442 matches
-
multă nălucire. Zici, ce-i un loc ? Un loc e lume și lumea e cea dat Dumnezeu. Omu vine, le află și le rânduiește pe măsura lui."215 Actualizat continuu, prin sărbătoare, spațiul nu este un simplu cadru de desfășurare evenimențială, spațiul reprezentând substanța vitală a comunității sătești. Consubstanțial omului, spațiul prinde chip în mintea omului tradițional ca loc care devine orizont de viață, o prezență activă care stabilește rânduiala "trecerilor" din lumea aceasta: "Nu se poate să fie loc fără
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a ordinii primordiale: "Prin sărbătoare se produce o rememorare și o comemorare a unei întâmplări mitice."218 Complexul ritualic al sărbătorii introduce "o ruptură" în timp și spațiu, o abolire ad hoc a profanului și clădirea, din temelii, a cadrului evenimențial, ca univers sacru: "sărbătorile instaurează o ruptură de timp și spațiu: intervalul de sărbătoare este fixat de un calendar tradițional și este limitat la anumite zile care instituie "un sezon al sărbătorilor" (R. Caillois). Locul sărbătorilor sunt prestabilite. Ele sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și a strigoilor și trebuie ținută. Există, însă, și sărbători "fără calendar", dar vii în mentalitatea populară: "Sărbătoarea dinților" (11 aprilie), "Sărbătoarea tâlharilor" (11 noiembrie), Sărbătoarea oilor, Sărbătoarea lupilor, Paparudele, Marțolea sau Marțiseara, Filipii, etc.220 Timpul sărbătorii transformă cadrul evenimențial al trăirilor zilnice în spațiu sacru în care obiectualul devine co-participant la actul ritualic. Sărbătorile echinocțiale și solstițiale erau celebrate în mod egal, la începuturi de an, timpul astronomic diurn, cu diferitele sale momente răsăritul și apusul soarelui, miezul zile
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ticuri are etc. Aceste semne nu au legătură cu intenția de comunicare a locutorului; ele sunt surse de semnificație despre locutor, În general, nu despre semnificația unui anumit enunț produs de către acesta . Prin Contextul fizic înțeleg atât lumea obiectuală și evenimențială reală În care se găsesc cei doi actanți În momentul schimbului verbal cât și cele două coordonate fundamentale ale actului de vorbire: timpul și locul unde acesta se desfășoară. Această lume are centrul În aici-ul și acum-ul discursului
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
co-participant/co-părtaș64, cu actorul, în trăirea piesei (în condițiile în care se consideră că fiecare personaj are două laturi Silvestru, 1966, p. 64: una stabilă, dată de autor/dramaturg prin didascalii, prin arhitectura personajului, prin replicile atribuite acestuia și sistemul evenimențial în care este ancorat; respectiv, una instabilă, care se transformă mereu, pe de o parte, prin interpretarea pe care un anumit actor vs. un altul o dă personajului și, pe de altă parte, prin interpretarea pe care fiecare spectator o
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
constrângerile externe ale lumii” afirmă Y. Pélicier. Persoana primește stimuli din mediu și răspunde prin acțiuni, conduite etc. În funcție de calitatea, intensitatea, durata și utilitatea acestora se disting următoarele reacții: reacții normale și reacții patologice. Psihobiografia unei persoane are un caracter evenimențial. Persoana asimilează stimulii și elaborează răspunsuri la acțiunea acestora. Istoria psiho-biografică se înscrie în limitele situațiilor evenimențiale ale vieții individului, situații în care este angajat în totalitate, fiind în același timp, în mod permanent, obligat să opteze pentru soluții la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
etc. În funcție de calitatea, intensitatea, durata și utilitatea acestora se disting următoarele reacții: reacții normale și reacții patologice. Psihobiografia unei persoane are un caracter evenimențial. Persoana asimilează stimulii și elaborează răspunsuri la acțiunea acestora. Istoria psiho-biografică se înscrie în limitele situațiilor evenimențiale ale vieții individului, situații în care este angajat în totalitate, fiind în același timp, în mod permanent, obligat să opteze pentru soluții la acestea. În condiții „limită” de viață, orice opțiune a individului, orice decizie, act sau comportament al acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
adolescență și criza psiho-biologică de involuție care marchează trecerea de la vârsta adultă la bătrânețe. Ca biografie, viața este considerată din punct de vedere cronologic ca o succesiune de etape și evenimente care sunt specifice persoanei respective. Dar aceste aspecte, predominant evenimențiale, nu exprimă în totalitate caracteristicile individuale și nici ceea ce este specific în viața unui individ. Acest aspect ia prea puțin în considerare aspectul psihologic al „vieții trăite” de persoană. Viața are, din punct de vedere obiectiv, un dublu aspect. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
decît să transmitem destinele care ne parvin, prin Istorie, din trecut; de abia dacă mai avem timp să le modificăm în trecere. Suntem antrenați de un elan venit de odinioară care ne poartă pe valurile sale." Istoricul distinge trei temporalități: evenimențialul (timpul politicului, al războaielor), conjuncturalul (timpul economic și social), lunga durată (timpul geografic). În această schemă cauzală, evenimentele reprezintă suprafața, decorul. Istoria oamenilor este, înainte de toate, o "geoistorie". Raporturile lor cu natura (relieful, clima, vegetația), "structurile cele mai profunde" sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
