542 matches
-
un piedestal al perfecțiunii morale și al frumuseții absolute: „Cea mai frumoasă și mai bună,/ Desăvârșirilor cunună”668. Pierderea acestei minuni, prin moartea care răpește femeia iubită, duce la tânguirea neconsolată și tragică a îndoliatului cavaler, ce se simte, după edenica existență alături de Dalba, lipsit de orice reper, de orice sprijin, nu mai poate da un sens propriei existențe. Donna angelicata care era Dalba dispare și odată cu plecarea ei se pierde un echilibru, o stare de grație, se stinge reveria iubirii
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
pentru idealul cavaleresc, și nicio femeie reală nu ar fi putut juca acest rol.”745 Apariția ei are asupra tinerilor aflați în închisoare un impact deosebit de puternic, ei o percep ca pe o creatură ce nu aparține terestrului prin frumusețea edenică, se luptă pentru ea, devin rivali, mitul cavaleresc fiind transpus, anacronic, în epoca antică. Singura intervenție reală în cadrul textului a personajului feminin, prin care își dezvăluie un minim de personalitate, este în momentul când se închină zeiței Diana, pledând în
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
două personaje principale ale poemului sunt diferite, dar cel al Cresidei pare mult mai tragic. Troil se înalță, însă ea decade. După cum o descrie naratorul, personajul feminin cunoaște o mișcare descendentă dintru început, când o percepem ca pe o creatură edenică, pentru ca în finalul portretizării să îi fie revelate și slăbiciunile: „Cât despre-a ei privire prea-senină,/ Cei ce-au văzut-o scriu cu-adevărat/ 979 George Lyman Kittredge, Troilus, p. 115. 980 Ibidem, pp. 118-119. (trad. n.) 981 „Astfel, de la
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
rupt de calendarul oamenilor, precum era despărțit de ei prin ape, și constrâns să trăiască pe-o insulă de timp ca pe-o insulă-n spațiu". Totuși, insula pe care Robinson o numește, simbolic, Speranza nu mai este un spațiu edenic, ci unul periculos, care se cere cu rapiditate organizat. G. Genette remarca modul în care Tournier dorește să provoace transformarea tematică (rezultată abia la final, o dată cu deznodământul) printr-un fenomen de transvocalizare. Schimbarea perspectivei asupra narațiunii (trecerea de la narațiunea autodiegetică
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sau religios, înfruntă singur și neînarmat încercările vieții. Înțelepciunea iluzieitc " Înțelepciunea iluziei" Această ofertă crescândă de fericire constituie oare o nouă teroare? Nu cumva există și o altă față a medaliei? Cum să nu vezi că această avalanșă de propuneri edenice are ca efect și inocularea unor rațiuni de a spera într-o îmbunătățire a sorții noastre? Poate că ar însemna să cultivăm prea mult arta paradoxului afirmând: „Un om fericit e acela care nu mai speră nimic”10. Desigur, odată cu
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
place, pădurea Ardenilor e locul unde vine să vâneze ducele surghiunit, împreună cu câțiva nobili credincioși. Milosul duce e înduioșat de soarta animalelor rănite; vânătoarea nu înseamnă pentru el un act de cruzime, iar pădurea este aici nu numai un spațiu edenic (așa cum ni-l amintesc cântecele lui Amiens și ale celorlalți însoțitori ai ducelui), ci și un refugiu, departe de ambițiile deșarte ale lumii și de curtenii lui Frederic uzurpatorul, un spațiu-limită izolat, unde poate fi deseori întâlnit „nebunul în straie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a speciei și de conservare a stirpei. Pentru el și înclinațiile sale schopenhaueriene, sentimentul purificat de instinct atinge absolutul doar sub raza neprihănită a primordiilor. Este cheia esteticii romantice, a expansiunii cosmice și a delirului uranic, a retragerii în insula edenică a voluptății și mistuirii (cupio dissolvi). Scrisă la doar 19 ani, nuvela Avatarii faraonului Tlà, tradusă de Mariana Câmpean prin Le trasmigrazioni del Farone Tlà, aduce în scenă cam toate rețetele epicii postmoderne, începând cu metamorfozele și transformismul personajului, și
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
un trup, voi munților"); 18. Misterul lui "homo ludens" - divinitatea este eliberată prin joc, într-un elan cosmic de sacralizare, de spiritualizare; 19. Extazul contrastele se dizolvă în extaz: nocturn/ diurn; sacru/ profan; 20. Panismul o stare de toropeală, oarbă, edenică, expresie a beatitudinii cosmice, inspirată din cultul lui Pan (zeitate a naturii amorțite); contopire totală cu sevele pământului; 21. "Tristețea metafizică" provocată de dispariția timpului paradisiac, instaurând un ritual al spaimei: "Mamă, nimicul marele !/ Spaima de marele îmi cutremură noapte
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
