KorAP: Find »[drukola/base=domnișor & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...15 16 17 18 >

450 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

personală. Iar apoi mi-a încredințat un comision... — Un comision? Care? Nu ezita. Mi-a spus că, dacă mai reveniți, să vă spun că este cu cineva, că are un logodnic. Are un logodnic? — Eu una v-am spus deja, domnișorule. — Nu contează. Vom lupta! — Bine, vom lupta. — Îmi promiți să mă ajuți, Margarita? — Sigur că da. — Atunci vom învinge! Și plecă. Se duse în Alameda ca să-și reîmprospăteze emoțiile cu priveliștea verdeții, să audă cum își cântă păsările iubirea. Inima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
fi animăluțul ăsta. Și e drăguț, tare drăguț. Bietul de el, cum îmi mai linge mâna!...“ Adu lapte, Domingo, adu-l repede - îi porunci valetului de îndată ce acesta îi deschise ușa. — Ce v-a venit să cumpărați acum și-un câine, domnișorule? — Nu l-am cumpărat, Domingo; câinele ăsta nu-i sclav, ci e liber; l-am găsit. — A, vasăzică e de pripas. Toți suntem de pripas, Domingo. Adu laptele. Îi aduse lapte și un mic burete ca să-i înlesnească suptul. Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
nu e păcat nu e cunoaștere ca atare, nu e rațională.“ Când îi servi masa, credincioasa lui Ludivina îl privi cu insistență. — La ce te uiți? - întrebă Augusto. — Mi se pare că s-a petrecut o schimbare. — De unde scoți asta? — Domnișorul are altă față. — Crezi? — Firește. Ei, se aranjează treaba cu pianista? — Liduvina! Liduvina! — Aveți dreptate, domnișorule, dar mă interesează atât de mult fericirea dumneavoastră! — Cine știe ce-i asta?... — E-adevărat. Și cei doi priviră în jos, ca și cum secretul fericirii s-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
lui Ludivina îl privi cu insistență. — La ce te uiți? - întrebă Augusto. — Mi se pare că s-a petrecut o schimbare. — De unde scoți asta? — Domnișorul are altă față. — Crezi? — Firește. Ei, se aranjează treaba cu pianista? — Liduvina! Liduvina! — Aveți dreptate, domnișorule, dar mă interesează atât de mult fericirea dumneavoastră! — Cine știe ce-i asta?... — E-adevărat. Și cei doi priviră în jos, ca și cum secretul fericirii s-ar fi găsit sub podea. IX A doua zi după cele petrecute, Eugenia stătea de vorbă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
eu de lucru pentru tine. Clar, pe voi, bărbații, vă costă mai puțin să așteptați!... — Vasăzică tu crezi... — Da, da; știu bine ce spun. Și-acum, ți-o mai spun o dată, nu vreau să văd ochii de câine înfometat ai domnișorului don Augusto ... — Ce-ți mai trece prin cap, fetițo! — Și-acum - adăugă ea ridicându-se și îndepărtându-l cu mâna -, fii cuminte și du-te să te răcorești, ai mare nevoie! — Eugenia! Eugenia! - îi șopti el cu voce uscată, aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Orfeule, că sunt la fel ca ei!“ Și la ora cinei, privind-o-n față pe Liduvina, o întrebă: — Ia zi, Liduvina, după ce se cunoaște că un bărbat este cu adevărat îndrăgostit? — Da’ ce lucruri vă mai trec prin cap, domnișorule!... Hai, zi, după ce se cunoaște? — Păi se cunoaște..., se cunoaște după faptul că face și spune multe prostii. Când un bărbat se-ndrăgostește de-adevăratelea, adică lulea, cum se zice, de o femeie, păi nu mai este bărbat. — Atunci ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
un animăluț... Aia face din el ce vrea. Atunci, când o femeie se-ndrăgostește cu adevărat, lulea, cum zici, bărbatul face din ea ce vrea el? — Lucrurile nu stau chiar la fel... Cum, cum adică? — E foarte greu de explicat, domnișorule. Dar dumneavoastră sunteți îndrăgostit de-adevăratelea? — Tocmai asta încerc să aflu. Dar prostii, prostii cât roata carului, nu am spus și nici n-am făcut vreodată..., mi se pare... Liduvina tăcu, iar Augusto își zise: „Oi fi cu adevărat îndrăgostit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
domnule, m-a trezit la viață, la adevărata viață și, indiferent a cui ar urma să fie, eu îi datorez recunoștință veșnică. Și acum, la revedere! Și plecă solemn. Dar nici nu plecase bine, și doña Ermelinda strigă: — Fetițo! XII — Domnișorule - intră a doua zi Liduvina să-i spună lui Augusto -, a venit călcătoreasa. — Călcătoreasa? A, da, să poftească! Fata intră aducând coșul cu rufăria lui Augusto. Se priviră unul pe altul și ea, săraca, simți că-i năvălea sângele-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
