1,480 matches
-
la sine decât templele de unde surâde din icoane mereu aceeași fiară ce l-a însoțit ispititor pe Adam din răsăriturile Edenului și până în apusurile timpului. Căderea Babilonului, evocat de strgătul angelic, este o prăbușire finală în care scena istoriei omului decadent este inundată de triumful sluțeniei sufletești, urâciunea evocată în atenționările cristice și ale profetului Daniel (Matei 24.15), (Daniel 12.11). Sfârșitul lumii sosește atunci când urâciunea pustirii coboară peste locul sfânt, dar și peste întreg pământul. Este așternerea clipei apocaliptice
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
fiarei a determinat umplerea cupelor mâniei divine, iar acest eveniment generează, la rândul său, necesitatea revărsării acestora. În esență, Divinitatea și chiar îngerii doar asistă acest fenomen al revărsării. El vine de la sine, este urmarea firească a umplerii depline. Omul decadent a turnat în aceste cupe propriile opțiuni otrăvite, iar acestea se revarsă peste ființa sa în mod firesc, urmând o normalitate cu vădite aspecte fizice, orice vas plin fiind dispus la răsturnare și deșărtare. Este drept că mâna divină întoarce
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
este intim legată, dacă nu identică cu imperialismul, perioada capitalistă. Mai mult, principalele perioade ale expansiunii coloniale pe care teoriile economice tind să le identifice cu imperialismul preced era capitalismului matur și nu pot fi atribuite contradicțiilor interne ale capitalismului decadent. În comparație cu cele din secolele al XVI-lea, al XVII-lea și al XVIII-lea, achizițiile coloniale ale secolelor al XIX-lea și XX sunt mici. Ultima fază a capitalismului a fost martora lichidării imperiilor pe scară largă, prin retragerea din
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
acestor ideologii biologice o turnură revoluționară. Națiunile pe care natura le-a desemnat să conducă lumea sunt menținute în inferioritate prin viclenia și violența națiunilor inferioare. Națiunile „sărace”, dar viguroase, sunt ținute departe de bogățiile pământului de către cele „bogate”, dar decadente. Națiunile proletare inspirate de idealuri trebuie să combată națiunile capitaliste, ce-și apără avuțiile. Ideologia suprapopulării a găsit o audiență deosebită în Germania, Italia și Japonia înainte de al doilea război mondial. Germanii sunt un „popor fără spațiu”, dacă nu obțin
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
politice, precum cele ale Sfântului Augustin și Locke, în forțe puternice ale civilizației vestice. Privind sub alt aspect, însăși tradiția unei civilizații occidentale care încearcă să limiteze puterea celui tare de dragul celui slab a fost dezaprobată ca efeminată, sentimentală și decadentă. Oponenții au fost cei care, precum Nietzsche, Mussolini și Hitler, nu numai că acceptă voința de putere și lupta pentru putere drept fapte sociale fundamentale, ci și glorifică manifestarea nelimitată a acestora și postulează această absență a restricției ca pe
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
ostracizarea morală, politică și economică cu care cea de-a doua întâmpina provocarea. În anii ’30, filosofia național-socialismului, crescută pe pământul unei națiuni anume, a fost proclamată drept noul cod moral care ar înlocui crezul vicios al bolșevismului și moralitatea decadentă a democrației și s-ar impune umanității. Al doilea război mondial, văzut din perspectiva prezentei discuții, a testat sub forma unui conflict armat validitatea acestei pretenții de universalitate, iar național-socialismul a picat testul. Totuși, în mințile multora dintre cei situați
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
remarcabil un sistem de guvernământ bazat pe drepturi și responsabilități individuale. Acest concept va influența gândirea politică din întreaga lume. Americanii credeau că pun bazele unei societăți care din punct de vedere al organizării și al moralității, era superioară aristocrațiilor decadente din Europa. Ei nu ezitau să se considere un popor ales de Providență pentru a participa la realizarea unui plan divin, comparându-se cu vechii israeliți. Benjamin Franklin a propus ca marele sigiliu al tinerei țări să-i înfățișeze pe
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
superputeri și-au dat seama că un om cu barbă, îmbrăcat într-o robă lungă, se așezase lângă ele și făcea propriile mutări. În anii '60, expulzarea ayatollahului Ruholla Khomeini, un obscur cleric iranian, declanșată de protestul acestuia împotriva regimului "decadent" al șahului, a trecut aproape neobservată. La fel s-a întâmplat și atunci când ayatollahul exilat a început să comunice cu poporul iranian folosind casete audio introduse prin contrabandă din Franța. Nici asasinarea fiului lui Khomeini de către forțele de securitate ale
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
