2,253 matches
-
discuție, neremarcată încă. În ce fel au reacționat evreii care, având privilegiul unor poziții de lideri politici, spirituali și culturali, au trebuit să facă față ascensiunii extremei drepte interbelice și persecuțiilor antisemite? Chestiunea i-a preocupat în ultimul timp pe exegeți, și câteva răspunsuri s-au dat deja la ea. Jean Ancel a publicat jurnalul lui Wilhelm Filderman, iar Carol Iancu s-a ocupat într-o monografie de rabinul Alexandru Șa-fran, șef-rabinul cultului mozaic din România între 1939 și 1946 (ale
Tabuizare, mitificare, transparență by Ovidiu Pecican () [Corola-journal/Journalistic/6971_a_8296]
-
apariția cărții de pomină a Alexandrei Laignel-Lavastine ș...ț, în rumoarea care era normal să se producă, s-a distins un glas. A fost cel al lui Sorin Lavric, care va deveni, în scurt timp, cunoscut ca cel mai competent exeget al ontologiei lui Constantin Noica. Am trăit din plin seducția polemicii în articolul ŤArta de a arunca cu piatra în Noicať". Și tot din acest articol aflăm de una dintre laturile ludice ale filozofului de la Păltiniș, care se complăcea uneori
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6985_a_8310]
-
unitar stilistic; doar o examinare erudită și atentă la nuanțele fiecărei strofe mai poate identifica astăzi cele trei straturi care compun poezia lui Dosoftei. Opera primului nostru poet cult a avut șansa de a se fi aplecat asupra sa un exeget excepțional, Mihai Dinu. Acesta se ocupase de versificația dosofteiană încă din prima monografie monumentală închinată prozodiei românești (Ritm și rimă în poezia românească, 1986), pentru ca, în „Bătrînul poet dintîi” (2007), să întreprindă cea mai completă analiză stilistică a unui poet
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
în realitate atunci cînd întreprindem examinarea cunoscutelor versuri dosofteiene. Dacă măcar cîțiva dintre marii noștri poeți ar fi beneficiat de contribuții comparabile, apariția unei istorii stilistice a literaturii române nu ar fi întîrziat așa de mult. Viziunea ingenioasă propusă de exegetul lui Dosoftei fixează o perspectivă fermă: pentru Mihai Dinu, explicația ultimă a acestei poezii rămîne de natură prozodică. Prozodia nu se limitează la condiționarea tehnică a versului, ca la aproape toți poeții, deoarece prozodia reprezintă aici baza întregii construcții; zonele
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
Gabriel Dimisianu G. Ibrăileanu este probabil primul exeget al lui Caragiale care a văzut în personajele acestuia expresii ale golului spiritual. A vorbit, în legătură cu eroii caragialieni, despre „neantul sufletului lor”, despre „conținutul acestui zero”. O linie de interpretare pe care o regăsim la importanți critici postbelici. Pentru Valeriu
Cheia textuală by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4324_a_5649]
-
o lume a cărei legitimitate e textuală”. Și încă: „Cititorul e obligat să vadă textul, nu lumea, nu realitatea, pulverizată, disipată - spre textul care devine autonom, semn al celui care, autarhic, scrie, gândește, proiectează lumea”. Privind din această perspectivă noului exeget i se pare impropriu să vorbească despre faptul că I. L. Caragiale „înfățișează”, că „răsfrânge” lumi, când el în fond „aruncă în aer mimesisul”, „sabotează figurativul”, articulând ceea ce criticul numește „mari arhitecturi ale nimicului”. Esențial la Caragiale ar fi astfel mecanismul
Cheia textuală by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4324_a_5649]
-
e singurul autor român care face, prin personajele sale, concurență stării civile. Deci prin realism. Voi spune ce s-a mai spus: marii scriitori admit să fie tratați în felurite chipuri, legitimează orice metodă. Cu atât mai mult atunci când noii exegeți își construiesc viziunea proprie, ca în cazul de față, cu inteligență, erudiție și talent.
