1,473 matches
-
și ca și atunci vă răspund și dumneavoastră acum, că ar trebui să întrebați guvernul statului (în cadrul căruia lucrați și dumneavoastră) de lucrul acesta. Să știți că tinerii nu sunt vinovați cu nimic că trăiesc în această civilizație și cultură decadentă. Să nu credeți cumva că epoca pe care o trăim noi acum este foarte diferită față de alte timpuri din istoria creștinismului și că ceilalți au fost privilegiați, bucuroși și norocoși că au trăit în altă epocă, iar noi suntem foarte
RELUAREA UNUI INTERVIU CU PĂRINTELE ARHIMANDRIT ROMAN BRAGA DIN S.U.A., ACUM, LA ÎMPLINIREA A DOI ANI DE LA NAŞTEREA SA CEA CEREASCĂ ŞI VEŞNICĂ… DESPRE ADEVĂRATA RUGĂCIUNE... de STELIAN GOMBOŞ în ediţ [Corola-blog/BlogPost/377713_a_379042]
-
2, București) Sala „Jean Georgescu” Artiști: Constantin Brâncuși, Irina Codreanu, Cornel Mihalache, Vava Ștefănescu Curator: Igor Mocanu Organizator: Cinemateca Eforie - Arhiva Națională de Filme a României În anii '50, în RPR personalitatea lui Constantin Brâncuși era una indezirabilă, opera catalogată decadentă și aproape degenerată de către minți luminate precum Călinescu sau Graur. În 1956 are loc prima retrospectivă bucureșteana a operei lui Constantin Brâncuși, organizată, printre alții, de criticul și istoricul de artă Marin Mihalache, iar în 1967 are loc la București
EDIŢIA A IV-A SESIUNEA A VII-A (CONSTANTIN BRANCUŞI) de IGOR MOCANU în ediţia nr. 1363 din 24 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376399_a_377728]
-
drept ev fanariot, ce își delimitează, să spunem așa, intervalul de desfășurare începând cu anul 1711, în Moldova, sub domnia lui Nicolae Mavrocordat, respectiv, 1716, în Muntenia, pentru ca, mai apoi, să-și finalizeze parcursul istoric ruinant pe plan economic și decadent pe cel politic pentru ambele Țări Române în anul de grație 1821. Abia o dată cu sfârșitul fizic, la data de 19 ianuarie 1821, al domnului Alexandru Șuțu aflat la cârma statală de dincoace de Milcov avea să prindă contur mișcarea inițiată
RĂZBUNAREA MORŢILOR, HOMO FRAUDENS ŞI SULLA de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1498 din 06 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374709_a_376038]
-
structurant care conduce la negarea neplăcerii de a aparține unei culturi periferice. Greutatea nu stă în contradicție, cît în contrastul între sublimarea timpurilor revolute ale epocilor de aur și ale paradisurilor pierdute și denigrarea prezentului, perceput ca degradare sau ca decadentă. NOSTALGII Istoria românilor este, așadar, profund conservatoare în privința valorilor trecutului. Trecutul este nostalgia, mai degrabă decît modelul, nostalgia a ceea ce ar fi trebuit sau ar fi putut să se întîmple. Acest conservatorism se manifestă mai puțin ca o fidelitate a
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
Hohenzollern, candidatul Franței și al Prusiei, ascunde miza geopolitică și culturală majoră, în care Rusia devine puterea din Balcani în ascensiune față de Poartă. Dacă unii reprezentanți ai elitelor românești consideră că, pentru viitor, tactica consistă în a negocia cu imperiul decadent și reformist, care este Imperiul otoman, alții sînt convinși că solidaritatea creștină impune o apropiere față de Rusia, a cărei identitate națională europenizantă este incompatibilă cu o alianță cu turcii. Jocul reprezentărilor se realizează în jurul Orientului: un Orient creștin, deci cel
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
și distrug legitimitățile dinastice. În zorii secolului XX, mizele ideologice cu care sînt confruntați intelectualii români sînt acelea ale modernității. Dincolo de vorbele despre românism și specificul lui, de problema fundamentală a națiunii, dincolo de denunțările evreilor, ale socialiștilor și ale avangardelor decadente sau cosmopolite, trebuie văzută o frică oarbă de Revoluție și Internaționale. Reașezarea ordinii după 1907 a calmat: statul și-a dovedit soliditatea și a cîștigat în credibilitate. Dar primul război balcanic din 1912, apoi august 1914, provoacă o destabilizare, pe
