631 matches
-
la Florence. Pilotul întrebă gâtuit fără să-și ridice ochii: ― Cum trebuie să procedez? Inginerul îi azvârli o privire iute, subțire. Încerca parcă să-l cântărească, îl evalua ca un geambaș la un târg de vite. Alexandru Miga cu obrazul crispat, strâmbat parcă de-o greață fizică, repetă întrebarea: ― Cum trebuie să procedez? CAPITOLUL IX ÎN ALERTĂ Pe birou se aflau două gume, un etu complet de Carioca și-o carte cu coperte liliachii. În scrumiera ieftină ardea o țigară din
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
șosea. Rămase pe gânduri și adăugă șoptit, fără să se adreseze cuiva: Nu-mi place ploaia... Azimioară își aprinse calm o țigară. Făcea parte dintre fericiții care nutresc convingerea că lucrurile sfârșesc totdeauna prin a se aranja. * Ioniță Dragii conducea crispat, cu degetele încîrligate pe volan. Pe tâmple îi curgea sudoarea, ținea gura deschisă, respirând greu. Gâtul lung și subțire ieșea caraghios din gulerul de vidră. Inginerul îi căută privirea în oglinda retrovizoare. ― Conduceți admirabil. Felicitări! Șerbănică Miga încercă să-i
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
la ușă. ― A venit jurnalistul! Trebuie să-i plătesc. Cristescu, fulgerat de o idee, rupse o foaie din carnet, o îndoi și o puse pe parchet. Așteptă câteva clipe până auzi ușa de la intrare închizîndu-se, apoi mototoli cu un gest crispat hârtia. " Nu! Nu așa a expediat biletul. Curentul nu-i destul de puternic. Nici măcar nu s-a clintit. Atunci cum, Dumnezeule? Cum?!" ― Ce-a vrut? se interesă Șerbănică. ― Aiureli! A făcut o budincă teribilă cu rom și stafide... Ne-a oprit
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Avu certitudinea unei nenorociri și simți că i se face frică. * Grigore Popa se apropie de fereastră. Noaptea era senină și geroasă. O lună de sticlă filtra întunericul în transparențe albăstrii. Trecători cu nasuri umede și urechile roșii mergeau repede, crispat ca niște păpuși mecanice. Aproape că le-auzea scâncetul încălțămintei pe zăpada înghețată. Se apropie de biroul vechi cu ornamente de bronz. Deasupra atârna fotografia unui grup de tineri: "Liceul militar din Craiova, promoția anului 1921". În ochi i se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ăsta să-ți răscolească pe unde-i place! Și mai vorbești de cretini. * Vâlcu se uită la ceas: "Mai am o oră..." Se opri în prag. Oamenii adormiseră răpuși de oboseală. Melania Lupu surâdea până și în somn, Valerica Scurtu crispată, cu bărbia înfiptă în piept, Grigore Popa gemea. Degetele încîrligate rămăseseră înfipte în poalele halatului vătuit. Sculptorul dormea adânc. Somn tânăr, destins, cu mâinile și picioarele împrăștiate, alungând, nesuportând odihna unui al doilea în același pat. Panaitescu sforăia. Îi alunecase
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Bătrânul opri balansoarul și întinse gâtul. ― Ce nu-ți place? ― Caraliul ăla gras nu se desprinde de scrin. Îl măsoară, îl pipăie... Poate apasă o dată bine... Grigore Popa se chirci. Își scoase mâinile de sub broboada groasă. Erau noduroase, cu degete crispate ca niște rădăcini, prea mari pentru trupul firav. ― Dar să mănânci borș pe socoteala mea ți-a plăcut? Ești prost, băiete! Și ticălos pe deasupra! ― Ascultă! ― I-ai băgat în cap că i-am dorit moartea lui Panaitescu sau că aș
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ferestrele și dispăru. În odaie rămase doar frigul. Cerul de plumb topit se zgâia în spatele perdelelor. Priveau consternați trupul chircit. Moartea înnobilase trăsăturile lipsite de farmec ale Valericăi Scurtu. Vedeau pentru prima oară un chip liniștit de pe care zbuciumul, schimele crispate, ticurile se alungaseră. Melania Lupu strivi o lacrimă cu pumnul ei mic de copil. ― Sărăcuța! Ce destin... Sculptorul, căzut într-o stare de prostrație, respira anevoie, cu gura deschisă. Mâinile îi atârnau grele, atingând marginea fotoliului. Grigore Popa se ghemuise
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Chan Boiler dorește să fie primit de Maiestatea Voastră. Spuneați că... \ DA, DA, TRIMITE-L ÎNĂUNTRU. SE ÎNTREBĂ DACĂ NU CUMVA ȘI-A TRĂDAT ÎN PREA MARE MĂSURĂ NERĂBDAREA. BOILER ERA UN TÎNĂR ENERGIC, ACTIV, CU OCHII SUMBRI ȘI GESTURI CRISPATE: \ MAIESTATE, AM ÎNCHEIAT RAPORTUL PE CARE MI L-AȚI CERUT CU PRIVIRE LA CĂLĂTORIILE INTERSTELARE. SE OPRI ȘI O PRIVI CU O INTENSITATE PĂTRUNZĂTOARE. ÎMPĂRĂTEASA ÎȘI DĂDU SEAMA CĂ ȘTIE TOTUL DESPRE RELATĂRILE TRANSMISE (PARCĂ CINE NU ȘTIA?) ȘI CĂ SE ÎNTREABĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
