902 matches
-
este, dacă vreți să folosiți vechile cuvinte, mecanismul societal de creare a avuției nu ca un scop în sine, ci ca un mijloc de satisfacere a nevoilor umane de demnitate, împlinire, fericire, prestigiu, siguranță, mândrie, confort etc. Sistemul, ca metaforă epistemică, reface ordinea firească a lucrurilor popperiene, lumea ființelor justificând lumea sensului și lumea semnificațiilor, toate însă ca procese de emergență, discrete ca niveluri explicative, dar convergente în universul naturii umane, fie că au funcții de legitimare și verificare, fie de
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
paradigmatice este posibilă. Ba chiar s-a întâmplat, dacă ne referim doar la tendința sistemului de a-și asuma explicarea proceselor istorice. Înțelegerea sistemelor ca fapte istorice nu ne aduce însă demarcația între niveluri și perspective explicative de alte metafore epistemice. Ceea ce ne interesează nu ar trebui să fie arheologia inventată a sistemelor, ci, spre exemplu, cum ne atașăm de diferențele lor explicative, de genul celor care au fost posibile prin ideea că soarele este în centrul universului nostru după ce milenii
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
Sistemul ca paradigmă cuprinde la un loc elemente exosomatice și endosomatice, universuri aritmomorfe și antropomorfe, în sens roegenian, în serviciul deopotrivă al condiției umane și al naturii umane regăsite prin inovare în unitatea lumii. Sistemul despre care vorbim ca metaforă epistemică are comportament globalizat fără să distrugă identități pentru că inovează calea identificării cu performanța, el reproduce întregul care este mai mult decât suma părților componente, în timp ce acestea din urmă tind să se comporte ca întregul în starea aproape de echilibru, pe care
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
organizării perfecte a ideilor. Este o construcție ridicată din idei și obiecte în care ar putea să locuiască doar ființele eterne, adică cele ce știu să-și folosească spiritul. A doua perspectivă dilematică și care tulbură înțelegerea sistemului ca metaforă epistemică este o formulă rafinată a metodei metafizicii pentru soluția perspectivei întregului, visată de Einstein de a vedea prin ochii lui Dumnezeu alcătuirea lumii. Alegerea referințelor dincolo de granițele trasate de semnificațiile lumii este nu doar o îndrăzneală creatoare, ci și o
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
nou nu se întâmplă sub soarele înțelegerii decât ordinalitatea trecerii și petrecerii orizonturilor explicative, că esența este aceeași doar că exprimarea formei se primenește, totuși sistemul ca a doua metaforă care amprentează procesul cunoașterii raționale (și nu numai), după hegemonia epistemică a ceasornicului (mecanismului), semnifică o schimbare radicală prin „întâmplarea” unei sinteze ultime, recuperatoare de conținuturi și integratoare de perspective. Faptul că a doua modernitate se centrează pe a doua metaforă cognitivă reprezintă o simetrie care vine de la sine, dar care
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
dată în repere de metafizică sacralizată, a inocenței spiritului din gândirea raiului, un alt fel de schilodire a întregului inefabil pe care-l reprezentăm ce ne-ar readuce copilăria fericită ca formă de contopire cu veșnicia. Păstrarea impurității de tratament epistemic propus de metafizica sistemului, în care au loc contradicțiile vitalizante ale obiectivului și spiritualului, ale rațiunii și sentimentelor, este de preferat, fie și ca blestem sisific. Înfățișarea conceptului Mai este o caracteristică importantă a sistemelor de economie: ele ajung să
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
asupra acțiunilor de dezvoltare comunitară, cu practici și practicieni; promovarea unei mișcări sociale centrată pe dezvoltarea comunitară, ca efect cumulativ al practicilor din domeniu, a dezbaterii publice, a susținerii acestui gen de inginerie socială la nivel guvernamental, academic, prin comunități epistemice și de putere. Ținta schimbărilor poate fi foarte diferită, de la infrastructură la organizare comunitară, de la reducerea sărăciei sau a vulnerabilității sociale la promovarea dezvoltării economice a comunităților. Cele șase principii ale construcției instituționale în domeniul dezvoltării comunitare ar putea fi
Practica dezvoltării comunitare by Dumitru Sandu (coord.) [Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
ultimii ani, la explicarea diferitelor aspecte referitoare la natura specifică a progreselor instituționale în Uniunea Europeană au contribuit o serie de combinații ale middle-range theories (Faludi, 2002), și, de asemenea, aducerea în atenție a rolului care a revenit rețelelor și comunităților epistemice în ultimii ani. Sursa: Rivolin, U.J. (2010), „EU territorial governance: learning from institutional progress”, p. 6. Din această perspectivă, documentele oficiale ale Comunității reprezintă cea de-a doua sursă care ajută la interpretarea conceptelor abordate și la descoperirea sensului
Politici publice şi guvernanța Uniunii Europene by LuminiȚa Gabriela POPESCU () [Corola-publishinghouse/Science/203_a_175]
-
