1,413 matches
-
a scăpa de sine. Întâmplările în irealitatea imediată aduce în prim plan nevoia evadării eului în ireal, impulsionat de dorința metamorfozării continue în vederea găsirii unei alte identități iar Inimi cicatrizate descrie demersul eșuat al personajului de a se folosi de eros pentru a avea libertatea mult visată. Personajul va înțelege că libertatea altuia nu este libertatea sa. Ultimul roman al lui Blecher pare o împăcare a eului cu sine, o acomodare cu starea sa, o coborâre în abisurile ființei în vederea identificării
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
nocrurn se justifică exprimând chemarea thanatosului. Această atracție se va estompa în momentul în care personajul va trăi, pentru scurtă durată, o nouă experiență erotică. Practic, acest momenent va exclude alte trăiri, alte chemări ale personajului. Cele două voci, ale erosului și ale thanatosului, pe care personajul le ascultă nu se exclud, se completează. Sfârșitul romanului este edificator în acest sens. Simbol al degradării și descompunerii umane, ultima experiență trăită de personaj la malul Mării Negre va anula și ,,locurile bune", spațiile-refugiu
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
definit prin thanatos și maladiv, povestea de iubire dintre Emanuel si Solange nu are niciun viitor. Prin iubire, personajele bonave, nu fac decât ,,să înșele" destinul care le-a fost dat, sperând că într-o zi vor putea fi altfel. Erosul oscilează între iluzie și realitate, imaginea a ceea ce înseamnă cu adevărat să iubești în acest spațiu fiind ilustrată în scena în care Solange îl vizitează pe Emanuel la vila Elseneur. Solange experimentează la un alt nivel boala lui Emanuel. Se
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
cărți precum Isabel și apele diavolului, Maitrey, Huliganii sau Lumina ce se stinge, în parte caracteristic perioadei interbelice: trăirea ca esență a viețuirii de fiecare zi, supremația faptei, fie ea și gratuită (asemenea celei de proveniență gidiană), conștiința ratării, mitologizarea erosului, sensul tragic al definirii de sine, singularizarea. În același timp, jurnalul intim, transcris fără inhibiții sau mimat, devine expresia și oglinda fracturării narative, dar și a contradicțiilor dintre aspirație și dezabuzare, consemnând îndoieli, înfrângeri și abandonare. Iubirea aprinsă, centrată pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290574_a_291903]
-
l-a văzut decât în somn” și care, pentru ca să existe, trebuie creat prin cuvânt, rămânând, totuși, principe al necuvântului: „Tată cuvintelor din mine / Și peste nerostire domn.” Prin sonoritatea unor versete, poemul devine o adevărată replică la Cântarea Cântărilor, opunând erosului foarte senzual de acolo o senzualitate de lume florală, serafică. În zona suavului și - de astă dată - a fragmentarului, în registrul liric al confidenței se înscriu paginile din Poezii (1974), pe al căror spațiu „raza gândului” iradiază în decoruri de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
narațiunile populare „în adevărate frumuseți sferice”, scuturându-le de prolixități și scăpându-le de schematism. Viziunea lui Creangă este homerică, iar opera lui formează „un adevărat ciclu rapsodic țărănesc”. Așa se explică lipsa sentimentalismului, a descrierilor de natură, faptul că erosul nu depășește nivelul instinctului. Criticul vorbește chiar de epicul pur al creației, întrucât „faptele singure aleargă neistovite”. Nu e de acord cu ideea de satiră la Creangă (avansată de Zoe Dumitrescu-Bușulenga), dominant și chiar exclusiv fiind umorul care înseamnă voie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
știu bine că m-or omorî!” Pasajul, unul din cele mai dense din întreaga operă a lui C., inaugurează, printr-o ilustrare spectaculoasă, de mare efect, motivul urmăririi și concentrează alte câteva motive și teme, precum: motivul fricii, al spaimei, erosul (conflictul celor doi Nică, din care decurg strâmba procitanie și urmărirea, se iscă din cauza Smărăndiței) tema morții/ învierii, motivul îngropării/ resuscitării, tema cruzimii, motivul urmăririi pe viață și pe moarte, al fugii înspăimântate, disperate. Nu e vorba nicidecum de o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
ale „obsedantului deceniu”, amintește energia lui Nicolae Labiș prin sinceritatea și prospețimea cu care tratează teme inevitabil convenționale. Paradoxal, epoca de liberalizare a literaturii echivalează pentru S. cu o sărăcire a filonului liric: în Fântâni (1966) poetul explorează zonele naturii, erosului, folclorului sau culturii, dar lărgirea tematicii nu este neapărat dublată și de o înnoire a mijloacelor, iar versul se înscrie mai degrabă în nota tradiționalistă. Ultima vânătoare de toamnă (1969) comunică, sub pretextul unor imaginare aventuri cinegetice, melancolia, însingurarea, neliniștea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289570_a_290899]
-
