590 matches
-
îi rămâneau descoperiți. Au sorbit din băutură în tăcere. Andrei a întins mâna și i-a mângâiat părul umed. Și-a lipit fața rece de palma lui, închizând ochii. Mâna lui a coborât pe umăr, pe braț, a simțit-o crispându-se când i-a atins șoldul. I-a prins un genunchi în căușul palmei. Îl privea, total nemișcată, calm și intens, cu ochii ei deschiși la culoare, apoi s-a scuturat de încordare și a clătinat de câteva ori din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mai aveau nici o șansă de scăpare. Un zâmbet dureros îi înțepă obrazul înghețat. Îl suportă cu satisfacție. Iată că totul se termina printr-un accident. Nesperat de curat. Îl intriga doar liniștea neclintită a celor doi. Nu fugeau, nu se crispau, nu strigau. Își duse iarăși luneta la ochiul neacoperit. Se aștepta să-i vadă împietriți de groază. Dar ei arătau ca un grup statuar dintr-o grădină, într-o zi liniștită de vară. Zâmbeau. Curentul de aer stârnit de înaintarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pentru copiii omorâți. — Cum? Era În arest când a dispărut Peter Lumley. Gary răbufni. — Poate-a avut un complice. — Și el era unul care pipăia, nu un ucigaș, se băgă-n vorbă și Jackie. Lui Îi plăceau vii. Logan se crispă. Nu era o imagine plăcută, dar avea dreptate. Numai că Gary cel Mare n-avea de gând s-o lase baltă așa ușor. — Poate nu i se mai scoală? Poate de asta-i omoară! — Asta nu schimbă cu nimic faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de bravură. A Întins mâna și l-a bătut ușor pe Olson pe braț. - Fii amabil și scoate-ți pălăria. Ești În ascensor cu o doamnă. Pălăria lui Olson s-a ridicat Încet de pe cap. Au urmat două minute destul de crispate În lumina din hol, timp În care recepționerul de noapte și câțiva oaspeți Întârziați i-au examinat curioși: fata țipător Îmbrăcată, cu capul plecat, și tânărul chipeș, care-și ținea bărbia cu câteva grade prea sus. Concluzia era la Îndemâna oricui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și-a prins puța unde? Vreun amant de-al lui Claire? — Nu-mi amintesc. — Morton Ziffkin? — Nu. — Vreunul din mexicanii ei? Benavides, Lopez, Duarte? — Nu, nu era mexican. — Chaz Minear? Reynolds Loftis? Bingo la Loftis: mușchii feței lui Lux se crispară, încadrând un zâmbet fals. Nu, nici ei. Buzz îi răspunse: — E, căcat! Spune tot ce știi. Acum! Lux dădu din umeri - se pregătea de minciună. — Mi s-a pus o pată pe Claire, ca și lui Loftis. Eram gelos. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
văzduh. Solii se uitau cu luare aminte la golf și la promontoriul dimprejur. Era primul port străin pe care-l vedeau în viața lor. Primul pământ străin pe care puneau piciorul în viața lor. Samuraiul și Tanaka Tarozaemon aveau fețele crispate de emoție, ochii lui Nishi sclipeau, iar chipul lui Matsuki care stătea el cu mâinile în sân arăta parcă supărat. Golful era liniștit. Nici urmă de val. Era un port mai mare decât Tsukinoura, de unde porniseră ei, dar, din cine știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
scena Oscarurilor, familiei, prietenilor, soțului, garderobierei și lumii întregi, suntem (măcar unii dintre noi) mișcați, emoționați, atinși. Creierul nostru răspunde în mod involuntar și automat la semnalele transmise de alți oameni. Adam Smith remarca încă acum trei secole că ne crispăm atunci când cineva se lovește la deget. În mod similar, observă Cacioppo și Patrick, ne ferim atunci când cineva de lângă noi se ferește. Urmărim și repetăm, fără să fim conștienți de asta, mișcările ochilor altora și direcția în care privesc, pauzele pe
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
trebui să știm dacă savantul mai e în viață. Nu îmi pot imagina ce ar fi câștigat el dintr-o explozie, dar faptul că 814 e grupul lui e o coincidență prea mare. Trebuie să însemne ceva. MARIN, CARE ERA CRISPAT DE DURERE, SIMȚI NEVOIA SĂ SPUNĂ: "POATE CĂ EL ERA CHIAR ȚINTA". ÎȘI REPRIMĂ ÎNSĂ IMPULSUL ȘI SE MULȚUMI SĂ ÎNTREBE: \ ȘI DACĂ NU APARE? \ ÎN ACEST CAZ SE ÎNFUNDĂ ÎNCĂ O PISTĂ. MARIN ÎNCUVIINȚĂ. DE FAPT ERA INUTIL SĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
