962 matches
-
în antologii literare, A. reînvie pastelul, despre care, recomandând volumul Zăpezile fierbinți (1976), criticul Eugen Simion scrie că ar fi „forma în care sensibilitatea lui de om al colinelor, discret și melancolic, se exprimă mai bine”. Același timbru, aceeași tonalitate elegiacă se întâlnesc în Copac solitar (1981), unde reflexivitatea însoțește reveriile, iar simbolistica tinde să dea un înțeles mai adânc imaginației plastice. Când și când autorul intră și în tărâmul legendei sau în cel al istoriei, dar fără să depășească un
ANDREI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285353_a_286682]
-
apasă vădit asupra scrierilor sale literare. Mai toate cronicile rimate din „Țara” și din „Patriotul” sunt facile, însă A. dispunea de unele resurse poetice. Balada Don Zaneto și poemul Balul stelelor relevă un umor de calitate, iar Sonet, o sensibilitate elegiacă, modelată de poezia lui Traian Demetrescu. Și în proză se vădesc aceleași dominante. Autorul se oprește frecvent asupra dramelor trăite de cei umili, dar, treptat, alunecă spre literatura de magazin, accentuând melodramaticul și senzaționalul. O oarecare originalitate este atinsă atunci când
ANESTIN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285364_a_286693]
-
vogă / și care moleșeala din sânge mi-o abrogă, / cum și de postulatul lansat de Euclid / pe-un crug lucid” - stare tradusă în seducția baladescului (pândit însă de diluție). Ultimele volume (Poeme noi, 1984, Versuri, 1987) sunt vizitate de sentimentul elegiac al celui ce-și contemplă trecerea („Și uite, astfel ni se face iarnă, / și iar ne ninge timpul pe meninge”). O elegie totuși boem-voioasă, (auto)ironică, haz de necaz. Limbajul pierde din prețiozitatea lexicală și prozodică, devine simplu, confesiv, se
ANDRIŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
Lamartine. / La margine de baltă rațe sălbatice, țipând, colindă, - / dorm armele-n banduliere, căci vânătorii zac de spleen”. În rezumat: „Risipitor de imagini și risipit uneori în poezia ocazională, Andrițoiu este în creația lui mai pură un poet de vocație, elegiac și livresc. Cultivă filonul clasic și reactualizează speciile uitate ale poeziei sentimentale printr-o fantezie inteligentă” (Eugen Simion). Poetul a tradus (singur sau în colaborare) din lirica elină, latină, canadiană (de limbă franceză), vietnameză, precum și din Rilke (Poemele franceze), N.
ANDRIŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
vână de dramatism. Amprenta de naturalețe, cu turnura oralității, dar și un rafinament al simplității coexistă în perioadele încărcate cu tropi, amintind de arhitectonica arborescentă a barocului. Momentele de beatitudine a revelației, de apoteoză mistică, ambitusul sublimității imnice și sunetul elegiac, amplele interogații („întrebăciuni”) retorice și apostrofele învolburate se intercalează cu paragrafele analitice, cu buchetul lor de noime și de învățăminte. Dacă predicile, cu țesătura lor înflorată, vădesc o predispoziție de a plasticiza, fără ornamentație excesivă, ele se înfiripă și în
ANTIM IVIREANUL (c. 1660 – 3.IX.1716). In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
director al revistei de cultură „Antares”, înființată prin străduințele sale în 1998, sub egida Uniunii Scriitorilor. A debutat editorial cu volumul Ascunsa ninsoare, apărut în 1978. A mai publicat versuri în „Tomis”, „Convorbiri literare”, „Ateneu”, „Dunărea literară”. A. este un elegiac modern care consolidează generația șaptezecistă în dimensiunea ei reflexivă. De la primul volum, Ascunsa ninsoare, poetul își dezvăluie hotărât temele și identitatea lirică, pe care le va confirma, cu nesemnificative inconsecvențe, în alte cărți de poezie publicate: Supunerile (1982), Fluturele de
ANTONIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285395_a_286724]
-
C. Bolliac, D. Bolintineanu, G. Crețeanu și St. C. Michăilescu. Apar și câteva traduceri din V. Hugo (de I. Cătina) și Ch.-H. Millevoye (de M. Cristescu), acestea din urmă însoțite de un articol în care era discutată influență poeziei elegiace a acestui precursor al romanticilor asupra lui Lamartine. Heliade murind la câteva zile după apariția primului număr din A.r., în următoarele s-au publicat discursurile funebre rostite de B. P. Hașdeu, V. A. Urechia și C. Esarcu, precum și o
