634 matches
-
Curând după aceea ieși zvonul că Ioanide a fugit cu Ioana. Suflețel juca chiar înaintea cunoscuților scena în care arhitectul ar fi cucerit violent pe Indolenta: - I-a pus mâna în păr, uite-așa ( Suflețel apuca aerul cu mâna dreaptă, crispată ca o gheară), a tras-o ca pe o victimă docilă. Faun cu ochi care fascinează! - Ha-ha-ha! râse Gaittany ascultând acest raport jucat. XI Bonifaciu Hagienuș, zis Regele Lear, era un om extraordinar de tabietliu, și denominația "epicureu" i se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
umerilor tatălui său. - Tată, strigară aproape toți, ție îți dăm o sută cincizeci de mii de lei și nouă ne dai tot atît! Să cumpărăm locul lui Ionescu, e în interesul tuturor. Fiind sensibil la gâdilătură, Hagienuș începu să râdă crispat, fără a ceda. - E o crimă ce-mi cereți voi, zău așa, gîndiți-vă și voi laDumnezeu! Sufletul mortului fără groapă n-are liniște. Grecii, anticii, toți aveau credința asta, și chinezii o au. Credințele popoarelor au rosturile lor. Și cât
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
simți mai tragic insignifianța însărcinării sale publice. Era de fapt un om cu desăvârșire ratat, consolat cu un post decorativ, demnitar, nu erou, un director de teatru temut de tot personalul, pe scena căruia însă culegeau aplauze actorii. Situația deveni crispată când madam Pomponescu-Mamy, asistată de madam Pomponescu-mamă, semnală scandalul. Doamnele Pomponescu fuseseră și ele în mașină să vadă isprava lui Ioanide. - Ia ascultă, Jean, intră în chestiune madam Pomponescu-consoartă, nu ți se pare că te-ntreci cu amabilitatea față de Ioanide
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
într-un gest interesant. Acesta se străduia să apuce cu degetele mâinii paralizate dosarul medical, ajutîndu-și mâna bolnavă cu cea sănătoasă. Experiența reușise în parte. Oricum, bolnavul mișca mâna din umeri, o putea ridica puțin, iar degetele aveau o îndoire crispată, ca și cum ar fi fost înghețate. Conțescu își freca mereu mâna bolnavă, mai ales când nu era văzut, parcă voind să se vindece în secret, fără știința doctorului și a familiei. l se recomandă să se dea jos din pat și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mi-o citești chiar tu, după ce o termini, de acord? Dar acum... Vitalius, cu o expresie nerăbdătoare, negă din cap. Nu... eu nu... e în de... sagă, pe calul meu. E acolo și... Gemu, cu dinții strânși și cu chipul crispat de o durere care trebuie să fi fost atroce. — Da, Vitalius, dar acum trebuie să ne gândim la tine. Sebastianus privea în jur, căutând pe cineva care ar fi putut să-l ajute să facă ceva pentru băiat. — Ajută-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Dacă nu v-ați dat seama, aflați că eu v-am pescuit pe voi, și nu invers, cam așa stau lucrurile, și după ce-o să scot de la voi tot ce mă interesează, o să-mi văd de drum. Chipuri zbîrcite, fețe crispate, ochi adînciți în orbite, buze mușcate pînă la sînge, și încă mai aveți tupeul să faceți pe curajoșii, ia să văd ce v-ați face dacă Partidul și-ar ridica în clipa asta aripa protectoare de deasupra voastră, cocoșaților, scurmătorilor
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
În ea, cartea și pământul („laolaltă/ verbul și lutul fac solia Întreagă”) este și „prințesa ce vrea să-și pedepsească o vină”? Vina Îndoielilor, canibalismul cunoașterii, cenușa de după ardere? „Nu știu - răspund - nu știu. Sunt singură/ sunt tristă trufașă vie crispată canibală. Programatic/ răul mă ispitește. Eu/ nu-mi sunt mie prieten./ Visam - cu juvenilă trufie - să port În creier/ cunoașterea deplină a umbrei/ visam/ din fiere și din moarte din boală și din pulbere/ să nasc deplin poemul.” * „Dumnezeu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
vizionare”, cum spunea Kafka, „dintre om și destin”. Încheierea poemului („Și poate n-o să ajung/ Sau poate/ dacă-o să ajung voi ajunge târziu”) stă la răspântia unde adevărul Înscrie, În hieroglifele magice și codificate ale poeziei, destinul. Erotismul nocturn, crispat, de o păgână Însetare metafizică, precum În poemele altor volume, Își află aici, uneori, o tulburătoare, enigmatică, resemnată „indolență” care a acumulat, parcă, Întreg nesațul veninos și vital al aventurii de a fi. „Sunt un om viu. Sunt viu. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
