912 matches
-
etc. e). î din i, pretutindeni; și în Romîn, Romînia, romînesc, romînime. Academia face excepție pentru Romînia și derivatele deci România, românesc, românește. f). genitivul: primăverii casei, după pluralul nearticulat. Însă: viei, academiei, tăriei. g). Cauză, poezie însă censură, cosmopolitism; disidență, asistență. Vitesă, dezertor, filozofie precis preciziune; curios, curiozitate. Cesar (roman) și Cezar. h). făceam, fugeam; însă îndoiam. i). plăieși, femeie, creier, boier, îndoielnic, voievod, gunoaie, ploaie, vier, lămâie, muiere, îngăduie, trebuie; însă idee, statue, epopee (neologisme), tocmeală, urzeală, însă învoială
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și fragilei democrații și va susține cultura, În toate importantele ei sectoare. Ei bine, nu s-a Întâmplat acest lucru. Cu simplu titlu de informare pot să adaug, pentru a ne amuza puțin, că Nicolae Breban, cunoscutul romancier, aflat În disidență politică culturală de vreo două decenii, scos din manuale și din biblioteci de zbirii culturali ai tiraniei ceaușiste, publicat la Paris etc. etc., nu numai că nu a fost niciodată invitat al acestui „select” grup - G.D.S. -, dar numele lui nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
reptilă, ci „În brațele” și În spațiile igrasioase ale unui sistem de-o sălbăticie și invenție a torturii umane nemaivăzute pe plaiurile noastre, altfel nu lipsite de suferință și injustiție! Și iată cum, soții Ierunca - sprijinindu-se atunci pe vârful disidenței românești Paul Goma, care Încă, naivul, se credea solidar cu ei și cu editorul G. Liiceanu, nebănuind că, la rându-i, va fi uitat undeva, la o margine de drum istoric, utilitatea sa fiind oarecum epuizată și personalitatea-i „incomodă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
sau unguri și, s-a văzut, aceștia au și fost cu mult mai eficienți decât disidenții noștri culturali, câți au fost, iute izolați și Împinși să emigreze? Uitând, de altfel, acești simpatici foști amici, că Breban o făcuse primul, această disidență, protestând contra Începutului dictaturii ceaușiste, atunci când Încă „se mai putea”, tiranul și viitorul tiran nu avea Încă În mâini toate levierele puterii, iar „protestatarul” avea mult de pierdut! Deoarece el nu voia „să fugă” sau „să rămână” precum prea stimabilii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Gogu Rădulescu, ea și câțiva colegi de marcă, Înspăimântați de paranoia puterii. (Gogu, fostă „vedetă a acelor portrete” pe care le purtau manifestanții, sutele de mii care defilau de 1 mai sau 7 noiembrie, părând el Însuși a cocheta cu disidența literară, a avut ghinionul sau slăbiciunea de a se fi aflat Încă În comitetul executiv al c.c. la revoluție, de a fi arestat și de a muri În pușcărie de un atac de cord.Ă Ana Blandiana, după revoluție, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
chiar și notele făcute noaptea au fost curățate de întuneric, surdinizate atunci cînd aveau o alură prea accentuată, nervoasă. în mod ostensibil, unii din cei ce au publicat după ‘89 cărți de felul acesteia au făcut-o ca probe pentru disidența lor. Eu nu mă pot mîndri că am sabotat „epoca”, sustrăgîndu-mă sistematic de la datorii. Un asemenea comportament n-ar fi „cadrat” cu educația mea: sînt absolvent al unui liceu militar! Dacă e să mă definesc din perspectiva actualității, pot zice
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cu o rusoaică, văduvă de aviator, cercetătoare în domeniul limbilor slave, sau că de la Moscova a ajuns la Cățălești! Biografia sa e o lungă serie de zigzaguri, de suișuri și coborîșuri, de elanuri și reculuri, de dorințe și dezgusturi, de disidențe și oportunisme etc. De lucruri pentru care - obiectiv fiind - nu poți decît să-l respecți (inteligența, cultura multilaterală) și lucruri detestabile (duplicitate, versatilitate). Am avut și am, așadar, numeroase motive să fiu mefient față de el. Am ajuns chiar să-l
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și (mult mai rar), documentele de partid. Dacă exista câte un profesor răzleț care să ne-o ceară pe prima, în schimb documente de partid nu ne-a cerut nici unul. Pretextau că sunt pentru mase și practicau un fel de disidență prin ezoterism. Socialul se așeza în grila conceptuală a lui Talcott Parsons, Max Weber, Herbert Simon, prea puțin în cea a lui Marx. Am ieșit din facultate cu o foarte subțire cunoaștere a marxismului originar, dar cu una ceva mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
li se adăugau lucrări de filosofia științei, care aveau avantajul că puteau fi folosite bibliografic și la sesiuni oficiale de comunicări științifice. După știința mea, colegii de generație zvârliți în lumea largă încercau să se exileze în același gen de disidență față de sistem. Rezistența noastră față de „sfera oficială” consta pur și simplu în a ne învăța elevii și colegii filosofie ca exercițiu al pluralismului de opinii. Ca să putem face asta, ne creeam sentimentul că orice ușă închisă e un fermoar tras
