613 matches
-
cu doctorii care aveau grijă de vodă. Vroiau să-i lase din nou sângele. Măria sa doamna se teme că vraciul nemțesc ar fi sluga domniei sale exaporitul... Brâncoveanu își încruntă sprâncenele arcuite, fața lui pentru o clipă trădă un fel de enervare și șopti mai liniștit ca de obicei: — Spune tot, ce trebuie să afle târgul și ce nu trebuie să afle nimeni, spune tot, înțelegi. Ce să-ți spun, luminăția ta? Domnia ta vine de la Curte, a stat până acum cu vodă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
sănătos? O slugă intră grăbită și evident impresionată: — Stăpâne, ieși în foișor, este nemaipomenit! În acel moment, dădură buzna toți însoțitorii lui, care și ei așteptaseră nerăbdători. Să mergem în foișor să privim, spuse Kuciuk Selin, încercând să-și stăpânească enervarea. Casele brâncovenești erau tot cele bătrânești, privind către Dealul Mitropoliei, doar că în urmă cu vreo douăzeci de ani, mare logofăt fiind, Constantin Brâncoveanu le a adăugat un foișor înalt deasupra sălii mari ce dădea în cerdac. Scara care urca
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
suntem chemați? întrebă Brâncoveanu fără să spere că va primi un răspuns. — Pentru treburile Moldovei care nu și-a plătit haraciul de câțiva ani, veni răspunsul lui Mihai Cantacuzino. Voievodul cu greu își stăpâni tremurul bărbiei, nevrând să-și arate enervarea. Cum adică, unchiul știa, dar nu venea să-i raporteze din proprie inițiativă. Pană Negoescu și Toma Cantacuzino își arătară mirarea, iar Diicu Rudeanu zâmbea forțat. — Și ce avem noi cu Moldova? întrebă nepăsător domnitorul, după care își măsură sfetnicii
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Cantacuzino, mânați direct spre casă! Feciorul făcu o temenea, ferindu-se de frică să nu fie lovit de bețișorul de abanos cu măciulie rotundă încrustată cu lucrătură de argint și pietre prețioase al stăpânului său. Spătarului îi fu rușine de enervarea sa și reluă calm. — Mă simt cam obosit, nu cobor. Să mergem acasă. Aș dori să intre cineva la doftor să-i spună să treacă diseară, să mă vază. Servitorul tot nu ridicase capul, când spătarul reluă: — Intră în grabă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
obositoare. Eduard i se aruncă de gât și o sărută furtunos. El își iubește foarte mult mama, dar acest lucru nu-l împiedică să-i ceară ca, ieșind de la grădiniță, să-l 8 ducă în brațe acasă. Nici rugămințele, nici enervarea mamei nu ajută la nimic mama, aproape plângând , îl ia în brațe și îl duce. Un alt băiețel, Amir (5 ani și 6 luni), a adus la grădiniță o mașinuță teleghidată. Mama povestește în fața copilului: -Știți ce circ mi-a
DARURI ŞI GÂNDURI PENTRU MAMA by Lenţa Neacşu () [Corola-publishinghouse/Science/1153_a_2221]
-
moment, privirea îi fu atrasă de strălucirea sticlei, sclipirile metalului și lucirea mesei celei lungi. O privire era tot ce avea nevoie Marin, acum. Se apropie de prizonier și îl inspectă. Ochii acestuia îl fixau neliniștiți, dar mai mult cu enervare decât cu teamă. Mă auzi? întrebă Marin. CEL LEGAT FĂCU UN SEMN AFIRMATIV DIN CAP. SPUI UNDE AI DUS INSTRUMENTUL DUPĂ CE AI PLECAT DE LA LABORATOARELE TRASK, UNDE M-AI LĂSAT PE MINE. TRASK RĂSPUNSE CU UN ZÂMBET CINIC ȘI CU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
presupunere, spuse Podrage. Marin făcu din cap un semn afirmativ. Totuși îl irita neputința celor prezenți de a-și da seama că el se lupta să scoată adevărul la iveală. Însă când vorbi, nimic din vocea lui nu îi trădă enervarea. ― E doar o presupunere, dar faptul că Creierul nu a reușit să mă afecteze cu nimic dovedește că e logică. Adevărul ― oricare ar fi el ― va fi complet dezvăluit înainte de sfârșitul zilei. ― Vrei să spui, insistă Podrage, că, fiind la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
propriu, o persoană nu poate percepe decât un aspect necuprinzător al realității pe care am aflat-o noi. ― Dar Creierul? exclamă Podrage. Ce rol are el în toate astea? Întâi întrebarea îl enervă pe Marin. Apoi își dădu seama că enervarea lui nu era decât o manifestare a tensiunii crescânde. ― Lipsește ceva, spuse el îngrijorat. Simt că ne amenință un pericol teribil. Dacă ar fi să ascult de intuiție, aș evacua întregul oraș. Asupra grupului se lăsă o tăcere de mormânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
