5,886 matches
-
avut surpriza să-l revadă chiar pe ... defunctul unchi. Abia a reușit să-și mascheze uimirea, așteptând cu nerăbdare reîntâlnirea cu „povestașul”: „- Știi că părintele Ioan a înviat?! Am vorbit cu el alaltăieri, în Târgul N.” „- Nu mai spuuune!...” a exclamat vărul C., privindu-l cu ochii lui mari și rotunzi, fără măcar să clipească. Părea sincer mirat și oarecum decepționat că evenimentul trăit de el cu atâta intensitate s-a pulverizat dintrodată. „Caz tipic de mitomanie...” - notează P.H.L. în marginea relatării
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
e un fel de scîrbă cu ochi molîi, neagră, maro sau verzuie, adică o șopîrluță cît degetul cel mic, dar mai subțire, care trăiește mai ales în locuri umede și întunecoase. Nu mușcă, nu te teme! Poți pune mîna! Uuuah ! exclamă Bărzăunul înfiorîndu-se și lungindu-și gura pînă la urechi. Asta ar mai trebui, să mai și muște. Și-și scutură de mai multe ori mîinile, ca și cum ar fi ținut în ele un triton. Totuși, i-a promis c-o să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
în partea opusă, măsurînd din nou șoseaua. Bărzăunul nu se dădu bătut. Cît e ceasul, tanti ? întrebă el cu glasul cel mai dulce. Păi... e trecut de 8, catadicsi ea să dea răspuns, fără să se uite la ceas. Phii, exclamă Bărzăunul clătinînd din cap. A întîrziat peste 20 de minute? Oare de ce? Eu știu?... O fi avut, poate, vreo pană... Că hîrburile de pe traseul nostru... mamă, mamă! Mai bine le-ar duce pustiului de pe-aici, ori ar face borș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și vii să faci mămăliga aici, mănînci pînă pocnești și tot ai mai vrea. Și c-c-cum îi frigi, adică? întrebă Nuțu cu ochii măriți de poftă și cu nările umflate, de parcă ar fi simțit atunci mirosul păstrăvilor fripți. Cum?... Ehe, exclamă Bărzăunul urmărind în apă jocul păstrăvilor și gîndindu-se în sinea lui cam așa: "cît de nefericiți trebuie să fie oamenii care n-au mîncat încă păstrăvi fripți pe piatră!". Apoi continuă cu voce tare: Chiar nu știi cum se frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cu flacăra farmecului ei sfânt. În lirica profund amară a lui Giacomo Leopardi, poemul Infinitul ocupă un loc privilegiat, semnând o secvență de înseninare, de exorcizare a acestei vieți a suferinței și nimicniciei care l-a făcut pe poet să exclame "E funesto à chi nasce il di natale"nefericit e cel ce se naște în ziua sa de naștere. Refugiat în natură, așezat la marginea unui lac și cufundat în binefăcătoarea pace, poetul uită nu numai lumea, dar și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
c-o taină", absurd evocat și de Arghezi, care ar fi voit să-l "pipăie" pe Dumnezeu și să "urle, convins în fine este!" Până și un mare optimist, iubitor al vieții și al Creației în general, precum Rabindranath Tagore, exclamă la un moment dat: ar fi "o mare fraudă" dacă Dumnezeu nu va plăti dincolo, printr-o bucurie eternă, o viață de suferințe și nădejdi. Noaptea lui Michelangelo, de la muzeul din Florența, roagă pe cei care trec pe lângă ea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
am trăit efectiv sentimentul desprinderii nelimitate, urmarea firească a acelei îndelungi perioade de meditație ce parcursese progresiv etapele eliberării ultime depășirea oricărei determinări, depășirea ideii de sine eliberat, și încheind cu depășirea conștiinței eliberării, a ideii de libertate. Atunci am exclamat într-o beatitudine indescriptibilă: "În această clipă "eul" meu se schimbă: vechea ființă se desface în două entități: una umană, cealaltă o conștiință extramundană. Un ochi transcendental le desparte, și ele se îndepărtează spre cele două extremități ale infinitului." * De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mai înainte, și care ar fi putut să-l coste viața, nu însemna nimic. Cîtă dreptate avea Arus în a le interzice apropierea de cascadă! Nu dură mult și urlete prelungi ajunseră la urechile celor doi. Asta-i mămica mea! exclamă fericit Dakota. Aici sînt, mamă, aici! urlă, la rîndu-i, lupișorul, fluturîndu-și bucățica de coadă. Hai mai repede, Lupino, că ne caută și-o să ne certe c-am plecat de-acasă fără să-i spunem! Da, în plus, Lupino va trebui
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de tot, ar fi împotriva logicii... Să vorbești despre un om care nu există prin nimic, iată un lucru cel puțin curios! Când se discută despre unul care în mod sigur este incapabil de a făptui ceva anume, de obicei exclami: „- Ți-ai găsit omul!” Mai bine-zis, nu l-ai găsit! Cam așa stau lucrurile și în cazul pe care îl expun. Am imaginat personajul tocmai fiindcă nu l-am vazut nicăieri. Mai exact, omul meu nu poate dovedi că trăiește