decât prin invidia față de prosperitatea materială și stilul de viață confortabil din Occident. Nimeni nu ia în calcul faptul că unii arabi ar putea să creadă că Vestul încearcă să-i convingă să adopte un stil de viață superficial și decadent, care le-ar asigura un loc în infern. Interesele materiale contează, dar istoria ne-a arătat că ideile fixe, indiferent dacă sunt avansate sau eronate, contează și mai mult. "Răspunsul la întrebarea dacă musulmanii vor libertate ar fi cu siguranță
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
dacă" ne arată câte lucruri ar trebui să se termine cu bine pentru ca percepția arabilor să se schimbe. Conform unui studiu comun efectuat de organizații din Statele Unite și Egipt, în prezent locuitorii din regiune cred că "americanii sunt aroganți, paternaliști, decadenți, nedrepți, cruzi, nepăsători și însetați de putere și bogăție"263. Un al doilea sondaj a relevat faptul că majoritatea musulmanilor consideră că America este lacomă, imorală și violentă 264. Aceste stereotipuri nu se datorează în întregime, sau în primul rând
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
rafinamentul, complexitatea de simțiri, caracteristice sensibilității moderne, duc în poezie la complicație artificială și la prețiozitate și recomandă apropierea de trecut, „de natural, de simplu, de clasic”. Este elogiat Paul Verlaine, poetul genial al nevrozei, care depășește orice catalogări: simbolist, decadent, instrumentalist. O prezentare interesantă, prin filiațiile parnasiene pe care le stabilește, face C. Cantilli la un volum al lui Al. Macedonski, Bronzes. Tot el ține cronica sportivă și publică un reportaj narând aventura „velocipedică” a sa și a lui Al.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289232_a_290561]
-
Starea sufletească modelează peisajul, cadrul exterior, nu invers. Numai recuzita aparține arsenalului tradițional de motive ("luna", "lacul", "codrul" etc.) în rest, după cum am avut prilejul să constat în câteva rânduri, natura capătă mai curând funcția unei "oglinzi" înșelătoare, cu luciu decadent, în ale cărei ape eroilor lovinescieni le place să-și imagineze că mor frumos, ca într-o poveste. Pe de altă parte, deși în varianta finală a romanului ponderea unor asemenea pasaje e drastic diminuată, ele nu lipsesc nici pe
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
între artă și viață, în cel mai pur mod melodramatic, Goethe atribuia "purificarea" personajelor înseși, vindecate moral prin binemeritata pedepsire a vinovaților. 51 Mihai Gramatopol, Moira, mythos, drama, EPLU, București, 1969, pp. 236-237. 52 Oedip e un erou specific mitului decadent, un erou "care asociază intelectualismul, autoanaliza și caracterul ocult al cunoașterii cu ambiguitatea sexuală ca nucleu al mitului decadent" (vezi Angelo Mitchievici, Decadență și decadentism în contextul modernității românești și europene, Editura Curtea Veche, București, 2011, p. 62). 53 Într-
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
pedepsire a vinovaților. 51 Mihai Gramatopol, Moira, mythos, drama, EPLU, București, 1969, pp. 236-237. 52 Oedip e un erou specific mitului decadent, un erou "care asociază intelectualismul, autoanaliza și caracterul ocult al cunoașterii cu ambiguitatea sexuală ca nucleu al mitului decadent" (vezi Angelo Mitchievici, Decadență și decadentism în contextul modernității românești și europene, Editura Curtea Veche, București, 2011, p. 62). 53 Într-un studiu clasic, Frank Rahill consideră că declinul melodramei se datorează nu atât lipsei de inspirație a autorilor sau
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
fidelă a imaginii. În mod asemănător, Școala de Artă Ashcan, aflată în New York, dorește să scoată în evidență aspectele până acum trecute cu vederea. Nume reprezentative pentru această mișcare sunt George Bellows și Edward Hopper. Ei prezintă o imagine grotescă, decadentă a orașului, surprinzând străzi murdare, cartiere defamate, aglomerația urbană, oameni nevoiași și imigranți. Indiferent de scop, este evident că majoritatea artiștilor vremii pornesc de la premisa că funcția principală a artei este aceea de a exprima sentimente puternice. În literatură, începutul
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
nivel filosofic, Friedrich Nietzsche a exercitat o influență considerabilă și adesea controversată asupra gândirii generațiilor ce au i-au succedat. A reevaluat filosofia Greciei antice (în studiul Nașterea tragediei) în defavoarea clasicismului, văzut ca afirmare a viziunii raționale și în consecință decadent. În special, tragedia greacă a fost interpretată ca o expresie a impulsului vital sau ca „moment dionisiac”. Nietzsche critică valorile fundamentale ale societății, ajungând la negarea oricărui principiu ce ține de cenzura transcendentă (imposibilitatea omului de a cuprinde și de
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
și de a stabili un fundament impersonal poeziei. Mișcarea domină scrierile franceze între 18601880. Fiecare livrare a Parnasului contemporan purta subtitlul semnificativ ”recueils de vers nouveaux”(culegere de versuri noi). Cu toate acestea, contestările nu vor întârzia să se arate. Decadenții, impresioniștii și simboliștii atacă parnasianismul în toate punctele sale, denunțând închistarea în forme vechi. Peste atacuri, valorile parnasiene vor stărui cu tenacitate și în plin simbolism. Dacă adevărul uni poet se află scris mai degrabă în poem decât în discursurile
