681 matches
-
pentru zona africană, numeroase erori. Opt inscripții funerare menționând profesia militară par să ne arate că, comunitățile creștine din care proveneau soldații respectivi (una din Besançon, una din Frigia și șase din Roma), nu au interzis citarea acestor activități pe epitafurile sepulcrale. Din toate informațiile cunoscute putem realiza o clasificare geografică: zona care prezintă cea mai mare opoziție față de serviciul militar pare să fie Orientul elenistic, zona în care creștinismul a fost propagat inițial și era mai bine înrădăcinat. Roma, ca
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
preschimbă brusc în flăcări și gaz / pojghița dulce-a formelor, subțiri". În momente de "tăcere" activă, privirea unui Doinaș împovărat de neliniștile veacului, emană melancolie: "Eu și vechii greci / cu totul altfel ne trăim infernul" scria el în 1966. Un Epitaf (subliniat tragic) mai depresiv ca orice alt text al poetului, aproape mazochist, amintește vehemența verbală din Rugăciunea unui dac: Da: mie celui stins aici uitare Să cadă praful pe scriptura mea (...) La poarta nopții puneți câinii răi să latre dulăul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
întors cu fața către stele Și de-am ajuns cu fruntea la izvor Socot norocul pribegiei mele. Cuibul sărac în care odihnesc Cu pruncii mei și-o brumă de muiere. E aici o împăcare horațiană, solară. E, totodată, un preafrumos epitaf. CEZAR IVĂNESCU NELINIȘTI ȘI MITOLOGII Ce răsuciri interioare (și nu numai) în biografia poetului de la "Baaad"! Impulsuri din toate zările: ecouri de clasicitate elină și reverie romantică, un tempo rememorativ elegiac și răbufniri tonale dure, insule de pax magna și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
reflectată de pasiunea colectivă pentru vacanțe, așteptarea weekendurilor și a „podurilor” peste zilele de luni sau vineri, dorința de a găsi un mai bun echilibru între muncă și viața privată, gustul pentru leneveală, așteptarea momentului ieșirii la pensie. Unul dintre epitafurile cele mai semnificative din secolul al XIX-lea spunea: „Munca a fost viața sa”. Astăzi, sentimentul dominant e mai degrabă: „Viața sa n-a însemnat doar muncă”. Conform afirmațiilor lui Joffre Dumazedier, munca a încetat să fie activitatea cea mai
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
țepene de oameni morți, dure precum obiectele, corpuri conservate sau transformate în stafii”. Veritabile „cutii negre”. „Statuia este o cutie neagră, deschideți-o și veți privi moartea în față.” În această statuie, stelă sau sicriu coborât în mormânt, în acest epitaf reprezentat de statuile înălțate de la pământ sau îngropate, semne ale unor posibile reveniri, omul își află limitele și reperele. Aici se ascunde secretul ctitoriilor noastre. Cimitirul: necropola sau primul nostru oraș - orașul-matrice, ca să spunem așa - în care se înscrie raportul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pământ sau îngropate, semne ale unor posibile reveniri, omul își află limitele și reperele. Aici se ascunde secretul ctitoriilor noastre. Cimitirul: necropola sau primul nostru oraș - orașul-matrice, ca să spunem așa - în care se înscrie raportul fundamental dintre vii și morți. Epitaful („aici zace...”), ca marcă a unui loc al trecerii, dar și a unui loc al posibilei apariții a strigoilor, morți care s-au întors ca să stea de vorbă cu cei vii. În acest loc, statuia, piatra sculptată, semnalează spațiul fantomei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
conte să fie depuse în piața din Orléans, în centrul blestematului oraș francez recucerit. Talbot îi pregătește astfel vajnicului erou un mormânt ciudat, ce pare mai degrabă inversul și, totodată, subminarea unui loc de veci fondator. Un mormânt al cărui epitaf nu va fi destinat perpetuării memoriei unui model eroic, ci dăltuirii în piatră a unui mesaj amenințător. Deasupra acestui mormânt nu se va înălța nici o fantomă, el nu va avea valoarea unui loc al aparițiilor. De-abia în cea de-
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și e păzită de ea cu strășnicie, ni se spune mai întâi că a cerut mulți ani de lucru. Aflăm din relatarea unui gentilom că e opera marelui artist Giulio Romano, discipol al lui Rafael, pictor și sculptor al cărui epitaf se zice că ar fi fost compus din două versuri: Jupiter vedea cum respiră Corpurile pictate ori sculptate de el. Firește, Shakespeare nu citează aici epitaful cu pricina, dar Giulio Romano rămâne pentru el sculptorul magician capabil să imite atât
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