inferioritate față de Occidentul pe care Îl admira, nici față de faimoșii români exilați Eliade, Cioran, Ionesco, pe care am Înțeles că Îi cunoștea și pe care nu se sfia să-i considere datori colegilor din țară, rămași izolați și necunoscuți În crispata lor tenacitate creatoare sub dictatură. Am petrecut Împreună o seară sau două În Storkwinkel În compania unui Bănulescu afectuos și Înțelept, franc, dar și reticent cu măsură, de un particular farmec exotic și o delicată politețe, o civilitate cărturărească, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
apel unic, o măreață lecție de frumusețe. Chinul pământesc al lui Blecher s-a curmat În ultima zi a primăverii anului 1938. Cu câteva luni Înainte de moarte, Aderca Îl văzuse la sanatoriul St. Vincent de Paul, ca pe o „fantomă crispată și deteriorată a unui svelt și frânt adolescent”. În preziua sfârșitului, cum povestește Sașa Pană, Blecher Își chemase mama la patul său de muribund. S-a despărțit de ea cu aceste cuvinte: „Am trăit În 29 de ani mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
gar nicht verstehen, dass es Ihnen nicht bekannt ist, das wir bereits für Sie einen Vertrag geschlossen haben”1, scrie doamna din Zürich, noua mea prietenă literară. Da, au Început să sosească scrisori. Sunt altfel decât de obicei. Mai puțin crispate, parcă, mai puțin codificate. * Bursierul dintr-o țară a Europei de Răsărit nu este la fel cu colegul său din Franța, Anglia sau Elveția, nici cu cel venit din Brazilia. Nu, nu doar scrisorile Își schimbă vibrația. Tensiunea zilnică vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
zi de toamnă 1979, fragmentată În două jumătăți paupere, când am văzut prima dată, printre perdele de ploaie, Veneția, a rămas În memorie ca un episod Înnodat În confuzie. Evadatul temporar din colonia penitenciară a României socialiste negocia, cu o crispată modestie, frustrarea și exaltarea, care Îl solicitau În aceeași măsură. Întârziat În toate, fracturat În toate, era bucuros totuși că se afla, fie și ca un biet vagabond sărac, fie și doar pentru o după-masă de prim contact și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
nu și-a vândut sufletul. În una din acele camere oficiale „unde se densifică toată indiferența lumii”, Keseru refuză să devină informator al poliției comuniste În schimbul eliberării și a „umbrei” de normalitate pe care opresorii i-o promit. El așteaptă, crispat, tortura. Diavolii improvizați, Îngăduitori sau neglijenți (ca atâția dintre confrații lor În scrisul lui Kertész), nu Îl forțează, ci Îl trimit, liniștiți, la pușcărie. Diavolul nu este cu totul negru nici Într-o lume neagră, iar eroul nu se consideră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
părăsit orașul când fusese ocupat de nemți, pentru a putea ajuta, În continuare, acțiunile ilegale de emigrare. Într-o zi caldă, de primăvară, avea Întâlnire clandestină cu un prieten de familie. Încerca să-i găsească soluția de evadare. Acesta aștepta, crispat, În colțul de stradă convenit, când a văzut, Îngrozit, apropiindu-se o figură ieșită din caricaturile antisemite ale vremii. Arătarea, Înfășurată Într-o imensă blană groasă, l-a salutat, de departe, zgomotos și vesel: «Slavă Domnului, frigul s-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
doctorul Hayes, dezamăgit. Weber scrise: Pentru Chris Hayes, cu mulțumiri. Nebraska, iunie 2002. Omul nu era doar animalul care comemorează; era animalul care insista să comemoreze în avans. Weber îi înapoie cărțile lui Hayes, care citi dedicația zâmbind cu buzele crispate. Deci l-ați întâlnit ieri. Ciudat, nu-i așa? Pe mine încă mă derutează când vorbesc cu el și au trecut luni întregi. Bineînțeles, echipa noastră o să scrie despre el pentru reviste. O săgeată. Weber își ridică mâinile. —Eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
sfârșit dădeau din mâini cât puteau, ca să împrăștie fumul. Erau însă și unele care scriau în recreații scrisori de dragoste, le înfrumusețau cu desene, apoi dispăreau pentru câteva minute. Când veneau înapoi, aveau pe buze un zâmbet larg, un pic crispat, iar ochii lor păreau să privească prin lucruri. Și câțiva băieți se schimbaseră. Își scoteau cravata de pioner și purtau cămașa desfăcută la gât. Stăteau rezemați de perete și nu mai vorbeau decât despre fotbal, mașini rapide de prin străinătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ani, nu au mai petrecut așa de mult timp aici, dar lui Lynn încă îi plăcea să-și facă apariția și să-și pună amprenta asupra magazinului. Hai, intră, să mergem la cafenea, îmi spuse ea, pupându-mă ceva mai crispată decât de obicei. Cafeneaua era plină ca de obicei. Dacă voiai un ghiveci pentru palmier și o prăjitură de casă, acesta era singurul loc din Fulham unde le puteai găsi pe amândouă. Lynn ieși prin spate și aduse o măsuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
