461 matches
-
se îndreaptă implacabil spre "frontiera unde lașitatea se confundă cu înțelepciunea", gîfîind și înecîndu-se în argumente care să le salveze în ochii proprii. Drumul concesiilor, al tăcerii, al compromisurilor sfîrșește într-un grotesc dans al morții (înțeleasă ac o totală depersonalizare). Frisonul posibilei identificări este principalul argument în favoarea afirmației că piesa "Regulamentul de bloc" nu dorește a fi doar "o paradă de trupuri vorbitoare". (Regia artistică Dan Nasta, artist emerit; Scenografia Axenti Marfa; Producția Florin Năstase; Regia tehnică Claudiu Aghiculesei; În
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
transpare dincolo de ele, un mesaj universal. Așa se întîmplă în teatrul celor vechi, la un Shakespeare sau la un Cehov. Dincolo de Hamlet este ironia sau o lume bufonadă pe care o recunoști în orice alt timp istoric; dincolo de Vanea este depersonalizarea, solitudinea sau căutarea nesfîrșită a sinelui într-o lume uitată. Doi foști actori, ajunși la pensie se întîlnesc în fiecare luni în apartamentul unuia dintre ei pentru a depăna amintiri, răsfoind albume vechi ale teatrului, cronici din reviste, fotografii din
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
inatacabile, obscure și mereu prezente, în timp ce mie îmi este rezervat banalul cotidian, cu toate detaliile lui, și materia cu deplina ei opacitate. O dată în plus, „dublul” funcționează total diferit și inechitabil, căci, a priori, instanța care supraveghează se definește prin „depersonalizare”, în vreme ce instanța supravegheată este redusă la o sumă de informații strict „personale”. Când nu e vorba de spionaj economic sau strategic, ci de supraveghere politică interpersonală, „supraveghetorul” pleacă de la premisa potrivit căreia îndeplinirea corectă a misiunii sale constă în culegerea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ne imaginăm ce-am face dacă am fi liberi în timp ce muncim etc.; timpul liber se petrece, în vreme ce perioada de lucru este un timp ce parcă stă în loc. * În modernitate nu individul este fundamentul tuturor lucrurilor, ci societatea. Asta implică o depersonalizare, ce permite o continuă reinterpretare a omului în funcție de interesele puterii. * Existența pendulului dă seama de dorința noastră de a substanțializa timpul, de a-i da o formă perceptibilă, vizuală. * Cât timp a avut nevoie de un sens omul l-a
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
Veselia forțată a pestriței hore imaginate într-unul dintre poemele angrosistului incluse în eu și câțiva prieteni nu ascunde suficient tristețea poetului la vederea orașului iubit, atât de amorțit într-un început din ce în ce mai palpabil de mortificare. Cauza esențială a acestei depersonalizări cvasigeneralizate este, firește, ceea ce poetul însuși numește a communication gap, o fractură în comunicarea dintre ființele ce traversează, abulic, aceste spații ale golului și inutilității. Sau care, dimpotrivă, încearcă în zadar să le umple apelând, frecvent, la anestezice existențiale dintre
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
momentul în care se pune problema transmiterii sale, cât este vorba de instituționalizarea și permanența sa (Weber, 1992). Interpretată de Walter Benjamin (1991) ca o pierdere a "aurei", figura charismatică este afectată de "demistificarea" sa, de dispariția singularității și de depersonalizare. Aplicații ale conceptului de rutinizare Rutinizarea charismei religioase • Noțiunea de charismă Noțiunea de charismă provine din teologie. Ea semnifică posesia înnăscută a unei "grații", a unui "har", a unei "înclinații" specifice. Prin analogie, este vorba de o calitate atribuită unui
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
la scheme morale abstracte, cu simplă funcționalitate comică“ (Adrian Marino, Dicționar de idei literare). Componenta modernă a comediilor rezidă în comicul absolut ce anulează diferența dintre tragic și comic prin transformarea existenței întro farsă fără ieșire și fără sfârșit, prin depersonalizarea individului, devenit comediant, cabotin, impostor, mască ce nu acoperă decât vidul interior. Împletirea comicului cu parodia, cu grotescul și cu absurdul, amestecul registrelor stilistice (de la limbajul colocvial la cel al dizertației ori al tratatului de morală, de la proza retorică la