clătinându-se ușor și luptându-se cu senzația de amețeală. Ochii arși de febră îi căzură asupra lui Trask. Savantul se străduia să își desfacă cătușele. Mușchii gâtului și ai maxilarului inferior erau încordați la maximum, întregul corp îi era crispat, iar pe față îi curgeau broboane de sudoare. Ochii lui sticloși, aparent lipsiți de vedere, se rostogoliră în orbite până când întâlniră privirea lui Marin. Trask șopti răgușit: ― David, ceva a încercat să pună stăpânire pe mintea mea în ultimele câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
apucau nervii, ori începeam să am idei sinucigașe. Eram ceea ce mama mea numește „un golan leneș”. Mary a zâmbit. Îți căutai sufletul. Drew s-a întors cu fața către ea și i-a luat mâna. Cu alți bărbați, Mary se crispa; degetele lui Drew păreau însă o ușurare rece. Fiecare atingere a lui o relaxa, îi mai decrispa un membru, îi mai descâlcea un ghem de oase. Indienii Nez Percé cred că, într-o zi, Coiotul o să distrugă zăgazurile, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
erau prea încântați de asta, a comentat ea. Ahmad și-a privit mâinile. Nu. Nu prea. Alice a luat-o înapoi, către tabără, dar Ahmad a ajuns-o repede din urmă și-a luat-o de mână. Femeia s-a crispat, dar ochii lui erau blânzi, iar vocea îi semăna cu șoaptele copacilor. Alice, a zis Ahmad, ai luat-o în direcție greșită. Alice s-a uitat împrejur. Într-adevăr, fără să-și dea seama, se afundase și mai tare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
-ne cum arătăm acum ? Când nimeni nu i-a răspuns, Irene a pus jos paharul de vin și s-a ridicat în picioare. Vă dați seama că e posibil ca toate să rămânem singure ? Toate cele patru prietene s-au crispat, în tăcere, iar IRene a clătinat din cap. Oricum întrebarea ei fusese retorică sau, cel puțin, nu le fusese adresată membrelor clubului sushi sau vreunei prietene. Asta era întrebarea pe care ți-o pui singură atunci când bărbatul ți-a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
încă aceeași frică. O altă frică ... de altceva, în jurul acelorași lucruri. Impresia ei era inexplicabilă și nerezolvată. stâng. Buna Lina căzuse pe scara beciului și avea o luxație ia piciorul 223 - Am căzut cu stângul, glumea cu gura ei lată, crispată de durere. Era singură în fundul patului, când venise Elena Drăgănescu s-o vadă. Declarase că ar fi mulțumită de puțină odihnă de n-ar fi junghiurile. Altfel, zicea că e bine îngrijită. Venea zilnic secundul de la Filantropia, simpaticul Romulus. Venea
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
ochi, Elena își apropie încet capul de al tovarășului ei: gest acum voluntar. Un spațiu mic, ca și inexistent, separa obrazul palid al femeiei de profilul rigid al muzicantului. Era senzația nesigură a unei atingeri sau certitudinea ei emoționantă. Marcian crispa cu nervozitate pumnul pe genunchiul docil. La murmurul vag al mersului se amestecă un mic gemet de durere și consimțire al Elenei. Atunci Marcian, tot nemișcat, dar acum nemișcat printr-o încordare desperată, ca să nu i se strămute cumva povara
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
frumoasa doamnă Hallipa, stăpâna casei, Lenora! Mâinile ei albe și catifelate păreau azi mai lungi, mototolind cu nervozitate un ziar. Figura ei de păpușă blondă, de păpușă de Nurenberg, cu gura roșie și mică, cu obrajii de porțelan roz, era crispată și ochii mari albaștri, ochii de sticlă limpede, erau plânși; ondulările regulate ale părului oxigenat, auriu ca o perucă, erau deformate și corpul majestuos, plin, totdeauna conștient de statura lui bogată, sta lânced, obosit, învelit fără grijă în chimonoul de
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ție, ca să-ți poți purta mai ușor singurătatea. Ține-o pe ea în pază, altfel o să înceapă să urle prin privirea ta, prin gesturile tale, prin mersul, prin obiceiurile zilei, prin cuvinte. Și încă ceva: Nu te îndârji, nu te crispa în singurătate, dacă nu-ți va fi dat să o poți potoli. Curgi odată cu ea, curgi, curgi, Nu știi oare că tot ceea ce curge ia forma drumului pe care s-a pornit? Cine știe, poate într-o zi îți va
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
veseli, calmi și bine dispuși... Ei vezi, aici se cam greșește. Nu doar pentru binele omului, dar chiar și numai ca să-și facă treaba așa cum trebuie, omul trebuie să se simtă bine. Munca nu trebuie să te facă să fii crispat, agitat, grăbit, enervat, prost dispus, supărăcios, sau mai știu eu cum. Dacă devii așa, nici ceea ce faci nu va fi așa cum ar trebui să fie, vei putea mai ușor să faci greșeli În munca ta, și În plus, organismul se
