68,163 matches
-
elegant, fără crispări și obtuzități calp-savante, lucrat cu un soi de envie care mai că-ți face-n ciudă. Citindu-l, îți spui că la fel or fi arătat, în Anglia lui Thomas a Beckett sau la Antimul Rugului aprins (distanțele de toată mîna contează prea puțin), însemnările pelerinilor. Ale oamenilor care, cîtă vreme iscodeau, pios, după afinități, nu căutau să se împace, din cuviincioasă delăsare, cu datul, ci voiau să înțeleagă, drumețind. De altfel, cartea de-acum stă, cu un
De sec, de frupt, de poftă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11517_a_12842]
-
mirific, dar deposedat pînă și de amintiri, este unul care pune în valoare calitățile poetului Ioan T. Morar: Așadar, era aici la Lindenfeld, și încă mai aștepta să se împlinească iluzia că își va întîlni, cumva, chiar și de la mare distanță, tinerețea. Locurile nu îmbătrînesc, cel puțin nu la fel de repede ca oamenii. Locul unde s-a născut și a copilărit trebuie să fie la fel de tînăr. Trebuia să găsească ceva, un semn, o stare, un abur numai ale lui. Unde sînt teii
Lindenfeld on my mind by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11555_a_12880]
-
Simona Vasilache Tot așa cum, la jocul de ruletă, matematicienii cu ceva faimă nu sînt îngăduiți, un club al amatorilor de scrabble (dacă nu există, tant pis...) i-ar ține la distanță, pe lîngă poeți, pe bunii prozatori. Dintre ei, mai cu seamă pe-aceia care mai au plăcerea mersului de-a bușilea și-a întrebatului din aproape în aproape în felul cum iscodesc, îndeobște, copiii. Eroii lor, rămași în urma ,numelor" pe
Toate numele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11559_a_12884]
-
curățînd acțiunea de paranteze. La început, un terist și-o cătană la termen visează război. Scăpați de armată, încep să caute și să povestească războaie mai vechi. Legende de cîmpie, unde totul se vede pînă departe și totuși, de la oarece distanță, nimic nu se deslușește prea bine. Unde locurile seamănă mult unele cu altele și unde, prin zmeuriște, se dau lupte de infanterie. În amintirea, spune dedicația cărții, scrisă ,în numele generației mele", rudelor nostre de sînge, veteranilor din războiul antifascist. Sînt
Toate numele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11559_a_12884]
-
celei realiste, în special. Ea ar trebui să redea realitatea propriu-zisă, oglindind-o cât mai fidel și făcând posibil transferul imaginativ dintr-o parte în alta. De fapt, ceea ce contează cu adevărat, în proiectul și în realizarea unui prozator, este distanța (variabilă) pe care o ia și o asumă față de lumea din jur, unghiul particular sub care o privește și o citește. Culoarea viziunii lui, conturul specific al imaginației creatoare, obsesiile ce dau corp și formă, volum și anvergură lumii de
Un meci de old boys by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11560_a_12885]
-
liceu, are porecla Mesia. Cu abilitate, Constantin Țoiu introduce în materia prozelor și în răsfrângerile lor de un umor amar suficiente elemente caracterizante pentru lumea nouă. Între imaginea-stas, cosmetizată, a propagandei și secvențele, aparent fără liant, ale povestirilor există o distanță care nu putea, cred, să scape unei cenzuri vigilente. Autorul a reușit totuși să-și publice cartea, profitând de contextul mai liberal de la jumătatea deceniului șapte și fructificând, în același timp, toate oportunitățile epice oferite de tehnica folosită. Narațiunile sale
Un meci de old boys by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11560_a_12885]
-
final, după ce peștișorii fuseseră deja scoși, pe rând, și așezați în cupe de vin, înșiruite pe podea. Și în acest caz, integrarea Iulianei Stoianescu în categoria coregrafelor este improprie, ceea ce nu scade din valoarea piesei, care transmite integral intenția dorită: ,distanța dintre doi oameni care se află în același loc", dar care nu pot vibra nici o clipă la unison. O altă coregrafă afirmată în ultimii ani, Cătălina Gubandru, a prezentat o variantă a lucrării sale Punct și de la capăt, pe care
Explore Dance Festival by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/11547_a_12872]
-
dar, din punct de vedere istoric, accentul cade pe câteva situații care îi dau peliculei vortexuri dramatice care nu te lasă să te plictisești: faptul că Hitler se întoarce împotriva propriului popor sau acela că, deși rușii erau la minute distanță, poliția militară ucidea civili - germani! - după voie. Această epopee a violenței (că doar abundă în film, inclusiv crima împotriva minorilor familiei Goebbels) e filmată încet și minuțios, așa că filmul e apăsător nevoie mare. Există și tușe de umor negru, ca
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
