542 matches
-
pornit spre țara cuntunecate văi, La rîul crunt pe care nu-l treci decît o dată”. Ca în toate poemele pe teme familiare, modelul tradițional al legendei se alterează, iar Philippide modifică mitologia. Ce vrea el să arate aici? Că vîrsta edenică a trecut? Că nici măcar zeii și zeițele nu se pot sustrage morții? Finalul rămîne deschis, interpretabil, iar alegoria naiadei - învăluită în mister. Mitologia reîntîlnește astfel veșnica temă a poeziei lui Philippide, angoasa ontologică a ființei umane obsedate de finitudine - aceeași
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
proiectează viața emoțională și senzorială pe ecranul universal și, în reciprocitate, își asumă fenomenologia naturii precum o funcție a organismului propriu. Această balansare între exterior și interior, între subiectiv și obiectiv e un mecanism al originarului sui generis, al unui edenic păgîn: ,ba chiar trece printre nouri un cal negru țintat în frunte/ pentru versuri/ și trece și-un mînz alb încă neînțărcat pentru ochi și pentru surîs/ și trec și eu înhămat la ceruri în hamuri de piele de căprior
Lirism visceralizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11276_a_12601]
-
afectivă, ierarhiile fiind stabilite exclusiv în funcție de puterea sentimentelor. Dar de la acest punct încolo ochiul devine unul mult mai amplu, raza lui de acțiune depășind cu mult copilăria individuală pentru a se adînci iremediabil în copilăria umanității și a speciei, în timpul edenic căruia Eminescu îi asocia gîndirea în basme și comunicarea în/prin poezie. Dacă această primă sursă este una ingenuă, care ține de întoarcerea conștiinței la starea originară a lumii, la rădăcina ființei și a lucrurilor, la fundamentele existenței noastre imanente
Gabriela Melinescu, între joc și contemplație by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7349_a_8674]
-
aflat parcă sub asediu, terorizat de bandele din cartierele mărginașe. Iubirea celor doi nu poate sfîrși, potrivit viziunii mai generale a autorului, decît în eșec. Valérie moare sub ochii lui Michel, într-un atentat terorist musulman, undeva pe o insulă edenică a Orientului extrem (detaliu premonitoriu pe care, la nici un an de la apariția cărții, realitatea însăși avea să-l copieze la indigo, în atentatul din Bali!) O asemenea tramă poate părea cam subțire, și chiar este, dar cartea e salvată de
Michel Houellebecq - Platforma () [Corola-journal/Journalistic/13645_a_14970]
-
animalele constituie problema scenariului apocaliptic, de asta se ocupă Epoca de gheață (2002) al lui Chris Wedge, ci oamenii, sau mai existențialist spus, condiția umană, una evident păcătoasă și intratabilă. Iată încărcătura care ar putea compromite noul paradis zoologic, remake-ul edenic. În fond, aceasta este cu adevărat intriga „psihologică” a filmului, revelația asupra coruptibilei naturi umane pe care Noe o are, anticipând aserțiunea lui Thomas Hobbes, homo homini lupus. Și Dumnezeu are aceeași problemă, pe care înțelege să o rezolve cu ajutorul
Noe și noema by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2658_a_3983]
-
de o încîntătoare convenționalitate, anume creată pentru a ne amăgi cu posibilitatea anulării barierei dintre realitate și ficțiune: iubirea imposibilă dintre o actriță americană și un librar londonez prinde avînt abia după secvența nocturnă din parc - un soi de pajiște edenică și după depășirea inerentelor crize de incompatibilitate. Alături de fermecătorii Julia Roberts și Hugh Grant, Rhys Ifans - actor format la școala lui Shakespeare - și-a cîștigat și el simpatizanții săi. Dușmanul tău, tu însuți! Acest calambur aparține aceluiași Dumont, dar se
Doamne, nouă redă-ne... by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/17078_a_18403]
-