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
votat de peste 90% din alegători. I se părea că este într-atât împotriva curentului încât i s-ar fi putut întâmpla ceva rău dacă se afla la telefon (presupunea că telefoanele sunt urmărite) sau dacă află vecinii și rudele ce „disidență” și-a permis. Îi înțeleg spaimele. În anii ’50 a fost dată afară din UTC (Uniunea Tineretului Comunist) în calitate de „măr stricat” (metaforă pentru dușmanul de clasă). A suportat pe tăcute un comunism al fricii până la vârsta de 63 de ani
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
de solidaritatexe "„solidaritate" privată, riscurile la care s-au supus mulți oameni ca să își ajute semenii, de la sprijin în privința avorturilor la redistribuirea hranei, hainelor, la construirea unor sisteme improvizate de iluminat și încălzit în condițiile „raționalizării” drastice a consumului, inclusiv disidențele față de educația oficială. „Emanciparea politică și socială a femeilor, care a avut loc sub regimul comunist, a însemnat de fapt o capturare a femeii, cu tot potențialul ei productiv și reproductiv, de către statxe "„stat".” (Elenaxe "„Gheonea,Elena" Gheonea și Valentin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
violenței în familiexe "„familie" a fost sistematic amânat în discuțiile parlamentare fiindcă, potrivit paradigmei clasic-patriarhale, era o problemă politică „minoră”. 3.5. Dezvoltarea mișcării feministe în Româniatc "3.5. Dezvoltarea mișcării feministe în România" Din ignoranță sau din teamă de disidență, multe organizații de femei, inclusiv din partide, nu și-au asumat feminismul ca ideologiexe "„ideologie" și politică, și uneori nici nu îl acceptă (vezi și L. Grünbergxe "„Grunberg,Laura", 2000). Cu alte cuvinte, nu erau interesate de afirmarea politică, civică
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
nu mai este acea grupare analizată în 1979 de Claeys și Loeb-Mayer. 10.1.1.2. O confederație de partide naționale? În 1984, Daniel-Louis Seiler afirma că UPSCE este o confederație de partide naționale: "Pentru a nu stîrni susceptibilitățile naționale, disidențele social-democrate britanice, daneză și luxemburgheză rămîn în afara Uniunii, iar PASOK, deși prezent la al XI-lea Congres, nu beneficiază de statutul de aliat în grupul socialist"670. Timpul va contrazice acest argument. La începutul anilor 1990, constatăm că integrarea europeană
by Erol Kulahci [Corola-publishinghouse/Administrative/1019_a_2527]
-
este una confortabilă 7. Dându-le curs, nu se realizează o legitimare onorabilă în plan social, statusurile aferente fiind secundare față de cele cu o anume vizibilitate socială. Familia monoparentală creează o situație de viață care poate fi receptată drept o disidență. O femeie poate, de exemplu, să fie mamă fără să fie soție. Relațiile parentale sunt posibile în mod independent față de cele maritale. În plan privat, pentru mulți părinți singuri, se articulează strategii de existență care le permit emanciparea. Este un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
este un fapt, însă la fel de adevărat se arată a fi că sociologia a supraviețuit mai întâi ca secție în cadrul filosofiei (în anii ’60) și apoi ca ramură de știința de sine stătătoare, până la interzicerea ei în 1977. Unele forme de „disidență” la această regulă au existat și după 1977: este cazul unor discipline botezate mai bizar, însă perfect logic, precum „Sociologia industrială și a organizațiilor” (un curs purtând acest nume, semnat de Iancu Filipescu și Cătălin Zamfir, a fost litografiat la
[Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
e mereu acolo, surâzător și ușor disprețuitor față de zeloții momentului. "Degetele de la o mână sunt toate diferite unul de celălalt", îmi spune el cu tâlc. Și cu un ton care-mi amintește de "forța liniștită". Dexteritatea dialectică, simțul nuanței, gustul disidenței, cultivate de credincioșii aflați mereu în căutarea sensului ascuns, se pot întoarce oricând împotriva monolitismului comunitar. Adepți ai ijtihad-ului, interpretarea personală a lucrurilor ce țin de credință, ei nu se lasă prea lesne descumpăniți de putere, și nici de presiunile
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
poate grava în vreme fără lestul unei națiuni care-l stabilizează și-i dă forță în același timp? Nu înrădăcinarea în sol, precum și unele forțe subterane puțin cunoscute sunt acelea care-i permit unei credințe să devină o forță bahaii, disidența rătăcitoare a unor elite cultivate, lipsită de ancorări naționale, aduc în această privință și în mod oarecum tragic, o probă a contrario. Maniheismul a fost cât pe ce să prindă în China. Pentru că niciun neam nu și l-a însușit