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
ar fi distilat scepticismul, că ar fi pervertit pe tineri pot justifica aprecierea lui Lovinescu. Însă există o axă a filosofiei gîndiriste pe care el nu o ia în seamă, anume aceea a respingerii umanismului și a liberalismului occidental considerate decadente. La Gîndirea, Spengler și-a găsit cîțiva epigoni. La această revistă colaborează poeții Vasile Voiculescu, Ion Pillat, filosoful, poetul și dramaturgul Blaga, criticii Pamfil Șeicaru și Tudor Vianu. Încă din 1930, orientarea antioccidentală este clar afirmată, atunci cînd Nichifor Crainic
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
Kazakstan. Presa românească nu comentează această cooperare semnificativă a dependenței românești: Cum să spui unei populații care suferă de lipsuri alimentare că importante exporturi de produse agricole sînt îndreptate spre Uniunea Sovietică? Cum să explici opiniei publice să sfideze Occidentul decadent, fiindcă tehnologia occidentală este prea scumpă și că piețele occidentale sînt prea exigente pentru a absorbi o producție industrială românească a cărei calitate scade din lipsă de investiții tehnologice? Cel mai bine informați sînt atunci sovieticii care urmăresc evoluția acestor
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
însă lăsa de dorit tocmai prin ploconirea în fața Apusului. Să se termine deci cu ploconirea în fața Apusului! Și, destul de repede, nu s-a mai pictat în unghiuri (cineva, însă, cu apetit documentar, va trebui să stabilească exact dacă părăsirea angularității decadente s-a datorat terorii estetice a pictorului secretar sau pur și simplu plictiselii de a mai tot copia ce-au făcut alde Braque sau Picasso). Invitat, în una din seri, la unul din vollarzii Iașului, am descoperit în colecția acestuia
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Teoria leninistă a reflectării și arta", cu toată intervenția argumentată a lui Ion Jalea în favoarea marelui sculptor, mai viind la urmă și tov. acad. Sadoveanu, starostele secției, cu prestijul său ante și post belic, refuză, cu îndreptățită mîndrie patriotică, darul decadentului de la Paris. Care decadent, auzind de hotărîrea strălucitului conclav, sictirește scurt și cuprinzător curtea care începe să i se facă, post festum, în perfidul stil bolșevic, și zice: "Cu vînduții de la București n-am ce discuta. Ei au vîndut poporul
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și arta", cu toată intervenția argumentată a lui Ion Jalea în favoarea marelui sculptor, mai viind la urmă și tov. acad. Sadoveanu, starostele secției, cu prestijul său ante și post belic, refuză, cu îndreptățită mîndrie patriotică, darul decadentului de la Paris. Care decadent, auzind de hotărîrea strălucitului conclav, sictirește scurt și cuprinzător curtea care începe să i se facă, post festum, în perfidul stil bolșevic, și zice: "Cu vînduții de la București n-am ce discuta. Ei au vîndut poporul român rușilor". Și, fără
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cînd te gîndești că dintre aceștia, un grafician ca Perahim, fost promotor de marcă al avangardismului interbelic, după ce și-a jucat rolul de comisar al poporului pentru arte, și-a luat tălpășița, aciuîndu-se în zările de farmec pline ale Occidentului decadent, apoi un Radu Bogdan, care-l interpreta pe Dzerjinski al artelor frumoase, e adevărat, un Dzerjinski mai citit și mai nuanțat în inchizițiile sale stilistice, și care, acum, în serialul său din Dilema, ca martor (detașat, ar vrea regeneratul exeget
