1,127 matches
-
cu concepțiile păgâne referitoare la idealul perfectului „suveran”, o concepție referitoare la „bunul împărat” creștin. În orice caz, atenția sa e îndreptată mai cu seamă spre tulburările din sânul Bisericii și, cu toate acestea, când povestește luptele dintre ortodocși și eretici, el nu aprofundează niciodată chestiunile dogmatice de care rămâne străin. Socrate încearcă să expună faptele simplu și limpede. El spune că vrea să renunțe la orice încercare de înfrumusețare retorică și că nu dorește decât să fie înțeles fără dificultate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
face obiectul eternelor dispute Între exilați. Disidenta În schimb, asociată sau nu exilului, presupune ruptură față de o credință inițial Împărtășită, religioasă sau revoluționară. Termenul s-a impus În istoria comunismului de tip sovietic, În care disidentul Îndeplinește o functie omoloaga ereticului În opoziție cu preotul (reincarnat În funcționarul de partid loial). Disidentul apară de cele mai multe ori „adevărată credință” de devierile la care o supun funcționarii credinței instituționalizate și de „negustorii din templu”. Două tipuri de erori de perspectivă sunt curente În
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
foștii săi coreligionari, maniheii, scriind tratatul Despre caracterul Bisericii catolice (De moribus Ecclesiae catholicae), care este adevărata mamă a tuturor creștinilor și cuprinde atît Vechiul, cît și Noul Testament; a urmat dialogul Despre caracterul maniheilor (De moribus Manichaeorum), unde polemizează cu ereticii care, în trufia lor, considerîndu-se puri și aleși, disprețuiesc comportamentul creștinilor; a reînceput să discute din punct de vedere filozofic problema imaterialității sufletului în Mărimea sufletului (De quantitate animae), un dialog cu prietenul său Evodius. Bibliografie. Texte: BA 1, 1949
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și simbolul credinței (De fide et symbolo), un rezumat fidel al discursului pe care Augustin, preot hirotonisit de puțină vreme, l-a rostit înaintea episcopilor participanți la conciliul de la Cartagina în octombrie 393. Opera este axată pe respingerea tuturor obiecțiilor ereticilor legate de diferitele aspecte ale simbolului creștin; un scurt tratat despre Lupta creștinului (De agone Christiano), care constă în lupta cu demonul, care trebuie dusă întru respectul credinței și al preceptelor morale. Texte: CSEL 41, 1900 (De fide et symbolo
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
apărare și un elogiu al autorului, scris de el însuși, ci un continuu și implacabil act de acuzare combinat cu laude pline de recunoștință și emoție pentru Judecătorul îndurător care l-a pedepsit, dar l-a și ajutat, făcînd din eretic un episcop. Termenul „confesiune” avea diverse semnificații în latina creștină, printre care acela de mărturisire a păcatelor, de mărturisire de laudă, de mărturisire de credință. Dintre acestea, cel puțin primele două (unii cercetători cred că și a treia) sînt prezente
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cîteva predici și cîteva scrisori trimise arianului Pascențiu (Epist. 238-241). Tot în acest context polemic de combatere a arienilor trebuie plasată și opera Contra dușmanului Legii și al Profeților (Contra adversarium Legis et Prophetarum), scrisă prin 419-420 pentru combaterea unui eretic necunoscut care afirma că creația n-ar fi fost lucrarea adevăratului Dumnezeu, și nici Legea și profeții - manifestarea acestuia. Bibliografie. Ediții: De Trinitate, CChr.Lat 50, 1969 (W.J. Mountain, F. Glorie); BA 15-16, 1991 (E. Hendrickx, G. Madec); M.
