809 matches
-
Zizi Lambrino - s-a implicat (sau a fost implicat de alții) în negocierile promovate de Erdelyi. Este greu de descoperit care a fost rolul lui Carol de Hohenzollern, însă numele său apare în mai multe rânduri în legătură cu proiectele de „uniune dinastică“. Generalul american Bandholtz amintește, într-una dintre telegramele sale către superiorii săi de la Paris, despre prezența lui Carol la Budapesta în a doua jumătate a lui august 191966. Tot Bandholtz consemnează faptul că, la 12 octombrie, la un banchet desfășurat
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
tronului României 70. Faptul că s-a lăudat la o petrecere că va fi regele unei țări inamice sună mai degrabă ca niște vorbe spuse pentru a stârni reacțiile părinților săi, decât ca indicii că acționa pentru realizarea unei uniuni dinastice româno-maghiare. Indiferent dacă Erdelyi a beneficiat sau nu de aportul prințului Carol, transilvăneanul și-a continuat imperturbabil „pertractările“ în vederea schimbării de guvern de la Budapesta. Prin capitala Ungariei se răspândise zvonul că Erdelyi a instituit un „contraguvern“. Friedrich i-a alertat
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
determina noul cabinet să ofere „României un document dându-i satisfacțiuni asupra aspirațiunilor sale, ba s-ar putea merge chiar mai departe, îndreptându-ne spre o uniune personală, în persoana regelui Ferdinand“79. Vázsonyi era de părere că respectiva uniune dinastică ar fi urmat să aibă caracter antislav și antigerman, iar din punct de vedere maghiar „ar înlesni convalescența noastră și ar ușura coordonarea intereselor comune. Ea ne-ar ajuta să uităm trecutul și să acceptăm mai ușor amputările ce ne
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
spună, orice ar fi acel ceva, de ce am refuza să-i ascultăm?“ Interesant de remarcat este faptul că, primit fiind în audiență la regele Ferdinand, Comnen observa că suveranului i s-au părut „extrem, extrem de interesante“ propunerile ungare de uniune dinastică. Cu toate că era de acord cu Brătianu în privința faptului că nu era momentul cel mai potrivit pentru punerea în practică a unei asemenea propuneri, Ferdinand a accentuat ideea că „ar fi o greșeală să o declinăm de plano. Cine știe ce ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
un refuz brutal ar putea jigni pe cei de la Budapesta, care ar interpreta purtarea noastră ca o dovadă de dispreț al onoarei ce mi se făcea prin propunerea lor“83. Faptul că regele Ferdinand nu excludea complet ideea unei uniuni dinastice româno-maghiare poate fi confirmată și de alte surse. Spre exemplu, Mihail Sturdza consemnează în amintirile sale că, după o vizită la Budapesta, când s-a prezentat Regelui Ferdinand și reginei Maria pentru a le comunica opiniile unor lideri maghiari în privința
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
prea bine cât de dificilă era coabitarea cu ungurii, pentru a se lăsa antrenați în aventuri cu final imprevizibil. Practic, cu mențiunea simpatiei „platonice“ pe care familia regală din România se pare că a manifestat-o față de planul unei uniuni „dinastice“ sau „personale“ româno-maghiare, documentația existentă astăzi indică faptul că singura persoană din partea românească care a susținut deschis ideea unei uniuni între România și Ungaria a fost Ioan Erdelyi. Probabil că acesta și-a suprainterpretat misiunea ce o primise din partea Consiliului
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
dezmințirile românești nu au părut mulțumitoare pentru guvernele din Cehoslovacia și Iugoslavia, presa din cele două țări scoțând în evidență reținerile românești în ambele încercări de restaurație habsburgică, ceea ce părea a indica faptul că se pregătea terenul pentru o uniune dinastică 101. Astfel de informații dubioase, cu origine de cele mai multe ori incertă, au circulat în mediile politice, diplomatice și de presă din Europa și în anul 1922. Spre exemplu, vremelnicul cabinet Take Ionescu (17 decembrie 1921-19 ianuarie 1922) oferea ziarului budapestan
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
vol. 84, f. 256. • Ibidem, f. 257. murise regele Ferdinand, trecuse agitata perioadă a regenței, iar în iunie 1930 rege devenise Carol al II-lea, fratele Ilenei, dreptul de moștenire revenindu-i principelui Mihai. Dacă decesul regelui Ferdinand și criza dinastică din România din perioada 1927-1930 i-au descurajat pe cei care încă se mai gândeau la o uniune personală româno-ungară125, venirea tânărului și dinamicului rege Carol al II-lea pe tronul de la București, în vara anului 1930, avea să retrezească
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de drepturi egale pentru cele trei etnii principale • Nu însă și pe cei care doreau o apropiere politico-militară româno-maghiară cu o intermediere italiană (vezi I. Romsics, Italy and the Plans..., p. 135-137). Un susținător al opiniei conform căreia o uniune dinastică româno-maghiară, sub sceptrul regelui Carol al II-lea, ar fi fost avantajoasă pentru ambele țări și s-ar fi putut întemeia pe anxietățile comune (pericolul bolșevic și preponderența slavă din regiune) era, la începutul anilor ’30, Hermann Müller, fost cancelar
