853 matches
-
să mă culc cu tine pentru că m-ai Îmbătat. Nu văd nici o onoare În asta. Pot să am și patru orgasme, nu are nici o importanță dacă nu sunt cu bărbatul potrivit. Dacă nu simt nimic, dacă mă prefac doar, sunt deprimată după aceea. Nu merită. Da, dar eu mă voi simți mai bine, iar asta datorită ție... — Ți se pare cumva că aș fi Maica Tereza? răspunse Kitty, Întorcându-se din bucătărie. Cât poți continua așa? Nu te mai pot asculta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
În Europa, asta avea să fie ultima ei călătorie. Un fel de rămas-bun față de America. Kitty era fericită că lăsa În urmă frigul din New York, zăpada, apartamentul plin de cutii, colegul de cameră a cărui prezență, oricât de tăcută, o deprima și o făcea să nu se simtă În largul ei, era fericită că Îi lăsa În urmă pe Roger, pe Sam, pe toți ceilalți care nu Însemnau nimic pentru ea, lăsa În urmă goana după noi și noi audiții, roluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
faci? — O să mă Întorc În New Yorkul Înzăpezit În papuci de plajă. Îl privi radioasă și observă că era surprins de faptul că nu părea nici măcar vag supărată. Probabil că majoritatea femeilor pe care le cunoștea el ar fi fost deprimate rău. — Nu te-ai supărat că ți-ai pierdut pantofii? — De ce să mă supăr? Dacă pierd un lucru, fac loc pentru altul nou. Nu-mi pasă, sunt doar niște pantofi, nu mă atașez de lucruri. Credeam că femeile sunt Înnebunite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Kitty se Întinse pe un scaun de piele, lângă fereastra franțuzească, privind Statuia Libertății și linia orizontului care se profila minunat deasupra Manhattanului. Era fericită să vadă că Desert Rose Își regăsise voioșia. Dar camera era foarte friguroasă, frigul o deprimase dintotdeauna. — Țiganco, nu vrei să dai căldura mai tare, te rog? Am Început să tremur, zise Kitty. — Nu pot, mai cald nu se face. Visul American s-a rablagit. — Cum adică? Sistemul de Încălzire făcu un zgomot incredibil. — Asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
alegea Desert Rose interpretările cele mai optimiste pentru nepăsarea lui Charlie. E cam mult, nu? Întrebă Kitty, Îngrijorată. — Mă rog, am Început cu mai puțin, dar pe măsură ce trece timpul trebuie să mărești doza, se obișnuiește organismul cu el. — Adică ești deprimată de zece ani? Nu trece cu medicamente și cu tratament? — Nu, la mine e moștenire genetică, zise Desert Rose. Oare? se Întrebă Kitty. — ... și știi și tu, viața la New York e grea. Cel puțin jumătate din oraș trăiește pe antidepresive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
pe care l-am cumpărat de pe Canal Street... dar... Lasă, nu-i nimic. Kitty știa că ar fi trebuit să aibă mai multă răbdare cu Desert Rose, pentru că se simțea rău, dar nu era În stare. Duhoarea, frigul, singurătatea o deprimau. — Sigur nu vrei să stai să vezi filmul, să rămâi aici peste noapte? Știu că e frig, dar plapuma e foarte călduroasă, am băgat câteva kilograme bune de fulgi de gâscă În ea. Kitty simțea că dacă rămânea peste noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
reflecteze destul, se întâmplă adesea, credem că putem afirma că n-are rost să așteptăm concluziile numai pentru că ne-am oprit în mijlocul drumului care duce la ele. Cipriano Algor traversă rapid Centura Verde, n-aruncă nici o privire câmpiei, întotdeauna îl deprimase spectacolul monoton al întinderilor de plastic, cenușii de la natură și întunecate de murdărie, în starea sufletească de acum e ușor de ghicit ce efect ar avea asupra lui contemplarea deșertului. La fel ca cel care odată a ridicat tunica binecuvântată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cufunda în noapte. De-afară, venea miros de alge putrede. Tăceam amândoi, ascultând zgomotul valurilor și privind dunele de marmură care ardeau rece pe țărm chiar în dreptul ferestrei mele. Dinu se afla după una din crizele lui de astm, era deprimat, îmi mărturisise că nu realizase nici unul din visurile lui de tinerețe și m-am aprins: — Ascultă, Dinule, ce înseamnă a te realiza? A-ți închide destinul. Ca pe un cerc. Ești realizat, cu alte cuvinte poți să mori. Ai ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spune Tiffany. Îți dă fiori. Susan e și ea de acord. — Poate că ea Îi reprezintă pe cei uciși la Hiroshima, riscă ea o explicație. Dar