612 matches
-
un travelling circular, cu o cameră video, direct, fără nici un ecleraj special, cu planuri lungi, cu prim-planuri pe fețele oamenilor, ca un mozaic de secvențe care curg fără 'continuitate'" (p. 83) Apariția fiecărui personaj nou în roman produce o digresiune, o schimbare de plan, o ruptură în linearitatea acțiunii. Construcția sa narativă seamănă pînă la un punct cu cea a lui Antonio Lobos Antunes din Manualul inchizitorilor. Pe de altă parte, experiența de jurnalist îi oferă autorului posibilitatea de a
Supraviețuirea ca profesie by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12888_a_14213]
-
somn, adaugă acel "posibil decalog" steinhardtian, arătându-i figura unei conștiințe curate din secolul trecut. N. Steinhardt și paradoxurile libertății este o carte răscolitoare, temeinică, acuzatoare, doldora de lucruri inedite (scrisori, pagini de jurnal, documente), de comentarii la obiect și digresiuni ample, menite să contextualizeze destinul acestui mucenic. Nu vom găsi nimic din obișnuitul didactic prăfuit al exegezelor monografice. Masivul volum subintitulat cu modestie "o perspectivă monografică" este opera celui mai competent cercetător de până acum al vieții și operei steinhardtiene
O carte unică by Maria Cogălniceanu () [Corola-journal/Journalistic/7083_a_8408]
-
ficțiunii". Toți naratorii lui Federman sunt de fapt acrobați nebuni, alter-ego-uri având nume diferite (Namredef, Bătrânul, Moinous, Frenchy, Scriitorul), dar mereu aceeași personalitate. Cea a autorului. Oglindindu-se în naratorii săi, Federman se joacă cu personajele, așa cum o face cu digresiunile, comentariile, parantezele, colajele și cu tot ceea ce se mai naște din imensa sa imaginație autoplagiatoare. Pe de o parte, Federman crede că realitatea există doar în ficțiunile sale; pe de altă parte, el dorește să șteargă momentele dramatice ale vieții
Cum să vorbești despre ceea ce nu poți să vorbești? by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/6720_a_8045]
-
un hit la box-office, iar colaborarea dintre cei doi a continuat preț de alte două pelicule, Per qualque dollaro in piu și Il buono, il brutto, il cattivo. Dar, dacă tot am luat-o diacronic, să vă mai pasez o digresiune: dacă în 1950, Hollywood-ul oferea o sută și ceva de westernuri publicului, zece ani mai târziu, producțiile scăzuseră la aproximativ un sfert. Acest fenomen a creat o breșă pentru westernurile spaghetti, făcute cu actori americani migrați temporar la Roma. Era
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
Bird, un biografic despre Charlie Parker. Interesant este că atunci când face westernuri, Eastwood face loc în peliculă unei dimensiuni supranaturale, în schimb când e vorba de filme de alt gen, se ține cu dinții de realism. Și acum, după lunga digresiune despre paradoxurile carierei lui Eastwood, merită să trecem la analiza ultimei lui pelicule, Million Dollar Baby. După mine, e mai slabă decât Misterele Fluviului, dar e posibil ca asta să se fi întâmplat din cauza structurii aranjamentului de actanți. Aici e
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
răstoarnă. O evoluție inversă are C. Rogozanu, cronicar la "România literară", la puțin timp după absolvirea Literelor bucureștene, și "prelins" apoi, în alte publicații deloc obscure: "Observator cultural", "Evenimentul zilei", "Suplimentul de cultură". Chiar dacă textele sale strânse în volumul Agresiuni, digresiuni n-ar fi datate, s-ar observa cu ușurință traseul involutiv al autorului, de la statutul de tânără speranță la cel de certă dezamăgire. Un comentariu pe marginea romanelor lui Mircea Nedelciu, publicat în 2002, arată finețe analitică și originalitate în
Marea conspirație by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10272_a_11597]
-
