881 matches
-
vă ajuta rugându-L pe Domnul să se milostivească de voi, cei care îl recunoașteți pe El și vă închinați Lui. Tradiția despre „suirea Fecioarei Maria cu Trupul la cer" a fost tratată de poeți și predicatori ca un semn eshatologic, o consecință a învierii lui Hristos, o anticipare a învierii universale. În legătură cu această mare zi de sărbătoare creștină, tradițiile noastre se perpetuează, cu mare folos, în multe zone ale țării, astfel: - In dimineața zilei în care este cinstită Adormirea Maicii
ADORMIREA MAICII DOMNULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1322 din 14 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/372178_a_373507]
-
sunt simbol al muncii și al vieții „practice”, al pocăinței, ascezei, despătimirii, al cultivării și motivării virtuților; sâmbăta, ziua odihnei, e ziua „colivelor”, a pomenirii celor adormiți și a solidarității cu cei trecuți dincolo; iar duminica, ziua Domnului, e zi eshatologică cu caracter pascal, resurecțional și liturgic: e ziua comuniunii depline și îndumnezeitoare cu Dumnezeu în Împărăția Sa sub forma Împărtășirii euharistice de Trupul și Sângele Domnului mort și înviat pentru noi. De aceea și practica cea mai potrivită în acest
RECENZIE: „ÎMPĂRTĂŞIREA CONTINUĂ CU SFINTELE TAINE”- DOSARUL UNEI CONTROVERSE, MĂRTURIILE TRADIŢIEI. STUDIU INTRODUCTIV ŞI TRADUCERE DE DIAC. IOAN I. ICĂ JR., EDITURA DEISIS, SIBIU 2006, 532 PAGINI. d [Corola-blog/BlogPost/372268_a_373597]
-
și sensibilitate dintre cele două comentarii liturgice publicate în anii 1980 de preoții profesori Alexander Schmemann (1921 - 1983) și Dumitru Stăniloae (1903 - 1993). Liturgistul rus pleacă de la premisa unei opoziții principiale între spiritualitatea euharistică originară de tip comunitar - ecleziologic și eshatologic, pe de o parte, și spiritualitatea monahală ulterioară, individuală, penitențială și terapeutică, pe de altă parte, și militează pentru restaurarea celei dintâi împotriva celei din urmă. Dogmatistul român postulează însă, din contră, pe convergența și unitatea de principiu în Ortodoxie
RECENZIE: „ÎMPĂRTĂŞIREA CONTINUĂ CU SFINTELE TAINE”- DOSARUL UNEI CONTROVERSE, MĂRTURIILE TRADIŢIEI. STUDIU INTRODUCTIV ŞI TRADUCERE DE DIAC. IOAN I. ICĂ JR., EDITURA DEISIS, SIBIU 2006, 532 PAGINI. d [Corola-blog/BlogPost/372268_a_373597]
-
textelor și a unei prezentări istorico-critice avizate, atente la contexte și nuanțe. Împărtășirea „sacramental” euharistică de Hristos nu trebuie izolată de împărtășirea „mentală”, „duhovnicească” prin rugăciune și meditație (de care Sfântul Nicodim vorbește în „Războiul nevăzut”) fiindcă ambele pregătesc împărtășirea eshatologică mai adevărată de Hristos în viața viitoare. Practic, pentru soluționarea crizei liturgice actuale se preconizează aici o susținută catehizare liturgică de către preoți, rostirea cu voce tare a rugăciunilor Liturghiei, promovarea participării active și conștiente a credincioșilor la Liturghie: daruri, cântări
RECENZIE: „ÎMPĂRTĂŞIREA CONTINUĂ CU SFINTELE TAINE”- DOSARUL UNEI CONTROVERSE, MĂRTURIILE TRADIŢIEI. STUDIU INTRODUCTIV ŞI TRADUCERE DE DIAC. IOAN I. ICĂ JR., EDITURA DEISIS, SIBIU 2006, 532 PAGINI. d [Corola-blog/BlogPost/372268_a_373597]
-
receptarea Harului Divin!... 6.- Este lumea bisericească contemporană suficient de conștientă de valoarea și supremația acestei Sfinte Taine, care nu abordează o simplă practică liturgică ci pe ea se sprijină, de fapt, toată viața noastră eclesiologică, soteriologică și, îndeosebi, cea eshatologică?!... - Este deplin corigentă din păcate, de la A la Z, de la Ortodoxie la Catolicism și de la Α la Ω!... 7.- Avem noi, astăzi, bine structurată și articulată o teologie a Sfintelor Taine și, în special, a Sfintei Liturghii?!... - Din nefericire lipsește
ÎMPĂRTĂŞANIA ÎNSEAMNĂ CÂŞTIGAREA ÎMPĂRĂŢIEI LUI DUMNEZEU!... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 10 din 10 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/372269_a_373598]
-