vreodată”. Îndoiala, prin liberul arbitru, devine expresie a libertății gândirii și condiția esențială a acțiunii spiritului. Înțeleasă În această lumină, Îndoiala delimitează În mod fundamental acțiunea dubitativă de scepticism, refuză negarea absolută și agnosticismul, transformând acțiunea spiritului dubitativ În activitate epistemică. Astfel, Descartes aduce Îndoiala În ipostaza unui principiu de posibilitate al oricărei construcții metafizice: libertatea spiritului În abordarea obiectului pe care și-l propune. 1.3. ÎNDOIALA CA PRINCIPIU METAFIZICTC Îndoiala ca principiu metafizic" \l 2 Așa cum ne este prezentată
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
putut ști În chip desăvârșit nimic cu privire la vreun lucru”. Consecința ontologică: existența a două substanțe pe deplin distincte Descartes nu se mulțumește să demonstreze primordialitatea principială a lui Dumnezeu numai prin aceea că este garant al cunoașterii, făcând posibil demersul epistemic. El demonstrează și caracterul de prim-principiu În domeniul ontologiei, ca sursă a substanței Întinse și a substanței cugetătoare, pe care-l comportă Dumnezeu. Această punere În evidență a dependenței În care se găsește substanța În raport cu Dumnezeu, nu e mai
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
adresează în special studenților ce urmează cursuri sau programe universitare ori postuniversitare în domeniul administrației publice, managementului sau politicilor publice. În acest context, încercăm, în primele capitole, să introducem principalele teorii și concepte vehiculate în raport cu managementul sectorului public ca fundament epistemic pentru cercetările empirice și studiile de caz din a doua parte a lucrării. Astfel, capitolul 1 urmărește să explice noțiunile de public și privat, sector public și guvernare, precum și modelele tradiționale și reformele tendențiale în managementul sectorului public. Capitolul 2
Management public în România by Mihai Păunescu () [Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
Capitolul I -Un nou model de învățare Strategiile didactice actuale promovează învățarea activă care se bazează pe curiozitatea epistemică, pe inițiativă, pe dezvoltarea creativității, pe îmbinarea muncii individuale cu munca în echipă, pe explorare și descoperire, pe solicitarea componentelor relaționale. Trecerea la o metodologie mai activă centrată pe elev, implică elevul în procesul de învățare.Acesta devine responsabil pentru
Metode interactive de abodare a textului literar în învățământul primar by Mariana Morărașu () [Corola-publishinghouse/Science/1678_a_3031]
-
mitologie, este responsabilă de intriga modernă punctul de formare al istoricismelor și al conflictelor social-politice, al luptelor între oameni. Ceea ce contează nu este atât Cine vorbește?, ci Ce spune?/ Ceea ce se spune despre un anume subiect, autor, idee? O mutație epistemică de la polul auctorial la cel inter- și a-personal. Acest "spus" nu îl vom înțelege decât relaționat cu o evidență concretă și verificabilă și/sau în relație cu acele condiții de viață în care un om gândește și acționează. Acest
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
fi admirate, apreciate, criticate sau contestate pe de-a-ntregul din moment ce scrierile și spusele gânditorului francez sunt încă în curs de recuperare de către editurile din Franța și de cele din afara Hexagonului. Relațiile dintre cuvânt și imaginea plastică au avut o funcție epistemică esențială în cărțile lui Foucault. Imaginea are vocația de a transmite "ceva consubstanțial limbajului"5. Imaginea are o putere de a spune mult mai mare decât limbajul, iar din acest motiv este un dincolo de principiul comunicării, devenind o reprezentare-în-sine, ce
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
principiul reprezentării, pe baza unor discursuri taumaturgice, acele soap box-uri "aducătoare de minuni", e chiar moartea concretă a omului în sens post-foucauldian. Reprezentarea, liderul și imaginea social-politică nu vor rezolva situațiile precare, desuveranizate politic și civic. Avem aceleași constituente epistemice și politice de care abuzează oamenii moderni, lăsând deoparte ideea că politica și democrația sunt complementare și presupun o participare activă a fiecărui om la îmbunătățirea acestora. Oricum, cultura umanistă e vitală pentru orice democrație. Politicienii și intelectualii români ar
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
putere prin actul desemnării este singura modalitate de a evita multiple probleme, dezvoltate de actul reprezentării: Ce anume se desemnează? Cum se desemnează? Problema acestui principiu al reprezentării politice este legată de un sistem de transferuri și de un mod epistemic prin care se exercită actul decizional și elaborarea unor legi stabile, eficiente și non-partinice. Cum "transferăm" puterea și cum este ea exercitată? Ce efecte dezvoltă în viața social-politică? Mitologia "postmodernului Foucault" și postmodernismul ca mitologie s-au format printr-o
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
