926 matches
-
cu abilitate o amenințare împotriva vieții și să se prezinte sub masca unor întâmplări nefericite survenite accidental”. În sfârșit, în mod paradoxal, refuzul agresivității se poate afla la originea unei crime. La mulți criminali, remarcă Freud (1923/1981), sentimentul de culpabilitate era anterior crimei, slujind însă drept mobil comiterii sale, „ca și cum subiectul s-ar liniști atașând acest sentiment inconștient de ceva real și actual”. N. Jeammet (1993) dă ca exemplu pentru acest gen de conduită asasinarea unui egiptean de către Moise. Acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1993) dă ca exemplu pentru acest gen de conduită asasinarea unui egiptean de către Moise. Acesta din urmă, singurul salvat dintre toți pruncii evrei înecați din ordinul faraonului și, în plus, adoptat de o prințesă egipteană, resimțea un sentiment inconștient de culpabilitate pentru că își „trădase” frații. Relația cu alte mecanisme de apăraretc "Relația cu alte mecanisme de apărare" Freud (1915a/1968) prezintă în același articol întoarcerea către propria persoană și transformarea în contrariu, cu o anume ambiguitate în privința distincțiilor dintre ele, întrucât
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
obiectul (trece de la celălalt la propria persoană), iar scopul activ (a-l agresa pe celălalt) este înlocuit de un scop pasiv (a fi agresat de propria persoană). Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" După cum afirmă Freud (1923/1981), sentimentul de culpabilitate joacă un rol foarte important în nevroze. Hesnard (1949) merge și mai departe, susținând că orice maladie mentală este legată de culpabilitate. Este sigur - iar exemplele citate au demonstrat - că autoagresivitatea este o apărare periculoasă. Freud subliniază (1923/1981) că
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fi agresat de propria persoană). Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" După cum afirmă Freud (1923/1981), sentimentul de culpabilitate joacă un rol foarte important în nevroze. Hesnard (1949) merge și mai departe, susținând că orice maladie mentală este legată de culpabilitate. Este sigur - iar exemplele citate au demonstrat - că autoagresivitatea este o apărare periculoasă. Freud subliniază (1923/1981) că sentimentul de culpabilitate este cel mai acut în nevroza obsesională sau cel puțin în unele dintre formele sale. În opinia sa, acest
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
rol foarte important în nevroze. Hesnard (1949) merge și mai departe, susținând că orice maladie mentală este legată de culpabilitate. Este sigur - iar exemplele citate au demonstrat - că autoagresivitatea este o apărare periculoasă. Freud subliniază (1923/1981) că sentimentul de culpabilitate este cel mai acut în nevroza obsesională sau cel puțin în unele dintre formele sale. În opinia sa, acest sentiment se impune cu violență conștientului și domină tabloul clinic, dar și viața bolnavului, înlăturând aproape totul din cale. În schimb
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
vizează obiectul-substitut (deci pe el însuși!), determinându-l să se desconsidere și să caute propria suferință. În realitate, „autoreproșurile sale sunt reproșuri adresate obiectului iubit, care sunt întoarse dinspre acesta asupra persoanei proprii”. Celălalt caz, lipsa totală a sentimentului unei culpabilități și deci absența apărării împotriva propriei agresivități, este descris de Winnicott (1958/1969). Criminalul este angajat într-o tentativă disperată de a resimți culpabilitatea. Se pare că, într-un stadiu precoce al dezvoltării sale, i-a lipsit cadrul afectiv și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
iubit, care sunt întoarse dinspre acesta asupra persoanei proprii”. Celălalt caz, lipsa totală a sentimentului unei culpabilități și deci absența apărării împotriva propriei agresivități, este descris de Winnicott (1958/1969). Criminalul este angajat într-o tentativă disperată de a resimți culpabilitatea. Se pare că, într-un stadiu precoce al dezvoltării sale, i-a lipsit cadrul afectiv și fizic care i-ar fi permis elaborarea capacității de a se simți vinovat. La el s-ar înregistra „un avort al dezvoltării afective în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Există „familii de visători ale căror reverii se consolidează unele pe altele... Și, în acest fel, marii poeți ne învață să visăm”. Freud (1908c/1985) adaugă o nuanță acestor constatări: creatorul literar ne permite să ne dedăm fără sentimente de culpabilitate propriilor noastre reverii. Iată așadar una dintre sursele plăcerii cititorului. Istorictc "Istoric" Omul a visat dintotdeauna. În Biblie, cu mai multe secole înaintea lui Iisus Hristos, autorul Pildelor îl ia în derâdere pe visătorul inveterat: „Cel ce umblă după deșertăciuni
