1,499 matches
-
să nu se strecoare unele vești, deși îmbrobodite, să nu străbată până la noi unele solii estompate de la ceea ce sunt în sine lucrurile absolute.” (Op. cit., p. 159.) Și mai departe, cu referire la ideea de Dumnezeu și de nemurire, subliniindu-și distanțarea de Kant, el scrie: „Întrucât privește părerea noastră personală, ne pare preferabil ca aceste două idei transcendente să-și poată găsi un fundament teoretic de oarecare valoare”. (p. 218) 30. În interesul excepțional al lui Negulescu pentru biografia filosofilor putem
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
În acest sens, el va putea fi socotit un precursor al marelui curent al gândirii liberale europene. Luminarea ca emancipare religioasă Altfel decât în alte țări, în primul rând în Franța, luminarea nu a fost în Germania o mișcare de distanțare față de religie, ci, mai degrabă, o mișcare de emancipare religioasă. Ceea ce îi apropie pe exponenții ei de seamă este năzuința de interiorizare a religiei, de accentuare a conținutului ei moral, o tendință inaugurată deja de Reformă și promovată de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și confesionale care îi despart. Forma particulară de expresie pe care o capătă religia naturală în cărțile de bază ale marilor confesiuni religioase va fi explicată de ei prin deosebirile în condițiile și formele de viață proprii diferitelor comunități omenești. Distanțarea de ortodoxismul vechii teologii protestante se profilează în mod clar. Religiile și bisericile vor fi socotite în primul rând forțe morale, iar educația morală va fi considerată principala menire a unei comunități religioase. Isus Cristos este înfățișat drept propovăduitor al
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
recunoscându-și, indirect, vagi apucături neoavangardiste. Iar dacă e să revin la îndemnul lui Daniel Corbu privitor la alegerea între Pelican sau Babiță, aș zice că, în spirit postmodernist, n-ar trebui să neglijăm nici formele tradiționaliste. Dar pentru o distanțare "pragmatică" va trebui, probabil, să gândim sub spectrul altui concept, mai îngăduitor, care în nici un caz nu poate fi post-postmodernismul, cum au propus unii, pentru că nu poate fi vorba de nici un post-, ci, mai degrabă, de trans-. Fiindcă problema cheie
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
principalul izvor pentru partea întâi fiind Lepturariul lui Aron Pumnul și o bibliografie timpurie din G. Reinbeck și Karl Immermann, din care se familiarizase cu termenul de epigon, plus alte lecturi din Schiller, Byron, Leopardi, Burnouf, și scriitorii români înaintași. Distanțarea lui Eminescu de metafizică e atestabilă încă de la 20 de ani, cu neîncrederea apăsată în "sistemele numeroase" ale gândirii. Dar Eminescu nu urmează nici de astă dată calea resemnării optimiste în goala magie a simulacrelor, căci el nu pierde niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fost cuvântul ține de stratul ontologic profund. Corespondența strictă dintre o moleculă sau un atom și versul total din oda eminesciană nu-i o simplă metaforă: "Orice ruptură fundamentală, orice traumă, orice alienare provoacă o despărțire de tine însuți, o distanțare de tine însuți, iar instrumentul cel mai precis care efectuează această despărțire este, fără nici o îndoială, cuvântul. Cuvântul, în cazul de față, nu este numai un instrument de ruptură, dar se substituie uneori amintirii, lăsând amprente pe memorie, uneori atât
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de protecție împotriva emoțiilor și pulsiunilor trăite cu o intensitate excesivă. Totuși, ea poate fi însoțită de inhibiție, o inhibiție a afectelor, una motrice, sau una a gândirii, și să accentueze demobilizarea. Ea corespunde, în termenii psihopatologiei, unei tentative de distanțare față de obiect. Totuși, experiența plictiselii rămâne esențială adolescenței, concomitent cu experiența timpului care trece. Pentru psihanalist, plictiseala corespunde, de altfel, unei erotizări a sentimentului duratei, unei tentative de control anal al timpului. În timpul curelor analitice, plictiseala este adesea folosită pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