multe altele, la care se adaugă ideosincrasiile sale, fac ca discursul foucauldian să fie greu de înțeles în profunzimea spuselor sale. Totuși Foucault a devenit un efect discursiv pentru lumea intelectuală de azi. Profesorul francez rămâne un reper (moral și epistemic!) pentru orice intelectual, indiferent de afinitatea sa ideologică. Folosirea conceptului "structură" în mai multe paragrafe din cărțile sale i-a adus reputația (falsă!) de filosof structuralist. Într-un e-mail, Hayden White argumenta că dacă Cuvintele și lucrurile (1966) și Arheologia
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
fi fost Foucault. În al doilea rând, "filosofia" și problematizările sale trec dincolo de subiect pentru a-l privi de sus, de la distanță, a-l prezenta într-un limbaj personalizant și inconfundabil, întemeiat de enunțuri de arhivă, enunțuri istorice. Această condiție epistemică a gândirii foucauldiene este absolut necesară pentru ca Foucault să-și dezvolte un discurs intențional și suveran asupra temelor/problemelor ce i-au reținut atenția. Nebunia Nebunia, tratată istoric și filosofic, este o primă temă care l-a adus pe Foucault
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
făcut posibilă o conștiință a nebuniei, iar aceasta însoțește "o anumită analiză a modernității"40. Astfel că, prin formarea conștiinței moderne despre nebunie se poate analiza... cum s-a dezvoltat Modernitatea. Cum stabilim o "conștiință a nebuniei"? Pe ce baze epistemice? În secolul al XIX-lea, regimul discursurilor despre nebunie s-a reorientat spre istorie: "va fi prin natura sa și în tot ceea ce o opune naturii, foarte aproape de istorie"41. În secolul al XIX-lea, nebunia a fost căutată îndeosebi
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cu ochelarii unor "structuri binare"56 (adevăr/neadevăr; lume/fantasmă; ființă/non-ființă; zi/noapte etc.). Acest mod maniheist de a percepe lumea, prezent la oamenii moderni, l-aș include în mentalitatea arhaică din secolele XVII-XVIII; mentalitate ce are drept suport epistemic seriile antinomice ale doctrinelor religioase. Biblia și Coranul stau drept mărturii. La finalul acestor doctrine, care cred că dețin adevărul absolut, avem conflictele Islam-Occident. Nerațiunile clasice se află și într-un anume mod de a exercita puterea în societatea modernă
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
nu se exercită într-o singură direcție, de la elite la popor sau viceversa. Puterea reprezintă un proces circular, mutual și difuz, un proces imprevizibil prin care oamenii participă la viața social-politică. Autoritățile exercită putere doar acolo unde au un fond epistemic și moral. Această concepție despre putere nu înseamnă că factorii de intervenție politică nu încearcă să "colonizeze" puterea prin subordonarea puterilor și cunoașterilor civililor în scopurile lor. Acești factori politici sunt dominați de obsesia centrală a gândirii filosofice moderne deținerea
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
atunci când gânditorul de la Collège de France vedea în aceasta "puncte de conflict", "focare de instabilitate", "lupte și răsturnări temporare ale raporturilor de forțe". Cursul Trebuie să apărăm societatea (1975/76), o analiză a istoricismului politic modern, căruia îi atribuie virtuți epistemice în elaborarea istoriei ca disciplină, a venit în prelungirea cărții Surveiller et punir, ca o completare, de pe poziții non-marxiste, a analizelor sale despre putere. Ar fi de preferat ca puterea sau microputerea să se instituie în societate nu atât prin
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
statul lui Stalin, statul lui Hitler sau statul american postbelic) a devenit o mașină birocratizată și impersonală de strivit destine, de ucis oameni... Reformarea sa este inevitabilă, este inevitabilitatea istorică. Ideile pentru o societate progresistă și industrializată își găsesc împlinirea epistemică în Bentham și Comte. Formarea individului și societatea ca un mecanism perfect, deși sunt contrare ca esență epistemică, merg mână-în-mână cu ideologia politică și, practic, o creează în ambele ei antinomii: liberalismul și socialismul. Este societatea în care trăim, unde
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
strivit destine, de ucis oameni... Reformarea sa este inevitabilă, este inevitabilitatea istorică. Ideile pentru o societate progresistă și industrializată își găsesc împlinirea epistemică în Bentham și Comte. Formarea individului și societatea ca un mecanism perfect, deși sunt contrare ca esență epistemică, merg mână-în-mână cu ideologia politică și, practic, o creează în ambele ei antinomii: liberalismul și socialismul. Este societatea în care trăim, unde un ochi te vede fără ca tu să-l poți vedea sau să fii interesat de existența acestuia. Însă
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
nu atât împotriva statului și a ideii de stat, cât împotriva principiului reprezentării, a funcționalității sale în politica modernă de la 1600 până în prezent. Schimbarea regimului politic nu se face decât atunci când reprezentanții noștri (o formulă lipsită de fundament real și epistemic) devin nereprezentanții noștri, devin apărătorii intereselor lor personale și inițiatorii unor "legi" arbitrare, meschine. Societatea civilă și cu atât mai mult una globală s-a dezvoltat dincolo de acest principiu al liderilor și al reprezentării. Ea s-a format prin "mișcări
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]