul opus, Nina Cassian, vestala sistemului abuziv, tentînd o redempțiune atunci cînd falimentul acestuia n-a mai putut fi ocolit. N-ar putea fi vorba, în ezitanta, atît
Un șir de „sincerități” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3780_a_5105]
-
fi împotmolit în acest diletantism.“ (p. 22). Ce surprinde la Thomas Mann e ușurința cu care, vorbind de opera lui Wagner, folosește expresia „dramă muzicală“, știută fiind aversiunea compozitorului din Leipzig față de Musikdrama, pe care o considera semn al neînțelegerii crase în privința creației sale. Pentru Wagner, „drama“ înseamnă etimologic „act“ de punere în scenă a unor ritualuri populare, o replică modernă a misterelor eleusine, iar un asemenea ritual cere ca libretul, partitura, actul regizoral și element mitic să se strîngă toate
Ventrilocul lui Dumnezeu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3650_a_4975]