461 matches
-
își așeză bicicleta înăuntru, apoi o invită pe Ramona să urce. Ea îl privi surprinsă, apoi zâmbi și urcă pe scaunul din față dându-și seama de intenția lui. în timp ce Radu conducea, Ramona observă pe fața lui un fel de crispare. Atunci ea îl întrebă: -Te simți bine? Radu nu-i răspunse imediat, în câteva clipe se însenină și zise zâmbind: -Da... foarte bine. Radu reuși foarte repede să-și alunge acea amintire urâtă legată de accidentul tatălui său, care le
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
Înțelegeți ce vreau să spun prin faptul că eram amândoi Într-o perioadă de apogeu? — Am impresia că vă referiți la ceva ce diferă de la bărbat la femeie, am răspuns eu, smulgându-i un zâmbet. Nu era decât o ușoară crispare a buzelor, dar acel surâs provocă din nou un mic cutremur În dulapul meu de cuvinte uitate, căzute În desuetudine, care dădeau să iasă la iveală ca niște zombi. Ceea ce a adăugat ea Însă le-a oprit ascensiunea. — Aveți darul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
tu că ai vrea să Încerci orice droguri, numai să te facă să te simți bine? Ei bine, am adus cu mine ceva de la Londra, săptămâna trecută. Vrei să Încerci? Auzindu-l, Noriko se crispă puțin. Tocmai starea aceasta de crispare nu trebuia să o lase să dispară. — Poftiiiiim? Ce spuuuui? răspunse Noriko, prelungind finalul cuvintelor și mai mult decât până acum. Motivul pentru care venise În seara aceasta era că avea poftă să facă sex, după atâta vreme În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Kataoka, camera de hotel și vagabondul pe care-l Întâlnea după un an, și mai ales nu Înțelegea care era rolul ei În toată povestea. Prin felul Împiedicat de a vorbi al unei studente prostuțe Încerca să ascundă tocmai această crispare, precum și buna creștere și propria-i forță. Era suficient de puternică pentru a-și dori să afle ce efect aveau drogurile și În ce fel urmau să modifice relațiile dintre ei trei. — Ce fel de droguri? Întrebă Noriko după ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
a suit pânè la cuibul ei, luând-o pe nepregètite, Eu plec, mè bâlbâi în fața acestui copil a cèrui înfèțișare angelicè ar putea ascunde un demon care se joacè cu mine ca si cum ar ști ce vrea, el, cu o imperceptibilè crispare a buzelor și cu o licèrire stranie în ochi, cedând, Bine! apoi, se așazè din nou pe scaunul meu, la calculatorul meu, ocupând biroul meu, acaparând tastatură mea, ignorându-mè ca si cum aș fi plecat deja, Eu, contemplându-i arcul dulce al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
se va întâmpla? Pe măsură ce mergeam, am putut să văd și altceva decât pereții albi ai holului. Paznicii de la uși au fost primii pe care i-am zărit. Armele le erau strânse puternic de către degetele lor, iar pe fața lor citeam crispare și atenție. Apoi l-am văzut pe Sergheiov. Ținea în mâinile sale două pistoale și le îndrepta spre cineva. Degetele îi erau aproape albe de încordate ce erau și broboane mici de sudoare îi încoronau fruntea. Vladimir stătea pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mari, că are suflu și ambalaj pentru cele cîteva întîmplări biografice din care și-a luat elan deocamdată. Cred că prima impresie pe care o are un proaspăt cititor al povestirilor este cea a dezinvolturii. Povestirea curge realmente ușor, fără crispare, într-o plăcere auctorială de a așterne fapte și personaje pe o canava bine articulată. Nici atunci cînd se ambiționează să descîlcească umorul tragic al politicii ori administrației de dinainte ori de după Marea Evadare în jungla democrației de la 89. E
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
simțit și acum pașii ei care se apropiau șovăielnici, o mână care îmi mângâia părul. Apoi șoaptele ei îmi sunară în urechi, încet, ca o adiere! ― Taci... nu trebuie! Deși mina era gingașă iar șoaptele sfioase, în clipele acelea de crispare mi se părură monstruoase, sfidătoare, adevărate unelte de tortură. ― Lasă-mă! am strigat năbușit, dîndu-i la o parte mâna. Și continuam să plâng mai tare, mai înverșunat decât până atunci, de parcă aș fi fost într-adevăr la un pas de
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
și noul adevăr? Căci în loc să mă întristez că toată povestea cu Ioana, dîndu-se unui om din ciudă împotriva mea, s-a schimbat în a preface pe Ioana în cocotă, găsesc argumente de consolare. Numai dacă aceste argumente nu demonstrează o crispare în plus, când numai din exasperare susții ceva invers decât ceea ce te interesează. Dar este adevărat ce a spus Ioana? Căci de la chipul ei chinuit, cu ochii în vag, nu pot desprinde nimic și nici nu mă pricep cum să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