nebunia, lumini siderale, somnia (cufundare în inerția vegetală), visul. În creația sa, Eminescu a valorificat mai multe teme și motive tipic romantice: geneza, visul, stingerea, iubirea, borealismul, neptunismul, dar și serafismul (starea de grație a spiritului eminescian), sublimarea naturii, viziunile edenice, religia sexuală, somnolența estatică. În Tehnica interioară judecă în special poeziile antume, iar în Tehnica exterioară analizează versul sub aspect formal. ROMANELE LUI G. CĂLINESCU Romanul Cartea nunții e un roman liric, la modul grec, luând ca model Daphnis și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
spiritualizează, se dedublează, lăsând în locul ei umbra. Acum, iubirea este dependentă de geniu și de creație și se manifestă intens în călătoria fantastică de pe lună, călătorie care "nu fusă decât o sărutare lungă". Dan, erou demiurgic, a creat un peisaj edenic pe lună, unde se întrepătrund toate regnurile: cireșii "cu omătul trandafiriu", florile "cântau în aer cu frunze" ș.a. Constelațiile care se reflectă în ape sugerează o suprarealitate, un univers fantastic, în consonanță cu starea sufletească a eroilor. Intrând în armonia
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
una trecătoare. Tot în vis, călugărul face o călătorie cosmică împreună cu Maria și comentariul sugerează ideea că iubirea e singura cale spre cunoaștere. În timpul călătoriei, timpul se dilată (ora devine veac și clipele decenii), îndrăgostiții sunt cuprinși de o fericire edenică, până la o "poartă închisă". Dar visul este tulburat de un triunghi sacru, având în centru "un ochi de foc" și deasupra un proverb arab. Călugărul nu reușește să atingă absolutul. Stăpânit de gândul profanator că ar putea să se substituie
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
îl situează pe Creangă alături de Rabelais, incluzându-l în paradigma marilor inițiați în gurmanderie, eroi de ospețe abundente, devoratori nu numai de mâncăruri grele, ci și de vocabule conviviale, sympozionale, cărnoase, gustoase, mirosind a primitivitate și arome ascunse din grădina edenică a deliciilor. Istoria europeană a râsului începe cu Rabelais, pentru care așa cum remarcă undeva Milan Kundera "veselia și comicul erau unul și același lucru. În secolul al XVIII-lea, umorul lui Sterne și al lui Diderot sunt o amintire tandră
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
își autodenunță criza și intențiile asasine, izbucnind în plâns. Ruptura este inevitabilă. Frumoasa alemanică Iulia i se arată lui Gabriel în toată splendoarea tinereții și anatomiei sale pe plaja mediteraneană de la Hammamet. Eroul nostru este fericit să trăiască clipele unice (edenice, nu-i așa?) ale unei relații amoroase la care nu mai spera, dată fiind vocația lui de libertin, fustangiu și amant "tehnologic". Sosind la Paris, atletica Iulia va fi în ochii lui Gabriel un simbol al Elveției prin toate cele
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
pledează pentru măreția dramatică a sufletului modern, a omului crucificat de propriile dileme ontologice, între neîncredere, luciditate și libertate. Iubirea, în numele căreia se sinucide personajul Elvira, fiica Oaspetelui de Piatră, rămâne o făgăduință, căutare a Graalului sau amintire indelebilă a obârșiei edenice a ființei umane. Extraordinare pagini poematice scrie Torrente Ballester despre decăderea omului adamic, sub ispitirea și orgoliul Evei, acest feminin avatar biblic al ispitorului Don Juan. Cupluri și triunghiuri adulterine Interesat în cel mai înalt grad de tehnica narațiunii prin
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
purității originare, mai exact: foarte multe texte se articulează pe tentativa de recuperare a unui timp adamic de către un actant feminin care își stimulează abilitatea de a retrăi, la nesfârșit, cu o memorie senzorială cât se poate de trează, povestea edenică. Apelul la o memorie mitologică fără greș, care permite asociații și justificări îndrăznețe, este, de altfel, cât se poate de evident în Altarul de pelin. Poezia Rafilei Radu păstrează urme ale binecunoscutelor evenimente arhetipale: gestica prozaică este bunăoară asociată gestualității
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și un ocean de poezie, Institutul European, Iași, 2007; Mexicul tărâmul de basm al poeziei, Editura Cronica, Iași, 2008, note de călătorie ediția a doua revăzută și adăugită. Cărți de proză scurtă și romane: 11 fante, zi-i despre dialogul edenic, Editura Știința, Chișinău, 1999; Pelerinul de Cenușă, Editura Cronica, Iași/ Editura Știința, Chișinău, 2000; Conspirația vagabonzilor, Editura Cronica, Iași, 2001; Crematoriul de suflete, Editura Cronica, Iasi, 2003; Cantina cu cearcăne, Editura Cronica, Iași, 2003; Suflete cu ieșire la mare, Editura
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vieții acestuia". c). Eul. 2.3. Mitul Eternei Reîntoarceri Prezentul studiu nu este interesat de miturile literare (sau de miteme) pe care le-am putea identifica în pagini eminesciene. Nici măcar miturile nu fac obiectul analizei noastre, deși vom întâlni cuplul edenic și propuneri literare de soluționare a problemei timp pământesc vs. timp paradisiac (Cezara). Ne-am oprit la Mitul Eternei Reîntoarceri, cu cele 4 Principii de funcționare (M. Eliade) pe care să le verificăm pentru Intertextualitate în aceste pagini, iar mai
