948 matches
-
și să evite devierile doctrinale; această cerere este repetată în scrisoarea 223, după ce Augustin, în epistola 222, îi explicase dificultatea (și poate chiar inutilitatea compendiului), dat fiind că repertorii analoage fuseseră alcătuite în latină, de Filastriu, și în greacă, de Epifanie: poate era mai bine să se traducă în latină opera acestuia din urmă decît să se compună una nouă. în scrisoarea următoare, Augustin acceptă cererea prietenului său și încheie cu o glumă: „voi face ceea ce vrea Dumnezeu”, adică Quodvultdeus. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Liberatus e simplă și sobră; el povestește pe scurt faptele, fără să treacă sub tăcere propria participare la evenimente. Informația lui se bazează pe surse demne de încredere, precum Historia ecclesiastica tripartita, tradusă de puțină vreme de Cassiodor și Epifanie (cf. p. 000), sau documentele conciliului de la Calcedon ori provenite de la alte episcopate din Orient. Bibliografie. Ediție: PL 68, 969-1052. 6. Victor de Tununa Tununa era un mic oraș din Africa proconsulară. Aici era episcop Victor, un alt adversar al
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al VI-lea; oricum, în lumea culturală a Italiei din acea epocă, pe primul loc s-a situat Boetius, și nu Ennodius. Născut în jurul anului 474 într-o familie aristocratică, probabil din Arles, a fost hirotonit diacon în 494 de către Epifanie, episcop de Pavia, și s-a mutat întîi la Pavia, apoi, în 496, la Milano, la curtea episcopului Laurențiu. Cînd Symmachus a fost ales episcop al Romei, în urma unor certuri aprinse, Ennodius l-a sprijinit foarte mult, chiar dacă numai ca
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
că abordează teme mai profunde, cum se întîmplă atunci cînd îi consolează (dacă se poate spune așa) pe africanii care suferă din cauza reluării persecuțiilor din ordinul regelui Trasamundus. între operele în proză figurează și două vieți de sfinți: Viața Sfîntului Epifanie, episcop de Pavia (Vita Sancti Epiphanii episcopi Ticinensis), scrisă în 502-503, și Viața Sfîntului Antonie, călugăr la Lerin (Vita Sancti Antonii monachi Lerinensis), în care tonul retoric (cu numeroase și lungi discursuri ținute de personaje) este predominant. Epifanie îl ajutase
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Viața Sfîntului Epifanie, episcop de Pavia (Vita Sancti Epiphanii episcopi Ticinensis), scrisă în 502-503, și Viața Sfîntului Antonie, călugăr la Lerin (Vita Sancti Antonii monachi Lerinensis), în care tonul retoric (cu numeroase și lungi discursuri ținute de personaje) este predominant. Epifanie îl ajutase pe Ennodius să ajungă diacon și fusese o figură de prim-plan în politica regatelor romano-barbare în secolele V-VI; Antonie, în schimb, îl urmase pe Sfîntul Severin la Noricum și se refugiase la sfîrșitul vieții sale la
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
difuzarea scrierilor lui Origen, care în parte fuseseră traduse cu două secole înainte de Rufin, ale lui Ioan Gură de Aur, ale lui Flavius Iosephus și ale altor scriitori, care, astfel, au putut fi citite în Evul Mediu. Totodată, împreună cu călugărul Epifanie, Cassiodor a compus Istoria Bisericii, divizată în trei părți (Historia ecclesiastica tripartita), bazată pe Istoria Bisericii a lui Socrate, Sozomen și Teodoret (cf. pp. 000 și urm.), ca și cea scrisă de Teodoret lectorul chiar în acei ani. Totuși, Cassiodor
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și cea scrisă de Teodoret lectorul chiar în acei ani. Totuși, Cassiodor a modificat planul lucrării în curs de elaborare: la început, ar fi vrut doar să traducă în latină compilația lui Teodoret lectorul, însă ulterior l-a însărcinat pe Epifanie să traducă operele celor trei istorici și a făcut el însuși o compilație pe baza materialului pus la dispoziție de Epifanie. A rezultat o operă în douăsprezece cărți care, în ciuda lacunelor și a pasajelor redactate în grabă, a avut o
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
început, ar fi vrut doar să traducă în latină compilația lui Teodoret lectorul, însă ulterior l-a însărcinat pe Epifanie să traducă operele celor trei istorici și a făcut el însuși o compilație pe baza materialului pus la dispoziție de Epifanie. A rezultat o operă în douăsprezece cărți care, în ciuda lacunelor și a pasajelor redactate în grabă, a avut o importanță fundamentală pentru cultura medievală. Alte scrieri ale lui Cassiodor compuse la Vivarium sînt opere originale, chiar dacă și ele sînt dovada
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ar fi fost făcute cu bună-credință. în epistolarul lui Ieronim s-au păstrat în latină și alte scrisori ale lui Teofil, referitoare tot la controversa origenistă; e vorba de epistolele 87, 89, trimise lui Ieronim în 400; 90 (adresată lui Epifanie în același an); Teofil îi informează despre măsurile pe care le-a luat împotriva călugărilor origeniști din pustia Nitriei. Scrisoarea 92 din epistolarul lui Ieronim este o versiune a epistolei sinodale emise în 400 și trimise episopilor din Palestina și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