ARHIVA RURALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285445_a_286774]
-
poemele evocatoare pentru existența zbuciumată, asediată de potrivnicii, a fraților săi „de ginte aromână”. Această frântură de români trăind sub zări întunecate, căci „Ș’chirirea-așteaptă un popor / când dulțea-l’i limbă cheare” ( S-a dus bucuria de la noi...). În dispoziție elegiacă, melancolia găsindu-și un spațiu de rezonanță în decorul autumnal, samarineanul cântă de „dor și jale”, atent la ritmuri și chiar la muzicalitatea rostirii. Își împărtășește mâhnirile, iar alteori revolta, în versuri ce mărturisesc hotărât influența lui G. Coșbuc, din
ARAIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285412_a_286741]
-
parfumul crinilor, o melodie nordică, aroma ceaiului -, într-un decor polar sau exotic (Metamorfoză, Reverie, Paharul fermecat). Erosul e dominant în „fantazii”, precum Moartea Narcisului, o capodoperă a lui A., Scrisoare și Ex-voto... Câteva poezii (Pastel, Fantazie), și ironice, și elegiace, prefigurează maniera lui A. Mirea sau lirica plictisului provincial. În Fantazii, versificația devine mai suplă, apar distihul, trioletul, cvintetul și octava și chiar o formă astrofică, iar lexicul cunoaște o infuzie de neologisme. Un capitol important al activității lui literare
ANGHEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
compusă din „bucăți”, comparabile unor reîntrupări metempsihotice, întrucât fiecăreia îi corespunde un eu diferit. Dificila recompunere, cu ajutorul memoriei involuntare ori dirijate, are ca miză ultimă găsirea eului profund, primordial. Rareori subiectul momentului rememorat este însuși autorul, însă implicarea lui, fie elegiacă, fie reflexivă, este întotdeauna evidentă. Reminiscențe autobiografice sunt doar Revista nocturnă și Fata din dafin. Apropiate de acestea, Mama, Ex-voto, Tata, Mihail Kogălniceanu și A. D. Holban evocă persoane din cercul familial. Deși sunt proiectate adesea în fantastic, deși includ ceva
ANGHEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
O spune cu cinism Jean Lorrain, el Însuși dandy „de o inteligență feroce, prinț al pederastiei și al măgăriei fără antidot”2. Pentru el, Marcel Proust e „unul dintre acei tinerei din lumea bună care suferă de literatură, de slăbiciuni elegiace, de mici nimicuri de eleganță și subtilitate, de tandreți vane, de flirturi, cu un stil prețios și pretențios”3. Așadar, un simplu dandy vanitos și ușuratic? Un veleitar fără leac? Chiar dacă atunci când Lorrain scrie cele de mai sus În Le
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
alte extreme dificil de înfruntat, care îl așază într-un „labirint” de nesfârșite oglindiri. Cel de-al doilea volum, Vulnerabila amiază (1994), adâncește sentimentul de nesiguranță pe care îl dă pendularea între limite și aduce, ca noutate, o luciditate ușor elegiacă. Îmbinarea celor două dimensiuni conferă lirismului un aer sceptic, indecis a alege „între alfa și omega” ori, mai exact, „între două abisuri”. Chiar dacă este invocat sentimentul fraternității cu Sisif, angoasa lipsește, în locul ei aflându-se un aticism șovăielnic. Ulise (din
DONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286825_a_288154]
-
veche era daina și că d. a existat încă de pe vremea dacilor. El invocă chiar d. ca un argument pentru a susține continuitatea poporului român pe teritoriul nord-dunărean. De altfel, cuvântul daina, pe care H. Tiktin îl socotește o exclamație elegiacă, apare și azi în refrenele unor doine ori ale unor cântece rituale de nuntă și cântece de leagăn. D. a denumit multă vreme, impropriu, întreaga lirică populară, dar cercetări mai noi limitează conținutul său la creațiile cu ton grav, câteodată
DOINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286815_a_288144]
-
texte (precum Tu ce-ai făcut? sau Pentru pace luptăm) ce prefigurează șabloanele epocii de după 1945, precum și obosite încercări de a traduce imagistic „sensul” existenței (Muritor, Convoiul vieții). Ultimele poezii reiau teme cultivate anterior, într-un ton când jubilant, când elegiac. Poet este C. și în bucățile ce compun volumul Povestiri pentru tine, fie că ele se prezintă ca schițe fantezist-satirice (Pălării și capete, Muzeul virtuților), ca o istorie orientală ilustrând curgerea vieții (Korisadar), ca reminiscențe din copilărie (Copilul blond, La
CRUCEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286537_a_287866]
-
fiind urmată de prezentarea operei și de aprecierea ei. Scriitorii sunt grupați în funcție de structurile operei: eposul, realismul dur, caleidoscopul mediilor, analiza psihologică, literatura autenticității și a experienței, poezia htonică, poezia sentimentului cosmic și a fiorului metafizic, lirica sensibilității religioase, lirica elegiacă și sentimentală, lirica avangardistă, poezia pură ș.a. Numai enumerarea capitolelor din sumar este suficientă pentru a arăta în ce măsură, sub chipul istoriei literare, se înnoia atitudinea față de literatură: în locul selecției falsificate prin reducerea criteriilor la lupta de clasă și simpatia față de
CROHMALNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286519_a_287848]
-
lui C. închid o experiență dramatică și definesc un concept existențial arhetipal, cel al „satului-idee” - cum l-a caracterizat Lucian Blaga -, în circularitatea căruia nu sunt integrate decât acele motive lirice capabile să nuanțeze, prin reluarea unor aspecte fundamentale, tonalitățile elegiace ale „plângerii”. E de observat, de altfel, că orice încercare de a depăși această condiție prin abordarea unei motivații apăsat confesive va fi sortită eșecului, capacitatea sa de a transfigura trăirea nostalgică a rememorării fiind destul de redusă. În vechea limbă
CUSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286608_a_287937]
-
de teatru român, care include și un studiu mai vechi, Despre opera unui autor dramatic uitat - Teochar Alexi, valorifică numeroase documente inedite, semnificative pentru momentele de pionierat în dezvoltarea teatrului românesc din Transilvania. Ca poet, C. se prezintă în ținuta elegiacului, cu delicate pasteluri spiritualizate și madrigale irizate de sentimentul trecerii inevitabile a timpului. SCRIERI: Inorogul nu moare, București, 1970; Prințul de aur, București, 1971; Societatea pentru crearea unui fond de teatru român (în colaborare cu Maria Lambucă), pref. Mircea Mancaș
CUZA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286632_a_287961]
-
spiritualitatea națională. În următorul volum, Apă neîncepută (1980), poezia se obiectivează prin deschiderea spre epic și spre conștiința colectivă. De la un lirism pur, ferit de frământările cotidianului, de la efuziunea incantatorie, bogată în definiții metaforice, se trece la evocarea și meditația elegiacă, înrămate în simboluri și parabole, în proiecții de legendă și de mit național. De acum înainte autorul va fi preocupat de matricea și etosul popular; lirismul „se radicalizează, iar spiritul elegiac își impune o morală severă” (Eugen Simion). Următoarele volume
DABIJA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286636_a_287965]
-
în definiții metaforice, se trece la evocarea și meditația elegiacă, înrămate în simboluri și parabole, în proiecții de legendă și de mit național. De acum înainte autorul va fi preocupat de matricea și etosul popular; lirismul „se radicalizează, iar spiritul elegiac își impune o morală severă” (Eugen Simion). Următoarele volume, Zugravul anonim (1985) și Aripă sub cămașă (1989), valorifică și mitizează, prin vocabule de coloratură cronicărească, cultura și literatura națională, basmele și legendele populare. În cinstirea „zugravilor anonimi”, care au „înmoldovenit
DABIJA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286636_a_287965]
-
a întâmplat cu tălmăcirea în versuri a piesei Roma învinsă de A. Parodi, tot șlefuind, cizelând, poate croi o formă impecabilă, structura lui nu-i deloc aceea a unui liric. De fapt, el mimează poezia. După câteva poeme cu turnură elegiacă, unde deplânge zădărniciile omenești, va trece la un registru care îi convine, acela de parodist: persiflează scrierile moderniste, „decadente”, face schime de amuzament citind stanțele macedonskiene. Oricum, C., care avea să-l prefere, ca poet, pe G. Coșbuc lui M.
