426 matches
-
deși nu scriu rău, parcă nu-s mereu eu, parcă fug de mine uneori ceea ce nu-mi convine! Știu că există în mine ceva aplecat spre barochism (folosesc termenul din lipsă de unul mai inspirat!), însă detest tot ce devine dizgrațios prin aglomerare. Nu vreau să populez poemul, vreau să-l fac să "sufere". În mintea mea, ideea de "atmosferă" se raportează direct a Bacovia. Sigur, cu alte combustii. Nu venisem bine, "liniștit", de la București, că dulcea Gabriela Negreanu mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
falnică a unui Spartacus canin, cu mers elastic, ținându-și coada dreaptă ca un semn indubitabil al independenței depline și ca un avertisment intolerabil adresat oricărui agresor, Haiduc ajunsese acum să țopăie în trei picioare, târșâindu-și corpul în salturi dizgrațioase, oribile, ca ultimul handicapat din specia canidelor. Era ca și cum l-am fi văzut pe Pintea Viteazul mutilat de poterile arnăuților, cu piciorul ologit și o sarsana la gât, stând la un colț de stradă și întinzând în fața trecătorilor grăbiți și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
pe care tocmai îl comisesem. Gestul meu incriminator și incalificabil a trecut neobservat de membrii familiei. Doar eu am receptat dureros și desfigurat de groază privirea Sfintei Fecioare, îndreptată cu o incredibilă milă și iertare spre trupul meu pipernicit și dizgrațios. Vezi ce mi-ai făcut? Nu te-ai gândit c-o să mă doară și pe mine? Eu ce rău ți-am făcut, copile?... "O gâză-n viață n-am strivit măcar, Când merg pe pajiști, tălpile-mi umile Trec printre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
personalitatea unui copil sub privirea acestei caracatițe monstruoase??? Dumnezeule!!! S-a sunat. Monstrul a trecut pe lângă mine, sugându-și cu lăcomie resturile mizerabile din cariile putregăite și s-a îndreptat spre cancelarie, proiectându-și pe zidul alb al holului umbra dizgrațioasă de Quasimodo. Trebuie să vă fac o mărturisire care, venită din partea unui ortodox ratat, vă va șoca într-o anumită măsură. Iat-o: începând din clasa I și până în clasa a VII-a inclusiv, adică până la absolvirea școlii generale de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
organic diferite cum sunt cea franceză și germană; probabil am ajuns prea târziu În Germania sau Franța sau, mai știi, ereditatea mea ardeleană, patriotardă, „mi-a jucat festa” pentru o nouă și „salvatoare” readaptare, după ce odată mă adaptasem, cu eforturi dizgrațioase, e drept, mediului „vechi-regățean”, mediului sudic, Îmbibat de orientalism - comodul, coloratul și atrăgătorul fatalism!, și de cultura franceză; În timp ce eu veneam dintr-o zonă austriaco-germană, ca și bucovinenii sau Titu Maiorescu, Eminescu și Blaga, Încă sensibil la douăzeci de ani
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de generalizări și mai ales când ele se aplică unei colectivități umane În care viețuim ca’ntr-un marsupiu, deoarece, dacă uterul matern ne expuzează la un anumit soroc, cel colectiv nu o va face niciodată, chiar dacă, fizic și cu eforturi dizgrațioase psihologice și morale, noi, fugind de locul nașterii și Încercând a ne „adapta”, adică a ne „Îngropa” Într-o colectivitate străină, ni se pare a ne naște Încă o dată! Dar, asumându-ne responsabilitatea de a vorbi, de a mărturisi despre
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și a Cristinei, instalat Într-un fotoliu, de seara până spre dimineață, am purtat o conversație În care el - de data aceasta! - a vorbit mai abundent, iar noi doi l-am ascultat fermecați. Spre deosebire de Marin Sorescu, care a făcut eforturi dizgrațioase pentru a reintra În bunul plac al partidului - ambii fuseseră interziși de semnătură! -, Andrei declara și noi Îl credeam că nu face prea mare caz de acel grotesc incident al meditației transcendentale, unul din semnele tot mai clare ale paranoiei
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și Balzac „urcă” la Paris, Sadoveanu și Rebreanu „coboară” la București?Ă „Norocul” de a fi fost desemnat de la vârsta de șaisprezece ani ca „dușman de clasă” al noii orânduiri „revoluționare”! Ce „onoare” mi se făcea, mie, unui umil și dizgrațios de timid adolescent, fiu al unui mărunt preot unit, adolescent catapultat peste noapte Într-un no man’s land inventat ad-hoc de noua, brutala și „voioasa” putere, aruncat, de fapt, În acea „singurătate” din care nu va mai ieși decât
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
