709 matches
-
mic. Agita o săgeată fără vârf spre o doamnă de onoare. Acesta era moștenitorul lui Nagamasa, Manjumaru. — Lasă-mă să văd! Lasă-mă să văd lupta! strigă năzuros Manju, lovind-o pe doamna de onoare cu coada săgeții. — Manju, Îl dojeni mama sa, de ce dai În ea? Tatăl tău se luptă. Ai uitat că ți-a spus să fii cuminte În timpul luptei? Dacă vasalii râd de tine, nu vei deveni un general bun, nici chiar când ai să crești. Manju era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Înfumurat. Cred că ar fi mai bine ca toată lumea să se retragă! Folosindu-se de pretextul acestui reproș, Nobunaga suspendă consfătuirea. Rușinat, Tadatsugu plecă, Împreună cu ceilalți. Dpă retragerea oamenilor, Însă, Nobunaga Îi spuse lui Ieyasu: — Iartă-mă că l-am dojenit așa de aspru pe curajosul Tadatsugu În fața tuturor celorlalți. Găsesc că planul lui e excelent, dar mă temeam să nu ajungă la urechile inamicului. Ai să-l consolezi, mai târziu? — Nu, a fost o indiscreție clară din partea lui Tadatsugu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Hideyoshi, cu adânc respect. „Întotdeauna are răspunsul cel mai potrivit,“ Își spuse Nobunaga. Îi era tot mai greu să rămână supărat. Trebuia să vorbească rar, ca și cum ar fi mestecat cuvintele și acum le scuipa. Cum adică, ai venit să fii dojenit? Credeai că toată treaba asta se va termina cu o scuză? Ai comis o mare greșeală care nu mă afectează numai pe mine, ci și Întreaga armată. — Ați și citit scrisoarea pe care v-am trimis-o? — Am citit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
toate energiile spre a pregăti medicamentele acelui om și a-i satisface toate necesitățile. Și astfel, Shojumaru venise În fugă și se prosternase la pământ, Înlăcrimat. Intuitiv, Hideyoshi avu senzația că primise o lovitură În piept. — De ce plângi, Shojumaru? Îl dojeni el. — Vă rog să mă iertați, se șterse la ochi Shojumaru. Seniorul Hanbei este prea slăbit ca să mai vorbească; s-ar putea să n-o mai ducă până la miezul nopții. Dacă vă sacrificați puțin timp din luptă, n-ați putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
decât să jelim. Veniți aici să mă ajutați cu pregătirile. Femeia aceea Încă nu avea douăzeci de ani și totuși nu-și pierdea simțul bunei cuviințe, nici chiar În fața morții. Era senină ca apa unui eleșteu, iar Katsuyori se simți dojenit de calmul ei. Servitoarele plecară, dar se Întoarseră curând, cu o ceașcă nesmălțuită și o ploscă de sake, pe care le puseră În fața lui Katsuyori și a fiului său. Se vedea că soția lui fusese destul de prevăzătoare ca să se pregătească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
trimițându-mi Încă două-trei scrisori după aceea. Nici vorbă, e Încăpățânat. Refuză s-o primești și expediază-l. — Am Înțeles, stăpâne. Cu aceste cuvinte, mesagerul plecă grăbit, continuând să țină petiția În mână. Arăta de parcă el Însuși ar fi fost dojenit. Imediat ce omul ieși, Mitsuhide i se adresă vărului său: — Este vorba cumva de marele preot din Yokawa de pe Muntele Hiei? — Întocmai. — Cu ani În urmă, mi s-a ordonat să particip la pârjolirea Muntelui Hiei. Atunci, ne-am războit nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
misionarilor! — Ce fel de pasăre e aceea? — Ce-aveți În cutie? — Dacă-i prăjitură, dați-ne și nouă! — Dați-ne, misionarilor! Copiii de pe Strada Scursurilor se apropiară, tăindu-le drumul. Cei trei misionari nu păreau deloc supărați ci, zâmbind, Îi dojeniră din mers, Într-o japoneză stricată: — Acestea sunt pentru Seniorul Nobunaga. Nu fiți necuviincioși. Vă vom da toate prăjiturile, când veniți cu mamele voastre la biserică. Copii se țineau după ei sau le alergau Înainte. În timp ce preoții erau Înconjurați astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
nevătămat, strigară cu entuziasm: — Acum e momentul! Acum! Retragerea, cât se poate de repede! — Idioților! se răsti Nobunaga, azvârlind arcul; se rupsese și nu mai avea săgeți. Nu e momentul să ne retragem! Tu, dă-mi lancea ta! După ce-i dojeni astfel, seniorul Înșfăcă arma unui vasal și o luă la goană pe coridor, ca un leu. Găsind un războinic inamic cu mâna pe o balustradă, gata să urce, Îl străpunse cu lancea dintr-o parte În alta. Chiar atunci, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
stăpâne. Dar mă aștept Întru totul să mor. — Serios? Dintr-o dată, Mitsuhide realiză că vorbea pe un ton foarte ascuțit și coborî glasul. Se gândea că poate ar fi trebuit să asculte el Însuși de cuvintele cu care tocmai Îl dojenise pe Yojiro. Vântul scotea un sunet mult mai tânguitor decât În timpul zilei. Dincolo de panta blândă se Întindeau plantații și grădini de legume. La răsărit era Kuga Nawate; la miazănoapte, munți, la apus, Râul Enmyoji. Dar, În Întuneric, numai licărirea palidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
