1,030 matches
-
poezie nici în volumul, înrâurit de Béranger, Din poeziile lui George Sion (1857). Convins, totuși, că scrisul are și o menire mai înaltă decât simpla delectare, S. năzuia să configureze o „panoramă a Moldovei”, cântându-i trecutul și vitejia strămoșească, exaltând viitorul, dar criticând totodată neajunsurile clipei. Oricum, chiar dacă în epocă era un autor citit, chiar popular, el rămâne un poet ocazional (spune multe un titlu ca Himnuri pentru Crucea Roșie, 1877). Vetustă și dulceagă, lipsită de fior, lirica lui erotică
SION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289700_a_291029]
-
o socoate [ca fiind] după lege (licitas). A doua nuntă [a doua căsătorie] nu este - firește, în anumite circumstanțe - un rău (malum), dar mai bună este văduvia, căci „bonum est pudicitia conjugalis, sed melius bonum est continentia vidualis”. Și scriitorul exaltă funcția înaltă a cumpătării (continentia), fără a nega, însă, foloasele căsătoriei („Bonum viduitatis non mimitur laulato bono conjugii, sed augetur”). Este limpede că văduva Iuliana (și văduvele, în genere, sfătuite să aibă grijă de buna lor reputație - „Famae bonae cura
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
dual: melancolic și exuberant, claustrat în faldurile tăcerii sau coborând frenetic, vitalist „în stradă”, visător și atent la urgențele veacului, ca în versurile din Viața sau ca în poemul Războiul, cu infiltrații de tip expresionist: vorbește de o „lume nouă”, exaltând civilizația, dar întrezărindu-i trepidația și haosul, absurdul chiar. Trăsătura dominantă a liricii lui rămâne însă neliniștea metafizică, poetică prin pura ei afirmare, indiferent de densitatea tematică. Ca dramaturg, S. a scris un text antologic, Săptămâna luminată. Subiectul, de inspirație
SAULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289513_a_290842]
-
În felul lui, în periodicele vremii, e un recordman al asiduității. Curios din fire, e atent la ce se întâmplă pe lume și mai cu seamă nu îi scapă nimic din câte se petrec în Iașul cultural, pe care îl exaltă în „creionade fugitive”. Se încumetă în cronica plastică (incidental, și în cea muzicală), iar în câmpul literaturii se lansează într-o promptă și lejeră critică de întâmpinare, recenzând, în aprecieri succinte și în genere judicioase, fel de fel de apariții
SATEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289507_a_290836]
-
pledează de fapt cauza unei literaturi menite să „propage” valorile întreprinzătoarei și austerei burghezii în ascensiune: „munca regulată și stăruitoare, viața liniștită de familie, «cinstea», economia, sobrietatea, hărnicia, sentimentele delicate”. Pornind de la aceste premise teoretice și programatice, criticul îi va exalta pe Vasile Alecsandri (pastelistul), Duiliu Zamfirescu (Viața la țară), I. Al. Brătescu-Voinești, iar dintre străini îi va recomanda drept exemplari pe Charles Dickens și pe George Eliot. La noi, modelul de literatură sănătoasă îl identifică în creația scriitorilor transilvăneni: Ioan
SANIELEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289471_a_290800]
-
15-19/1932 subtitlul fiind „Revistă literară, artistică, socială”, iar pentru numărul 20-21/1932 „Revistă de literatură și artă”. Director: Marin I. Bellu. Redactori: Agripina Anastasescu și N. Blagoe. Deși își propun să fie sincroni cu devenirea continuă a artei, deși exaltă „puterea creatoare”, „exuberanta vitalitate”, „entuziasmul creator” și declară că nu sunt nici moderniști, nici tradiționaliști, redactorii revistei, admiratori ai lui Mihail Dragomirescu și ai lui Nicolae Iorga, se situează pe poziții tradiționaliste prin tot ceea ce selectează. Cei mai prestigioși colaboratori
SOAPTE LITERARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289736_a_291065]
-