o capcană contrarevoluționară (sau invers). În orice caz, dat fiind că pentru autor spitalul nu este decât o mică porțiune a unei scene de teatru aproape infinite, piesa coagulează toate trăsăturile dramaturgiei lui V.: descompunerea și recompunerea identităților, dezagregarea intrigii evenimențiale sub forma conflictelor ideologice, mirajul realității și realitatea mirajului, politizarea esteticului și estetizarea politicului, țâșnirile melodramatice și temperarea lor într-o ramă autoreferențială, coexistența fluidelor grotești și a inserțiilor poematice. Matei Vișniec este, la a doua carte, un poet foarte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290587_a_291916]
-
aș fi putut altfel să întrezăresc orizontul complet al existenței? Tot acum însă se poate spune că densitatea și virulența realului care a năvălit peste noi pulsând din venele deschise de baionetele unor asasini e copleșitoare și, poate, compensatorie vidului evenimențial (demențial!) anterior. Dar nu vidul evenimențial trebuie umplut acum, cât, mai ales, vidul cultural, sufletesc, pe care l-au întreținut - decenii! - stupizii agenți ai unui psihopat analfabet. Dacă nu știți despre cine e vorba, aveți bunăvoința de a urmări cine
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
orizontul complet al existenței? Tot acum însă se poate spune că densitatea și virulența realului care a năvălit peste noi pulsând din venele deschise de baionetele unor asasini e copleșitoare și, poate, compensatorie vidului evenimențial (demențial!) anterior. Dar nu vidul evenimențial trebuie umplut acum, cât, mai ales, vidul cultural, sufletesc, pe care l-au întreținut - decenii! - stupizii agenți ai unui psihopat analfabet. Dacă nu știți despre cine e vorba, aveți bunăvoința de a urmări cine strigă mai tare în acest moment
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
numitor: ambele parți împărtășesc convingerea că această Țară Sfântă reprezintă în esență un simbol al păcii.343 2.1.2.3. Specificul și evoluția crizei israeliano-palestiniene la începutul secolului al XXI-lea Acest subcapitol se concentrează asupra elementelor de istorie evenimențiala în evoluția lor cronologică, marcând cele mai importante momente din evoluția conflictului israeliano-palestinian de la începutul secolului al XXI-lea și până în prezent 344, precum și reacția statelor arabe și nearabe, dar și a diferitelor organizații internaționale direct sau indirect implicate în
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
ceea ce reprezintă conflictul israeliano-palestinian (dar și cel arabo-israelian, în general) se impune a fi analizat din perspectiva diplomației bilaterale. Tocmai de aceea, nu se poate vorbi de o abordare unitară a chestiunii israeliano-palestiniene, fiecare stat european având ca reper istoria evenimențiala proprie derulată în paralel sau în congruenta cu nou creatul stat evreiesc sau/ și cu statele arabe orientale. Germania, de exemplu, prin diplomația dezvoltată în primii ani după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial a încercat să voaleze în
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
insistență asupra perioadei de la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI. În mod firesc capitolul se concentrează asupra crizelor specifice din Orientul Mijlociu, analiza fiind făcută dintr-o dublă perspectiva: religioasă și istorică. Chiar dacă, uneori, capitolul abuzează de elemente de istorie evenimențiala, totuși, noi le considerăm a fi importante deoarece fixează cronologic evoluția raportului israeliano-palestinian, precum și reacția statelor arabe și nearabe implicate direct sau indirect în pacificarea zonei. Uniunea Europeană și criza israeliano-palestiniană, capitolul al III-lea, face tranziția către esență cercetării de
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
secundare, multe fictive, în încercarea de a da o notă de modernitate genului. Menționând doar aleatoriu o temă a povestitorului, capabilă să imprime coerență transgresării planului istoric, romanul eșuează într-un colaj aiuritor nu numai la nivel textual, ci și evenimențial. SCRIERI: Coborând spre nord-vest, Cluj, 1972; Vine istoria (în colaborare cu Nicolae Prelipceanu și Radu Mareș), Cluj, 1972; Săptămâni de dragoste, Cluj-Napoca, 1975; Rodeo, Cluj-Napoca, 1983. Repere bibliografice: Mirela Roznoveanu, „Coborând spre nord-vest”, TMS, 1972, 19; Ion Vlad, Proza poematică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289441_a_290770]
-
destructurare. Raportările la un posibil protocol al constituirii materiei prime textuale nu sunt În nici un fel relevante. Intimul poate fi atât consecința unei Încercări constante și conștiente a autorului de a (se) dezvălui, cât și efectele secundare ale unei transcrieri evenimențiale cu substrat strict contabilicesc. Deformări Între prima modalitate și cea de-a doua se poate discerne o diferență de tensiune emoțională. Dacă În cazul dintâi patetismul, coloratura emoțională, subiectivitatea conștientă (dar creatoare) sunt mai ușor de descoperit, În cea de-