pregătite nouă de la începutul creației potrivit promisiunii divine. Cu alte cuvinte învierea Domnului întrunește în ea și leagă cele două mari dimensiuni existențiale, cea de la facerea lumii, sau chiar de înainte de facerea ei, din planul divin al facerii, cu cea eshatologică de după sfârșitul lumii în forma ei actuală, un fel de sumă a unui minus infinit și a unui plus infinit, ca într-o cuprindere totală și nedepășită a întregii aventuri (în sensul etimologic al cuvântului) a aducerii existentului creat de la
ÎNVIEREA DOMNULUI ŞI ZIUA A OPTA de THEODOR DAMIAN în ediţia nr. 2298 din 16 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/379267_a_380596]
-
actuală, un fel de sumă a unui minus infinit și a unui plus infinit, ca într-o cuprindere totală și nedepășită a întregii aventuri (în sensul etimologic al cuvântului) a aducerii existentului creat de la neființă la ființă, inclusiv a destinului eshatologic al acestuia. Parafrazând o vorbă a Sf. Părinți care spuneau că lumea a fost creată în vederea Bisericii, putem zice că lumea a fost creată în vederea Învierii, a transfigurării, învierea lui Hristos devenind astfel punctul de sprijin, centrul întregii existențe în
ÎNVIEREA DOMNULUI ŞI ZIUA A OPTA de THEODOR DAMIAN în ediţia nr. 2298 din 16 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/379267_a_380596]
-
cu o valoare deosebită în spiritualitatea ortodoxă . Această existență virtuoasă este un mod deiform de a trăi, o imitație și o urmare a lui Iisus Hristos, trăită în dimensiunea sa comunitară, aici, pe pământ, dar făcând aluzie concretă la perspectiva eshatologică. Omul, fiind creat ca dat ontologic, după chipul și asemănarea cu Dumnezeu, aspiră, firește, la Creatorul său, la Treimea persoanelor. Posibilitatea unirii cu Dumnezeu, tulburată de căderea în păcatul originar, dar imaginea lui Dumnezeu în Om nu a dispărut, ea
CÂTEVA REFERINŢE DESPRE ELEMENTELE UNEI REALITĂŢI ŞI SPIRITUALITĂŢI AUTENTIC ORTODOXE – SCURTĂ APOLOGIE... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1911 din 25 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378572_a_379901]
-
la noi se oferă prin Sfintele Taine și prin rugăciunile preoților. Ceea ce ne trebuie este să avem o “credință profundă, din care să izvorască toate faptele noastre bune, care, repetate, devin virtuți. Astfel, viața noastră este orientată într-o direcție eshatologică, având posibilitatea să cunoaștem, chiar aici, jos, împărăția cerurilor ”. Mântuirea, sfințirea, moartea și îndumnezeirea, noi nu le putem avea fără o permanentă grijă de fapte bune către aproapele nostru în viața zilnică, de fapte avându-și izvorul în iubirea sacrificială
CÂTEVA REFERINŢE DESPRE ELEMENTELE UNEI REALITĂŢI ŞI SPIRITUALITĂŢI AUTENTIC ORTODOXE – SCURTĂ APOLOGIE... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1911 din 25 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378572_a_379901]
-
universul și care dăinuie după el. Considerăm că o traducere mai potrivită a acestei expresii ar fi „Cel dintâi și Cel de pe urma”: stilistic, are mai multă solemnitate decât „Întâiul și Ultimul” și trimite mai limpede la preexistenta și la permanentă eshatologica, mai ales având în vedere că astfel se traduce de obicei și biblicul Ri’šÄn wa ’AƒarÄn, cu aceeași semnificație. 2.1.3.2. al-B"q: este cuprins în toate listele tradiționale, inclusiv cea a lui Sufy"n, care îl
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
El mi-a fost mântuire.” (t.n.) Când folosește numele de moša‘ sau una din expresiile sinonime cu el, omul Vechiului Testament se gândește la Dumnezeu că salvator din primejdii și strâmtorări. Abia în Noul Testament mântuirea va dobândi conotația eshatologica pe care o are pentru creștini și numele de Mântuitor îi va fi aplicat lui Isus Hristos 238. Semnificație: salvator al credinciosului sau al poporului din primejdii și necazuri. 3.1.16.2. Go’el: „cela ce mântuiaște” (Is 41,14
