1,698 matches
-
solourile lui Joe Satriani, și, în plus, încărcat negativ din pricina stării de nervozitate a Sultanei, am încercat să schimb subiectul. Dar el a insistat. Dumnezeule. L-am luat de mână. Ne știam de mult și de aceea vroiam să-i curm orice suferință, să-i alung orice neliniște. Astfel că am intrat în camera de alături, camera mea de vizionări și de adus gagici ușoare. Am acolo toate filmele mari care s-au făcut vreodată. Ce pula mea. Ținîndu-l încă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Lovitura porni. Clipă în care Elefterie Măceș realiză că are unul dintre șireturi dezlegat. - O clipă, să mă închei la șiret, spuse Elefterie, aplecându-se. Și ferind în același timp crunta lovitură în mod involuntar, căci cuțitul menit să-i curme viața zbură peste el, înfigându-se din greșeală și spre marea uimire a tuturor în brațul stâng al celui care-l trimisese. - AAAAAUUUU!! zbieră Cârpenișteanu. M-am lovit îngrozitor! Sunt rănit, AU!! FACEȚI CEVA!! - Ce s-a întâmplat? se miră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu sunt suficient de convingător, nu-i așa? Bietul Maro dădea din colț în colț, așteptând, probabil, ca undeva, cumva, cineva să sune de ieșire. Numai că aici nu era nici un clopoțel. Se codea, căutând idei alese care să nu curme mult prea devreme zborul tinerei speranțe. - Sigur că sunteți convingător, domnule Euripide... sigur că da... vorbi el absolut la întâmplare, amânând cât mai mult cu putință momentul adevărului. Ăăă... - Și-atunci? - Și-atunci nimic. V-am spus, aș prefera să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Cineva, habar n-am cine, dar nici nu mai contează acum, s-a dus acolo și a slobozit bestia. Aceasta-i pricina pentru care ți-am spus că singurul lucru care-l avem de făcut în momentul acesta este să curmăm omorurile. Trebuie s-o ferecăm înapoi sub pământ. Pricepi? Poate, clătină Cristian din cap a îndoială. Îmi vine însă greu să cred una ca asta. Ți-am spus eu? se întoarse iarăși Calistrat spre Ileana care rămăsese tăcută în timp ce bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de data aceasta tăcut, fără să scoată nici un cuvânt. Se mulțumea să privească încruntat spre geamurile clădirii. De parcă ar fi știut că cei doi se află dincolo de jaluzele, ținea toiagul ridicat, arătând acuzator cu vârful spre ei. Gata, am terminat! curmă brusc conversația Vlad. Vorbea acum cu voce liniștită însă Godunov știa că în realitate clocotea de furie. Du-te și rezolvă problema! Mă aștept ca mâine să nu-l mai văd pe individ, îl expedie el cu un gest scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era dispus să parieze pe ea, cel puțin nu atâta timp cât miza era viața sa. Se întoarse pe călcâie, pornind repede spre camion. Pornește motorul, dar nu pleca de pe loc! ordonă el șoferului, imediat ce deschisese portiera. Ce așteptăm, șefu'? Gura! îi curmă cheful de vorbă Boris, care continua să privească țintă prin parbriz spre gura peșterii. Rămăsese așa, în așteptare, câteva minute. Nimic nu ieșea de acolo. Întunericul rămânea la fel de nepătruns. Din cabină, nici măcar ura nu o mai simțea. Plecăm! spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
apoi luînd-o un pic mai spre nord-est, chiar la Budapesta), era În acea perioadă a anului ușor de străbătut, Încă nu Începuse timpul ploios, apele Mureșului Încă nu se umflaseră. Drumul pornea imediat din mahalaua Aradului - În macadam, care se curma brusc la cărămidărie, de unde Începea un drum de țară, vara prăfos, iar toamna băltit și noroios, dacă nu era total desfundat. Dar și ploaia preface praful Într-o noroială aurie vîrtoasă, care se lipea de roți și de spițe, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a pus la Încercare stăpînirea de sine. Dintr-odată dușumeaua galbenă de sub tălpi s-a deschis parcă sub impulsul unei perturbații tectonice și am simțit că mă scufund ca-ntr-un coșmar. Am Înțeles că acea cădere vertiginoasă putea fi curmată doar dacă săvîrșeam ceva iremediabil, eu știu, să sparg oglinda sau veioza cu abajurul roz, darul lui. Și atunci mi-au licărit În minte scrisorile. Cum apartamentul lui Mendel Osipovici fusese supus nu mai știu cîtor percheziții, el Îmi Încredințase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe jos și sângele se prelinge și picură în balconul de jos. Câinele a venit alergând dinăuntru, adulmecă și linge fața stăpânei, apoi întinde gâtul în sus și sloboade un urlet înfiorător pe care un alt foc de armă îl curmă imediat. Atunci un orb întrebă, Ai auzit ceva, Trei focuri de armă, răspunse celălalt, Dar era și un câine care urla, A tăcut, trebuie să fi fost al treilea foc, Ce bine, detest să aud câinii urlând.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
