964 matches
-
stihia vremurilor: „Au înțărcat oile de frig, / Ger subțire a coborât în grâu, / Copacii regretă mugurii țâșniți / Și în mame tresar pruncii.” Astfel, Cer înfrunzit fixează două dintre liniile axiale ale poeziei lui G.: celebrarea unei lumi mirifice și sentimentul elegiac, adesea sumbru, al timpului devastator. Glas de ceară (1972) continuă evocarea cu prohodirea tatălui dispărut (prezență tutelară și în alte cărți), a mamei, a tuturor „rădăcinilor”, într-un perpetuu balans între viața mirabilă, în armonie cu cosmosul, și amenințarea morții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287321_a_288650]
-
anotimpuri, / Simțindu-se cum cerul în vastele răstimpuri / Foșnește stins de-a lungul taifunului de lut”. Invarianta elocuției lirice este însă hegemonia asupra afectivității și a stilului. Sensibilitatea se află, cum observă Constantin Ciopraga, „sub semnul aspirațiilor către «geometria» versurilor”. Elegiace, meditative, confesive, descriptive, patetice, satirice, poeziile sunt lucrate cu scrupul artizanal. Fascinat de muzică, Ț. năzuiește, uneori narcisiac, la sonoritatea fluidă, la perfecțiunea versificației, la spunere impecabilă. Des invocatul Orfeu conviețuiește, în spiritul său, cu Dedal, fiindu-i subordonat. Conștient
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290097_a_291426]
-
ca s-o” - „Picasso”. Caz foarte rar în poezia noastră, cuvinte românești rimează cu vocabule străine: „Cântec pe Rin... / Fetele-s ca-n / Cartierul Latin. // Mais ou sont les / Neiges d’ antan ? / Loreley unde e?” Multe confesiuni sunt de sursă elegiacă („Elegiac mi-e versul ca lebăda cântând”), însă afectul va fi cu perseverență „crucificat” în „geometria” expresiei, asemenea „duhurilor” în vitraliile de catedrală: „Vremelnica făptură de om cioplită-n om / Își veșnicește visul pe-un pământesc vitraliu”. Romantismul sensibilității se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290097_a_291426]
-
s-o” - „Picasso”. Caz foarte rar în poezia noastră, cuvinte românești rimează cu vocabule străine: „Cântec pe Rin... / Fetele-s ca-n / Cartierul Latin. // Mais ou sont les / Neiges d’ antan ? / Loreley unde e?” Multe confesiuni sunt de sursă elegiacă („Elegiac mi-e versul ca lebăda cântând”), însă afectul va fi cu perseverență „crucificat” în „geometria” expresiei, asemenea „duhurilor” în vitraliile de catedrală: „Vremelnica făptură de om cioplită-n om / Își veșnicește visul pe-un pământesc vitraliu”. Romantismul sensibilității se convertește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290097_a_291426]
-
în ciclul Aventura limbajului. Neliniștea în fața neantului - manifestă în poza romantică din placheta Lebede negre - devine o stare naturală în Lebede albe (1983), definită emblematic de poetul aflat în pragul senectuții: „Semnul de întrebare alb/Pe valurile-albastre plutește către moarte”. Elegiacul rămâne tonalitatea fundamentală a liricii lui Ț., poemele alcătuind un spectacol de idei și de imagini elaborate, atinse când și când de artificiozitate. O țesătură lirică, vădind tot propensiunea spre autoproiecție și confesiune, atestă și romanele Manuscrisul de la Marrakech (1972
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290097_a_291426]
-
delicatețe și grație. Poeta a fost influențată și de romanticii germani (Lenau, Heine), pe care îi cunoștea foarte bine, încât melancolia, regretul dureros în fața neînțelegerii, umbrele iubirii trecute, resemnarea sunt învăluite uneori în muzica lor. Versul rămâne în tonul sentimentalismului elegiac și romantic, însă limbajul fluent, elegant și discreția confesivă depășesc ceea ce s-a scris în lirica feminină de până atunci în Transilvania. Arareori, ritmul atinge o vioiciune tonică, cvasicoșbuciană. Întunericul este o alegorie amintind din nou pe Coșbuc din Vântul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290010_a_291339]