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
se răscumpără în fața spiritului locului printr-o idee plină de fantezie, pe care un neam de gintă latină ar trebui să o prețuiască. Dar câți dintre noi pot înțelege produsele de geniu în acest secol mercantil? O, timpuri, o, moravuri! exclamă el aproape oftând și trecându-și melancolic degetele prin barba țepoasă. Câți onorabili cetățeni din țara asta plină de mediocrități mai pot detecta sursa latină a citatului de mai sus: Cicero? - se întreabă în sinea lui. Libertatea cuvântului nu se
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
incendiate de sublima fantezie a Măriei Sale. Singurul care nu și-a putut îndepărta un zâmbet sceptic este bătrânul anticar Cristofor din piața Decebal. Pentru el o ediție princeps valorează mai mult decât un principiu politic. „Ce sfântă inconștiență!”, ar fi exclamat în aceeași zi avocatul Lascăr Dediu, punându-l la stâlpul infamiei pe pașnicul anticar, cu mereu actualul citat: Sancta simplicitas! Dar bătrânul anticar nu-i decât una dintre, se speră, puținele excepții. Acestea nu pot sta în calea fluidului magnetic
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
teatrul de luptă începe să se învălmășească. Atacă „albele”. Doi pioni au încolțit un cal, acesta execută o întoarcere neregulamentară, pe când unul dintre luptătorii pedeștri se aruncă cu toată puterea și-l doboară pe dată la pământ. „Ce minunată execuție!” exclamă măria sa în megafon, fără să ia aminte la „nechezatul” dureros al celui căzut. Pionii albi se aruncă cu grămada asupra celor doi ofițeri negri, cărora nu le rămâne decât să ceară ajutorul turnurilor mobile. Nu se mai respectă niciun regulament
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
recenzii, cronici, articole). Scriitorul Corneliu Scarlatache - da! despre el este vorba, dacă nu v-am spus până acum - sare sprinten din fotoliu, ia zece etichete și le aplică pe cele zece borcane. „Curios mod de a pune murături!... ” ar putea exclama vânzătoarea aceea atât de curioasă. Zâmbește satisfăcut. Scoate stiloul și, întins pe burtă, caligrafiază cu grijă, pe fiecare etichetă, numele a zece reviste literare: Arta cuvântului, Tribuna poporului, Orizont comunist, Steaua roșie, Lupta noastră, Viața nouă și altele. Se ridică
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
o aluzie discretă: venise vremea aprovizionării de toamnă („Nu punem și noi murături?”). Iar el nu mai încasase nimic de la Fondul literar. Și cam de multișor! Luă din nou ziarul și citi: „Angajăm urgent meteorolog cu studii”. „Și de ce nu?” - exclamă, sărind destul de sprinten de pe fotoliu. Adună repede documentația și aproape toată aparatura, le înghesuie în geamantanul de piele cu care se plimbase, pe banii Uniunii Scriitorilor, pe Elba, pe Neva, în Georgia... Dar ce importanță mai are acum? Este necesară
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
deputat. Tocmai se întorsese din Cuba, dintr-un schimb de experiență (schimbare de aer... - mormăie din nou Lulu Chiracu), care îi mai potolise „demonul călătoriilor”, cum îi plăcea să metaforizeze. „La treizeci de ani aveam Europa la degetul cel mic! ... ”, exclama emfatic de câte ori povestea despre turneele formației folclorice Firicelul, pe care o însoțea ca „instructor”. (Același Chiracu: ... la degetul acela cu unghie lungă, prevăzut cu încă două sarcini de bază: scărpinatul în urechi și ciocănitul în sita microfonului, pentru probă, când
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
s-a așezat fără nici o invitație și a reușit să-și pilească unghiile de la ambele mâini până ce, într-un târziu, i-a fost recunoscută prezența cu câteva instrucțiuni privind devizul pentru zugrăveli la parterul clădirii. „Joacă tare, dom'le! a exclamat Radu Costică de la Plan. Să vezi dacă nu i-o fac eu într-o zi!...” Și i-a făcut-o, la prima ocazie. A lăsat să curgă alt lichid (aflat, în mod natural, la purtător!) decât apă în vaza chinezească
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
că alte motive, în aparență nesemnificative (ca, de pildă, unele jigniri, resimțite brutal) l-au îndepărtat de împărat. Se povestește astfel că, într-o zi, în timp ce cobora furios scara de la Tuilleries, după o conversație penibilă cu Napoleon, el ar fi exclamat: "Ce nenorocire! Un om atât de mare să fie atât de prost educat!" Împăratul îl jignise probabil cu una din acele injurii specifice lui, o vorbă pe care nimic nu l-a putut face să o uite, nici onoruri, mângâieri