opera marelui artist Giulio Romano, discipol al lui Rafael, pictor și sculptor al cărui epitaf se zice că ar fi fost compus din două versuri: Jupiter vedea cum respiră Corpurile pictate ori sculptate de el. Firește, Shakespeare nu citează aici epitaful cu pricina, dar Giulio Romano rămâne pentru el sculptorul magician capabil să imite atât de desăvârșit natura, încât creațiile lui ar fi putut-o înlocui perfect, dacă maestrului i-ar fi stat în puteri să le dea răsuflarea vieții. Statuia
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
înaltă măsură conștiința de sine a scriitorului, obsesia formei, literaritatea discursului. Astfel, Nicolaus Olahus, Miron Costin, Neagoe Basarab sau Dimitrie Cantemir convoacă în textele lor un conglomerat de alte texte și inserturi, reciclându-le energiile semantice și formale, începând cu epitaful ovidian, motivul Parcelor, al triumfului Morții, cu predica hrisostomică a egalității stărilor sociale în fața morții, și sfârșind cu modelul parenetic sau omiletic, cu canonul imnic, elegiac, epigramatic sau alegoric. Prin urmare, obsesia unor tipuri de discurs și a textelor de
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
credință dârză", se spune în sobra inscripție de pe cruce, amintind oricui, laconic, locul unde a murit ca un viteaz, fără a sacrifica nimic din crezul său, unul din cei mai însemnați oameni ai acestui pământ. În concizia și sobrietatea lui, epitaful ne spune și ce avem de făcut după încheierea parantezei totalitare: muncă și credință! Muncă onestă, răbdătoare, atentă la nevoile aproapelui. Credință fermă în valorile care au modelat, de-a lungul vremii, sufletul acestui neam. Munca ne-ar sălta din
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
materiei în întregul ei. Povestea Marelui Brigand ascultă de legile interne ale unei vaste construcții poematice, de ritmurile și tensiunile disputei pe viață și pe moarte ce scandează ultimele clipe ale grefierului și ale urbei din Abraxa. Ca un luctuos epitaf, vorba autorului, în care victima și grefierul s-au reîntrupat. Dovadă acest excepțional roman care alături de "Simion Liftnicul" (2001), și "Christina Domestica și Vânătorii de suflete" (2006) ar putea intra în competiție cu cărțile unor autori numiți Kadare, Saramago, U
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
trebuie repetat, a jucat un rol decisiv în conturarea personalității, gândirii și activității sale literare, iar literaturile greacă și latină și-au pus amprenta asupra versurilor de sine stătătoare și au constituit un termen de comparație pentru acestea, așa cum amintește epitaful dictat de prietenul Antonio Ranieri, săpat în piatră de mormânt a poetului: Contelui recanatez Giacomo Leopardi filolog admirat în afara Italiei ilustru scriitor de filozofie și poezie ce poate fi asemuit numai cu grecii. Asemenea lui Leopardi, Quasimodo se dedică simultan
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
lui blîndă în fapt, mult mai sadică decît una propriu-zis violentă, lucru iarăși admis de majoritatea protagoniștilor) își binecuvîntează nevasta vinovată, care moare astfel cu inima relativ împăcată. Cu aceeași voluptate mai degrabă sadică, Frankford îi scrie pe mormînt următorul epitaf (el însuși punitiv post mortem!): E-nmormîntată aici femeia care/ Răpusă-a fost de-a soțului iertare." Care iertare se pot întreba, legitim, aceeași critici feminiști? Textul urmărește, pînă la urmă, ca și The Duchess of Malfi, un tipar de subtilă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
pe Augustus cu tipul tiranului, Creon. Adevărul, ascuns pentru mult timp, cu mâhnire și gelozie în inima sulmonezului, iese dintr-o dată la iveală: Augustus este identificat cu Creon. Pe marmura mormântului de la porțile Romei, soția va grava cu litere mari epitaful pe Ovidiu i-l dictează: "Hic ego qui iaceo, tenerorum lusor amorum, Ingenio perii Naso poeta meo. At tibi, qui transis, ne sit grave, quisquis amasti, Dicere: Nasonis molliter ossa cubent"323. Pentru ceea ce ne interesează în acest moment, epistola
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ponto, I, II, 140-141, 150. 318 Ex Ponto, III, I, 75-76. 319 Ibid., v. 78. 320 Tristia, I, VI, 25. 321 Cum rezumă SCHOLTE, ibid. 322 Cf. GROAG, op. cit., col. 1788. 323 Tr. III, III, 73-76. Asupra semnificației profunde a epitafului ovidian, cf. N.I. HERESCU, în Ovidiana cit., p. 420-442. 324 Tristia, IV, III, 81-84. Accept textul lui Ripert. Cel al lui Merkel prezintă unele diferențe: ... freta est/ Et patet... area magna tuas. 325 Mai mult, cum se va vedea lucru
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ca să pot vorbi cu El. Doar pe Iov.” Căușul se desfăcu, pumnul Maricăi și el. Un timp tăcură. Îmi place de Paște să fie pomii înfloriți, spuse el. — Au umplut copiii pădurea după brânduși și viorele, să pună la Sfântul Epitaf. Doar ploaia i-a gonit. — Mâine n-o să plouă. — Știu eu? — Marico, ai trimis la Mitropolie la Târgoviște bani pentru să-rindar să-i țină slujbele lui Scarlat peste postul mare? Acu’ dacă a răposat în neamul meu, al meu se