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ochii săi caracterul excepțional, gelos pe frații și surorile lui, își imaginează mai întâi o întreagă familie, apoi, crescând, se mulțumește să-și imagineze un tată prestigios. Alt beneficiu al acestui roman, remarcă Freud, constă într-o eventuală eliminare a culpabilității unui incest dorit cu sora. Acest roman nu trebuie să lase impresia că tandrețea pentru părinții reali a dispărut. Tatăl imaginar prestigios nu este decât imaginea celui în care copilul a crezut odinioară și „expresia regretului de a vedea că
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
este astfel singura care a scăpat de la moarte. „Această amintire a spart în cele din urmă digul, subliniază Steward (1991), și a lăsat să se reverse tot ceea ce E. încercase să refuleze (...). Atunci când am fost în măsură să-i analizăm culpabilitatea în privința morții mamei și surorii sale, ne-a fost cu putință să degajăm alte amintiri ascunse. Pacienta a fost astfel capabilă să-și retrăiască invidia de copil față de noua sarcină a mamei și gelozia față de sora mai mică.” În acest
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a se liniști astfel, dacă nu tocmai din cauza îndoielii provocate de recunoașterea anatomiei materne lipsite de organul analog propriului organ. Absența percepută este contracarată printr-un refuz, cu câștigul de încrederece-l însoțește, în confruntarea cu fantasmele de castrare și cu culpabilitatea, legate de dorințele incestuoase oedipiene, dublate de presupusa lege paternă a talionului. În acest caz, observăm cu claritate coexistența posibilă - în psihicul copilului - a două „realități” incompatibile, menținute prin clivaj: una este acceptată și va persista apoi la adult, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
aceea pe care ar fi provocat-o satisfacerea instinctelor. Pe scurt, sublimarea este pentru ea o „târguială”, fiindcă individul caută să se îndepărteze cât mai puțin posibil de scopul primitiv, evitând totodată la maxim sentimentele de interdicție, de dezaprobare, de culpabilitate. Fenichel (1945/1953) integrează sublimarea printre celelalte mecanisme de apărare, dar cu o importantă rezervă. Sublimarea este, scrie el, o apărare reușită, spre deosebire de celelalte care eșuează în suprimarea pulsiunilor refulate și care sunt deci patogene, întrucât provoacă o stare de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o are în realizările sale. Dar orice naștere insolită sau monstruoasă (nașterea unui animal, a unui obiect, a unui copil diform) revelează temerile și angoasele. Cel ce visează se teme de ceea poate să facă. Are un sentiment puternic de culpabilitate sau o stimă de sine scăzută. Sau are gânduri reprobabile, scandaloase, cel puțin pentru supraeu, adică pentru conștiința morală. Un asemenea subiect se percepe adesea ca un monstru. Luptă cu un anumit aspect al personalității sale. În schimb, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
cel ce visează nu a identificat încă la ce aspiră: el nu simte decât lipsa, fără a putea defini cu exactitate natura nevoii sale. Dacă scena de adulter este însoțită de emoții negative și, mai ales, de un sentiment de culpabilitate (lucru destul de frecvent dacă amantul sau amanta este o persoană cunoscută de către cel ce visează, cu atât mai mult dacă este vorba de un prieten sau de un membru al familiei, adică o persoană «interzisă»), visul revelează natura reprobabilă (pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
că este obligat să-și asume deciziile, chiar dacă (și mai ales dacă) ele coincid cu ceea ce alții așteaptă de la el. Pușca are și o semnificație de pedeapsă. Vinovații sunt împușcați. Se poate deci ca în visele respective să fie evidențiată culpabilitatea, fondată sau nu, simțită de către persoana în cauză. Secure Securea exprimă separarea directă și brutală, dar necesară pentru înălțarea spirituală a omului. Ea rupe pentru a elibera sau pentru a permite scoaterea adevărului la lumină. Instrument al decapitării, ea separă
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
reprezintă lipsa de claritate și de transparență, dar și lipsa de încredere în sine, frica de a fi judecat (greșit). Această situație simbolizează fie: - atitudinea disimulatoare a subiectului, absența sincerității într-o anumită privință (infidelitatea, de exemplu), și, fără îndoială, culpabilitatea pe care o resimte inconștient, din moment ce imaginea apare în vis; - dorința de a avea grădina sa secretă, de a avea un spațiu numai pentru sine, de a se pune la adăpost de privirile indiscrete. Acest tip de vis are semnificația
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
responsabilităților. Este în strânsă relație cu tema simbolică a înecului și întoarcerea la origini percepută ca regresie. Dar imaginea potopului are și o valoare pozitivă, de purificare. Baie primordială spală în plan inconștient persoana de rătăcirile sale și îi exorcizează culpabilitatea. Rouă Roua are o semnificație pozitivă, de fecunditate, fiind legată de apă, și de speranță, dar și de auroră. Ea dezvăluie prin urmare, potențialitățile subiectului gata să înflorească, bogăția interioară care nu cere decât să fie exploatată și utilizată. Vijelie
