588 matches
-
mari și, totuși, socotea că duce o viață civilizată. Iar pe vremea aceea au existat, ca și acum, oameni mari. - Dumneata, însă, n-ai ezitat să le tulburi modul de viață, spuse cu răutate von Grossen. Grosvenor nu se lăsă descumpănit, ci îi răspunse, calm: - Nu e bine nici pentru păsări, nici pentru oameni să ducă o existență prea specializată. Eu n-am făcut decât să le înfrâng rezistența față de ideile noi, ceea ce încă n-am reușit să realizez la bordul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
timp într-un astfel de câmp energetic. Din nefericire, nu putem ridica în calea lui un baraj de energie. Așa cum a spus și domnul Pennons, pereții s-ar topi. După părerea mea, monstrul ne-a dejucat planurile. Căpitanul Leeth părea descumpănit. - Domnilor, interveni el, obiecția adusă este, cred, întemeiată. De ce nu s-a discutat despre acest aspect? - Eu am propus ca Grosvenor să ia parte la discuții, dar mi s-a obiectat că, potrivit obiceiului, autorul unui plan nu poate participa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Soneria zbârnâia lung, agasant. ― Așteptați pe cineva? repetă căruntul. Doamna Miga își luă mâinile de pe frunte. ― Nu. Du-te tu, Ioniță, să vezi... Am impresia că sânt înșurubată în scaun. Profesorul se ridică nesigur, căutând ochii lui Scarlat. Bărbatul părea descumpănit. ― Ce se întîmplă? În pragul bucătăriei apăruse Raul Ionescu. Era murdar și transpirat, dar ochii-i străluceau de satisfacție. ― Sună cineva la ușă, șopti căruntul. Doamna Miga oftă. ― O greșeală probabil. Scarlat își mușcă buzele. ― Trebuie totuși să știm... Domnule
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ăla care mai bea ceva în casa asta... Melania Lupu îl privi cu luare aminte. Coborî pleoapele încurcată: ― Îmi pare rău că te-am deranjat, domnule Matei, poate că dumnealor au dreptate. Nu e cel mai potrivit moment. Sculptorul rămase descumpănit, apoi ridică din umeri: ― Duceți-vă dracului! Scoase dopul și duse sticla la gură. Brusc, se răzgândi. În ochi i se aprinse o lumină veselă. ― Nu vreau să se împartă la trei! Cel puțin nu din cauza mea. Bătrâna respiră adânc
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
dracului stațiunea asta! Zări un taxi și ridică mâna. Mașina opri la câțiva metri. Cristescu începu să rîdă: ― Am să trec diseară pe la dumneavoastră. Vreau să discut neapărat cu domnișoara Scurtu. Evident, dacă nu vă deranjez! Bătrâna păru o clipă descumpănită, mai mult o impresie, apoi declară senină: ― Nici gând să ne deranjați, domnule maior. Ne va face multă plăcere. Vă așteptăm negreșit. Draga Valerica! Va fi încîntată că vă ocupați de ea. ― Bate câmpii cretina, mormăi cu spatele întors Grigore
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Încearcă! Amenințarea din glas era evidentă. Melania Lupu continua să rămână în expectativă, plimbîndu-și privirea și surâsul de la unul la celălalt. ― Mă întreb cum ai să mă oprești... ― Încearcă și ai să vezi! Din ochii bătrânului țâșneau fulgere. Sculptorul rămase descumpănit. Aprinse o țigară mai mult ca să câștige timp. ― Mi-ai pregătit și mie o surpriză? Ceva în genul celor gustate de Panaitescu și Valerica înainte de a-și da duhul? Grigore Popa clătină din cap edificat. ― Ești prost, băiete ― Altceva mai
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
la masă și scria. Semăna din nou cu un viezure. S-a speriat când m-a văzut, s-a ridicat în picioare și tremura: Ce doriți, domnule sculptor? Doriți ceva?" repeta el înfricoșat și servil. "Nu doresc nimic", am zis descumpănit și am plecat să mă spăl în mare de trecut ca de o murdărie. Intrând în apă, am auzit un țipăt de bufniță. Am ridicat privirea și am rămas uimit. Bufnița țopăia pe valuri, lansîndu-și spre mine, în bătaie de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
legende poate fi chiar mai gravă decât moartea unui om. Totul fusese clădit acolo pe fantoma Bătrânului, pe mitul lui; surpîndu-se acest stâlp de susținere, întreaga construcție a azilului se clătina, amenința să ne strivească pe toți. Bătrânii umblau buimaci, descumpăniți, discutau în șoaptă, se uitau unii la alții și se întrebau ce se va întîmpla acum. În locul legendei în care crezuseră și de care se temuseră atâta vreme, se căsca un gol, un abis în care riscau să se prăbușească