În picioare și, În sfârșit, umblând de colo-colo, războinicii din jurul lui Katsuie nu se putuseră calma câtuși de puțin. Ordinele lui le fuseseră transmise de câte două-trei ori, dar răspunsurile rămăseseră neclare. — De ce sunteți toți așa de buimaci? Întrebă Katsuie, dojenindu-i pe cei din jur. Liniștiți-vă! Părăsirea posturilor de luptă și răspândirea de zvonuri și de bârfe nu fac decât să-i deruteze și mai mult pe oamenii noștri. Oricine comite asemenea fapte va fi aspru pedepsit, continuă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
puțin numeroasă, alcătuită din Hidetsugu și vasalii lui. Hidetsugu fusese ușor rănit În două sau trei locuri și lupta Înverșunat cu lancea. Mai sunteți aici, stăpâne? — Repede! Retragerea! Înapoi! Când Îl vedeau, vasalii Îi vorbeau aproape ca și cum l-ar fi dojenit. Până la ultimul, muriră În luptă. Kinoshita Kageyu observă că Hidetsugu Își pierduse calul și rămăsese pe jos. — Vă rog! Luați-l pe-acesta! Plesniți din bici și plecați de-aici fără să vă mai uitați În urmă! Dându-i lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
dintre fete. — Măi, dar ce comic arată! Neluând În seamă prezența celorlalți, cele două prințese mai mici Începură să aplaude și să arate cu degetul, neputându-se opri din râs. Așa cum era de așteptat, sora lor mai mare, Chacha, le dojeni: — Nu-i frumos să arătați cu degetul. Faceți liniște și priviți. Îi dădea toată silința să stea cuviincioasă, dar giumbușlucurile lui Hideyoshi erau atât de caraghioase Încât, până la urmă, și Chacha Își ascunse gura după mânecă și râse mai-mai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
lumină fu acela pe care confrații săi vasali Îl bănuiau deja - Ishikawa Kazumasa. Se spune că mijlocitorul e Kazumasa. Cumva, Întotdeauna e ceva dubios Între Hideyoshi și Kazumasa. Unii oameni Îi vorbiră direct lui Ieyasu despre asta, dar seniorul Îi dojenea pe toți cei care aduceau vorba și nu se Îndoia de Kazumasa câtuși de puțin. Dar, odată ce printre vasali se stârniseră asemenea Îndoieli, Începu să aibă de suferit moralul Întregului clan. Ieyasu, desigur, era În favoarea purtării tratativelor de pace, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
minții, atît de complet organizată, formată atît de perfect și Evidență, încît insistă cum că în timp ce copiá viziunea (cum o numea el) pe placă sau pînză să, nu putea Greși". El zicea că este tovarășul spiritelor, care îl învățau, îl dojeneau, discutau cu el în contradictoriu și îl sfătuiau, cu toată familiaritatea relației personale. Ceea ce apare încă mai stranie era puterea pe care susținea că o avea, de a chema orice persoane din timpuri apuse, pentru a schița formele și trăsăturile
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
valoare supremă, ceea ce slăbește puterea normelor universale, dintre care una ar fi tocmai valoarea autonomiei personale. Pârâul secătuiește izvorul din care se naște. Sofocle a arătat asta În Antigona: eroina Își ascultă conștiința și se opune legilor cetății. Corul o dojenește numind-o autonomós, care sună mai mult a reproș decât a elogiu. A căzut pradă trufiei, alegând propria lege În locul celei obștești. Ni se dezvăluie, de asemenea, și procesul paradoxal din istoria creștinismului: doctrina ecleziastică a responsabilității personale se termină
[Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
ne vine a crede că ne-am putea afla în cel mai mărunt pericol în această Valahie atât de calmă, încât pare să dormiteze. Ne îngrijorează mai ales tânărul soldat așezat ca o țintă pe capra trăsurii noastre, și îl dojenim pe comandant pentru el; dar nimic nu-l poate face să cedeze; își menține dispozițiile, le dă surugiilor instrucțiuni despre drumul pe care trebuie să-l urmeze și, dându-le semnalul de plecare, ne adresează salutul român, de la inima, gură
by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
printr-o vorbă de duh foarte dură: Aici justiția se vinde, nu se împarte. Nu o negăm; dar cu instituții atât de imperfecte, cu o asemenea alegere a magistraților, cu tolerarea obiceiurilor venale, a cui e vina? La ce bun dojeni precum cea pe care o veți citi, chiar dacă vine din partea tronului 96? "Exemplul respectului față de lege trebuie dat de cei chemați să o aplice. Vă declar cu părere de rău că am primit mai multe plângeri împotriva tribunalelor de ținut
by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