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
avantajoasă pentru ambele țări și s-ar fi putut întemeia pe anxietățile comune (pericolul bolșevic și preponderența slavă din regiune) era, la începutul anilor ’30, Hermann Müller, fost cancelar al Germaniei în perioada 1928-1930 (vezi Constantin Buchet, Proiecte de uniune dinastică româno-maghiară, în „Magazin istoric“, an XXXIII, nr. 11/1999, p. 30-31). 127 A.M.A.E., Fond 71/1920-1944, Ungaria, vol. 85, f. 164. 128 Ibidem, f. 166; A. Schmidt-Rösler, op. cit., p. 113-114. din Ardeal: românii, maghiarii și sașii; „constituirea unui
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Pontoise, între 1 și 27 august 1561; între 6 decembrie 1576 și 21 ianuarie 1577 la Blois, convocate pentru reglementarea problemei confesionale în regat; din nou la Blois, între 3 octombrie 1588 și 17 ianuarie 1589, pentru rezolvarea complicatei probleme dinastice (s-a creat situația unui moștenitor protestant: deși Henric al III-lea a consimțit, inițial, să nu adopte nici o lege fundamentală în regat decât cu acordul stărilor, Statele Generale au fost dispersate în urma impunerii prin forță a voinței suveranului); ultima
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
1086). Acolo regele a primit jurământul tuturor oamenilor liberi ai regatului pentru acordarea ajutorului militar (auxilium), dispunând în condițiile prestării omagiului și serviciului militar de către toți vasalii suveranului-suzeran, de cele mai sigure resurse militare de pe continent 215. În perioada luptelor dinastice din 1135-1154 autoritatea centrală a slăbit. La începutul acestor lupte, în anul 1135, va fi semnată de către Stephan de Blois rege ales de Biserică și nobilime după moartea lui Henric I o primă Cartă care, recunoscând libertățile clerului și ale
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
unei Comisii numită în întregime de monarh. Revolta stărilor privilegiate a reizbucnit violent. În anul 1399 o facțiune a "vechii nobilimi" a înlăturat pe ultimul rege Plantagenet, instaurând prin persoana lui Henric al IV-lea (1388-1413) dinastia de Lancaster. Schimbarea dinastică a fost urmată de cea a sistemului politic. Parlamentul și-a reluat locul important în stat, respingând orice "atac" asupra drepturilor sale, în special asupra aprobării impozitelor (cum s-a întâmplat în adunarea din anul 1401). În condițiile în care
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
a fost total supus, nici nu a reușit să se ridice deasupra Tronului, menținându-și cea mai lungă perioadă de timp poziția alături de suveran. Creșterea puterii monarhice a declanșat reacții violente ale stărilor privilegiate. Ridicarea acestora a determinat și schimbări dinastice, ultima în timpul Războiului celor "Două Roze": de o parte dinastia de Lancaster (Trandafirul roșu), sprijinită de "vechea nobilime", de cealaltă parte familia York (Trandafirul alb), sprijinită de "noua nobilime", orășeni și burghezie. La jumătatea secolului al XIV-lea transformările economice
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
și burghezia în formare 239. Războiul a durat 30 de ani (1455-1485), încheindu-se odată cu domnia lui Richard al III-lea (1483-1485), instaurarea puternicei dinastii a Tudorilor și restabilirea păcii. Calea spre întemeierea monarhiei absolute era deschisă. În perioada crizei dinastice raportul de forțe dintre monarhie și stările privilegiate reprezentate în Parlament, a fost favorabil regalității. Parlamentele convocate în perioada 1459-1461 au purtat culorile forțelor victorioase. În perioada "York" de pildă, sub regele Eduard al IV-lea (1461-1470, 1471-1483), Parlamentul a
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
Windische Mark)319. După moartea lui Rudolf, împărații au fost aleși conform dorinței electorilor: de a nu avea un stăpân prea puternic. Perioada cuprinsă între 1312 și 1346 este caracterizată de anarhie, pe fondul luptelor pentru tron desfășurate între familia dinastică de Habsburg, conții de Luxemburg și principii Bavariei. În aceste lupte a intervenit Franța și papalitatea, ceea ce a declanșat o mișcare protestatară sub conducerea arhiepiscopului de Mainz. Adunările principilor electori de la Oberlahnstein și Rense (1338) au proclamat necesitatea menținerii drepturilor
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
continua până în 1333, când Ioan de Luxemburg și-a început opera de extindere teritorială și consolidare a stăpânirii boeme, acțiune continuată de fiul său, Carol al IV-lea (1346-1378)348. Boemia va deveni pentru Casa de Luxemburg centrul unei politici dinastice puternice. Acțiunea de reformare a Imperiului, începută după moartea lui Ludovic de Bavaria, a privit și Boemia. Situându-se pe o poziție favorabilă colaborării cu stările, Carol al IV-lea va obține acordul Dietei de la Praga (1348) pentru concesiile ce
