450 matches
-
și-l construise în apărarea sa de învinuirea că fusese un laș nu era străin de ceea ce îi spuneam eu. Credea sincer că, dacă ar fi fost arestat, ar fi fost condamnat exact pentru ceea ce făcuse, adică pentru luarea în deriziune a poeziei și poeților care... în timp ce eu eram convins că s-ar fi trezit acuzat de cu totul altceva... "Ceea ce nu înțeleg unii, zise el ca și când n-ar fi auzit ce-i spusesem, e că în epoca noastră tragicul nu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
produce pentru ei, și clienții iubesc și ei pe producătorul care produce ieftin, firma aia pe care ei o cunosc și au încredere că nu-i înșeală. Și muncitorii își iubesc patronul, să știți!" "Normal! exclamai cu un patetism în deriziune, ca în fața unei evidențe pe care numai scrânteala timpurilor o contestă. Încă puțin și patronii ar fi făcut să curgă lapte și miere." "Să știți că da! zise ea de astă dată cu jumătate de surâs ironic. Ce?! mă interogă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de artă nu este văzută în cheie ironică, ba dimpotrivă. Ea "a devenit sinonimă cu noul stil de viață al noii generații, un nou stil ce se ridica împotriva autorității și care căuta eliberarea de normele sociale existente" (Huyssen: 141). Deriziunea și ironia ca reacții ale artistului la lumea brand-urilor și iconurilor societății consumiste nu par să fie la fel de evidente în alte forme artistice, precum muzica pop, unde creatorul este în primul rând un afacerist ce lucrează într-un domeniu
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
slugi și-și caută acest drept aiurea. Printr-o experiență similară au trecut statele "bananiere" din America de Sud. Iată de ce în oligarhiile de tipul celor din România postcomunistă nu e loc pentru naționalism, sentimentul național, ca demnitate umană, fiind împins în deriziune și bășcălie postmodernistă sau repede etichetat ca extremist și antidemocratic, căci el deranjează buna companie a corupților distrugători de națiune. Am văzut reacția, la nivel ideologic, a unui Ion Bogdan Lefter, privitoare la național. Iată și o mostră, premiată, venită
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de tradiționaliști, care au resimțit că postmodernismul este o continuare mascată a modernismului. În consecință, l-au negat și pe acesta la fel de violent. Eroarea moderniștilor, trecută intactă la postmoderniști, e că au folosit excesiv mijloacele opresive, respectiv pe cele ale deriziunii, împotriva filosofiei tradiționaliste, simultan cu acumularea bogăției naționale în din ce în ce mai puține mâini: În continuare, postmodernismul a marginalizat tradiția și culturile tradiționale, creând o mentalitate de asediu în comunitățile istorice". Trebuie remarcat că lucrurile seamănă destul de bine și cu cele ce
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
-ne printre sarcofage (Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile) Ceea ce nu s-a știut însă niciodată, ceea ce am aflat doar [eu], printr-o întâmplare, este cine a fost cel care a comis acest sacrilegiu (Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile). * grup adjectival: Deriziunea sau ferocitatea sunt termenii unei alternative doar [aparente] (Al. Paleologu, Despre lucrurile cu adevărat importante) Din păcate, însă, nu vor putea fi trași la răspundere penală, ci doar [morală] (22) Oficiali europeni și nu doar [europeni] (22). * grup verbal: Literatura
[Corola-publishinghouse/Science/85006_a_85792]
-
lui să fie reprezentată în URSS, unde autoritățile insistau ca rinocerii să poarte uniforme naziste. După 1968, romanele lui Milan Kundera au cu certitudine și mai mult impact: Gluma, roman publicat la puțină vreme după reprimarea Primăverii de la Praga*. Cartea deriziunii și a uitării și, în 2003, Ignoranța în care revine asupra cicatricilor de neșters ale exilului la care a fost constrâns în 1975. Disidența* cehă și slovacă numără mulți alți scriitori ale căror romane înfățișează individul confruntat cu mecanica totalitară
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
epocă, după concepția existentă cu privire la ceea ce este drept și nedrept, bine și rău, adevărat și fals. Evoluția reprezentărilor nebuniei este o dovadă grăitoare (Foucault, 1964). În vreme ce, În Evul Mediu, nebunul regelui avea permisiunea de a spune adevărul transformându-l În deriziune, În secolul al XIX-lea, tratarea medicală a nebunilor ajunge la mare cinste: azilul devine astfel nu doar un loc de vindecare, ci și de Îndepărtare. Dacă ținem seama de relativitatea culturală ă „furtul, incestul, uciderea copiilor, toate și-au
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
