456 matches
-
conjunctiv prin morfemul de mod (realizat pozitiv, la conjunctiv, să, cu realizare Ø la indicativ): cânt/să cânt. La persoana a III-a, opoziția se realizează și prin dezinențe: dezinența -ă, la indicativ - cântă, dezinența -e, la conjunctiv - să cânte, dezinența -e, la indicativ - ninge, dezinența -ă, la conjunctiv - să ningă. Prin aceasta, cele două variante temporal-modale pot fi interpretate ca dinstingându-se, în planul expresiei, prin morfemele discontinue: prezent indicativ prezent conjunctiv Ø... ă/e să... e/ă Ø cânt-ă vs
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizat pozitiv, la conjunctiv, să, cu realizare Ø la indicativ): cânt/să cânt. La persoana a III-a, opoziția se realizează și prin dezinențe: dezinența -ă, la indicativ - cântă, dezinența -e, la conjunctiv - să cânte, dezinența -e, la indicativ - ninge, dezinența -ă, la conjunctiv - să ningă. Prin aceasta, cele două variante temporal-modale pot fi interpretate ca dinstingându-se, în planul expresiei, prin morfemele discontinue: prezent indicativ prezent conjunctiv Ø... ă/e să... e/ă Ø cânt-ă vs să cânt-e Ø ning-e să
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mod verbal marcat de o intonație particulară (determinată de semnificația sa), prezentul indicativ este un timp nemarcat fonetic: (tu) taci/taci! (tu). Opoziția dintre cele două forme de timp-mod se extinde și la structura lor morfologică, prin realizarea concretă a dezinențelor personale -i, la prezent indicativ, -ă sau -e, în funcție de tipul de flexiune al verbului, la imperativ afirmativ: (tu) cânți/cântă!; străbați/străbate! La nivelul sintactic, indicativul caracterizează verbe-predicat în enunțuri asertive, cu nuclee predicaționale bimembre (cu excepția verbelor impersonale), imperativul instituie
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cânt/Tu cânți etc. - indicativ Cântă! (tu) - imperativ Indicativul nu se diferențiază în funcție de opoziția afirmativ/negativ: Eu (nu) cânt. Tu (nu) cânți. Voi (nu) cântați. Imperativul prezintă aceleași structuri la plural: Nu) cântați! dar structuri diferite la singular: Cânt-ă! (R + dezinența -ă) Nu cânt-a! (R + sufix de infinitiv -a) De natură prozodică și sintactică este și opoziția din planul expresiei dintre viitorul II al indicativului și perfectul prezumtiv: voi fi cântat/voi fi cântat?/ (voi fi cântat...). Prezumtivul perfect este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe baza temei de singular, prezentând o formă omonimă, sau cu persoana a III-a singular, sau cu persoana I singular: el, ea, ei cântă, coboară, lucrează; eu, ei, ele sosesc, merg etc. Cu aceste două teme intră în relație dezinențele de persoană,pentru singular: -Ø (sau -u, -i), -i,-ă (sau -e), și pentru plural: -m, -ți, -ă (sau -u). Sufixele constitutive ale celor două teme ale prezentului sunt diferite, în funcție de tipul de flexiune al verbului și de clasele flexionare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structura temei verbelor din clasa I1: lucrez lucr-ez-(i) lucreaz-(ă) • sufixul -esc; în structura temei verbelor din clasa II1b.: sosesc sos-eșt-(i) sos-eșt-(e) • sufixul -ăsc; în structura temei verbelor din clasa II2b.: urăsc ur-ășt-(i) ur-ășt-(e) Nici dezinențele de persoană și număr nu sunt aceleași pentru toate verbele. Unele, cele pentru persoana a III-a singular și plural, depind de tipul de flexiune al verbului; altele, cele de persoana I singular, depind de structura fonetică a temei verbale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sunt aceleași pentru toate verbele. Unele, cele pentru persoana a III-a singular și plural, depind de tipul de flexiune al verbului; altele, cele de persoana I singular, depind de structura fonetică a temei verbale. Rămân comune tuturor verbelor celelalte dezinențe. Singular: • persoana I: -Ø: cânt, lucrez, dorm, sosesc, cobor, urăsc, par, vând, prind; îndoi, târâi, sui etc., -u (vocalic); verbele a căror rădăcină se termină în grupurile consonantice -mbl, -mpl, -fl, -cr-: umbl-u, umfl-u, umpl-u, afl-u, consacr-u; -u (semivocalic); verbele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
terminată în consoana n (palatalizată, la persoana a II-a, până la dispariție): ști-i, scri-i, continu-i, vi-i, rămâ-i etc. -i (vocalic); verbele care primesc -u (vocalic) la persoana I: afl-i, umbl-i etc. • persoana a III-a: două dezinențe, în funcție de tipul de flexiune al verbelor și de structura lor fonetică: -ă; la verbele din tipul I de flexiune și din tipul II, clasa 2.a.: cânt-ă, lucreaz-ă, coboar-ă Primesc aceeași dezinență și verbele din tipul II, clasa 1.a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
