1,904 matches
-
Năsăudului. 6. Săluc Horvat - Ion Șiugariu - inedit în Maramureș. Supliment politic, socialcultural al gazetei „Pentru socialism”, aprilie 1976, p. 21, col. 1-4, sus. (Restituiri). Sunt publicate variantele a patru poezii Mușcatele, Soare mort, Surâs uscat și Final având ca supratitlu - Elegii pentru geamul mic. 7. Săluc Horvat - Viața socială. Studiu și indice bibliografic. Baia Mare, [Multigrafia], 1976, 50 pagini. (Institutul Pedagogic Baia Mare). 8. Onisim Filipoiu - Repertoriu bibliografic al revistei. „Arhiva Someșană” (1924-1940) în Arhiva Someșană. Studii și comunicări. [Volumul 1]. Năsăud, [Întreprinderea
Noi contribuții la biografia lui Ion Șiugariu by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/4338_a_5663]
-
pe care, în lipsa unor exegeți mai luminați, pictorul și-o asumă chiar în paginile de față. Prieten apropiat și martor al descompunerii poetului, Sorin Dumitrescu îi schițează două etape în evoluția lăuntrică. Prima etapă are drept vîrf valoric volumul 11 Elegii, o mostră pură a „poeziei de cap“, cînd strălucirea retorică îl consacră pe poet sub unghi public. Sînt anii cînd virtuosul Nichita cucerește laurii notorietății, primind premiile Herder și Struga, alături de nominalizarea pe lista scurtă a Nobelului. Apoi se petrece
Patimile după Nichita by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3033_a_4358]
-
Fântâna Blanduziei și Ovidiu, în care tratează bătrânețea și moartea artistului de geniu, Alecsandri îi alege ca protagoniști pe doi mari poeți latini preocupați în operele lor de scurgerea inexorabilă a timpului: Horațiu, autorul odelor clipei trecătoare, și Ovidiu, cântărețul elegiilor surghiunului echivalat cu moartea. În dramele Socrate, Platon și Diogene câinele, Dumitru Solomon pornește de la cele mai cunoscute texte filosofice, memorialistice și doxografice compuse de Platon, Xenofon și Diogenes Laertios cu privire la cei trei gânditori elini. Dramaturgul folosește aceste surse spre
Dramaturgii români și Antichitatea by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/3035_a_4360]
-
din istoria unui neam. La arme! de Șt. O. Iosif este un Răsunet trecut printr-un alt imn, cu un titlu omonim, La arme de Mihai Eminescu. Se evidențiază astfel că Șt. O. Iosif este un eminescian nu numai în elegia erotică, ci și în aceste puține accente poetice de imn patriotic. Din imnul eminescian împrumută cuvintele cheie ale refrenului și cuvintele interogative de mânie la adresa năvălitorilor. Mai aproape sunt însă versurile refrenului din imnul lui Iosif de poezia lui Mureșanu
Doi „soli ai Ardealului”: Șt. O. Iosif și Andrei Mureșanu by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/3263_a_4588]
-
unei așteptări, a unei tînjiri. Ele pulsează doar în subtext. Nu proclamația constituie modul manifestării lor, ci visul transcris ca atare. Nu strigătul pornește din gura autorului, ci aburul respirației. Avem a face, în textele cele mai relevante, cu o elegie a sfielii, a unei candori melancolice: „Ciripitul păsărilor dimineții/ vine mai tîrziu./ Mai întîi - povestioara poetică/ a adolescentului/ furișată în caietul de amintiri,/ desenul din caietul de caligrafie,/ viața scurtă a pescarului/ ce-și aruncă năvodul/ sub stîncile frămîntate.// Cînd
Un neoromantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3273_a_4598]
-
avea vreun sens. Ai fugit de ea toată viața, resemnat. Din urmă, te ajunge brațul descărnat al zăpezii și ființa ta capătă luciditate, până când ea începe să vadă. Memoria devine umbră pe care, din neatenție, ai fi putut să calci. Elegie Și dacă nu ar fi decât acest alb strălucitor al amintirii pe care să-ți așezi capul... Acela voi fi eu, Îmbătrânit sub mângâierile tale, piatră îngenunchiată pe care se mai văd niște urme, de pe vremea când încă mai purtam