textele proiectate să alcătuiască volumele Albastru - poeme de mare, Steaua Doftanei, Cheia universală, precum și Excursii (reportaje din anii 1929-1946), monografia Din trecutul de luptă al Câmpinei. Reprezentativă pentru T.-M. e placheta Standard. Poeme de petrol și energie, unde poetul exaltă, cu un vocabular adecvat, modernitatea industrială, figurată prin sonde, motoare, pompe, uzine, cuptoare, generatoare electrice, linii de înaltă tensiune, birouri dotate cu mașină de calculat etc., apoi radioul, incendiul de sondă etc., tematica fiind susținută de „energetismul” expresiei. Pe de
TUDOR-MIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290287_a_291616]
-
maghiară, engleză și ucraineană. S-a vorbit cu temei de prezența unor accente sau a unui „duh” expresionist în lirica lui V., însă trebuie observat că atributele care o definesc nu sunt vigoarea ori energetismul expresiei, nici capacitatea de a exalta, ci, dimpotrivă, contemplația, reflecția ori reveria potolită, detașarea afectat resemnată și chiar ironia hâtră, drapată înșelător sub semnalele morozității. Versurile par cuprinse de o atmosferă de tânjire difuză și de apăsarea unui regret neexplicitat, referitor, probabil, la intense combustii dejucate
VANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290424_a_291753]
-
captarea „euritmiei”, V. scrie, cu începere de la Întoarcerea lui Don Quijote (1972), o poezie a bucuriilor vieții trăite sub raza luminii astrale („stea”, „ghețar”, „goelanzi” sunt vocabule esențiale). Fără a face concesii versificației „angajate” și „militante” cerute de ideologia comunistă, el exaltă figura artistului fantast, donquijotesc, „târând în zare cerul pe pământ”, aducând la sol „azurul fântânilor cerești” și palpând stările germinale inefabile („Închinător la morile de vânt,/ am privit ceea ce nu avea întrerupere, / am căutat ceea ce încă nu devenise făptură”). O
VALEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290413_a_291742]
-
fiind una din principalele cauze ale evoluției societății. X. crede chiar că evenimentele revoluționare de la 1848 sunt, în bună parte, o urmare directă a dezvoltării literaturii române după 1840. Pentru el, scrierile literare nu pot avea valoare estetică atâta vreme cât nu exaltă „simțămintele” patriotice ale cititorului. De aceea, va privi cu neîncredere lirica erotică, pe care o socotește apanajul poeților minori. El a afirmat, în spiritul „Daciei literare”, strânsa legătură între literatura nescrisă și cea cultă; creația populară a avut, începând din
XENOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290679_a_292008]
-
luptă cu armele, alături de cel drag, împotriva pașei din Ianina, venit cu puhoi de oaste să supună ținutul grămoștean, în cele din urmă sinucigându-se, pentru a nu cădea în mâinile dușmanului. Alt volum, Golgota românească (1995), în româna literară, exaltă de asemenea trecutul, însă majoritatea poemelor consemnează experiența dură a închisorilor prin care Z. a trecut, pe alocuri într-o dicție cu inflexiuni argheziene: „Hei! Cine oare-a părăsit pământul / Și-a plecat cu noaptea și cu vântul / Și-a
ZEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290723_a_292052]
-
față de tratament”, o respingere sau chiar refuzul manifestat ca ostilitate față de acesta; e) boala-salvatoare este legată de ideea că „suferința” reprezintă un eveniment deosebit în viața persoanei, eveniment care îi pune la încercare propria sa existență, în sensul că „o exaltează”, o „iluminează” sau o „eliberează”; gândirea creștină consideră boala fie ca o consecință a păcatului originar, fie ca pe un act de mântuire prin suferință (felix cupla), bolnavul repetând „modelul lui Isus”; aceasta este teza lui B. Pascal, de utilizare
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Piatră de hotar”, „Știrea”, „Renașterea română”, „Înainte”, „Bravo”, „Luceafărul”, „Banatul”, „Vremea”, „Transilvania”, „România de Vest”, „Familia”, „Cele trei Crișuri”, „Cuvântul liber”, „Viața socială” ș. a. A mai semnat PAN, Mefisto, Alyk. În spirit „realist”, versurile primului volum al lui P.-N. exaltă „poezia profesiunilor”, abia următorul, Fulgi (1927), aducând o rezonanță lirică mai autentică, aceea a simbolismului provincial, nutrită de amintirea adolescenței. Parodii adevărate (1930) constituie o replică minoră la versurile selectate spre a fi trecute în registru parodic. Rod al marginaliilor
