636 matches
-
despre ființă, Fals tratat de logică); pe de altă parte, lucrări ancorate în exclusivitate în fenomenul autohton și având toate în titlu cuvântul "romînesc": Rostirea filozofică românească, Creație și frumos în rostirea românească, Sentimentul românesc al ființei, Spiritul românesc în cumpătul vremii, Eminescu sau omul deplin al culturii românești. Ridicolul de primă instanță la care se expune o asemenea abordare este limpede. Poate oare filozofia - care de la greci și până astăzi a rămas un exercițiu în marginea universalului și care, în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cutreierînd mahalalele. Se Întorceau lac de sudoare și povestind Întîmplări incredibile. Una din ele povesti că Îngrijise un bețiv care fusese rănit Într-o Încăierare, el voise s-o ia la bătaie nu altceva, dar ea nu și-a pierdut cumpătul, a rămas calmă și curajoasă, i-a dezinfectat rana și l-a Îngrijit În timp ce doi zdrahoni Îl țineau zdravăn ca să nu se repeadă la ea. Susan, profund impresionată și sub efectul pastilei verzi Întăritoare, se uită la preot și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
nu-i dădea pace. Atingea fundul. CÎt să fi fost ceasul? Ca să afle, ar fi trebuit să deschidă ochii. Dar deschisul ochilor i se părea ultimul lucru de care se simțea În stare. Inima Îi bătea prea tare. Își pierdu cumpătul. Nu vedea cum o va scoate la capăt. Poate că n-o va scoate niciodată la capăt. Inima Îl trezise din somn cu pulsațiile ei surde și sacadate ca În Stravinski. Tulburările de ritm cardiac nu erau tocmai lucrul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
care i l-am dat, am insistat asupra cuvintelor „permisie specială... acordul șefului...“, care mi se păreau de natură a-i liniști bănuielile. Am dat În cele din urmă de tata la telefon. Mi-a recomandat să nu-mi pierd cumpătul. Mă va ajuta să părăsesc spitalul. Cunoștea el un general, un fost Companion al Sfîntului Francisc cu care făcuse numeroase pelerinaje cînd erau tineri. Chiar În seara respectivă eram liber. Mai tîrziu, aveam să-i povestesc Întîmplarea asta lui Delphine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
din partea unui specialist În ale căsătoriei, era cam puțin. Să mă simt singur și obsedat? Obsedat de tata? Ce oroare! Scosesem pagina aceea din buzunar și o netezisem Înainte de a i-o Întinde doctorului Zscharnack, care nu-și pierduse totuși cumpătul. Se ridicase În picioare ca s-o pună pe birou și Îmi spusese: — Adu-mi cartea completă. O să mă intereseze. Probabil că pacienții fii de cîrnățari Îi aduseseră deja o porție de cîrnați de la munte sau de jambon de Parma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
e sieși stăpână, manifestându-se ca un om „devotat fără a fi măgulitor“6 și - ca să vezi cum sunt timpurile! - chiar rus și sincer. În ce privește acest ultim atribut, trecuse chiar prin câteva nostime întâmplări anecdotice; însă generalul nu-și pierdea cumpătul nici în cazul celor mai amuzante, mai anecdotice întâmplări; în plus, avea noroc, chiar și la cărți, și juca pe sume foarte mari, în mod intenționat neascunzându-și această, zice-se, mică slăbiciune pentru cărți, care îi fusese de multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
asta! îi șopti deodată Evgheni Pavlovici prințului la ureche. Nu credeți că ne paște o primejdie? E semnul cel mai sigur că, de ciudă, ar putea trânti ceva atât de excentric, încât, poate, nici Elizaveta Prokofievna n-o să-și păstreze cumpătul. Prințul îl privi întrebător. — Nu vă e teamă de excentricități? adăugă Evgheni Pavlovici. Nici eu, chiar le doresc; la drept vorbind, n-aș vrea decât ca simpatica noastră Lizaveta Prokofievna să fie pedepsită și negreșit astăzi, chiar acum; fără asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
casa de nebuni... Prințul sări în picioare, speriat de furia bruscă a Aglaiei, și deodată parcă o ceață căzu în fața lui... — Nu poți simți așa... nu-i adevărat! bâigui el. — E adevărat! Adevărat! strigă Aglaia, aproape pierzându-și de tot cumpătul. — Ce să fie adevărat? Care adevăr? se auzi de lângă ei o voce speriată. În fața lor stătea Lizaveta Prokofievna. — E adevărat că mă mărit cu Gavrila Ardalionovici! Că îl iubesc pe Gavrila Ardalionovici și fug cu el chiar mâine de-acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de a nu mai fi în ea. Senzația de bătrânețe eternă: a purta timpul în spate de la întîia lui clipă... Omul stă drept numai pentru a-și ascunde lui însuși cât este de gârbovit înlăuntru. Plictiseala: a nu mai avea cumpăt în timp. Inima e locul în care noaptea se-ntîlnește cu dorința de-a muri, spre a se întrece-n nesfârșire... Nici mările, nici cerul, nici Dumnezeu și nici lumea toată nu sânt un univers. Numai irealitatea muzicii... Uitarea tămăduiește pe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