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pușcă și-a (ha)șiș! E, oricum, de preferat finețea desenului din grota de la Altamira. Un moment sinistru al învățămîntului artistic românesc, infestat de jdanovism ignar: Nicolae Moraru. Le vorbea (în acea zi) studenților, cu drăgălașul lui accent moscovit, despre decadentul pictor Mandrian. Mondrian, tovarășe profesor, strigau șolticii dîmbovițeni din fundul sălii. Lăsați, lăsați, îi liniștea "prafesorul", acela-i altu'... Profesorul Al. Dima, discipol al lui Vianu, făcea vogă în anii cînd universitatea ieșeană avea rectori marxiști și portari leniniști. Discursul
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
chiar și de Kremlin, în insula aia a lui, fost eden al minunilor lumii, azi supraviețuind în ambițiile vetuste ale bătrînul tunicar. Sinistra (adică de stînga) istorie a tunicii. Moment cînd codul sovietic al manierelor elegante recurgea subit la garderoba decadentă: Hrușciov descălțîndu-și luxosul pantof de ștaif mic-burghez și amenințînd cu el Adunarea ONU. Știa prea bine Nikita că într-un conclav subțire ca acela n-o putea face cu cizma ostașului eliberator. (O lacună istorică totuși: nimeni nu ne-a
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pașii cu scumpetea de coleg de breaslă, care în anii socialismului trîmbițos își vitaminiza ramolismentul juvenil cu principiale sarcini de secretar. Cum să uit acea adunare a breslei, marcată de... darea lui de seamă, înfierînd, vigilent, nesănătoasele influențe ale artei decadente occidentale asupra unora printre care, evident, mă prenumăram -, subminînd astfel ele, influențele strădaniile sănătoase ale Cîntării României! Ciricul însă, în dorul apropiatului 2 Mai, anula pe loc indispoziția. Nimeni, nici chiar dîrlăii cu ochi albaștri, fojgăind pe la colțuri de trotuare
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
reitera" istoria curentelor în artă și literatură care au declanșat aprige controverse, chiar și adevărate bătălii, dar ceea ce citesc eu în articolul dvs. despre tinerii "înfășurați în pixeli" îmi amintește de damnarea, în numele realismului socialist, a influenței nefaste a artei decadente occidentale. Scrieți că, "în ieșenimea tulburată", "un fercheș lider local de vizuale" zăpăcește, cu "hușchite proiecte (cu bătaie, oho, substanțial internațională)", "o societate tumultuoasă de fete și băieți haios eleganți" etc. Chiar dacă nu am "o siluetă prosperă", m-am înghesuit
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Piatra Neamț, 2003; Gloria milei, București, 2003. Ediții: Aurel Dumitrașcu, Carnete maro, I-II, pref. edit., Iași, 2001-2003. Repere bibliografice: Constanța Buzea, Ceremonii lirice, AFT, 1986, 7; Ioana Bot, Poezia și textul, TR, 1988, 7; Țeposu, Istoria, 93; L. Ulici, Segmentul „decadent”, RL, 1993, 9; Andreea Deciu, Un autoportret foarte sincer, RL, 1994, 5; Nicolae Coande, Călătoria poetului, R, 1996, 4-6; Ioan Romeo Roșianu, Poezia unei revelații, TR, 1997, 10; Horia Gârbea, Să ceri părerea cititorului, CRC, 1998, 4; Petru Scutelnicu, „Complicitate
ALUI GHEORGHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285313_a_286642]
-
Traian, Decebal și Bicilis, dinastia Flaviilor, Iuvenalis ș.a. Epoca romană este reconstituită de A. cu detalii erudite: palate, temple, serbări cu aer triumfal și orgiastic, mișcare continuă de patricieni, sclavi, războinici ș.a. Personaje mai conturate sunt Domițian, figură de tiran decadent, crud și extravagant, și Dochia, al cărei fond demonic se va accentua în „fantezia dramatică” Meșterul Manole. Traducerea în limba germană a piesei a apărut la Leipzig, în 1923. O versiune fragmentară, cu titlul Mănăstirea Argeșului, s-a publicat în
ANTONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285391_a_286720]
-
fenomen, realizată de Adrian Marino dintr-o perspectivă psihologizant-moralizatoare, este Întru totul elocventă. Revenind Însă la sfârșitul veacului al XIX-lea, să aducem un prim și evident argument care ar pleda pentru Înrudirea celor două tendințe: parte din autorii considerați decadenți „propriu-ziși” sau anticipând curentul sunt ei Înșiși dandy, măcar Într-un interval al vieții lor. Să ne amintim doar faptul că scriitorii din jurul revistei Le Décadent littéraire et artistique sau al rivalei sale, La Décadence, ambele apărute În 1886, și