și îi oprește inima. Cealaltă fotografie arăta un piton uriaș, de vreo șapte-opt metri, înfășurat în jurul unui bărbat care avea fața răvășită de groază. Vânătorul strângea cu mâna dreaptă reptila de după cap, ca s-o sugrume; i se vedeau degetele crispate, încordate cu disperare în spatele ochilor pitonului, fascinanți, semănând perfect cu două pietre de ametist; și încă nu se putea ști dacă vor ceda mai întîi vertebrele șarpelui sau va ceda inima omului... Această ultimă fotografie mai ales mi-a rămas
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
grăbeau și se izbeau unii de alții. Șuieratul locomotivei se auzea până la ei. O strigă pe soția lui pe nume și, când ea se întoarse, îi văzu fața scăldată în lacrimi. ― Nu, spune el încet. Sub lacrimi, zâmbetul revenea, puțin crispat. Încercă să respire adânc. ― Du-te, spune ea, o să fie bine. El o strânse la piept și acum, pe peron, de cealaltă parte a geamului, nu-i mai vedea decât zâmbetul. ― Te rog, ai grijă de tine, spune el. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
a făcut gestul binecuvântării. Apoi și-a adunat poalele și a ieșit prin coridorul principal. \ Va trebui să luăm totul de la început ? l-a întrebat Tarrou pe Castel. Bătrânul doctor a dat din cap. Poate, spune el cu un surâs crispat. La urma urmei a rezistat destul de mult. Dar Rieux părăsea acum sala cu un pas atât de grăbit și cu un astfel de aer, încât, atunci când trecu pe lângă Paneloux, acesta a întins mâna să-l rețină. Doctore, i-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
romanul, scris la persoana Întîi, se Înfățișa ca jurnal intim al unei femei). Mult mai tîrziu, Franz Weyergraf obținuse Marele Premiu catolic pentru literatură. Se străduise să fie numai zîmbet În fața fotografului agenției Keystone. Mai apoi, de Îndată ce arbora un zîmbet crispat, copiii Îi spuneau: „Iar ai zîmbetul Keystone!“. După premiu, scrisese Fapta prințului, un roman pe care Clouzot și Visconti doriseră să-l adapteze pentru marele ecran. Se dusese să-i vadă pe Clouzot la Saint-Paul-de-Vence și pe Visconti la Milano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
menționați de André Malraux În prefața pe care a scris-o pentru Sanctuar, aș exprima esențialul din ființa mea Într-o luptă Împotriva propriilor mele valori, m-aș Învălui În sexualitate, m-aș afunda În iremediabil, aș fi un geniu crispat. În prezentul imediat, Însă, trebuia să-mi procur material pentru a Începe montajul filmului meu. Trebuia mai Întîi să lipesc cap la cap bobinele de treizeci de metri care se Întorseseră de la laborator. Tata - ce m-aș fi făcut fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
afacerea cu olăria, În Centru nu sunt câini, Bietul Centru, dacă nici câinii nu-l vor, Nici Centrul nu vrea câini, Această problemă nu-i poate interesa decât pe cei care trăiesc acolo, îi tăie vorba Cipriano Algor cu glasul crispat. Marta nu răspunse, înțelese că orice cuvânt pe care l-ar spune ar putea porni o nouă discuție. În timp ce reordona din nou desenele obosite se gândi, Dacă mâine Marçal vine acasă și spune că a devenit gardian rezident, că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și îi oprește inima. Cealaltă fotografie arăta un piton uriaș, de vreo șapte-opt metri, înfășurat în jurul unui bărbat care avea fața răvășită de groază. Vânătorul strângea cu mâna dreaptă reptila de după cap, ca s-o sugrume; i se vedeau degetele crispate, încordate cu disperare în spatele ochilor pitonului, fascinanți, semănând perfect cu două pietre de ametist; și încă nu se putea ști dacă vor ceda mai întâi vertebrele șarpelui sau va ceda inima omului... Această ultimă fotografie mai ales mi-a rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
curînd, poliția tuturor neamurilor a prins-o ca pe o prostituată, și din steagurile a treizeci de națiuni i-au ghemotocit căluș pestriț și au spînzurat-o pe furiș noaptea, deasupra planetei... Cine, oare, se gîndește la fața-i vînătă și crispată, la limba cinic turgescentă, deasupra baletului universal, la ochii ei care-și holbează idealurile, respinse, în viitor; la pletele-i violente ce-și flutură nemărginit amenințarea de incendiu?” Pamfletul gazetăresc trece aici în proză alegorică pe un traseu deja cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
arată solzii de pe pântec. Între slavă și veninuri mă-ncearcă boală ca un cântec. [1929] * SEARĂ MEDITERANEANĂ Faruri ghicite pe mare dau semn. Viespii se-nchid în cristale de lemn. Se strânge în țărnă de nu știu ce chin, ca o mână crispată, amarnicul spin. Adie sud cald prin urnele sparte, prin sângele meu, prin fluier departe. Din Hades cântând privighetorile vin, s-așază pe masă 'ntre pîne și vin. [1931] * HOTAR Calea Lactee abia ghicită se pierde scrisă în noapte fierbinte și calmă