această depresie de abandon poate surveni, de asemenea, în familii cu istorii „prea simbiotice”: în aceste familii prea unite, unde legătura mamă-copil este foarte strânsă, unde nici o separare n-a putut fi „experimentată” în copilăria mică, mama nu acceptă acestă distanțare de copilul său. Această mamă prea simbiotică transmite adesea copilului credința că sigur trebuie să se producă o catastrofă dacă această legătură slăbește. Înțelegem în aceste condiții, că efortul de separare individuală este, dacă nu imposibil, cel puțin în mod
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
a deveni un membru al societății în întregime sau, mai simplu, un membru al lumii adulților” (Blos, 1967). În lucrări ulterioare, Blos va folosi mai mult termenul de „dezangajare” pentru a califica travaliul psihic efectuat de către adolescent în această necesară distanțare de legătura sa cu obiectele oedipiene (Blos, 1985). Gutton (1991) contestă această concepție centrată pe un model interactiv. Pentru acest autor, „pubertatea” este o forță puternică care obligă tânărul puber, de voie sau de nevoie, să-și caute obiectul satisfacției
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
de spaima și interdicția față de incest, ceea ce constrânge tânărul adolescent să caute în altă parte un posibil obiect de satisfacție. Oricum s-ar întâmpla lucrurile, apariția pubertății declanșează un proces complex care impune tânărului puber un travaliu de renunțare, de distanțare de vechile sale obiecte de plăcere și de satisfacție, lucru care a fost explicat, prea repede poate, ca echivalentul unei pierderi și al unei separări. Printre aceste necesare renunțări putem descrie în special pierderea refugiului matern, a mamei care mângâie
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
Adolescentul, prin nevoia sa de a se depărta de legătura cu obiectul oedipian pierde acest refugiu posibil atunci când este confruntat cu angoasa sau cu sentimentele de abandon. Dar acestei pierderi a refugiului matern i se asociază pierderea obiectului oedipian. Această distanțare de obiectul oedipian este cu atât mai necesară cu cât intensitatea pulsională amplifică nevoile, fantasmele incestioase și face și mai imperioasă necesitatea adolescentului de a se distanța de obiectul său oedipian, cu atât mai mult cu cât acest proces intra-
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
mai mult sau mai puțin evidentă (Marcelli, 1991). MODIFICAREA ECHILIBRULUI DINTRE INVESTIȚIILE NARCISIACE ȘI OBIECTALE Modificarea echilibrului dintre investițiile obiectale-investițiile narcisiace este foarte importantă. Replierea spre sine însuși provine din nevoia ruperii de nevoile și investițiile din copilărie și din distanțarea de ceea ce este perceput ca o supunere față de imaginile oedipiene. În același timp, constatăm destul de des o suprainvestiție a sinelui care începe frecvent prin întrebarea ontologică: „cine sunt eu?”. Într-o oarecare măsură, pentru a se identifica, adolescentul are nevoie
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
paragraful precedent am stabilit direcțiile importante ale travaliului psihic propriu adolescenței, ceea ce am putea defini ca un travaliu intra-psihic de renunțare sau un travaliu interactiv de separare/schimbare a relațiilor părinți-copil. Care sunt posibilitățile adolescentului de a realiza o distanțare între reprezentările interne ale obiectelor sale de sprijin și de împlinire narcisiacă pe de o parte, și obiectele copilăriei sale care i-au satisfăcut trebuințele primare și obiectele libidinale, obiecte ale dorinței sau ale plăcerii pe de altă parte, obiecte
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