afl-i, umbl-i etc. • persoana a III-a: două dezinențe, în funcție de tipul de flexiune al verbelor și de structura lor fonetică: -ă; la verbele din tipul I de flexiune și din tipul II, clasa 2.a.: cânt-ă, lucreaz-ă, coboar-ă Primesc aceeași dezinență și verbele din tipul II, clasa 1.a., dacă au rădăcina terminată în consoana r (face excepție verbul a muri): sufer-ă, ofer-ă etc. -e; verbele din celelalte tipuri de flexiune sau clase flexionare: doarm-e, soseșt-e, urășt-e, par-e, fac-e, merg-e. Primesc
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbele din tipul II, clasa 1.a., dacă au rădăcina terminată în consoana r (face excepție verbul a muri): sufer-ă, ofer-ă etc. -e; verbele din celelalte tipuri de flexiune sau clase flexionare: doarm-e, soseșt-e, urășt-e, par-e, fac-e, merg-e. Primesc aceeași dezinență verbele din tipul I de flexiune, clasa 1, dacă au rădăcina terminată în vocala i: a apropia - apropi-e etc. Plural: • persoana I: -m; pentru toate verbele, indiferent de tipul de flexiune și de structura lor fonetică: cântă-m, lucră-m
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-m, sosi-m, coborâ-m, urâ-m, păre-m etc. • persoana a II-a: -ți; toate verbele, indiferent de tipul de flexiune și de structura lor fonetică: cânta-ți, lucra-ți, dormi-ți, sosi-ți, coborâ-ți, urâ-ți etc. • persoana a III-a: două dezinențe, în funcție de cele două omonimii, acestea depinzând de apartenența verbului la tipul de flexiune și la clasele flexionare și de structura lui fonetică: -ă; la verbele din tipul I de flexiune și tipul II, clasa 2.a., verbe caracterizate, la prezent
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structura lui fonetică: -ă; la verbele din tipul I de flexiune și tipul II, clasa 2.a., verbe caracterizate, la prezent, de omonimia pers. a III-a, plural = pers. a III-a, singular: (el, ei) cânt-ă, lucreaz-ă, coboar-ă. Prezintă aceeași dezinență (și aceeași omonimie) verbele din clasa 1.a., a tipului II de flexiune, dacă au ca ultim fonem al rădăcinii, consoana r: ofer-ă, sufer-ă etc. -Ø: verbele celorlalte tipuri de flexiune, cărora le este caracteristică omonimia: pers. a III-a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I, singular: (eu, ei) dorm, sosesc, urăsc, par, vând, prind; -u: (semivocalic): verbele a ști și a scrie (plus compușii), păstrând aceeași omonimie, între pers. a III-a, plural = pers. I, singular: ști-u, scri-u, descri-u etc.; -e: la verbele cu dezinența -i, la persoana I, singular, care reprezintă omonimia pers. a III-a, plural = pers. a III-a, singular, în general nespecifică tipului de flexiune din care fac parte: apropi-e, îndoai-e, târâi-e, jupoai-e etc. Accentul cade pe rădăcină, la verbele din
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un potențial, dezvoltă sensul de ireal: „Dacă tu știai povestea astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt.” (M. Eminescu) Structura morfologică Forma imperfectului este sintetică, constituită din tema de imperfect și dezinențele de număr și persoană: cânta-m, cânta-i, cânta etc. Două sunt formele concrete sub care poate apărea tema perfectului: una construită cu sufixul tematic -a, cealaltă, cu sufixul tematic -ea, în funcție de tipul de flexiune al verbelor și, în mai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc. Observații: Sufixul -eaapare și în structura formelor scrise ale unor verbe precum tăc-ea-m, merg-ea-m etc., dar e doar o expresie grafică, impusă de caracterul africat al consoanei anterioare ¥, ©; sub aspect morfologic, sufixul este -a-: tă¥-a-m, mer©-a-m etc. Dezinențele imperfectului sunt aceleași pentru toate verbele și numai în parte deosebite de dezinențele de număr și persoană de la alte timpuri verbale. Specifică imperfectului nu este nici o dezinență, doar omonimia pers. I plural = pers. I singular, omonimie determinată de prezența la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tăc-ea-m, merg-ea-m etc., dar e doar o expresie grafică, impusă de caracterul africat al consoanei anterioare ¥, ©; sub aspect morfologic, sufixul este -a-: tă¥-a-m, mer©-a-m etc. Dezinențele imperfectului sunt aceleași pentru toate verbele și numai în parte deosebite de dezinențele de număr și persoană de la alte timpuri verbale. Specifică imperfectului nu este nici o dezinență, doar omonimia pers. I plural = pers. I singular, omonimie determinată de prezența la singular a dezinenței -m, pe care imperfectul o are în comun cu mai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
consoanei anterioare ¥, ©; sub aspect morfologic, sufixul este -a-: tă¥-a-m, mer©-a-m etc. Dezinențele imperfectului sunt aceleași pentru toate verbele și numai în parte deosebite de dezinențele de număr și persoană de la alte timpuri verbale. Specifică imperfectului nu este nici o dezinență, doar omonimia pers. I plural = pers. I singular, omonimie determinată de prezența la singular a dezinenței -m, pe care imperfectul o are în comun cu mai mult ca perfectul: (eu, noi) cântam, dormeam, păream, făceam, mergeam etc. Omonimia se anulează