timp pentru ca autorul să se răscucească la 180 de grade. În "cronica" la Ultima cruciadă de Alina Mungiu, laudă cartea (,O poveste cu toate ingredientele - suspans, mister, acțiune - este construită cu simț de răspundere, cu uneltele literaturii fine"), pentru ca, în digresiunea ulterioară, să spună că "romanul e unul mediocru", "oricât s-au străduit revistele prietene să-l protejeze". Dar există și situații când bascularea opiniei se petrece în același text. Astfel, Ușa interzisă a lui Gabriel Liiceanu, acel jurnal "cu multe
Marea conspirație by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10272_a_11597]
-
mai rar, le citează pur și simplu. Pe de altă parte, aceeași voce de narator îl indică pe Orlando ca cititor al cărții, ceea ce împiedică o apropriere completă a personajului de către biograf conferindu-i-se primului o viață în afara cărții. Digresiune redivivus: Orlando e inspirată de o persoană care își manipula genul (feminin) cu mare talent. Cartea e povestea unei vieți imaginare a Vitei Sackville-West, de care Woolf a fost îndrăgostită. Multe dintre evenimentele care au loc în carte provin din
Orlando, peliculă feministă (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11730_a_13055]
-
răspunde în volumul de Memorii, sub forma unei lungi, fierbinți confesiuni. Scrise în limba franceză, memoriile acestea se adresează unui public cititor în largă măsură necunoscător al istoriei și, implicit, realităților românești. Ca atare, vor fi intens descriptive, vor conține digresiuni, fără de care evenimentele din viața memorialistului ar pluti într-un halou de ceață; mai cu seamă nu ar fi explicitat participarea/neparticiparea afectivă a foarte tânărului publicist, la contradictorii situații, așa cum le consemnează, la senectute, un mădular al bisericii. Pentru că
Tinerețile romancierului by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17302_a_18627]
-
în jurul propriului său trup.ť Tehnica simultaneității face ca sărutul să dureze nici mai mult, nici mai puțin decât scrierea/ lecturarea celor trei pagini ale textului printr-un procedeu numit slow motion în care timpul povestirii este încetinit prin diferite digresiuni, în cazul nostru fiind vorba despre descrierea sunetelor, a mișcărilor și a imaginilor din jur. Atenția naratorului cade când pe planul apropiat când pe planul îndepărtat (decorul), tonul liric fiind mai mereu întrerupt de prozaic, seriosul și ludicul alternând în funcție de
Ion Simuț și școala sa de critică by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/8240_a_9565]
-
Angelo Mitchievici Partea a doua a nimfoodiseei lui von Trier conține două scene revelatoare pentru jocul la două capete al regizorului. Printre semnele de punctuație ale acestei epopei vaginale stă un comic puțin brutal, servind drept contrapunct digresiunilor metafizice, vivisecției filosofice și conversațiilor cerebrale dintre Seligman și Joe. Cu simțurile blocate, acolo unde ne-a lăsat povestea în volumul 1, Joe împinge experiența mai departe în căutarea orgasmului pierdut, însă nicidecum pe filiera proustiană a unor memento-uri
Sadomasonimfomania by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2775_a_4100]
-
pasul pe loc, poate anima mîndrii deloc trecătoare, încearcă Odobescu să amintească. Luarea Plevnei, pe care literatura exaltată eroic a anilor acelora n-a ocolit-o, dimpotrivă, atrage și atenția lui Odobescu. Povestea se cunoaște. O fac mai pasabilă anecdotele, digresiunile, în care nimeni nu-i poate contesta conferențiarului talentul. Firește, nu e gluma groasă, ireverențioasă pînă la Dumnezeu față de bașibuzucii din redută, de la Coșbuc. Odobescu dă detalii, spune cîte tunuri Krupp erau în scenă, cine era generalul, unde au poposit
Paralele inegale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9150_a_10475]
-
stilistică de invidiat. Alături de povestea de dragoste minunată, de îndrăzneala unei mixturi aproape implauzibile de întâmplări, glasul lui Alexandru Robe este unul dintre cele mai mari câștiguri ale romanului. Conduce povestea știind perfect când să amâne și când nu, când digresiunile vor avea impact maxim asupra cititorilor, cum să te țină treaz și viu până la capătul istorisirii. Ca orice roman atât de îndrăzneț (și atât de masiv), Derapaj conține câteva mici imperfecțiuni pe care acuzatorii cărții le-ar putea specula. Personaje