Imperiul unei singurătăți (1985), carte în care sentimentalismul este dublat de umor, iar evocarea nostalgică se împletește cu livrescul. Orientarea, cu ecouri din G. Coșbuc, I. Pillat sau V. Voiculescu, revine în Scrisori din Isihia (1987), unde reperele rămân natura, erosul, satul copilăriei, eroii martiri ai Transilvaniei. În ipostaza de prozator, S. confirmă înclinația fantezistă, ca și umorul. Povestirile din Drumul Gomorei (1967), unde se regăsește ceva din spontaneitatea și verva demistificatoare a lui Marin Sorescu, pornesc de la simbol pentru a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289570_a_290899]
-
Abordarea de către psihanaliști a agresivității (S. Freud, A. Adler) a dus la constituirea unui model psihanalitic cu folosirea noțiunii de pulsiune de agresiune. Scopul acesteia este distrugerea obiectului, ea fiind expresia jocului Între eros și thanatos. Pulsiunea morții (thanatos) se opune pulsiunii vieții tinzând către reducerea completă a tensiunilor și Întoarcerea la starea anorganică. Sublimarea agresiunii pune la dispoziția Eu-lui o energie neutră ce poate fi Întrebuințată În activități și adaptare. Experiența psihoterapeutică demonstrează
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by G. Bădescu, D. Marinescu, I. Udriştoiu () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1477]
-
pe legi absurde și Înțelegînd, În cele din urmă, că lumea e rea se hotărăște să-și ia viața Împreună cu toți membrii familiei sale. Această tragedie de suburbie pariziană, colorată superficial de nihilism, traversează multe lumi literare care abundă În eros, fac uz de dispozitive science-fiction și se complac În acțiuni sadice. Poemul lui Lamartine nu reprezintă o moștenire a maniheismului, ci este un precursor pesimist al romanului de consum de la Începutul secolului XX. Altfel stau lucrurile În privința poemului lui Victor
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
estetiza viața. "Artializare" îndelung pregătită și descrisă pentru a introduce ultima scenă în ritualul său extrem. Autorul Doamnei de Sade a privilegiat formalismul ritualului, reluat aici în perspectiva altui ritual, cel al teatrului. În Germania romantică se exprimă amestecul de eros și de violență. Astfel sinuciderea lui Kleist și a lui Gunderode, figura Penthesileii a sciitorului admirat de Mandiargues "prin gustul pentru extremități, prin atitudinea pentru disperarea lucidă și prin complezența în disperare" care fac din el un frate al lui
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
cu șoimul și arbaleta, săgeata și lancea, care servesc la măsurarea și reducerea distanței, moartea pe care o provoacă fiind trăită ca un act erotic, un spasm voluptuos al abolirii distanței. A ucide înseamnă a suprima distanța, a se dărui erosului. Această tragedie a distanței îl conduce la exil, pe pământ străin, departe de părinții săi. Povestea lui este aceea a unui exil reînnoit la nesfârșit"389. Dar distanța se află în interior și nu în exterior. Ea creează iluzii și
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
cu germana. Să fii oaspete înseamnă să nu șezi, să nu fii decât în trecere și, prin urmare să întreții un raport de exterioritate cu unealta de comunicare. Rațiunile acestei excluderi sunt multiple dar una dintre ele este importantă, forța Erosului care este forță de excludere, forță centrifugă, element fundamental de asocialitate drept activitate pulsională care se opune ordinii. Comisul voiajor este deja vinovat de rătăcire, adică de această viață dezordonată care îi caracterizează profesia 611. Gregor este el însuși expulzat
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
putut să aibă un sens. După poștă el a inventat telegraful, telefonul, telegraful fără fir. Spiritele nu vor muri de foame, dar noi vom pieri"633. Ea este totodată neîmplinitul corpului, când este pusă în legătură cu animalele, după cum este și neîmplinitul Erosului. Piuitul viorii surorii lui Gregor este Unisono-ul dorinței 634, sunet fără mediere, fără scop pe care nu ar putea să-l aprecieze domnii locatari amatori de muzică facilă. Muzica și incestul au ceva comun, fiindcă amândouă sfidează opozițiile distinctive, aporii
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
de biografie psihologică, de inițiere într-un câmp cosmologic; spectacol, totodată, în care "câmpul întins pe spate" visează, iar plopii își ating "umerii, tâmplele, / cu umbrele melodioase". O călărire în zori în prelungire eminesciană, și Leoaică tânără, iubirea, cântare a erosului juvenil, sunt eșantioane tipice. De la o fenomenologie a sentimentelor, de la spațializarea acestora, o dată cu Dreptul la timp (1965) peregrinarea în temporal bântuie conștiința. "Eu mor cu fiecare lucru pe care îl ating" citim în Enghidu, personaj-simbol, dar și personaj-mască, preluat din