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ulei camforat și spuse apoi că, în câteva zile, totul o să fie în ordine. ― Mulțumesc, domnule doctor, spune omul, cu o voce înăbușită. Rieux l-a întrebat pe Grand dacă anunțase comisariatul de poliție și funcționarul își luă o înfățișare descumpănită: ― Nu, spune el, o, nu! M-am gândit că cel mai grabnic... ― Bineînțeles, îl întrerupse Rieux, deci o s-o fac eu. Dar, în clipa aceea, bolnavul a început să se agite și a încercat să se ridice din pat protestând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
sunt găsiți în număr mare pe străzi. După părerea mea, nu poate fi vorba ca pisicile să mănânce șobolani morți, îmi amintesc că ale mele detestau așa ceva. Nu înseamnă însă că nu aleargă după ei prin pivnițe, și bătrânelul e descumpănit. E mai puțin bine pieptănat, mai puțin viguros. Îl simți că e îngrijorat. După o clipă doar a și intrat în casă. Scuipase, totuși, o dată, în gol. În oraș, s-a oprit astăzi un tramvai pentru că se găsise înăuntru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
își regăseau sentimentul statornic. Fii care trăiseră pe lângă mama lor abia privind-o, legau toată neliniștea și tot regretul de o cută a obrazului ei care le obseda amintirea. Această despărțire brutală, fără nici o posibilitate, fără viitor previzibil, ne lăsa descumpăniți, incapabili să facem ceva împotriva amintirilor acestei prezențe, atât de apropiate încă și atât de îndepărtate în același timp, care ne umplea acum zilele. De fapt, sufeream de două ori ― de suferința noastră întâi și apoi de cea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
știe, nu trebuiau înmulțite ocaziile favorabile maladiei. Rieux a explicat aceste considerente judecătorului, care le găsise bune. Cu toate acestea, soția lui și el s-au privit în așa fel, încât doctorul a simțit până unde această despărțire îi lăsa descumpăniți. Doamna Othon și fetița ei au putut fi trimise la hotelul de carantină condus de Rambert. Dar pentru judecătorul de instrucție nu mai era loc decât în tabăra de izolare pe care prefectura tocmai o organiza pe stadionul municipal cu ajutorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fi întrebat pe Fratele Innochentie. El a avut grijă de acest domn. I-a dus mâncare îi fiecare zi și i-a vorbit. ă Mi s-a ordonat să vă întreb pe dumneavoastră. Ochii bătrânului îl părăsiră pe Ulitin, aproape descumpăniți. Ulitin se temea că exagerase. ă Cineva cu numele ăsta a fost aici. ă Între acele date? Bătrânul călugăr abia de încuviință. ă Registrul mănăstirii va confirma asta. ă Mulțumesc. Ulitini dădu să se ridice. Ochii reveniră asupra sa. Mișcările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
la masă și scria. Semăna din nou cu un viezure. S-a speriat când m-a văzut, s-a ridicat în picioare și tremura: „Ce doriți, domnule sculptor? Doriți ceva?” repeta el înfricoșat și servil. „Nu doresc nimic”, am zis descumpănit și am plecat să mă spăl în mare de trecut ca de o murdărie. Intrând în apă, am auzit un țipăt de bufniță. Am ridicat privirea și am rămas uimit. Bufnița țopăia pe valuri, lansându-și spre mine, în bătaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
poate fi chiar mai gravă decât moartea unui om. Totul fusese clădit acolo pe fantoma Bătrânului, pe mitul lui; surpându-se acest stâlp de susținere, întreaga construcție a azilului se clătina, amenința să ne strivească pe toți. Bătrânii umblau buimaci, descumpăniți, discutau în șoaptă, se uitau unii la alții și se întrebau ce se va întâmpla acum. În locul legendei în care crezuseră și de care se temuseră atâta vreme, se căsca un gol, un abis în care riscau să se prăbușească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu-i era frică de maniacii sexuali, Îmi relatase care era metoda ei. Imediat ce maniacul se apropia și se manifesta ca atare, ea Îl lua de braț și-i zicea: „Bine, hai să ne culcăm amândoi“. Iar acela o ștergea, descumpănit. Dacă ești maniac sexual, nu vrei sexul ca atare, vrei să-l dorești, cel mult să-l furi, dar, pe cât posibil, fără știrea victimei. Dacă ești pus În fața sexului și ți se spune hic Rhodon, hic salta, firește că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