Derapaje controlate by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Imaginative/10065_a_11390]
-
în întregime realității, cu toate ale ei, oricât de nesemnificative. Astfel încât corespondența lui Rebreanu e scrisă, aș spune, întotdeauna la lumina zilei și - mai important - în registrul acesteia. E și principala cauză a absenței pasajelor autoreflexive și a confesiunilor, a digresiunilor, a fanteziilor proiective, ba chiar a meditației tihnite pe marginea propriului scris. Din unghiul reflecției asupra operei sale, Rebreanu e, dintre prozatorii noștri interbelici, cel mai zgârcit. Probabil că profesia de „realist”, practicată cu rare și nesemnificative sincope, l-a
Epistolar economic by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3857_a_5182]
-
Bălăiță - dintre cei cu care el s-a aflat în emulație. Ceea ce-l distinge pe Constantin Țoiu chiar și printre contemporanii cu care seamănă este un stil boieresc în practicarea literaturii. Nu este vorba numai de estetism, rafinament, voluptate a digresiunii, ci și de o ținută de la care prozatorul nu abdică niciodată, de o incompatibilitate cu spiritul plebeian. Acest stil face și farmecul romanului Barbarius. Atmosfera este aceea din nuvela Moartea la Veneția a lui Thomas Mann. Un bărbat în vârstă
CONSTANTIN ȚOIU POVESTEȘTE... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17349_a_18674]
-
stilistică de invidiat. Alături de povestea de dragoste minunată, de îndrăzneala unei mixturi aproape implauzibile de întâmplări, glasul lui Alexandru Robe este unul dintre cele mai mari câștiguri ale romanului. Conduce povestea știind perfect când să amâne și când nu, când digresiunile vor avea impact maxim asupra cititorilor, cum să te țină treaz și viu până la capătul istorisirii. Ca orice roman atât de îndrăzneț (și atât de masiv), Derapaj conține câteva mici imperfecțiuni pe care acuzatorii cărții le-ar putea specula. Personaje
Derapaje controlate by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Imaginative/10064_a_11389]
-
a demersului său ar fi aceea de recontextualizare la mai multe nivele: a biografiei în literatură, a relației homosexuale în societate, etc. Acest demers se axează - spune autorul - pe trei "personaje": Thomas Mann, Klaus Mann și André Gide. De fapt, digresiunile sunt ample și frecvente: vorbind despre Klaus Mann și romanele sale, se trece în revistă biografia lui Alexandru cel Mare (căreia i se adaugă un lung excurs în concepția greco-latină despre homosexualitate), a lui Ceaikovski ori a lui Ludwig al
LECTURI LA ZI by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Imaginative/14218_a_15543]
-
nouă generație de filozofi și care a dat culturii române cărți ca Jurnalul de la Păltiniș, Despre limită sau Ușa interzisă, ar mai avea nevoie astăzi de sporirea prestigiului prin săvîrșirea unui plagiat într-o Notă introductivă sau în paranteza unei digresiuni culturale? Se poate intra în memoria colectivă în două feluri: fie sculptînd, dacă te cheamă Michelangelo, o Pieta, fie, dacă te cheamă Laszlo Toth, mutilînd-o. Fie pictînd, dacă te chea-mă Rembrandt, Rondul de noapte, fie, dacă te cheamă Wilhelmus de
Detractorul diletant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9849_a_11174]
-
de cum a devenit cazul fiind vagi. Faptul fiind împlinit, noul cuplu se dedă la desfătări erotice în serial, descrise sârguincios de autor, aflat în complicitate neîncetată cu eroul romanului, proaspăt faun căzut în delir și adorație, exprimate în chip de digresiuni și învățături în stil maieutic de sorginte livrescă. Capitole paralele și totuși interferente cu romanul de dragoste și ieșire din marasm a contemplativului Ștefan aduc în scenă încă trei cupluri: Wolfi-Slavița, Wolfi-Sanda, Magda-Ștefan, personajele feminine reușind să întrupeze o tipologie