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a situației. în urma accentuării continue a violențelor donatiștilor contra catolicilor, fundamentală a fost însă decizia luată în cadrul conciliului african din 403 de a trimite la împăratul Honorius delegați care să-i ceară să aplice donatiștilor legile lui Theodosius I împotriva ereticilor. Această decizie a fost importantă în plan juridic deoarece i-a considerat pe schismatici (deși creștini, cum erau donatiștii) niște eretici: donatiștii au fost considerați astfel pentru că acordau un nou botez celor care, abandonînd ortodoxia, aderau la schismă. într-adevăr
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de a trimite la împăratul Honorius delegați care să-i ceară să aplice donatiștilor legile lui Theodosius I împotriva ereticilor. Această decizie a fost importantă în plan juridic deoarece i-a considerat pe schismatici (deși creștini, cum erau donatiștii) niște eretici: donatiștii au fost considerați astfel pentru că acordau un nou botez celor care, abandonînd ortodoxia, aderau la schismă. într-adevăr, de mai multă vreme, situația se înrăutățise. Raporturile dintre cele două comunități, proaste dintotdeauna, degeneraseră într-o violență fățișă despre care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
le oficiază și afirmă iarăși că numai la sfîrșitul vremurilor cei buni vor fi aleși dintre cei răi. Mai menționăm: cele șapte cărți Despre botez, împotriva donatiștilor (De baptismo contra Donatistas), unde reia chestiunea fundamentală a valabilității botezului oficiat de eretici, analizată deja de Ciprian, de la care se revendicau și adversarii lui Augustin; Epistola către catolici referitoare la secta donatiștilor (Epistula ad Catholicos de secta Donatistarum), care poartă și titlul Despre unitatea Bisericii (De unitate Ecclesiae); o confutație (scrisă între 400
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
violența exercitată împotriva catolicilor, ci și duritatea cu care erau tratați donatiștii disidenți. Un motiv mai complex îl reprezenta modul cum schismaticii se revendicau de la Ciprian, foarte venerat în Africa; acesta susținuse necesitatea repetării botezului, dacă acesta fusese oficiat de eretici (cf. vol. I, pp. 405-406); Augustin nu ezită să opună autorității lui Ciprian pe cea a Apostolului Petru sau a Bibliei și subliniază cît de mult prețuia Ciprian unitatea Bisericii catolice. Pretenția donatiștilor de a reprezenta adevărata Biserică a sfinților
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
niște martiri pentru că nu au dus o viață de creștini. Nu devii martir datorită pedepselor, ci grație cauzei” (Epist. 204, 4). La acuzația de persecuție, lansată în urma aplicării legilor imperiale, Augustin răspunde că acestea nu-i condamnă la moarte pe eretici și nu-l obligă pe nici unul din ei să se convertească, ci împiedică doar producerea răului. Cu atît mai puțin se puteau plînge de violență donatiștii, care o exercitaseră întotdeauna și chiar obținuseră sprijinul unui dușman al creștinismului cum era
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
el a trebuit să continue polemica împotriva pelagienilor pînă la sfîrșitul vieții sale: moartea a întrerupt scrierea ultimei sale opere, îndreptată tocmai împotriva lor; înainte de 430, în fiecare an Augustin a publicat o scriere în care îi combătea pe acești eretici. A început să respingă ideile lui Celestius scriind în 412 prima operă pe care i-a trimis-o lui Marcellinus, intitulată Despre pedepsirea și iertarea păcatelor și despre botezul copiilor (De peccatorum meritis et remissione et de baptismo parvulorum): în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
africani pentru decizia luată. Așadar, totul trebuia luat de la capăt. Nu putem expune aici evenimentele complexe care s-au succedat după hotărîrea papei; Pelagius a scris un nou tratat, Despre liberul arbitru, iar Augustin a reluat acțiunea de combatere a ereticului prin două opere scrise în 418 și legate între ele, una Despre harul lui Cristos (De gratia Christi) și alta Despre păcatul originar (De peccato originali); acestea le sînt trimise lui Albina, Pinianus și Melania care, la Ierusalim, încercaseră să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
415 la Betleem cu o scrisoare de recomandare pentru Ieronim (Epist. 166, 1, 2) și a dus cu el operele antipelagiene cele mai recente ale lui Augustin. în Palestina, antipelagienii, puțini și neexperimentați, au crezut că vor obține ușor condamnarea ereticului, dar au fost înfrînți la sinodul din Ierusalim din 28 iulie 415; Orosius a participat la lucrări și, aspru criticat, a trebuit să scrie o Carte de dezvinovățire (Liber apologeticus) unde a expus ideile sale despre har și despre liberul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acceptat doar în parte premisele polemicii radicale a lui Augustin împotriva lui Pelagius: un semn, acesta, al faptului că episcopul de Hippona, în ciuda faimei sale și a hotărîrii cu care reușise să smulgă de la papalitate și de la curtea imperială condamnarea ereticului, nu avea încă, pe plan cultural și dogmatic, și mai ales în Gallia, acea autoritate ce i-a fost atribuită în secolele următoare. Am spus că e un termen impropriu deoarece susținătorii acestui antiaugustinism nu se revendică niciodată de la Pelagius