-mi pot mișca ochii sau capul pentru că dacă aș fi făcut-o, aș fi căzut de pe cal și aș fi murit. Aceasta era o certitudine demonstrată științific. —Ești bine, Jen? mă întrebă Ed. —Grozav, da, e grozav, am repetat eu crispată. Respiră, respiră, respiră. —Să mergem atunci? —Grozav, da, e grozav. Ă, Brenda? Vii și tu, nu-i așa? — O să te ajut să pornești și apoi o să te las singură până când începe să-ți placă. — N-o să-mi placă niciodată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
doi ani în urmă, când a plecat pe front. Ultimele minute petrecute împreună, înainte ca el să iasă pe ușă. Pe noptieră, limbile ceasului se mișcau inexorabil, arătând rece scurgerea nemiloasă a timpului. Încercarea lor nereușită să le ignore. Tăcerea crispată, cu senzația despărțirii tot mai apropiate. Îmbrăcatul în grabă, trenul lui pleca peste jumătate de oră. O îmbrățișare rapidă în fața ușii deschise. Amândoi și-au refuzat acel "la revedere" sau "pe curând", formule familiare, dar străine de realitatea vremurilor. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ridică în brațe femeia aproape leșinată. Aplecat de spate, începe să alerge pe strada dreaptă și lungă, parcă fără de sfârșit, către intrarea în adăpostul antiaerian. În sfârșit, ajunge. Interiorul luminat doar de un bec minuscul, roșiatic, este populat cu fețe crispate, încordate în așteptarea a ceea ce se pregătea să vină. În hruba veche și afumată, care în nici un caz nu-și merita numele de adăpost antiaerian, persistă un miros greu de igrasie și mucegai. Oamenii tac, speriați. Nu se aude decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
conservare aproape că dispare pentru că nu ai de ales decât între luptă și moarte. Dar aici, într-o aparentă stare de acalmie, mult mai înnebunitoare decât cea mai intensă canonadă, fiecare zi o trăiește cu impresia condamnatului care-și fumează crispat ultima țigară în fața plutonului de execuție. Cu toată uluirea și disperarea aduse de raidurile aeriene, bucureștenii încearcă să limiteze pe cât posibil pagubele. Iar unii, cu toate măsurile dure ale Mareșalului, o fac într-un mod atât de evident încât pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
fusese casa unor oameni bogați deoarece înăuntru poate să încapă o întreagă echipă de bucătari, împreună cu ajutoarele lor. Acum nu se vede decât uriașa sobă ruginită de tuci, precum și numeroase oale sau lighene metalice sparte ce zac împrăștiate peste tot. Crispat, trage încetișor baioneta din teacă. Protejat de întuneric, continuă să aștepte într-o imobilitate totală. Tăcerea grea a nopții îi mătură în rafale creierul surescitat, adâncind și mai mult tensiunea ce se deșiră de-a lungul venelor lui ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
strigă brusc locotenentul, cu voce aspră. Rapid, în jurul său se formează un gol respectabil. Curând, vacarmul se potolește și clicul sec al percutorului lovind în gol răsună puternic în liniștea încăperii. Darie privește uimit fața locotenentului. Nu arată de loc crispată, dimpotrivă, afișează indiferența unui om care parcă nici nu se află acolo. La fel de nepăsător, rusul învârte butoiașul, armează, duce revolverul la tâmplă și trage. Arma rămâne mută. Imediat izbucnesc exclamații, strigăte, o agitație frenetică cuprinde mulțimea gălăgioasă. Amatorii de pariuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
spate cu brațele în lături. Partea stângă a feței nu mai este decât un terci însângerat de oase zdrobite și carne sfâșiată. Celălalt căzuse pe burtă lângă fereastra tăiată în butucii de lemn. Scapă un geamăt de durere printre buzele crispate atunci când un partizan îl întoarce cu piciorul. Halatul de camuflaj este făcut ferfeniță. Pe uniforma încă nouă se văd inițialele HJ123. Partizanul, un băiețandru slab, cu ochi mari și plete lungi, șatene ce ies de sub căciula de blană, îndreptă arma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
naibii, băiete, intri în păcat cu el. Mergi la oamenii tăi. Unde te-ai încartiruit? Am găsit o cameră într-o școală. Are ferestrele sparte, dar zidurile sunt întregi. Norocoșilor. Căpitanul încearcă un zâmbet, dar nu reușește decât o grimasă crispată: Trec mai târziu pe la voi, după ce revin de la comandament. Zilele trec liniștite, nu se mai aude tunetul artileriei sau zgomotul automatelor. În lume continuă să se petreacă destule orori, dar aici, la periferia acestei localități distruse parcă venise pacea. Așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]