pe de altă parte, pornirea pe această cale a cuceririi nu trebuie să fie presărată cu prea multe obstacole și nici să reprezinte o amenințare de pierdere imediată. Astfel, în ceea ce privește reprezentările de sine și ale obiectului, adolescentul trebuie să suporte distanțarea dintre planul păstrării narcisismului, care se sprijină pe obiectul primar încorporat, și planul dorinței obiectuale care vizează obiectul oedipian de identificare, alt mijloc de formulare a mizelor conflictului narcisiaco-obiectual. Acest lucru nu este posibil decât printr-un travaliu psihic de
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
investiției obiectuale care promite satisfacerea dorinței. Adolescentul amenință atunci să se fixeze la unul dintre acești poli, fixare pe obiectul iubirii infantile, repliere violentă spre păstrarea integrității narcisiace; această fixare conține germenii evoluției depresive. Adolescentul deprimat refuză acest travaliu de distanțare și de punere la distanță, fie datorită faptului că obiectul încorporat este perceput ca fragil, fie pentru că sinele a suferit deja durerea unei pierderi sau a unei amenințări de pierdere precoce. Depresia adolescentului „se aseamănă mai mult cu refuzul unei
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
ocupă o poziție „grandioasă” în idealul infantil. Această poziție poate fi rezultatul unei competențe speciale a părintelui (părinte care are o poziție socială, artistică etc. strălucitoare) sau poate proveni dintr-o imposibilitate a adolescentului să inițieze un travaliu de devalorizare/distanțare (părinte decedat și ocupând un loc idealizat în familie). În toate aceste situații, adolescentul este, într-o oarecare măsură, confruntat cu problematica următoare: nimic (nici eu însumi nici vreun obiect oarecare) nu este și nu va fi niciodată la înălțimea
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
relații, dar ea poate proveni, de asemenea, din legăturile simbiotice marcate de exclusivitatea lor și de aspectul lor adesea marcat de anxietate. Poate fi dificil uneori să înțelegem că cele două extreme (relație de proximitate excesivă și intensă, relație de distanțare excesivă și indiferență) conduc spre același tip de patologie; în schimb, vom înțelege ușor că valoarea calitativă a separării în adolescență, devenită necesară datorită unor exigențe pulsionare interne ale individului va depinde de calitatea experiențelor de separare trăite în copilărie
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
Această criză traduce „starea conflictuală dintre două modalități de relație obiectuală, una care se referă la obiectul care urmează a fi pierdut și cealaltă la obiectul care va fi investit” (Braconnier, 1987). Intensitatea acesteia este la înălțimea durerii provocate de distanțarea dintre acest obiect care urmează a fi pierdut (obiectul iubirii primitive) și obiectul care va fi investit (noul obiect al iubirii). Atunci când această tensiune trezește în adolescent amintiri afective dureroase legate de o separare traumatizantă veche, anxietatea va fi și
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
pertinentă decât la adult, sunt subliniate alte două particularități: - frecvența episoadelor mixte; - frecvența tulburării bipolare cu cicluri rapide. Dar principiile de bază ale DSM sunt bineînțeles conservate, cu un punct de vedere care se vrea doar descriptiv și ateoretic, o distanțare de orice analiză și abordare psihopatologică, o relativă ignorare a caracteristicilor psihologice și psihodinamice ale adolescenței. Totuși această „prezentare” semiologică are un merit: acela al expunerii cu claritate a riscurilor stabilirii în exces a unui diagnostic de schizofrenie sau de
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
