1,047 matches
-
Declarat ori nu, amplul eseu vehiculând opinii fertile era o replică la Spiritul critic în cultura românească de G. Ibrăileanu (1909). Pe scurt, „o cultură nu se verifică decât prin caracterul ei național”; vechea cultură religioasă, „străină prin limbă”, deși exaltată de tradiționaliști, nu a produs „nimic românesc”. Forțele revoluționare înfrânte în 1848 au căutat modele în spațiul apusean, „i-au imitat formele sociale”. Teza maioresciană despre așa-zisele forme fără fond e, principial, eronată: „Departe de a fi fost vătămătoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
a fost aceea legată de „teroriști”) au manipulat adesea, astfel încât au fost arestați, maltratați ori chiar uciși (sau lăsați să moară, neacordându-li-se îngrijire medicală) oameni nevinovați; faptul că în revoluție a fost angrenată multă populație civilă, cu reacții exaltate în condiții de tensiune maximă, a făcut ca uneori situația să fie explozivă și incontrolabilă. Dennis Deletant (1997), care creditează și citează din Raportul Serviciului Român de Informații despre evenimentele din decembrie 1989, precizează că adeseori, după 22 decembrie, victimele
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
-le în principal în ziua de 22 decembrie (pp. 32-33); revoluția a neutralizat conspirațiile, le-a înfrânt și le-a dejucat. Forța dominantă a acestei revoluții a fost internă, respectiv „muncitorimea română” (autorul insistă pe această formulă, pe care o exaltă), care, ieșind masiv în stradă, a dejucat orice posibil scenariu al complotiștilor, fiindcă (și urmează argumentația bizară) „a dat unei lovituri de stat amploarea și dimensiunile unei revoluții autentice” (p. 211). Cu alte cuvinte, revoluția a confiscat complotul (extern, intern
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
cum o numesc autorii; totuși, revoluția s-a manifestat ca „erupție socială cu un autentic caracter popular și național” (p. 200). Dacă îngroașă vizibil ideea de complot extern, Sava și Monac resping, în schimb, ideea de conjurație internă și puci, exaltând chiar figura lui Ion Iliescu. * Edward Behr („Sărută mâna pe care n-o poți mușca”. Românii și Ceaușeștii: investigația unui blestem al istoriei, 1999) susține teoria complotului care a catalizat din umbră revolta și a secondat fățiș revoluția în a
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
trei decenii, o nouă carte, De dragoste... (1971), depune însă mărturie pentru o continuă și tainică trudă; o apariție târzie, completând ori doar retușând imaginea din tinerețe a poetului. „Incantațiile” lui alcătuiesc în cele din urmă o singură poemă și exaltă „lumina de aur a bucuriei” în amiaza unei iubiri împărtășite. Aproape ritualizată, euforia erotică este transpusă în sonuri moi, de descântec, rezonând în cadențele unui vers neobișnuit de amplu, iar în dialoguri, unde femeia și bărbatul își răspund sub vraja
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285534_a_286863]
-
lui pierzîndu-se. Majoritatea oamenilor reacționează la o boală sau la o maladie Încercînd să scape de simptome cît se poate de repede, cerînd, de cele mai multe ori, sfatul sau intervenția unui medic. O reclamă televizată mi-a atras recent atenția pentru că exalta virtuțile unui analgezic renumit ca fiind ceva „pentru oameni care nu au timp să aibă dureri de cap”. Mi s-a părut alarmant, pentru că, deși nu este nimic rău În a căuta alinarea simptomelor, dacă Îți dorești cu adevărat ca
[Corola-publishinghouse/Science/2150_a_3475]
-
ardoarea centripetă a aluviunilor culturale de pe varii meridiane, pusă în actul rostirii simultan cu voința de autoproiecție nelimitată a eului. Multe poeme din Faruri, vitrine, fotografii (1980), debutul editorial al poetului (Premiul Uniunii Scriitorilor), tatuează organismul imaginativ cu stimulii realității, exaltă o mitologie barocă a destrămării și recombinării perpetue, pe care o spulberă din nou prin ironia parodică, foșnesc la tot pasul aluziile culturale, imediat caricate, golite de miez, invadate de referințele la tehnică, informatică, design, sport, rock and roll, suprarealism
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
clasă (ajuns model al cumetrismului politic comunist și aspirant la titlul de șmenarh ereditar, mai cu seamă în mediul zis "academic"), Master X atras concluzia că perspectiva politică a lui LP era îngustă, bazată pe iluzia personalistă a răspunderii individuale, exaltată de gânditori remarcabili din secolul trecut și fundament al vieții de zi cu zi în lumea neoprotestantă. Astfel, când combătea șperțul/șpaga, el presupunea că ar fi vorba de un cont(r)act între persoane, care poate fi evitat prin
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