aducând coșul cu rufăria lui Augusto. Se priviră unul pe altul și ea, săraca, simți că-i năvălea sângele-n obraji, cum niciodată nu i se mai întâmplase în casa aceea unde intrase de-atâtea ori. Înainte vreme, părea că domnișorul nici n-o vedea, ceea ce pe ea, care credea că se cunoaște, o neliniștise și chiar o mâhnise. Să nu-i acorde nicio privire! Să nu o privească așa cum o priveau alți bărbați! Să nu o devoreze din ochi sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
o devoreze din ochi sau, mai bine zis, să nu-i lingă cu privirea ochii, și gura, și fața toată! — Ce-i cu tine, Rosario, parcă așa te cheamă, nu? — Da, așa mă cheamă. — Și ce-i cu tine? De ce, domnișorule Augusto? — Nu te-am văzut niciodată înroșindu-te așa. Și în plus pari altfel. — Păi dumneavoastră îmi păreți altfel... — Se poate..., se poate... Dar ia vino, apropie-te. — Zău, lăsați glumele și să ne vedem de treabă! — Glume? Păi tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
crezi că e glumă? - îi spuse el cu glasul cel mai serios -. Apropie-te, să te văd bine. — Da’ ce, altădată nu m-ați văzut? — Da, dar pân-acum nu-mi dădusem seama că ești atât de frumușică... — Ei, ei, domnișorule, lăsați glumele... - și-i ardeau obrajii. Și-acum, cu îmbujorările astea, aidoma soarelui... — Zău... — Vino-ncoace, hai. Ți-oi fi zicând că domnișorul Augusto a înnebunit, nu-i așa? Ei bine, nu, nici vorbă, nu! Adevărul e că așa a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ați văzut? — Da, dar pân-acum nu-mi dădusem seama că ești atât de frumușică... — Ei, ei, domnișorule, lăsați glumele... - și-i ardeau obrajii. Și-acum, cu îmbujorările astea, aidoma soarelui... — Zău... — Vino-ncoace, hai. Ți-oi fi zicând că domnișorul Augusto a înnebunit, nu-i așa? Ei bine, nu, nici vorbă, nu! Adevărul e că așa a fost până acum sau, mai bine zis, pân-acum a fost prost, prost de-a binelea, pierdut în ceață, orb... Abia de foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
și ochii i se aburiră de lacrimi. Bietul don Augusto! — Da, tu ai spus-o, Rosario, tu ai spus-o! Bietul don Augusto! Ia stai însă, Rosario, taie-l pe don și zi: Bietul Augusto! Hai, zi: Bietul Augusto! — Dar, domnișorule... — Hai, zi: Bietul Augusto! — Dacă țineți neapărat... bietul Augusto! Augusto se așeză. — Vino-ncoace! - îi spuse. Ea se ridică împinsă parcă de un resort, ca sub hipnoză, sugestionată, cu respirația gâfâită. El o luă în brațe, o așeză pe genunchii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
În clipa aceea ușa se deschise, apăru Liduvina și, exclamând „ah!“, o închise la loc. Augusto se tulbură mult mai mult decât Rosario, care, ridicându-se iute în picioare, își netezi părul, se scutură și, cu glas întretăiat, zise: — Bine, domnișorule, facem socoteala? — Da, ai dreptate. Dar ai să te-ntorci, nu-i așa, ai să te-ntorci? — Da, am să mă-ntorc. Și mă ierți pentru toate? Mă ierți? — Să vă iert... pentru ce? — Pentru astea, pentru toate astea... A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
nu-i așa, ai să te-ntorci? — Da, am să mă-ntorc. Și mă ierți pentru toate? Mă ierți? — Să vă iert... pentru ce? — Pentru astea, pentru toate astea... A fost o nebunie. Mă ierți? N-am nimic de iertat, domnișorule. Și ce trebuie să faceți e să nu vă mai gândiți la femeia aia. — Dar tu ai să te gândești la mine? — Gata, trebuie să plec. Făcură socotelile și Rosario plecă. Și nici nu plecă bine, că intră Liduvina: Păi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
faceți e să nu vă mai gândiți la femeia aia. — Dar tu ai să te gândești la mine? — Gata, trebuie să plec. Făcură socotelile și Rosario plecă. Și nici nu plecă bine, că intră Liduvina: Păi nu mă-ntrebați ieri, domnișorule, după ce se cunoaște dacă un bărbat este sau nu îndrăgostit? — Așa e. — Și v-am spus că după cum face sau spune prostii. Ei bine: acum vă pot asigura că sunteți îndrăgostit. — Dar de cine? De Rosario? — De Rosario?... Aș! De