Un roman onorabil by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/11493_a_12818]
-
a numai trei soldați -, întîmplări ce subliniază, prin contrast, tensiunea celorlalte. Valoarea literară a cărții este diminuată de unele stîngăcii stilistice și compoziționale (povestirile sînt „cu meșteșug puțin și multe asprimi” remarca un redactor al revistei „Ideea europeană”), de cîteva digresiuni „tactico-strategice”, de unele alunecări în declamativ ori în exclamativul sarcastic. Numărul acestora din urmă era totuși mic, căci același recenzent constata că textul e „fără umflături de gură patriotice și fără revolta dulceagă și umanitaristă, de poruncă barbussiană & Co.”. Un
O figură din insectarul lui E. Lovinescu by Victor Durnea () [Corola-journal/Imaginative/13323_a_14648]
-
la Bröhm, cumpăr un nou termometru pentru conac. Ajung apoi la Imperial, unde convenisem întâlnirea cu Cezar. Care întârzie - nu poți afla punctualitate nobilă la el, fiu de vechil. Altfel, știe să fie semeț, în cafenea face impresie, te-nvăluie cu digresiuni, cu citate, cu filozoficale. Dar în ce privește stilul, degeaba; ca și în ce privește eleganța - cu papionul lui bulinat sub bărbie, rămâne un fante grosolan, de Caracal. Când în sfârșit vine, comandăm prânzul, eu pește cu sos Mornay, el purcel. Circulă de aseară
Primăvara pe Pod by Ion Iovan () [Corola-journal/Imaginative/8733_a_10058]
-
eter." Într-adevăr, Miller-povestitorul este un insolit, un egoist preocupat foarte puțin de narațiune, și mai mult de înregistarea fidelă a unor secvențe. La Miller, spune William Solomon, totul e diversiune. Funcția de identificare a cititorului e mereu faultată de digresiuni - unele absurde, altele nostalgice, adesea comice și chiar auto-ironice. Ceea ce bunul gust ar cere să se discute doar în particular, Miller pune în scenă ca spectacol literar..." Cele patru modele Viața lui Henry Miller a fost profund marcată de experiența
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
încrîncenat, cu sincope și fraze eliptice, alteori stufoase, cu sintaxe complicate ce eșuează în prolixitate. Acest aspect e sesizabil mai ales în penultima sa carte, Întîmplare..., caracterul prolix al textului dincolo de sintaxă, manifestîndu-se printr-o acumulare amețitoare de fapte și digresiuni și mai ales de personaje superficial schițate, prezentate într-o ordine arbitrară ce angajează inconfortant colaborarea cititorului. În ultima carte, Nikephoros Strede, autorul e mai clar în exprimarea ideilor, mai coerent, mai profund. Dominanta strategiei conceptuale o reprezintă propensiunea spre
Forță și prolixitate by Dorin Măran () [Corola-journal/Journalistic/16522_a_17847]
-
sumar, în cazul poeților din exil) și chiar amănunte "textualiste" despre scrierea articolelor ("nu sîntem nici la jumătatea articolului despre poezia lui Marin Mincu, am epuizat ceea ce cu o sintagmă încăpătoare am fi numit aspecte metodologice, am apelat la cîteva digresiuni, nu prea multe, ca să nu sufocăm totuși obiectul abordat, și, în fine, trebuie să recitim poezia lui Marin Mincu deși avem convingerea că totul s-a spus", p. 118). Mircea A. Diaconu - Instantanee critice. Din timpul iluziei, Ed. Moldova, Iași
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
felie, gest cu gest, aromă cu aromă, sunet după sunet”), Horia Ursu (Asediul Vienei este „un exemplar inventar/insectar de trăsături mitteleuropene. Nu cred că e roman al ratării, decât dacă citim însăși existență-pândită-demoarte ca ratare. O rememorare detaliată, iubind digresiunile și derogările de la firul drept al frazei). În multe rânduri lasă opiniile altor critici să spună totul despre o carte sau alta (de exemplu Orbitor și Singura cale). O face pentru că are încredere în comentatorii mai noi ai fenomenului literar
Critica empatică by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2767_a_4092]