474 matches
-
Fashionables, Eleganții, bărbații aflați mereu În prima linie a modei. Pentru unii - simpli filfizoni 1, cu creierul cât nuca; pentru alții - canon al rafinamentului și subtilității. Și, preluând un cuvânt franțuzesc, the Beaux, Frumoșii. Mai radicali Însă decât Eleganții, Împingând excentricitatea În ridicol, sunt the Fops: un alt fel de a le da malițios un nume viitorilor dandy, biete „animale de stofă”, sărmani filfizoni. Între ei, mult prea fardatul Sir Skeffington, țintă a bătăilor de joc cvasigenerale. Atât doar că mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
saloanelor, cluburilor și cercurilor selecte ale Londrei, cu o strălucire constantă, vreme de 22 de ani. După ce Brummell lansează un stil pe care Îl preiau marile cluburi și saloane londoneze - eleganță a vestimentației, grijă ostentativă pentru orice apariție În public, excentricitate a gesturilor, nevoie subliniată de a ieși din comun, impasibilitate provocatoare -, dandysmul devine fenomen național, element de specific al lumii selecte. Formă de a trăi care, alături de spleen, nebunie și extravaganță, se adaugă acelui inconfundabil mod de a fi englezesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
național, element de specific al lumii selecte. Formă de a trăi care, alături de spleen, nebunie și extravaganță, se adaugă acelui inconfundabil mod de a fi englezesc. „Dandysmul a făcut probabil efortul de a ajunge la un soi de echilibru Între excentricitate și monotonie, dozaj În care umorul, mojicia, trufia, rigoarea și self-control-ul intrau cu titlul de ingrediente.” 1 Eleganții, trecuți deja În linia a doua, Îi predau spre 1800 sceptrul lui Brummell, Încoronându-l rege absolut al saloanelor. Iar În 1818
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ofițer dandy n-a mai rămas nici urmă de fior. Pe un ton distant, sever mustrător, de bărbat bine așezat În sine, Gronow Îl ridiculizează pe un căpitan englez, stabilit și el la Paris, care face o impresie jalnică prin excentricitatea sa de-a dreptul nebunească. Nici trăsura, nici caii englezi ca la carte, semn de mare șic, nu pot ține piept stuporii stârnite de pintenii auriți, ornați cu câte o rotiță dințată cât o farfurie pentru desert, de șalvarii aduși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Berlin, o nouă generație de wildieni Îi poartă mesajul până În pragul celui de-al doilea război mondial. Tragică e și dispariția, la 26 de ani, a unui alt dandy londonez, contemporan cu Wilde, prieten al acestuia, dar jucându-și spectacolul excentricității pe cont propriu: artistul Aubrey Beardsley. Boală, suferință, vertij al morții - toate delicat stilizate În ductul peniței, În gracilitatea și eleganța făpturii, În interioarele descinse parcă din romanul lui Huysmans. În schimb natura se arată generoasă cu Sir Max Beerbohm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Cu această remarcă, Giuseppe Scaraffia Îi introduce În scenă pe dandy-i premergători avangardei. Alfred Jarry (1873-1907), supranumit „Indianul” datorită părului prelins pe umeri și ochilor de un negru intens, e capul de serie al acestei mici și ciudate confrerii. Excentricitatea sa extremă, gustul pentru scrimă și ciclism, pasiunea armelor, alcoolismul de nestăvilit, interioarele de o stranie morbidețe Îi stârnesc pe dandy-i din epocă, deși operele lor au mult prea puține lucruri În comun, iar până să intre În arenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de seară, cu o orhidee uriașă prinsă la reverul mantoului. După cum, de ani buni, nu fac valuri prea mari nici libertatea câștigată de mișcările gay de pe tot mapamondul În ultimele decenii, nici spectacolele orgiastice superelaborate ale unor formații celebre, nici excentricitatea căutată a vestimentației cutărei sau cutărei vedete. Nimic nu mai stârnește vreo emoție intensă cuiva. Suntem În plin postmodernism. Pe de altă parte, nici dacă ne deplasăm În prima tabără, cea a freneticilor activismului politic și social, lucrurile nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cu „Top 10” al marilor creatori, de la Yves Saint-Laurent la Jean-Paul Gaultier, de la Versace la Gucci sau Ungaro), dar și a sportului (David Beckham, de pildă) sunt cvasidandy. Ei au doar o trăsătură-două care Îi Înrudesc cu dandysmul: eleganța sau excentricitatea sau homosexualitatea sau un tip de marginalitate asumată. Așadar, dandysmul se perpetuează numai fragmentar, parțial, fără consistența și forța de șoc a mișcării din jurul unui Brummell ori măcar Wilde. Nu credem că orice tip șic e dandy, după cum nici că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Îl descoperim pe Macedonski În chip de des Esseintes, imaginându-și dezlănțuit interioare luxuriante, de un rafinament princiar. În realitate, el Își amenajează nu mai puțin select, dar cu mijloace mult diminuate, propriul salon, celebru În mediile literare bucureștene pentru excentricitatea sa. Spre a nu mai vorbi despre absolut uluitoarea și foarte dandy aplecare a poetului rozelor pentru sporturile la modă: „Macedonski este cel dintâi scriitor român care face sport, dar nu În chip tradițional, călătorind sau bătând potecile de munte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dar privirea imperioasă și ținuta mândră a capului Îngheață zâmbetul pe buzele zeflemiștilor.” 