433 matches
-
care să se poată sprijini literatura emigrației. Tânjeau după un caz, cu setea cu care un narcoman Întemnițat tânjește după paradisul lui iubit. Invidiau destul de patetici grupurile catolice pariziene pentru subtilitățile picante care lipseau În mod evident misticismului rus. Zbuciumul dostoievskian nu putea concura cu gândirea neotomistă; dar nu erau alte căi? Se descoperise că aspirația spre un sistem de credință, oscilația aceea constantă la periferia unei religii recunoscute, constituia o sursă de satisfacție specială În sine. Abia mult mai târziu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pariziene - detest Îmbulzeala, chelnerii agitați, boemii, cocktailurile cu vermut, zakuski, spectacolele de bar și așa mai departe. Îmi place să mănânc și să beau lungit (de preferință pe o canapea) și În liniște. Nici discuțiile de suflet, destăinuirile În manieră dostoievskiană nu sunt genul meu. Bunin, un bătrân domn vioi, cu un vocabular bogat și deocheat, a fost nedumerit de lipsa mea de reacție la servirea ieruncii de care mă săturasem În copilărie și exasperat de refuzul meu de a discuta
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
unii altora o dragoste cât de mică. Vom fi orânduiți acolo tot pe „colective”, dar nu de muncă, ca în „raiul” socialist, ci de iubire. Munca noastră aceasta va și fi: să ne iubim cu o nesfârșită iubire. * Cel mai dostoievskian personaj din Evanghelii mi se pare a fi tâlharul cel bun, a cărui complexitate rezultă chiar din oximoronul prin care l-am definit. Cei doi tâlhari răstigniți împreună cu Iisus prind glas numai în una din cele patru Evanghelii, cea după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
execuție colectivă, de fapt, cum au fost atâtea în timpul războiului civil, care deja se declanșase în Rusia - n. trad.), iar sângele victimelor stropise bustul lui Dostoievski aflat pe o consolă” (s.n. V.Cr.). Cumplită - și cumplit de ironică - confirmare a profețiilor dostoievskiene! Bustul autorului Demonilor stropit de sângele victimelor urmașilor acelor „demoni”... * Din prozele mele nescrise. „Cu toate că de 33 de zile și nopți ploaia nu se oprise nici măcar pentru o clipă, dictatorul refuza să abdice...” Aceasta ar fi trebuit să fie fraza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
combat prejudecata reducerii lui Dostoievski la Stavroghin, Kirillov, Raskolnikov și la alți câțiva «mari» acordând atenție fiecărui personaj, oricât de neînsemnat în aparență. Cred că în bună măsură am reușit în această tentativă de reabilitare a «umiliților și obidiților» operei dostoievskiene, încât aș putea propune cititorului o lectură a Dicționarului «pe firul personajelor mici». O lectură, îndrăznesc să sper, nedezamăgitoare (dacă e adevărat că nu numai tigrul sau șarpele poate fascina, ci și licuriciul), care l-ar conduce, de exemplu, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
acum, în 1996, descopăr, nu fără uimire, că sunt de stânga până și în raport cu personajele literare (cele ale romancierului rus în cazul de față)! Elitei protagoniștilor eu îi opun cumva - prin acea „tentativă de reabilitare a «umiliților și obidiților» operei dostoievskiene” - mulțimea personajelor mici, aparent insignifiante. * Printre subiectivități tăioase, exacerbate de libertatea de exprimare, propria-mi (cum altfel) subiectivitate; mai temperată totuși de posibilitatea pe care o am de a privi din mai multe puncte de vedere deodată. * Romanul genial. Romanul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de raportat la Caragiale, care mi-au fost sugerate de lectura a două cărți - de una, în principal - ale lui Mihail Bahtin, în special Poetica lui Dostoievski. M-a uimit câtă afinitate și chiar suprapunere se poate face între structurile dostoievskiene și cele caragialești și între elementele care compun aceste scheme, între ceea ce numește Bahtin socratismul și piața publică. Că este Caragiale un element socratic, asta e clar. Adică este tipul acesta al spiritului care interpelează pe trecător și-l pune