nebănuite. S-au trezit potențe de trăiri... elanuri... Reflecții asupra instabilității sufletului omenesc. „Il ne faut jurer de rien”. Omul cel mai echilibrat și onest este smuls din banalitate, din platitudinea zilnică și proiectat într-o trăire disperată. Bine înțeles, exaltând, accentuând contrastul, forțând nota (căci ce au fost marile tragedii din lit. greacă?) poate lua proporții zguduitoare. Eroul se întreabă „a fost aceasta întâlnirea cu femeia unică, femeia vieții: mitul „Regăsirii”? Platon în Banchetul - legenda lui Aristofan: jumătatea care își
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
s. 142: „Cât ești de dăruit, atât ești de iubit”/ Je mehr man sich ergiebt/ je mehr wird man geliebt), misticul îndumnezeit devine icoană vie a Domnului (s. 105: Das Bildnuß Gottes), rază și sclipire a razei Lui. Rugăciunea tăcută (exaltată în toată tradiția răsăriteană de la Ignatie Teoforul, trecând prin Isaac Sirul, și până la Teofan Zăvorâtul) dezvăluie secretul ultim al pietrei filozofale: iubirea (s. 244) care îmbracă mirii în „veșmântul de nuntă” (s. 262). Stadiul contemplației naturale (numită physike theoria în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
al atomismului sau epicureismului. În modernitate, războiul existențialismului (anti-esențialist) cu tradiția metafizică a vechilor greci are mare relevanță pentru înțelegerea misterului umanității plăsmuite „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Nici materialismul „științific” al lui Marx, nici patosul prometeic al umanismului exaltat de Sartre nu seamănă cu „vânătoarea ființei” și căutarea adevărului la Platon. Este ceea ce Paul Tillich (1886-1965) n-a înțeles, în pofida avertismentelor lui C.S. Lewis incluse în superba ficțiune alegorică The Pilgrim’s Regress (1933). Nu toate filozofiile se află
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
faptele politice sînt esențial aceleași oricînd și oriunde și ascultă de legi eterne ce nu pot scăpa ochiului unui observator obiectiv și limpede care aplică metodele proprii științelor exacte, adică raționamentul și experiența" [36]. Ar fi vorba de "realismul politic", exaltat adesea nejustificat de către diferiți cercetători ca raționament ultim, deasupra oricărui principiu moral sau spiritual existent: acesta ar constitui o descoperire independentă de mințile cele mai luminate ale speciei umane oricînd și oriunde ar trăi ele. Fără a ne lungi prea
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
în a sa Weltanschauung, ce adesea creează impresia, la o lectură atentă, că se plăsmuiește și se amplifică tocmai în contact cu aspectele singulare ale gîndirii indiene. Oricum, avem în Hegel un indianist iluminat, critic, sever, înclinat nu doar să exalte ceea ce s-ar putea întîlni bun, pozitiv, frumos în lumea spirituală indiană, dar și să surprindă și să scoată în relief laturile negative ale acestei lumi, să-i contureze zonele întunecate, să le critice chiar, cu o violență a termenilor
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
viața materială în care trăiește omul de rînd occidental. Nu pot lipsi, așadar, reflecții cu privire la acest aspect al vieții. Ba chiar unele din ele par să ne conducă departe de viziunea unitară de care am vorbit. Așa, de pildă, se exaltă uneori atotputernicia banului, a avuției: A cui e avuția, acela-i om de soi, E înțelept, dotat și virtuos, un faur Maestru e-n discursuri, cum e și mîndru-n boi: Căci toată calitatea depinde doar de aur. [3] Bogatul are
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
poate întîrzia și, oricum, nu poate fi evitată. Tradiția antică a materializat aceste două atitudini opuse prin figurile a doi gînditori greci, Democrit și Heraclit: unul veșnic plînge, celălalt veșnic rîde. Negreșit, și la indieni se găsesc uneori cugetări care exaltă moartea aducătoare a curmării durerilor vieții; așa, de pildă, se proslăvește Yăma, zeul morții, ca unul ce are puterea de a ridica viața tuturor viețuitoarelor: Pe Yăma, zeul morții, Slăviți-l în cîntare! Nu-i zeu ca el de mare
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
de-al doilea sens acordat noțiunii voință și energie sufletească merită mai multă considerație pe scara valorilor morale. Nicăieri în literatura universală subliniază pe bună dreptate prof. TH. SIMENSCHY, Destinul în concepția antică, Iași, 1943, p. 16 sq. nu se exaltă atît de frumos fapta și voința, mai ales în lupta cu destinul" ca în unele cugetări indiene: "Pe lumea aceasta, nimic din ceea ce se află în univers nu e cu neputință pentru cei cu suflet mare" (P., I, 205); "Izbînda
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
descoperirea și, trebuie să precizăm, fără falsificarea unui filon al gîndirii indiene, insuficient asimilat. Și nu trebuie să se uite că noțiunea de "supraom" a dus la nașterea și creșterea unor sisteme politice, de recentă dispariție, în care omul era exaltat cum mai este și acum în sistemul materialismului istoric în afara și împotriva Dumnezeirii. Pe de altă parte, trebuie ținut socoteală că un Schopenhauer așa cum a fost recunoscut cu prisosință de cercetători deriva întregul său sistem pesimist de filozofie din aceeași
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
