419 matches
-
dinspre tabăra lor de la Soissons, s-au întâlnit cu ei în faubourguri, și au văzut, inevitabil, castelul. Atunci putea începe insurecția.” S-a hotărât atunci să se dea lovitura decisivă în ziua de 10 august. Cluburile politice discutau fățis despre detronarea regelui, și la 3 august, Pétion a vorbit în fața adunării, cerând sfârșitul monarhiei în numele comunei și al secțiunilor. La 8 august, s-a discutat punerea sub acuzare a lui La Fayette. El a fost achitat, dar (cum afirmă François Mignet
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
prompt al corpului legislativ, guvernul nu va mai putea fi responsabil mult timp.” Poporul nu a mai vrut să aștepte rezultatul ultimei propuneri a lui Pétion pe cale legislativă. Secțiunea "Quinze-vingts" a declarat la 9 august că, dacă nu se pronunță detronarea în aceeași zi, atunci la miezul nopții vor bate clopotele și vor ataca reședința regală de la Tuileries. Toate cele patruzeci și opt de secțiuni din Paris, cu excepția uneia, i-au urmat exemplul. Pétion a informat Adunarea Legislativă că secțiunile și-
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
mulțimea și liderii ei aveau toată puterea în mâinile lor, și erau hotărâți să o folosească. Noua administrație a orașului a venit să-și prea autoritatea, în frunte cu trei pancarte pe care scria „Patrie, libertate, egalitate”. S-a cerut detronarea regelui și instituirea unei Convenții Naționale. Un rest al Adunării Legislative, majoritar iacobină, s-a simțit obligată să cedeze, fără a-și asuma răspunderea detronării regelui. În schimb, la inițiativa lui Vergniaud, ei au votat în unanimitate convocarea Convenției cerute
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
autoritatea, în frunte cu trei pancarte pe care scria „Patrie, libertate, egalitate”. S-a cerut detronarea regelui și instituirea unei Convenții Naționale. Un rest al Adunării Legislative, majoritar iacobină, s-a simțit obligată să cedeze, fără a-și asuma răspunderea detronării regelui. În schimb, la inițiativa lui Vergniaud, ei au votat în unanimitate convocarea Convenției cerute, revocarea miniștrilor și suspendarea (nu detronarea) regelui. S-a înființat un consiliu executiv "ad hoc". Circa patru mii de preoți care refuzau să depună jurământul
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
Naționale. Un rest al Adunării Legislative, majoritar iacobină, s-a simțit obligată să cedeze, fără a-și asuma răspunderea detronării regelui. În schimb, la inițiativa lui Vergniaud, ei au votat în unanimitate convocarea Convenției cerute, revocarea miniștrilor și suspendarea (nu detronarea) regelui. S-a înființat un consiliu executiv "ad hoc". Circa patru mii de preoți care refuzau să depună jurământul au fost exilați. Membrii comisiei au fost trimiși la armată pentru a se asigura de colaborarea ei. Ludovic al XVI-lea
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
marele vizir, Nevșehirli Damad Ibrahim Pașa, și pe alți câțiva viziri, care au fost executați. Această mișcare a sultanului nu i-a salvat însă domnia. Pe tron s-a urcat nepotul sultanului, Mahmud I. Victoria rebeliunii lui Patrona Halil și detronarea sultanului Ahmed al III-lea a marcat sfârșitul Perioadei Lalelei .
Perioada Lalelei în Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/324313_a_325642]
-
ratifice alegerea sa ca Bogislaw al IX-lea, Duce de Pomerania ca următorul rege al Danemarcei, el a părăsit Danemarca și s-a stabilit la castelul său din Gotland, aparent într-un fel de "grevă regală", care a condus la detronarea acestuia de către consiliile naționale ale Danemarcei și Suediei în 1439.<br> Nobilimea norvegiană a rămas loială regelui Eric, iar în 1439 el i-a acordat lui Sigurd Jonsson titlul de "drottsete", prin care putea să conducă Norvegia în numele regelui Eric
Eric de Pomerania () [Corola-website/Science/326763_a_328092]
-
fost nepotul lui Lambert I de Nantes și stră-strănepotul lui Carol cel Mare din partea bunicii paterne. A fost duce al Ducatului de Spoleto, un ducat din sudul Italiei restabilit de către franci ca apărare împotriva domeniilor bizantine din sudul peninsulei. La detronarea lui Carol cel Gras a pretins coroana Franciei Occidentale, dar după încoronarea lui Odo a renunțat la această pretenție și s-a întors în Italia, în încercarea de a obține coroana regatului Italiei și titlul de împărat. Principalul contrapretendent la
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
promisiunile de această dată, Memorandumul propunea formarea unei comisii internaționale care să supravegheze aplicarea reformelor în provinciile răsculate. Mai înainte ca Memorandumul să fie aprobat de Înalta Poartă, Imperiul Otoman a fost zguduit de luptele interne, care au dus la detronarea sultanului Abdul-Aziz. Cel care i-a urmat la conducerea imperiului, Murad al V-lea, a fost detronat la rândul lui trei luni mai târziu, datorită problemelor de sănătate. Pe tronul imperiului s-a urcat Abdul Hamid al II-lea. În
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
iar reprimara unei noi răscoale a berberilor a costat pierderea multor vieți omenești. În plus, din 893 a început pătrunderea în rândurile berberilor Kutama a influenței șiite a fatimizilor, prin intermediul misiunii lui Ubaydalla Said, care în 909 a condus la detronarea dinaștilor aghlabizi.
