617 matches
-
în conflict". Ironia, prin alegoria exprimării, poate fi un puternic intensificator: Și au visat o grădină, și nebuni cari se jucau cu cercul. Și m-au visat și pe mine cum întrebam: Cine a fost? Cine a fost? Cine? Reiterarea exasperată a unei întrebări care nu primește răspuns "Cine?" depășește cadrele ironiei, căpătând dimensiuni tragice. Repetiția inoculează întregul ei conținut ultimului termen, deconceptualizându-l. Acest "cine" nu mai poate fi un oarecare, un "nebun cari se joacă cu cercul", ci este subiectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
cu o asemenea furie, Încât timorate, bietelerefuzau să ofere șansă unuia din jucători. În această insuportabilă tensiune nervoasă, se scurse toată dimineața și după amiaza, efectiv, balanța victoriei pendulând Între cei doi jucători, În timp ce atacul decisiv era, amânat la infinit... Exasperat, drept urmare a acetui joc nedecis, Gică picior de lemn, Încerca suficient de timorat să forțeze câștigul, Începând să facă greșeli elementare. Miza atunci când avea șanse minime, iar uneori, În loc să contreze energic, refuza...!! Pe măsură ce banii se Împuținau, juca incredibil de fricos
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mișca În tigaie...” „Da, da... bine ziceți! Carevasăzică, a fost proaspăt...? Destul de curios... Dacă ar fi fost stricat... Dar așa...? De când lucrez În acest laborator, n’am mai auzit un caz asemănător. Dacă-i adevărat...” „Ce propuneți...?” o Întrerupse Nando exasperat. „Efectiv, nu am idee...Totuși, faceți o Încercare la morgă...Această instituție posedă un laborator special, care poate da la iveală toată compoziția chimică a obiectului depus la analiză!” Desamăgiți, câteva momente se sfătuiră. Mai mult, Nando observând o ușoară
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
alte cifaroame cu beton au sosit și nu se pot Întoarce Înapoi...! Ambițios, preotul nici nu vroia să audă. Jubila În sinea lui de isprava făcută făcând semn muncitorilor să părăseacă cimitirul, Încercând să ajute la strângerea uneltelor de lucru. Exasperat, Tony Pavone distruse Încuietoarea cu aceeași lovitură de târnacop, repezindu-se la preot, Îmbrâncindu-l către ieșire. „Băgas’ar dracul În barba ta de preot idiot...! Pleacă de aici afurisitule, În caz contrar, te amestec cu betonul și te torn
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Îl studie prelung pe aducătorul ei, oftând. „Imposibil domnule. Această cantitate reprezintă repartiția de carton asfaltat pentru consumul intern pe tot anul În curs. În prealabil, trebuia să da-ți un telefon...!!” „Ce mă interesează pe mine, domnule...? protestă el exasperat. „Din moment ce tovarășul ministru a fost de acord. Privi-ți semnătura...!” Directorul Comercial izbucni. „Povești...Nu-mi spune mie tovarășe, eu cunosc filiera..! Cei dela minister se ghiftuiesc semnând hârtii peste hârtii iar noi dela Direcție nu avem parale să cumpărăm
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
o confruntare!” Întrebările bine cunoscute se repetară iar șoferul palid la față de frică, dădea răspunsuri mecanice Înfricoșat la maximum de milițianul ce stătea În spatele lui cu cătușele gata pregătite,aprobând toate Întrebările care i le punea milițianul Încât Tony Pavone exasperat izbucni. “Mă idiotule...! Cum poți afirma cu certitudine...? Dacă ai așa o memorie bună uite, registrul de poartă se află alături. Ai putea tu preciza În care zi din luna martie ai mai ridicat materiale din Bază...??” Intimidat, șoferul se
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
în seif și se așeză la masa lui de lucru. Nu putea lucra, dar stătea acolo. Zi de zi venea, nu ridica obloanele, rămânea pe întuneric, doar cu lampa de la măsuța lui aprinsă. Până într-o zi când își spuse, exasperat, că această stare nu mai poate continua. Trebuie să iau o hotărâre! Îi încolțise în minte o idee. Pe oblon pusese un mic anunț: "De închiriat". Și așteptă. Gândise că chiria pe care o va lua în avans o va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