Poezie by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/14925_a_16250]
-
un asemenea fel încât Să nu poți uita niciodată Clădirile din jur la nesfârșit incendiate Să nu te încrâncenezi contemplând Traiectoriile dislocate ale prietenilor Sau atunci când vezi neputința cu care Electricitatea fiecăruia Încearcă să-și ia revanșa asupra strălucirii solare Elegie pentru Edith Stein Lui Iulian Mereuță Atingându-mi umărul în trecere M-a întrebat gândind că scriu - „o faci pe poetul aici, în Jardin de Luxembourg?” - Cel ce credea că doar el te cunoaște În timp ce eu scriam totuși De-a
Biografobii by Sebastian Reichmann () [Corola-journal/Imaginative/3111_a_4436]
-
interpretare a uneia din poeziile sale în care detaliile fizice, de ordin optic și cinetic, par a deschide drumul unei perspective morale, unei viziuni așadar de adîncime, care, aidoma unei elegiace acolade, îmbrățișează cvasiintegralitatea operei în cauză: ,Bărbatul din această Elegie, pe care Eul liric îl contemplă cum înaintează pe trotuar înaintea sa, pare aievea, deși el este doar o proiecție a propriei imagini. Cum nimeni nu se poate privi din spate, putem interpreta altfel ceea ce este povestit: subiectul nu dorește
Un exemplu de obiectivitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11117_a_12442]
-
imaginație. Un original dialog liric se leagă între acest volum al lui Petre Stoica și cartea de poeme a lui Marcel Tolcea, Bicicleta van Gogh. Dincolo de jocul textual, de comunicarea livrescă, inevitabil, și acest poem se sfârșește într-o mică elegie a timpului prezent, a momentului de după destrămarea visului: Pe o șosea specific balcanică/ Bicicleta van Gogh/ (made Marcel Tolcea)/ se înâlnește cu Motoreta Magritte/ (made Petre Stoica)/ una salută cu sunetul rămas într-o ureche tăiată/ cealaltă cu uguitul unui
Un suprarealist elegiac by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11110_a_12435]
-
azi). Se poate vorbi aici de o retorică a gesturilor, despre chipul poetului reflectat în propria sa imaginație. Aparent realistă, această scenă are tot atâta legătură cu realitatea ca și pipa lui Magritte. Un alt poem profesiune de credință este Elegie. Chiar dacă nu este foarte reprezentativ pentru formele de exprimare poetică ale lui Petre Stoica (foarte mobile și variate, de altfel) poemul este definitoriu pentru ceea ce numeam viziunea paseistă, specifică liricii lui Petre Stoica. Indiferent de tema tratată, poetul ajunge, mai
Un suprarealist elegiac by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11110_a_12435]
-
tufe de liliac/ în căutarea clipei când mi-am pierdut/ șansa gloriei de fapt totul totul// mereu îndărăt mereu ocolind prezentul/ care mă pândește cu bâtele sale noduroase// ocolind ceea ce nu pot ocoli/ iată tocmai îmi curge sânge din nas" (Elegie). Ca mai toate cărțile publicate în, deja, foarte prestigioasa colecție de poezie a editurii timișorene Brumar, Pipa lui Magritte este o bijuterie grafică. Calitatea tiparului și a hârtiei, rafinamentul discret al ilustrației (realizată de Loredana Tîrzioru) transformă lectura acestui volum
Un suprarealist elegiac by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11110_a_12435]
-
un volum de memorii, pe Gerhard Csejka editor, critic literar, traducător, redactor de reviste literare, pe Traian Pop la a cărui editură din Germania au apărut între altele, în traducerea lui Dieter Schlesak, care semnează și postfața volumului, cele 11 elegii ale lui Nichita Stănescu. De la Berlin a sosit și Ernest Wichner, directorul Literaturhaus-ului, celebra Instituție unde și Emil Cioran poposise în tinerețe. Poet, eseist și prozator, Wichner este și un neobosit și excelent traducător, colaborînd acum la o antologie de
Paseism, epigoni și clone by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11172_a_12497]
-