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
intrară amândoi deodată în biserică, urmați de patru diaconi în stihare negre de catifea bordate cu argint în jurul gâtului și la mâneci. În urma lor venea doamna, între Constantin și Radu. Ștefan pășea preocupat între cele două domnițe îndoliate. În jurul Sfântului Epitaf călugării începură tânguit, cântarea: — „În mormânt, viață, pus-ai fost Tu, Doamne...” De pe partea cealaltă a mesei răspundeau cu versetul următor în grecește monahii de la mânăstirea Sfântului Ioan. Și tot așa. În fața tronului doamnei, Bălașa și Smărandița se jucau cu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
lumânare și-l învălui într-o privire fericită. Zâmbea cumva fără să-și încordeze buzele și era tare frumoasă. Călugării ajunseseră la sfârșitul Prohodului. Acum povesteau cum „neamurile toate” înmărmurite asistă la înmormântarea Celui fără de moarte. La ocolitul bisericii în urma epitafului, familia Brâncovenilor venea prima, apoi Bălăcenii și Cantacuzinii deopotrivă. Pe urmă ceilalți. Domnul îi simțea pe toți venind în urma lui cu fețele grave. În special tinerii. Fusese și el ca ei și, ca și ei înscriindu-se în șirul lung
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ei și, ca și ei înscriindu-se în șirul lung de luminițe, frământase an de an, cât ținea înconjurul bisericii, gânduri, gânduri. Fiecare din ei alege din noianul de dorințe și nădejdi pe cea pentru care, când o trece pe sub epitaf, să se roage, că așa se spune, aceea se împlinește. Ștefan ce rugă o să înalțe? Dar Bălașa? Ei, Doamne, cu fetele e mai ușor, toate-și doresc să se mărite cu un Făt Frumos. Ridică privirea spre cer, nu se
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ardeau frumos. — Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte.... Primii mergeau călugării cu lumânări înalte îmbrăcați în stihare negre, întâi grecii, apoi cei care cântau românește, apoi arhimandritul cu evanghelia, un preot cu crucea, patru diaconi țineau deasupra capetelor Sfântul Epitaf sub care pășea sprijinindu-se în cârjă mi-tropolitul Theodosie. La distanță de câțiva pași, solemn, îmbrăcat sobru, venea Constantin Voievod, în urma lui doamna Maria, apoi odraslele lor, fetițele primele, feciorii și apoi fetele. Așa au ocolit și în anul trecut
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mahalaua Mitropoliei, sunau trist, într-o dungă, pentru înmormântarea Sfinției Sale Fiul lui Dumnezeu. Din toate părțile se revărsau dangătele de clopote de la toate bisericile Bucureștilor. Se pare că pentru asta se rugase când a trecut ca domn prima oară pe sub epitaf, și iată că s-a împlinit. A ctitorit clopotnița Mitropoliei, înaltă și frumoasă, a înzestrat-o cu clopote ca să dea de veste la tot poporul că vodă se închină Patimilor Mântuitorului și cu el odată să se închine toată suflarea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Polovragi, Câmpulung, Cotmeana, Strehaia și câte mai sunt încercate de ultimul cutremur. Doamne, câtă nevoie e de pace... Gândurile lui vodă, în timp ce se mustra că se lăsa năpădit de griji lumești, alergau spre treburile domniei. Când a trecut pe sub Sfântul Epitaf în biserica pustie de lume, îl aștepta sfinția sa mitropolitul; au pășit alături spre naos, maiestuos ca și cum ar fi mers prin mulțime. — Am primit o scrisoare de la mitropolitul din Odrii, măria ta, și aș dori să o citești după denie. Și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Mihai nu-și putea crede ochilor. — Și ce o să fie rucodelia sfinției voastre? întrebă el fascinat. Mitropolitul se ridică și desfășură pânza pe laviță, compoziția broderiei era atât de clară încât Cantacuzinului îi păru rău că întrebase. — O să fie Sfânt Epitaf pentru mânăstirea ctitorită de noi; cu acesta și cu sfânta catapeteasmă o să-mi răscumpăr greșelile față de judecătorul pământesc... — Față de cine? Greșelile, care greșeli? se miră spătarul. — Iată cum s-a întâmplat: în ajunul Crăciunului aflu cu mirare că măria sa nu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
să audă straja și toți câți or mai fi fost în sală: „Dorim să fim și noi pomeniți în asemenea biserică minunată”. — Și? — E iarnă, domnia ta, și nu pot dăltui lemnul, dar iată înaintez cu voia lui Dumnezeu la Sfântul Epitaf. Lucrez și la lumina lumânărilor, când tiparnița îmi înghite timpul zilei. Am poruncit la Nucetul Târgoviștei să taie cei mai mari patru nuci, cu trunchiuri sănătoase și întregi, să-i cojească și să-i lase să-i usuce gerul. Dacă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]