s-ar fi sufocat Într-un aer prea Încărcat, explică el Îndepărtând flacăra de fața mortului, a cărui barbă Începuse să se cârlionțeze din pricina căldurii. Otravă. N-a fost un atac la măruntaie; mai curând o substanță care i-a curmat puterea de a respira. În timp ce dădea drumul la capul mortului, pe grumaz alunecă ceva, rostogolindu-se ca un șarpe. Părea un medalion aurit, acoperit cu semne mărunte și cu caractere arabe, care se ținea printr-o curelușă din piele. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
făcuse un pas Îndărăt. - Mortul e cineva... care n-ar trebui să existe. E foarte bătrân. Și Îmbrăcat În straie turcești, adăugă el, apăsând pe ultimul cuvânt. Dante Își miji ochii. Cel de-al patrulea om. Așadar, coasa morții Îi curmase fuga? Simți cum o energie neașteptată Îi năvălește În vene, aprinsă de această Întorsătură nebănuită. Și starea de rău părea să i se fi domolit. - La hanul Îngerului, ai zis... Atunci, să mergem. Poate că e timpul să reluăm dialogul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
gurii Întredeschise, prin care se Întrezărea o dantură incompletă și Îngălbenită, ca și asprimea pielii marcate de trecerea vremii, Îi indicau vârsta Înaintată. Poate din cauza veșmintelor, Îi reveni În minte chipul orientalului de pe galeră. Tot bătrân și, ca și acesta, curmat de o moarte nenaturală. Totuși, trupul bărbatului din fața sa apărea masiv și bine legat. Sub veșminte se ghicea o musculatură Încă puternică. Pentru o clipă, Dante fu cuprins de bănuiala că se putea afla În prezența unor rămășițe provenite de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Și de ce ajunsese acum, Însoțit de moarte, pe pământuri aflate atât de departe de obârșia lui? Și, mai cu seamă, la ce putea sluji? - Se mai spuneau și altele pe seama lui. Mecanicul vorbise În șoaptă, dar fusese suficient ca să Îi curme firul gândurilor. - Ce? - Că Înnebunise din pricina unei descoperiri. - Un dispozitiv? - Nu. Dispozitivele erau mândria și fericirea lui. Al-Jazari a Înnebunit pentru că descoperise hotarele lui Dumnezeu. - Hotarele lui Dumnezeu? - Așa se spunea. Dante tăcu preț de câteva clipe. Chipurile morților Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lui Dante se aprinse de interes. - Și scopul? - Un lanț de rotații vijelioase. Tot mai accelerate prin reducerea diametrului roților. Cei doi bărbați se priviră țintă În ochi, siguri că aceeași idee le trecuse prin minte. Poetul fu cel care curmă tăcerea cel dintâi. - Așa cum, În univers, cerul Lunii se rotește mai repede decât al lui Saturn, cel mai din afară, aflat imediat Înaintea regiunii lui Dumnezeu. Dar de ce? - Uite, asta nu Înțeleg. Dacă scopul ei ar fi să măsoare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să Îi cunoști pe toți, nici măcar atunci când duci o viață mai puțin retrasă decât a mea. Dar o figură ca aceea a călugărului ar fi greu de uitat. Dante Încuviință, apoi se ferecă În reflecțiile sale. Monerre fu cel care curmă tăcerea. - Dar pentru ce m-ai Întrebat? Ce are de a face cu Brandan orașul meu Îndepărtat? - Aparent, nimic. Și totuși, există cineva care se jură că l-a văzut În acele locuri. Așadar, nădăjduiam să capăt din partea dumitale o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
părea neobișnuit de pustiu, de parcă un farmec ar fi oprit acel du-te-vino al mulțimii care, la orice oră a zilei, se revărsa pe sub arcade. Doar țâșnirea iute a câte unui șobolan care fugea sau umbra câte unui câine vagabond mai curma acea nemișcare bolnavă. Era o tăcere perfectă, curmată doar de strigătul unui pescăruș ce ajungea până acolo dinspre mare. Dante putea auzi În mod deslușit gâlgâitul finului de apă al Arnului, de-acum aproape secat. Pentru o clipă, avu impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se va Întoarce? murmură el. Inclusiv uciderea lui Guido Bigarelli? Nimic n-ar putea-o Împiedica, Marcello? Nici o răzgândire, nici un scrupul? Conform Învățăturii dumitale, răul ne ține legați de el În lanțuri, fără putință de scăpare. Monerre fu cel care curmă tăcerea ce se așternuse. - Poate că și crima face parte din această ordine. Ea se inserează În mod logic Într-un proiect. - Iar dacă crima face parte dintr-un proiect superior și infinit, atunci la ce bun efortul