spune că tu ai răspunsul la unele întrebări. Ce s-a întâmplat în ziua aceea? De ce te-ai întors și ce s-a vorbit la întrunirea pe care-ai avut-o cu membrii organizației? — Ascultă-mă cu atenție, Hans, răspunse exasperat Gunther Meyer, pe tonul cuiva care vrea să pună punct unei conversații ce nu duce la nimic bun. Eu sunt un pilot profesionist, care lucrează pentru un grup oficial ce sponsorizează organizația cu mari sume de bani. Dacă sponsorul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Eh, eu, să fiu ca dumneata, n-aș pune la inimă fleacurile astea. Mi-aș vedea de treabă, și pace. Ei și ce dacă a zis că trăiești cu Otilia? E un rău? Norocul dumitale! G. Călinescu - Domnule Stănică, zise exasperat Felix, dând să intre încasă la el, lasă-mă în pace! - Iar te-ai supărat? se miră nevinovat Stănică. Vezi cum ești, nu știe omul cum să te ia. Felix trânti ușa și se urcă repede la el în odaie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
capricii pe care i le satisfăcuse în calitate de vechi prieten al casei, fiindcă Otilia ar fi simțit caritatea și ar fi voit să trăiască prin propriile mijloace. S-o ceară în căsătorie, ar fi fost un mijloc nedelicat. Poate că Otilia, exasperată, iubitoare de lux, ar fi primit, în cele din urmă, dar mereu cu sentimentul constrângerii. El, Pascalopol, nu și-ar fi putut da seama atunci dacă Otilia îl iubea cu adevărat, sau numai accepta asistența lui acoperită. Numai liberă, având
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
tîrziu, se desprinde brusc din brațele mele. — Sper că chestia asta nu te face să te simți nu știu cum... Vreau să spun că sper că nu... te excită sau știu eu... — Lissy, Îți spun pentru ultima oară, nu sînt lesbiană ! țip exasperată. — OK ! zice grăbită. OK. Scuze. Mă mai Îmbrățișează o dată strîns, după care se ridică. Hai, trebuie neapărat să bei ceva. Ne ducem În balconul mic și Înghesuit, pe care proprietarul ni-l descrisese, cînd am Închiriat apartamentul, drept „terasă spațioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
că n-am ce să-ți zic. Mă Întorc către Jemima. Ți-am spus că nu vreau să faci nimic. Și mi-ai promis că mă asculți ! — Emma, nu mai fi așa de fraieră ! Îi aruncă lui Mick o privire exasperată. Vezi de ce am fost obligată să iau eu situația În propriile mîini ? Ți-am spus cum s-a purtat nenorocitul ăla de Jack Harper cu ea. Trebuie să primească o lecție. — Perfect de acord, spune Mick și Își apleacă ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
nu se obține decît printr-un studiu lung și profund... "nu ți-o dă faptul că cineva te-a amăgit că te tragi din vreo ramură de Viena..." Acum, ascultînd-o pe femeia din compartiment, Ana s-a simțit și ea exasperată. Mihai însă a rezistat doar o oră și, din tot ce-a povestit femeia despre cele trei zile "superbe!" afirmă ea petrecute la mare, dincolo de aerul ei vesel, el a ghicit esența. Soțul acesteia, inginer în cadrul armatei, e detașat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ora unsprezece. Spre seară, fac o scurtă pauză, pentru masă, după care, stimulați iar de ceștile pline cu cafea, continuă. Trebuie să vă eliberați de personajul feminin pe care-l purtați în cap, vă rog! face regizorul un gest larg, exasperat. Femeia căsătorită, trăind o dramă a existenței intime... Nu ăsta e filmul! Sigur că există atîtea femei care suferă de neîmplinirea în dragoste, dar pe noi ne doare altceva! Avem șansa să facem un film despre furtul intelectual; să demonstrăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
al tău, și va sta mereu pe un raft de bibliotecă, la îndemîna cititorului. De-aceea arta scrisului n-o să moară; creatorul are șansa comunicării directe, permanente și nemijlocite. Nu zic să nu scrii scenarii, dar... Lumea filmului! pufnește redactorul exasperat. Acolo, jocurile le fac regizorii; voi, scenariștii, sunteți... rezerve! Gata, moldovene, succes! Adu-mi romanul la începutul lui noiembrie. Ca să stea încă un an necitit? rîde Mihai. Nu! îi răspunde redactorul grav. Poate nu știi, dar planurile anuale trebuie respectate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
bărbatului o ajută să-și descheie nasturii de la spate, iar bluza aterizează pe un scaun. Sărutul lui întîrzie mult peste pieptul femeii, sorbind cu aviditate sînii oferiți cu un gest de mare ritual, în timp ce palmele lui continuă s-o alinte. Exasperată că bărbatul prelungește totul peste puterea ei de-a răbda, femeia scoate un geamăt, ca o înjurătură tandră și se lasă pe spate, să se întindă pe masă, peste mulțimea de hîrtii, chemîndu-l, în timp ce-i aruncă dintr-un singur gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
