737 matches
-
care a fugit de la palat? De ce nu mi-ai spus adevărul? Nu am timp de explicații! Acestea au fost ultimele mele cuvinte înainte să fug în păduricea din apropiere. Călăreții au ajuns în fața casei micii mele prietene. Căpetenia lor a descălecat și i-a spus: Fetițo, unde îți sunt părinții? Nu sunt aici! a spus Sară. Deci ești singura?! Da! Eu priveam siderata din pădure. Mi s-a părut că ostașii credeau că ea e față pe care o caută. Cand
ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_692]
-
A doua dare a „gloabei” -700 lei - nu mai tîrziu de 15 mai. Așa-zisa „gloabă” se va trimite vistiernicului Toma Mihai (str. Stejar nr. 55, bloc M1, sc. C, et. 3, ap. 14, telefon 76039). Toți împricinații care vor descăleca în cetate vor fi așteptați cu drag și vor avea un loc unde să-și afle odihna trupului pe timpul înaltei judecăți (colegi și hanul Moldova). În baza art. 2 din mai-sus pomenita legiuire: nedemn va fi socotit acela care, întru
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
transpirate erau atât de pline de praf, Încât numai ochii li se mai vedeau, licărind. — Dați apă cailor, ordonă un ofițer. Samuraii călări transmiseră ordinul cu voce ridicată. Urmă un al doilea ordin, de a se opri pentru odihnă. Călăreții descălecară, iar pedestrașii se opriră În loc. Oftând ușurați, se lăsară să cadă pe iarbă, fără a spune un cuvînt. Dincolo de râu, Castelul Kiyosu părea nespus de mic. Unul dintre samurai era fratele mai mic al lui Oda Nobunaga, Yosaburo. Se așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
lor, Mitsuhide Îi urma călare. Ajunseră la o răscruce, iar Mitsuhide Îi instrui s-o ia la dreapta, apoi la stânga. În sfârșit, Hiyoshi Își dădu seama că ajunseseră la poarta Templului Jozaiji, locul de Întâlnire al oamenilor lui Hachisuka. Mitsuhide descălecă agil. — Mataichi, stai aici cu calul, spuse el, dându-i căpăstrul. Mitsuharu trebuie să ajungă În ultima jumătate a Ceasului Câinelui, venind de la Castelul Sagiyama. Dacă nu apare până la ceasul stabilit, contramandăm planul. Apoi, cu o expresie tragică pe față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
noi. Trase de căpăstru și plecă În galop. Poarta din față, care dădea spre rîu, stătea deschisă, iar câțiva slujitori Îl așteptau. Un cal priponit păștea lângă poartă. Se părea că, În lipsa lui, sosise un vizitator. — Cine e? Întrebă el, descălecând. — Un mesager din Sumpu. Kahei mulțumi pentru informație și intră. Sumpu era capitala clanului Imagawa. Mesagerii nu erau prea rari, dar pe Kahei Îl preocupa Întâlnirea din Castelul Hikuma, așa că uită complet de Hiyoshi. — Ascultă, măi, tu unde crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
apus cotropi digul și Înconjură comandamentul lui Nobunaga, cu strigăte victorioase. Am pierdut! Nobunaga aruncă arcul În lături, râzând deja. Se Întoarse, zâmbi printre dinții strânși și privi În față inamicul, care cânta triumfal. Daisuke și maestrul strateg, Hirata Sammi, descălecară și alergară spre Nobunaga. — Stăpânul meu e rănit cumva? Nu mi se putea Întâmpla nimic, În apă. Nobunaga era copleșit. Îi spuse lui Daisuke: — Mâine voi Învinge. Mâine, vei avea de furcă. Și, vag, ridică din sprînceană, În timp ce spuse aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
stăpânul Într-un nor de praf. Iritat, Nobunaga sări din șa, umilit. — Murgul ăsta are picioare bune, bombăni el. Nici În ruptul capului nu ar fi recunoscut că poate era și vina lui. Ajutoarelor li se părea că seniorul lor descălecase, În loc de a parcurge toată distanța. — Faptul că a fost Învins de Groza n-o să-l Înveselească, remarcă cineva din suită. Temându-se de inevitabila sa proastă dispoziție alergară spre el, derutați. Unul dintre ei Îl ajunse pe Nobuga Înaintea celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
umbra brazilor. Pădurea Întinsă de brazi care șerpuia În lungul castelului era, În timp de război, un loc de Întrunire pentru consiliul militar, dar, pe timp de pace, cărările sale lungi și largi erau folosite ca teren de călărie. Ieyasu descălecă grăbit, făcând o plecăciune respectuoasă În fața lui Sessai: — Vă mulțumesc că v-ați făcut timp pentru a veni aici astă seară, Sfinția Voastră. — Mesajele acestea sosesc Întotdeauna pe neașteptate. Fără Îndoială, te-a deranjat. — Câtuși de puțin. Sessai era singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
