1,143 matches
-
din Tanah, să mă deranjeze în timp ce gătesc, numai să descopere scânteia vieții, a curiozității, să mă descopere pe mine, pe Noga, lumea din jurul său, tot ceea ce îi umpluse înainte existența. Dar când mă întorc, el este tot în pat, doar crusta galben-maronie dinăuntrul vasului de toaletă stă mărturie a faptului că a trecut pe acolo, dar nu a tras apa, refuză să tragă apa pentru că zgomotul îi provoacă dureri de urechi, așa cum lumina soarelui îi provoacă dureri de ochi. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
chiar și pe fetele de la cămin, pe fetele acelea tinere, aproape niște copii, ale căror vieți sunt la fel de deformate ca și trupurile, cu protuberanța aceea mică în mijloc, încolțind ca o buruiană amenințătoare. Deodată în jurul inimii mele se formează o crustă dură și le privesc indiferentă, sigur că le este greu acum, dar în câteva săptămâni problema lor va dispărea, vor naște copiii care acum se ascund în pântecele lor, îi vor da unor părinți care îi așteaptă de ani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
l-am pus pe marginea conductei de apă care nu depășea acolo dimensiunea de trei centimetri. Licuriciul nu părea să conștientizeze schimbarea. Pe când s-a împleticit în jurul unui nit, încercând să-l ocolească, și-a prins un picioruș într-o crustă veche de vopsea. A pornit apoi spre dreapta și după ce s-a convins că drumul era blocat, a luat-o înapoi, spre stânga. Până la urmă, cu eforturi disperate, s-a cățărat până în vârful nitului și a stat chircit acolo de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
persoane în AA care s-au complăcut zeci de ani în starea respectivă. —Dar tu? Jake pare contrariat. —Ce-i cu mine? Sosește somonul, pe care l-am cerut la recomandarea lui Matt. Arată extraordinar: roz și uleios, cu o crustă aurie, cu garnitură de linte înăbușită, destul de moale să ți se topească în gură, dar nu păstoasă. Oftez în semn de apreciere după ce iau prima înghițitură. Oricum, mâncarea nu mă face să uit unde mă oprisem. Vreau să-l fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
firește, marxist, vorbea de revoluția iminentă, Își petrecea zilele visând prin sacristiile sanctuarului Nosso Senhor do Bomfim, adevărate triumfuri a ceea ce se cheamă horror vacui, coșcovite de exvoto-uri, ca de niște solzi ce atârnau din tavan sau acopereau ca niște cruste pereții, un mozaic mistic de inimi de argint, proteze de lemn, picioare, brațe, imagini ale unor salvări miraculoase din mijlocul unor furtuni sau vârtejuri, trombe marine, maelström-uri. El ne-a condus În sacristia unei alte biserici, plină cu niște mobile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
scria H2O. Îi detaliam apoi că din cauza frigului din casă am făcut apă la genunchi, că mi-a pătruns reumatismul până în cele mai mici oase. În felul ăsta câștigam timp. Piciorul pocit de petarda de la Cotroceni se acoperise de o crustă groasă, albăstrie, care a plesnit în cele din urmă. Am jupuit-o ca pe o carapace elastică. Mă duceam regulat la sala de forță de la Drept, încercam să plutesc. Apoi scrisorile Sabinei au devenit jalnice - mă implora să mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
vaită de nimic, poate doar de picioarele monstruos de umflate, otova de la genunchi la glezne, deformate și mâncate încet, inexorabil, de ulcerații varicoase deschise, care supurează discret, dar continuu, puroiul rezultat închegându-se, ici și colo, în insule neregulate, cu cruste roz-gălbui, mustoase, ce răzbat pe sub prețioasele feșe și bandaje de satin. O să dea cangrena în ea și-o s-ajungă sigur la amputare, dacă mai pipează multă mahorcă, vaca, dar nu-i pasă! informase deja Adrianus, binevoitor, pe cine era și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Cumplit la vedere, exact ca un diavol, hăituit și hăituitor. Cu îmbrăcămintea tăvălită, sfâșiată și plină de praf și cu o rană urâtă în creștet, de unde sângele șiroise crâncen către fruntea patibulară, teșită și către urechile clăpăuge, coagulându-se în cruste oribile extinse, de culoarea racilor fierți și răsfierți, în ulei clocotit. În mâna dreaptă, strânge șișul. Bine-nțeles! Și rânjește. "Muștele, muștele, muștele, muștele! Și vulpoiul șorecit..." Iată-l! Dar, pe unde-s rățuștele? clipește Fratele. BEELZEBUB IV Printre picioarele
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