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Ei! Dumneavoastră ați vorbit și-ați făcut cu asta ce n-ați putut vorbi și face cu ailaltă. — Dar tu crezi...? — Nu, nu, dacă presupun că n-ați trecut la altele și mai și; dar... — Liduvina! Liduvina! — Cum vreți dumneavoastră, domnișorule. Bietul de el se duse la culcare cu capul în flăcări. Și când se întinse în patul la picioarele căruia dormea Orfeu, își zise: „Vai, Orfeule, Orfeule, cum să dormi singur, singur, singur, să dormi un singur somn! Visul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
înceta să ne viseze? Vai, Eugenia mea! Eugenia mea! Și Rosario a mea!“ — Salut, Orfeule! Orfeu îi ieșise în întâmpinare, sărea, dădea să i se cațere pe picioare. Îl luă în brațe, și cățelușul începu să-l lingă pe mână. — Domnișorule - îi spuse Liduvina -, vă așteaptă Rosario cu lenjeria călcată. — Și de ce n-ai făcut tu socotelile cu ea? — Știu eu... I-am spus că domnișorul n-are cum să mai întârzie, că dacă vrea să v-aștepte... Da’ puteai să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
cațere pe picioare. Îl luă în brațe, și cățelușul începu să-l lingă pe mână. — Domnișorule - îi spuse Liduvina -, vă așteaptă Rosario cu lenjeria călcată. — Și de ce n-ai făcut tu socotelile cu ea? — Știu eu... I-am spus că domnișorul n-are cum să mai întârzie, că dacă vrea să v-aștepte... Da’ puteai să-i faci tu socoteala ca-n alte dăți... — Da, dar..., în fine, mă-nțelegeți... — Liduvina! Liduvina! — E mai bine să faceți dumneavoastră socotelile cu ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
când o să fiți mai liniștit. Și când nu... — Destul, te-nțeleg. Și se despărțiră. Și Augusto, rămas singur, își spunea: „Între una și alta, o s-ajung nebun de legat... Ce mai, eu nu mai sunt eu...“ — Mi se pare că domnișorul ar trebui să se ocupe de politică sau de ceva asemănător - îi spuse Liduvina, în vreme ce-i servea masa -; asta v-ar mai abate gândurile. Și cum de ți-a dat asta prin cap, femeia lui Dumnezeu? — Pentru că-i mai bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Când ai bani mulți, totul e posibil! — Și dacă ele află? — Nu le pasă lor de asta. Păi cum să nu-i pese, omule, unei femei că alta îi răpește o parte din afecțiunea soțului? — Se mulțumește cu partea ei, domnișorule, dacă nu-i pui rație la banii de buzunar. Ce-o supără pe o femeie e când bărbatu-său îi pune rație la mâncat, la-mbrăcat și la altele de soiul ăsta, la lux; dar dac-o lasă să cheltuiască după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-său îi pune rație la mâncat, la-mbrăcat și la altele de soiul ăsta, la lux; dar dac-o lasă să cheltuiască după pofta inimii... Totuși, dacă are și copii cu el... — Dacă are copii, ce? — Adevărata gelozie de la copii vine, domnișorule. Adevărul e că o mamă nu suportă altă mamă sau ca altă femeie să devină mamă; o mamă nu permite să iei de la gura copiilor ei pentru alți copii sau pentru altă femeie. Dacă însă n-are copii și nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
e geloasă pe aia care te costă, dar dacă, pe lângă faptul că nu te costă nimic, vede că-i mai și rentează..., dacă-i aduci uneia banii scoși de la alta, atunci... — Atunci ce? — Toate merg după pofta inimii. Credeți-mă, domnișorule, nu există Othelle... — Nici Desdemoni. — Se prea poate...! — Ia te uită ce spui... Fapt e că-nainte să mă-nsor cu Liduvina și să slujesc în casa domnișorului, am lucrat la multe case de granguri... Pe-acolo mi-am ascuțit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
de la alta, atunci... — Atunci ce? — Toate merg după pofta inimii. Credeți-mă, domnișorule, nu există Othelle... — Nici Desdemoni. — Se prea poate...! — Ia te uită ce spui... Fapt e că-nainte să mă-nsor cu Liduvina și să slujesc în casa domnișorului, am lucrat la multe case de granguri... Pe-acolo mi-am ascuțit dinții... — Și la cei din clasa voastră? — În clasa noastră? Eh! Noi nu ne permitem anumite luxuri... — Și ce numești tu luxuri? — Lucrurile pe care le vezi la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
teatru și le citești în romane... — Dar bine, omule, puține crime dintre cele numite pasionale, din gelozie, nu au loc în clasa voastră...! — Eh! Din cauză că... derbedeii ăia se duc la teatru și citesc romane, altminteri... — Altminteri, ce? — Tuturora ne place, domnișorule, să jucăm câte un rol, și nimeni nu e cine e, ci e cel pe care-l fac ceilalți să fie. — Ești filozof... — Așa-mi zicea și fostul meu stăpân. Eu sunt însă de acord cu ce v-a spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]