publicitate, învăluind încetul cu încetul tot ce există. Obiectele sînt încă puncte exterioare de referință, dar devin tot mai evanescente, sau prezintă, în raport cu obiectul, distorsiuni din ce în ce mai evidente. Astfel: Negarea: "Să nu cumpărați în nici un caz această mașină, este prea scumpă". Deriziunea (obiectului de către individ și viceversa): cu boneta de noapte, o sosie a lui Louis de Funès mănîncă "bîta păstorului", Alice Sapritch apucă Jex-Four cu mănuși de seară. Exotismul: o tigaie Tefal într-o insulă pierdută, și așa mai departe. Cu ajutorul
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
drept gadgeturi, semne de modă sau efecte perverse. În acest sens, Mon Oncle, de Tati, ilustrează destul de bine "bunul-simț", incluzînd aici aspectul său arhaic, paseist. Ironia este, de asemenea, un mod de exprimare a bunului-simț. Ironia sau, și mai bine, deriziunea colectivă, cînd practicile unei societăți răstoarnă schemele mașiniste. Ce să spunem despre Italienii din Sud, în locuințele populare, care au adesea două posturi de televiziune și două posturi de radio de familie și care le dau mai tare, pînă ce
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
ne somează să ne lepădăm neapărat de Eminescu, pentru că e "învechit" rău și, paradoxal, extrem de periculos pe toate planurile. Alte aberații despre Eminescu produce Mihai Zamfir cu niște "vorbe de clacă", în stare să stârnească un amestec de iritare și deriziune. Dar cea mai caustică este replica dată lui H.-R. Patapievici care anunță profetic: "steaua lui Eminescu a apus": "Categoriile Eminescu? Azi nimeni nu mai poate vorbi despre sursele originare ale sensibilității lui Eminescu fără să pună totul între ghilimele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în față. Dar tocmai asta nu fac, iar când se întâmplă, citatele sunt mutilate fără jenă, ca și cum doar ei le-ar avea la îndemână. În privința demitizării unor simboluri naționale, precum Eminescu sau Mihai Viteazul, apare limpede programul de transfer în deriziune a unor valori cardinale și validate de istorie. Drept contraargument, sunt invocate idei din Mircea Eliade sau Carl Gustav Jung: distrugerea miturilor care țin de sfera sacrului urmărește anihilarea memoriei colective și invazia, fără piedici, a subculturii și surogatelor fumigene
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
la vedere "imaginea fidelității / infidelității cuplului regal" ca imagine a puterii, iar cei care i se alătură lui Menelaos se simt și ei loviți în orgoliu. La autorul Scrisorii pierdute, onoarea de familist păstrează ceva din aura mitului căzut în deriziune (p. 151). Încrederea oarbă a lui Trahanache și lui Jupân Dumitrache în "eunucii" lor nu este altceva decât imaginea încornoratului imbecil. Chiriac și Tipătescu, în ochii lor sunt niște "scopiți". Dar, dacă e invers? Poate ei sunt conștienți că au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
bacoviană), pe estetica tăcerii, a strigătului și a marilor dureri sau marilor bucurii simple tăcute, a intercondiționării tăcerii și muzicii, a dialogismului și esențializarea de felul celeia din catrina populară: "Îndrăznesc să spun că, dacă n-ar fi intrat în deriziune sintagma de poet național, Grigore Vieru ar avea cel mai mare drept să pretindă acest privilegiu, pentru toată aria românismului actual și între toți poeții aflați în viață. Nu fiindcă ar fi mai talentat decât alții, ci fiindcă el simbolizează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
socotește genial, nici măcar poet mare, ar merita să primească o pecete valorică superlativă. Argumentul lui Theodor Codreanu "acoperă" și trece dincolo de sfera esteticului, în planul mai larg al permanențelor inefabile: "Îndrăznesc să spun că, dacă n-ar fi intrat în deriziune sintagma de poet național, Grigore Vieru ar avea cel mai mare drept să pretindă acest privilegiu, pentru toată aria românismului actual și între toți poeții aflați în viață. Nu fiindcă ar fi mai talentat decât alții, ci fiindcă el simbolizează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
amărăciune și o indignare abia reținută, fără ca acest lucru să-i afecteze judecata aproape întotdeauna lucidă și echilibrată "în oligarhiile de tipul celor din România postcomunistă nu e loc pentru naționalism, pentru sentimentul național, ca demnitate umană, fiind împins în deriziune și bășcălie postmodernistă sau repede etichetat ca extremist și antidemocratic, căci el deranjează buna companie a corupților distrugători de națiune"! (p. 96). În afara identității naționale, nimic nu poate fi durabil; nici o comunitate, nici o uniune nu a rezistat vreodată "exclusiv cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care, ajutată puternic din exterior (să nu uităm că în 1944 Partidul Comunist Român era ca și inexistent), a împins România în direcții nedorite de autohtoni-majoritari-rezistenți (naționaliști, patrioți), realități condamnate să treacă, o dată cu "a doua schimbare la față", în canonul deriziunii "implementat" de "minoritari". Se poate spune că lucrarea la care facem referință, A doua schimbare la față, tinde să arate, cui vrea să priceapă, mecanismele draconice ale postmodernității; cum majoritatea, bombardată constant o bucată de vreme, cu meșteșug frazeologic și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
