626 matches
-
la bucătărie. Îl sună Încă o dată pe Loïc și simți În sfîrșit ușurarea de a-i auzi glasul. - Unde ești? - Cu Marie... Am să-i spun totul... - Dacă faci asta, Înseamnă că s-a zis cu noi toți, Își pierdu cumpătul Gwen. - Mai bine deschide ochii, totul s-a sfîrșit deja. Ea percepu adînca lehamite a lui Loïc și intră În panică. - Nu doar tu ești implicat În istoria asta! GÎndește-te la consecințe, te implor! - Tocmai, au fost prea mulți morți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
durerea neîncrezătoare pe care o citi pe chipul Mariei Îl străpunse. - Nicolas?... Nu... Nu, nu el... O simți clătinîndu-se, i se prăvăli În brațe. - Luați-o de aici! explodă Lucas. Yvonne Îl măsură cu dispreț. - Nu știi să-ți păstrezi cumpătul. Pentru un polițist, e păcat! zise ea, Întorcîndu-se către cei doi OPJ care se holbau la ea uluiți. Nu vedeți că deranjăm? Ce mai așteptați? - E adevărat, ce mai așteptați? mîrÎi Lucas, stingherit. În alte Împrejurări, s-ar fi arătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
el Înșelat, Philippe Îi porunci să vorbească, iar Marie, văzîndu-l că șovăie, se Înfurie. - Vrei ca maică-ta s-o sfîrșească la fel ca ei? Îl Întrebă ea cu brutalitate, arătînd spre sicrie. - Nu, firește că nu, răspunse Ronan pierzîndu-și cumpătul. Nu știu unde s-a dus, dar azi dimineață mi-a cerut să scot Zodiacul și să-l amarez la Lancouët. - Dacă așa stau lucrurile, n-o să ajungă departe, zise Philippe. Bujiile și-au dat duhul. Lancouët. Un golfuleț adăpostit de vînturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
am ascultat povești despre viața ei exotică de copil din lumea circului. Până când au venit s-o ia părinții ei și s-a dovedit că ambii sunt contabili din Staines. Și nici măcar în acel moment nu și-a pierdut deloc cumpătul, și mi-a zis că au fost artiști de circ pe vremuri. Are ochii bleu intens și pistrui, și e mereu bronzată de la călătorii. Chiar și acum are nasul ușor cojit și un cercel nou, chiar în vârful urechii. Are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
spune iritat. Au existat probleme mult mai urgente de rezolvat, Samantha. — Firește. Simt că mi se urcă tot sângele în cap. Îmi pare rău. Eu doar... Mi se pune un nod în gât. Închid ochii, încercând să nu-mi pierd cumpătul. Lucrez la Carter Spink dintotdeauna. Tot ce-am dorit vreodată... Nici măcar nu sunt în stare s-o spun. — Samantha, știu că ești un avocat foarte talentat. Arnold oftează. Nimeni nu se îndoiește de asta nici o clipă. — Dar am făcut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
jos. Și o sticlă de ulei de masaj, cu parfum de mosc. Și... Un exemplar uzat din Bucuria sexului. Chiar lângă pat. Deschisă la „Stilul turcesc”. OK. Deci nu mă așteptau cu ceaiul. Înghit în sec, încercând să-mi păstrez cumpătul, făcând eforturi disperate să mă fac că n-am observat nimic. — V-am... adus o ceașcă de ceai, spun, cu glasul spart de la atâta încordare. M-am gândit că v-ar plăcea... să vă aduc. Nu te uita la Bucuria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
azi-dimineață. A zis că mazărea dulce trebuie... legată sau răsucită sau așa ceva. Scoate un creion pentru conturul buzelor și începe să-și deseneze buzele cu contur și așa mult prea pronunțat. — Aha. N-am știut. Încerc să nu-mi pierd cumpătul, dar întregul trup îmi e străbătut de tentacule de surescitare. Păi... lucrează duminica ? — A, da, de multe ori. E foarte dedicat. Se dă înapoi pentru a se uita la imaginea ei din oglindă, după care începe să-și dea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
că se cuvine să faci ceea ce faci ? — Ce să fac, dacă mi-ai interzis accesul în clădire, mă trezesc replicându-i la fel de tăios. N-am avut de ales. O, Doamne. Răspuns greșit. Prea plângăcios și insipid. Trebuie să-mi regăsesc cumpătul, sau o să pierd această dispută verbală. Deja mă aflu în dezavantaj, cum stau așa în ținută de chelneriță și întreaga asistență se uită la mine de parcă aș fi o mizerie adusă de-afară de un câine. Trebuie să fiu calmă, neclintită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
