571 matches
-
prealabil cu privirea"3. Arta își are proveniența în Grecia pentru că acolo omul a ajuns să cunoască pentru prima oară mecanismul ajungerii la prezență ca trecere de la nevăzut la vizibil. Orice artist stă sub semnul Atenei premergătoare, anticipativ scrutătoare și cumpănind la limita prezenței viitoare. El are cunoașterea închiderii în limită și formă, care premerge deschiderii în prezență a operei. El deține punctul de pornire ca moment încheiat (peras și morphe ca telos, ca sfîrșit) și, tocmai de aceea, el are
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
senzual, iar mersul avea o distincție pe care miopia filtrată a privirii o accentua și o abătea către melancolie și absență. Pentru că avea o teamă precaută de a se angaja în proiecte care nu porneau din ea și pentru că își cumpănea cu pedanterie extremă fiecare gest și fiecare segment de viață, m-a refuzat cu eleganță. După scurtă vreme a părăsit țara, s-a stabilit la New York și s-a măritat acolo, după ce în România divorțase, cu puțin timp în urmă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și într-atâta l-a ispitit, încât în cele din urmă n-a mai putut să rabde: a pus mâna pe cuțit și, când prietenul lui s-a întors cu spatele, s-a apropiat pe furiș de el, și-a cumpănit lovitura, și-a înălțat ochii spre cer, și-a făcut cruce, spunând în sinea lui o rugăciune amară: „Doamne, iartă-mă întru Hristos!“ -, i-a retezat beregata prietenului dintr-o mișcare, ca unui berbec, și i-a luat ceasul. Rogojin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
într-adevăr. Iar modul cum ajunsese acum la el scrisoarea rămase cu desăvârșire neexplicat; presupunerea cea mai plauzibilă era că o furase, poate, de la Vera... i-o șterpelise pe furiș și i-o dusese Lizavetei Prokofievna cu cine știe ce intenție. Așa cumpăni și înțelese prințul în cele din urmă. — Ți-ai ieșit din minți! strigă el, cuprins de o panică extremă. Nu de tot, mult stimate prinț, îi răspunse Lebedev, nu fără o undă de răutate în glas. Ce-i drept, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
moare eșuată-n prospețime? - Ce o împiedică să se usuce glorios în amurg? Și cum pot fi țări care n-au soartă, din teamă de anemia consecutivă "istoriei"? Devenirea universală înregistrează numai popoarele ce nu se cruță, ce nu-și cumpănesc destinul, ci se îndreaptă triumfător și nemilos spre agonie. Primejdiile creației îndepărtează atât pe indivizi, cât și pe țări, - de spirit. Preferând sănătatea, se opun naturii. Florile își rețin mireasma ca să nu se usuce? Parfumul e istoria unei flori, precum
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ar înțepeni într-un adevăr. Dar omul trăiește cu adevărat numai întru cât se plictisește de orice adevăr. Izvorul devenirii este posibilitatea de greșeală a lumii. O epocă se reazemă pe un adevăr și crede în el fiindcă nu-l cumpănește. Cum l-ai pus la cântar și-i măsori greutatea, se transformă într-un adevăr oarecare - în eroare. Când judeci, orice - din siguranță de nestrămutat ajunge un principiu ce se clatină fără rost. Nu poți fi lucid într-un adevăr
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
el, încuviințează Gallus. Tu te-ai ocupa de transport, el are firme de import export ale căror linii comerciale ajung până în Alexandria, Ostia, Narbo, Massilia, Gades, Cordoba, Lugdunum, Damasc și în nenumărate alte puncte în interiorul sau în afara imperiului... Scribonius Libo cumpănește adânc. — Și tu? întreabă precaut. — Eu m-aș ocupa de desfacerea produselor în Italia. Nu-i mai spune de afacerile cu Trio Fulcinius. Mai târziu, să-i mai treacă supărarea pe imbecil. O să ajungă să se înțeleagă, când Trio îl
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
petrece în anturajul lui Augustus. Doar Aelius și-a dovedit cu vârf și îndesat abilitatea. A pricinuit pierzania lui Lollius, dușmanul lui de moarte, fără să se implice nici pe sine, nici pe el. — Nero? șoptește sugrumat Seianus. Tiberius își cumpănește atent răspunsul: — Vezi tu, dragul meu, pentru orice muritor hotărârile pe care le ia atârnă de folosul personal pe care nădăjduiește să-l aibă. Îl privește compătimitor. Alb la față, Seianus își controlează cu greu mâinile să nu tremure. — Soarta
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