intercomunicare, prin care eul se completează cu dimensiunea lui "noi", unde conștiința eului individual este întotdeauna cu ceva mai puțin decât cea a lui "noi", a ceea ce se reflectă și în conștiința altora. Aceasta este mereu o sursă de a exalta "inimile" și de a genera în ele idealuri care, altfel, doar individual, s-ar risipi fără rost. Prin conștiința sa, individualul ajunge multiplicabil la infinit, într-un "tot" spiritual, dumnezeiesc, ca ceva în sine, diferit dar solidar cu realitatea înconjurătoare
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
considerate prin comparație societățile primitive și cele cu o cultură bogată, civilizată. În acest sens, ea a făcut distincție între societățile cu o "cultură apolinică", care accentuează pe armonia pacifistă, ca diferită de societățile cu o "cultură dionisiacă", în care exaltează conduitele agresive. Mai multe studii de psihanaliză din această vreme s-au raportat la cercetările de antropologie ale lui Margaret Mead. În studiul sexualității ea s-a folosit de metoda comparației, confruntând problemele ce vizau tulburările specifice adolescenților americani cu
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
1857), ca și în Pustnicul sălbatecului munte (1853), unde abundă efectele de melodramă, se perorează despre patriotism, despre virtute și fidelitate. Aceeași retorică umflată în „pastorala” închinată domnitorului Al. I. Cuza, Serbare națională sau Visul fericirei (1859), în care se exaltă actul Unirii, folosindu-se mijloace naive de impresionare, din care nu lipsește focul bengal. SCRIERI: Cumplitul amăgit sau Izvorul demoralizațiii, București, 1847; Fragment de operetă a lui Ștefan Vodă, Iași, 1850; Săracul cinstit, București, 1851; Ucenicul șarlatanului, București, 1851; Pustnicul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287399_a_288728]
-
fel ca Spalanzani sau Charles Bonnet, curiozitatea sa depășește cu mult interesul pentru fosile, insecte și microfaună marină, obiect obișnuit al cercetărilor sale, mergând până la a aduna inscripții grecești, monede romane sau vechi cântece ilirice. În vremea în care Herder exalta geniul popular, activitatea lui Fortis se remarca prin interesul deosebit manifestat față de viața din Dalmația, față de poporul ce locuia în această regiune; în cărțile sale se resimte spiritul Epocii Luminilor, ideile culturii germane și, nu mai puțin, acelea ale Revoluției
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
câmpuri de conștiință interferează, delegarea morală și general-strategică este un fapt firesc de extensie aplicativă și pragmatică a unei discriminări ierarhice de jure, a unei superiorități unanim recunoscute. A fost depășită cu triste sacrificii istorice viziunea utopică a egalității care exalta, în numele unui drept nelegitim la împărtășire socială comună, un tip normativ constrângător. Acesta din urmă a sfârșit în tentativa persecutorie de a nivela unicitatea individualității și a reiterat pierderea coeziunii sociale organice pe care o crează împiedicarea procesului firesc de
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
omul se poate comporta demiurgic și poate organiza edificiul personal, în conformitate cu o caracteristică a investirii care îl face aproape permanent neindiferent în demersul orientării către sine însuși. Nucleul creator singularizează transferul teoretico-pragmatic specific condiției umane în fața alternativei neutrale cibernetice și exaltă menirea dezinteresată și legitim auto-suficientă a evoluției libere în spațiul lăuntric. Permanentă sursă a noului, conștiința de sine face din orizontul existențial omenesc o realitate dinamică, în aceeași măsură auto-revelatoare (în chip progresiv) și inedit-caracterizantă. În chip oarecum distinct de
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
Mihail Gușiță (Poezia noastră nouă), Cezar Petrescu (Despre o nouă boală a veacului), C. Rădulescu-Motru (Țăranul și revoluția, Spre un nou idealism, Valoarea tradiției, Școala satului), Ion Petrovici (Ideal și tradiție), Const. C. Giurescu (Un nou ideal). În esență, acestea exaltă virtuțile „datinei” și ale autohtonismului, delimitându-se de arta novatoare a noilor generații, văzută ca produs mimetic de import. Printre principalii ideologi se numără Al. Dima, care reafirmă cu orice ocazie ideile programatice ale revistei: „poziția pentru care «Datina» s-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286699_a_288028]
-
gînditorului francez fiind de altfel pretext și pentru temele unor seminarii. În fond, de aici își începe Cioran șirul (și: tirul) interminabil al criticii pe care o va dezvolta față de varii sisteme și autori, de aici începe să îngroașe și exalte ceea ce numește atitudine personală, dimensiune pe care crede că istorismul ar fi ignorat-o, dacă nu cumva lucrurile s-ar fi petrecut altfel ("incapacitatea de a avea o atitudine personală a dus la istorism")96. Și tot de aici și
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]