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
unei situații. Este adesea indiciul unei descoperiri: revelația unei fațete ascunse sau nebănuite a personalității. În funcție de impresia resimțită, plăcută sau neplăcută, subiectul este gata să se confrunte sau nu cu adevărul. Jenă, tulburare, rușine Aceste emoții sunt reveleatoare pentru o culpabilitate manifestă sau latentă, adică conștientă sau inconștientă. Ele sunt inspirate de supraeul subiectului. A fi jenat ori a-i fi rușine dezvăluie un conflict între pulsiuni și conștiința morală interiorizată (supraeul). Scena onirică trimite pe cel ce visează la lucrurile
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
mori. Literatura de specialitate numește această stare de apăsare morală, pe care o apropie de melancolie, sentimentul de depresie vitală. Durerea morală este resimțită ca o pedeapsă pentru greșelile sau păcatele comise de către individ. Ea se asociază cu ideile de culpabilitate și pune persoana Într-o stare de inferioritate și regresiune (J. Delay și P. Pichotă. Această durere nu are un caracter corporal și nici psihic, ci este raportată la valorile morale. Durerea morală este similară chinului. Ea reprezintă plata individului
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Cum trebuie să trăim? Ce trebuie să facem și ce trebuie să evităm? În privința aceasta, filosofii sunt cei care dau răspunsurile. G.W.F. Hegel afirmă că istoria umanității nu este așezată pe terenul fericirii. Pentru A. Schopenhauer „existența este culpabilitate și, prin aceasta, suferință”. După M. Scheler „sentimentul suferinței crește odată cu dezvoltarea civilizației, negăsindu-și compensația decât În iubire, ca sentiment al seninătății”. M. Scheler crede că pentru a diminua și suprima orice suferință există două metode: aă lupta activă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
curajul de a acționa, autostimularea prin succesele obținute În viață, existența unui suport moral-religios. Factorii negativi sunt reprezentați de absența unei educații și instrucții corespunzătoare; prezența unor modele negative În formarea personalității și imitarea acestora, eșecuri, complexe de inferioritate și culpabilitate, claustrarea cu privarea de libertate, teroarea psihică sau tortura fizică, mizeria, sărăcia, foamea, lipsa de Încredere În sine și situațiile repetate de eșec, existența unor boli cronice invalidante; absența unui suport moral-religios. Este firesc, având În vedere factorii formatori ai
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
la rândul ei „Închisă” În interiorul unor limite care-i sunt impuse de condițiile de viață exterioare sau interioare ei. Caracteristicile persoanei-limită sunt: starea de neliniște și tensiune interioară, o mare Încărcătură emoțional-afectivă, dificil de suportat, situații conflictuale sau complexe de culpabilitate, inferioritate etc., sentimentul unui pericol, mai mult sau mai puțin definit, insecuritate, impresia de incapacitate de a se putea apăra, centrarea atenției și activității asupra unei singure „teme” legate de nesiguranța și pericolul care amenință individul, dificultăți de adaptare, de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
faptul de „a fi tu Însuți”, constrângerea Îți impune cu caracter de obligativitate „a fi conform unei voințe străine și de regulă, nedorită”. Dar constrângerea poate veni și din interiorul persoanei sub formă de scrupule morale, remușcări, regrete, sentimente de culpabilitate etc. Se produce În acest caz un conflict valoric interior Între voință și conștiința morală, Între „ce vreau” și „ce trebuie”. Trebuie stabilit astfel un acord Între voință și conștiință, mai exact un raport de subordonare a voinței față de conștiință
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
propriu-zis, ca În sensul păcatului religios care reprezintă o „ofensă adusă lui Dumnezeu”. El este, În primul rând o „abatere de la legile moralei”. 2. Vinovăția După cum am arătat, trebuie să facem diferența Între păcat și vinovăție. Termenul de vinovăție sau culpabilitate vine de la latinescul culpa, -ae = greșeală, deprindere rea, stricăciune, pagubă, rău. Vinovat sau culpabil este cel care greșește. Înțelegem prin vinovăție starea celui care este vinovat. Acțiunea umană nedreaptă. Greșeala sau vina de care cineva se consideră responsabil moral. Este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
este vinovat. Acțiunea umană nedreaptă. Greșeala sau vina de care cineva se consideră responsabil moral. Este sentimentul sufletesc al vinovăției, trăit de individ În planul conștiinței sale morale (A. LittréĂ. Pentru P. Foulquié și R. Saint-Jean, sentimentul sau complexul de culpabilitate este o stare patologică constând În faptul că subiectul se simte vinovat În fața conștiinței sale de o greșeală intenționat comisă sau independent de voința sa, pentru care acesta trebuie să fie pedepsit. K. Jaspers, care a dedicat un important studiu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]