Cheia textuală by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4324_a_5649]
-
2000) -, Cosmin Perța face din intuiție o (altă) calitate esențială a criticului optzecist. Intuiție confirmată de validitatea verdictelor sale critice, și - o dată în plus, într-un plan personal - de anticipările pe care Țeposu le-a făcut în privința propriei biografii a exegetului său (vezi „Cuvânt înapoi”). Deși un studiu succint, cu unele neglijențe și stângăcii de exprimare care ar fi trebuit eliminate din forma inițială a lucrării de licență, micul volum al lui Cosmin Perța repune în discuție cazul unuia dintre „cei
Radu G. Țeposu, un portret empatic by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4332_a_5657]
-
suportă un veritabil asalt interogativ”, remarcă Adrian Dinu Rachieru. La antipodul „țărăniilor” nepretențioase care-l marcau inițial, autorul lui Harap Alb se vede atras acum în ceea ce un critic a numit, nu departe de adevăr, un „delir hermeneutic”. „Întrebarea, scrie exegetul de care ne ocupăm, e dacă ne putem apropia de această operă, mereu ispititoare, printr-o critică «de sistem», pretențioasă, negreșit constrîngătoare, livrînd savantlîcuri sau dacă o putem savura și descifra printr-o lectură strict «de plăcere», gustînd fervoarea spunerii
Creangă, un autor „epuizat“? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4340_a_5665]
-
Pillat în rîndul criticilor al căror nume merită reținut în castă. De aceea săgețile lui George Ardeleanu către opiniile lui Marin Bucur sau ale lui Al. Săndulescu, care întăresc părerea că structura lui Dinu Pillat nu e de istoric și exeget, ci de romancier get-beget, pot fi luate drept căi de a ridica temperatura prefeței, mă- rindu-i tensiunea și înviorîndu-i ritmul. Altminteri, George Ardeleanu se vrea apărătorul unei cauze pierdute din capul locului. Alături de paginile de evocare, ce atrage în volum
Ochiul de muscă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4206_a_5531]
-
cea așazis „realist-critică”. Ediției lui Preda îi datorăm reevaluarea unor schițe ca Două loturi, Situațiunea sau Atmosferă încărcată, ca și o primă sugestie cu privire la referentul livresc - mai exact, gazetăresc - al prozei (prin apelul la un text până atunci ignorat de exegeți: Groaznica sinucidere din strada Fidelității). Se poate afirma că interesul scriitorilor postmoderni, optzeciști și nouăzeciști deopotrivă, pentru modelul Caragiale se datorează, într-o măsură însemnată, relecturii pe care o operează ediția din 1972. Demersul lui Dan C. Mihăilescu este încă
Caragiale reinventat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4208_a_5533]
-
n-a fost suficient de politicos, totuși, spre a nu deranja cenzura comunistă. O parte din activitatea sa publicistică târzie a fost dedicată stărilor de lucruri din Basarabia, înainte și după Unirea din 27 martie 1918. Ioan Adam, editorul și exegetul (de lungă durată) al scriitorului, semnalează faptul că, la reeditarea din anii ’80, titlul unuia dintre articole, În Basarabia, n-a putut fi menționat nici măcar la sumarul textelor neincluse în volum, cu toate că era vorba de o ediție critică. Recuperarea acestui
Duiliu Zamfirescu necunoscut și cenzurat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4246_a_5571]
-
elogiu al locurilor care ne confortează față de noi înșine, care ne confirmă și ne împacă superior, să pomenesc o formulă pusă recent în fruntea unui text miezos despre Pierro della Francesca: „Loc clar”, sînt vorbele găsite de un pictor și exeget sagace, Jean-Paul Marcheschi, pentru a rezuma sintetic imensa forță intelectuală pe care o atinge acest contemplator neîntrecut, cînd înaintează, majestuos și lent, prin vuietul veacurilor.
Locuri care ne iubesc by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4451_a_5776]
-
centrele de putere se modifică într-o lume care a încetat de a fi bipolară. Postmodernismul, introducînd scepticismul și relativismul cu privire la valorile tradiționale, pune totul sub semnul întrebării; însăși religiozitatea începe să fie considerată un vestigiu perimat al trecutului. Totuși exegetul nu cade în disperare („Postmodernitatea nu e nicidecum o condiție diabolică. E doar una periculoasă”, p.32). Această aserțiune va fi demonstrată pe aproape 500 de pagini. Nemoianu descoperă că situația postmodernă nu reprezintă o noutate istorică: paradigma posmodernismului a
De partea lui Nemoianu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4478_a_5803]
-
român în legătură cu valorile subsidiarității într-o societate liberală, cu doctrina creștină, cu literatura de inspirație religioasă contrazic pas cu pas noua teroare ideologică exercitată la nivel planetar și cunoscută sub numele de political correctness. Cea mai argumentată bătălie o duce exegetul pentru afirmarea, salvarea și impunerea ideii de canon literar - luptă ce se întinde pe capitole întregi. Pentru Nemoianu, „domeniul canonic se confundă cu însăși literatura” (p.297), din moment ce, construit de-a lungul secolelor, el a reținut tot ceea ce a fost
De partea lui Nemoianu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4478_a_5803]
-
de antologie a unui poet contemporan, George Vulturescu ("Unii dintre noi știm că scândura scenei/e un loc înghețat pe care îl poți traversa/ dacă întâlnești privirea celuilalt") și observațiile pline de miez ale unui alt poet, "travestit" acum în exeget al lui Emil Botta, care vorbește despre sacralitatea "posturii de spectator" și aceea a lecturii/scrierii poeziei? În preajma unei catedrale catedrala fiind metafora poeziei și scenei (n.n.) , ne simțim altfel, parcă mai curați și mai solemni", spune Carmelia Leonte, părând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