1 Pentru cine Îl cunoaște Însă În plină maturitate, pe la jumătatea secolului, spectacolul e mai degrabă trist. Barbey se vede silit să-și drapeze sărăcia Într-o excentricitate la limita ridicolului. El poartă o mantie căptușită cu catifea, sub care se ascunde costumul cam jerpelit din tinerețe, mănuși roșii sau albe, dantele, pantaloni albi, tiviți În culori violente și niște plete rebele sub o uriașă pălărie de catifea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cale o ingenioasă afacere, care, În caz de reușită, va consterna «pe toți capsomanii»; plimbându-se În trăsură cu Ferdinand de Montesquiou, cei care-l văd «erau scandalizați» ș.a.m.d. Mai târziu, În plinătatea vârstei, Mateiu Caragiale, renunțând la excentricități și la stilul à la fonfé, ia alura austeră a unui dandy În linia lui Brummell, iar nu aceea a unui majordom, așa cum l-a impus posterității maliția epică a lui G. Călinescu. E protocolar și distins, Întotdeauna Îmbrăcat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ca un des Esseintes sau ca eroul său, Andrea Sperelli: decoruri splendide, obiecte prețioase, de-a valma cu lucruri adunate din bazare, un carnaval continuu, deconcertant pentru orice vizitator, săli Închinate lui Napoleon sau Sfântului Francisc. Toate sunt forme de excentricitate duse la limita nebuniei. Cum ar fi, Între altele, așezarea În grădină a scheletului unui vechi cuirasat, de pe a cărui punte unicul matelot dă onorul oaspeților mai importanți. DisraëliBenjamin Disraëli, conte de Beaconsfield (1804-1881). Intrarea viitorului om de stat britanic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
d’Orsay, dacă e să-l comparăm cu marioneta aceea rece numită Brummell! ș...ț Englezii trebuie că au rămas surprinși că un om de lume știa să fie original fără a Înceta să fie om de lume. Ei adoră excentricitatea care Îi distrează, dar de obicei excentricii rănesc conveniențele, ceea ce pentru un gentleman e inacceptabil ș...ț”1. ProustMarcel Proust (1871-1922). Într-o ciornă la În căutarea timpului pierdut (citată de Roger Kempf), Proust meditează la destinul lui Brummell dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
divin, iubirii atotcompătimitoare pentru ceilalți. E drept: dandy-ul Își asumă singurătatea cu un anumit eroism, uneori tragic. El are curajul de a Înfrunta o lume Întreagă, refuzând să se Înscrie În normă, să cadă În regimul comunului, al indistinctului. Excentricitatea dandy-ului e o formă de apărare În fața agresiunii trivialului și a banalității pline de fadoare. Superioritatea sa afișată, ironia, disprețul, ostentația comportamentului, a veșmintelor, a limbajului sunt o formă de autoizolare În mijlocul unei societăți pe care dandy-i reușesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dezaprobarea societății În care se afișau, dar și a micului club select din care voiau să facă parte. Să dăm câteva exemple: marchizul de Saint-Cricq, care ar fi putut să ajungă un Leu sublim, după spusele contemporanilor, dar a supralicitat excentricitatea și nu a obținut În schimb decât reputația de ființă bizară. Iată-l plimbându-se În trăsură, cu unul din cai ținut În lesă prin portieră sau presărându-și sare În cafea sau turnându-și În cizme Înghețata de fragi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
la Waterloo. Dar nici unul dintre aceștia nu figurează În marea paradă a dandy-lor pe care am imaginat-o. Pe bună dreptate, deoarece, deși se află mereu În cercul elitar al maeștrilor eleganței, ei nu sunt validați ca dandy tocmai din cauza excentricității lor necontrolate. Dandy-ul e Îndrăzneț, dar curajul său - o spune Încă Barbey d’Aurevilly - e „plin de tact, oprit la timp, găsind Între originalitate și excentricitate faimosul punct de intersecție al lui Pascal”. Semnele prin care dandy-ul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cercul elitar al maeștrilor eleganței, ei nu sunt validați ca dandy tocmai din cauza excentricității lor necontrolate. Dandy-ul e Îndrăzneț, dar curajul său - o spune Încă Barbey d’Aurevilly - e „plin de tact, oprit la timp, găsind Între originalitate și excentricitate faimosul punct de intersecție al lui Pascal”. Semnele prin care dandy-ul se distinge și neagă trebuie să fie discrete. Altfel, efectul scontat se pierde. Eleganța negatoare a dandy-ului devine obscenă, trivială și, În consecință, se demonetizează. Dar mijloacele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