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
împingea lucrurile până la stări paroxistice și asta ținea de esența lirismului, acest paroxistic, lirism pe care, cum știți, Lovinescu îl blama în arta care ar fi obiectivă, în proza obiectivă. Or, stările astea paroxistice la Caragiale sunt de esența paroxismelor dostoievskiene. Cu alte condiționări, la cheie, bineînțeles. Dar această intensitate extraordinară este corelată cu pregătirea surprizei. Apariția lui Cațavencu este apariția măștii în spatele căreia nu este nimic - este neantul, este zero, este nimicul. Și acest nimic, dacă nu ar fi atât
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Ardeleanu. E vorba de un diplomat căzut în mizerie și alcoolism din cauza unui scandal. Fata lui, Agata, după multe dezamăgiri, se căsătorește cu un simplu cizmar. Degradarea lui Sălceanu, în care mai licăresc semne de nobleță umană, e de sursă dostoievskiană, după cum virtutea proletară e din psihologia eroilor lui Gorki. Îndeobște literatura lui Carol Ardeleanu se caracterizează prin simpatie pentru umili, prin bizarerie epică dusă până la fantomatic și grotesc și printr-un realism exterior. Autorul "studiază" mediile la fața locului, minele
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
teatru): "Una din calitățile ei e că nu seamănă cu nimic scris și tipărit la noi și că se deosebește de biblioteca toată ca o majolică... E un model de stil" (T. Arghezi). VICTOR PAPILIAN Dintre toate scrierile freudistului și dostoievskianului Victor Papilian, În credința celor șapte sfeșnice e cea mai interesantă. Eroul este Maxim, servitor și șef al sectei mileniștilor, mistic sincer și haotic, actor excelent pentru mulțime, ființă devotată și totdeodată ipocrită, neprihănită și criminală. Unele scene sunt de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și prin parodierea acestei formule. La Hortensia Papadat-Bengescu, căreia îi comentează romanele Rădăcini și Logodnicul, remarcă ascuțimea analitică, sondarea zonelor obscure ale sufletului, preocuparea constantă pentru deviațiile naturii omenești. Despre Gib I. Mihăescu afirmă că e un romancier de școală dostoievskiană și îl compară, în alt plan, pe protagonistul din Donna Alba cu Julien Sorel, personajul lui Stendhal. Pe critic îl încântă „poezia de foșnete și mătăsuri” a romanului Adela de G. Ibrăileanu, în care identifică o disimulare romantică, și remarcă
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
zbura... pentru nevoile casei! Îmi pare rău că nici anul acesta n-am putut vizita Fălticeniul (...). Ciuntu a fost la familie, dar tocmai s-a Îmbolnăvit acolo, (...) Încât n-a putut vizita nimic. M-a rugat să vă Smerdiakov, eroul dostoievskian. La Muzeul din Suceava, unde am fost Încadrat, o atmosferă stranie, un amestec de oameni harnici și mai puțin..., care-și cunoșteau bine interesele personale, țineau la ei Înșiși și nu pregetau să intimideze pe alții. Prin tăcere, muncă acerbă
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
bani și atît de nefericit În fond - personajul negativ prin excelență al satirei franceze contemporane; un funcționar Într-o mare companie comercială. De partea cealaltă, Textot Texel, așadar, acest avatar mult mai eficace În plan diegetic al strălucitului său strămoș dostoievskian Ivan Karamazov (misterul nu persistă, nici nu se avîntă prea mult, tragedia e nerăbdătoare să se petreacă). Primul așteaptă un avion care Întîrzie. El e victima. Cel de-al doilea, un adevărat monstru - urît, antipatic, ranchiunos dar lucid, ca Epiphane
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