Paul Neagu, Ciprian Paleologu își așază un important segment al creației sale sub semnul unui anumit cartezianism. Ceea ce, îndeobște, pare pîndit de amorf și de infernala mașinărie a contorsiunii, primește, finalmente, promisiunea unei geometrii solare și a unei noi ordini edenice. Disputat în egală măsură de voluptățile dionisiace ale exprimării și de responsabilitățile înalte ale unui moralist lipsit de orice ipocrizie, Ciprian Paleologu este un artist singular și cu totul neobișnuit în peisajul nostru de astăzi. Unul care, deși este abia
Artistul de mîine și lumea de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15201_a_16526]
-
populară, adică de la acea situație unică a Banatului de a conserva însemnele aulice ale unui limbaj pierdut. Știi ce era cu acel limbaj, pentru că nu sînt mulți care înțeleg lucrurile astea, era un limbaj paradiziac, un limbaj al începuturilor noastre edenice, însemnele pure ale comunicării nemijlocite cu Dumnezeu. De aici firul strălucitor, acea disponibilitate de a capta în materie lumina ingenuă și necreată, de aici infinitele cîmpuri de aur în care nu se vede nimic din afară, în care nu se
O poveste despre lumen și lux by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11776_a_13101]
-
omul: „Omul s-a născut la masă sau, mă rog, în jurul mesei, acolo unde s-a născut și comensalitatea, convivialitatea. Animalul se hrănește, omul gătește: iată una dintre primele mari despărțiri ale Omului de Animal - și astfel de Natură. Omul edenic era vegetarian, simplu culegător - ne spune Cartea genezei; căzut în istorie, devine omnivor. Prima sa rețetă a venit odată cu focul, din care s-a născut «triunghiul culinar» reconstituit de Levi Strauss câteva mii de ani mai târziu și care consacră
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3849_a_5174]
-
vitalității bucuroase, dansante, într-un cadru de liturghie păgînă. E interesant de urmărit tranziția de la primitivitatea agonică, precum un simptom al ruinării răspunzînd în haos, la o primitivitate salutară, mărturie a unui Paradis sălbatic, înzestrat cu asprimi inaugurale. Crepusculul mitului edenic se preschimbă, grație acestei developări, într-o stare aurorală. Metamorfozele lumii fenomenale sînt angajate în sensul salvator al schimbării vitale, al fertilității inepuizabile: "Vîntul și iarba sfîșiindu-se,/ ca fiarele sălbatice se ling și se mușcă/ spulberîndu-se peste jnepeni și pietre
Un poet al Nordului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15172_a_16497]
-
care poetul însuși a luat naștere. Dar, reamintim, Miron Kiropol e un homo duplex. Paradigmele mitice de la care se reclamă nu mai pot avea, azi, decât o prezență mediată, cu o inevitabilă alură de restaurație. Uimirea inițială, inocența adamică, bucuria edenică se izbesc de criza unei conștiințe care corespunde condiției umane reale, a creaturii izgonite din Paradis, marcate de momentele de absență a divinității, echivalînd cu o absență de sine a ființei. Instabilității (dislocării) metafizice îi este proprie contradicția ca mod
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
marială formă îl străpunge, / Inebranlabilă limpezime. / Răsună același oratoriu / Al corpului, și viziunile un caier / De dorințe divinatorii / De la pămînt la macrocosm, fac din el și din aer" (Iată mă sting, sunt iubit...). Un astfel de elan vital de factură edenică dobîndește însă pulsații extrem de puternice, convulsii dionisiace, încît figura oraculară a lui Hölderlin, se întîlnește cu cea năvalnic instinctuală a lui Nietzsche: " Pe chipul metopei / Se așază viziune a ghimpilor ce mă înconjoară / În locul brațelor tale, vară / Deodată exil. Aș
Un avatar romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7125_a_8450]
-