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
pe hârtie își găseau mai ușor răspuns. Era din ce în ce mai agitată și mai nerăbdătoare să vină Ana pentru a se întoarce acasă. În timp ce se plimba dintr-un capăt al altuia al încăperii, fără o țintă anume, auzi motorul unei mașini. „- Ana!” exclamă bucuroasă Karina, impresionată de puterea gândului care îi adusese prietena mai repede decât prevăzuse și ieși în grabă afară. Îndreptându-se spre poartă văzu o mașină albă cu geamuri fumurii trecând pe drum. Mașina Anei nu era albă. Pașii îi
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
lipsindu-i din geantă amorosul raport, își zice: "Dar ce e asta? Ce e asta ce mi se întâmplă? Unde am tratat eu mult despre această fată? Dar dacă nu am văzut-o până astăzi? Ce e asta?" Frumoasă zi! exclamă Leonsia. Deja suntem în primăvară, Leonsia, zice Marina. Foarte exactă observație! Ieri echinocțiul... Fără îndoială energia vegetalelor... și se oprește Avito pentru a vedea ochii limpezi ai Marinei care se întorc spre ai săi și cu gura căscată începe să
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
citesc ceva despre embriologie; ca să fie conștientă de ceea ce face... dar nu! Ca să fie inconștientă, așa va ieși cel mai bine... fără îndoială..." Și în ziua următoare o învață o preparare embriologică în perioada corespunzătoare. Ieșind din somnul cronic, ea exclamă: Lasă, lasă, pentru Dumnezeu, lasă, lasă asta.... Ah, dacă am fi însămânțați noi, bărbații!... suspină Avito, tăcând: "am face-o mai științific și în mod conștient". Așa e, că dacă ați fi însămânțați voi bărbații, nu ați fi oameni, ci
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
său special și specific, bacillus individuationis, cum îl numește don Fulgencio, și te-a contaminat...." Asta a fost ieri iar astăzi Marina găsește pe soțul ei înțepând copilul cu un ac, și trezindu-se din somn inima sa de mamă, exclamă: Dar ești nebun, Avito, ce faci? Și tatăl surâde, se întoarce să-l înțepe și răspunde: Tu nu înțelegi... Dar, Avito adaugă cu blândețe. Studiez aceste reflexe! Ce lume e asta, Sfântă Fecioară! Și recade în vis. Îi mai rămâne
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
aceste oale de ecoul cântecului vidului. Acesta este ghidul pentru educația geniului, s-a confesat don Avito. * L-au anunțat pe don Fulgencio că îl caută Carrascal; iese filosoful în galoși, pune o mână pe umărul lui don Avito și exclamă: Pace și știință! prietene Avito... ce bine pe aici!... Dumneata mereu atât de mărinimos, don Fulgencio...Vin ceva transpirat; este atât de departe această casă... Se pierde mult timp ca să străbați spațiul... Aproape la fel precum spațiul care se pierde
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
un moment metadramatic! adaugă don Fulgencio. Asta e prea mult pentru Avito; dă peste știința sa. Este atât de sublimă filosofia că numai în parabole se poate încarna. O să vi-l aduc dumitale, don Fulgencio... Nu, nu, în niciun caz exclamă vioi filosoful, care nu are copii nu, eu nu trebuie să-l văd, nici să mă vadă până ce nu sosește ora. Este convenabil să fie o mână, deși umană, ocultă și invizibilă, în sensul său; ne înțelegem noi doi, și
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
Se înnourează fruntea Marinei, dacă ar vedea asta Avito... Cu remușcarea unei ascunse crime, îngrozită în fața apariției invizibile a destinului, se ridică repede și lasă copilul pentru a continua visând. Și aici, acum, ca altă dată, strângându-l la piept exclamă: al meu, al meu, al meu, Luis al meu, Luis al meu, al meu, al meu, în timp ce copilul o privește senin, cum se privește cerul la plimbare. În aceste tainice întâlniri îi vorbește despre Maica lui Dumnezeu, despre Fecioară, despre
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
lui don Fulgencio, încruntă maestrul fruntea, înclinând capul gânditor, contrariat pentru că Avito, aplecându-se peste masă, îi mișcă lucrurile care îi umplu biroul. Le pune în ordine filosoful, pentru că fiecare obiect, călimara, creioanele, ceasul, chibriturile, tocurile au locul lor și exclamă: Forțe pentru a se ieși din scenariu, pentru a se scutura de veridic, legea tragicomediei noastre! Și ce e de făcut? Lasă-l, lasă-l, lasă-l să zboare, că el va vrea să se întoarcă pe pământ, să cadă
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]