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
o prezență vie în revistele epocii, în jurul anilor 1880-1914. Personalitatea suplă a acestui “poeta loquax” e surprinsă într-un medalion pitoresc, sagace, flatant, în anii de la sfârșitul unei cariere pe care succesele modeste, nu o ocoliseră:”un fel de neoromantic decadent ... Se inspiră din literaturile străinătății și mai ales din cea a Franței, căutând în forma mai artistică și în ideea mai rafinată, dar mai puțin sinceră, realizarea unui ideal în care se recunosc influențele succesive ale romantismului, Parnasul și simbolismul
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
legate de condiția umană, altele de limitele sociale: „Sângele la vis mă cheamă,/ Creierul visul mi-l destramă” (Vine, vine). Nonsensul vieții îl obsedează: „Nu mai cred în tine.../ Vine alba ceață,/ Vine neagra viață” (Ceață, ceață). Paralel cu elemente decadente (spleen, absint, opiu), intervin declarații pesimiste: „Eu plâng, căci nu mai cred în soare” (Curată noapte). Chiar „nava vieții” s-a frânt și perspectivele sunt sumbre: „Nu-mi zâmbește de departe nici un far”. Concluzie derutantă, viața pare o moară a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287621_a_288950]
-
a lustrui albiile trecutului, îndîrjind dascăli și învățăcei în aventuri tot mai temerare în amonte pe firul istoriei. În căutarea originilor și a originalelor dispărute. Cu Perioada monastică, Albert Labarre își ia un lung adio de la Europa Orientală vlăguită oare? decadentă în sud (boala se ia!), neinteresantă, pînă la Napoleon, în, pare-se, încremenitele arii hiperboreice. În Occidentul carolingian noul nume al atelierului de copiat e scriptorium. Se poate spune că prefigurează o tiparniță de la mijlocul mileniului, lipsindu-i doar tiparul
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
articole despre Dumas fiul, Leconte de Lisle, frații Goncourt, Turgheniev și Amiel. Critica literară practicată de Bourget, care se slujește de ceea ce el numește "metoda psihologică", descrie trecerea de la romantismul târziu francez la modernitate și vede în tendințele din literatura decadentă reflexul unor transformări ce privesc întreaga societate. Aceste Eseuri constituie o analiză lucidă a "unora dintre consecințele fatale ale vieții cosmopolite"66 și ilustrează procesul de decadență și descompunere a țesutului social, așa cum se manifesta în literatura epocii. Bourget face
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
idee a decadenței sociale Bourget derivă prin analogie o teorie a decadenței literare, formulând-o în termeni care vor fi reluați, aproape ad litteram, de Nietzsche: O lege asemănătoare guvernează dezvoltarea și decadența celuilalt organism care este limbajul. Un stil decadent este cel în care unitatea cărții se descompune pentru a face loc independenței paginii, pagina se descompune pentru a face loc independenței frazei, iar fraza pentru a face loc independenței cuvântului 71. S-a sugerat de ceva vreme 72 și
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
perspectivă, cea conform căreia "judecă politicienii și moraliștii", este atentă la "cantitatea de forță" globală care poate menține în funcțiune organismul social în întregul său și, în cazul în care îi constată lipsa ori insuficiența, deduce de aici o perspectivă decadentă pe care încearcă s-o contracareze. Punctul de vedere al moralistului și al politicianului este opus punctului de vedere al "psihologului": interesul său nu este îndreptat spre întreg, ci spre fiecare individualitate în parte, propunându-și să le studieze originalitatea
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
o formă de barbarie care să le strivească. Dar moștenirea fatală a ceea ce este ales și rar nu este poate cea de a se fi înșelat în fața brutalității? Suntem îndreptățiți să mărturisim o asemenea înșelare și să preferăm înfrângerea Atenei decadente decât triumful Macedoneanului violent 75. Prin analogie, această convingere cu privire la decadența socială și politică este extinsă și la literatura decadenței. Nici măcar acest tip de literatură nu are un viitor, pierzându-se în variații ale vocabularului, în subtilități de cuvinte care
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
matur, înzestrat cu multă personalitate și creativitate, va reuși să practice perspectiva decadenței și să-și afirme propria individualitate independent de societate. Este cazul lui Baudelaire: fatalmente atras de "fosforescența răului", el are forța și curajul de "a se proclama decadent" și de a căuta "tot ceea ce în viață și în artă firilor simple le apărea ca morbid și artificial"77, fiind capabil să decadă și să se ruineze fără a pieri, producând dimpotrivă valori estetice nepieritoare. Bourget schițează în acest
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]