găsi atâta, coexistând cu metanul. Mă rog! Nu v-aș sfătui să gustați din apa pe care o veți găsi din loc în loc, dacă o fi, dar cred că nu e cazul. ― Mai e ceva de știut? întrebă Dallas. ― Da, crusta de bazalt. Abundență de lavă întărită și răcită. Și aer înghețat, mult sub zero, îi informă Ash. Vom avea nevoie de scafandri pentru contrabalansarea temperaturii exterioare chiar dacă aerul ar fi respirabil. Dacă este ceva viu afară, trebuie să aibă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
pompase din rezerve. Va trebui să se ocupe de aceasta cât de curând, se gândi, prea fericită să profite de acest răgaz. ― Cum te simți, îl întrebă Ash pe Parker. Ce anume s-a întâmplat aici? Parker își șterse o crustă de sânge de pe buza superioară, își apăsă tâmplele de câteva ori, după care articulă stins: ― N-o să mor. Nu luase în seamă întrebarea ofițerului științific. ― Ce s-a întâmplat cu creatura? insistă Ash. Parker tresări, apoi scutură din cap, profund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
nu se mânjea toată cu păcură și ulei ars, până nu-și agăța de gât coliere de metal ruginit, până nu se cățăra pe angrenaje de fier complicate. Pe jos erau răspândite cuie mari cât antebrațul meu, rulmenți acoperiți de cruste compacte de rugină, cutii de lemn pline de pânze de bomfaier, șurubelnițe, pile, spițuri, sârmă de toate grosimile. Când se întuneca de tot, ni se făcea frică; într-o seară, Marcela își scosese maieul și ștersese un ochi de geam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe jos până acasă, prin zăpada apocaliptică, cu greu împinsă în troiene de insectele metalice ale mașinilor de deszăpezire; în farurile lor orbitoare, albastre, zăpada cădea și cădea, părând că vrea să acopere odată lumea. Mănușile mi se udaseră și cruste moi, înghețate, îmi pătrunseseră și în ghete. Pe când treceam prin fața vitrinelor luminate, cu manechine încremenite pe schiuri, purtând pulovere și canadiene la modă, în lumina roșie și verde, fluorescentă, am văzut de departe înaintînd înspre mine o pereche îmbrățișată. Erau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
am simțit cu coatele, cu șoldurile, cu creștetul, pereții moi și elastici ai bolții. Și brusc, într-o încordare și-un țipăt ca de sfâșiere, am străpuns cu capul fereastra bolții și m-am trezit deodată afară; înaintam pe o crustă de gheață în care se reflectau stelele, pe suprafața unei oglinzi infinite, pe muchea de sticlă a lumii. Gerul vâjâia pe lângă mine și se învîrtea apoi înspre stele, până prinseră și ele pojghițe și ace de gheață. Dar singurătatea era
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Câțiva colegi mai apropiați (căci de prietenie nu putea fi vorba) au simțit nevoia mea de ajutor și s-au străduit să mă scoată din erotopatia astă. Ea se opaciza față de mine văzând cu ochii, ca și când ar fi prins o crustă sidefie, indescifrabilă. Nu-mi mai dădea nici o atenție la școală. După primele săptămâni din trimestrul al treilea m-am mutat iarăși din banca ei, fără ca ea să reacționeze în vreun fel. Era foarte schimbată, ca și când s-ar fi maturizat cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Pe sticlă rămase conturul de abur al mâinii ei. Scorpionii erau mai ușor de suportat. Erau identici, de la cei imperiali până la cei care ar fi încăput într-o cutie de chibrituri: chihlimbarii, semitransparenți, doar cu o dungă neagră-verzuie străvăzîndu-se prin crusta de opal: drumul otravei, care străbătea segmentele cozii și ajungea la ghimpele din capăt. Cleștii mari nu provocau oroare, erau cleștii inofensivului rac. Am trecut repede, ca și când oprirea la păianjeni ar fi fost excesivă și ne-am fi aflat în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ciobul și bolborosind repede cuvinte ciudate: "înkara-nînkara-astarot-țefirah-sabaot-sabaot-sabaot", trebuia să le parcurgem sărind într-un picior. Vai de cea dintre noi care nimerea într-un pătrățel nefast: simțea atunci că o mistuie o flacără întețită sau că e prinsă într-o crustă de gheață. Săraca Garoafa a zbierat o după-masă întreagă prinsă într-o asemenea căsuță și bătând cu pumnii în niște pereți invizibili. Dar cele care se opreau în căsuța bună găseau acolo o floare necunoscută sau o fotografie în culori
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de belciugele lui. Am deschis ușa și-am privit înăuntru. Sub pânzele de păianjen, grele și pline de insecte mișunătoare, se vedeau în penumbră unelte vechi: târnăcoape, lopeți, bucăți ciudate de tablă, o nicovală, fiare răsucite, scoabe, toate acoperite de cruste cărămizii de rugină. O găleată turtită era plină până la jumătate cu var solidificat. Am plecat cuprinsă deodată de oboseală, de sentimentul inutilității. Mi-am adus aminte ce spusese odată Egor: "Timpul exterminator, timpul care nu lasă răniți." Și cu asta