care trag perdeaua acoperind complet fereastra și mă rezem de ușă, cu inima bubuindu-mi. Fuck. Fuck. Ce mă fac ? OK. Lucrul cel mai important e să nu intru în panică. Lucrul cel mai important e să nu-mi pierd cumpătul și să privesc situația cu calm și detașare. Pe de o parte, întregul meu trecut a fost dezvăluit de un tabloid național. Pe de alta, Trish și Eddie nu citesc acel tabloid. Și nici Cheltenham Gazette. E doar un articol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
fotografia cu chestia asta, mai degrabă decât pe cea cu mine dându-i un pumn lui Guy. Nu se știe niciodată. Când trenul pleacă din stație, simt un junghi dureros și închid o clipă ochii, încercând să nu-mi pierd cumpătul. Fac ceea ce trebuie. Toată lumea e de aceeași părere. Iau o gură de cappuccino, apoi încă una. Poate că dacă am să beau destulă cafea, o să mă repun pe linia de plutire. Poate că am să încetez să mă mai simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
posibil să fi plecat pur și simplu așa ? Ochii mi se încețoșază iar și clipesc furioasă, pentru a scăpa de lacrimi. Nu pot să plâng. Sunt partener acum. Iar partenerii nu plâng. Mă uit pe fereastră, încercând să-mi păstrez cumpătul. Trenul pare să meargă mai încet, ceea ce e destul de straniu. — Stimați pasageri... Se aude o voce pârâind în difuzoare. Acest tren circulă astăzi în regim de personal. Se va opri la Hitherton, Marston Bridge, Bridbury... — Ce ? Guy ridică privirea. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Enkim cu luare aminte și m-am luat după el - curând, am Început să dau și eu din picioare. Of, of, pe loc am luat o gură de apă! Gata-gata să mă Înec, am Înghițit-o, Încercând să-mi păstrez cumpătul. Pe urmă am mai Înghițit o gură de apă dar, când l-am văzut pe Enkim cum se uită mirat la mine, i-am zâmbit strâmb. - Dă și tu din picioare, mă Îndemnă el, că altfel ne ia apa. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu brațele încrucișate pe piept și bine înfiptă pe picioare, dar acum eram atât de fioroasă de parcă aș fi fost John Wayne 1 și Tank Girl2 la un loc. Spre marea surpriză a lui Margery Pickett, mi-a pierdut complet cumpătul. —Scuze, zisei chicotind, acum îmi dau seama ce am zis... Și, spre marea mea surpriză, m-am trezit gândindu-mă ce bine ar fi fost să-l am pe Hugo lângă mine să mă ia peste picior. Parcă lipsește ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Hugo cu reproș către Marie și Tabitha. — Ce naiba se întâmplă aici? Îmi luă ceva timp până să-mi dau seama că era vocea lui MM. Stătea în mijlocul încăperii, roșie de furie. Era o imagine înspăimântătoare: MM și pierduse de-adevăratelea cumpătul, chiar și numai temporar, și-i făcu pe cei din sală să tacă, temători, și să înghețe pe loc, asemenea unui mecanism muzical cu statuete. — Nu admit să se facă glume proaste în mijlocul unei producții pe care o pregătesc eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mea. Era la fel de sigur pe el ca și mine; până aici nimic nou. Dar stăpânirea de sine, cel puțin la fel de bună ca a mea, m-a cam uimit. Simțeam o plăcere extraordinară să-i fac pe bărbați să-și piardă cumpătul, în timp ce eu mi-l păstram pe al meu, dar Hugo era primul bărbat care mă atrăgea atât de mult și cu care manevra asta pur și simplu nu funcționa. Mă irita și mă fascina în același timp și aveam o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Hugo din cap până-n picioare, cu brațele încrucișate și cu picioarele depărtate, ca și cum Hugo ar fi fost adus să fie anchetat și Hawkins s-ar fi uitat cu insistență la el în încercarea de a-l face să-și piardă cumpătul înainte de a începe interogatoriul propriu-zis. Rezultatul era cumva ratat din cauza faptului că Hugo era din naștere de neintimidat. În plus, scaunele erau așezate sub platforma pe care dormeam, deci Hugo era parțial în umbră. —Hawkins, acesta este Hugo Fielding. Joacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
păcătoasă și impudică privind căutarea și găsirea unei femei cu care să conviețuiesc căci altminteri glăsuiește insinuarea-ți prea străvezierisc sămi pierd mințile. Numai că eu socotesc femeia, a contrario , ca motiv de Îngrijorare pentru grabnica pierdere, dacă nu a cumpătului și a firii, În orice caz a liniștii. Și-apoi, la 55 de ani, un bărbat nu poate emite pretenția că turbează de prea mare virilitate chiar dacă plesnește de sănătate generală. Cu alte cuvinte, când treci de vîrsta de 50
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