Aghlabizi () [Corola-website/Science/324630_a_325959]
-
păgâne, iar dintre cei convertiți la creștinism cei mai mulți aderaseră la arianism, fiind astfel dușmani principali față de papii de la Roma. Ducii din "Austria" presau în mod repetat pe regii din Pavia să reia inițiativele militare, punând adeseori la cale comploturi de detronare a suveranului legitim. Astfel au stat lucrurile în 662, în privința lui Grimoald I de Benevento (duce de Benevento, dar fiu al unui duce de Friuli), care a reușit să uzurpe tronul de la regii Godepert și Perctarit (din dinastia bavareză), în ciuda
Austria longobardă () [Corola-website/Science/324779_a_326108]
-
Eric al XIV-lea, (13 decembrie 1533 - 26 februarie 1577) a fost rege al Suediei din 1560 până la detronarea sa din 1568. A fost fiul cel mare al regelui Gustav I al Suediei (1496-1560) și al primei soții a acestuia, Caterina de Saxa-Lauenburg (1513-35). De asemenea, a fost conducător al Estoniei după ce aceasta a fost cucerită de Suedia în
Eric al XIV-lea al Suediei () [Corola-website/Science/326043_a_327372]
-
actorii Florin Piersic, Marga Barbu, Szabolcs Cseh, Jean Constantin, Ion Besoiu, George Motoi și Ion Dichiseanu. Acțiunea filmului se petrece în Muntenia, în perioada de dinaintea Revoluției de la 1848. Acest film prezintă plănuirea de către mai multe tabere a unei revoluții pentru detronarea domnitorului Gheorghe Bibescu (1842-1848) și începerea revoltelor populare în București. După aducerea în țară a armelor cumpărate cu banii obținuți pe odoarele boierului Stroe Grădișteanu, acțiunea din filmul "" se mută în orașul București. Filmul începe cu aducerea armelor în oraș
Misterele Bucureștilor () [Corola-website/Science/326200_a_327529]
-
Hedvig Ulrika De la Gardie, care a fost guvernanta copiilor familiei regale din 1799 până în 1803. Gustav avea zece ani când tatăl lui a fost detronat și a părăsit Suedia împreună cu familia. Între momentul loviturii de stat care a dus la detronarea regelui și momentul părăsirii Suediei, el, mama și surorile sale au fost sub arest la domiciliu. În 1816 și-a asumat titlul de Conte de Itterburg. Gustav a servit ca ofițer în armata Austriei iar în 1829 împăratul Francisc I
Gustav, Prinț de Vasa () [Corola-website/Science/322598_a_323927]
-
ambițiilor sale politice, patriarhul Mihail s-a confruntat cu împărații Bizanțului Mihail al VI-lea Bringas și Isaac I Comnen, mai ales pe tema superiorității patriarhului față de împărat și a Bisericii față de stat. Până la urmă, aceste confruntări au dus la detronarea lui din demnitatea de patriarh de către împăratul Isaac I Comnenul, în anul 1058. Mihai I Cerularie a murit pe data de 21 ianuarie 1059, la Madytus, în apropiere de Constantinopol, unde fusese exilat. În anii în care Mihail I Cerularie
Mihail I Cerularie () [Corola-website/Science/322842_a_324171]
-
ei, regele Carlos I al Portugaliei și a nepotului ei Luís Filipe, Duce de Braganza la 1 februarie 1908. În timpul ultimilor ei ani în Portugalia, dădea semne de senilitate și era văzută rareori în public. A fost profund supărată de detronarea nepotului ei Manuel al II-lea al Portugaliei de către revoluția din 5 octombrie 1910 și de instaurarea primei republici portugheze. Maria Pia a părăsit Portugalia împreună cu restul familiei sale în exil în 1910. S-a întors în Italia natală unde
Maria Pia de Savoia () [Corola-website/Science/322058_a_323387]
-
vizite sporadice în Spania. Paz, al cărei nume înseamnă pace în spaniolă, și-a onorat numele prin respectarea pacifismului. A luat parte la congresul pacifist din 1921 de la Paris, din 1923 de la Friburg, 1924 de la Londra, 1926 de la Luxemburg. După detronarea nepotului ei Alphonso al XIII-lea în 1931, Paz a pierdut venitul anual. Viața ei în Germania a devenit și mai restrictivă odată cu venirea la putere a lui Hitler în ianuarie 1933. Spre deosebire de ramura principală a familiei regale bavareze, ramura
Infanta María de la Paz a Spaniei () [Corola-website/Science/322160_a_323489]
-