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să mai caute ceva prin cămară, Ivona își aruncă ochii pe geam, dar nu vede decât gudronul ondulat și scorojit al magaziei de lemne și, mai departe de el, chioșcul negru, umed. Resturi de zăpadă sticloasă, întărită ca sub o crustă de zahăr, au încremenit încolăcite ca niște găinațuri pe acoperișul chioșcului. — Parcă știam că mai e puțină zacuscă... Aaaah, e un deranj aici ! Nu pot să înțeleg cum de nu-ți ajunge timpul nici când stai acasă... Probabil și puterile
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Tom se îndreptă spre stâncă și începu să caute fără tragere de inimă, scormonind nisipul zgrunțuros cu vârful piciorului. După un timp, se așeză pe marginea stâncii și începu să se uite la marea de un albastru închis, cu o crustă lucioasă de parcă ar fi fost emailată. Crestele valurilor erau albe, tivite cu spuma spulberată de vântul care se întețise și se răcise. Cerul însorit, pe care pluteau acum câteva fuioare de nori aurii, căpătase o tentă de albastru nordic, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
a Nimicului. Și, în sfârșit, o apreciere bună a lui Dobridor: "Norma nu provine din seducția euforică, din exaltarea sexuală, din frenezia biologică, ci dintr-o evaporare a carnalului în spirit." Ceea ce ne propun Freud, Norman și Spinoza este o "crustă științifică a disperării!" Da, domnule Dobridor! Cu ce vindeci disperarea în fața morții? Anulezi ultima dorință a condamnatului la moarte? Îmi sorb cafeaua ca să pot gândi mai din subconștient, cum ar spune Ilarie Dobridor, care face praf literatura creatorilor evrei din
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93028]
-
chiar dacă nu va lăsa în urma lui nici o dâră de dreptate, ci numai una de sânge. Așa a început să mă obsedeze din nou dreptatea, după ce renunțasem de mult la cariera de judecător. Probabil, mi-am zis, toți trăim sub o crustă de sticlă, datorită ei nu auzim și tot datorită ei nu sîntem auziți. Și trebuie să ne hotărâm să spargem această crustă. Am revenit a doua zi la aceeași frizerie. Femeia nu mai era, iar cel care o făcuse să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nou dreptatea, după ce renunțasem de mult la cariera de judecător. Probabil, mi-am zis, toți trăim sub o crustă de sticlă, datorită ei nu auzim și tot datorită ei nu sîntem auziți. Și trebuie să ne hotărâm să spargem această crustă. Am revenit a doua zi la aceeași frizerie. Femeia nu mai era, iar cel care o făcuse să țipe citea liniștit un ziar. Am întrebat de ea. Nimeni nu știa nimic. "E bolnavă?" Au ridicat din umeri. "Dar unde locuiește
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o strâng de gât. Datorită țipătului ei, toate se răvășiseră de la locul lor. Bruma mea de echilibru se dusese dracului... Acum mergeam ca un câine ținut în zgardă, la școală. Gândul mi-era continuu la faptul că trăim sub o crustă de sticlă datorită căreia nu auzim ceea ce trebuie să auzim. Vroiam să-i oblig pe cei din jurul meu să audă. Să le strig: "Nebunilor, nemernicilor, nu vă prefaceți că nu auziți. Întoarceți-vă și întrebați-o pe femeia care țipă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
vede în depărtare pădurea, în vreme ce, în direcția mlaștinilor, la câteva sute de pași se ridică o barieră de stuf și dincolo de ea nu se mai zărește nimic. Cum stam într-o zi pe peron, deodată am simțit că se rupe crusta și că pot ieși din muțenie. M-am dus la necunoscuta din sala de așteptare și i-am zis: "Iertați-mă, eu sânt Cutare. Dumneavoastră cine sînteți?" Cam așa s-a întîmplat. După aceea am început să discutăm ba de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
desfăcută într-un râs sarcastic. Avea nasul sfărâmat de o lovitură care lăsase o cicatrice urâtă în piatră. Cineva lovise cu furie probabil, mutilând fața idolului, dar cicatricea accentua și mai mult râsul sarcastic și crud. Pe jos, era o crustă de noroi uscat, iar în această crustă se vedeau foarte bine urmele pașilor care după aceea dispăreau. Nu atât dispariția urmelor mă intriga, cât coincidența cu ceea ce visasem: la o parte din ele se vedea un semn. Unul din pantofii
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]