minora I, Brepols, Turnhout; Univ. Press, Leuven, 1976, nr. 3). II. AUTORII 1. Acaciu de Bereea S-a născut prin 322, s-a călugărit devreme într-una din mănăstirile din regiunea Antiohiei și a devenit foarte cunoscut. Se pare că Epifanie din Salamina a scris Panarion-ul la îndemnul său (Pan. I, 2). Hirotonit episcop de Bereea (Alep, în Siria) în 378, a ajuns celebru pentru știința și ospitalitatea sa. Melețiu de Antiohia l-a trimis la Roma, la papa Damasus, în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Fac. 3,21; paralela cu Iov 10,11 îi permite lui Macarie să afirme că e vorba de corpul omenesc actual, în opoziție cu cel luminos dinainte de păcat. E un tip de exegeză care vine de la Filon și care, potrivit lui Epifanie, fusese ilustrată de Origen. Fragmentele ottoboniene conțin în schimb o interpretare diferită a aceluiași pasaj și provin din secțiunea centrală a unei „istorii a creației” care se găsește la începutul compilațiilor lui Teodosie din Melitene și ale altor cronografi bizantini
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la al doilea conciliu de la Niceea, din 787, a fost declarat fals citatul pe baza căruia sinodul iconoclast ținut în 754 la Constantinopol voise să facă din Teodot un adversar al cultului imaginilor, scrierile lui au fost enumerate de diaconul Epifanie. Este menționată o operă în șase volume în care e atacat Nestorie, dedicată unui anume Lausus (poate șambelanul lui Theodosius al II-lea de la care și-a luat numele Istoria Lausiacă); scrierea s-a pierdut în întregime. A fost găsită
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Marcu împotriva celor care îl identifică în Melchisedec (Fac. 14, 18-20; Psalmi 110, 4; Evr. 5, 10; 7, 21) pe Fiul lui Dumnezeu ar putea să aibă loc cam în același timp cu atacurile contra melchisedecienilor din Egipt lansate de Epifanie din Salamina (Panarion 4, 9) prin 375 și de Chiril al Alexandriei în Glaphyra la Facerea 2, 3-11; însă nici acest argument nu este decisiv, întrucît aceeași doctrină este atestată în alte epoci și în alte locuri. Astfel, dacă J.
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
rezultată a fost intitulată Istoria bisericească, precum celelalte, iar editorii moderni au definit-o ca „tripartită”, adică „alcătuită din trei părți”. în epoca bizantină, acestei Istorii bisericești i-a fost adăugat un compendiu anonim. Scrierea, tradusă în latină de monahul Epifanie din mănăstirea Vivarium sub îndrumarea lui Cassiodor (p. 000), a cunoscut o largă răspîndire în Evul Mediu apusean. Continuarea Istoriei bisericești, în trei părți purta tot titlul de Istorie bisericească și era alcătuită din două cărți: începea cu moartea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cf. PG 86, 1, 165-228; traducere latină în CSEL 71, 1952 (W. Jacob, R. Hanslik). Studii: O. Bardenhewer, op. cit., V, pp. 117-118. 9. Evagrie Scolasticul Evagrie a fost o personalitate mai importantă. S-a născut între 532 și 537 la Epifania, în Siria, și, după ce a studiat la Constantinopol, îl găsim la Antiohia în perioada în care era patriarh Atanasie; a exercitat profesia de avocat, așa cum rezultă din titulatura sa, care indică un anumit nivel de cultură și e întîlnită frecvent
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mai importante sărbători creștine. Romanii în 274 A.D. au transferat sărbătoarea mithraică pe 25 decembrie, preluată apoi ca zi de naștere a lui Cristos, zi ce a oscilat de-a lungul secolelor la diverse date printre care și 6 ianuarie (Epifania lui Isus). Frățiile sunt astăzi închinate sfinților Ioan Botezătorul și Ioan Evanghelistul. Ioan Botezătorul a fost patronul francmasoneriei după scrierile cele mai vechi ale frăției. De asemenea el a fost patronul multor altor organizații care au avut influențe asupra formării
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
reprezintă mitul separării Cerului Tată de Pământul-Mamă, dar nu static, ci dinamic, nu cosmologic, ci cosmogonic. Despărțirea cuplului primordial e de fapt anularea unității monadei, deci procesul cosmogonic echivalează cu crearea spațiului care e lumea, și a luminii care este epifanie a sacrului. Spațiul pentru european e legat de orizontalitate, pentru Eminescu și Brâncuși înseamnă verticalitate, ca și pentru indieni. Brâncuși ca și Mihai Eminescu și mai târziu Mircea Eliade au avut revelația că țara lor și India se află în
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