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
se caută pe sine. Sensibilitatea lui înfiorată de ciudate presimțiri (poezia Teama de întunerec are un puls de acute neliniști) îl predispune fie la deprimări glisând într-o retorică a eșecului, fie la îndârjiri cu iz proletar. Filosofări în notă elegiacă, pe care se înfășoară un fir de parabolă tras din motive biblice, alternează cu o gestică mai zvâcnită, compasiunea pentru gloatele de truditori înfometați iscând schime de revoltă. În proză, fizionomia tânărului scriitor se schimbă (Autentice..., 1926, Pata de cerneală
CONSTANT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286362_a_287691]
-
Ion Barbu, Șefan Aug. Doinaș). În Coline cu demoni viziunile nu mai au luminozitate, dar stăruie aspirația evaziunii spre undeva, departe (Prore spre sud). Domină totuși sugestia spaimelor expresioniste, a scenariului misterios, a nesiguranței, poetul fiind bântuit de himere neprietenoase. Elegiac, livresc, echilibrat și calofil, înclinat spre reverie, uneori vag oniric, C. este marcat de spiritul epocii, de modelele culturale și de direcțiile contemporane în poezia românească. În romanul Tinerii noștri bunici (1967), structurat în patru părți (Pastorala, Traversarea prin sărituri
CONSTANTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286367_a_287696]
-
Poezia, 143-156; Raicu, Structuri, 346-351; Mircea Anghelescu, Căderea în zenit, RL, 1991, 21; Mădălina Nicolau, Mirajul Citerei, VR, 1991, 1; Al. Călinescu, Ilie Constantin - un destin poetic, RL, 1993, 36; Negoițescu, Scriitori contemporani, 114-117; I. Negoițescu, Ilie Constantin și poezia elegiacă, RL, 1995, 5; Alex. Ștefănescu, Poeți contemporani citiți fără prejudecăți, RL, 1995, 9-10; Adrian Popescu, Ilie Constantin după 22 de ani, LCF, 1995, 23; Saviana Stănescu, Ilie Constantin: „Nu m-am temut de anonimat și am luat în serios ideea
CONSTANTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286367_a_287696]
-
tradiției anonime) și secvențele versificate cu cele de poem în proză, totul sub semnul asfințitului unei lumi cu care poetul se identifică total și definitiv. Dindărătul imageriei ceremonioase și muzicale se înalță - în întreaga poezie a lui C. - un aer elegiac și o atracție către zonele eterice ale sensibilității: un macedonskian „perihelic”, trecut prin amurgurile lui Mateiu I. Caragiale. SCRIERI: Curtea Veche, București, 1974; Serbări, București, 1975; Duminica pe drumuri, București, 1977; Bacovii, București, 1982; Cartea cu dragoste, București, 1985; Urmările
CORDUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286415_a_287744]
-
ca niște mișei)/ și să vă fure din brațe nevasta”. Influența lui Bacovia poate fi trasată nu doar în atmosfera și imagistica versurilor, dar și în supralicitarea lirismului prin sarcasm, patetism și expresivitate excesivă. Oscilând între poza damnării și tonalitatea elegiacă, poetul rămâne programatic contestatar, fixând în notații dramatice - chiar dacă adesea teatrale - o dureroasă marginalizare: „În fuga lor, toți oamenii Cetății/ Călcau, nepăsători, pe trupul meu bubos,/ Lăsându-mă, sfârșit și rupt, pe jos./ Îngrozitoare, ghearele singurătății/ Rupeau din răni fâșii
CORLACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286417_a_287746]