KorAP: Find »[drukola/base=cravată & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...15 16 17 ...128 >

3,198 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

oră și trebuie să-mi iau bagajele, iar tu trebuie să-ți faci interviul. Bea-ți ginul și hai să plecăm! Mabel Warren Își ridică paharul și-l bău. Apoi se sculă și forma ei pătrățoasă se clătină puțin. Purta cravată, un guler țeapăn și un costum „sport“ de tweed. Sprâncenele-i erau grele, iar ochii Îi erau Întunecați, hotărâți și roșii din cauza plânsului. — Știi de ce beau, protestă ea. — Prostii, dragă! spuse Janet Pardoe, asigurându-se În oglinda ei micuță că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
E al dumitale. Nu, e al dumitale. El Începu să râdă cu plăcere de consternarea ei. Ce vrei să spui? Nu-l pot primi. Trebuie să fi costat ceva lire. — Zece, spuse el mândru. Zece lire. Își strânse nodul la cravată și spuse, fudulindu-se: — Asta pentru mine nu-i nimica. Dar Încrederea lui În sine și mândria din ochii lui o Înstrăinară. Ea spuse, cu serioasă suspiciune: — Unde vrei s-ajungi? Ce crezi că sunt eu? Biletul zăcea Între ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
că, dacă nu izbucnește războiul european sau nu moare regele, reportajul meu o să domine ziarul, se gândi ea și, cu privirile pe fata din fața ei, revăzu imaginea doctorului Czinner, obosit și ponosit, așa, de modă veche, cu gulerul Înalt și cravata lui Îngustă și cu nodul strâns, stând În colțul compartimentului cu mâinile Încleștate pe genunchi, În timp ce ea Îi spune o groază de minciuni despre Belgrad. „Doctorul Czinner trăiește“, se gândi ea, compunând titlurile, dar nu acesta va fi cel mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
prindă lumina când va veni, asta și nimic mai puțin. Mugetul scăzu și lumina reveni brusc. Dr. Czinner se afla În ușă, cu un ziar sub braț. Purta iarăși balonzaidul și ea Îi privi disprețuitoare ochelarii, părul cărunt, mustața neîngrijită, cravata Îngustă și legată strâns. Lăsă harta jos și rânji În direcția lui: — Deci? Dr. Czinner intră și Închise ușa. Se așeză pe locul din fața ei fără nici un semn de ostilitate. Știe că-l am la mână, se gândi ea, deci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Îi Înfruntase astfel: Voi sunteți cei depășiți, cu mitralierele voastre, cu gazul toxic și trăncăneala despre patrie. Fără să-și dea seama, În timp ce parcurgea intervalul de la masă la masă, el Își atingea și Își strângea nodul - oricum prea strâns - de la cravată și pipăia acul ei victorian. Eu aparțin prezentului. Dar scufundat pe moment În visul lui grandilocvent, trecu cu vederea șirurile lungi de fețe de adolescenți răutăcioși, batjocura pe la spate, poreclele, caricaturile, bilețelele strecurate În cărțile de gramatică sau pe sub bănci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Și-apoi e genial. — O să cobori În hol cu mine, vom sări Într-un taxi și vom cina la Pera Palace. — Sărmanul om nu mă va ierta În veci. Ar fi o chestie! Asta este, Își spuse Myatt, trăgând de cravata lui neagră. Acum, că știu că mama ei a fost evreică, totul e mai ușor. I-a fost ușor să discute aprins tot timpul cât a ținut cina și să-și treacă un braț În jurul ei În timpul cât au mers

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

ei. Fata obișnuită plecă de acolo curând și am văzut cum Hunter a continuat să converseze cu posesoarea pomeților frumoși. Chipul fetei era Încadrat de o perucă strălucitoare din păr drept, În stil japonez. Era Îmbrăcată cu o cămașă albă, cravată neagră și un kilt mini. Picioarele ei aveau lungimea nebunească specifică acelor creaturi Înalte și zvelte din Însorita Sardinie. În picioare avea pantofi ortopedici foarte Înalți și șosete albe până la genunchi. De fapt, arăta șic Într-un fel ciudat, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Acel „cineva“ era Sanford Berman. (Al doilea nume al său fusese scurtat de la Bermothovoski, atunci când familia lui plecase din Rusia În America, În 1939.) Stătea, deloc În largul său, pe unul dintre taburetele de blană, Îmbrăcat la costum și la cravată, și bea Perrier. În ciuda faptului că era exact genul de mogul În vârstă, avea carisma bărbatului puternic. Părea să cunoască pe toată lumea, iar toată lumea dorea să-l cunoască. Phoebe dădea roată În jurul taburetului lui de parcă era o leoaică Înfometată atunci când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

