1,259 matches
-
acest sufix nu se poate adăuga și unor teme romînești), sau care a fost adaptat de slavi prin contaminare (ca Vistieria > Vistierna). Ni se pare exagerată fărîmițarea toponimelor cu forme identice și aflate într-un areal restrîns în trei descendențe etimologice posibile, cu atît mai mult cu cît bazele lemn și leamă sunt cam nepotrivite pentru toponimizare, iar finalul a la prima și „infixul“ n la cealaltă sunt explicate neconvingător. Soluția descendenței slave e bine motivată lingvistic și onomasiologic (toponimele Valea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în *Cartoju > *Cartojan, *Moroj > Morojana, *Poroj > Porojan). Forma Lugoj contaminează rostirea populară locală (cu -j) și pe cea oficială, influențată de maghiară (cu -u), varianta populară fiind accentuată pe ultima silabă, iar cea literar oficială pe prima silabă. Alte ipoteze etimologice nu au întrunit consensul specialiștilor: lat. locus, „loc, localitate, ținut“; sl. luh, „pădurice, dumbravă“, pronunțat lug, + sufixul maghiar -os (formație hibridă, greu de acceptat științific); sl. lug, „mlaștină“ + sufixul -os (din nou formație hibridă); magh. lugas, „umbrar, foișor“ (nu putea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pe cel al cîmpiei, cele două nume formînd prin compunere Mara-Mureș > Maramureș. Maghiarul Maros ar putea proveni, cu devierile fonetice obișnuite, fie din sl. *Moreș, fie din sl. Mareș, fie din rom. Mureș. N-a fost încă implicată în ecuația etimologică supranumele Marmatia, „Maramureș“, atestat încă din secolul al XIV-lea, care este o latinizare a numelui abreviat, probabil pe cale administrativă sau pornind de la o formă populară paralelă a numelui întreg. Marea Neagră Este numele romînesc al mării care străjuiește Romînia în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
verdea“), Vînăta etc. Mehedinți Este numele județului cu reședința în municipiul DrobetaTurnu Severin și a unuia dintre vechile ținuturi istorice romî nești. Prin polarizare, au fost formate toponimele Munții Mehe dințiului, Podișul Mehedințiului, Geoparcul Platoul Mehe dințiului. Din aceeași familie etimologică fac parte, probabil, toponimele Mehadia (sat în județul Caraș-Severin), Mehadica (sat în județul Caraș-Severin și rîu, afluent de dreapta al rîului Belareca), Dosul Mehadiei (culme în Munții Semeni cului), Mehedința (sat în județul Prahova și vîrf în Subcarpații Prahovei). Unii
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Ialomița și Neamț). Derivatele antroponimice și apelative fac și ele parte din familia lexico-to ponimică a numelui Moldova: moldovean, Moldoveanu, Moldo vanu, moldovenesc, moldovenește, Moldvai, Moldoveciu, moldoveancă („urzică moartă“). Asemănătoare formal cu numele Moldova și, de aceea, utile pentru analiza etimologică a acestuia sunt numele: Molid (sat din județul Suceava), Moletișu (vîrf în Munții Gilăului), Moldoviș (pisc de munte în Vîlcea), Molda, Moldea (nume de bărbați cu atestări vechi), Moldișul (pîrîu în Prahova), Valea Moldișului (toponim în Maramureș), zoonimul legendar Molda
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
o dovedește logica genezei și a dezvoltării procesului de toponimizare prezentată în prima parte a lucrării). Reproșurile privind un anumit anacronism între momentul colonizării săsești în zonă (începutul secolului al XIV-lea) și primele atestări ale toponimelor implicate în parcursul etimologic (sfîrșitul secolului al XIII-lea) se bazează pe dovezi și argumente indirecte. În schimb, existența unor toponime și chiar a unor apelative identice sau asemănătoare în teritorii îndepărtate, care nu au legătură cu influența săsească locală reprezintă semne de întrebare
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