negativ principiul divin! Plictiseala-i vastă ca Dumnezeu și mai activă decât el! Fără Dumnezeu, singurătatea ar fi un urlet sau o dezolare împietrită. Dar cu El, noblețea tăcerii ne domolește aiureala nemîngîierilor. După ce-am pierdut toate, ne recâștigăm cumpătul înveșnicindu-ne visarea prin aleile lui desfrunzite. Numai gândul la El mă mai ține vertical. Când îmi voi stârpi mândria, putea-voi să mă culc în leagănul lui de o milostivă afunzime și să-mi adorm veghile în consolarea insomniilor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
iubire ești și nu ești. Nediferențierea morții de viață e un fenomen al îndrăgostirii. Fiind teolog sau cinic, poți suporta istoria. Dar cei ce cred în om și-n rațiune, cum de nu înnebunesc de dezamăgire și cum își păstrează cumpătul în dezmințirea continuă a întîmplărilor? Apelând însă la Dumnezeu sau la scârbă, te descurci cu ușurință în devenire... Oscilația între teologie și cinism este singura soluție la-ndemîna sufletelor rănite. Acele nopți crude, lungi, de o vitregie surdă, cu furtuni înecate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rendez-vous cu Ursula Waring. — Rendez-vous! M-a sunat În timpul dimineții. Mai contează? — Se pare că da, dacă tot Încerci să te strecori și să te furișezi. Dacă trebuie să mă minți... Ei bine, la ce te aștepți? strigă Julia, pierzîndu-și cumpătul În cele din urmă, trîntind ceașca astfel Încît ceaiul se vărsă. Pentru că știam c-o să reacționezi așa! Răstălmăcești totul. Te aștepți să mă simt vinovată. Mă simt vinovată chiar - o, Doamne! Chiar și față de mine! Își coborî vocea, atentă fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să roșesc. Oricum, sînt evident caraghioasă. Nu spusese Fran odată că Charlie e o partidă fantastică? De ce s-ar uita cineva ca el la una ca mine? Ca să nu mai vorbesc de faptul că sînt măritată. Încep să-mi recapăt cumpătul și respir mai În voie. Nu e vorba că aș vrea ca Charlie să fie interesat de mine, deși nu aș face altceva decît să flirtez și nimic mai mult, dar nici măcar asta nu se va Întîmpla. El arată superb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
rău? Întreabă ea, iar tonul Îi e Încă Înghețat. — Pentru tot, răspund și cedez nervos. Mă așez și Încep să suspin În receptor. Încerc să vorbesc, dar, de fiecare dată, mă apucă plînsul. CÎnd, În fine, reușesc să-mi recapăt cumpătul, nici nu mai știu dacă e la aparat. — Linda? Mai ești acolo? — Da, Ellie, spune, iar vocea Îi sună acum blînd. SÎnt Încă aici. Putem vorbi? Întreb, deși nu Îmi pusesem În gînd să fac asta. Ne putem Întîlni? Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cam multe grimase și are ochii înnegriți cu kohl. Pran o înțelege. Atunci se întoarce barcagiul care făcuse planuri cu un asociat, un mustăcios. Nu durează mult și Sylvia își pierde veșmintele. — Dumnezeule! exclamă maiorul, în timp ce Birch râde. — Păstrați-vă cumpătul, domnilor, acesta este doar începutul. Birch are dreptate. Articol cu articol, Sylvia este dezbrăcată de restul hainelor, rămânând într-o pereche de ciorapi negri. Când tânărul începe să se dezbrace și el, maiorul Privett-Clampe nu se mai abține și sare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
îngăimă bătrânul îngrijitor, scăpând mătura din mână. Franciscovich mulțumi lui Dumnezeu în gând că își menținuse calmul și nu apăsase pe trăgaci. - Ai văzut pe cineva ieșind pe ușa aia? - Ce se-ntâmplă? - Ai văzut ceva suspect?! își pierdu ea cumpătul. - Nu, doamnă. - De cât timp te afli aici? - Nu știu. Zece minute... Cred, se precipită interlocultorul. O nouă bufnitură se auzi dinăuntru. Franciscovich le făcu semn îngrijitorului și paznicului să se depărteze. Trase aer în piept, își ridică din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
a dat drumul înăuntru. Vom vorbi cu ea atunci când se va întoarce. Poate a văzut mai mult. - A plecat? întrebă Sellitto. - Da. - Știi cine era, nu-i așa? se auzi vocea lui Rhyme prin stație. - La naiba, își pierdu Sachs cumpătul. - Nu, e-n regulă, încercă detectivul să calmeze spiritele. Am lăsat cărți de vizită pentru toți locatarii. Ne va suna ea zilele astea. - Nu, nu ne va suna, oftă ea. Acela era făptașul. - Cine, baba? întrebă înveselit sergentul. - Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