Viaţa-i complicat de simplă by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91691_a_93569]
-
apunea fără vlagă dincolo de ograda lăsată în paragină. Se întuneca în cameră și privirea îi zbură ca un fluture de noapte spre flacăra singurei lumânări care ardea între mâinile moartei. Ceara topită picura pe degetele descărnate ale fetei. Un rictus crispa fața Bătrânului la fiecare nouă picătură de ceară încinsă. Se gândi o clipă să schimbe poziția lumânării, dar își înăbuși gestul, realizându-i inutilitatea. în vârful flăcării se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între două
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
sunt prea porniți în a învinovăți pe alții pentru a mai avea posibilitatea unei introspecții, pentru a lua distanță față de ei înșiși și a se dumiri. Cei ce cred pe alții vinovați pentru viața pe care au dus-o sunt crispați, în timp ce aceia care s-au găsit pe ei înșiși vinovați sunt împăcați. Lumea occidentală, așa cum e organizată, ține cont de toate simțurile: este, în afară de vizualul ce deseori de copleșește, o lume de mirosuri frumoase (și nu e vorba numai de
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
nave spațiale și că trebuie să existe neapărat și niște locuitori. Mult deasupra lui se produse brusc o vagă mișcare. Păianjeni. Îi văzu clar, niște ființe uriașe cu multe picioare și înțelegerea deplină a acestui fapt îl făcu să se crispeze. Așadar un trib de ființe arahnoide reprezentau acum marele premiu al naturii, inteligența supremă a tuturor veacurilor, stăpînitorii universului. Acest gînd păru să-i stăruie foarte multă vreme în minte, pînă cînd, dintr-o sursă ascunsă, veni spre el o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
durerii și suferinței ei grele. Radu nu zise nimic doar se mulțumi să aprobe din cap, ștergându-și ochii și fața, oftând. Deși tristețea lui era vizibilă, părea liniștit. Pe chipul său se așternu o seninătate melancolică. Nu mai era crispat ca la moartea tatălui său. El îi luase pe Ramona și Andrei de lângă sicriu, ducându-i în camera lui, unde ardea un foc bun, oferindu-le câte o cafea fierbinte și vin roșu. -Cum vi se pare orașul meu natal
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
mâini descoperite, cu mișcări având imediat conotații extrem de senzuale. Ciocni, mulțumind cu un surâs și, deplasându-și capul pe spate, aruncă pe gâtlej jumătate din conținutul paharului. Nu-și drese vocea, cum fac băutorii versați, și fețișoara nu i se crispă câtuși de puțin de agresiunea alcoolului. Îndată, oferind foarte natural o pildă de artă a comunicării, Melanie recompuse, ca într-un clip publicitar, perioada proiectării și zidirii hotelului. Binevoi să spună că soțul ei, om de afaceri harnic, eficient și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
luminișului cu arborele-candelabru de argint. Smulse dintr-un ram țepos un spin ascuțit și lung și împinse cu hotărâre vârful atroce în carne, dungându-și câteva linii sângerii în formă de radical în podul propriei palme. Văzându-l, Vânătorului i se crispară ușor vopselele de război de pe frunte. Clătină din cap a dojană: Albert, îl mustră el, de ce îți crestezi pielea cu acest tatuaj de neînțeles? Abia te-ai vindecat de dureroasa zgârietură de pe obraz și acum te-ai apucat să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
te rog, un han bun. — Han? — Da, han... hotel. — Dar, Gaston, vei sta la noi, îi explică Takamori. Gaston nu a priceput din prima clipă. Takamori i-a repetat și el a înțeles în final. Chipul de cal s-a crispat de aveai impresia că era gata-gata să plângă. L-a privit pe Takamori, apoi i-a întins mâna și i-a spus: — Mulțumesc... ești foarte amabil. 3 ? A trecut o săptămână până când familia Higaki s-a obișnuit cât de cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mai lăsa să pleci. Sau, mă rog, eu aș încerca... Tu oricum ai putea să-ți iei zborul... Și-a înfundat fața în pieptul meu, să n-o văd că-i dau lacrimile. - Poate... - Stai liniștit, Voievoade, să nu te crispezi, să nu intri la idei... Nu-i nimic serios, nu vreau nimic de la tine, nu mă leg de capul tău, nu ești obligat să mă cauți, nici măcar să mă suni, nu cerșesc atenție, nimic... conversăm și noi să treacă zăpușeala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]