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
mică dificultate. Termenul hipertext are dublu înțeles, acoperind și pattern-ul și variantele lui. Va trebui evitată confuzia conceptuală, prin termeni diferiți. Prima ecuație din sistemul simbolizării lumii sacre, analogia, este verificată în paginile prozei eminesciene. Mai mult, reeditarea condiției edenice apare ca un segment intratextual. Circumscrisă principiului în discuție, "reprezentarea unei vieți perfecte, paradisiace, se concretizează prin intermediul imaginii unei insule prea-fericite, a cărei repetiție analogică dă naștere grădinilor sacre, în mijlocul cărora templul este situat pe un ostrov înconjurat de un
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
teluric. După ce Dan-Dionis accede la Paradisul selenar, frământării disimulate în obscuritatea interioarelor, în nevoia de refugiu, în desenul cabalistic al păienjenișului și al hieroglifelor îi ia locul paradigma ordinii liniștite și limpezi din proximitatea domei lui Dumnezeu. De la nivelul dimensiunii edenice unde protagonistul își satisface nostalgia după entropia-zero, se deslușește fără dificultate spectrul de conotații al seriei intaratextuale a cromaticii.Vom urmări desenul constelației intratextuale (S5) care unește seria intratextuală a lui înalt/adânc (alta,-um,-us) cu seria intratextuală a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
înalt. Prezența în proza antumă Subscriem raportului antitetic pe care Ioana Em Petrescu îl stabilește între culorile roșu și albastru. Cu anumite precizări, care își propun să îmbogățească spectrul de nuanțe ale culorii lui alta,-um,-us. Albastru descrie seninul edenic. El liniștește, dar nu este vorba despre cronoterapie: albastrul face sintagmă antonimică păienjenișului, eventual concentrat într-un punct roș. De fapt, termenii antitezei sunt dezordine-ordine (reinstaurată). Din momentul căderii din Rai a lui Adam și a Evei, entropia a tot
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Maria (niciodată nu voi înțelege cum se împacă ipostaza monahală cu simțămintele și manifestările față de Maria...călugării lui Eminescu au nevoie de rasa neagră pentru a accede la sacru, dar și de iubirea Mariei/Cezarei pentru a ajunge aproape de condiția edenică) se explică prin valoarea entropiei, care tinde către zero, deci nimic nu tulbură apele din înălțimi: "...cu lacuri albastre (s.n.) și limpezi ca lacrima" (Eminescu: 2011, II, 49). Dintr-o perspectivă ce depășește spațiul teluric sau selenar-edenic, de o relevanță
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
1991, pp. 154-155). Varianta din ms. 2284, [Moartea Cezarei], ni se pare că nu ar confirma interpretarea, cel puțin nu în ceea ce o privește pe Cezara Euthanasius își construiește, într-adevăr, un mormânt sub ape. Iubita lui Ieronim, în sensul edenic, se îndreaptă către insulă și este prinsă în valuri, nu sălășluiește în ea. Poate, dacă nu ar fi ieșit din cercul paradisiac... Învinsă de talazuri, va ajunge în peșteră, fără suflare. Marea își revendică semnificațiile thanatice și i le ia
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
analizată în prezentul subcapitol descrie un fenomen de autogenerare prin care intratextul se desăvârșește, cu fiece reluare, motiv pentru care el ar putea fi surprins de o manieră specifică prin noțiunea autotext. Fără îndoială, nu arată la fel repetarea tabloului edenic în două texte diferite sau reiterarea acestui motiv în variante succesive ale aceluiași text; deosebirea este dictată de incongruența dintre ocurența și devenirea unui mit personal în opera eminesciană. În momentul în care sunt depășite granițele de gen, dar rămânem
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
meu, cu simpla îndatorire de-a însemna în ziarul tău tot ce ți se va petrece memorii pe care le voi citi și eu (Umbra mea Eminescu: 2011, II, 262). În varianta Umbra mea, eroul își propune să petreacă timpul edenic singur, undeva, la o distanță față de pământ suficient de (astronomic) mare, pentru a nu fi atins de ură. În cuprinsul acestui segment intratextual, accentul cade pe cronica petrecerii telurice a umbrei. În textul variantei, umbra este solicitată să noteze, în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
semnalează distanțarea față de magie sau religie 43. Hipertextul descrie adâncirea în mări cu "undoiete oglinzi", imagine prin care adâncirea se oglindește și devine înălțare. În hipotext nu se mai simte nevoia înălțării/adâncirii poate și pentru că protagoniștii au atins dimensiunea edenică. Numai în vis sunt descrise "ceruri cu oglinzi de argint și cu sale întinse" (oglindirea înălțării devine adâncire) pentru a căror accesare înălțarea este tacită (în Umbra mea nu regăsim niciun lexem din familia lexicală a lui "adânc" sau a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]