7,011 matches
-
o mînă. Partea proastă, în legătură cu dl Georgescu, pe care îl prenumăr fără să ezit printre eminescologii valoroși, este că, în loc să ne dea o biografie sau o ediție nouă, s-a lăsat ispitit de o interpretare ciudată a vieții și operei eminesciene. în ce mă privește, deși nu neg interesul unor observații și conexiuni ale d-sale, nu-i acord d-lui Georgescu nici o șansă serioasă de a face din perplexitățile de care e stăpînit o cale (cu atît mai puțin, una
Potriveli și mașinațiuni by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17312_a_18637]
-
și Eugen Ionescu? Da, spune și dovedește cu bune argumente Liviu Antonesei. Mircea Scarlat a avut, în urmă cu douăzeci de ani, ideea de a explica istoria poeziei românești prin reluarea, în diverse epoci și în diferite forme, a modelului eminescian; bacovianismul era, pentru el, o formă, prima, de eminescianism, cum, la fel, Blaga, Arghezi, Nichita Stănescu. E timpul să ne întrebăm, odată cu Liviu Antonesei, dacă nu cumva întreaga cultură se supune acestui ciclu "fatal" și dacă nu cumva "grila" lovinesciană
Ultimul criterionist by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17301_a_18626]
-
fel, Blaga, Arghezi, Nichita Stănescu. E timpul să ne întrebăm, odată cu Liviu Antonesei, dacă nu cumva întreaga cultură se supune acestui ciclu "fatal" și dacă nu cumva "grila" lovinesciană a generațiilor maioresciene în critica literară se repetă într-o "grilă" eminesciană în poezia noastră. Celălalt studiu, solid, bine argumentat, privește "timpul popular", plecînd de la un fapt aparent lipsit de însemnătate, anume reformarea, în 1924, a calendarului. Argumentele lui Liviu Antonesei vin dinspre antropologie, după ce, în epocă, Vasile Băncilă făcea o analiză
Ultimul criterionist by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17301_a_18626]
-
și consolare față cu ieșirea din cursă a propriei vitalități, față cu semnele senectuții și ale crepusculului inexorabil. O suită de exorcisme muzicale în contra suferinței și tăcerii așternute în chip de "temniță" scrie Ion Horea în spiritul și ritmul meditațiilor eminesciene, nemurind clipa, raza, esența acelor corsi e ricorsi ale vieții și istoriei, la cotele unei virile purități stilistice. Dezbărate de luxuria metaforizantă, catrenele se organizează în jurul unor idei, concepte, obsesii binare, enunțul însuși fiind biunivoc, denotativ-conotativ, reflexiv-tranzitiv, de o modernitate
Via crucis by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17319_a_18644]
-
contemple ca Narcis în apa izvorului. Caragiale este realist. Oglinda pe care el ne-o pune sub ochi, în piese, ca și în momente, nu ne convine. Nici ieri, nici azi, într-o tranziție mereu reluată către civilizație. Nu limba eminesciană este limba vorbită de români, ci limba lui Caragiale. Dar cum să recunoaștem asta? O oarecare doză de emfază romantică ne flatează orgoliul național, anacoluturile, agramatismele și etimologiile populare din vorbirea eroilor lui Caragiale ni-l jignesc. În sfîrșit, Eminescu
Eminescu și Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17365_a_18690]
-
urâțenia - iar de data aceasta și fizică și morală - a clasei "superpuse" cu mare greutate i se găsise un post de bibliotecar, mai apoi de vâslaș la galere, în presă. Astăzi, dacă ne punem întrebarea în ce măsură lumea personajelor caragialești - sau eminesciene - reprezintă un defect de optică a privitorului sau doar un unghi de privire, încă n-am avea curajul să opinăm că, prin purul efect artistic, acea lume era, totuși, mai frumoasă decât în realitate. Ceea ce nu înseamnă că ne-am
24 de ore din 24 by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17367_a_18692]
-