dumitale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de dialogul de pe pod. Și de toți actorii ciudați ai acelei tragedii. Cu siguranță, așa trebuia să fi fost. Statuia lui Ianus Îi reapăru În fața ochilor. Dar, dacă așa stăteau lucrurile, atunci poate că Încă mai era cu putință să curme lanțul acela de grozăvii. Se ridică brusc, trecând pe sub ochii uimiți ai lui bargello. Ajunse la hanul Îngerului. Jos, se Încrucișă cu hangiul, care turna vin dintr-un ulcior. - Messer Bernardo e sus? Întrebă din trecere, avântându-se pe trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În mintea dușmanilor voștri convingerea că au de-a face doar cu niște pungași de doi bani. Am căzut și eu În capcană, Însă numai pentru scurt timp. Ochii lui Monerre scânteiară. - Și acum, care Îți sunt convingerile? murmură el, curmând În sfârșit tăcerea. - Altul era planul vostru: să repetați schema cruciadei a patra, când oameni, lănci și cai au fost adunați pentru Țara Sfântă și asmuțiți În schimb Împotriva Imperiului de Răsărit, pentru a-l jefui. Același proiect era În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din când În când, ca și când un fir de disperare i-ar fi marcat cuvintele. Ceva trebuia să fi Împiedicat planul acela perfect. Mâna asasinului Începuse să lovească În pilaștrii viitorului edificiu, destrămând urzeala proiectului. Însă, dacă scopul asasinului era să curme visul imperialilor, atunci era cu adevărat foarte posibil ca Bonifaciu să se fi aflat Înapoia mâinii sale Însângerate. Un fior Îi străbătu șira spinării. Apoi i se păru că aude niște pași În spate și Întoarse capul. Ceva Întunecat Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Își reîncarce arbaletele, printre strigăte de surescitare. Genovezii aceia nu păreau la Înălțimea faimei lor, Își zise Dante În sinea lui. Iar Comuna Își storsese din cămară și ultimul bănuț ca să Îi angajeze, trândavi afurisiți. Într-acestea, un huruit neașteptat curmă liniștea. Ceva se fărâma În vârful turnului, ca și când cineva Începuse să demoleze partea de sus. Mai Întâi, un nor de praf se umflă În Înalt, Începând apoi să coboare Încet-Încet. Apoi, Însoțită de o serie de trosnete, o mică secțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ieșeau fum și flăcări roșiatice, aidoma fălcilor unui balaur care Încerca să muște cerul. Intuind prăbușirea, asediatorii se retrăseseră, lăsând pradă focului și surpării trupurile victimelor Împrăștiate prin curte. De acum, nu mai exista nici un dușman de ucis, iar incendiul curmase orice posibilitate de jaf. Fără să aștepte vreun ordin, companiile din armata permanentă se adunau voluntarii, În schimb, deja se risipiseră. Câteva grupuri de soldați trecură pe lângă el, ignorându-l. Comentau surescitați cele Întâmplate, ca niște tovarăși de vânătoare ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe lângă trup, lipsită de vlagă. Fețele vulgare din Colegiul priorilor, trufia cardinalului de Acquasparta, ferocitatea Inchiziției, obișnuințele putrede ale concetățenilor săi, toate acestea ar fi putut fi Îndreptate de omul acela, a cărui lucrare se pregătea el acum să o curme. Poate că tentativa eșuase. Manfred și Corradino pierduseră și ei partida, dar speranța era Încă vie. Se putea Încerca. Să Îl aresteze În momentul culminant al Întreprinderii... oare nu aceasta ar fi fost adevărata crimă? Oare n-ar fi trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
aur, aceeași cu a sacrificiului lui Frederic, dar vastă cât o mie de ceruri, unde sufletele fericiților ar fi Înotat, scăldându-se Într-o eternă purificare? Îndepărtă cupa, Îngrozit de blasfemie, așezând-o brusc pe masă. Atunci, un sunet metalic curmă tăcerea. O privi cu luare-aminte. Lumina lumânării Îi decupa clar conturul. Meandrele și curbele de pe piciorul pocalului, cu traseul lor simetric, desenau pe fundal conturul a două chipuri omenești opuse. Umbra omului cu două fețe despre care vorbise Marcello. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
magaziile de stofe de lână, Însoțit de sinistra sa suită. În cămăruța de lângă poarta Închisă, paznicul dormea de o bună bucată de vreme. Ieși somnoros, cu o expresie agasată, care se transformă pe dată În uluire, când văzu cine Îi curmase somnul. - Ce... ce vreți? bâigui terorizat. Părea gata-gata să leșine din pricina groazei că acel cortegiu de spectre era acolo pentru el. Abia după ce Îl recunoscu pe poet, tremurul ce pusese stăpânire pe dânsul se mai domoli un pic. - Pânzeturile negustorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]