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Stăpânitor și Mântuitor...” Salvarea pe care o aduce el nu mai este biruința asupra vicisitudinilor istoriei, izbăvire de dușmani sau ajutor în vremuri de restriște, ca aceea de care aveau parte israeliții în Vechiul Testament, ci este o izbăvire spirituală și eshatologica: „...cetatea noastră este în ceruri, de unde îl și așteptăm că Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, care va preschimba trupul smereniei noastre făcându-l asemenea cu trupul măririi sale...” (Fil 3,20-21). „Mântuitorul nostru Hristos Isus... a nimicit moartea și a adus
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
2.2.6.6.): „Cel dintâi și Cel de pe urma”. Acest mod de a exprima veșnicia lui Dumnezeu le este propriu ambelor cărți sacre. Nu numai expresiile ca atare, dar și componentele lor sunt echivalente perfecte, chiar si in privinta conotației eshatologice a celui de-al doilea termen. Expresiile hQ archg kaì tò télos (3.2.2.6.5.) și tò Alpha kaì tò Ä méga (3.2.1.3.4., 3.2.1.3.5. și 3.2.2.6.4
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
4.4.11. MÄšia‘ (3.1.16.1.), ho sÄter (3.2.1.11. și 3.2.2.13.1.). Sunt nume care îl arată pe Dumnezeu că izbăvitor al omului din primejdii și necazuri, iar în Noul Testament, ca salvator eshatologic. Acest rol al divinității cu privire la om este evidențiat numai în Biblie. 4.4.12. Numele metonimice preluate în Noul Testament de la iudaismul târziu, unde apăruseră ca rezultat al interdicției folosirii numelui YHWH: megaloprepgs dóxa („Slavă minunată” - 3.2.1.1.4
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
timp care este determinat doar de condițiile empirice, adică de ceea ce se întâmplă să fie în câmpul vieții. Fenomenologia valorii expusă de sinoptica formelor nu este predeterminată de un sens temporal. Împresia noastră este că Platon descoperă istoria ca sens eshatologic în marginea textelor lui Hesiod. Însă aici forma ei este mitul. De aceea, probabil, Platon crede că despre istorie putem spune doar mituri, în sensul că forma unei filosofii a istoriei nu poate lua decât înfățișarea unui discurs mitic. Și
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
unei filosofii a istoriei nu poate lua decât înfățișarea unui discurs mitic. Și poate că tocmai în imaginea mitului din Omul politic s-ar găsi un răspuns la întrebarea „după tiranie, încotro?”. Căci aici sensul istoriei este expus ca parcurs eshatologic al cosmosului, atunci când divinitatea se retrage de la cârma lui. De aceea, mi-e greu să văd un Platon bântuind euforic prin cetatea Syracusei din cauză că a aflat formula magică a coborârii eternității în timp. Mi-e greu să-l văd și
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
mergând să trăiască altundeva. Și dacă oamenii care stau laolaltă în constituția cea dreaptă sunt umanitatea în general? Și dacă felul ei de a decădea prin timp este modul lui Platon de a-și pune problema istoriei omenirii ca sens eshatologic și ca destin al omenirii guvernate de stasis? Nu înseamnă asta atunci că cele cinci stadii morfologice ale politicului sunt epoci ale sensului eshatologic al omenirii? Nu înseamnă asta atunci a gândi politicul ca pe ceva mai puțin inocent, de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
decădea prin timp este modul lui Platon de a-și pune problema istoriei omenirii ca sens eshatologic și ca destin al omenirii guvernate de stasis? Nu înseamnă asta atunci că cele cinci stadii morfologice ale politicului sunt epoci ale sensului eshatologic al omenirii? Nu înseamnă asta atunci a gândi politicul ca pe ceva mai puțin inocent, de a-l gândi ca pe ceva asemănător bombei atomice? Multe dintre monografiile care-i sunt dedicate mizează pe experiența istorică traumatizantă care îi determină
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