POPESCU-NEGURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288951_a_290280]
-
mai fermă și întrucâtva mai plină de sugestie lirică sunt versurile „constructiviste” din primul volum, Sărmanul pescar, respirând o anume vigoare a imaginilor, a gesturilor, a limbajului, amintind pe Leon Feraru, care cânta furia ciocanelor dintr-o fierărie. P.-N. exaltă un supraom valah și captează în violența contrastelor un duh al revoltei: „Cum zidul crește parcă smuls din ei...”, zidarii „ard de setea de a sfârteca / Văzduhul rezemat pe fund de zări, [...] Și-a semăna, cu brațul lor gigantic, / Pe
POPESCU-NEGURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288951_a_290280]
-
în etapa lui stalinistă. Povestirile și nuvelele din Două inimi tinere (1951), Nepoata lui Moș Ursachi (1953), Vino și vezi (1954), Moara de la Cotul Dracului (volum publicat postum, în 1961, cuprinzând doar două povestiri noi, restul fiind texte vechi, refăcute) exaltă teze ale momentului: soluționarea în comunism a conviețuirii pașnice între etniile conlocuitoare, victoria pe frontul alfabetizării, vigilența în lupta de clasă, entuziasmul în fața marilor înfăptuiri de pe șantierele țării etc. Chiar titlul Vino și vezi trebuia să dea concretețe epică acestui
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
expresionismului” și ar tinde spre „armonie abstractă” și „creație pură”, urmărind sinteza elementelor esențiale. O asemenea artă este socotită ultima expresie a veacului și a timpurilor moderne, „în secolul automobilului și al avionului”. În timp ce „sămănătorismul blamează civilizația orașului”, „constructivismul o exaltă.” Concluzia este: „Vrem artă nouă, într-o țară liberă și nouă” (Scarlat Callimachi). O contribuție importantă la definirea teoretică a conceptelor o are Ilarie Voronca, prezent număr de număr cu serialul Constatări, în care abordează rând pe rând problema literaturii
PUNCT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289064_a_290393]
-
și muzică. Chiar dacă nu sunt originale, asemenea idei sunt singulare în epocă. Erotica din primul său volum, Rost de poezii adecă stihuri (1820), îl apropie pe M., prin accentele neoanacreontice și sentimentalismul lăutăresc, de Conachi și de poeții Văcărești. Poeziile exaltă un hedonism împrumutat din At. Christopoulos, lipsindu-le însă nota de senzualitate grațioasă caracteristică liricii acestuia, chiar dacă unele versuri sunt de-a dreptul traduceri. Stihurile bachicești preiau tonul cântecului de lume, dar patetismul (tânguiri, blesteme) le scade valoarea. Odă râvnitoare
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
Primul volum de versuri al lui M., Repaose, apărut în 1969, conține, „în loc de prefață”, un fragment din articolul Poezie semnat de G. Călinescu în 1962, la rubrica „Cronica optimistului” din „Contemporanul”. Criticul îl remarcase pentru inspirația „năvalnică și uneori solemn exaltată”. Într-adevăr, acum ca și mai târziu, poetul își construiește versul imnic, ridicând în proiecții deseori grandilocvente banalul existenței. Se înșiruie cânturi, organizări ciclice, confesiuni, cuvinte febrile, asocieri livrești cu surse legendare, cristice, folcloristice, o imagistică impregnată de patetism și
MURGEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288316_a_289645]
-
romane, tragedii, melodrame, vodeviluri ș.a. E o literatură de fundal, ilustrând, și dincolo de limita cronologică, tendințe ale epocii pașoptiste. Autorul, care scria în 1845 la „Vestitorul românesc”, iar în 1848 la „Pruncul român”, și-a exprimat, fără orgoliu, doar credința exaltată în puterea literaturii de a modela sentimente patriotice. De la poezia erotică - compuneri naive cu unele motive exotice - P. trece și fixează în cadrele versului câte o suvenire despre gloria românilor. Vestita bătălie de la Călugăreni (1848), Traian în Dacia (1860), Tudor