poezia lui Eminescu a fost privită ca un scop în sine: de către cititori, de către studioși, de către poeții înșiși. Cei dintîi adulatori ai lui Eminescu fiind poeții, ei au început prin a-i imita temele și sonurile, dînd naștere acelui "curent eminescian" de care vorbea Ibrăileanu, și în care se cuprind nu numai atîția autori modești, de la răscrucea secolelor, dar Arghezi sau Bacovia, într-o parte a liricii lor. Chiar și așa, poezia eminesciană a reprezentat pentru toți aceștia țelul admirației sau
Eminescu - scopul și mijloacele by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17403_a_18728]
-
imita temele și sonurile, dînd naștere acelui "curent eminescian" de care vorbea Ibrăileanu, și în care se cuprind nu numai atîția autori modești, de la răscrucea secolelor, dar Arghezi sau Bacovia, într-o parte a liricii lor. Chiar și așa, poezia eminesciană a reprezentat pentru toți aceștia țelul admirației sau al studiului critic. E de remarcat faptul că, odată cu descoperirea publicisticii, în primii ani ai secolului nostru, în plină mișcare sămănătoristă și naționalistă, se produce o deplasare suspectă a interesului public de la
Eminescu - scopul și mijloacele by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17403_a_18728]
-
pentru "actualitatea" lor în toată perioada interbelică, apoi, cu explicabilă surdină, după 1971, și, din nou fără rezerve, de către naționaliștii de toate spețele, de la cuziști și legionari la protocroniști și, în fine, la extremiștii de azi. Așa devine proza politică eminesciană mijloc de propagandă și de polemică în diferitele etape ale bătăliei dintre tradiționaliști și moderniști, dintre autohtoniști și occidentaliști, dintre adepții statului național (în variantele sale) și adepții democrației liberale. Dacă publicistica face începutul, poezia îi urmează. în două feluri
Eminescu - scopul și mijloacele by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17403_a_18728]
-
Jucan, deschise după un Argument (sau preambul) spre mai multe direcții de cercetare. Una privește locurile din Transilvania prin care a trecut Eminescu, dintre care în primul rând Blajul și Sibiul. Față de contribuțiile mai vechi care se ocupau de popasul eminescian la Blaj, cartea d-lui Jucan aduce noi argumente privind faptul că marea sa colecție de literatură populară este în mare parte îndatorată contactelor cu Blajul. În această perioadă un dascăl blăjan, Ioan Micu Moldovan, își îndemna școlarii să culeagă
Despre "ardelenismul" eminescian by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/17408_a_18733]
-
Scipione Bădescu, iar Toma Nour, eroul principal la cărții, ar reține câteva din trăsăturile prietenului ardelean. Există și o direcție tematică pe care am putea s-o punem în legătură cu evocarea "sfintelor firi vizionare" din Epigonii. Chiar dacă nu figurează în poemul eminescian, Cipariu și August Treboniu Laurian ar fi putut fi printre eroii acestuia. Îi aflăm în scrisul publicistic al poetului în care, de asemeni se fac referiri la însemnătatea Răscoalei din 1784. Prima poezie despre Horea tot lui Eminescu i-o
Despre "ardelenismul" eminescian by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/17408_a_18733]
-
prim rang la o vârstă pe care, de regulă, nu îi prea vezi trăind-o pe ecran - figuri așadar mai greu de recunoscut : Amza Pellea (24 de ani), Silvia Popovici (22 de ani), Draga Olteanu (22), Iurie Darie (26). Manuscrise eminesciene de Alexandru Sîrbu (1974) se derulează în sensul unei preocupări mai largi a regizorului pentru studiile grafologice (el va mai semna, cumva pe aceeași linie semiologizantă, filme ca: Pe câmpul alb, Desenele scriitorilor, Manuscrise, scrisori, amintiri, Limbajul calculatorului ș.a.). Demersul
Eminescu și posteritatea de celuloid by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17414_a_18739]
-