nu mai putea fi îndoială. Acum dădea din mâini, făcând semn spre cap. Femeia nu înțelese imediat, abia apoi scoase boneta și o așeză alături, pe brațul drept al fotoliului. El continua însă semnele, cu un plus de silă și enervare. Să se degajeze, adică, s-o arunce. Să nu mai vadă, adică, asemenea cârpă. Femeia aruncă peste umăr boneta care se lovi, ca o pasăre moartă, de fereastră, apoi, cu o atingere surdă, de parchet. Încetase s-o privească. Se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
desfăcând semințe. Joi, Vornicu se ceartă cu desenatoarele care lucrează pentru el : doamna cu părul și rochia gri, zisă Veturia Voicu, văduva de colonel, și Lungana, tânăra buboasă, cunoscută sub denumirea Mica Mocofan. Mustața subțire și neagră saltă deseori, de enervare, deasupra buzelor livide ale inginerului Vornicu. Se ridică la intervale imprevizibile, întorcându-se spre Lungană, apoi spre veșteda Veturia, ținute sub supraveghere, să nu piardă timpul cu palavre și dichiseli. Momentul cenușiu al zilei îl apropie brusc de vecinul cel
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
asupra prietenului cu imposibilele mari întrebări asupra faptelor mici și mari care alcătuiesc zilele mici și zilele mari. Lucian nu auzea nimic din ceea ce i se spunea. Se întunecase, se retrase, zăvorât în sine, dar nu făcu nici un gest de enervare. Așteptase să se încheie imprudentul monolog și reluase aceleași povești caraghioase. Vera, Manole, sora lui Manole, fleacuri, micile libertăți ale coliviei. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat... Codul surdomuților ! Erau prieteni, își împărtășiseră atâtea, dar, când se apropiaseră de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
picioare din cauza gerului ce se instalase de câteva zile. Fața ei deveni purpurie și schimonosită în același timp. Apropiindu-se de ei fără să-i salute, ea întrebă: -Unde călătoresc domnii? -Așteptăm pe cineva, răspunse Ramona șovăielnic observând vădita enervare de pe chipul ei. Radu, destul de degajat, privi rece și indiferent. Pentru a o scoate pe Ramona din încurcătură, interveni: -Ai să ajungi cam târziu pentru această seară. -Nu-ți face griji, pe mine are cine mă aștepta, zise Angela cu zâmbet
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
pune palmele În paralel și le duce În față ca un tren. — Păi, ai tot timpul să te gândești cât stai cu legumele alea de la Circulație, Îi spun eu. Clell mă cercetează atent cu privirea. Are o mică licărire de enervare În ochi. Se pare că l-am scos din sărite. — Exact asta și vreau, behăie el. Puțoiu are impresia că grijile lui au luat sfârșit și că ne poate scoate pe nas faptul că are slujba asta de legumă. Greșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
după aceea despre cum nu era niciodată obosită sau plictisită, tot fusese imprudent. Oamenii de succes nu închideau niciodată ochii. Și numai Neil Lomond te puteai aștepta să facă genul ăla de remarcă despre plictiseală. Își pocni încheieturile degetelor de enervare. Telefonul sună. —Te-ai întors, zise Anna Sweeney. Sun ca să te avertizez... —Știu, spuse Darcey. Cei de la InvestorCorp. M-au prins picotind. — Fir-ar. — Am dres-o, continuă Darcey. Le-am zis că mă gândeam. Mă îndoiesc că m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
caz special, Nieve. Nu se întâmplă de obicei. Nieve oftă. Tocmai asta o deranja pe ea la oamenii care aveau copii. De-asta nu era nici ea pregătită să devină mamă. O privi pe Paola fără să-și poată ascunde enervarea. Dacă trebuie să te duci, trebuie să te duci. Am să recuperez, repetă Paola. Sigur că ai să recuperezi, spuse Nieve. Nieve sosi acasă târziu, pentru că îi luase ceva timp să verifice tranzacția și să se asigure că nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
să ne aducă o cafea Mocca, un pahar cu apă și băutura mea obișnuită. Da, imediat, Herr Six. Se uită la mine din nou și și nu mi-am putut da seama dacă prezența mea acolo era un motiv de enervare pentru el sau nu, așa că mi-am propus să stau de vorbă cu el când voi avea ocazia. — Încă un lucru, zise Six, răsucindu-se de pe sofa. Să-mi aduci aminte, te rog, să recapitulez cu tine detaliile de organizare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
moment, n-am știut ce să-i spun. Dar apoi i-am zis: — Am Împușcat câinii. Mi-am pus arma În buzunar. — Zău? Mda, mi s-a părut mie că am auzit două focuri de armă. Dacă simțea teamă sau enervare la aflarea acelei informații, nu o arătă. — Mai bine ai veni În casă, zise el și o porni agale Într-acolo, cu mine urmându-l Îndeaproape. Când am ajuns În locul de unde se putea vedea casa, am zărit BMW-ul albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