chipul nu e tragic, e doar suprafață pură. Oricum ar fi, Orașul Femeilor Îi deprimă. Mica gașcă veselă cade pe gînduri și atunci Mariana decide să-i părăsească. Wakefield o privește Îndepărtîndu-se, cu servieta legănîndu-se Într-o mînă cu o precizie de pendul. Înăuntrul ei orfanii așteaptă zile mai bune. Wakefield se simte ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ce dădea în vileag compania de autobuze, avea toate șansele să iasă pe primul loc. În cazul în care câștiga, avea să se intereseze dacă ziarul rival avea vreo ofertă de slujbă. Când sosiră, broșurile de prezentare ale căminelor o deprimară la culme pe Fran. Erau atât de lucioase și prelucrate, ca o reclamă la vreun hotel de weekend, care promitea bufet suedez și piscină, deși știai că realitatea consta mai degrabă în niște sendvișuri cu brânză și o cadă mizerabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
descoperi un pâlc de persoane abătute care stăteau cu picioarele pe birouri și arătau de parcă tocmai fuseseră concediate. Haideți, haideți ă Fran împinse niște picioare la o parte și se așeză pe un birou. — Ce-i cu fețele astea? — Suntem deprimați, îi explică Keith. Mai întâi reducerea de preț, acum ziarul ăsta nou și singura chestie cu care ripostăm noi e o foaie volantă în care poți să-ți oferi bilele de sticlă la schimb cu discurile vechi ale altcuiva. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Înainte, cu toate că el știe, imediat ce ridică receptorul, că ceva nu e În regulă. Ce s-a Întîmplat? — Maică-ta. Ca de obicei. — Ei, haide, Ellie. Dan nu-și ascunde cîtuși de puțin exasperarea, ceea ce, să fiu sinceră, Începe să mă deprime. E pe cale să devină soțul meu, așa că n-ar fi normal să fie de partea mea? — Ce ei, haide? M-a scos cu forța dintr-o ședință importantă, susținînd că e ceva urgent, apoi m-a dus de nas În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
chiar o meserie potrivită pentru o femeie ca ea. Preț de o clipă - capricioasă și indolentă - o invidie. Discursurile oficiale pe care ea trebuia să le traducă erau atât de banale. Lipsa lor de consistență, ariditatea și inutilitatea lor o deprimau profund și uneori Îi era teamă că se contaminase și ea, pierzându-și orice capacitate de a vorbi, de a spune ceva care să aibă un sens. — Nu-nu-nu știu, răspunse Kevin. M-m-mama nu vorbește niciodată despre muncă. Bunica spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-și Încheie ziua printr-un succes personal, o zi ce fusese dificilă și amară. Știa că era Într-un stadiu de descompunere avansat: nu mai avea voce, toropit de oboseală și de transpirație, cu nasul lucios și cu stomacul chinuit - deprimat de acel fiasco din periferie, supărat de primirea glacială pe care i-o făcuse Maja, necăjit de Întârzierea lui impardonabilă, de toate. Dar zâmbea răbdător În dreapta și În stânga, așa cum Îi cereau fotografii și ridică mâna În semn de dezinvoltă binecuvântare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cu un gest sec. - Mă obosiți toți cu Întrebările voastre! tună ea. Șterge-o! Afară! Afară! repetă ea văzînd-o pe Gwen că șovăie. Arătă spre Pierric, ghemuit mereu Într-un ungher. - Și ia-l de aici pe cretinul ăsta, mă deprimă. * * * Capătul secționat net atîrna de inel. Lucas se Întoarse spre Marie și arătă locul rămas gol Între celelalte ambarcațiuni amarate la ponton. - E vorba de un cabin-cruiser echipat cu două motoare de 90 CP. Cel care l-a furat era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Ia și tu, mănâncă..., făcu el, absent. Bruno avu impresia că Michel nici măcar nu-l ascultă. Parcă vorbea cu un psihiatru, sau la pereți. Vorbi totuși. Timp de câțiva ani, fiul meu m-a căutat, mi-a cerut dragostea; eram deprimat, nemulțumit de viața mea, și l-am respins - așteptând să-mi meargă mai bine. Pe atunci nu știam că anii aceștia trec atât de repede. Între șapte și doisprezece ani, copilul este o ființă minunată, e drăguț, isteț și deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