publicații culturale. Indiferent de temă, de subiectul abordat, intensitatea privirii autorului pare să modifice structura realității, însăși compoziția aerului pe care îl respirăm. Locurile și lucrurile familiare capătă o lucire stranie, gesturile cotidiene se înscriu într-o mecanică absurdă, în timp ce distanța socială se micșorează până la anulare. În filele lui Cristian Popescu fojgăie cerșetorii, mutilații, estropiații, surdomuții și nebunii cu acte, o umanitate bolnavă pe creștetul căreia scriitorul așează nimbul sfințeniei. Lumea jurnalului este în primul rând lumea lor, contemplată și asimilată
Școala de morți frumoase by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11583_a_12908]
-
o autobiografie pur intelectuală, ideologică și culturală. În prima versiune este prea anecdotic, prea istoric, prea factologic. Și nu-mi place. Asta ar fi una. Doi: nu sunt de acord cu confesiuni prea imediate, pentru motivul că trebuie o anumită distanță în timp pentru a vedea lucrurile exact, pentru ca asperitățile să se atenueze, animozitățile să dispară, resentimentele să se estompeze. Nu vreau să repet ceea ce se vede în presa noastră, cu diverse cazuri cvasi-similare sau identice. Este nevoie de o generație
Adrian Marino:"Sunt un autor deviat, nu sunt critic literar" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11522_a_12847]
-
din tactul bunului viveur. Adică fie și o parte, măcar, din multele octave ale unei vieți care nici nu sfîrșește și cu-atît mai puțin începe cu ce-i acum. O story prea arar curtată, fiindcă-și ia, în felul ei, distanță, de meșterii biografiilor romanțate, dar dospind, de bună seamă, pîinea cărților de amintiri în doi. Dintre ei, unul povestește, celălalt doar ține măsura. Așa o întîlnire, o ,hodină" distrasă de palabre, este Breviar pentru păstrarea clipelor, dialogul lui Alexandru Paleologu
Ce a mai rămas din zi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11582_a_12907]
-
primara", la Mântuleasa, liceul, la Spiru Haret, cu amintiri lipsite de dulcegăria, înduioșătoare, chiar și ea, a dedicațiilor în acorduri de Gaudemus... dar mărturisind, în schimb, față de prezentul care nu mai seamănă cu ce era, o anume, discretă, încredere. O distanță de connaisseur care doar caută bucăți din ce-a fost în ce va mai fi. Și-i tot întoarce, vremii trecute, alintul vechiului îndemn: Verweile doch, du bist so schön! În fond, Breviarul... nu e o carte de sfaturi. E
Ce a mai rămas din zi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11582_a_12907]
-
ca unui client nemulțumit cu valul lui de postav, că abia cînd a început să se tocească îți dai seama că a ținut bine la trai. Este lumea de lecturi și de personaje - scoase din rafturi sau întîlnite aievea, de la distanță aproape că nu mai contează - a unui diplomat fără gustul competiției. În cultură, cel puțin. Fiindcă e totdeauna nevoie de pătura mediocrilor de rasă, care vorbesc bine două-trei limbi și știu să se poarte cum se cade, cum e loc
Ce a mai rămas din zi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11582_a_12907]
-
inima. Pe vale, nici un punct alb. O primă picătură de ploaie cade undeva pe aproape. Între timp cele două păsări au înaintat mult spre el, se pomenește cu ele alături. Le vede țopăind pe suprafața de beton la câțiva metri distanță. Nu, nu sunt ciori. Sunt două păsări răpitoare, ceva între șoim și vultur, păsări de mare altitudine. Îl cercetează cu ochi mărunți, sfredelitori. Clonțurile acviline strălucesc metalic" (p. 100). Naratorul o așteaptă pe Ea, o ființă feminină fără identitate, care
Postmodernismul de peste Prut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11605_a_12930]
-
dintre Goethe și Schiller. Cu timpul, primul nu va mai fi privit de cei din jur ca un muritor de rând, la el se va veni în audiență, membrii cercului de intimi, numărați pe degetele unei mâini, nu uitau nicicând distanța față de un ales al zeilor, un împărat al poeziei. Junele, care căpătase privilegiul de a-l frecventa, era însă exceptat de la ritualul descris, el nu era considerat un vasal, nu și-a cenzurat firea neastâmpărată, nu s-a umilit, nu
Anul Schiller ,Să sfidăm letargia!" by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11594_a_12919]
-
ca persoane particulare.Ei își pun atunci o mască pentru a nu fi "previzibili", transparenți, mai ales pentru adversari. Iar această mască acaparează treptat persoana particulară, eul individual al purtătorului ei. La unii dintre oamenii politici mai există încă o distanță, un clivaj între mască și persoană, la alții masca și persoana s-au contopit. Se crede că prin cuvinte oamenii pot exprima mai mult decît prin gesturile lor sau prin mișcările corpului.Nu-i adevărat! Acord o mare atenție răspunsului
Cu Herlinde Koelbl despre Forța privirii by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11616_a_12941]
-