făcut? Sunt sigură că n-ar vrea să vă spun asta, dar cred că a venit momentul să i se recunoască meritul. Fran asculta fascinată. — A obținut el fondurile printr-o organizație de caritate. Fran era uimită și chiar puțin descumpănită. O asemenea generozitate era ieșită din comun. — Și de data asta a funcționat. Cred că e bărbatul cel mai minunat pe care l-am întâlnit vreodată. Fran auzi pe cineva, probabil soțul, comentând în fundal. Bietul om se săturase probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de întrunire de la rege la Verona, în a cincisprezecea zi a lunii august. Faroald m-a întrebat în fiecare seară aceleași lucruri. Întrebarea finală era mereu aceeași: „Ești sigur că Rotari mai trăiește?“. Devenise de nerecunoscut: un bătrân disperat și descumpănit. Și de la Brescia a sosit un luptător care mi-a cerut imperios din partea lui Maginulf o relatare amănunțită despre ceea ce se-ntâmplase la Oderzo. Nu-mi aduc aminte de câte ori am fost interogat și nici de câte persoane, dar neîncetata rememorare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
că în jurul lui se naște o a doua parte a lumii, nemulțumit și înfricoșat de propria soartă, fără să știe încotro se îndreaptă și până unde va ajunge. Își vedea pașii lăsați în urmă, ca pe o dâră otrăvitoare, șerpuind descumpănită, fără direcție. Apoi renunțase să-și mai plângă de milă și începuse să se gândească la o mie de moduri de a se despărți de Andrei Ionescu. Credea vag că despărțirea Giuliei de Andrei Ionescu era, de fapt, și despărțirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
se ivi și el continuînd efuziunile, veni apoi la rînd Nicolas, fiul lui Loïc. Posesorul unor ochi de un albastru nemaipomenit, cu punctișoare aurii. N-avea nici măcar șaisprezece ani, dar privirea Îi era aceea a unui bărbat matur, gîndi Marie, descumpănită. Gildas și Loïc traseră cu coada ochiului spre tînăra femeie ai cărei ochi strălucitori, un pic Încercănați, spuneau multe despre felul În care logodnicul ei și cu ea Își umpluseră ultimele două ceasuri. Îi văzu Întorcînd capul, stingheriți că sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
veți veni. Au băut aproape tot, adăugă ea scuzîndu-se. - E prima oară că particip la o Îngropăciune bretonă, n-aș fi lăsat să-mi scape așa ceva pentru nimic În lume, răspunse el ridicînd glasul pentru a acoperi vacarmul. În fața aerului descumpănit al Annei, arboră un zîmbet Întristat. - Nu e decît un foarte stîngaci joc de cuvinte al unui scriitor bătrîior care e mișcat că a fost poftit să pătrundă Într-un cerc atît de Închis. Anne Încă se mai Întreba dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Cam pe unde crezi? Stéphane Înghiți În sec cu dificultate. Ideea de a-i lua amprentele unui mort Îi producea o asemenea spaimă Încît preferă să tărăgăneze și, pentru a-și păstra cumpătul, se cufundă În citirea biletului. Înălță capul, descumpănit. - Marie... de dumneata vorbește? Și restul ce vrea să Însemne? Întrebă el cu o strîmbătură de scuză. Nu citesc dialectul breton. - Vrea să Însemne că nu e o nici clipă de pierdut! Jandarmul Își duse mașinal degetul arătător la chipiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
făcut? Mă lupt ca să fac dreptate pentru de moartea lui Gildas, renunț la meserie... - Nimeni nu ți-a cerut nimic! Nimeni! Dacă vrei să ne ajuți, șterge-o de-aici! Trînti ușa biroului În urma lui, lăsînd-o pe Marie dureros de descumpănită, confruntîndu-se din nou cu respingerea de neînțeles care Îi era neontenit arătată. Marie merse mult timp pe plaja hotelului, Încercînd să alunge exasperarea pe care i-o producea sentimentul de nedreptate și să-și pună În ordine ideile. Apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Penal decît propriu-zis anchetînd. Nimic nu le garanta că Yves avea să fie inculpat și condamnat pentru uciderea lui Gildas. Cu atît mai mult cu cît nu mai sînt la fel de sigur că el l-a ucis. Fir-ar să fie! Descumpănită, Îi urmări privirea ochilor ieșiți din orbite și Încremeni la rîndul ei. Pe geamul exterior, două mîini ca niște lopeți alunecau mînjind sticla mată cu dîre sîngerii. Un chip care se strîmba se lipi de geam. Pierric. Mașina 4x4 a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nu pare s-o atingă. Totuși, oricît de scurt ar fi fost, frisonul care o străbătu atunci cînd Lucas Îi puse În față articolul În chenar consacrat necunoscutei din Molène nu scăpă nimănui. Dar „doamna“ Le Bihan nu se lăsă descumpănită atît de lesne. - O femeie tînără Înecată, e oribil, doar nu am o inimă de piatră. Strecură o privire spre Marie, Înainte de adăuga, perfidă: - E doar un mod de a vorbi... - Care cadrează prost cu o mamă care și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]