țarului, sugerînd o intimitate cu suveranul și pretinzînd că are o trenă de... treizeci și cinci de mii de civili aflați în căutarea lui! Demonia lui Hlestakov constă în nelimitarea reprezentării eului său bicisnic, care poate fi gîndit în parametrii uzurpării metafizice, dostoievskiene: Unde ar fi ajuns dacă nu ar fi alunecat? Se întreabă Merejkovski. S-ar fi autointitulat, ca orice uzurpator, monarh? Sau poate că, în zilele noastre, nu s-ar fi mulțumit nici cu numele imperial, nici cu un alt nume
Un Gogol dezideologizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16608_a_17933]
-
tip G. Bogdan-Duică, foarte atent cu circulația acelor structuri, teme și motive în culturile din această parte de lume. Iată chiar prima pagină a cărții, unde autoarea își dezvăluie proiectul cît se poate de explicit: „Putem să declarăm răspicat: «romanul dostoievskian» nu există în realitate. Nu sînt dostoievskiene, în pofida paralelismelor certe, în pofida similitudinilor depistate, nici romanele lui Gide, nici cele ale lui Bernanos sau Papini. Există însă romanul postdostoievskian, roman creat de acei scriitori ai secolului al XX-lea care, chinuiți
Dostoievski și scriitorii români by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13125_a_14450]
-
acelor structuri, teme și motive în culturile din această parte de lume. Iată chiar prima pagină a cărții, unde autoarea își dezvăluie proiectul cît se poate de explicit: „Putem să declarăm răspicat: «romanul dostoievskian» nu există în realitate. Nu sînt dostoievskiene, în pofida paralelismelor certe, în pofida similitudinilor depistate, nici romanele lui Gide, nici cele ale lui Bernanos sau Papini. Există însă romanul postdostoievskian, roman creat de acei scriitori ai secolului al XX-lea care, chinuiți de «problemele blestemate» ale condiției umane, au
Dostoievski și scriitorii români by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13125_a_14450]
-
al XX-lea care, chinuiți de «problemele blestemate» ale condiției umane, au căutat - și au știut - să le prindă în creații de înaltă artisticitate ș...ț Cîteva pagini mai departe, Elena Loghinovski restrînge încă mai mult sfera semantică a cuvîntului „dostoievskian”, folosit, adesea, impropriu: în fapt, autoarea are în vedere două modele românești („romanul în care filiația dostoievskiană marchează, într-un fel sau altul, unele dintre elementele fundamentale ale artei scriitorului și acela în care apare «umbra» lui Dostoievski”), pe care
Dostoievski și scriitorii români by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13125_a_14450]
-
le prindă în creații de înaltă artisticitate ș...ț Cîteva pagini mai departe, Elena Loghinovski restrînge încă mai mult sfera semantică a cuvîntului „dostoievskian”, folosit, adesea, impropriu: în fapt, autoarea are în vedere două modele românești („romanul în care filiația dostoievskiană marchează, într-un fel sau altul, unele dintre elementele fundamentale ale artei scriitorului și acela în care apare «umbra» lui Dostoievski”), pe care le identifică și analizează în opera lui Liviu Rebreanu (Ciuleandra), Gib. I. Mihăilescu (Rusoaica) și Marin Preda
Dostoievski și scriitorii români by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13125_a_14450]
-
lui Dostoievski”), pe care le identifică și analizează în opera lui Liviu Rebreanu (Ciuleandra), Gib. I. Mihăilescu (Rusoaica) și Marin Preda (Cel mai iubit dintre pămînteni); îi adaugă, pomenindu-i numai, pe Nicolae Breban și Alexandru Ecovoiu, deși despre influențe dostoievskiene se poate vorbi și în cazul unor cărți de Augustin Buzura, George Bălăiță, Constantin Țoiu, Paul Georgescu, Alexandru Ivasiuc, Mircea Ciobanu, Romulus Guga; poate încă și alți prozatori contemporani. Elena Loghinovski epuizează bibliografia critică a domeniului circumscris, din epocă și
Dostoievski și scriitorii români by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13125_a_14450]
-