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
et artistique sau al rivalei sale, La Décadence, ambele apărute În 1886, și-i revendică drept Înaintași pe Baudelaire și Gautier. Sau că Huysmans, cu al său des Esseintes, eroul romanului În răspăr (1884), marchează un cap de serie pentru decadenți, dar și o nouă etapă În turmentata istorie a dandysmului francez. În ce privește Însă platformele estetice, atunci când Îi avem În vedere pe decadenții dandy, cu precădere pe scriitori, lucrurile sunt ceva mai nuanțate. Anatema pe care „radicalii” o ridică Împotriva clasicismului
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
că Huysmans, cu al său des Esseintes, eroul romanului În răspăr (1884), marchează un cap de serie pentru decadenți, dar și o nouă etapă În turmentata istorie a dandysmului francez. În ce privește Însă platformele estetice, atunci când Îi avem În vedere pe decadenții dandy, cu precădere pe scriitori, lucrurile sunt ceva mai nuanțate. Anatema pe care „radicalii” o ridică Împotriva clasicismului, a realismului sau naturalismului nu stârnește același ecou În paginile tuturor. Vom observa cu surprindere cum, de pildă, o briză neoclasică adie
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
facem bilanțul cuvintelor-cheie din arsenalurile acestora: hiperestetism, cultul formei, individualism, narcisism, spirit antiburghez, negativitate extinsă, gust novator cu forță de șoc, dar și blazare, stilizare a trăitului, predilecție pentru artificial, efeminare, devitalizare, fascinație a morbidului, suflu agonic. În Franța, euforia decadenților nu ține mai mult de un deceniu. Poate nici atât. La finele anilor 1880, majoritatea autorilor din jurul lui Le Décadent părăsesc revista lui Anatole Baju și, În frunte cu Paul Verlaine, trec În echipa „simboliștilor”. „În 1886, când Jean Moréas și-
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Verlaine, trec În echipa „simboliștilor”. „În 1886, când Jean Moréas și-a publicat Manifestul simbolist În Le Figaro, unui număr din ce În ce mai mare de scriitori parizieni antitradiționaliști noua denumire li s-a părut convenabilă. Până În 1888 Însă, cei care se autodeclarau decadenți ajunseseră să fie socotiți simpli adepți ai lui Anatole Baju, a cărui reputație literară nu era nicidecum capabilă să confere credibilitate unei mișcări literare autentice.” 1 O dată Încetată apariția revistei (În 1889), cuvântul pare definitiv compromis În epocă. El va
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
spirit. Marelui poet i se datorează, În fapt, nașterea lui des Esseintes, deoarece el mediază Întâlnirea lui Montesquiou cu Huysmans, determinându-l pe acesta din urmă să Își compună celebrul personaj, În a cărui piele se străduiau să intre toți decadenții. La ora când Îl cunoaște, În casa lui Mallarmé, pe contele de Fezensac, parizianul de adopție, olandezul-francez Joris-Karl Huysmans e deja un scriitor consacrat, acceptat de mediile literare (ce-i drept, cu precădere de către naturaliștii lui Zola, pe care Însă
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
propriei făpturi, și nu ceva dobândit. E un dandysm psihologic, ce se manifestă mai degrabă În spirit decât În veșminte; e un dandysm mental.”1 Ajunși aici, nu ar fi lipsit de interes să vedem cum se manifestă dandy-i decadenți și În alte părți ale Europei, pe care, datorită „sângelui lor fierbinte”, Barbey d’Aurevilly le credea scutite de dandysm. Italia, de pildă, cu ilustrul său reprezentant, Gabriele D’Annunzio, autor disputat de curente literare și de ideologii, cu o
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]