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
și comedia timpurilor moderne. Valorificând superlativ toate formele comicului, dramaturgul pune în scenă „povestea“ scrisorii de dragoste, care devine simbol al moravurilor vremii: corupția și traficul de influență, șantajul și arivismul politic, compromisul și imoralitatea vieții private, incul tura și depersonalizarea individului întro „lumelume“ în care până și sentimentele (iubirea, onoarea, prietenia etc.) ajung „obiect“ de șantaj și de negociere. Caragiale sancționează astfel printrun uriaș hohot de râs „comedia umană“ și farsa existenței ei întrun „univers închis, în care contrariile sunt
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
În al doilea caz, ideația filozofică este, de fapt, a poetului, dar locutorul liric, instanța reflexivă nu se trădează în text, discursul gnomic având astfel o maximă deschidere spre generalitate. Sensibilitatea modernă a poeților din secolul XX, fascinată de exercițiul depersonalizării, reactualizează lirismul obiectiv al parnasienilor, în poezia avangardistă sau în cea modernist ermetică (Ion Vinea și Ion Barbu, de exemplu), în creații neomoderniste ori postmoderniste, de la generația șai zecistă la „douămiismul poetic românesc“ (Ștefania Mincu). Lirismul narativ este asociat poeziei
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
parte, se realizează cibernetizarea umanului prin analogia ființei umane cu un calculator. Termenii psihologici 8 ai subiectivismului și ai iraționalității (conotate diacronic cu feminitateaă sunt implicați în procesele de seducție și de plăcere, neputând fi în totalitate opuși fenomenelor de depersonalizare și de raționalitate (asociate de-a lungul istoriei cu masculinitatea și chestionate de studiile de gender din cyberfeminismă. Umanizarea ordinatorului se leagă de dorința subiectului uman de a reduce anxietatea, frica sau frustrarea resimțite în procesul utilizării tehnologiilor comunicaționale, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
impulsiv și, în general, își selectează victima din proximitatea sa geografică, nu dispune de un vehicul și evită oamenii, astfel că este apreciat de către cei din jur drept un incompetent din punct de vedere sexual, locul crimei va fi dezorganizat. Depersonalizarea victimei reprezintă o mutilare facială sau o rănire în exces, iar actele sociale au loc, în mod obișnuit, după moartea victimei (comportament necrofil). Locul morții și locul crimei coincid în general și, de obicei, nu există nici o încercare de a
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
unor manifestări psihopatologice". Toate acestea reacții subliniază pe deplin faptul că mediul poate fi perceput ca fiind nociv, în grade diferite, în funcție de nivelul de toleranță al individului la situațiile apreciate drept frustrante. În cazul individului alienat are loc o puternică depersonalizare, aspect evidențiat de lipsa acelor scopuri sociale, insuficienta conștientizare a acestora, astfel că acesta nu reușește să găsească soluții de eliberare, de aici și numeroasele reacții și/sau atitudini aberante și neintegrate social. 3.1. Omorul - abordare criminologică Criminologia spre deosebire de
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
fapt, comportamentul agresiv reprezintă de fapt incapacitatea acestuia de a se adapta la diferite situații reale, neputința de a depăși obstacolul. În acest caz, persoana ucigașă va apela cu ușurință la imboldurile impulsiv-explozive. Asistăm la o alienare a individului, o depersonalizare a Eu-lui, iar deficiențele capacității mentale, nivelul cultural îndoielnic asociate unei slabe maturități afective într-un context social carențat moral constituie factori definitorii în apariția unor comportamente antisociale, psihopate. "Psihopatia ca tulburare prin excelență a adaptării și integrării sociale, exprimă
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