de împotrivire, de provocare pare să fie într-adevăr o caracteristică a manifestării lor în adolescență. În ciuda acestei variabilități a comportamentului ce evocă păstrarea unei capacități de reorganizare, a unei libertăți relative în ceea ce privește sistematizarea, trebuie să constatăm, de asemenea, intensitatea distanțării de lumea obiectuală, a lentorii, a replierii narcisiace. Nu s-a putut institui nici un tratament pe termen lung, nici medicamentos, nici psihoterapeutic, deoarece Christine, după o ameliorare ușoară, a întrerupt spitalizarea împotriva avizului medical, la presiunea părinților. După încă un
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
operaționalizat”1. De aceea, conceptul de creativitate este destul de vag În mintea omului obișnuit, acesta fiind asociat, de regulă, cu creații artistice, invenții tehnice sau descoperiri științifice și presupune un mod de a fi imaginație, originalitate, talent, libertate interioară și distanțare de stereotipuri. Chiar și pentru cercetătorii acestei Însușiri umane deosebit de valoroase, mult timp, creativitatea a fost limitată la domeniul artistic și mai apoi științific, fiind asociată inițial de psihologi cu revelația pură sau chiar cu un proces patologic. Cercetătorii creativității
CREATIVITATE ŞI PROGRES TEHNIC by GEORGE ŞTEFAN COMAN () [Corola-publishinghouse/Science/711_a_1012]
-
operaționalizat”1. De aceea, conceptul de creativitate este destul de vag În mintea omului obișnuit, acesta fiind asociat, de regulă, cu creații artistice, invenții tehnice sau descoperiri științifice și presupune un mod de a fi imaginație, originalitate, talent, libertate interioară și distanțare de stereotipuri. Chiar și pentru cercetătorii acestei Însușiri umane deosebit de valoroase, mult timp, creativitatea a fost limitată la domeniul artistic și mai apoi științific, fiind asociată inițial de psihologi cu revelația pură sau chiar cu un proces patologic. Cercetătorii creativității
CREATIVITATE ŞI PROGRES TEHNIC by GEORGE ŞTEFAN COMAN () [Corola-publishinghouse/Science/711_a_1012]
-
comparată și nici depășită. „Conceptul de creativitate este destul de vag, În mintea omului obișnuit, acesta fiind asociat, de regulă, cu creații artistice, invenții tehnice sau descoperiri științifice și presupune un mod de a fi, imaginație, originalitate, talent, libertate interioară și distanțare de stereotipuri. Chiar și pentru cercetătorii acestei Însușiri umane deosebit de valoroase, mult timp, creativitatea a fost limitată la domeniul artistic și mai apoi științific, fiind asociată inițial de psihologi cu revelația pură sau chiar cu un proces patologic”13. „Din
CREATIVITATE ŞI PROGRES TEHNIC by GEORGE ŞTEFAN COMAN () [Corola-publishinghouse/Science/711_a_1012]
-
comparată și nici depășită. „Conceptul de creativitate este destul de vag, În mintea omului obișnuit, acesta fiind asociat, de regulă, cu creații artistice, invenții tehnice sau descoperiri științifice și presupune un mod de a fi, imaginație, originalitate, talent, libertate interioară și distanțare de stereotipuri. Chiar și pentru cercetătorii acestei Însușiri umane deosebit de valoroase, mult timp, creativitatea a fost limitată la domeniul artistic și mai apoi științific, fiind asociată inițial de psihologi cu revelația pură sau chiar cu un proces patologic”13. „Din
CREATIVITATE ŞI PROGRES TEHNIC by GEORGE ŞTEFAN COMAN () [Corola-publishinghouse/Science/711_a_1012]
-
pe grup sau soliști și scaladarea totală a scenei În lumină, În Întuneric, În semiîntuneric, efecte de „contrejour”, troboscop În funcție de necesitățile artistice. Dacă este indicată istorisirea unor evenimente preliminare, așa cum sugerează Bertoli Brecht În „Scrieri despre teatru”, despre efectul de distanțare, se pot aplica și În euritmie cu eficiență artistică diverse efecte de scenă auxiliare, cum ar fi: În scenografie, cortine transparente, proiecții de film, etc. care mediază tehnica actului de distanțare. Aceasta face contactul dintre public și spectacol și se
Expresie corporală, dans şi euritmie by Tatiana Dobrescu () [Corola-publishinghouse/Science/92301_a_91694]