din răutate, o fac, Lozia dragă, nu din răutate vă dăruiesc atâta bănet, și, nici cu vreun scop, anume, ascuns. Tocmai, asta e. Ce, tocmai, asta e? Tocmai, asta e, că, ele Înțeleg altceva. Ce? Că ți-ai cam pierdut cumpătul, logica, simțul de cel mai mare și mai tare pe aceste meleaguri. La asta, Lozie, drept să-ți spun, iată, nici cu gândul n-am gândit. Eu atâta am avut de spus. Atâta? Da. Atâta. Bine. Îți mulțumesc. Și, dacă
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
în încăpere și reluă dialogul, dar cu voce șoptită, suficient de tare să poată fi auzit în condiții normale. - Salut, Iustine! Sunt eu, prietene! Știu, știu sigur că-mi recunoști vocea! Hai să vorbim... ca între bărbați! Nu-ți pierde cumpătul! Faptul că nu poți comunica e doar o problemă de timp... Răbdare, amice! Răbdare și tutun, precum zice vorba românească! Și știi ceva? Tu te poți ajuta singur, crede-mă! Ai o familie frumoasă, Tinule! Ei, vezi? Știu și cum
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Stănică, este o fată foartesimpatică, dar știți, educația ei a fost fatalmente neglijată. Moș Costache e om bătrân, nu poate s-o supravegheze, n-are interes, în definitiv. - Pentru ce n-are interes? întrebă serios moșierul.Stănică își pierdu puțin cumpătul. -Pentru că, cred că știți, poate, Otilia nu e fata lui, e o... - Domnule Rațiu, observă Pascalopol cu reproș, ești unom cu cultură, un avocat, nu înțeleg cum poți vorbi astfel de lucruri. Credeam că vii să-mi spui ceva
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de a nu mai fi în ea. Senzația de bătrânețe eternă: a purta timpul în spate de la întîia lui clipă... Omul stă drept numai pentru a-și ascunde lui însuși cât este de gârbovit înlăuntru. Plictiseala: a nu mai avea cumpăt în timp. Inima e locul în care noaptea se-ntîlnește cu dorința de-a muri, spre a se întrece-n nesfârșire... Nici mările, nici cerul, nici Dumnezeu și nici lumea toată nu sânt un univers. Numai irealitatea muzicii... Uitarea tămăduiește pe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
negativ principiul divin! Plictiseala-i vastă ca Dumnezeu și mai activă decât el! Fără Dumnezeu, singurătatea ar fi un urlet sau o dezolare împietrită. Dar cu El, noblețea tăcerii ne domolește aiureala nemîngîierilor. După ce-am pierdut toate, ne recâștigăm cumpătul înveșnicindu-ne visarea prin aleile lui desfrunzite. Numai gândul la El mă mai ține vertical. Când îmi voi stârpi mândria, putea-voi să mă culc în leagănul lui de o milostivă afunzime și să-mi adorm veghile în consolarea insomniilor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
iubire ești și nu ești. Nediferențierea morții de viață e un fenomen al îndrăgostirii. Fiind teolog sau cinic, poți suporta istoria. Dar cei ce cred în om și-n rațiune, cum de nu înnebunesc de dezamăgire și cum își păstrează cumpătul în dezmințirea continuă a întîmplărilor? Apelând însă la Dumnezeu sau la scârbă, te descurci cu ușurință în devenire... Oscilația între teologie și cinism este singura soluție la-ndemîna sufletelor rănite. Acele nopți crude, lungi, de o vitregie surdă, cu furtuni înecate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dos. Vorbesc și scriu pe negândite. Te mai miri că lucrurile merg cum merg ? ! — Întotdeauna lumea face anumite lucruri întrecând măsura, medită Vocea. Mereu altceva, dar mereu prea mult. — Așa zicea și taică-meu... Lumea nu știe să-și păstreze cumpătul... — De-aia existăm noi... adăugă Vocea, hohotind gros. Nu te-am mai auzit râzând... Credeam că nici nu știi. De unde atâta veselie ? — Nu e veselie, răspunse Vocea, răsunând din alt colț. Dar, atunci când înțelegi mai multe ca alții, poți să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Gonzalv Ionescu, care la început chemă un doctor pentru adulți, nu putu afla ce boală aveau, fenomenele fiind compatibile de mai multe interpretări. Se putea bănui, fiind vorba de copii. Gonzalv, când era vorba de progenitura sa, își pierdea orice cumpăt, relevând altminteri aceeași insistență pe care o punea în toate faptele sale: își smulgea părul din cap, alerga pe la toți cunoscuții, cerea informații. Într-o astfel de excitație morală merse și la Conțescu, pe care nu-l găsi (acela plecase
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]