să știi de prieteni, iată că vin prietenii la tine! zise Pălăgieșu intrând, cu un zâmbet care-i dezveli toți dinții de jos, împreună cu gingia. Apostol se uită la el, uimit. Era atât de neașteptată vizita aceasta, că își pierdu cumpătul și nici nu-l pofti să șează. Notarul însă îi apucă voios amândouă mâinile, i le strânse puternic și pe urmă luă loc, nepoftit, cu o siguranță de stăpân. ― Mă rog... cum... ce vânt te aduce pe la noi? bâigui Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ascultîndu-și pașii, care băteau pe podele cu lovituri regulate, ca limba unui ceasornic... Gânduri subțiri ca niște ace lungi îi înțepau creierii și-l usturau. Se opri. Înțepăturile se risipiră brusc, lăsând în urmă un zumzet apăsător. " Mi-am pierdut cumpătul, își zise dânsul cu amărăciune. Mintea, împreună cu legile și disciplina ei, se zdruncină ca o mașină între ale cărei roți ai zvârlit un bolovan, de îndată ce e pusă în fața zidului ce desparte ființa de neființă... Mai bine să dorm și să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să facă toate asociațiile posibile, daca proful are cheia de aici înseamnă că au mare încredere unul în celălalt, înseamnă că proful e omul lor și că ea de fapt a fost atrasă într-o cursă...Nu-și pierdu însă cumpătul. Întreba răstit a cui este garsoniera și ceru un răspuns numaidecât, altminteri urma să coboare la portar, să verifice afișierul și să se convingă personal, apoi vor mai discuta. Primi deci informațiile necesare: garsoniera aparține domnului M., despre care Lăură
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
cearșaf, așa cum se prindea cu pumnișorii de pătură atunci când era mică, și eu o implor, Noghi, mă sufoc aici, hai să luăm puțin aer, dar ea se încăpățânează, vom rămâne aici, pentru ca tati să se însănătoșească, însă eu îmi pierd cumpătul, asta nu depinde de noi, cât de bine ar fi fost să fie așa. Atunci de ce simt eu că depinde de noi, întreabă ea, înfricoșându-mă cu încrederea ei, iar eu încuviințez, bine, dacă așa simți tu, dar lasă-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
perfizi care să ne corupă tineretul. Nu râdeți, situația e gravă. Cotidianul „Adevărul“ (în ediția de luni, 24 martie), aruncă o bombă: „Mișcarea anarhistă din România este condusă din umbră de un careu internațional“. Careul ăsta e alcătuit (păstrați-vă cumpătul, vă rog!) dintr-un grec anonim care-și zice „Che“, o guvernantă nemțoaică (suntem în plină B.D. cu Tintin), un tânăr bulgar și „un francez care se erijează într-un patron al artelor din Iași“. „Courrier international“ preia, în 28
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
zici? Interesant, nu? O situație dată poată fi privită din mai multe unghiuri, În funcție de punctul de vedere... — Ei, interesant, Într-adevăr. — Să știi că nu inventez chiar totul. Eram furios ba pe mine, ba pe ea, pentru că-mi pierdeam Încet cumpătul. Ceva Însă mă reținea să nu-mi exprim furia În cuvinte, dar prăpastia ce mă despărțea de acel ceva era prea mare. — Este de necontestat faptul că fratele dumitale Îmi urmărea orice mișcare. Indiferent ce explicație ai găsi, pe el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
în încăpere și reluă dialogul, dar cu voce șoptită, suficient de tare să poată fi auzit în condiții normale. - Salut, Iustine! Sunt eu, prietene! Știu, știu sigur că-mi recunoști vocea! Hai să vorbim... ca între bărbați! Nu-ți pierde cumpătul! Faptul că nu poți comunica e doar o problemă de timp... Răbdare, amice! Răbdare și tutun, precum zice vorba românească! Și știi ceva? Tu te poți ajuta singur, crede-mă! Ai o familie frumoasă, Tinule! Ei, vezi? Știu și cum
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Pot face imediat și niște papanași cu smântână. Ce v-ar place să mâncați, doamna Dora ? La noi aici, la țară, nu prea avem lucruri fine, dar nici n-o să vă dau să mâncați mămăligă... Dora își găsește cu greu cumpătul. Simte. Simte că cealaltă femeie bănuiește ceva. Nu știe cum să își ascundă emoția. Dragoș îi vine în ajutor, deși simte că și lui îi vine greu: Ștefana e mai vorbăreață ca de obicei, desigur pentru a fi cât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]