-
în roci, în mări/ presupuse din defuncte ere” (Peisaje). Autorul cultivă o poezie a firescului, participă la balul naturii, caută „ceas de mulțumire”, ascultă ecourile muzicii copilăriei, cu miturile ei, se joacă cu „rime în in”. Tonul predominant este cel elegiac, poetul fiind un retractil, căruia nu îi plac larma festivistă și nici versurile encomiastice, încorsetarea de orice fel fiindu-i străină. În Muncă și sacrificiu, vituperează încercările de înregimentare în turmă: „Ritmic, vei trăi, vei mânca, vei iubi”, la fel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286841_a_288170]
-
cu apa și cerul; tăcute, albastre...” (Tărâmul magic). Aventura echivalează cu o „intrare în junglă”, ca în textul omonim, poetul exultă, dominat de sentimentul plenitudinii vieții și al bucuriei de a trăi, în care se infiltrează o undă de reverie, elegiacă și meditativă, dar echilibrată, calmă. În genere, Ț. uzează de motive livrești, de reminiscențe dintr-o bună tradiție, cizelându-le adesea în vers clasic. Îl preocupă, de pildă, figura poetului, ca suflet al naturii înzestrat cu darul cântării (Circuit, Poeții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290191_a_291520]
-
este recunoscut ca o descălecare În Împărăție: “Intră În codru, În patria verde”. Codrul, muntele sînt patria noii vieți dezlegate de povara și reperele vieții anterioare: “S-a pierde În munte, s-a pierde, / uitîndu-și de mumă și moarte”. Tonul elegiac, baladesc, accentuînd ruperea tragică de lume (sau doar de o anume lume, de cea profană): “N-o să-l mai vadă nimeni cu anii. / Numai de sus pretutindeni / l-a dovedi cu țipăt uliul / și buha cu scurte jelanii”, pune În
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
lăsa Moldova în mâini bune, așa cum fusese țara patruzeci și șapte de ani. Om și domn, Ștefan vrea ca după moarte numele să nu-i fie acoperit de hulă. El meditează la faptele sale, rememorate cu transfigurare, în rostiri adânci, elegiace, sacerdotale. Bătrân, obosit și hărțuit de dureri, știe să-și pecetluiască hotărârile prin gesturi de mare delicatețe față de cei pe care îi iubește și printr-un act ferm cu privire la destinul Moldovei: îi pedepsește aprig pe boierii uzurpatori și trece legatul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
nu te poate cuprinde / Intri în vis / și te subțiezi în liniște // Din când în când auzi curgând / tăcerea ta din vișini înfloriți // Auzi cum te apasă pământul” (Arca de vânt) sau: „La gurile fluviului / singur în templul / singurătății” (Singurătatea). Elegiac („unul dintre puținii poeți de expresie elegiacă ai generației sale” - Mircea Bârsilă), poetul își definește oximoronic dicțiunea („Rostirea mea este aidoma unui cântec /Asemenea inimii care plânge / într-o mare de minuni” - Întuneric desăvârșit), asumându-și condiția unui „prinț al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290579_a_291908]
-
și te subțiezi în liniște // Din când în când auzi curgând / tăcerea ta din vișini înfloriți // Auzi cum te apasă pământul” (Arca de vânt) sau: „La gurile fluviului / singur în templul / singurătății” (Singurătatea). Elegiac („unul dintre puținii poeți de expresie elegiacă ai generației sale” - Mircea Bârsilă), poetul își definește oximoronic dicțiunea („Rostirea mea este aidoma unui cântec /Asemenea inimii care plânge / într-o mare de minuni” - Întuneric desăvârșit), asumându-și condiția unui „prinț al iluziei”, Don Quijote locuit de toate morile de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290579_a_291908]
-
univers ontologic eronat. Discursul poetic se formulează ca monolog liric, ilustrând lirismul subiectiv (lirică a eului). Mărcile lexicogramaticale ale subiectivității sunt indicii persoanei I - pronume personale și verbe la persoana I prin care eul liric se proiectează în text -, tonalitatea elegiacă, simbolurile poetice care personalizează imaginarul artistic. Eul liric apare în două ipostaze complementare: cea a omului modern, ființă reflexivă ce conștientizează limitele condiției umane și solitudinea iremediabilă întrun univers agonic (Sunt singur și mă duceun gând... ), și ipostaza atemporală a