a făcut pe aceștia vulnerabili în fața atacurilor lui Robespierre. Acesta din urmă a recâștigat avantajul în cadrul Clubului Iacobinilor în iulie, odată cu primele înfrângeri care aveau să ducă la radicalizarea Revoluției. Într-un important discurs, la 29 iulie, Robespierre a cerut detronarea regelui și alegerea unei Convenții Naționale alese prin vot universal. Clubul Iacobinilor a fost unul dintre principalii beneficiari ai zilei de 10 August 1792 (căderea monarhiei franceze). El a ocupat din acel moment o poziție dominantă, inaugurând perioada iacobină a
Clubul Iacobinilor () [Corola-website/Science/322248_a_323577]
-
catolicism. În domeniul politic, a reprezentat gruparea profranceză. După abdicarea lui Jan Kazimierz al II-lea, în 1668, îl susține la candidatura coroanei polone pe prințul francez Ludwik Burbon (Wielki Kondeusz). Împreună cu Ludovic al XIV-lea, pregătește un complot pentru detronarea regelui Jan al III-lea Sobieski. A fost descoperit, fiind acuzat de înaltă trădare și de folosirea vistieriei în scopuri personale. Deși Morsztyn jură că nu va părăsi țara, nu își respectă jurământul și fuge în Franța, unde acceptă poziția
Jan Andrzej Morsztyn () [Corola-website/Science/328113_a_329442]
-
Roger al II-lea. Politica antinobiliară promovată de Maio a condus la o conspirație generală, iar în noiembrie 1160 cancelarul a fost asasinat la Palermo de către influentul Matei Bonello, conducătorul nobililor sicilieni revoltați. Oricum, baronii de multă vreme complotau pentru detronarea lui Guillaume însuși. Dorind ca tronul să beneficieze de puteri reduse, ei îl vedeau pe fiul mai mare al regelui, Roger, devenit între timp duce de Apulia și Calabria ca Roger al IV-lea, ca un posibil înlocuitor al tatălui
Guillaume I al Siciliei () [Corola-website/Science/328286_a_329615]
-
Răscoală păgâna a lui Vata a fost o rebeliune a ungurilor din 1046, care a dus la detronarea regelui Petru Orseolo, martiriul Sfanțului Gerard și reinstalarea la conducerea țării a dinastiei Árpád. Creștinismul a fost adoptat în Ungaria de regele Ștefan I. La moarte lui din 1038, el a fost succedat la tron de nepotul de sora, Petru
Răscoala lui Vata () [Corola-website/Science/328344_a_329673]
-
devenit principalul sprijinitor al colaborării cu guvernul central austriac. Deák a apărat legalitatea măsurilor luate în timpul guvernării lui Lajos Kossuth și a susținut că modificarea lor necesită aprobarea Dietei Ungare. Pe de altă parte, el a fost de acord că detronarea Habsburgilor de pe tronul maghiar nu a fost legală. Deák a susținut că, atâta vreme cât împăratul conduce ca un monarh absolut, ungurii nu pot decât să reziste pasiv acțiunilor ilegale. Prima fisură a domniei absolutiste a lui Franz Joseph s-a produs
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
Consul, cu scopul de a-l amplasa în salonul „Marilor Căpitani” din Palatul Regal din Madrid. Prin acest gest, regele Spaniei voia să salute relațiile cordiale și cooperarea politică și militară dintre cele două state. Tabloul rămâne la Madrid după detronarea regelui Carol al IV-lea de către Napoleon, fiind remarcat în palatul regal de Abel Hugo, pajul lui Joseph Bonaparte, noul rege al Spaniei : În 1812, tabloul este luat de Joseph Bonaparte când fuge din Spania și îl însoțește în exilul
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
spaniolă din grajdurile sale regale, portretul său și cel al reginei realizate de Goya, și îi comandă lui David să-i facă un portret al Primului Consul. Această politică de cooperare cu un Prim Consul din ce în ce mai puternic nu a împiedicat detronarea lui Carol al IV-lea în 1808 în favoarea propriului frate al lui Napoleon, Joseph Bonaparte. Inițial, comanda regelui Carol al IV-lea al Spaniei comunicată prin Alquier lui Talleyrand într-o scrisoare din 7 august 1800, stipula ca David să
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
trădare și executat. Acest act pare să fi stârnit revolta nobililor împotriva regelui, care a fost apoi detronat și forțat să fugă din țară, împreuna cu soția sa și fiul lor. O altă versiune a evenimentelor care au dus la detronarea lui Boleslav, potrivit scrierilor lui Wincenty Kadłubek, ar fi că, la 11 aprilie 1079, Boleslav l-a atacat și chiar el a mânuit sabia care l-a ucis pe episcopul Stanislaus din Cracovia, în timpul celebrării sfintei liturghii. Deși episcopul îl
Boleslav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330614_a_331943]