pentru creștinii acelui timp ce-și duceau viața cu iataganul păgân în coastă, și Arborele lui Ieseu ale cărui încrengături se desprind parcă de ziduri și se continuă în arborii din preajmă, uimitoare scurgere a sacrului, chipul tău încruntat de enervare la vederea inscripțiilor de tot felul scrijelite de mâini netrebnice pe zugrăveala bisericii, grosolana violare a sacrului de, David cântând la lăută și lângă el căutând să-și eternizeze prostia prin simpla înscriere a numelui cu ajutorul unei monezi sau a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ei roșu de cauciuc curat și fără urme de sânge. Procurorul și patologul erau deja acolo, Îmbrăcați În salopete, discutând despre cadavru cu Isobel, care le descria condițiile În care fusese descoperit. Privi spre Logan În timp ce acesta se apropia, cu enervarea citindu-i-se În spatele ochelarilor de protecție, și Își scoase masca chirurgicală. — Credeam că inspectorul Insch este ofițerul superior al acestui caz, spuse ea. Unde se află el acum? Interoghează suspectul. Isobel Își puse masca, Își bombănind nemulțumită. Întâi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
prin spate, noi mergem prin față. Logan le acordă un minut să-și ocupe pozițiile și apoi o porni pe aleea din față și apăsă butonul soneriei cu degetul mare. Darren Caldwell deschise ușa. Expresia feței i se schimbă din enervare În panică, apoi În mânie nestăpânită, toate Într-o bătaie de inimă. — Salut, Darren, zise Logan și-și puse piciorul În ușă. Astfel Încât să nu-i poată fi trântită În față. — Te superi dacă intrăm iar? Ce dracu’ vrei acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
erau În picioare. Pumni Încleștați și tatuaje. Dinți dezgoliți, mârâieli, exact ca la alsacianul lui Doug Disperatul. Se uzi o bușitură În celălalt capăt al barului și ușa din spate fu dată În lături. Simon McLeod stătea În ușă, cu enervarea de pe față schimbându-i-se treptat În mânie. — Nu vrem probleme. Logan fu nevoit să strige ca să se facă auzit peste câinele care lătra. Vrem doar să vorbim cu Dougie MacDuff. Simon Întinse o mână și stinse luminile. Camera fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
acum asculta relaxat, inert, privind blând în ochii ei. Iar când termină de vorbit despre tatăl său, el păru că nu știe ce să-i răspundă: — Nu-mi amintesc... Eram foarte mic în vremea aceea... Simți un gest imperceptibil de enervare; bătrânei îi părea rău că vorbise prea mult cu cineva care nu putea înțelege. Tot restul vieții nu avea să-i mai adreseze nici un cuvânt. A doua zi - câteva vorbe auzite din întâmplare, un fragment de frază - Gajus află că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
O greșeală ireparabilă, o greșeală a tinereții; pentru că eram tânăr, credeam că durerea mea, nevoia mea de dreptate, iertarea mea stupidă aveau să-i impresioneze pe senatori. Însă durerea altuia nu provoacă decât teama că acela se va răzbuna sau enervare pentru că trebuie să intervii.“ Greșelile acelea erau ca valurile mării: nu știai unde aveau să ducă. După complotul din Gallia, Galba spusese că „proștii se distrug singuri“. Dar, pe când el râdea, supraviețuitorii îi înlocuiseră în liniște pe cei căzuți. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
strada polizu 13; pe drum, o iau pe moșilor, mă Încurc, rătăcesc strada; e ora 14, soarele bate În creștet, Îmi țiuie urechile de două, de trei ori, de nouă; ocolesc, mă trezesc În același loc, mă doare capul de enervare, de căldură; mă uit mai bine, o iau de la capăt, același rezultat: ce se-ntâmplă? parcă spațiul se dilată, face pliuri stranii În care scap fără a mai ieși, mă uit la ceas; a trecut o oră, Întâlnesc un individ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dormitorul de sus, Thom se ocupă de treburile fiziologice întâi. Apoi spuse: - Bine. Două ore de somn. Ai nevoie de odihnă. - O oră, protestă Rhyme. Thom avea de gând să continue cearta, dar apoi privi fața lui Rhyme și, pe lângă enervare și expresia de nu-te-pune-cu-mine, care nu l-ar fi afectat absolut deloc, observă grija pe care criminalistul o simțea pentru victimele ce aveau să urmeze. Fu rândul său să cedeze: - Bine, o oră. Dacă promiți că o să dormi. - O oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]