desăvârșirea fetelor la ieșirea din adolescență înseamnă a-L lăuda cu prisosință cu ochii, cu inima, cu toate simțurile, pe Creatorul lor: Îl iubeai pe Dumnezeu în creația Lui cea mai admirabilă. Dar cum m-am învrednicit eu de fulgurația edenicei goliciuni a primei Eve, sau mai degrabă a Afroditei ori Amfitritei ieșind din spuma mării? Eram singur la Costinești, într-o vacanță prelungită pe care nu prea știam cum s-o umplu; prilejuri de distracție nu se iveau, cu excepția soarelui
Un surâs în plină var by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/13874_a_15199]
-
nu! Nu sunt niște "preafericiți", seninătatea lor nu e beatitudinea desprinsă de lume a eremiților. I-am văzut bând, sărutându-se, dansând. Castitatea lor e naturală, inocența lor nu e ridicolă, deși viața lor amintește de vechi și frumoase povești edenice. Povești care, iată!, pot coexista cu lolitele, madonnele și pamelele vremilor noastre. Dragii mei prieteni ironici, blazați și cinici, vă invit ca, măcar o dată, să ne abținem de la orice comentarii! Foarfeca - Să nu lași foarfeca deschisă că e păcat! - De ce
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/7733_a_9058]
-
ooo de locuitori, se pare. Iar catedrala, ridicată pe o colină, cam ca dealul Mitropoliei (însă azi e ascunsă de arcade marine pline de umbră și de cascadele unei scări somptuoase), ei bine, catedrala aceasta este expresia a ceva foarte edenic. În sufletul națiunii și ca tot ce atinge adâncimile, greu de exprimat. E înconjurată de case medievale cu acoperișuri ascuțite, ca o regină de către poporul său. Obișnuitele metafore sunt supărătoare, dar inevitabile: dantelă de piatră, pădure de coloane, bolți silvestre
Un text necunoscut al lui Petru Dumitriu () [Corola-journal/Journalistic/3179_a_4504]
-
pot plăti totul aici și acum!” Scrisoarea a III-a Planul Divin nu are geografie cont pe facebook gândire devoratoare știri care spun cu exactitate când și cum va veni Sfârșitul sparg fereastra de salvare a creierului și o grădină edenică începe să crească în mine cu canale și lagune în care tot ce e suflet îmi dă binețe aici în noul meu creier nimeni nu spintecă pe nimeni aici în noul meu creier nu mai există nici suferință nici așteptare
Poezii by Dan Mircea Cipariu () [Corola-journal/Imaginative/5062_a_6387]
-
lămpii Ies poemele și frumusețea ta Cu viața în care au murit, Dar nimeni nu e pentru a le repeta. Să fiu, dar dacă nu am fost, Și nu sunt, numai un supliciu, Mișcarea unui sfânt deliciu Al unui alt edenic rost. Să fiu, poate am fost murind, Agonizând chiar și în moarte Cu viața peste viață jind Ce-a scris fără să vrea în carte. Dar cartea unde a rămas, în ce pustiu o îngropară, Ce sarcofag îi este glas
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/12398_a_13723]
-
de cen mormânt se-ncuie Dumnezeu?”) Moartea e rea! Viața este bună, iar cel care o iubește curat până În ultima clipă, Împotriva nonsensului care o cotropește, calcă pre moarte cu moartea. Nebunie frustă. Nu amăgire, nu iluzie poetică, nu peisaj edenic consolator, ci iubire de viață, atât cât mai este această viață, atât de cumplită cum este. O astfel de „Înțelegere” nu exclude credința În mântuire și nu anulează rostul smeritcurajoasei rugi: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni Întru Împărăția Ta
ALECART, nr. 11 by Irina Ciobotaru () [Corola-journal/Science/91729_a_92870]
-
a zis: Mirele meu, bea Bucure Baciule Codru de Caș. Să Mănânci Nume sacerdotale: Basu Jubilatu Codrecaș Cu tâlcul dezvăluit: Cu Dota de Oi a Ciutei Iubirii: Bucur Odre de Codru Recaș, m-a numit Stăpânul Atoate Frumusețile, îți dăm Edenica Nuntă cu purtătoarea de Sica și încununata, Cunună-Mă cu Zeea Daica Nedeea și mi-a zis: Iadeș! Ia de-aici, rupe-te, desfă-te de slăbiciunile lumii tale. Mi-a zis, m-a chemat vocea Zeei ca Junona: Tunetul