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aceleași pentru toate verbele și numai în parte deosebite de dezinențele de număr și persoană de la alte timpuri verbale. Specifică imperfectului nu este nici o dezinență, doar omonimia pers. I plural = pers. I singular, omonimie determinată de prezența la singular a dezinenței -m, pe care imperfectul o are în comun cu mai mult ca perfectul: (eu, noi) cântam, dormeam, păream, făceam, mergeam etc. Omonimia se anulează la nivelul pronumelor personale, în spațiul relației sintactice dintre verbul-predicat și pronumele-subiect. Celelalte dezinențe sunt comune
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
singular a dezinenței -m, pe care imperfectul o are în comun cu mai mult ca perfectul: (eu, noi) cântam, dormeam, păream, făceam, mergeam etc. Omonimia se anulează la nivelul pronumelor personale, în spațiul relației sintactice dintre verbul-predicat și pronumele-subiect. Celelalte dezinențe sunt comune cu ale altor timpuri: la persoana a III-a singular, dezinența -Ø, ca la perfectul simplu și mai mult ca perfect: cânta (cântă, cântase); la persoana a III-a plural, dezinența -u, ca la prezentul unor verbe din
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mult ca perfectul: (eu, noi) cântam, dormeam, păream, făceam, mergeam etc. Omonimia se anulează la nivelul pronumelor personale, în spațiul relației sintactice dintre verbul-predicat și pronumele-subiect. Celelalte dezinențe sunt comune cu ale altor timpuri: la persoana a III-a singular, dezinența -Ø, ca la perfectul simplu și mai mult ca perfect: cânta (cântă, cântase); la persoana a III-a plural, dezinența -u, ca la prezentul unor verbe din tipul II de flexiune și din tipul V: cântau (știu, scriu) (având în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relației sintactice dintre verbul-predicat și pronumele-subiect. Celelalte dezinențe sunt comune cu ale altor timpuri: la persoana a III-a singular, dezinența -Ø, ca la perfectul simplu și mai mult ca perfect: cânta (cântă, cântase); la persoana a III-a plural, dezinența -u, ca la prezentul unor verbe din tipul II de flexiune și din tipul V: cântau (știu, scriu) (având în vedere că aceasta este o dezinență de excepție, la prezent, s-ar putea considera dezinență specifică imperfectului); la celelalte persoane
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și mai mult ca perfect: cânta (cântă, cântase); la persoana a III-a plural, dezinența -u, ca la prezentul unor verbe din tipul II de flexiune și din tipul V: cântau (știu, scriu) (având în vedere că aceasta este o dezinență de excepție, la prezent, s-ar putea considera dezinență specifică imperfectului); la celelalte persoane, dezinențe comune cu ale tuturor timpurilor: (eu) cânta-m dormea-m părea-m vindea-m prindea-m (tu) cânta-i dormea-i părea-i etc. (el
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
persoana a III-a plural, dezinența -u, ca la prezentul unor verbe din tipul II de flexiune și din tipul V: cântau (știu, scriu) (având în vedere că aceasta este o dezinență de excepție, la prezent, s-ar putea considera dezinență specifică imperfectului); la celelalte persoane, dezinențe comune cu ale tuturor timpurilor: (eu) cânta-m dormea-m părea-m vindea-m prindea-m (tu) cânta-i dormea-i părea-i etc. (el) cânta-Ø dormea-Ø etc. (noi) cânta-m dormea-m etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-u, ca la prezentul unor verbe din tipul II de flexiune și din tipul V: cântau (știu, scriu) (având în vedere că aceasta este o dezinență de excepție, la prezent, s-ar putea considera dezinență specifică imperfectului); la celelalte persoane, dezinențe comune cu ale tuturor timpurilor: (eu) cânta-m dormea-m părea-m vindea-m prindea-m (tu) cânta-i dormea-i părea-i etc. (el) cânta-Ø dormea-Ø etc. (noi) cânta-m dormea-m etc. (voi) cânta-ți dormea-ți etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perfectului compus este formată din tema liberă a participiului și auxiliarul a avea, care o precede. Verbul auxiliar, conjugat - cu flexiune de auxiliar - la prezent, își modifică forma pentru a exprima numărul și persoana. Tema participiului, în schimb, rămâne invariabilă. „Dezinențele” auxiliarului sunt omonime cu ale imperfectului verbelor libere: -m, -i, -Ø, -m, -ți, -u: Eu am cântat, lucrat, dormit, coborât, vândut, prins etc. Tu ai cântat, lucrat, dormit etc. El, ea a cântat, lucrat, dormit etc. Noi am cântat, lucrat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]