și în cazul Patului lui Procust unde, după observații fine (oglindă "devine, ca și patul ăconjugală, o banală scula profesională" - sublinierea aparține autoarei) apar concluzii inutile, supărătoare: "relația speculara din Patul lui Procust e similară cu cea instituită de poemul eminescian: dramă vine din incapacitatea femeii de a gîndi iubirea stelara proiectată de bărbat". Astfel Ladima e Hyperion, Fred e Cătălin și, în același timp, accidentul aviatic al lui Fred ar putea fi anticipat de problemele de direcție pe care le
Oglindă, oglinjoară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17949_a_19274]
-
unei alte, dorite, competențe. Însă, o cultură are partea ei de noroc și e de sperat că, odată, cîndva o asemenea nădejde va căpăta temei și se va (vor) ivi competenți (competențele) necesară(e) în materie de descifrare a manuscriselor eminesciene și editarea lor științifică. Acestor speranțe așteptate li se adresează regretatul Petru Creția în al său Testamentul unui eminescolog, document deopotrivă emoționant și mult bogat în învățătură. Va accepta însă viitorul eminescolog (sau, mai bine, eminescologi) punctul de vedere al
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
adresează regretatul Petru Creția în al său Testamentul unui eminescolog, document deopotrivă emoționant și mult bogat în învățătură. Va accepta însă viitorul eminescolog (sau, mai bine, eminescologi) punctul de vedere al lui Petru Creția în materie de editare al liricii eminesciene (și, să nu uit, dramaturgiei)? Nu e sigur deloc. Însă, oricum, neuitatul meu prieten Petru Creția a ținut să lase scris legatul sau de cunoștințe și opinii, care reprezintă un adevărat tezaur, posibil și necesar de valorificat cîndva. Să spun
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
statura regretatului Petru Creția și l-a asumat, e de chibzuit dacă termenul (justificat acoperit de oprobiu de Călinescu pentru "eminescologii" vremii sale) nu e, totuși, de acceptat. Cea dinții mare observație a lui Petru Creția în materie de poezie eminesciana este carenta, nejustificată azi, a distincției dintre opera antuma și cea postuma. Și cheltuiește, pentru a-și demonstra punctul de vedere, o largă, copleșitoare armatura de argumente. Se știe ce bătălie s-a dus, în istoria literară românească, în jurul acestei
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
dus, în istoria literară românească, în jurul acestei dihotomii, Ibrăileanu fiind cel mai dîrz în ideea de a interzice pur și simplu publicarea postumelor, considerate bruioane nefinisate pe care poetul nu le-ar fi publicat niciodată. Perpessicius, marele editor al liricii eminesciene, a fost și el, adeptul acestei dihotomii, dar (în răspăr cu opinia lui Ibrăileanu), publicînd postumele, ce-i drept, în secțiuni distincte. Punctul de vedere s-a păstrat și în anii cincizeci. Ion Negoitescu în celebrul studiu despre poezia lui
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
celebrul studiu despre poezia lui Eminescu, publicat în 1967, a pornit de la această dihotomie, demonstrînd, magistral, superioritatea estetică a postumelor, mult deasupra antumelor. Și cartea lui Ion Negoitescu a fost și a rămas cea din urmă exegeza fundamentală pentru lirica eminesciana. Petru Creția e un adversar hotărît al acestei dihotomii, optînd pentru ideea publicării, cronologice, a antumelor și a postumelor, fără nici o diferențiere. Asta, firește, pentru că e o pură întîmplare publicarea, în vestită ediție princeps a lui Maiorescu din 1884, a
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
amintită "păcătuiește doar prin ambiguitatea de a echivala biologicul cu spiritualul" și că "lucruri minunate ne-a spus Negoitescu plecînd de la un postulat fără sprijin nici în texte, nici în psihologia poetului"(Autorul testamentului pledează pentru o ediție a liricii eminesciene care să cuprindă "toate poeziile scrise de Eminescu în ultima versiune existența a fiecărei poezii și în ordinea cronologică a acestor ultime redactări. În această formulă este implicită renunțarea la tripartiția actuala: poezii antume, poezii postume, poezii originale de inspirație