a răbufnit, ca furnalul unui vulcan, odată ce „prostia sa” s-a „ideologizat”, adică atunci când prostul - un anume prost, desigur, dar prost fără doar și poate, cel aflat sub baremele de adaptare și de comunicare convențională! -, În loc să facă eforturi și chinuri „dizgrațioase” pentru a se adapta la „semnalele și regulile” celorlalți, cum o fac milioanele de „proști” de pretutindeni, și le impune pe ale sale. Evident, aici, cum s-ar zice, „nebunia se Îmbină cu prostia”, la o privire superficială, Însă, deoarece
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
De aici și stilul cu o frazare scurtă, concisă, colorată, plastică, Îmbibată de un naturalism cel mai adesea sociologic. Colericii, marii colerici, precum un Dostoievski, de exemplu, se „pierd” În fraze meandrice, ce par a nu se mai sfârși, fraze „dizgrațioase” și excesiv de „stufoase” pentru puriștii limbii, dar fraze-instrumente cu care se poate fora În adâncul uman, uriașa descoperire nu numai a modernității literare europene, dar și una a unor spirite aparte, „ciudate”. (La noi, doamna Bengescu a Încercat acest tip
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și țăran, deci față de întreaga tradiție veche și modernă a țării, a devenit iute o platoșă, cusută cu grosolănie, a puterii. Și a produs volume în șir în care metafora - abhorată de ideologii realismului de tip bolșevic - apărea în postúri dizgrațioase sau era pur și simplu sufocată de „luminoasele elanuri spre viitor și perfecțiune umană!” 3 După perioada sa de „glorie”, când „îmbrăcase” posturi impresionante în ierarhia stalinistă culturală - director la cenzură, unde, în acei ani, erau ciuntiți Caragiale și Eminescu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ideologul și cel care-i făcea discursurile, cel puțin în „perioada cvasi-pozitivă”, lectorul onest, ca și unii dintre puținii prieteni care mi-au mai rămas, îl vor înțelege încă o dată pe acel „tinerel zvăpăiat, idealist” - idealist cu o conotație negativă! - dizgrațios adesea când își susținea o opinie sau o poziție, suspect de-a dreptul pentru cei care nu îndrăzneau să iasă din directivele nespuse, dar cu atât mai tiranice ale unui grup de influență, de opinie! Oamenii, azi, la sfârșitul și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
curioase? De ce tot artificialul ăsta? Și ea zicea că toată alcătuirea asta kitsch neagă natura. Adică toate casele astea, care se înfig în peisaj, sunt stridente precum o nucă în perete, nu respectă o ordine, ci o somează, o strică dizgrațios. Și-atunci m-am gândit și io așa. Am învățat la școală că modernitatea începe în momentul în care francezii taie capul Regelui. Adică din acel moment nu mai contează tradiția, ereditatea, societatea devine din acea clipă propria ei origine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
la ei! Ha, ha, ha! Nu v-am spus că ajungeți pe mâna mea, măăă??! Nu v-am zis că vă jupoi? Eu sunt Dumnezeul vostru, clar? Și, pe deplin satisfăcut, a mai slobozit din gâtlej niște grohăituri pe tonuri dizgrațioase identice cu cele scoase de asiduii consumatori ai jirului din pădurile noastre carpatine, care marcau în acest mod starea de excelentă bună dispoziție în care se afla apărătorul legii, provocată de această scenă atât de amuzantă, atât de picantă... Ha
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
vedea o asemenea imagine insalubră și letală. De atunci mi s-a tăiat apetitul de spart semințe, refuzând cu obstinație o asemenea îndeletnicire cu evidente conotații rurale. Sper c-am reușit să dezvolt și copiilor mei repulsia față de o activitate dizgrațioasă, inestetică și subintelectuală. ...Necunoscători și timizi, ne-am oprit după câțiva pași, neștiind ce să facem și încotro să ne îndreptăm. În rândurile țăranilor s-a produs o oarecare agitație. Ce-i cu ăștia, bre, de unde-au apărut? S-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
îi fusese grozav de sete și ingurgitase o căldare și jumătate de apă, tocmai simțea nevoia să evacueze o parte din lichidul acumulat în vezica urinară în vederea realizării unui somn liniștit și odihnitor fără prezența unor vise cabaline halucinante și dizgrațioase. Mama dormea chiar la picioarele iepei, cam la un metru distanță. Dormea pe spate, cu fața în sus, liniștit și adânc somnul de refacere al unui om care muncise fără întrerupere de dimineață până seara. De la mama înspre perete eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
a fost spartă de sunetul strident, penetrant, răscolitor emis din interiorul unei trompete ruginite și răgușite. În același timp, am zărit pe partea opusă a străzii silueta inconfundabilă a cioclului zootehnist însoțit de cele două accesorii emblematice ale uniformei sale dizgrațioase: trompeta răgușită, epuizată și sarsanaua înfiorătoare asigurând transportul cadavrelor până la ultima destinație. Vecina de peste drum, auzind sunetul binecunoscut, a ieșit în stradă și acum stătea rezemată de unul dintre stâlpii porții, având în brațe o pisică și mângâind-o liniștitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