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Introduction à une politique de l'homme (Introducere la o politică a omului). În L'Esprit du temps (Spiritul vremii) (1962,) Edgar Morin se străduiește să ajungă la o reflecție globală asupra fenomenului "culturii de masă'', apoi practică o sociologie evenimențială: Mai 68: la brèche (Mai 68: ruptura) (1968), La Rumeur d'Orléans (Zvonul din Orléans) (1969), Le Vif du sujet (Mie-zul chestiunii) (1969). La fel ca Henri Laborit, Edgar Morin a fost prezent la Convenția națională a Objectif 72, din
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
romanul lui Djian, unde personajele principale sunt ieșite din comun, fără ca vreo trăsătură a lor să fie îngroșată, dimpotrivă, ele apărînd, la o primă vedere, absolut banale. Contrastul și geniul scriiturii rezidă tocmai în opoziția dintre "mai mult" (respectiv conținutul evenimențial) și "mai puțin" (tonul lejer, umorul omniprezent). Rezultatul e o reușită literară de o subtilitate ce depășește cu mult trama narativă, iar tehnica autodenigrării, a acelui understatement accentuează, parcă, ideea că Literatura cu majusculă e cea în care forma e
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
pe care o construiesc articolele poetului. Suntem convinși că abandonarea declarativă a clișeelor, a locurilor comune în analiza operei eminesciene, nu anulează pericolul elaborării altor scheme vide, insipide, de interpretare. De aceea, avem în vedere o permanentă raportare la referențialul evenimențial al textelor, la orizontul social, politic și istoric al veacului al XIX-lea care oferă sursa tematică a articolelor. Abordarea unei viziuni integratoare asupra limbajului politic eminescian, prin corelarea tuturor dimensiunilor actului de comunicare pe care îl presupune publicistica poetului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
în prezentarea realității. Din perspectiva taxonomiei jakobsoniene a funcțiilor limbajului, în discursul politic primează funcția conativă, centrată pe receptor și urmărind modificări ale comportamentului acestuia, prin prisma finalităților discursive, iar în limbajul publicistic devine prioritară funcția referențială, centrată pe reprezentarea evenimențialului cotidian. Dincolo de diferențele legate de specificul domeniilor de cunoaștere și comunicare de care aparțin, de ierarhia și ponderea funcțiilor limbajului într-un caz și în altul, manifestările discursive din spațiul politic și din cel publicistic înregistrează evidente zone de convergență
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
folosirea paremiologiei românești și străine în construirea demersurilor argumentative, refuzul oricărei înregimentări politice care i-ar fi pervertit scrisul, respectul față de adevărul istoric și critica la adresa clasei politice. În funcție de finalitățile gazetarului, de mijloacele de semnificare utilizate, de atitudinea față de referențialul evenimențial, de tematica abordată și de natura relației cu publicul cititor, distingem diferite ipostaze ale jurnalistului Eminescu: istoricul, polemistul, specialistul, dascălul, artistul, analistul politic. Fiecare dintre aceste ipostaze își pune amprenta asupra organizării limbajului publicistic, în virtutea obiectivelor urmărite de gazetar. Impactul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
nu are nevoie de apărarea nimănui și criticile la adresa sa, ca și laudele, nu sporesc și nu scad valoarea scrisului său"263, subliniem însă că lectura articolelor eminesciene nu poate face abstracție de specificul scrisului jurnalistic, profund ancorat în referențialul evenimențial. O trecere în revistă a principalelor etichete atribuite gazetarului Eminescu precum și a factorilor care au generat aceste judecăți de valoare are ca scop evidențierea mutațiilor înregistrate de-a lungul timpului la nivelul receptării și a prejudecăților care au guvernat interpretarea
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
lor în plan economic. Diferențele înregistrate la nivelul receptării publicisticii eminesciene sunt explicabile, în parte, prin eludarea contextului istoric care a generat textele și fără de care grila de interpretare a articolelor se dovedește deficitară. Prin natura sa ancorat în prezentul evenimențial, discursul jurnalistic nu poate fi desprins de funcția majoră care îl guvernează: aceea de a oferi informații. Un alt factor de influențare a fenomenului receptării îl constituie criteriul de judecată folosit de exegeți, criteriu care, nu de puține ori, constituie
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
din paradigma hexadică, dorim să evidențiem deschiderile pe care le operează un astfel de demers analitic, prin investigarea relevanței ipostazelor jurnalistului eminescian la nivelul ansamblului semnificativ al publicisticii. În funcție de finalitățile gazetarului, de mijloacele de semnificare utilizate, de atitudinea față de referențialul evenimențial, de tematica abordată și de natura relației cu publicul cititor, delimităm șase ipostaze ale jurnalistului Eminescu: istoricul, polemistul, specialistul, dascălul, artistul și analistul politic. O reprezentare sub formă de hexagon a variabilelor emitentului publicisticii eminesciene apare în Figura 6. Fiecare
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]