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
așa cum Îi cereau fotografii și ridică mâna În semn de dezinvoltă binecuvântare. Îi respecta pe muncitori. De altfel, ăsta era aspectul cel mai plăcut al popularității. În ciuda zâmbetului Întins pe față, ca un autocolant, Emma observă că onorabilul avea chipul crispat, nasul lui - deja destul de lung - părea acum mai ascuțit, drept ca un cui. Acesta era omul pe care Antonio Îl proteja de ani de zile. Și când te gândești că atunci când trecuse În serviciul de escorte o făcuse să creadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
despartă pe cei doi, pentru ca Loïc să n-o mai scuture pe biata femeie care protesta că nu spune decît adevărul gol-goluț. - Gwen, spune-mi că nu e adevărat! Tăcerea ei stingherită era un răspuns. Loïc, alb la față și crispat, se Întoarse pe călcîie și urcă În mașină. - Loïc! Loïc, așteaptă! Demarase deja. Coșul de nuiele rămas deschis lăsă să scape plasele din care crabii se cărăbăniră pe dată. Marie Înțelesese din remarca disprețuitoare a lui Arthus că vestea despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
panou, scria „BINE AȚI VENIT”. Înăuntru, o femeie de vreo șaizeci de ani era așezată turcește. Sânii slabi și zbârciți Îi ieșeau puțin din tunica de bumbac; lui Bruno Îi era milă de ea. Femeia surâse cu o bunăvoință cam crispată. — Bun venit la Loc, zise ea În cele din urmă. Apoi, din nou, surâse larg; era cumva idioată? — Ai biletul? Bruno Își scoase hârtiile din geanta de imitație de piele. — Perfect, articulă hoașca, arborând același surâs nătâng. Circulația mașinilor era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
În egală măsură, o femeie la modă; ceea ce, În mod normal, ar fi trebuit s-o orienteze spre un post de conducere În comerț. — Hmm..., făcu Bruno. În acel moment, apăru Christiane, cu un prosop În jurul taliei. Catherine tăcu, vizibil crispată. Apoi bătu rapid În retragere, pretextând un atelier de Meditație zen și tangou argentinian. Credeam că faci Tantra și contabilitate..., Îi susură Christiane În timp ce Catherine pleca În grabă. — O cunoști? — A, da, o știu pe idioata asta de douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
aduc o pătură... Dacă o să vi se facă frig, am să vă aduc o pătură... (Pauză; ȘEFUL GĂRII își aprinde o țigară; CĂLĂTORUL își ridică ușor capul; are ochii obosiți și toată înfățișarea sa e jalnică.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Ridicând, crispat, privirile.): Domnule... ȘEFUL GĂRII (Entuziasmat, ca în fața unei mâini întinse.): Kapunta! Mă numesc Kapunta! Spuneți-mi, vă rog, pe nume. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Cu un tremur ușor în glas.): Domnule... Dumneavoastră chiar sunteți... șeful gării? ȘEFUL GĂRII (Înviorat, radios.): Exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
am crezut în existența lor reală... că un om ca dumneavoastră de pildă... este o ființă reală... Domnule! Sunteți o ființă reală? (Moment de încordare; ȘEFUL GĂRII stă aplecat deasupra călătorului, așteptând răspunsul; se privesc drept în ochi; călătorul este crispat și încurcat în primele secunde; apoi fața i se destinde și devine zâmbitor; în loc de răspuns îi dă ȘEFULUI GĂRII o palmă ușoară, demonstrativă; ȘEFUL GĂRII o primește nelămurit, apoi fața i se destinde și începe să râdă cu poftă; călătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
împingea în sus, pe scara elegantă în stil georgian. Hugo i-a răspuns cu un zâmbet senin. —Ce anume? Un soi de muget, i-a explicat Steve Buckley privindu-l întrebător pe Hugo. —Muget? a repetat Hugo cu un zâmbet crispat. Câinele din sufragerie a mârâit din nou de să te bage în sperieți. A, mugetul ăla? E doar unul dintre animalele de casă ale proprietarului. Un câine foarte drăguț. Nu e nici o problemă. —Drăguț? Animalul ăla? Steve Buckley s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
apa sărată cu putere dar avea senzația că nu înaintează nici măcar un milimetru. Simți cum mișcările brațelor devin din ce în ce mai lente, iar marea se făcu lăptoasă, căpătă consistență și gust de smântână. Reveni la realitate, aproape înecat, mototolind cearceaful între degetele crispate. Se uită la ceas. Patru fără un sfert. Beznă. Pipăi cu mâna după veioză, găsi într-un sfârșit butonul și îl apăsă decis, propunându-și să se ridice din cearceafurile jilave și să ajungă cât mai repede în bucătărie. O
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]