mesagerul" e un bufon, care nu poate spune niciodată altceva decît glume neluate în seamă. Doar că, uneori, adevărul poartă bonetă cu clopoței... Condiția aceasta, a nebunului care vinde înțelepciune, o "îmbracă" Valentin Iacob, ca pe un costum de arlechin. "Elegiile sadice" apar, din cînd în cînd, ca grimase pe un chip boțit care totuși rămîne cel al unui "Dumnezeu în civil". E, în poezia lui Valentin Iacob, o "meteahnă" de autor de reportaje. Plăcerea de-a se plimba incognito, de-
Sofisme vesele și triste by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11229_a_12554]
-
forță de iradiere, precum în Paradis în destrămare a lui Lucian Blaga, unde porumbelul Sfântului Duh stinge cu pliscul ultimele lumini, iar păianjenii au umplut apa vie. Pe aceeași filieră expresionistă, și cu o notă mai puțin acută decât în elegiile unui rural ultragiat ca Ion Gheorghe, lumea modernă, tehnologizată, industriile bine înșurubate, citadina conservă de beton configurează un decor cvasi-apocaliptic. Este o victorie a artificialului asupra naturalului, a realității sintetice și aseptice asupra gustului bun al vieții, pierdut odată pentru
Elegii de când era mai tânăr by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10661_a_11986]
-
nimeni/ lucrurile mă înghit noaptea/ ziua mă scuipă cu o bucurie naivă/ nu-mi pasă cine câștigă/ am să te lovesc prin surprindere". Martelanta anamneză psihică a poetei, bolnave de confesiune și transfigurare, nu exclude ingrediente de sorginte soresciană, adică elegie, umor, tandrețe, și nici repertoriul postmodern de măști terifiante, eventual horror, interiorizat, în ciuda aparentei detașări. Frecvența oximoronică și gesticulația suprarealistă atestă o artă poetică antimelodramă, necalofilă și minimalistă, în siajul poeziei provocatoare a unor Soviany, Marian Drăghici, Mariana Marin, Paul
Cuplul în iarnă by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/10781_a_12106]
-
motive necunoscute din orizontul tău de așteptare luni și chiar ani de zile, apoi reapărea, fără alte explicații, și dialogul continua în formele semnalate mai sus" (p. V). Criticul încearcă să-l redescopere pe scriitor întâi prin lectura memoriilor din Elegii la sfârșit de secol (1999) și apoi, desigur, prin interpretarea cărților lui principale: nuvelele din Iarna bărbaților (1965) și romanul Cartea Milionarului (1977). Eugen Simion se întreabă pe bună dreptate dacă - acum, când avem în față întreaga operă cunoscută până în
Opera Milionarului în povestiri by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11004_a_12329]
-
a murit la 50 de ani, ruinat fizic, după ce-i vânturaseră casa și viața nenumărați autori transformați instantaneu în prieteni. A fost un om minunat și un stâlp al poeziei, nu al regimului. E suficient să-i citim cele 11 elegii, pentru ca toate obiecțiile noastre la adresa inegalităților operei și inconsecvențelor omului să pălească. Această scriere despre Nichita Stănescu s-ar cuveni, cred, rescrisă de Cristian Tudor Popescu. Cu onestitatea, talentul și electricitatea pe care cel mai puternic gazetar de după '89 le
Pagini electrice by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11031_a_12356]
-
din cauza căruia nu-i usor să te apropia poetic de ea. Același lucru aș zice și despre vechiul meu prieten și coleg de facultate Ilie Constantin. Nu mi-a fost cu putință să transpun în grecește ceva din cele Unsprezece Elegii sau din poemul de mare suflu Laus Ptolemaei, de Nichita . De ce? O singură Elegie era să ocupe aproape tot spațiul acordat celor unsprezece poezii ale unui poet din cartea aceasta. Doar câteva fragmente din susamintitul poem filosofic n-ar fi
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