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
sfârșitului și de sentimentele de solitudine, de inutilitate, de resemnată tristețe. 9. Ultimele șase versuri concentrează mesajul poeziei argheziene, evidențiind tema existențialistă a limitelor condiției umane. Discursul poetic, marcat de ambiguitatea specifică moderniștilor, se formulează ca monolog liric de factură elegiacă. Eul liric apare în ipostaza artistului izolat întrun spațiu psihic înalt, un „turn de fildeș“ interior. Simbolismul acestui teritoriu al tăcerii, al solitudinii metafizice este exprimat prin metonimii precedate de negații (niciun drum, nicio ușă, nam prag). Compensațiile acestei amare
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
a dreptul curajoase prin subversivitatea lor: denunțări, uneori disimulate, alteori directe, de o incisivitate conținută, dar sarcastică, ale unui ev inuman. Vechea temă a satului și a familiei este, în Elegii (1973) și Epitaf, un pretext pentru fixarea în efigie elegiacă a unui ceremonial dispărut, concomitent cu o rostire acuzatoare: „Tata a murit acum doi ani, într-un spital/ al țăranilor fără pământ./ Suferea de frigul cel mai cumplit,/ boală socială - refuz organic/ de adaptare la frigul lumii.” Versurile-comentariu vorbesc de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285228_a_286557]
-
spiritualitatea națională. În următorul volum, Apă neîncepută (1980), poezia se obiectivează prin deschiderea spre epic și spre conștiința colectivă. De la un lirism pur, ferit de frământările cotidianului, de la efuziunea incantatorie, bogată în definiții metaforice, se trece la evocarea și meditația elegiacă, înrămate în simboluri și parabole, în proiecții de legendă și de mit național. De acum înainte autorul va fi preocupat de matricea și etosul popular; lirismul „se radicalizează, iar spiritul elegiac își impune o morală severă” (Eugen Simion). Următoarele volume
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286636_a_287965]
-
în definiții metaforice, se trece la evocarea și meditația elegiacă, înrămate în simboluri și parabole, în proiecții de legendă și de mit național. De acum înainte autorul va fi preocupat de matricea și etosul popular; lirismul „se radicalizează, iar spiritul elegiac își impune o morală severă” (Eugen Simion). Următoarele volume, Zugravul anonim (1985) și Aripă sub cămașă (1989), valorifică și mitizează, prin vocabule de coloratură cronicărească, cultura și literatura națională, basmele și legendele populare. În cinstirea „zugravilor anonimi”, care au „înmoldovenit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286636_a_287965]
-
rătăci în formule bătute, lipsite de orizont. Drept urmare, volumul Ora fântânilor - din care au fost eliminate poeme ca Doleanțe, Septembrie, Bocet, Ev, Un căscat în amurg, Visul spânzuratului, Cosmopolis, Lamento - le apărea criticilor literari ai anilor ‘60 drept opera unui „elegiac minor” (Nicolae Manolescu), situat departe de estetica vizionară și efervescența deschizătorului de drumuri. Proza lui V., a cărei diversitate pare a îmbrățișa întregul spectru al preocupărilor pentru tehnicile moderne, de la impresionismul poemului în proză simbolist la meticulozitatea observației specifice romanului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
tematică analoagă are poemul atribuit lui Prosperus și dedicat Soției sale (Poema coniugis ad uxorem). Aici, poetul, după ce descrie în hexametri un tablou apocaliptic al nenorocirilor care loviseră Galia răvășită de invaziile barbarilor, trece la exortația propriu-zisă și, folosind distihul elegiac, o îndeamnă pe femeie să renunțe la toate deșertăciunile lumii și să se dăruiască lui Dumnezeu, practicând abstinența împreună cu soțul său. Poemul are o tonalitate gravă și senină și e străbătut de o autentică forță sufletească. c) Cronica Complexa activitate