către oameni ca să mă consoleze și să mă vindece. Să-mi deslușească ce s-a întîmplat cu mine și de partea cui e greșeala. Cu toate că orice sentință ar da ei, nu m-ar mulțumi. Aș găsi-o prea simplă, pentru crisparea din mine. Poate însă că nu-mai ceva simplu, spus cu toată tăria și convingerea, semănând cu o poruncă, m-ar putea calma. Aud interpretarea: doi îndrăgostiți nenorociți din cauză că femeia a avut un păcat. Aceasta e tot? Și neînțelegerile noastre de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
părea că Nobunaga îl invitase și pe Murai Nagato, nu în calitatea sa oficială de guvernator al orașului Kyoto, ci ca prieten. Dar Nagato nu putea uita formalitățile rigide care se obișnuiau între senior și vasal, iar conversația rămânea încorsetată. Crisparea era unul dintre lucrurile pe care Nobunaga nu le putea suferi. După toate evenimentele zilnice, presiunile administrării guvernului, venirile și plecările oaspeților și lipsa de somn - când putea scăpa, pentru un moment, de îndatoririle publice, nu suporta să se confrunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fi putut s-o strige, însă se temu că, după toate cele întâmplate în amfiteatru, nu i-ar mai fi putut vorbi cu inima ușoară. Dar de fapt avea să-i fie dat vreodată să se apropie de ea fără crispare? În drum spre cantină, pentru masa de seară, traversau împreună linia de tramvai prin dreptul statuii lui Constantin Brâncoveanu din fața bisericii Sfântul Gheorghe, tragică și întunecată ca-ntotdeauna, și o tăiau pe străduța Jacques Élias, cu magazine vechi de zeci
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
receptat de cea al cărei birou era situat la șapte metri de la ușă. Aceasta le întrebă direct: - Care e problema voastră, ce doriți? Fetele își descriseră situația în detaliu, dar se citea pe chipul directoarei plictisul. Se vedea limpede, din crisparea feței ei, că o iritau toate aceste amănunte nesemnificative. - Abia ați făcut ochi și ați și venit cu pretenții!? Veți lucra unde ați fost repartizate! Hai, la treabă! La o așa primire și la un asemenea tratament din partea celui mai
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
ce altceva să le fie credință, dacă nu confuzia? În ce altceva să creadă, confuzia era la Îndemâna tuturor, era lege, putea fi respirată pretutindeni, pe tot pământul patriei, iar În cuvinte, cu toată ființa... Și profita de această clipă de crispare lăuntrică, deși neserioasă (iresponsabilă, ar fi zis taică său), Închipuindu-și trupul Ionelei cum alunecă lin din haine, Întinzându-se alături, lăsându-și pânza pielii să plutească o secundă În aer, apoi lipindu-se de el, femeie caldă, moale, din
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
cele mai multe sînt în nota obișnuită a lui Vinea: lirism fantast, nonfigurativ, discret confesiv, lamentouri angoasate, elegii crepusculare, maladiv interiorizate. Colajul „simultaneist”, în flash-uri al versurilor e mai degrabă static, infuzat de melancolii și spaime. Prin sistemul lor nervos circulă crispări expresioniste, apocaliptice. „Acroșul” la linia revistei se manifestă fie prin procedeul - des uzitat - al dedicației către un colaborator sau altul („Gamă“, „lui Tamas Aladar”, „Pasărea măiastră“, „lui C. Brâncuși” ș.a., dar și hibernala Crin - „domnișoarei Mirella M.”), fie prin redactarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o seduce pe Mona, „se închidea nopți întregi în latrina special amenajată pentru scris. Acolo, Corb-Alb invoca pe sfîntul Duh al poeziei, și pentru operele concepute acolo, Mona cea grațioasă îl iubea și se svîrcolea noaptea în pat, într-o crispare de dorință feciorească și posesie feminină” și sfîrșește, în consecință, urmare a încercării (eșuate) de a o iubi „numai cu capul”. Eșecul similar (mult mai puțin burlesc însă) al eroului din mult mai elaborata „Cu inima’n cap“ de Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fel ca Într-un joc de domino, consecințele acestei mărturisiri cădeau unele după altele, trezind În ea buimăceală, repulsie, mînie. Ronan, sub forța șocului, se apropiase de mama lui, care se rezemă de el. Yvonne Îi privi o clipă, o crispare de suferință trecu fugar peste chipul ei, se răsuci apoi pe călcîie și se Întoarse În prag. Vocea ei făcu să se simtă o gravitate, o sfîrșeală neobișnuită cînd i se adresă lui Gwen: - E În afară de orice discuție ca acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ca să scape de țipetele ei. Lucas simți că era cu nervii atît de Încordați că o Înșfăcă zdravăn ca s-o scoată din vorbitor. Se opriră pe culoar. Îi știa bine chipul acum, știa după mica Încruntătură a ochilor, după crisparea din colțul gurii că o idee neagră Îi umbla prin cap. Marie simți că el Încearcă să-i Împărtășească gîndurile, dar cum să-i explice... - Am... CÎnd Yvonne a povestit ce s-a Întîmplat În golful Jefuitorilor, cînd a vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