L. și Lithobius forficatus L.) Arachnide: Păianjenul de casă (Tagenaria domestica L), Păianjenul cu cruce (Epeira diadema L.), Căpușa (Ixodes ricinus L.) Crustaceele sunt reprezentate de prea bine cunoscutul Rac (Astacus fluviatilis Rond.). Și vom încheia cu viermii anelizi, viețuitoare dizgrațioase dar foarte de folositoare nu numai omului ci aproape tuturor viețuitoarelor atât celor din regnul animal cât și din cel vegetal Râma (lumbricus agricola Hoffm. și lumbricus terestris) care afânează pământul, dând posibilitate multor alte ființe să se dezvolte. Mai
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
de viață. ,,Dumnezeu să mă ierte!”, zise Carlina. Am aflat un lucru teribil și totuși îl las să mă tortureze verbal după bunul lui plac. Gelozia și patima lui trupească, o plăcere depravată, l-au coborât atât de jos, devenind dizgrațios, simțind atingerea lui ca pe-a unui demon.” Se apropiase de ușa de la ieșire vrând să asculte pașii care se auzeau urcând pe casa scării. Fără să poată auzi ceva se răzgândi și fugi în pat lângă copii. Se zgribuli
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
scoate la lumină și încrederea în strălucirea finală pe care o sclipire a pictorului i-o poate da. Am comparat procesul acesta cu cel al viermelui de mătase. La început totul este confuz, pe urmă se mișcă colcăind și părând dizgrațios și enervant, ca, în cele din urmă, din această colcăială să apară țesătura finală, mătasea unică, încărcată de finețe și de greutate, consistentă și transparentă, delicată și rezistentă. Toate acestea la un loc. Au fost zile când, stând alături de Liviu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
cu un luciu roșiatic, o vietate ciudată „goală ca un vierme“, ca să folosesc o comparație franceză, mi-a ieșit În cale În timp ce căuta cu disperare un loc pentru a se preface În nimfă (teribila presiune a metamorfozei, aureola unui act dizgrațios efectuat Într-un loc public). Pe coaja unui mesteacăn, cel gros de lângă pavilionul din parc, am găsit primăvara trecută o aberație Închisă la culoare a fluturelui Sievers’ Carmelite (pentru cititori este un banal fluture cenușiu). În șanțul de sub poduleț, un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
când. Nu era o stricată, dar nici ușă de biserică nu se putea spune că era. Dormea, fără să aibă habar de stafia care se proțăpise lângă ușa bucătăriei și care îi pusese gând rău. O auzeam cum sforăie încetișor, dizgrațios. Dar îmi păsa de asta tot atât cât de gândacii de bucătărie, care foșgăiau, probabil, în jurul picioarelor mele goale, lipite de scândura podelei. Vroiam cu disperare să ajung la ea. Nu mă puteam decide însă să înaintez; dar nici să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu-i cunosc de mulți ani și cu care n-am avut «comerciu» lung, mă simt imbecil, vorbesc lucruri de pe lumea cealaltă, conștient că spun prostii și mă fac de râs. Scrisorile, după ce le scriu, îmi fac impresia unor lucrări dizgrațioase și le dau la cutie cu un penibil sentiment că am comis un lucru ireparabil. Noroc că nu sunt un personaj ale cărui scrisori să devină odată publice. Nu-i vorba, că ele n-ar avea ce compromite, căci nu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
bine: la recepțiile oficiale, regele apărea într-o uniformă impecabilă, strînsă pe corp, despre care se spunea că era lucrată de un croitor militar de la Berlin, ce avea meritul de a face elegantă ținuta de general înainte de 1914, un amestec dizgrațios de branderbugi împletiți, cu un chipiu bizar încrucișare nereușită de cască prusacă și șapcă poloneză, din care țîșneau, ca niște jeturi de apă, pene albe curbate și pompoane țepene ca niște perii de curățat sticla lampelor de gaz. După-amiaza, locuitorii
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
și se pare că scena zăcerii în casa iubitei e scoasă din Antony de Al. Dumas, drama în 5 acte pe care o tradusese insuficient. Compunerea care a consacrat față de contemporani numele lui Hrisoverghi este oda Ruinelor cetății Neamțu, replică dizgrațioasă la Ruinurile Tîrgoviștii de Cîrlova: Vă iubesc, răsipuri sfinte, sămn mărirei strămoșești, Zid vechi ce de p-al tău munte, încă patria-mi slăvești. Poetul e un misogin sarcastic, cu veleități de witz romantic și cu invectiva ridiculă: Te hlizești
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]