moldă, moldău, devenit Moldaua („valea pietroasă“), și evoluat fonetic (din cauza vocalei labiale u) și ana logic (prin încadrarea în seria numeroaselor toponime slave terminate în -ova, -ava) la Moldova. Pentru a doua variantă, care ni se pare mai plauzibilă, traseul etimologic ar fi pornit de la mold, moldă, moldău, cu sensul de „ridicătură de pămînt, piatră“, și ar fi trecut prin ipostazele Mold, Moldă, Moldău (un munte de lîngă Cîmpulung Moldovenesc se numește Muldău, Moldou, iar în Teleorman este o localitate Măldăeni
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
este atestat și el la 1390, are un vîrf omonim, Padeș, iar din el izvorăște un pîrîu cu același nume, Padeș. V. Frățilă consemnează și alte microtoponime Padeș în teritoriul județelor Alba, Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Din aceeași sursă etimologică, în ultimă instanță, pot face parte toponimele Padea (sat în județul Dolj), Padiș (vîrf în Munții Vîlcanului, podiș în Munții Bihorului, rezervație naturală mixtă în Munții Bihorului), Pădeșele (deal în județul Caraș-Severin), Pădejelu Mare și Pădejelu Mic (poieni cu fînețe
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
la un entopic care denumește o formă geografică des întîlnită sau la un antroponim frecvent folosit în multe regiuni (într-adevăr, numele de persoană Padeș este atestat de cîteva ori în diferite perioade). Cercetătorii au sesizat de la început aceste posibilități etimologice, le-au documentat și argumentat, în forme din ce în ce mai nuanțate, odată cu acumularea informațiilor lingvistice, istorice, geografice, și cu perfecționarea metodologică a dome niului. Soluțiile sunt, pe scurt, următoarele: bază slavă (cf. apel. srb. padeș, „cădere“, și toponimul srb. Padeș); ca și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Bacău, Caraș-Severin, Suceava, Vrancea), trei rîuri (afluenți ai Bistricioarei, Sucevei și Putnei- Putna Întunecoasă) și două rezervații naturale (în județul Vrancea). Forme identice sau foarte asemănătoare se regăsesc în toponimia diferitelor țări de limbă slavă, ceea ce ne indică o sursă etimologică slavă. Într-adevăr, este general acceptată baza apelativă slavă put, „drum“, cu sufixul -în (sensul fiind „vale cu drum“ pe ea). Geograful Ion Conea, care a fost un cercetător avizat al numelor de locuri, insistă asupra importanței economice a văilor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
unor entopice romînești vechi dispărute și fosilizate ca nume de locuri. Frățilă arată că în dialectul aromîn există un urmaș al etimonului invocat de noi (un loc în Epir numit Souma-cou bradou, adică suma cu bradu, „vîrfu cu bradu“). Legătura etimologică dintre cele două toponime face improbabilă originea antroponimică (numele de persoană Simcă, Simca, Simcea, diminutivat cu -el), propusă de I. Pătruț (pentru că aceasta nu poate rezolva și proveniența lui Sumat). E drept că identificarea unor toponime identice sau foarte asemănătoare
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
lui denumesc o pădure din Piemontul Bălăciței și mai multe sate aflate în județele Dolj, Hunedoara, Sibiu și Teleorman. De la hidronimul Tîrnava au fost create, prin polarizare, Tîrnava Mare și Tîrnava Mică (afluenții săi), Podișul Tîrnavelor și Subcarpații Tîrnavelor. Legături etimologice cu numele unuia dintre topicele omonime Tîrnava au, de asemenea, Tîrnăveni (municipiu din județul Mureș), Podișul Tîrnăveanului, Tîrnăvița (sate din județele Arad, Harghita și Hunedoara), Tîrnova (sate din județele Arad și Caraș Severin), Tîrnavul Mare și Tîrnavul Mic (vîrfuri din
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cazuri, localnicii au „plăsmuit“ o legendă în legătură cu proveniența toponimului Vîrvor de la numele unei bătrîne, Varvara, care și-a pierdut cei șapte copii în luptele cu turcii. Legile fonetice se opun evoluției Varvara > Vîrvor, astfel că au fost căutate alte soluții etimologice. Dumitru Ivănuș, găsind între atestările vechi ale satului o variantă Vîrbov, consideră că este vorba de bg. vărbov (< vărba, „salcie“ + -ov) „de salcie“, „cu salcie“ sau de srb. Vrbov, evoluat ulterior la Vîrvor printr-o serie de asimilări: Vîrbov > Vîrbov