vremii, pînă la exegezele mai recente; altfel, comparatismul autoarei își asumă naratologia și critica arhetipală, într-un demers care acoperă mai bine de o sută de ani, cîți vor fi trecut de la prima traducere în limba română a unui text dostoievskian: în 1885, apărea în foileton, în ziarul „Românul”, romanul Umiliți și obidiți. Elena Loghinovski studiază, în cazul lui Liviu Rebreanu, filiațiile cu literatura rusă (Gorki, Tolstoi, Cehov, Leonid Andreev), marcînd în raportul cu Dostoievski afinități de program estetic: „Astfel, atunci
Dostoievski și scriitorii români by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13125_a_14450]
-
care constă în apropierea de misterul eternității, în pătrunderea în absolut și în dezvăluirea tainei, în sfîrșit, în plăsmuirea, alături de lumea reală, a unei alte lumi «care adaugă ceva, care prelungește creațiunea», nu poți să nu-ți amintești de teoria dostoievskiană a «realismului autentic», construită pe intuirea și recrearea de către scriitor a unei «alte lumi», «cu totul necunoscute», cu ajutorul fantasticului care este «mai real decît realitatea însăși»”. Dincolo de aceste apropieri, fără a exagera nimic, dimpotrivă, amendînd sever pe cei care descopereau
Dostoievski și scriitorii români by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13125_a_14450]
-
a-și literaturiza viața, funcția portretului feminin, prezența elementelor de legendă și mit, poziția existențială a eroilor (prin raportare la celebra propoziție „totul este permis”). Nu e vorba, însă, de a fixa sursele cutărei teme din Rusoaica în cutare roman dostoievskian; Elena Loghinovski este interesată de circulația acestor teme, de ceea ce ea numește „specificitatea artistică” a prozatorului român, propunînd un tip de abordare dintre cele mai interesante și o ideea valoroasă: „protagonistul romanului Rusoaica, spune Elena Loghinovski, devine convergent nu atît
Dostoievski și scriitorii români by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13125_a_14450]
-
livrescului, care a făcut să curgă multă cerneală) și Convorbiri cu Marin Preda de Florin Mugur. „În România, Preda este, fără îndoială, scriitorul care a manifestat cea mai mare atenție față de problematica și specificul artistic al operei lui Dostoievski.” Problematica „dostoievskiană”, spune Elena Loghinovski, de fapt, problematica unui roman al condiției umane, pe care o fixează Cel mai iubit dintre pămînteni; autoarea vorbește de „chei dostoievskiene”, despre asemănările de concepție a personajului feminin, despre tema comunicării și alteritate, laitmotivul crimei, revolta
Dostoievski și scriitorii români by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13125_a_14450]
-
manifestat cea mai mare atenție față de problematica și specificul artistic al operei lui Dostoievski.” Problematica „dostoievskiană”, spune Elena Loghinovski, de fapt, problematica unui roman al condiției umane, pe care o fixează Cel mai iubit dintre pămînteni; autoarea vorbește de „chei dostoievskiene”, despre asemănările de concepție a personajului feminin, despre tema comunicării și alteritate, laitmotivul crimei, revolta împotriva moralei, vina personală, revelarea foțelor malefice - „adierea altor lumi”, cum le spunea prozatorul rus. Nu doar asemănări, însă, pentru că, iată, Elena Loghinovski descoperă „paralele
Dostoievski și scriitorii români by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13125_a_14450]
-
că e însurat cu o profesoară de geografie ale cărei apucături nu se pot numi chiar ortodoxe?), o coafeza tânără și frumoasă care se mărită - pentru bani - cu simpaticul colonel amintit mai devreme et alții. Oscilând între românul de idei dostoievskian (aducând întrucâtva și cu românele lui Camil Petrescu sau cu Huliganii lui Mircea Eliade) și realismul de factură balzaciana, cartea lui Paul Eugen Banciu se frânge tocmai la nivelul personajelor, al căror discurs pare, în multe rânduri, inadecvat condiției lor
Romanul arivistului post-decembrist by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/18137_a_19462]