facă totul fără mine. Apoi Marilena (Marylena? Mary Lena?). Să descriu liric amurgul, părul auriu, funda mare albastră, eu stând drept, cu nasul În sus În fața unei bănci, iar ea mergând În echilibru pe muchia spătarului băncii, cu brațele desfăcute, cumpănindu-și oscilațiile (delicioase extrasistole), fustița fluturându-i ușor În jurul coapselor rozalii. Fiind sus, de neatins. Schiță: În aceeași seară, mama presărând cu talc pielea rozalie a surioarei mele, eu Înterbând când o să-i crească până la urmă cocoșelul, mama făcându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
mai generoase - și un procentaj modest pentru mine, ca director al colecției...” Bramanti spusese destul și deja pierduse orice interes În ochii lui Garamond. Într-adevăr, fu expediat În grabă și cu mari promisiuni. Obișnuitul comitet de consilieri avea să cumpănească atent propunerea. 42 Însă aflați că noi suntem cu toții de acord, indiferent de ceea ce spunem. (Turba Philosophorum) După ce Bramanti ieșise, Belbo constată că ar fi trebuit să-și scoată dopul. Domnul Garamond nu cunoștea expresia și Belbo Încercă unele parafraze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
când am închis? — Mi s-a spus că dacă vin aici și fac ce mi se cere, capăt mâncare. Tăcere. — Cine ți-a spus? Pran își dă seama că n-a știut niciodată numele cerșetorului. — Nu știu. Vocea pare să cumpănească o clipă. Apoi tușește, se aude zgomot de chei și zăvorul este tras. Poarta se deschide larg, lăsând să se vadă un bărbat puternic ca un taur, acoperit doar în dreptul șalelor cu o bucată de pânză cadrilată. Probabil abia și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
spre folosul neamului și prin urmare fiecare om poate muri cu credința că s-a jertfit pentru binele tuturor. La noi însă niște stăpâni urâți au trimis robii să moară ferecîndu-și lanțurile!... Atunci? în mijlocul vălmășagului de crime, ce mai poate cumpăni o crimă micuță, care-ți strivește ție sufletul? Cui îi mai pasă aici de sufletele noastre? ― Atunci urmează să...? întrebă repede Bologa, care începuse să asculte și n-avea puterea să aștepte. ― Să mergi unde vom merge toți, zise Klapka
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
răcorit?... Atunci putem vorbi ca doi bărbați, ba chiar ca doi soldați!... Adevărul este că în război nu trebuie să cugeți, ci să lupți... cel puțin așa perora un general, deunăzi, la cartier. Dar lucrurile astea e nevoie să le cumpănim bine-bine și fără pripire, altfel... De-ai chibzui puțin, ai vedea că eu n-am nici o putere. Eu nu pot propune nimic, fiindcă sunt stigmatizat: ceh, adică trădător... Pentru cei de seama noastră s-au inventat mitralierele din spatele liniilor, menite
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să-și dea seama: ― Afară!... Afară!... Afară!... Pe urmă, tot așa de brusc, se potoli și-i fu rușine că a zgâlțâit stâlpul și a bâiguit "afară", ca un prost. În piept îi mai horcăia ura, dar mintea începea să cumpănească. Se lăsă în fotoliu și zise că trebuie să judece bine, fără pripire, ce s-a întîmplat, altfel îl amenință cine știe ce urmări. În realitate ea se mândrește cu vina, pe când el... a vrut să-i ceară iertare. El a purtat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ar fi înțeles nimica sau ar mai fi așteptat lămuriri. ― Îmi trebuie răspunsul acuma, numaidecît! continuă Apostol, enervat puțin de tăcerea bănuitoare a țăranului. Să nu crezi că mi-a trăsnit prin cap așa... M-am gândit bine și am cumpănit... Vidor întoarse ochii spre ferestrele dinspre ogradă, oftă, se scărpină în ceafă, clătină din cap și apoi zise rar, uitîndu-se cam pieziș la ofițer: ― De... domnule locotenent, vorbă mare ai spus, recunosc, că știm și noi omenia și cuviința, măcar că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să țipe, să se apere și anevoie izbuti să pornească de colo până colo, din ce în ce mai grăbit, frămîntîndu-și mâinile încrucișate la spate... Se silea să găsească o apărare împotriva pretorului și o găsi în faptele din trecut. " O rătăcire întîmplătoare nu cumpănește cât o faptă vitejească, murmură cu nouă încredere. Cine a fost în luptă știe că orice viteaz are și momente de șovăire. Dar o singură rătăcire nu poate șterge o viață întreagă de fapte, oricât ar umbla pretorul să mă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în mapă, patru sau cinci foi de hârtie pe care-și redactase rechizitoriul cu scrisul său mic și îngrijit, muiat în cerneală violetă, un pumn de cuvinte alese care cel mai adesea făcuseră asistența să freamăte și pe jurați să cumpănească adânc în răstimpul