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Piru (Poezia românească contemporană), e departe de a i se potrivi, căci în franceză gouailleur e totuna cu grosier, cu insolență și vulgaritate în vreme ce la Sorescu acționează constant o inteligență fină. Cerul, marea, natura în sine, bestiarul nu confiscă atenția; erosul, pus între paranteze, tinde vădit spre galanterie: "Câte păsări o fi stricat / Cerul / Până să-ți nimerească mersul / Atât de lin?" (Pentru păsările dispărute). Cel mai amplu poem, Nevermore (din Astfel, 1973), punctat cu întrebări despre timp, despre fericire și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Baaad, nereținut, încorporează ipostaze ale iubirii din toate timpurile și din toate spațiile, punând în pagină, în spiritul lui Denis de Rougemont (din Les Mythes de l'amour), afecțiune dezinteresată (agapé), iubire gingașă (storge), dar și dorință intensă (pathos). Psihanalizabil, erosul acesta agitat, motiv de confesiune zigzagată, sfârșește într-un miraj romantic plurificțional, miraj rezumabil în ideea de demonie carnal-spirituală. Eminesciana iubită "fără corp" e, în Jeu d'amour, ființă fără nume, Nenumita: "aceea care nume n-a/ aceea care nume
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
din Nu orhidee porfirogenete: "Mi-e dor de-o floare simplă și curată (...) // Deci flori crescând din munți pân' la câmpie (...) / Nu orhidee porfirogenete / Și prețioase ca o dinastie". Se spune că, din perspectivă feminină, întâietate absolută are doar prezentul; erosul, maternitatea, celelalte sunt percepute în tensiunea loc concretă, imediată. La Carolina Ilica, timpul instaurează un climat plural: al clipei și mirajului, altfel spus al sublimului iubirii ca moment plenitudinar dar și ca viitor nedeslușit. La autoarea de sonete, timpul naturii
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Arghezi și ceilalți, că erotica, supratemă eternă, stimulează în continuare zboruri înalte. Încă din tripticul Tirania visului și din alte volume se remarcau la ea noi accente de pasionalitate, un timbru propriu într-un domeniu saturat de clișee cum este erosul. Impresionează în aceste 13 Poeme (extrase din volume anterioare) o feminitate zglobie, dezinvoltă, un orizont liric în care grație, pudoare și discretă senzualitate conturează un teritoriu mirabil, veșnic seducător, niciodată exprimabil în absolut. Rezultă așadar că jocul de-a spusul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
substanța discursului. Așteptare vagă, iluzie, tumult, anxietate acestora li se contrapun simetric trăsături moderatoare ca dor, detașare, melancolie; toate, finalmente, fuzionează într-o stare de dulce întrepătrundere în perspectivă etern umană. Niciodată nu se ajunge la o furor amoris, la erosul posesiv exclusivist, apropiat nebuniei, acela care la vechii greci, dar și la unii romantici, era taxat ca mania. Reacții termice (rece-fierbinte) sfârșesc în cele din urmă într-un fel de echilibrare, într-o anumită temperanță, nu și în aplatizare: "Caii
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
sui-generis filtrată prin amintire, dar și dintr-o cristalizare morală lină; ele traduc, în fond, o atitudine, o filozofie personală. Poeta, evident, balansează între iubirea in potentia (cu însemne onirice) și iubirea in actu acestea pretexte de relaționări necontenite. Că erosul în genere e sfidare inconștientă sau conștientă a morții, s-a observat de mult; constatare vehiculată de către filozofi și nu numai. Pe temeiuri ereditare asumate, autoarea Poemelor fabulează Ca o țărancă; ea speră, seamănă busuioc (floare-mesager), se gândește la vrăji
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
clar, chemări voalate și gesturi restrictive; se împletesc dorințe și reprimări, însemne din afară și din interior, repere plasticizante și simbolisme de infra-text; în totul, figurație naturistă și transpoziții în melos dualități în serie configurând o mitologie subiectivă pe fundalul erosului universal. Bipolarități în care nu e nici tristețe, nici narcisism. Autoscopia merge în pas cu apropierea de Ceilalți. Frazarea clară, liniară, nu exclude efectele metafizice de adânc. Dincolo de unduiri și dubii se succed refrene tonifiante; numai moartea e linie dreaptă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Frazarea clară, liniară, nu exclude efectele metafizice de adânc. Dincolo de unduiri și dubii se succed refrene tonifiante; numai moartea e linie dreaptă din clipa ultimă a existenței în infinit. Funcționează, vădit, în aceste Poeme, un magnetism general-uman, o trăire a erosului în dimensiunea lui taumaturgică. Scepticul Schopenhauer invoca binomul geniu-femeie, văzând în femeie un principiu de propulsare a genialității; la Carolina Ilica, bărbatul e "urlet de lup", principiu focalizant, un pol al forței și partener oarecum demonic, declanșator al amorului devorant
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
latura lui exaltată, ci înaintând pe suavități, sacralizând și spiritualizând în căutarea sublimului. O vizită la Căpriana, magnifică mănăstire basarabeană, e prilej de planare în timpul-memorie, inclusiv într-un prezent diafanizat, aliaj de extatism și trezie calmă. Sacrul fuzionează cu erosul, luminându-l. Haidem, iubito, iar la Căpriana acum când salcâmii înfloresc, iar cerurile par și mai albastre și-acolo să-ți spun cât te iubesc. Clopotnița pe deal miroase-a fulger; puieții cresc, în mai, cu disperare, iar ciocârlia, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]