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
mască de aparentă loialitate"218. Pentru descrierea importanței unor fisuri din "unanimitatea de Suprafață", autorul face trimitere la istoricul britanic George Schöpflin, care susține că asemenea fisuri nu au apărut în România decât după izbucnirea revoluției de la Timișoara 219. Pentru disidența română din anii '80, Siani-Davies recomandă și analizele lui Vladimir Tismăneanu și diversele relatări din Index on Censorship și Radio Free Europe Research. Urmându-l pe Dennis Deletant, Siani-Davies susține că "în afara partidului, la începutul anilor '80, disidența era aproape
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
219. Pentru disidența română din anii '80, Siani-Davies recomandă și analizele lui Vladimir Tismăneanu și diversele relatări din Index on Censorship și Radio Free Europe Research. Urmându-l pe Dennis Deletant, Siani-Davies susține că "în afara partidului, la începutul anilor '80, disidența era aproape exclusiv apanajul câtorva indivizi curajoși, precum Doina Cornea, profesoara de franceză din Cluj pe care Dennis Deletant o consideră drept "conștiința României" în acea perioadă"220. Dennis Deletant s-a afirmat ca autoritate de primă mărime în studiile
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
profesoara de franceză din Cluj pe care Dennis Deletant o consideră drept "conștiința României" în acea perioadă"220. Dennis Deletant s-a afirmat ca autoritate de primă mărime în studiile britanice asupra comunismului, a aparatului de represiune al Securității și disidenței intelectuale din România, lista disidenților pe care a publicat-o fiind de referință 221. Personalitatea și operele sale sunt binecunoscute și analizate de specialiștii din România, acesta fiind motivul pentru care nu insist aici asupra contribuției lui Dennis Deletant în
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
văzut lumina tiparului cărți critice la adresa comunismului precum romanele Cel mai iubit dintre pământeni al lui Marin Preda, Refugii al lui Augustin Buzura și poezia "Indulgență de iarnă" a lui Mircea Dinescu"222. Interesantă este și concluzia lui Siani-Davies cu privire la disidența română din perioada comunistă: "Intelectualii erau alienați de regimul din România, dar, din varii motive, doar arareori ajungeau să-și manifeste deschis opoziția. Glasul lor se făcea puțin auzit și abia dacă depășea limitele propriului cerc. Refuzau să sprijine regimul
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
și alții. Eu cred că asta a fost o mare eroare, pentru că se putea învăța enorm de mult de la cehi, de pildă. De pildă, echivalentul lui Noica, să zicem, ar fi fost Jan Patocka. Și el a făcut parte din disidență, a stat și la pușcărie, a avut interdicții de publicare. Jan Patocka și-a menținut linia clasic-umanist-democratică, linia Cehiei. Cartea lui, Platon și Europa, este o capodoperă, mi se pare că în România nici nu s-a tradus. S. A.: Nu
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
noi facem ce putem și cum ne taie capul". Urmarea e că o bună parte a electoratului devine foarte cinică. Din nou vin cu o anecdotă. Îmi povestea un fost disident care s-a întors pentru scurtă vreme în locurile disidenței sale și vorbea cu o femeie de serviciu care i se plângea: "Ei, domnule profesor, era greu mai demult cu un partid, dar vă dați seama acum cât de greu e cu mai multe partide?". S. A.: Avea dreptate! Eu disting
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
nu putea admite fisuri precum asemenea faleze de nisip. Era deci logic, în ordinea mentală a dictaturii, să interzică filmul. Dictatura opera cu niște unități de măsură în care, la nivel artistic, obiectivitatea era văzută deja ca simptom îngrijorător de disidență. Pentru a fi împotriva dictaturii nu era nevoie să inventezi, trebuia doar să redai ceea ce auzeai și vedeai... în acest sens, filmul lui Pița demonstrează o capacitate de înregistrare exemplară. Sprijinindu-se pe un scenariu ce pare că nici nu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
rând, un dezacord politic, ideologic, moral. De fapt, în joc e stricta nevoie de a reveni la autenticitate, nevoia de a recupera omul întreg, după ce, ani de-a rândul, el a fost sacrificat prin teroare, căzut „sub vremi“, dislocat, uitat. Disidența este însă o soluție individuală. Nu „se ia“, nu se predică și nu justifică judecarea celorlalți. A te „face“ disident, în urma unei deliberări abile, interesate și vanitoase (sunt cazuri...), e a recădea în inautenticitate. La fel, a face din disidența
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]