viitor"222. Apariția lor nu este întâmplătoare, ci determinată printr-o finalitate culturală. Acești oameni nu au o valoare în sine, ci doar o valoare relativă raportată la finalitatea socială. Autorul accentuează atât de mult această idee, încât riscă o depersonalizare a oamenilor mari. Aceștia sunt independenți numai față de modurile de muncă existente la un moment dat; dar sunt dependenți de fondul sufletesc al poporului "sublimat" în ideal, fond sufletesc ce dobândește chiar o determinare istorică. Așa încât, oamenii mari sunt produsul
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
e încețoșat. Individul, în general, pare să aibă o existență certă numai „în acte”: nea Visu, Cleante, Speranță, nea Mutulete, Nelu Colonelu sunt personaje lipsite de o structură proprie, figurând doar ca angajați ai „Atelierului de pietrărie și obiecte decorative”. Depersonalizarea, alunecarea permanentă spre ipotetic, imposibilitatea de a se defini pe sine și de a-i defini pe ceilalți sunt caracteristici ale „sperietorii”. Făcută din lut, cu un cap de oglinzi strălucitoare, ea nu trebuie să gonească, ci să atragă, rolul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290092_a_291421]
-
le folosește sunt impresionante și nu rareori implică riscuri formidabile. Situații cum ar fi; menținerea vieții prin mijloace artificiale deși fenomenul morții cerebrale s-a produs; boli incurabile la care schemele terapeutice produc efecte secundare severe - de la suferință fizică la depersonalizarea bolnavului; problema avortului, sunt situații în care întrebarea etică ce se poate pune ar fi: - este îndreptățit medicul sau știința medicală să forțeze limitele fiziologice ale ființei umane, în ultimă instanță limitele naturii? - de unde începe viața și unde se termină
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
a făcut acest lucru. În realitate, el a văzut birocrația ca pe un rău necesar. Weber a perceput-o ca esențială pentru realizarea sarcinilor de orice dimensiune și pentru protejarea drepturilor democratice. În același timp, el a văzut-o ca depersonalizare. Adică oamenii pot ajunge să fie tratați ca poziții sau numere mai mult decât ca oameni. În marile organizații, nevoile și interesele individuale pot deveni secundare față de obiectivele acestora. În sfârșit, Weber a considerat că nu există nici un mod pentru
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
europenistă, postnațională a istoriei românești. O serie de tendințe novatoare și teme recurente pot fi decelate ca structurând paradigma postnațională în cadrul căreia se configurează conștiința contemporană a trecutului românesc. În primul rând, evidentă este deglorificarea istoriei naționale, prin demilitarizarea și depersonalizarea trecutului românesc. Manualul Sigma este, din nou, ilustrativ pentru relevarea acestor tendințe. Încă din introducere, autorii afirmă că "Istoria românilor, plasată în contextul istoriei europene, arată că aceștia au fost un popor la fel ca toate celelalte, nici mai bun
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
duplicitară. Sinceritate, onestitate - ipocrizie, viclenie ...... 146 Suferința - factor de remodelare spirituală ......................................................... 154 Conduita demnității sau a bunului - simț .............................................................. 157 Competența morală a conștiinței, a eului spiritual .......................................................... 161 Sănătate și boală. Somă și psihic. Alienarea condiției umane (depresia, anxietatea - aspecte ale depersonalizării).................................................................................................... 166 Egocentrismul psihologic, orgoliul, invidia, egoismul moral - alteritatea, altruismul, spiritul empatic .............................................................................................................. 170 Responsabilitate, seriozitate, simț al datoriei - iresponsabilitate, superficialitate .............. 179 Recunoaștere, remușcare, smerenie, căință („lacrimi” ale eului moral) ..................... 182 Păcatul, pedeapsa și iertarea .................................................................................. 186 Conformism, oportunism atitudinal .................................................................... 189 Respectul față de