zice și despre vechiul meu prieten și coleg de facultate Ilie Constantin. Nu mi-a fost cu putință să transpun în grecește ceva din cele Unsprezece Elegii sau din poemul de mare suflu Laus Ptolemaei, de Nichita . De ce? O singură Elegie era să ocupe aproape tot spațiul acordat celor unsprezece poezii ale unui poet din cartea aceasta. Doar câteva fragmente din susamintitul poem filosofic n-ar fi fost în stare să dea cititorului nici macar o palidă imagine a unei capodopere care
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
nu este opera regimului comunist, ci opera criticii estetice șaizeciste (Nicolae Manolescu, Eugen Simion etc.). După 1980 sau după 1989 se întemeiază, pur și simplu, alături, alt canon, dacă nu cumva postmodernismul acționează dizolvant față de mentalitatea canonului literar unic. O elegie pentru canon putem murmura și noi, pe urmele melancoliei lui Harold Bloom. În postmodernismul pluralist și relativist nu există un canon unic, nici ierarhii severe, unanim acceptate, pentru că nu există doar un public de elită (al cărui rol decisiv se
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
în parte, la Europa Liberă. "Exorcizarea vremurilor adormite", frumoasa metaforă sub care așază Virgil Ierunca o și mai frumoasă nebunie, donquijotescul turnir cu uitarea, cu iertarea leneșă, cu inconștiența, se face în Trepte, Priviri, Exil. Între ele, părți ale unei elegii sub arme, și sub timp, nu mai puțin de temut decît ele, încap Prieteni care au fost, savanți romantici în vremuri proaste, cărora nici moartea, măcar, nu le mănîncă din aură. Un morb al conștiinței nefericite, fanionul lui Fondane, purtat
Popasuri. Zăbave by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10186_a_11511]
-
vorbind - din inimă/ din traheea ta rotunjită din petale roze puse straturi-straturi/ unele/ peste/ altele/ și din lemn de trandafir alb” (Indirect despre vorbirea directă). Și totuși sentimentalul ardent, senzualul, insațiabilul de trăire Leo Butnaru nu se dă învins. O elegie a vîrstei a treia e încă suficient de tonică: „După atîtea isprăvi în buduare/ Casanova ar fi putut purta pijama cu epoleți (...) bătrînul curtezan suspină/ aproape convingător: Ah/ iubirile mele întîmplătoare/ ceea ce mi-a fost cîndva atît de aproape de trup
Poezia lui Leo Butnaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3096_a_4421]
-
și plînsă”. Deși aparent s-ar putea vorbi de atitudinea denumită peiorativ (de către Radu Stanca) „pășunism”, avem a face cu un limbaj adus la zi, care filtrează substanța afectivă primară, livrînd-o într-o nouă variantă. Întîlnim sub pana poetului cîteva elegii care se emancipează de sub tiparul ruralist, plutind în plinătatea verbului lor vibratil: „scrisă e pagina clipei ce nu va veni/ loc fără prieteni nu este/ nu mai așteaptă nimeni la rîndul/ altui fel de a fi// veți găsi cîndva în
Într-o nouă variantă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4146_a_5471]
-
-i constat caracterul nociv. Dovadă stă un recent număr al revistei „Steaua”, conținând reacții a căror vehemență nu sunt în stare s-o înțeleg. În fond, „noi visăm să trăim în locul lor”, cum scrie în ultimul vers al unei frumoase Elegii din această carte.
Supraviețuirea prin poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3853_a_5178]
-
9 Margareta Istrati, soția lui Panait Istrati și Al. Talex cel mai important editor și prieten al scriitorului. 10 Mormîntul Danei Dumitriu se află și el la doi pași de cele ale lui Botta și Barbu din Cimitirul Bellu. Altă elegie pentru canon Este îndeajuns de celebră - îmi place să cred - Elegia introductivă a tot atât de faimoasei cărți a lui Harold Bloom, Canonul occidental, încât să nu mai fie nevoie să-mi explic și să-mi detaliez titlul. Singura lămurire pe care
Dana Dumitriu în posteritate - Jurnal inedit din ianuarie 1985 by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Memoirs/9210_a_10535]