fortărețe căzuseră. Trase adânc aer În piept, apoi le vorbi repede vasalilor săi: — Nu vom urma drumul de coastă. Este fluxul de dimineață, așa că zadarnic am porni pe acel drum. Vom merge pe drumul deluros, spre fortăreața de la Tange. Și, descălecând, Îi spuse unui vasal: — Cheamă căpeteniile din Atsuta. Omul se Întoarse spre mulțimea de pe marginile drumului și răcni destul de tare pentru a se face auzit. Fură trimiși soldați În căutarea conducătorilor. Nu peste mult, doi dintre aceștia sosiră În fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
asude, dar ofițerii și soldații erau plictisiți de toată afacerea. Era o armată care nu credea În victorie. Iar dacă priveai chipurile militarilor, puteai vedea ușor că erau stânjeniți și că nu vădeau prin nimic voința de a lupta. Inuchiyo descălecă și porni printre rânduri, ascultând comentariile soldaților. — Auziți! Ne putem odihni. — Deja? — Nu spune asta. Un popas e binevenit oricând. — Inuchiyo? De cum Își văzu prietenul, Tokichiro sări de pe cal și alergă spre el. — Bătălia spre care vă Îndreptați va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
coș cu ierburi și stătea călare pe vacă. Kokuma ducea hățurile. — Ei, ce surpriză. Ești uimitor, nu-i așa, domnu’? Până și dascălul meu a spus că v-a fost de-ajuns și probabil azi n-o să vă mai Întoarceți. Descălecând din spinarea vacii, Oyu salută ca de obicei. Kokuma, Însă, veni spre el rugător: — Domnu’, vă rog, nu vă duceți, măcar azi. A spus că a făcut febră noaptea, fiindcă a vorbit mult cu dumneavoastră. Chiar și azi dimineață a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
dumneavoastră mame, anunță un vasal. Chipul lui Hideyoshi se lumină de o plăcere pe care nu și-o putea ascunde. În sfârșit, palanchinul mamei și al soției sale sosiră. Când samuraii din escortă Își văzură stăpânul ieșindu-le În Întâmpinare, descălecară imediat. Hachisuka Hikoemon se trase repede lângă palanchinul bătrânei și o anunță că Hideyoshi venise să o Întâmpine. Din palanchin se auzi vocea bătrânei, cerând s-o lase jos. Palanchinurile fură oprite și coborâte. Războinicii Îngenuncheară de o parte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
porni În sfârșit cu trupele spre Kyoto. Când ajunseră la Awataguchi, armata se opri. Hideyoshi, are călărea lângă Nobunaga, galopă Înainte În același timp În care Akechi Mitsuhide revenea grăbit din avangardă. — Ce este? — Mesageri imperiali. Nobunaga, surprins și el, descălecă repede. Cei doi mesageri sosiră cu o scrisoare de la Împărat. Cu o plecăciune adâncă, Nobunaga răspunse reverențios: — Ca războinic de provincie, nu am altă soluție decât războiul. De când trăia tatăl meu, am deplâns mult timp starea jalnică a Palatului Imperial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Întâlnea cărări abrupte, se baza pe picioarele sale puternice. Din acest motiv, Își posta Întotdeauna cai În punctele esențiale ale drumurilor pe care le străbătea - adesea, la colibele vânătorilor și ale pădurarilor. Hei, cărbunarule! Bătrâne, ești acasă? strigă Sanpei, În timp ce descăleca În fața casei unui producător de cărbuni. Era leoarcă de sudoare, dar nu mai mult calul pe care-l călărea. Era Începutul verii. În munți, frunzele Încă Își mai păstrau verdele crud, În vreme ce, pe șesuri, se auzea deja țârâitul greierilor. „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
era Învăluit În verdeața frunzișului proaspăt, domnea tăcerea, cu excepția țârâitului, din timp În timp, al primilor greieri de vară. Începând de dimineață, nu plecase nici unul dintre numeroșii generali care veniseră la castel. În acel moment, Sanpei veni grăbit, spre poartă. Descălecând dincolo de șanț, alergă pe pod, cu calul de căpăstru. — Cine e? sclipiră ochii și vârfurile de lance ale străjerilor, dintr-un colț al porții de fier. Sanpei Își legă calul de un copac. — Eu sunt, răspunse, arătându-și chipul, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
mai curajos și continuă să-l blesteme pe Nobunaga, deși era țintuit la pământ: — Ești un dușman al lui Buddha! Regele demonilor! Expresia lui Nobunaga nu se schimbă câtuși de puțin. Își continuă drumul spre Palatul Imperial, așa cum plănise, și descălecă. După ce se spălă pe mâini, urcă, liniștit, spre poarta palatului și Îngenunche. — Focurile pustiitoare de acum două nopți trebuie să-l fi surprins pe Maiestatea Voastră. Sper că-mi veți ierta neliniștea pe care v-am pricinuit-o. Stătu Îngenuncheat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
de samar și cercetașii, erau cam șapte mii cinci sute de oameni În total și orice privitor putea să vadă că era, Într-adevăr, o forță formidabilă. Kuroda Kanbei stătea la poarta Castelului Kasuta, Întâmpinându-i. Când Îl văzu, Hideyoshi descălecă imediat și se apropie de el, zâmbitor. Kanbei Înaintă și el, cu un strigăt de bun venit și mâinile Întinse. Salutându-se ca doi prieteni care se cunoșteau de ani de zile, inttară În castel, iar Kanbei Îi prezentă lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