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
Mărirea numărului de volume (la ediția Perpessicius erau șase cu toatele) se explică prin dezideratul diminuării formatului cărții la unul obișnuit, renuntîndu-se la cel prea mare și nemaniabil al ediției academice (id est Perpessicius). Autorul testamentului acorda o mare prețuire teatrului eminescian, față de care Perpessicius exprimase consistente rezerve. Îndrăznesc a crede că regretatul Petru Creția exagerează. Teatrul eminescian e, în mare măsură, lăsat nefinisat și nu cred că e productivă modalitatea propusă de el în ediția teatru apărută, sub îngrijirea să, la
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
cărții la unul obișnuit, renuntîndu-se la cel prea mare și nemaniabil al ediției academice (id est Perpessicius). Autorul testamentului acorda o mare prețuire teatrului eminescian, față de care Perpessicius exprimase consistente rezerve. Îndrăznesc a crede că regretatul Petru Creția exagerează. Teatrul eminescian e, în mare măsură, lăsat nefinisat și nu cred că e productivă modalitatea propusă de el în ediția teatru apărută, sub îngrijirea să, la Ed. Eminescu, în anii optzeci, în care - totuși blasfemie! - colabora cu marele poet, editorul completînd versurile
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
editorul completînd versurile socotite lipsa. Un amplu capitol, exhaustiv și învățat, doldora de elemente să le numesc tehniciste, dar mereu fermecător și mustind de învățăminte, este cel intitulat "Protoistoria editării" (138 pagini). Oricine vă voi, vreodată, să reconstituie laboratorul manuscriselor eminesciene, tot ce s-a spus în legătură cu acest tezaur de interes național, memoria extraordinară a poetului, care putea, după mulți ani, să reproducă în scris, poeme întregi, ediții realizate, studii publicate și polemici înregistrate, va trebui, necondiționat, să apeleze la acest
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
pentru o nouă ediție critică Eminescu, dar și pentru exegeze, noi și înnoitoare, altfel zicînd noi puncte de vedere - pe bază de noi lecturi pătrunzătoare - despre opera marelui poet. Aceasta va propulsa o nouă, poate altă receptare a operei lirice eminesciene. De o neasemuita utilitate astăzi este capitolul "Cultul lui Eminescu". Autorul arată la ce consecințe pernicioase duce ideea "atribuirii unor trăsături care fac din Eminescu un exponent de o mare puritate a ideii naționale, preluată, cum era firesc, nu numai
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
Buzdugan a murit în 1967, istoricul literar Ion Chinezu (cel mai bun cunoscător al literaturii maghiare de la noi) în 1966, delicatul poet Al. Claudian în 1962, iar Emilian I. Constantinescu, autorul Anarhismului poetic (din 1932) în 1971. Antologia de proza eminesciana (singură, aproape completă la acea dată), făcută de Al. Colorian în anii războiului, am folosit-o, ca student, pentru o lucrare la seminarul cu St. Cazimir. Habar n-aveam că Al. Colorian, poet el însuși, este in viata. A murit
Necunoscutii nostri contemporani by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17996_a_19321]
-
trupei Divertis (doar un exemplu: în finalul poemului Sară pe deal, actanții lirici își reazemă capetele unul de altul și adorm surîzînd). Autorul articolului observa că nu doar Eminescu și opera lui sînt supuse procesului de mitizare, ci și exegeza eminesciana (școală absolutizează încă, pudic, erotismul angelic și abstractizant, iar din Călinescu nu reține decît exasperantul prin repetare "ape vor seca în albie..."). Sînt enumerate cîteva din poncifele despre scriitorii clasici, idei primite de-a gata de atîtea generații, precum și altele
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17976_a_19301]