odiseicul, înțelese acum drept niște componente ale spiritului, să fie distribuite social de Platon: de partea supușilor, ahileicul cu lipsa lui de reflexivitate completă, garantat de corespondența cu atributele divinului și legitimat ontologic de schema cunoașterii inteligibilului și de mitul eshatologic din finalul textului; de partea suveranului, filosoful odiseic, care își asumă binele și conștiința restului și care legitimează minciuna politică, instituie eugenia, suspendă familia prin generalizarea ei la nivelul cetății, desființează istoria prin caracterul atemporal al regulilor instituite și suprimă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
vorba de valorizarea pozitivă a lumii materiale (decurgând din formularea dogmei Întrupării), de accentuarea libertății și responsabiltății individuale (care are la bază dogma persoanelor treimice) și de acceptarea istoriei ca timp al împlinirii (fundamentată în istoricitatea întrupării și în deschiderea eshatologică a timpului creștin). Trei afirmații radical antiplatonice care relegă formularea lui Nietzsche despre creștinism ca un „platonism pentru popor” în zona simplelor butade de succes. Cumulate, cele două obiecții afirmă incompatibilitatea dintre gândirea politică a lui Platon și destinul Europei
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
egală măsură, să surprindem felului în care ea funcționează. Specific rămâne aici faptul că eikôn-ul nu poate fi înțeles plecând de la Ființă, ci numai refăcând un anumit traseu hermeneutic în sens invers. Termenul poate fi înțeles în perspectiva unei hermeneutici eshatologice de factură etico-religioasă, tocmai fiindcă numai pe acest temei se poate înainta în cunoașterea Ființei. Ființarea, cu toată spectralitatea sa, se oferă intelectului în maniera cea mai adecvată, doar profitând de „excedentul” de pertinență caracteristic imago-exemplarității. Platon apelează la mitoimagine
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
o descrie; este o analiză de tip pozitivist în care adevărul obiectului palpabil prescrie și adevărul discursului despre respectivul obiect; pe de altă parte, o tendință care anticipează un adevăr schițat dinainte, provocat de la distanță; e un discurs de tip eshatologic; în acest caz adevărul discursului filosofic constituind un adevăr aflat în curs de formare 31. În fața noastră se află nu atât o alternativă cât oscilația inerentă oricărui tip de analiză care valorizează empiricul la nivelul transcedentalului 32. Comte și Marx
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
obiectiv „ce va să vină“ al discursului despre om) și pozitivismul (ca adevăr al discursului definit pornindu-se de la adevărul obiectului) sunt de fapt indisociabile: un discurs care se dorește deopotrivă empiric și critic nu poate fi decât pozitivist și eshatologic în același timp33. Omul apare în el ca adevăr totodată redus și promis, naivitatea precritică domnind aici nestingherită 34. Mitul nu își poate depăși propriul cadru, nu dezvoltă o reflecție teoretică prin care să se întoarcă împotriva propriilor fundamente și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ca om fără o religie precisă, era alcătuit dintr-un șir de negări și de refuzuri, dar obsedat în continuare de realitățile de care se lepădase 125. În aceste condiții nu ne poate mira structura mitologică a comunismului, sensul său eshatologic 126. Marx prelua unul din marile mituri ale lumii asiatico-mediteraneene și anume rolul izbăvitor al celui Drept („alesul“, „unsul“, „neîntinatul“, „trimisul“) pe care îl asimila însă cu proletarul 127. În plus, el îmbogățea acest mit străvechi cu o întreagă ideologie
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
și funcția soteriologică pe care i le recunoaște proletariatului, pe de altă parte, lupta finală dintre Bine și Rău, asemuită fără greutate cu înfruntarea apocaliptică dintre Cristos și Anticrist 128. Nu este lipsit de importanță faptul că Marx preia speranța eshatologică iudeo-creștină într-un sfârșit absolut al Istoriei, ceea ce îl deosebea de alți istoriciști (Croce, Ortega y Gasset) pentru care tensiunile, rupturile și resurecțiile erau consubstanțiale condiției umane, neputând fi abolite în întregime 129. Lectura operei lui Marx cere, așadar, un
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]