am rămas singur la Dijon. Am făcut o nouă tentativă ca să devin catolic; lungit pe salteaua Épéda, citeam Misterul Sfinților Inocenți și beam lichior de anason. Péguy era foarte frumos, era Într-adevăr superb; dar a sfârșit prin a mă deprima complet. Toate poveștile alea cu păcate și cu iertarea păcatelor, și cu Dumnezeu care se bucură mai mult de Întoarcerea unui păcătos decât de mântuirea a o mie de drepți... Mie mi-ar fi plăcut să fiu un păcătos, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de dezamăgire. Doamne, ce proastă sînt ! Nu e Jack. Și nu e doar o siluetă, ci sînt două. E Connor și o tipă care probabil e noua lui prietenă - și se pipăie de mama focului. Mă fac mică În scaun, deprimată la maximum, Încercînd să-mi astup urechile. Dar degeaba, aud tot. — Îți place ? Îl aud pe Connor șoptind. — Mmm... — Pe bune, chiar Îți place ? — Sigur că-mi place ! Și nu mă mai tot Întreba atîta ! — Scuze, spune Connor și urmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
față plăcută, Înțelegătoare... - Și deci care‑i baiul? - Baiul e că Îmbătrânesc. Toți oamenii Învățați comit aceeași greșeală - Își Închipuie că natura și solitudinea le face bine. Natura și solitudinea sunt o adevărată otravă. Bietul Battle și nevastă‑sa sunt deprimați de păduri. Asta‑i prima observație care se cere făcută. - Și ce le‑ai spus? - Le‑am spus că au procedat bine venind să‑mi ceară sfatul. Oamenii trebuie să ceară un sfat când au gânduri de sinucidere. Cultivă asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
de cal nu faci sită de mătase. Habar n‑aveam cât eram de bolnav. Nu‑mi dădeam seama decât de faptul că devenisem extrem de irascibil, scos din țâțâni - deranjat la cap. Eram conștient că mă repetam și că Rosamund era deprimată. Nu știa ce să facă. Probabil că se Învinovățea pentru că mă adusese acolo. Cred că merită să vă descriu una dintre obsesiile mele. Îi spuneam mereu lui Rosamund că problema Îmbătrânirii este viteza cu care gonește timpul. Zilele zboară pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
BRUNO: Nu știu. Aici lipsește ceva... Lipsește un cuvânt, un gest... Dacă Grubi nu se căra... MAJORDOMUL: Îmi pare rău... Și eu sunt cam pleoștit. Aș bea o bere. Nu știu de ce, dar în seara asta piesa chiar m-a deprimat. BRUNO: Auzi, Vighi, vreau să te întreb ceva... Dar să-mi răspunzi sincer. MAJORDOMUL: Da. BRUNO: Tu de câte ori ai citit-o? MAJORDOMUL: Ce? BRUNO. Piesa. MAJORDOMUL: Piesa? Cred că am citit-o de o sută de ori. BRUNO: Și ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
a răspuns Hugo mult mai încrezător decât se simțea. Din fericire, copilul amuțise, fascinat de locurile noi pe care le vedea și de mirosurile din primul birou în care intra. Nu-l interesa să creeze probleme. Era vrăjit de ficusul deprimat din ghiveciul prăfuit de pe biroul lui Neil. Hugo a luat loc, străduindu-se să-și țină în poală fiul pus pe explorări, în timp ce el își descria planul pentru întoarcerea la serviciu. — Deci, a încheiat el, numai diminețile ar fi fantastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
firișoare care căutau împreunarea, apoi privi ușa. Cu teamă. Pe birou, laptopul părea un obiect picat dintr-o altă lume, una în care personajele nu au altceva mai bun de făcut decât să devină reale pentru a chinui un scriitor deprimat de ploaie, de propria viață, de jocul nesfârșit al contradicțiilor interioare. Se repezi către el și citi primele paragrafe ale romanului. Așa își reaminti ce dorise/dorea (încă dorea?) să scrie. Personajul principal era un agent imobiliar care descoperea absolut
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
am stat puțin de vorbă cu el. la Început mi-a răspuns mono- silabic, dar treptat a devenit mai prietenos. odată, În timp ce mergeam Împreună spre stația de autobuz, mi-a mărturisit că suferă de o boală de inimă și e deprimat. „Deprimat !“, am exclamat eu izbucnind În râs. „Numai oamenii mari folosesc asemenea cuvinte serioase. Știi ce, eu cred că ești mai degrabă singur. Uite, dacă vrei, hai să fim prieteni !“, i-am spus, mai În glumă, mai În serios, cu
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
stat puțin de vorbă cu el. la Început mi-a răspuns mono- silabic, dar treptat a devenit mai prietenos. odată, În timp ce mergeam Împreună spre stația de autobuz, mi-a mărturisit că suferă de o boală de inimă și e deprimat. „Deprimat !“, am exclamat eu izbucnind În râs. „Numai oamenii mari folosesc asemenea cuvinte serioase. Știi ce, eu cred că ești mai degrabă singur. Uite, dacă vrei, hai să fim prieteni !“, i-am spus, mai În glumă, mai În serios, cu ușurința
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]