-l Închide În cușcă și a-l obișnui să i se dea de mâncare, noii săi aliați nu se simțeau cu adevărat liniștiți În prezența lui. După câteva zile de mers, ajunseră la vadul Râului Abe, sub Muntele Matsu. Shikanosuke descălecă și se așeză pe un bolovan, cu fața spre râu. Amano Kii din clanul Mori coborî de pe cal, apropiindu-se. — Femeile și copiii nu rezistă la mersul pe jos, spuse el, așa că-i vom lăsa să treacă primii râul. Odihnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ordonă ca grupul să se Înapoieze la Azuchi. În timp ce intrau În cetate, Nobunaga Își struni calul și se Întoarse spre o clădire cu aspect străin, din mijlocul unui pâlc de copaci. De la o fereastră se auzea sunet de vioară. Seniorul descălecă pe neașteptate și intră, urmat de câțiva dintre Însoțitori. Doi sau trei iezuiți Îi ieșiră grabnic În Întâmpinare, Însă Nobunaga Înainta deja prin casă cu pași mari. — Domnia Voastră! exclamară preoții, surprinși. Aceea era școala care fusese construită lângă Biserica Înălțării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
se născuse samurai. — Calul dumneavoastră, stăpâne, spuse Masataka. Vasalii Încă nu-l observaseră pe slujitorul care aducea calul lui Mitsuhide. Distrași de evenimentele zilei, continuau să stea adunați În grupuri, discutând situația. Chiar când Mitsuhide se pregătea să plece, cineva descălecă În fața porții. Era un mesager de la Nobunaga. — Senior Mitsuhide, plecați? se interesă omul. — Încă nu. Mă gândeam să mai trec o dată pe la castel, să-i salut pe Domnia Sa și pe Seniorul Ieyasu, apoi să plec. — Seniorul Nobunaga era Îngrijorat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Mitsuhide era un stăpân foarte blând. Asculta atent sfaturile vasalilor și le Înțelegea neliniștea. Când ajunseră la păduricea de brazi din fața porții, Dengo luă calul lui Mitsuhide de căpăstru și se opri lângă șa, gata să-și ajute stăpânul să descalece. Pe podul de peste șanț se aliniase un șir de vasali de-ai lui Mitsuharu. Unul dintre aceștia deschise o umbrelă și o oferi respectuos. Masataka luă umbrela, ținând-o deasupra capului lui Mitsuhide. Mitsuhide trecu podul. Privind În jos printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
iar străzile din Sakamoto Își recăpătau, treptat, vechea Înfățișare. Pe când cei doi călăreți treceau prin sat, cotind pe drumul care urca spre Templul Enryaku, soarele de dimineață Începuse, În sfârșit, să sclipească pe apele lacului. Ce facem cu caii, după ce descălecăm la urcuș? Întrebă Genemon. — A fost construită o capelă nouă pe locul celei vechi. Trebuie să existe și niște acareturi prin apropiere. Dacă nu, Îi putem lăsa cu Îngrijitorul de la capelă. Un călăreț singuratic Își Îndemna calul, ca să-i ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
râul Shirakawa, trebuia să coboare povârnișul Muntelui Uriyu și să iasă pe drum la miazăzi de Templul Ichijo. Urcaseră Încontinuu, dar, din acel punct, drumul avea să coboare tot timpul. Odihniți-vă! Mitsutada Îi trecu lui Mitsuhide comanda trupelor. Mitsuhide descălecă și el, pentru a se odihni un scurt răstimp. Dacă ar fi fost zi, ar fi privit diversele străzi ale capitalei. Acum, Însă, contururile orașului erau cufundate În Întuneric și nu se deslușeau decât formele acoperișurilor de temple și pagode
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Unde luăm masa? N-ar fi mai bine să mâncăm la Nishijin? Probabil că tuturor le e foame, dar nu ne putem opri la marginea orașului. Să mergem până În Kitano, replică Mitsuhide. La vreo douăzeci de metri depărtare, Yomoda Matabei descălecă și legă frâul calului de un par din albia râului. — Mitsutada și Masataka, treceți și voi doi râul și așteptați-mă pe malul celălalt. Curând voi veni și eu. După ce ultimii doi oameni ajunseră la o oarecare distanță, Mitsuhide se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
slujitori și șase vasali călări erau Îmbrăcați mai ușor decât dacă s-ar fi dus la vânătoare cu șoimi. În ajun, călugării de la Templul Itokuin și preoții Capelei Atago fuseseră informați despre vizită, așa că, Își așteptau cu bucurie seniorul. Imediat ce descălecă, Mitsuhide Întrebă de un călugăr cu numele Gyoyu. — Shoha vine? Îl Întrebă Mitsuhide pe călugăr. Când Gyoyu răspunse că vestitul poet Îl aștepta deja, Mitsuhide exclamă: — Cum? E deja aici? Ei, dar e perfect așa. A adus și alți poeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]