în când, din camera de alături, în care se retrăsese pentru a fuma o țigară și a-și reveni din șocul introducerii tăvii în cuptor, Monica striga preventiv: "Virjil, vezi să nu se ardă!" Și "Virjil" răspundea de fiecare dată exasperat: "Cum să se ardă, Monique? Nu sânt eu aici?" Și se uita din nou, concentrat, la cronometru. 3 august Fiul meu a împlinit astăzi 27 de ani. Stă de opt ani în Japonia. Este, cred eu, cineva, în orice caz
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în întreaga vitrină ― ar fi făcut ca orice copil să rămână cu gura căscată și să nu mai poată să se desprindă de acolo minute și minute în șir. La rugămințile mele repetate, epuizate curând și înlocuite de un glas exasperat și devenit poruncitor, fiul meu a ridicat ochii o clipă spre vitrine și apoi a pus din nou nasul în pământ. Duelul lui cu mine era mai important decât toate jucăriile și feeriile lumii. Cu un instinct sigur, îmi simțise
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ușă, Clodagh era prinsă într-un fel de negociere cu angelica Molly cu părul bălai, în legătură cu un pulover. Molly insista să îl poarte pe cel portocaliu. —Bună, Ashling, spuse Clodagh absentă, după care își îndreptă privirea către Molly și insistă, exasperată. Dar ești prea mare pentru el, Molly. Nu l-ai mai purtat de când erai bebeluș. De ce nu vrei să îl iei pe ăsta roz, care e atât de drăguț? —Nuuuuuuuuu! încercă Molly să se elibereze. Dar o să-ți fie frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
rugătoare către Dylan. Eu îi am toată săptămâna. Și spune-mi doar ce trebuie să știu în legătură cu rănile lui. Dylan se retrase. Vrei să văd eu ce e cu Craig...? întrebă Ashling nerăbdătoare. Am pansamente. —Și eu am, spuse Clodagh exasperată. Spune-mi despre slujba ta. Te rog! —Bine, spuse Ashling, aruncând o ultimă privire tristă către grădină. E o revistă de fițe. Mult mai pretențioasă decât Woman’s Place. Când a ajuns la partea cu Jack Devine care se certa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
să greșească vreun pas, reîncepând dansul, înainte și înapoi, aplecându-se și îndepărtându-se. Îi dădea ceva idee despre cum ar fi să poți să faci asta cum trebuie. Foarte bine, îi spuse el la final. Putem pleca? întrebă Joy exasperată când Ashling s-a întors la locul ei. A fost o mare pierdere de timp. Nici un bărbat la orizont. Un singur dans cu un idiot pitic... —Hai, te rog, doar cinci minute, implora Joy. Nu știu cum stă treaba cu Jumătate-om-jumătate-bursuc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
a trebuit să se întoarcă pentru că voia Buzz Lighter-ul -, Clodagh i-a îndesat pe amândoi în mașina ei Nissan Micra. Îndată ce a băgat cheia în contact, Molly începu să scâncească: — Trebuie să fac pipi. Dar abia ai făcut, spuse Clodagh, exasperată și înfricoșată la gândul de a da nas în nas cu Flor. Dar trebuie să fac din nou. Molly învățase recent să facă la toaletă și noutatea descoperirii nu se epuizase încă. Haide, atunci. Lipsită de delicatețe, Clodagh a scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Ce iei ca aperitiv? o întrerupse Dylan brusc. —A! A, păi, nu știu. Meniul este extraordinar, spuse Dylan, un pic prea apăsat. —A, da. Nu poți uita de copii măcar pentru două ore? —Scuze. Te înnebunesc? — Puțin spus, spuse el, exasperat. Ea începu să se acomodeze. Până la urmă, se afla într-un restaurant minunat, cu soțul ei minunat. Beau amândoi gin tonic și mâncau pâine prăjită cu roșii. Mâncarea delicioasă și câteva sticle cu vin vor veni în curând, iar copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
cerul ciudat de deasupra deșertului, și-au dat seama cât de ușor e să te căsătorești. —Să o facem? chicoti Lisa, pe punctul de a ceda nervos. De asta suntem aici. Știu, dar... e destul de extrem gestul, nu crezi? Ochii exasperați ai lui Oliver se fixară în ai ei. Lisa cunoștea privirea aceea. Cu Oliver nu începeai ceva, dacă nu intenționai să și termini. Haide, atunci. Fericirea și frica făceau ca râsul ei să pară ascuțit. Au intrat într-o catedrală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
a face ceva pentru tine însuți și a nu te putea ridica peste o pedagogie a incurabilului! De-am fi liberi în boli, medicii ar ajunge cerșetori, căci muritorii trag spre suferință, dar nu spre amestecul ei chinuitor de subiectivitate exasperată și de necesitate invincibilă. Boala este modul în care moartea iubește viața, iar individul teatrul acestei slăbiciuni. În orice durere, absolutul morții gustă devenirea, chinul nostru nefiind decât ispita, degradarea voluntară a întunericului. Și astfel, suferința nu e decât un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]