din antologia noastră. Suspendarea oricărui suport material, a protecției, ruina, exilul, mizeria, nebunia, moartea. Iată curba declinului unui bărbat care nu a știut unde să se oprească. Un alt exemplu, nu mai puțin tragic, ar fi Oscar Wilde, ale cărui excentricități sunt inițial acceptate cu Încântare. Provocările lui demonice stârnesc fiori de plăcere societății londoneze. Dar În momentul În care relația cu tânărul Douglas e exhibată și se stârnește un scandal public, cant-ul britanic (care admite, de altfel, manifestarea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
stil dandy. Modilogi și modilogii tc "Modilogi și modilogii " Primul semn avertizator al acestui adevărat program estetic Îl constituie veșmintele. De altfel, pentru mai toți contemporanii săi, dandysmul era considerat, nu fără suficiență și dispreț, drept o pură chestiune de excentricitate vestimentară. Filfizonii, Fashionables, Frumoșii, Eleganții nici nu voiau să spună de fapt, ca nume, altceva. Până la un punct, observația era corectă. Elementul distinctiv, cu cea mai intensă expresivitate era Învelișul de haine. El avertiza Însă că dincolo de aparențe, dincolo de suprafață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
care, instituind moda, propune implicit uniforma și uniformizarea. Or, cum s-a văzut deja, dandy-i refuză din principiu orice Înseriere, orice banalizare. Primele lor apariții În saloanele aristocrate (după care, de fapt, tânjesc) stârnesc uluirea. Nu atât printr-o excentricitate exacerbată, brutală, directă (care i-ar fi eliminat instantaneu din joc), ci printr-o strategie abilă, printr-o tactică a „piezișului”. Ei atacă „prin decalaj și transpoziție”. Percep linia generală a modei, o păstrează În datele ei de ansamblu, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
istoric”, deci pe vremea lui Brummell, era de foarte bon ton să ai hainele jerpelite, iar dandy-i, În căutare de noi și noi sfidări, „ajunși - spune Barbey - la capătul impertinenței”, când nu se mai putea adăuga nimic În plus excentricității, aveau fantezia de a-și jerpeli veșmintele, frecându-le până ce stofa se rărea ca o dantelă. Dă prost să fii văzut cu haine care să-ți exhibe bogăția. Dandysmul cere discreție și rafinament chiar și atunci când vrea să sfideze și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
o forță de șoc totuși temperată, este cea a accesoriilor. Ele sunt „detaliile” care, crede Roland Barthes, Îi Îngăduie dandy-ului să nu poată fi masificat, copiat, imitat. Adică negat În Însăși substanța sa. Cu singura precizare, absolut necesară, că excentricitatea (deși practicată de unii) e În principiu refuzată, din simplul motiv că e o formă realtiv ușor imitabilă. De cele mai multe ori, adevărat obiect de cult - cravata și mănușile. Să ni-l imaginăm pe Balzac scriind cu aplicație De la cravatte considérée
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
una dintre principalele sale trăsături sau, mai bine zis, trăsătura sa cea mai generală este de a da mereu naștere neprevăzutului, acel ceva pe care spiritul obișnuit cu jugul regulilor nu-l poate accepta În buna rânduială a logicii. Iar excentricitatea, acest alt rod al pământului englezesc, produce neprevăzutul, dar altcum, mai dezlănțuit, sălbatic, orb. E o revoluție individuală Împotriva ordinii stabilite, câteodată Împotriva naturii Însăși; În acest caz din urmă - la limita nebuniei. Dimpotrivă, dandysmul Încalcă regula și totuși o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
are un dandy mai specific. Ar trebui să existe o ,,legislație a dandysmului”1, dar, firește, ea nu poate fi făcută. Orice dandy e un Îndrăzneț, dar unul cu tact, care se oprește la timp și află, Între originalitate și excentricitate, faimosul punct de intersecție al lui Pascal. Iată de ce Brummell nu s-a putut adapta la constrângerile regulii militare, care Înseamnă și o uniformă. Din acest punct de vedere, el a fost un ofițer reprobabil. Dl Jesse, acest cronicar admirabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de nesuportat. Revolta lor Își are rădăcini profunde, Însă de la Cleveland al abatelui Prévost până la dadaiști, trecând prin freneticii anului 1830, Baudelaire și decadenții de la 1880, mai bine de un secol de revoltă se astâmpără În mod ieftin În Îndrăznelile „excentricității”. Dacă toți au știut să vorbească despre durere este pentru că, În disperarea că n-o vor depăși vreodată altfel decât prin ușuratice parodii, ei simțeau, În mod instinctiv, că ea rămâne singura lor scuză și adevărata lor noblețe. De aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]