în care gândul morții se ivește curajos, curat, firesc, eliberat de orice regrete. La limita unei suferințe insurmontabile, gândul morții poate fi salutar, dar totuși impur, alterat de regrete, speranțe, îndoieli. În pragul unei sublime trăiri, el survine dintr-o crispare a fericirii; moartea sau înghețarea fericirii devine singurul posibil "modus vivendi". Deci, moartea se instituie ca alternativă a subzistenței fericirii. Ca urmare, oricum am ataca fericirea, ea nu poate fi decât iluzia unei clipe cuprinse în univers. Dacă e năprasnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
faptul că Îi crea iluzia Întoarcerii Într-un loc În care practic nu fusese niciodată. Cerul era senin. Urma o noapte geroasă. 21. Mânca În grabă, Înecându-se. Hăpăia. Mâinile rigide păreau gheare uriașe făcute să Înhațe cu graba și crisparea ultimei șanse. Își pierduse siguranța și distincția cu care mânuise o viață Întreagă cuțitul și furculița. În timp, lăcomia de animal Înlocuise strălucirea ochilor săi albaștri. Deschidea gura asemenea unui pește carnivor decis să nu rateze prada care venea oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
dar un lucru fusese lămurit între ei: o plăcea și ar mai fi vrut s-o revadă. O îndrăzneală care i-ar fi făcut pe amândoi să atârne, cum zisese șoferul, de o macara, într-o piață. Îi zâmbi cu crispare acestui gând: „Aș fi un mort tânăr și chiar frumos“. Dar Nooshin era și mai tânără. Dacă împlinise nouăsprezece ani ori avea cu doi-trei mai mult. O luă, în sfârșit, înapoi spre trust și își spuse că avea să o
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
încerce sunetele. Intonează slab motivul pe care îl va cânta pe tot parcursul piesei. Apoi cântă. Se oprește și iar cântă. Această bucată muzicală este personajul principal al piesei. Ea va trebui astfel aleasă încât să producă frică și iluminare, crispare și speranță, înghițituri în sec și cutremurarea pielii. În timp ce PARASCHIV cântă, MACABEUS se trezește. Rânjește. Se întinde. Cască. Se scarpină. Se încheie la pantaloni. Își suge o unghie. Își trosnește degetele. Îi cârâie burta de foame. MACABEUS: Cânți ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Întreaga istorisire Într-o singură repriză, fără pauze și, mai ales, fără posibilitatea de a părăsi terenul de joc până ce arbitrul nu fluieră sfârșitul partidei. Nu te mai osteni să Întrebi: arbitrul sunt eu. Am Încercat să risipesc starea de crispare ce se instalase În camera devenită subit rece și neprietenoasă, dând totul pe glumă: - Mi se pare mie sau e vorba de o sechestrare? - Voluntară, deci fără implicații de natură penală. În plus, cât Încă n-am Început, ai dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
fie completate ulterior, revizuite, pentru un timp, chiar uitate. Reprezentau însă un start, iar uneori e util să știi de unde ai plecat. Pentru Cristescu, prima impresie, impresia proaspătă și în general nerecomandabilă avea o valoare specială. Credea într-o anume crispare a obrazului ori linie a gurii sau într-o ridicare a bărbiei. Detalii inițial izbitoare și pe care obișnuința, cunoașterea mai aprofundată a individului, le estompează. Știa cât poate corecta un surâs, o voce caldă sau un gest amabil. Cristescu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
din turn bătuse ora trei și jumătate după-amiază când soția secretarului intră ca să voteze. Soț și soție, își zâmbiră unul altuia cu discreție, dar și cu nota subtilă a unor complicități nedefinite, un zâmbet care-i provocă președintelui prezidiului o crispare interioară incomodă, poate durerea invidiei știind că niciodată nu avea să fie părtaș la un zâmbet ca acela. Continua încă să-l doară într-un pliu al cărnii, într-o tainiță a sufletului, când, treizeci de minute mai târziu, uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]