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
un lucru nepotrivit cu divertismentul poetic centrat pe motive păgâne și mitologice tradiționale. b) Poemele creștine Ne-am referit deja la motivațiile și la situația istorică ce au dus la scrierea lor. Cântecul de dezvinovățire (Satisfactio) e scris în distihuri elegiace; „dezvinovățirea” de care vorbește poetul este aceea prin care el încearcă să șteargă ofensa adusă regelui; dar, în realitate, în afară de Guntamundus, Draconțiu i se adresează și lui Dumnezeu, iar poemul său e un poem de pocăință creștină: poetul propune regelui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Oriențiu din Auch. În Cântul de învățătură scris de el apar frecvente referiri la invaziile barbarilor ceea ce îl plasează în primele decenii ale secolului al cincilea. Cântul de învățătură (Commonitorium) e format din două cărți și e compus în distihuri elegiace, un metru potrivit pentru meditație și exortația morală. Poetul vrea să arate căile ce trebuie urmate pentru a merita viața eternă de care nenorocirile din prezent ar trebui să-l apropie tot mai mult pe creștin: de aceea, întregul poem
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se divide în două perioade. În prima, el s-a dedicat exclusiv compunerii de opere profane: douăzeci și patru de Poezii (Carmina), din care primele opt sunt panegirice, scrise în hexametri, care conțin prefețe și alte poezii legate de panegirice, în distihuri elegiace. În aceste scrieri, Sidonius imită maniera celuilalt mare poet de curte de la sfârșitul secolului precedent, adică a lui Claudian, care a trăit la curtea lui Honorius și a lui Stilicon. Așadar, panegiricele sunt închinate împăraților numiți mai sus: lui Avitus
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
en Gaule aux derniers jours de l’Empire, Les Belles Lettres, Paris, 1943; C.E. Stevens, Sidonius Apollinaris and his Age, Clarendon Press, Oxford, 1933; I. Gualandri, Furtiva lectio. Studi su Sidonio Apollinare, Cisalpino, Varese, 1977; Idem, Elegi acuti: il distico elegiaco in Sidonio Apollinare, în La poesia cristiana latina in distici elegiaci, Atti del Convegno internazionale, Accad. Properziana del Subasio, Assisi, 1993, pp. 191-216; F.E. Consolino, Codice retorico e manierismo stilistico nella poetica di Sidonio Apollinare, „Ann. Scuola Norm. Sup. Pisa
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Paris, 1943; C.E. Stevens, Sidonius Apollinaris and his Age, Clarendon Press, Oxford, 1933; I. Gualandri, Furtiva lectio. Studi su Sidonio Apollinare, Cisalpino, Varese, 1977; Idem, Elegi acuti: il distico elegiaco in Sidonio Apollinare, în La poesia cristiana latina in distici elegiaci, Atti del Convegno internazionale, Accad. Properziana del Subasio, Assisi, 1993, pp. 191-216; F.E. Consolino, Codice retorico e manierismo stilistico nella poetica di Sidonio Apollinare, „Ann. Scuola Norm. Sup. Pisa”, 4 (1974), 423-460. V. Scriitori italici Dacă Africa și Galia au
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Paschale) care glorifică în cinci cărți destul de scurte, în hexametri, minunile lui Cristos. Într-adevăr, Paștele nu e doar solemnitatea festivă, ci Cristos însuși, identificat cu Paștele prin faimoasa afirmație din 1 Cor. 5,7. După o prefață în distihuri elegiace, prin care cititorul este invitat la banchetul pascal, în prima carte sunt povestite, ca un fel de introducere, unele miracole din Vechiul Testament, în timp ce miracolele din Noul Testament sunt expuse în cele patru cărți care urmează; nu e vorba însă de o
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]