face, preferând să transforme violența într-un spectacol în sine, vezi scena când unul dintre personaje este tăiat în două de un avion. Agresiunea e cotidiană - doar acțiunea filmului are loc pe fondul unui război - dar ea e ținută la distanță de personaje, pentru a se sugera că nu e un dat natural, ci un atribut dobândit aproape mecanic: odată victimă, pasul către stadiul de călău e inevitabil. N-aș merge de aici până la a spune că filmul e unul bun
Violența de la ordinea zilei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11637_a_12962]
-
făcură opturi. De altfel, în aceeași clipă, bicicleta dispăru în întregime, spre uimirea mea că nu mă miram deloc. Mergeam acum orb, cu mâinile lipite de trup, golit de gânduri, de-a lungul unui nesfârșit bulevard de blocuri la mari distanțe între ele și, curios, cu spatele la stradă. Era limpede că mă aflam la capătul dinspre deșert al unei metropole, că băteam drumul între două orașe depărtate între ele cât două țări. Ce altceva aș fi avut de făcut? Nu simțeam nici un
Secretul secretului rămâne secret by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11644_a_12969]
-
ceilalți autori de vîrf ai modernismului postbelic fac poezie din tot ceea ce ating, folosindu-și degetele ca pe niște baghete magice, Alexandru Mușina și congenerii săi "optzeciști" își parcurg experiențele și își trăiesc viața în poemele pe care le scriu. Distanța dintre realitate și text dispare, poezia se transformă dintr-un substitut al biografiei într-o variantă versificată a ei. Personalizarea, tonul familiar, prozaismul au așadar o justificare artistică, la vie en prose însemnînd mai mult decît autentismul dubios prin care
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]
-
bine condusă și cu o adiere de umor. Remarcabilă este și Sirena, desfășurată, în pofida titlului, într-un registru mai strict realist. Un fost poloist încearcă să ajungă în Franța cum altfel decât înot, de pe un vapor aflat la o anumită distanță de mal. Înotătorul se abate de la ruta fixată și, frânt de oboseală, sub soarele torid, începe să aibă halucinații și să simtă mângâieri de sirenă. Decodarea are loc în final: sirena e de fapt o asistentă medicală dintr-un spital
Timpuri noi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11651_a_12976]
-
creșterea porumbeilor călători. Și fiecare încearcă să comunice, să-și spună un punct de vedere, chiar dacă nimeni dintre ceilalți n-are nevoie să-l audă. Replicile "circulă" cu întîrziere, cu atîta întîrziere încît par a fi voci adăugate, la ani distanță, imaginilor dintr-un film mut. De altfel, spune Alexandru Vlad în interviul care completează cartea, e unul din motivele pentru care trebuie să scrie: pentru a le oferi posibilitatea să existe răspunsurilor nedate la timp. O etapă frumoasă de viață
Arta fugii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11647_a_12972]
-
masivului vehicul îmi dădu timp de o secundă senzația că de fapt eu aș fi cel care se depărtează de toate lucrurile fixe din jur." Viața de atunci avea tot atîta concretețe ca și cea de azi, doar că, de la distanță, apare ușor comică, golită de funcțiile ei normale și parazitată de stereotipuri. Are, altfel spus, tot atîta libertate și frumusețe cît tura completă a unei rotițe dintr-un mecanism. Cam neuns, pe deasupra. Seria de proze, care-și găsește "concluzia" într-
Arta fugii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11647_a_12972]
-
ce a purtat-o Omenirea în ochii ei de când există Gura mea va fi ca o oaste de răzleți Diversă asemeni unui vraci metamorfozându-și mereu vrăjile Orchestrele și corurile gurii mele îți vor cânta dragostea Murmurându-ți-o de la distanță, în timp ce cu ochii pe ceas aștept minutul Când se va da asaltul.
Chiorâș la cultură... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11676_a_13001]
-
care a fost umilit public într-un mod incalificabil, care a fost transformat subit, dintr-o personalitate politică și un actor economic proeminent, într-un fel de Genică Boerică, într-un personaj interlop de cea mai joasă speță, este o distanță incomansurabilă care poate fi măsurată doar prin sfidarea căreia îi este supusă acum întreaga societate românească. Încercarea stalinistă de a-l îngenunchea pe cel cercetat, antepronunțarea, presiunea psihică și privarea de libertate, fie și pentru o clipă, declarațiile maraton pe
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11664_a_12989]
-
Eminescu încarnează perfect poezia, așa cum o țară se încarnează în el. Portugalia înțelege poate cel mai bine semnificația lui Eminescu pentru poporul român, prin analogie cu Camoes. Calitatea lor de simbol, omniprezența lor în conștiința națională sînt perfect comparabile, în pofida distanței de secole. Mai există însă un poet portughez, care ne duce cu gîndul la Eminescu: Antero de Quental, contemporan cu el, un veritabil alter-ego lusitan, deopotrivă în virtutea sfîrșitului tragic și a atitudinii lui, care îmbină disperarea și stoicismul în fața unei
Cu Isabel Molina despre Eminescu by Marina Dumitrescu () [Corola-journal/Journalistic/11685_a_13010]