nu mai are de ce să-și facă griji pentru ceea ce e în mintea noastră. Imaginația tuturor este atrofiată, așa că nimeni nu mai are cum să devină o amenințare pentru lume. Îmi deschei un nasture de la cămașa albă și-mi vâr cravata pe dedesubt. Apăsând puternic cu bărbia pe nodul cravatei, așez cu penseta câte un geam minuscul în fiecare fereastră. Decupez, cu o lamă de ras, draperii de plastic nu mai mari decât un timbru, albastre pentru ferestrele de la etaj și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ceea ce e în mintea noastră. Imaginația tuturor este atrofiată, așa că nimeni nu mai are cum să devină o amenințare pentru lume. Îmi deschei un nasture de la cămașa albă și-mi vâr cravata pe dedesubt. Apăsând puternic cu bărbia pe nodul cravatei, așez cu penseta câte un geam minuscul în fiecare fereastră. Decupez, cu o lamă de ras, draperii de plastic nu mai mari decât un timbru, albastre pentru ferestrele de la etaj și galbene pentru parter. Unele sunt trase, altele sunt lăsate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
vocile de la radio și de aburii care bubuie prin țevile din pereți. Adevărul e că poți uita chiar și ziua aceea, și nu ți-ar trebui mai mult timp decât ți-ar lua ca să-ți faci un nod perfect la cravată. O știu foarte bine. Asta-i viața mea. Nu e de-ajuns să te muți. Trebuie să te apuci de un hobby. Să te pierzi în muncă. Să-ți schimbi numele. Până la urmă o să recompui piesele disparate. Să pui ordine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cu totul în norul roz și luminos al coafurii. — Liniștește-te, Mona, zice, zâmbind și măsurându-mă cu privirea de sus până jos. Haină sport maro, zice, pantaloni maro, de stofă, cămașă albă... - se încruntă și face o grimasă - și cravată albastră. Femeia continuă să spună în telefon: — Între două vârste. Un metru nouăzeci, cam vreo optzeci și cinci de kilograme. Caucazian. Castaniu; verzi. Îmi face cu ochiul și zice: — Părul e cam neglijent și nu s-a bărbierit azi, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
zice: — Mona. Nu ne putem permite să pierdem exclusivitatea asta. Dacă or să construiască altă casă, e foarte posibil să dispară definitiv de pe piață. Apoi tace din nou, continuând să asculte. Și, sincer, de când nu mai ai voie să porți cravată albastră la sacou maro? Îmi înclin capul ca să-i prind privirea, spunând: Doamnă Boyle? Aș vrea să ne întâlnim într-un loc privat, undeva, nu la ea la birou. E vorba despre un subiect pe care-l investighez. Dar dă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
care le cuprinde somnul. E un cântec nostalgic și sentimental; îmi simt fața lividă și înfierbântată de hemoglobina oxigenată în timp ce citesc poezia cu voce tare sub lumina de neon, la o lățime de birou de editorul meu, care stă cu cravata desfăcută și cu gulerul descheiat, lăsat pe spate în scaun, cu ochii închiși. Gura îi este întredeschisă; și pe dinți, și pe cana de cafea sunt aceleași pete maronii. E bine că suntem singuri și durează doar un minut. La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
secția de știri naționale. Unii își iau hainele și pornesc spre lift. Alții își iau o revistă și pornesc spre toaletă. Alții se pitesc în spatele monitoarelor și se fac că vorbesc la telefon, în timp ce Henderson se proțăpește în mijlocul biroului cu cravata desfăcută și gulerul descheiat, răcnind: — Unde naiba e Duncan? Ediția de prânz trebuie se plece la tipar - zbiară Henderson - și noi n-am încheiat prima pagină, fir-ar al dracului! Unii ridică din umeri. Eu ridic telefonul. În legătură cu Henderson, faptele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Este șeful departamentului de știri naționale. E întotdeauna la curent cu prognoza meteo și întotdeauna îi atârnă de o haină o legitimație de acces. Parola de la calculatorul lui e „parola“. Vine lângă biroul meu și zice: — Streator, porcăria asta de cravată albastră e singura pe care-o ai? Cu receptorul lipit de ureche, articulez fără glas „Interviu“. Întreb tonul din telefon: — Cu B de la „băiat“? Bineînțeles că nu spun nimănui că i-am citit lui Duncan poezia. Nu am cum să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
doi morți într-un apartament de hotel și nu știm dacă e o știre sau nu. Unde-i Duncan? Trebuie să se intereseze despre ce-i vorba. Cred că asta zice. E prea zgomot. Mă uit în oglindă, îmi îndrept cravata și-mi trec degetele prin păr. Cât ai clipi din ochi, cu imaginea lui Henderson reflectată lângă mine, aș recita dintr-o suflare descântecul și, până mâine dimineață, ar ieși din viața mea. Ca și Duncan. Mort. Ar fi cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cu imaginea lui Henderson reflectată lângă mine, aș recita dintr-o suflare descântecul și, până mâine dimineață, ar ieși din viața mea. Ca și Duncan. Mort. Ar fi cât de poate de ușor. Însă îl întreb dacă merge să port cravată albastră la sacou maro. Capitolul 8 Când primul medic de ambulanță a ajuns la fața locului, primul lucru pe care l-a făcut a fost să-l sune pe agentul lui de bursă. Medicul de ambulanță, prietenul meu John Nash