cât nu dormeau. Erau de ajuns câteva cuvinte pentru a clădi un eșafod în doi timpi și trei mișcări, mai repede și mai sigur decât doi tâmplari într-o săptămână. Nu avea nimic cu condamnatul, nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și frumoasă limba ce-o vorbești și dacă nu ne-ar aștepta afară caii, eu și tovarășii mei am tot sta să te-ascultăm, măcar că, pe întinse porțiuni, n-am priceput o iotă. însă în împrejurări ca acestea, vorbele trebuie cumpănite prin fapte. Dacă e să-l ajutăm pe jupânul Macek, pe care eu îl cunosc de mic copil, că aici, unde vezi că stăm acum, m-a înțărcat tata, fie-i stepa ușoară... — Fie-i stepa ușoară - mormăiră într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
rezolvare, ne facem spășiți nostra culpa și încercăm să oferim o minimă explicație acestei - oricum - impardonabile scăpări din vedere. Trebuie spus dintru început că Iovănuț făcea parte din acea categorie de tineri la care nevoia firească de afirmare era bine cumpănită de necesitatea de a interioriza, de a judeca fiece fapt, întâmplare, ființă, lucru, fenomen al naturii sau stare sufletească ivite în calea vieții lui. Mai lămurit spus, ca să dăm un exemplu, înainte de a se adresa sau răspunde unei femei, Iovănuț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îndoieli amarnice, între o pereche de gumari, una de papuci din plastic verde, o sticluță de parfum bulgăresc de trandafiri, o basma cafenie ce avea imprimate pe ea un soi de valuri marine stilizate. Ca sățmi dau răgazul de a cumpăni asupra alegerii, mțam îndreptat, cam întrțo doară, către rafturile de care răspundea Nea Tase, librarul și papetarul. Nu avea stilouri chinezești, ci numai autohtone, din cele care lăsau pe hârtie prea multă cerneală și cărora li se stricau unațdouă filetele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
dacă nu rămânea agățat, nimic nu avea să-l mai oprească și nu mai avea de ce să se prindă până sus. Avea să ajungă la suprafață și să explodeze ca un balon. Ținându-se de țevi, se trase În jos, cumpănind fiecare mișcare, căutând următoarea țeavă, următoarea denivelare de care să se agațe. Era ca și cum ar fi urcat un munte În sens invers: dacă-și dădea drumul, ar fi „căzut“ În sus și ar fi murit. Mâinile Îi amorțiseră de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
și meditația au ca alternativă acțiunea concretă, voința de a face istorie. Tema cunoaște noi dezvoltări în poeme ulterioare prozei în discuție: „E împărțită omenirea/ În cei ce vor și cei ce știu,/ În cei dintâi trăiește firea,/ Ceilalți o cumpănesc și-o scriu.” Eminescu însuși, într-o scrisoare expediată din Berlin în 1873, mărturisește că dorește să revină în țară, să „m-arunc iarăși în valurile vieții practice” (Ed. cit., vol. XVI, pag. 298). Este ușor de observat că eroul
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
și meditația au ca alternativă acțiunea concretă, voința de a face istorie. Tema cunoaște noi dezvoltări în poeme ulterioare prozei în discuție: „E împărțită omenirea/ În cei ce vor și cei ce știu,/ În cei dintâi trăiește firea,/ Ceilalți o cumpănesc și-o scriu.” Eminescu însuși, într-o scrisoare expediată din Berlin în 1873, mărturisește că dorește să revină în țară, să „m-arunc iarăși în valurile vieții practice” (Ed. cit., vol. XVI, pag. 298). Este ușor de observat că eroul
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
e chiar atît de nemaipomenit italianul?!" Pangratty a sorbit încetișor, căutînd cu privirea grupul de tineri ofițeri care roiau în jurul lui Balbo. Era foarte greu să răspundă la o întrebare care avea în ea de la început sîmburele îndoielii. După ce a cumpănit pe dinlăuntru, l-a privit drept în ochi pe Leonard Bîlbîie. Știa că nu rezistă. Și, într-adevăr, n-a rezistat, Leonard și-a coborît pleoapele, roșind ușor. Oricîtă experiență ar fi avut, cu Pangratty nu-i mergea. Nu reușea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se întîmplase ceva îngrozitor cu el. Nu mai avea nici un fel de aduceri-aminte. Totul se consuma în prezent. Înțelegeți, în cele două luni de zile, două luni și ceva, în fiecare noapte își rememora viața, și-o judeca, și-o cumpănea, dar mai ales retrăia scene, imagini, frînturi. La început a fost destul de ușor, trecutul venea singur, năvălea, se înghesuia, curgea ca un rîu umflat de pîraie. După cea de-a zecea zi a început să se chinuie. Nu-și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]