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
derivate. Evident că toponimul este uzual și la nordul Dunării, nefiind nevoie să-l aducem din sud. Să ne gîndim la Vrîncioaia, Vrînceanu, Vrăncilă, Vrancu, Vrîncuț, Vrîncilă etc. N. Iorga și Simion Mehedinți au crezut că poate intra în ecuația etimologică apelativul slav și romînesc vrană, „gaură de butoi“, care ar descrie fidel forma concavă a uriașei depresiuni. Din nou se opune sufixul -cea, care e la bază diminutival, deci ar fi vorba de o „găurică“, lucru incongruent în cazul depresiunii
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Cambridge University Press, Cambridge, 2013. Moreno Cabrera, Juan Carlos, El nacionalismo lingüístico. Una ideología destructiva, Península, Barcelona, 2008. Moreno Cabrera, Juan Carlos, La dignidad e igualdad de las lenguas. Crítica de la discriminación lingüística, Alianza Editorial, Madrid, 20095. Moroianu, Cristian, Dicționar etimologic de antonime neologice, Editura Universității din București, București, 2008. Munteanu Colán, Dan, Breve historia de la lingüística románica, Arco Libros, Madrid, 2005. Munteanu, Cristinel, "Dezacordul" în caz al atributului adjectival în limba română. O explicație dintr-o perspectivă tipologica, în "Analele
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Grigore, Concordante lingvistice româno-albaneze, Institutul Român de Tracologie, "Bibliotheca Thracologica", București, 1999. Budagov, R.A., Problemele studierii limbilor literare romanice, Editura Științifică, București, 1962. Bujor, I.I.; Chiriac, Fr., Gramatică limbii latine, Editura Științifică, București, 1971. Candrea, I.-A.; Densusianu, Ovid, Dicționarul etimologic al limbii române. Elementele latine, Socec, București, 1914. Cherata, Lucian, Despre substratul indo-european al limbii române, Editura AIUS, Craiova, 2013. Choi-Jonin, Injoo; Duval, Marc; Soutet, Olivier (editori), Typologie et comparatisme. Hommages offerts à Alain Lemaréchal, Peeters, Leuven, 2010. Ciorănescu, Alexandru
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
limbii române. Elementele latine, Socec, București, 1914. Cherata, Lucian, Despre substratul indo-european al limbii române, Editura AIUS, Craiova, 2013. Choi-Jonin, Injoo; Duval, Marc; Soutet, Olivier (editori), Typologie et comparatisme. Hommages offerts à Alain Lemaréchal, Peeters, Leuven, 2010. Ciorănescu, Alexandru, Dicționarul etimologic al limbii române, Saeculum I.O., București, 2002. Clements, J. Clancy, The Linguistic Legacy of Spanish and Portuguese. Colonial Expansion and Language Change, Cambridge University Press, Cambridge, 2009. *** Colloque Internațional "Romanité et Roumanité", Paris, Sorbonne, 22-26 avril 1991, număr tematic
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Tortora, Christina (editor), The Syntax of Italian Dialects, Oxford University Press, Oxford, 2003. Touratier, Christian, Syntaxe latine, Peeters, Louvain-la-Neuve, 1994. Tuțescu, Mariana, Précis de sémantique française, Deuxième édition revue et augmentée, Editura Didactica și Pedagogica, București, 1979. Vinereanu, Mihai, Dicționar etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, Editura Alcor Edimpex S.R.L., București, 2008. Vinereanu, Mihai, Rădăcini nostratice în limba română/ Nostratic Roots în Romanian Language, Editura Alcor Edimpex S.R.L., București, 2010. Vintilă-Rădulescu, Ioana, Introducere în studiul limbii occitane (provensale
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
separat, extrem de sumar. Caracteristicile generale sînt puse sub semnul probabilității: "Sînt probabil limbi tonale. Aceste limbi au prefixe care marchează clasele nominale, într-un mod foarte asemănător cu cel din familia nigero-congoleză, cu care prezintă însă puține dovezi de legături etimologice. Urme ale unui sistem derivativ la verb"318. Familia nigero-congoleză era împărțită în LL în șase grupuri: atlantic occidental, mande, gur, kwa, Adamawa de est, Benue-Congo. Autorii precizau că deocamdată "cunoștințele actuale sînt inca insuficiente pentru o clasificare definitivă (de