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
cît o păstrăm la nivelul conștiinței individuale, avem tendința subiectivă de a considera greșeala comisă fie ca minoră sau inofensivă, fie ca justificată În raport cu o anumită situație. Sănătate și boală. Somă și psihic. Alienarea condiției umane (depresia, anxietatea - aspecte ale depersonalizării). * „Trăim printre alții, dar murim Înstrăinați.” (Wladyslaw Loran) În termeni strict psihologici, fiecare moare În felul său, adică Împreună cu Împlinirile și decepțiile lui. Cu cît fibra morală a propriei conștiințe este mai viguroasă, cu atît dezamăgirile cu privire la ceea ce ai fi
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
78-79) Deținutul trebuie să-și găsească un loc social în cadrul detenției - o identitate socială. Erving Goffman (1990, pp. 56-92) a descris perfect degradarea, mortificarea, profanarea, mutilarea pe care le suportă personalitatea celui închis în instituții totale. Aceste efecte conduc la depersonalizarea individului, depersonalizare care este fructul ,,pedepselor cu închidere” prezentate de G. Sykes (1958). Goffman prezintă și repersonalizarea (crearea unei noi personalități), dobândită grație sistemului de privilegii, așteptărilor secundare ,,și complicității în recluziune” (1990, pp. 92-94). Trebuie să se țină seama
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
trebuie să-și găsească un loc social în cadrul detenției - o identitate socială. Erving Goffman (1990, pp. 56-92) a descris perfect degradarea, mortificarea, profanarea, mutilarea pe care le suportă personalitatea celui închis în instituții totale. Aceste efecte conduc la depersonalizarea individului, depersonalizare care este fructul ,,pedepselor cu închidere” prezentate de G. Sykes (1958). Goffman prezintă și repersonalizarea (crearea unei noi personalități), dobândită grație sistemului de privilegii, așteptărilor secundare ,,și complicității în recluziune” (1990, pp. 92-94). Trebuie să se țină seama și de
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
în recluziune” (1990, pp. 92-94). Trebuie să se țină seama și de faptul că are loc o desocializare a deținutului care intră în astfel de instituții, desocializare ce privește atât eul individului, cât și relațiile lui cu alții (procesele de depersonalizare și repersonalizare pot fi descrise în termeni de desocializare - separările și rupturile smulg persoana din legăturile sociale curente - și resocializare - constituirea noilor legături în sânul instituției totale) (Pollak, 1990, p. 260). Goffman consideră că în instituțiile totale ,,operațiile de despuiere
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
structurală de factori care se integrează într-o unitate spațială și care este dotată cu o continuitate temporală. Personalitatea unui individ se poate modifica, însă identitatea sa rămâne neschimbată. Ea este dată de caracteristicile „Eului individual”. Pierderea identității duce la depersonalizare care este o gravă alterare patologică. Față de cele mai sus menționate se impun câteva precizări în relație directă cu o antropologie psihiatrică (V.E. von Gebsattel). Plecând de la ideile lui M. Scheler, V.E. von Gebsattel face distincția între „omul-individ” și „omul-persoană
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acces controlat” pentru înțelegerea mecanismelor psihopatologice ale fenomenelor psihice morbide. Distingem, în sensul acesta, două aspecte: utilizarea în scopul unor ritualuri mistico-magice a unor substanțe psihotrope de natură psihodisleptică, capabile de a produce stări de extaz, trăiri onirice, derealizări și depersonalizări etc., ce au semnificația de comportamente culturale, fără o intenție de cercetare psihopatologică directă; administrarea unui lot experimental de animale de laborator, sau pe subiecți umani voluntari, a unor substanțe psihotrope cu acțiune selectivă, controlabile, în scopul reproducerii și studierii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]