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
18 laici, dintre care 4 nobili și 14 burghezi 376. În Brabant Carta din Cortenbery (27 septembrie 1312) a instituit un Consiliu de guvernare alcătuit din 14 reprezentanți ai nobilimii și orașelor: 4 cavaleri și 10 burghezi. În momentul schimbării dinastice, după alegerea lui Venceslav de Luxemburg (1355), stările au obținut reconfirmarea Cartei și un document nou, numit Joyeuse Entrée, adică un sistem de pactis conventis care le întărea poziția în fața ducelui 377. Documentul, pe care Venceslav a depus jurământul la
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
două țări se vor numi în viitor "Coroana" (= Polonia) și "Marele Ducat" (= Lituania), dar constituiau o "republică" cu o Dietă unică și un rege ales în comun. Până atunci regele era electiv doar "teoretic și formal", puterea fiind circumscrisă continuității dinastice 454. Uniunea polono-lituaniană stabilea fără restricții principiul electivității, specificând că Dieta polono-lituaniană are dreptul absolut al alegerii suveranului. Șleahta a ieșit întărită din aceste dispute, triumful ei datorându-se "instinctului irezistibil al libertății": Polonia devenea, așa cum șleahta a făcut-o
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
cu intermitențe, 12 ani (1257-1269). Pacea din 23 martie 1266 s-a încheiat de pe poziții de egalitate, ca între doi suverani și două țări deosebite 479. Transilvania devenea de iure un stat separat, ce păstra cu regatul Ungariei doar relații dinastice. Devenit rege, Ștefan al V-lea (1270-1272) a promovat o politică autoritară față de Transilvania, pentru a împiedica întemeierea unor dinastii voievodale, astfel cum au procedat, de altfel, toți monarhii până la 1284. Poziția privilegiată pe care o dețineau fiii regilor Ungariei
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
de existență: iregularitatea convocării; lipsa unei proceduri bine structurate prin reprezentare; votul prin aclamații; puterea uneori discreționară a împăratului etc. Realitățile locale au permis menținerea, până la începutul secolului al XVIII-lea, a dreptului de alegere a domnitorului, a cărui legitimitate dinastică era recunoscută. Acest atribut fundamental al Adunării de stări apropie instituția Țărilor Române de cele europene similare și, în particular, de pe direcțiile de contact menționate. Alegerea însemna, implicit, impunerea controlului stărilor privilegiate asupra domniei prin acceptarea unor Carte sau pactis
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
următoare domnii precum cele ale lui Petru Șchiopul, Miron Barnovschi sau Matei Basarab, apar ca model de cârmuire cu "sfatul și ajutorul" stărilor privilegiate. Semnificativă pentru asigurarea echilibrului între suveran și stări în majoritatea regatelor europene, dispariția ideii de legimitate dinastică se resimte și în Țările Române. Trebuie precizat însă că recunoașterea principiului dinastic în alegere nu s-a impus adunărilor ca o condiție obligatorie. În anul 1521, după moartea lui Neagoe Basarab, Mehmed Beg sangeacul de Nicopole, în virtutea ascendenței sale
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
apar ca model de cârmuire cu "sfatul și ajutorul" stărilor privilegiate. Semnificativă pentru asigurarea echilibrului între suveran și stări în majoritatea regatelor europene, dispariția ideii de legimitate dinastică se resimte și în Țările Române. Trebuie precizat însă că recunoașterea principiului dinastic în alegere nu s-a impus adunărilor ca o condiție obligatorie. În anul 1521, după moartea lui Neagoe Basarab, Mehmed Beg sangeacul de Nicopole, în virtutea ascendenței sale basarabe, solicitase de la sultan domnia Țării Românești, dar "boierii toți, mari și mici
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
a stărilor, supusă aprobării Porții otomane, iar autoritatea domnului în desemnarea succesorului se menține sporadic. Dacă până în secolul al XVI-lea desemnarea acestuia se făcea din cadrul aceleiași dinastii, semn al stabilității politice 669, din secolul al XVII-lea legitimitatea descendenței dinastice nu mai constituie o regulă. Deseori înscăunarea unui pretendent se afla sub semnul războaielor cu Poarta, caz frecvent întâlnit în secolele XIV-XV, ori a raporturilor conflictuale între Țările Române. Intervenția regatelor vecine ori a Transilvaniei pentru impunerea unui domnitor, avea
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
Protector al Angliei, Scoției și al Irlandei și al altor teritorii] <footnote Conform site-ului www.wikipedia.org, accesat la data de 4 iul. 2009"&c sau et cetera. Monarhii europeni, care adeseori aveau titluri nobiliare foarte lungi, datorită revendicărilor dinastice a teritoriilor alipite coroanei de-a lungul secolelor, adesea rezumau titlurile adăugând et cetera; chiar și atunci expresia era des repetată pentru a accentua grandoarea monarhului. Primul care a utilizat această expresie se pare că a fost Tarul Nicolai al
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]