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
flexionara; SVO; a trecut de la tipul sintetic, flexionar din engleză veche, la un caracter tot mai analitic, cu o topica rigidă, în engleză medie și modernă vechea engleză: runica germanica, apoi latină, adusă de scribii irlandezi în sec. VIII. Ortografie etimologica (nu există corespondență între ortografie și pronunțarea actuala: mai multe grafeme pentru același fonem, aceeași grafie cu mai multe valori; multe cuvinte omografe) 102. eschimosa (inupiak, inuktitut, inuit, groenlandeza) O Canada (Nunavut, Nunavik) / N SUA (Alaska), Rusia (NE Siberiei) / C-
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
al XVII), cînd se întemeiază Acamedia Franceză (1635), cu scopul elaborării unei gramatici și al unui dicționar al limbii franceze. Franceză modernă începînd din sec. al XVIII-lea cînd se afirma la limba de cultură și de circulație internațională. Caracter etimologic al ortografiei, care notează pronunțarea de acum cinci secole. Francoprovensala constituie un grup de dialecte franceze, considerate uneori că alcătuind o limbă distinctă și de franceză și de occitană. Limbi creole franceze: 1. grupul american: SUA - Louisiana (créole louisianais), Haiti
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
SUA - Louisiana (créole louisianais), Haiti (haïtien), Antile (guadeloupéen, dominiquais, martiniquais, sainte-lucien, trinidadien), Guyana Franceză (guyanais), Brazilia - Amapa (karipúna), 2. grupul din Oceanul Indian: créole bourbonnais (seychellois, réunionnais, mauricien, rodriguais), 3. Oceanul Pacific: tayo (Noua-Caledonie) familia indo-europeană, ramura romanica; SVO; flexionara; silabica; caracter etimologic al ortografiei (reflectă pronunțarea de acum cinci secole); limba romanica cu cea mai divergență evoluție latină 114. francică LM în sec. VIII d.C. Limba francilor s-a vorbit într-o zonă care cuprinde părți din Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg și
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
1521). În sec. XVI se pun bazele limbii literare (Coresi, cronicarii). Din sec. XIX - română modern. Limba literară are labază graiurile muntean și moldovean, dar și cu contribuția celorlalte. Alfabet chirilic și apoi latin (din 1860). Ortografie fonetica cu urme etimologice. Unitate lingvistică mare, cu graiuri reciproc inteligibile. Română aparține topologic unui subtip lingvistic caracterizat prin "hipertrofia determinării, mai ales a determinării nominale" (Eugeniu Coșeriu) familia indo-europeană, romanica, grupul italo-romanic; silabica; SVO + OSV latină 311. rotokas limba din insula Bougainville (Papua-Noua
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
rasă". 199 Indigen < fr. indigène < lat. indigena, "care este născut în țară" (lat. indicus "din India"). 200 Endogen cu gr. endos "intern, interior" 201 Exogen cu gr. exo "extern, exterior". 202 Cristian Moroianu propune perechile aborigen-alogen și autohton-alohton/alogen (Dicționar etimologic de antonime neologice, Editura Universității din București, București, 2008). Alogen < gr. allos "altul, diferit". 203 Gheorghe Moldovanu, pornind de la distincția lui H. Kloss între endoglosie (situația în care limbile autohtone sînt utilizate că limbi oficiale într-un stat) și exoglosie
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Volumul poate fi consultat și on-line: http://starling.rinet.ru/ Texts/Ruhlen AED5.pdf. 331 LL, p. 205. 332 În multe situații se poate vorbi de o etimologie multiplă (forme asemănătoare sau identice existente în mai multe limbi amerindiene). 333 Formă etimologica este dublată în DOOM2 de topogan. 334 Clasificarea polifiletică e o clasificare ce nu are la bază o asemănare datorată unei origini comune. 335 O altă tentativă de reclasificare îi aparține lui Michael Fortescue, care le plasează într-o ipotetica
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]