să mă aprecieze atunci când a participat la un seminar bun și să mă certe când am sosit cu 10 minute întârziere la catedră și eram de serviciu. Ne ajută cu răbdare și meticulozitate la pregătirea dosarelor de concurs și ne dojenea, cu blândețe totuși, atunci când făceam greșeli. Mai mult, ne chema la dumnealui acasă și cu multă răbdare și înțelepciune ne ordona materialele pregătite. Este singurul profesor care la promovare, de la asistent la lector, m-a îndrumat să continui muncă de
Volum memorial dedicat foştilor profesori şi colegi by Alexandru Cărăuşu, Georgeta Teodoru () [Corola-publishinghouse/Science/91776_a_92841]
-
limpede nemurirea în ochii albaștri, în surâsul luminos și în trupul clădit din frumusețe și sănătate, acesta a fost Ion Vinea. Era o făptură, mai întâi, de om încântător. Cu o tinerețe inatacabilă de triton imberb, el nu putea fi dojenit decât că umblă prea des printre ziduri de cetate, în loc să se lase văzut numai în elementul lui, călare pe vreun talaz, cu mâna stângă în coama de spume, iar cu dreapta liberă să cuprindă nereida pe care o fugărea." Articolul
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
adevăr, sau, dacă preferați, care par să fi făcut o alegere fără rezerve pentru libertate, în detrimentul adevărului sau chiar al căutării adevărului. Aron nu invocă niciun adevăr pe care să-l opună la anarhia dorințelor consacrate în drepturile lor, nu dojenește nici chiar hedonismul contemporan pentru frenezia sa pe care nicio limită nu o mai reține, ci interoghează "criza morală a democrațiilor liberale". Neliniștea care le frământă și care se poate traduce prin conduitele cele mai nebunești, este semn că ele
[Corola-publishinghouse/Science/84962_a_85747]
-
din griurile răsfățate cu bucurie. Un fel de plăcută agresivitate, dar și de tandră bucurie”. „Te rog să nu mai pleci cu bagaje mari”, i-a spus Radu pe când se pregătea să plece din nou din țară. Iar altădată a dojenit-o, „când mai pleci, să-mi spui și să-mi arăți pe degete cât stai”. Mulți dintre noi ne-am dori să fim plecați din țară cât mai mult timp și în cât mai multe locuri cu putință, să vedem
Agenda2005-20-05-senzational3 () [Corola-journal/Journalistic/283699_a_285028]
-
din urmă, gâfâind, lividă; i-a fost însă de-ajuns să vadă animalul crucificat în poartă ca să înțeleagă pricina ororii noastre. Obișnuia să spună că atunci când doi copii sunt împreună, amândoi sunt vinovați de ceea ce face fiecare singur, așa că ne dojeni pe amândoi pentru strigătele fratelui meu, mustrându-ne apoi pentru lipsa noastră de stăpânire. Vorbi în germană, nu în engleză, cum prevedea contractul ei de guvernantă, poate fiindcă era și ea speriată, deși refuza să recunoască. Dar îndată ce-și
Gabriel Garcia Márquez - Vara fericită a doamnei Forbes by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15735_a_17060]
-
istoria României. Petre Rado vorbește despre România și despre români cu multă căldură, păstrân--du-și în același timp intactă obiectivitatea. Criticile aduse unui sistem înapoiat care refuză să se reformeze sunt numeroase. Petre Rado se comportă ca un părinte care își dojenește copilul tocmai pentru că îi dorește binele. Patriotismul său exclude ochii închiși în fața realităților concrete și neplăcute. Revenit în țară după 23 de ani, Petre Rado revede Bucureștiul natal cu nostalgie detașată, cu mari regrete și mici bucurii: Nu, Bucureștiul pe
Decadentism la bani mărunți by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/9421_a_10746]
-
ci și unul al conștiinței noastre în genere, grevate nu o dată de relicte copilărești, de bizare șovăieli, tergiversări, distorsiuni: "Oricît am fi dorit, împăienjenirea ochilor nu voia să se curme/ nici măcar atunci cînd El, drumețul deodată nouă alăturat/ ne-a dojenit ca pe unii a căror înțelegere nu depășea vîrsta prunciei,/ și cu dumnezeiasca răbdare dintotdeauna/ ne-a întors la obîrșiile Revelației, / acolo unde se tălmăcește prețul învierii,/ unde Răscumpărătorul se confundă cu Omul Durerilor./ Cu atît mai de neînțeles încețoșarea
între pămînt și cer by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10597_a_11922]
-
tăcerii, ci a sunetului. Dacă ar fi existat într-adevăr un monstru al pădurii, acesta ar fi aplaudat-o. După ce și-a picurat inima în cîntec, s-a culcat pe o moviliță de pămînt, deși știa bine că va fi dojenită pentru că și-a murdărit hainele, și a adormit; s-a trezit cu o tresărire, văzînd că se întunecase, și a luat-o la fugă, dar cînd a ajuns acasă a constatat că ar mai fi putut întîrzia, deoarece toți ai
Salman Rushdie: Pămîntul de sub tălpile ei by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/14698_a_16023]