Ion Gheorghe Recviem: De periplul Psihei by Ion Gheorghe Recviem () [Corola-journal/Imaginative/7915_a_9240]
-
împărtășește de Rațiunea, Voința și Dragostea dumnezeiască și se deosebește de celelalte viețuitoare. Pe acestea el trebuia să le folosească pentru a ajunge la Dumnezeu. Dumnezeu a creat pe om din dragostea Sa infinită și l-a plasat în mijlocul grădinii edenice. Lucrarea pe care Adam trebuia să o facă în Rai era mai ales una duhovnicească: el trebuia să păstreze mereu calea pe care i-a trasat-o Dumnezeu, lucrând de bunăvoie poruncile Lui și exersându-se în bine, pentru a
Editura Altarul Banatului by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/122_a_141]
-
roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului (Facere 2,9), determinând apoi poziția raiului pământesc prin numirea râurilor ce ieșeau din el (Facere 2, 10-14). Majoritatea Sfinților Părinți vorbesc despre arborii edenici ca despre niște pomi reali, percepuți în mod sensibil. Astfel Teodoret de Cyr scrie: Sfânta Scriptură ne învață că pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului au ieșit din pământ; ei se aseamănă deci prin natura lor, cu celelalte
Editura Altarul Banatului by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/122_a_141]
-
moment al universurilor închise și al rezoluției perfecte, care nu putea fi transmis altfel decît ca o neîmplinire accidentală. Și tot prin desen Leonardo reface Creația, redescoperă, prin resorbția chipului feminin și a celui masculin într-un model unic, vîrsta edenică, starea de androgin și legătura inseparabilă cu înfățișarea dumnezeiască și cu spațiul paradiziac. La cinci sute cincizeci de ani de la naștere, Leonardo se vede ca un punct în mișcare. Ca unul care separă apele de uscat, întunericul de lumină, apele
Trei ipostaze ale absolutului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12476_a_13801]
-
de o melancolie surdă. Poet în esență, contemplativ în manifestare și moralist în atitudini, Ion Lazăr a scris o carte rară, anacronică și vie în același timp, enervantă și seducătoare în aceeași măsură. O carte încărcată în subsidiar de viziuni edenice, marcată stilistic de o amplă retorică sapiențială și conturată vag, asemenea versurilor autoreferențiale prin care pictorul își extinde semnificativ cîmpul de expresie, de o atmosferă pură și stranie: ,, În atelierul pictorului s-a lăsat liniște O tăcere de început de
Portrete și schițe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9666_a_10991]
-
natură netulburată pe care o mai întâlnim încă în societățile așa-zise cultivate; de aceea poate că nu e nici o minune că fiecare urmă de pas a naturii din afara noastră ne întoarce la copilărie, adică la acea stare de vis edenic, de dulce confuzie între real și imaginar. Iar orice copilărie își are norodul ei de păpuși, adevărate izvoare de încântare și de speranță într-o lume incipientă, neîncolțită de egoism și de mâhniri ascunse. Norod pe care l-am întâlnit
De dor și inimă albastră by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10261_a_11586]
-
obține, ca într-o retortă alchimică, substanța celei mai pure percepții a modelului este, în fond, problema esențială a picturii lui Ilie Boca. în mod surprinzător, arta lui se naște la intersecția unei ingenue dorințe de posesiune, a unei aspirații edenice către spectacolul pur al lumii, cu vocația irepresibilă și insidioasă a cercetătorului neliniștit și mereu însetat de miracolul camuflat sub aparențele amăgitoare ale obiectelor. Memoria demiurgică și spaima de vid Dacă peisajele italiene, oricît ar fi ele de puternic personalizate
Un pictor homeric: Ilie Boca by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15117_a_16442]