conștiinței. Civilizațiile moarte, Egiptul și Dacia își derulează sub imperiul luminii selenare treptele creșterii și descreșterii, ale culminației și risipei, pentru că însuși semnul planetar lunar include caducitatea și ideea ciclurilor. „Simbolismul lunar apare așadar, scrie Gilbert Durand, în multiplele sale epifanii strâns legat de obsesia timpului și a morții (...). Filosofia care se desprinde din toate temele lunare e o viziunea ritmica a lumii, ritm realizat prin succesiunea contrariilor, prin alternanța modalităților antitetice: viață și moarte, formă și latență, ființa și neființa
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
Pentru a împlini esența sa, icoana trebuie să-și piardă valoarea de imagine divinizată, deschizându-se astfel spre invizibil. Icoana ascunde și dezvăluie distanța existentă între divin și imaginea sa15. Creștinismul se prezintă ca o gândire fecundă a imaginii unde epifania lui Dumnezeu se realizează într-o altă realitate, un fel de Mundus Imaginalis. Această epifanie ține de o ontologie a gradelor ființei care, spre deosebire de dualisme, propune un spațiu intermediar, dominat de ființe ale intervalului, îngerii. Creștinismul a reușit să elaboreze
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
-se astfel spre invizibil. Icoana ascunde și dezvăluie distanța existentă între divin și imaginea sa15. Creștinismul se prezintă ca o gândire fecundă a imaginii unde epifania lui Dumnezeu se realizează într-o altă realitate, un fel de Mundus Imaginalis. Această epifanie ține de o ontologie a gradelor ființei care, spre deosebire de dualisme, propune un spațiu intermediar, dominat de ființe ale intervalului, îngerii. Creștinismul a reușit să elaboreze o sistematică speculativă care facilitează triumful imaginii și utilizarea sa religioasă. Menirea episcopatului Se vehiculau
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Iași, îngr. trad., Iași, 1998 (în colaborare); Daniela Crăsnaru, Sea-Level Zero, New York, 1999; Day After Night. Twenty Romanian Poets for the Twenty-First Century, îngr. Gabriel Stănescu și trad., introd. Gabriel Stănescu, Norcross (SUA), 1999 (în colaborare); Virgil Mihaiu, Recensământ de epifanii - Census of Epiphanies, ed. bilingva, Pitești, 1999 (în colaborare cu autorul, Liviu Bleoca și Sergiu Celac); Mircea Cărtărescu, Bebop Baby, New York, 1999 (în colaborare); Magda Cârneci, Poeme - Poems, ed. bilingva, Pitești, 1999 (în colaborare cu autoarea); Ioana Ieronim, The Triumph
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289802_a_291131]
-
urmărește vreo abolire a contingentului pentru a evada într-un iluzoriu spațiu numenal și încearcă tocmai o recuperare a fenomenelor banale, efemere, prozaice, dar atât de reale. Nu degeaba își mărturisise poetul dorința ca în/prin poezie să descopere „adevărate epifanii ale banalului”. Și poate că nicăieri acest proces nu se relevă mai clar decât în Budila-Express - apărut în volumul Cinci și reluat, din cauza cenzurii, abia în Lucrurile pe care le-am văzut (1979- 1986) din 1992 -, unul din cele mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]
-
simulacre căreia poți să i te sustragi; îți afirmi puterea asupra ființei prin intermediul percepțiilor; iată tot atâtea îndemnuri la voluntarismul filosofic hedonist care permite, evitând prilejurile de neplăcere sau de tulburare, să te construiești ca individualitate senină și radioasă. 6 Epifanie a corpului material. Pe teren filosofic, Democrit îl reia pur și simplu pe Leucip: realul este constituit din atomi înlănțuiți între ei în vid; cauzalitatea este imanentă și materială; nu există rațiune divină; totul trece, eternitatea e o ficțiune - sau
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
sine. Nici vorbă să nu reflectezi, să te supui pornirilor, să fii jucăria pulsiunilor. Filosoful, înțeleptul meditează, reflectează, gândesc, calculează: dietetica dorințelor și aritmetica plăcerilor presupun o ajustare permanentă a teoriei și a practicii, a faptelor și a doctrinei, a epifaniei oricărui eveniment și a reacției celei mai adecvate pentru a o trăi ca pe o ocazie de jubilare, și nu ca pe un factor de tulburare. Această prudență face ca practica imediată să fie privită ca fiind cea mai în
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
alții, responsabilitatea individuală, dragă adepților oricărei ordini colective... Un asemenea capriciu al atomilor inaugurează un antidestin. Din clipa în care niște atomi se întâlnesc, lumea se constituie. În dezordine, în haos, desigur, dar formele adecvate persistă, dăinuie. Astfel încât, în urma acestei epifanii a materiei, lumea efectuează niște variațiuni: trăsnetul, tunetul și vulcanii, germinația, reproducerea și pasiunea, foamea, setea și libidoul, sufletul, trupul și spiritul, limbajul, cuvântul și poemul, sănătatea, boala, moartea. Să nu trecem pe lângă ceea ce doar o privire pătrunzătoare ne dezvăluie
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]