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
nu trebuie, să știți. Dă din cap spre bucătărie și zice: — Stridie, hai să mă ajuți un pic. Hainele însemnă lipsă de onestitate în cea mai pură formă. Zâmbește cu jumătate de gură, îmi face cu ochiul și zice: — Ce cravată simpatică, tati! Și încep să număr: 1, 2, 3... Când Mona se duce în bucătărie, Helen se întoarce spre mine și zice: — Nu-mi vine să cred că i-ați mai spus cuiva! Se referă la Nash. N-am avut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ei și zice: — Ăsta ar fi un minimum necesar pentru început. Stridie își scutură părul din ochi și-și împinge bărbia în față, spre mine. Vine și-și înfige degetul arătător în pieptul meu, împingându-mă zdravăn, țintuindu-l în mijlocul cravatei albastre, și zice: — Uite care-i treaba, tati. Împungându-mă cu degetul, zice: Singurul blestem pe care-l știi matale este: „Mie să mi-o aduceți bine pătrunsă“. Și mă opresc din numărătoare. Iute ca un spasm muscular, încordându-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mai e fiica mea. Acum este o ființă pe care s-ar putea să n-o înțeleg niciodată. O străină. Și zice printre dinți: — Aș putea să vă omor. Să vă omor. Și-mi aranjez părul cu mâna. Îmi îndrept cravata și-mi netezesc cămașa. Număr - 1, 2, 3 - și-i spun nu, dar noi am putea s-o omorâm pe ea. Îi spun că ar trebui să-i ceară iertare doamnei Boyle. Este ceea ce se cheamă o iubire severă. Helen

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cu un bărbat și o femeie loviți de trăsnet, apoi călcați de un tanc, apoi sângerând de moarte prin găvanele ochilor. Creierul le-a țâșnit pe urechi. Femeia poartă un costum de comandă și o mulțime de bijuterii. Bărbatul are cravată albastră. Număr: 1, 2, 3... Mona ia bărbatul și femeia și-i rupe în fâșii subțiri. Telefonul sună din nou; răspund. Țin telefonul apăsat pe piept și zic: E un tip, Helen. Zice că-i curge sânge din duș. Ținând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Nu este înarmat, dar ar putea fi foarte periculos“. Bărbatul din fotografie este tânăr și inocent. Nu sunt eu. Femeia a murit. Niște stafii, amândoi. Sub fotografie scrie: „În acest moment se folosește de numele «Carl Streator». Poartă de obicei cravată albastră“. Și mai jos scrie: „Dacă aveți informații despre el, vă rugăm să sunați la 911 și să cereți poliția“. Să fi băgat Stridie anunțul, să-l fi băgat poliția, nu știu. Stând amândoi în picioare și uitându-ne la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
niște numere. Începe să citească, și poșeta care-i atârnă în dreptul taliei începe să se înalțe lin. Poșeta se înalță mai sus, până ce rămâne priponită de baretă, plutind deasupra capului ei asemenea unui balon galben. Helen continuă să citească, și cravata îmi plutește dinainte. Asemenea unui șarpe albastru care se înalță dintr-un coș, îmi atinge nasul. Tivul fustei lui Helen începe să se ridice, și ea îl prinde și-l ține în jos cu mâna, între picioare. Continuă să citească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-i dă drumul. Cu mâinile ei pline de pete, îmi desface și pantoful celălalt, în timp ce primul se rostogolește pe podea. — Haide, zice, și-și strecoară brațul sub al meu. Scoate-ți haina. Îmi aruncă geaca afară din încâlceala candelabrului. Apoi cravata. Își scoate și ea taiorul și-i dă drumul. În jurul nostru, candelabrul scânteiază în milioane de curcubee de cristal. Căldura sutelor de beculețe. Mirosul de praf ars de pe toate aceste becuri încinse. Totul este orbitor, totul vibrează, iar noi plutim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]