începând cu volumul Pe-o gură de rai (1943), pentru a deveni strident în Versuri (1971) și Un dor fără sațiu (1976). Dacă Pompiliu Constantinescu, de pildă, vede în Pe-o gură de rai o "anemiere a expresiei"17, alți exegeți 18, dimpotrivă, salută lepădarea "măștii" și adoptarea tonului de confesiune nudă. Dinu Pillat observă că, odată cu Pe-o gură de rai, "spectacolul spaimelor insolite, cu care autorul, perturbat în permanență, ne confruntă în niște versuri de o mare intensitate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
confere complezent certificat de bune intenții lirice. Actualmente producția de versuri este enormă. O zburdălnicie planetară. Dar faptul poate fi și benefic, în sensul că, în acest noian își pot afla locul și poeții autentici, până la mesianicul poet nou. Precum și exegetul luminat cel care vede, se bucură și, pentru el, a transmite această bucurie constituie un comandament sacru, împărtășind altora, iluminați, cel mai elevat adevăr omenesc adevărul poetic. Suferința stare filozofică Suferința este stare filozofică. O filozofie orfică. Este Gânditorul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
toată lumea o știe! Este un prozator deja consacrat. S-au scris despre el atâtea articole și cronici, că ar putea alcătui o carte voluminoasă. Lista marilor clasici ai secolului, cu care a fost comparat, este aproape epuizată. Deși, se pare, exegeții nu disperă. Cele șapte romane scrise în șase ani și nouă luni pot oferi noi ascunzișuri care să permită asociații și afilieri inedite. Polemica privind școala literară din care face parte încă nu s-a stins, ba, s-ar putea
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
băiat (neapărat băiat), pe care să-l hrănească și să-l educe cu ajutorul principiilor cuprinse în ceea ce el numește "sociologia pedagogică". Ironia îndreptată spre Don Avito și spre toate personajele romanului este, de fapt, autoironie, inspirată din analizele și caracterizările exegeților, criticilor, prietenilor și ale lui însuși. Să enumerăm câteva aspecte ale autoironiei pe care Unamuno o recunoaște fără a ezita, spunând despre sine în Prolog: "... angajându-se în a se corecta, se ironizează pe sine însuși". De multe ori, această
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
propus autorul, și acest lucru este rădăcina celor mai mari defecte ale sale". Putem să parafrazăm un dicton vechi românesc spunând că o greșeală recunoscută este pe jumătate (sau în totalitate) iertată. Prezentându-și cu expresii dure, întâlnite la unii exegeți care nu puteau formula criterii precise pentru clasificarea lucrărilor sale, eseul-roman ("sau ce o fi el") era prezentat ca fiind "... un amestec absurd de bufonerii, lucruri șocante, nerozii și gafe cu câte o delicatețe înecată într-un flux de conceptualism
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
de poet - cel de la începuturi, și nicicând întrerupt!" Afirmația lui Ilie Constantin din Scurta istorie a poeziei române (Editura Albatros, 2005) poate fi luată ca un adevărat laitmotiv al criticii, atunci când vine vorba de poezia lui Gheorghe Grigurcu. Aproape toți exegeții de ieri și de azi căinează statutul de defavorizat al poetului Gheorghe Grigurcu, în raport cu - se presupune - mult mai cunoscutul și apreciatul critic omonim. O idee, pe cât de generalizată, pe atât de falsă. Dovada? Faptul că poetul Gheorghe Grigurcu se poate
De veghe în Amarul Târg by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8728_a_10053]
-
ne amintim cît de prolix și de confuz e Camil în Doctrina substanței, putem spune că Anton Adămuț a făcut tot ce putea face ca să povestească inteligibil o carte anevoie de străbătut. Din păcate, pe măsură ce înaintează în conținutul Doctrinei substanței, exegetul împrumută ceva din prolixitatea filozofului comentat: în ochii cititorului, paginile despre "evoluția în subspecie" și "devoluție" sau despre opoziția dintre "noos" și "energia primară" rămîn acoperite de un văl opac de neînțelegere constantă. Cititorul nu pricepe mare lucru, chiar citind
Eșecul lui Camil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8746_a_10071]
-
studiu introductiv, note și comentarii de Paul Cornea, o contribuție esențială având lectorul Daciana Vlădoiu și tehnoredactorul Pompiliu Statnai. în acest domeniu, un reviriment s-a produs, în dificilile condiții actuale, prin strădania istoricului literar I. Oprișan. Recunoscut ca eminent exeget hasdeian, autor, printre altele, a două fundamentale lucrări monografice, Viața lui B. P. Hasdeu sau setea de absolut (2001) și Opera literară a lui B. P. Hasdeu (2007), I. Oprișan a readus la lumină, la Editura Vestala, în excepționale condiții
Revistele lui B. P. Hasdeu by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/8760_a_10085]
-
deplin plăcerea întâlnirii mele în celălalt. - Sunt mai empatice, mai generoase, reevaluările postdecembriste ale creațiilor dvs.? Pentru că înainte de Revoluție m-am retras la țară, atunci când m-am întors în București se produsese deja un gol în jurul meu, o distanțare între exegeții operei mele - care, cei mai mulți, se refugiaseră în ziaristică - și operă. Nu pot să vorbesc despre o îmbrățișare mai generoasă a scrierilor mele după 1990, deși sunt câțiva - Mihai Dragolea, Ion Buzera, Ion Bogdan Lefter, Virgil Podoabă - care s-au apropiat
Mircea Horia Simionescu by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8731_a_10056]