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Eclanum; despre Augustin, Tyron Prosper și papii din secolul al V-lea ne dă puține informații (probabil tocmai pentru că era în contradicție cu ei). Continuatorul său ne aduce la cunoștință că Ghenadie ar fi scris și cîteva opere împotriva ereticilor Pelagius, Eutihie și Nestorie. Dovada ar fi, poate, un mic tratat Despre doctrinele Bisericii (De ecclesiasticis dogmatibus), care a fost atribuit atît lui Augustin, cît și lui Isidor de Sevilia. Ghenadie ar fi scris și un Tratat despre mileniu, cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Flavian, patriarhul Constantinopolului, în 449, Leon a precizat faptul că monofiziții sînt condamnați de papalitate; însă Eutihie, care obținuse sprijinul împăratului Theodosius al II-lea, a reușit să obțină convocarea unui al doilea conciliu la Efes, tot în 449; aici ereticul a fost reabilitat, iar legații pontificali n-au fost nici măcar ascultați. Leon a protestat energic împotriva acestui abuz și a reușit să obțină de la succesorul lui Theodosius, Marcian, un al doilea conciliu, convocat în 451 la Calcedon. în ciuda colaborării cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în Emilia, în jurul anului 405, a fost numit (în urma unui vis, spune o povestire hagiografică) de către papa Sixt al III-lea, prin anul 440, arhiepiscop de Ravenna. în această calitate, a dobîndit o faimă atît de mare, încît pînă și ereticul Eutihie, condamnat în 448 de dușmanii săi de la Constantinopol, a cerut, printr-un tratat care s-a pierdut, ajutorul arhiepiscopiei de Ravenna. Noi avem răspunsul trimis de Petru în 449: acesta este strict ortodox și confirmă din nou necesitatea ca
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sa, a trebuit să rătăcească apoi dintr-o localitate în alta. Mai tîrziu, Fulgențiu s-a gîndit să plece în Egipt ca să se dedice în liniște anahorezei. însă, ajuns la Siracuza, aflînd de la episcopul Eulalie că monahii din Egipt erau eretici și schismatici (probabil că această informație atît de imprecisă însemna că în Egipt era răspîndită erezia monofizită), Fulgențiu a renunțat la proiectul său și, în anul 500, s-a dus la Roma, ajungînd acolo o dată cu armatele lui Theodoric. întors după
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
manual pentru catehumeni. Opera este de dată incertă și a fost trimisă unui laic, Petru, care urma să plece în pelerinaj la locurile sfinte și voia să aibă cu el un instrument cu ajutorul căruia să facă față eventualelor obiecții ale ereticilor. Apoi, Despre întruparea Fiului lui Dumnezeu și despre creatorul animalelor fără însemnătate, lui Scarila, într-o carte (De incarnatione Filii Dei et vilium animalium auctore ad Scarilam liber unus): numai Fiul, nu și celelalte Persoane ale Treimii, a căpătat natură
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de canoane (Breviatio canonum), adică o expunere sistematică a dreptului ecleziastic, bazată pe actele emise de numeroasele sinoade grecești și africane, din extrasele și rezumatele cărora el alcătuiește o culegere. Această culegere are în obiectiv clerul, raporturile dintre creștini și eretici și dintre creștini și iudei, botezul și postul mare și diferite alte chestiuni. S-au păstrat de la el și șapte scrisori, care sînt mai degrabă scurte tratate sub formă de epistolă. Primele două îi sînt adresate lui Fulgențiu și îi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o completare a celei Despre erezii (De haeresibus) a lui Augustin (p. 000). Augustin alcătuise o listă de erezii, iar în prologul scrierii sale spusese că, după această listă, ar fi vrut să explice în ce anume ar consta atitudinea ereticului, însă apoi nu mai oferise această explicație. Primasius a vrut să completeze această lacună scriind, așa cum ne spune Isidor de Sevilia, un tratat Despre erezii, în trei cărți, în care explică tot ceea ce Augustin nu apucase să expună la vremea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o excepție și puținele tratate consacrate de el acestui domeniu nu au merite deosebite. Pentru a combate arianismul, a scris o operă Despre taina Sfintei Treimi (De mysterio Sanctae Trinitatis), din care ne-au parvenit fragmente, un Scurt tratat contra ereticilor (Breviarum adversus haereticos) și Capitolele alese din operele Sfinților Părinți (Capitula sanctorum Patrum), constînd în extrase din operele lui Ambrozie, Augustin și Ieronim, privitoare la problema harului și liberului arbitru; a combătut și așa-numitul semipelagianism, atît de răspîndit în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
îndepărteze de El și îi pedepsește în mod exemplar pe cei care păcătuiesc. Intenția sa declarată este aceea de a compara succesele pe care le-au avut creștinii care credeau în Sfînta Treime cu nenorocirile care s-au abătut asupra ereticilor care o contestau. Grigorie pune accent pe teologia istoriei, pe concepția unei justiții divine imanente în faptele oamenilor, concepție pe care o împrumută de la Orosius, autor menționat de mai multe ori; potrivit lui Grigorie, manifestarea cea mai semnificativă a intervenției lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
crescînde ale imenselor responsabilități pastorale îl îndepărtează de înclinațiile și de vocația sa contemplativă ne ajută să ne eliberăm de clișeele triumfaliste aplicate lui Isidor de către contemporanii săi. A fost un om măcinat de instanțe contradictorii: liberalismul cultural și reprimarea ereticilor și a iudeilor, optimismul naționalist și dureroasa pocăință în fața experienței păcatului și a slăbiciunilor omenești. De aici, neliniștea amestecată cu amărăciune, proprie unui om frămîntat și nefericit, pe care o putem surprinde în mod clar în două dintre epistolele sale
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]