doar câteva. În primul rând, este demn de luat în seamă că Theodor Codreanu abordează problematica situării culturii române în context universal fără prea obișnuitele complexe de inferioritate atât de prezente în scrisul atâtor altora. Nici urmă de aruncarea blamului deriziunii asupra a tot ce este românesc. Dimpotrivă, sunt subliniate lucruri și opere extrem de rezistente care, chiar dacă sunt bine știute, sunt maculate în ultimii ani de reprezentanții unei, sau unor linii ideologice și expediate la subsolul culturii sub pretextul demitizării. S-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de disperare amară. Nu e de mirare, dacă urmărim, alături de el, atacurile brutale, concentrate asupra axului ontologic românesc, felul cum surogatele ideologice se substituie metodic criteriului fundamental al Adevărului. Textele acestor polemici "incorecte" abundă de exemple. Idei strălucite cad în deriziune ca, de exemplu, ideea lui Noica a "culturii de performanță" și a celor 22 de intelectuali (unul la un milion) antrenați "în vederea realizării unor cercetări de anvergură", care a eșuat în "lăutărism", spirit sectar, parvenitism și antiromânism. O altă ciudată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
conservare. Nu ne mai definim prin ceea ce suntem, ci prin ceea ce respingem. Portretul nostru e suma insatisfacțiilor și a balastului de ură pe care l-am acumulat. Lovim pentru a trăi și ne confecționăm fericirea din fragmente de bombăneală și deriziune. Ajungi să te întrebi, contemplând lumea românească de azi, dacă mai există detenta bucuriei, dacă oamenii se mai îndrăgostesc, dacă mai există plăceri depline și colocvialități inocente. Dacă se mai gândește cineva la arta conversației, dacă mai ră sfoiește cineva
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
doi bani pe opțiunile (cel puțin la fel de onorabile) ale altora. Și e de prost gust să declari, în aceeași frază, că Hobbes e inconturnabil, dar Scripturile sunt o farsă. 2. Nu șade bine să gândești discriminatoriu și nedemocratic, condamnând la deriziune credința unei majorități. Nu se cuvine să faci turnee în lumea arabă cu parodii la Coran, să faci bășcălie de Vishnu sau de Buddha în India, să batjocorești pe Moise în mediul iudaic, și nici măcar să pretinzi că toate tragediile
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
în mici societăți civile care se excomunică reciproc. A inventaria toate conflictele care ne adună, seara, dinaintea televizoarelor e o operațiune utopică. Ar însemna să facem suma întregii suflări autohtone. Pe acest fundal, până și apelul la consens sună a deriziune și e producător de dispută. Până la un punct, dezmățul critic de care vorbim e explicabil. Înțărcați, sub comunism, de dreptul de a ne opune, am ales să facem o baie igienică de lătrături și lături compensatorii. Dar, de la o vreme
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
destinului și ale firii sale, trebuie, cred, să ne veselim, clipă de clipă, de veselia lui, de râsul lui genuin, de aplecarea lui spre chef așezat și amuzament. Caragiale e, firește, un observator critic, un om al ironiei și al deriziunii, dar toate pe un fundal de voioșie existențială, de convivialitate tonică. Oamenii și lumea îl distrează. Îi place taclaua, anecdota, comédia vieții. Cum spune într-o scrisoare, „petrece nebunește, ca toți oamenii cuminți“. Și poate că marea lecție a lui
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
călcată în picioare. Jandarmii au lovit fără milă” (Evenimentul Zilei, 24 iun. 2012). - „Grafic. Cei mai mulți pelerini au mers la „Sfânta” pe 14 octom brie, ora 4.00” (comunicat oficial al Jandarmeriei) (Ziarul de Iași, 17 oct. 2011). e) Stigmatul pelerin : deriziune, critica „obscurantismului”, superstiție. Inadecvarea pelerinajului la modernitate. Violență. - „Scandal și cuțite aduse la sfințit la racla Sf. Parascheva. Ce faci, Doamnă, pui scaunul pe Sfânta ?” (ProTV, 14 oct. 2012). - „Prevestitori ai Apocalipsei, la pelerinajul de Sf. Dimitrie : nu mâncați ceafă
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
unii confrați basarabeni, d-sa se poate alinia fără grijă poeților celor mai bine cotați din literele românești actuale." Gheorghe Grigurcu " Mai întâi de toate, simulând destul de măiestru tertipurile textualiste, Arcadie Suceveanu trece la demitizarea propriilor mituri poetice, la o deriziune autoflagelatoare: "miturile nu sunt decât / dulci pastile pentru cei ce suferă de insomnie și plictiseală" (Splina porcului de Crăciun). Poetul se-ntreabă ce mai fac caii troieni de când "zidurile cetății s-au dâramat... Așadar, simulacre peste simulacre, până la caricaturi fragmentare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]