PELIMON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288750_a_290079]
-
de neam, de origine și de limbă a românilor din Țara Românească, Moldova și Transilvania. Pentru ideile sale va fi citat de stolnicul Constantin Cantacuzino, de Samuil Micu și Timotei Cipariu. În Atila, lucrare de erudiție, specifică istoriografiei umaniste, se exaltă virtuțile războinice, cu scopul de a revigora curajul ungurilor, copleșiți de jugul otoman. Cărturarul îmbină componenta documentară și calitatea oratorică a discursului, vivacitatea portretelor și dinamismul scenelor de luptă. Chronicon poate fi considerat un fragment de istorie contemporană, consemnând cele
OLAHUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288517_a_289846]
-
lui Enric Furtună, care colaborează intens cu poezii în română sau cu traduceri din idiș în română. La împlinirea a optzeci de ani, lui Enric Furtună îi dedică un amplu și elogios portret Dan Mayersohn. Deși de un patriotism ușor exaltat în limbaj, P.l. e, în genere, corectă în privința istoriei și a culturii române. Cu o excepție: afirmația că în timpul războiului, din cei 850 000 de evrei câți trăiau în România, „au dispărut 425 000 (jumătate din ei)”. Alți colaboratori: Efraim
PAGINI LITERARE-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288617_a_289946]
-
-și-l drept model pe Constantin Noica (căruia îi este dedicat acest număr), face o pledoarie pro domo, sprijinindu-se pe valorile autohtone care și-au iradiat creativitatea în virtutea unei tranzitivități ce a sfidat frontierele românești. Intenția e de a exalta tocmai acea românitate subînțeleasă, ignorată de comentatorii străini: „Oricine poate constata la fața locului cât este de dificil să-i convingi pe francezi că Ionescu, Tzara, Cioran (ale căror nume au fost franțuzite), nu sunt exclusiv «francezi» și că Paul
PARADIGMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288685_a_290014]
-
contrariul lor. Din sălașul lui înfrigurat, năpădit de simbolice invazii de șoareci, eul liric e conectat, nu numai radiofonic, la marile dileme ale vieții moderne, cronometrate după GMT. Condiția periferică e eufemizată într-un chip agresiv-compensator, prin demitizarea „centrului”. Poetul exaltă fără grandilocvență forța intelectului de a opera și judeca pe scară mare, în pofida - sau chiar stimulat de - derizoriul contingentului imediat. Din scoriile cotidiene i se naște sufletul (căci ne plictisim). Conștientizarea marginalității, sentimentul de a trăi într-o lume bizară
PATULEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288718_a_290047]
-
cu teatrul a însemnat o nefericită, chiar penibilă experiență. „Drama modernă” Chip cioplit (un fragment, inserat în „Comedia”, 1927, se numește Amantul de ghips), reprezentată în 1930 la Teatrul Național din București, proba lipsa oricărei vocații pentru genul dramatic. Ca să exalte iubirea, elan pur, patetic, de sublimă spiritualitate, neinspiratul autor înnădește, în manieră naiv-expresionistă, o tramă bizară, cu situații artificiale căzând în ridicol, de un ilogism agravat de încărcătura de patologic. Spectacolul a stârnit reacții de ilaritate. Norocos s-a arătat
MILCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
autenticitate (1993), precum și sateliți ca antologia Avangarda literară românească. În Eseu despre textul poetic se acreditează ideea unei „promoții textualiste”, suprapuse în mare parte generației optzeciste, dar cuprinzând și autori din afara acestei generații, care scriu o „literatură a experimentului” și exaltă „conștiința de sine a Textului”. Printre textualiști, pentru care scrisul se reduce în mod esențial la o „aventură semiotică”, M. îi numără pe poeții Mircea Ivănescu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Florin Iaru, Cristian Popescu, Aurel Pantea, pe prozatorii Alexandru George
MINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]