2,392 matches
-
și de buclele ermetice ale textului lui Maimonide. La cît de etanșe sunt șerpuirile semantice ale originalului, un comentariu tot atît de etanș ar fi fost o întreprindere ratată. Tocmai de aceea, rezultatul efortului Madeei Axinciuc este cea mai profundă exegeză, în limba română, a Călăuzei rătăciților.
O călăuză de încredere by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7562_a_8887]
-
fost elev, poetul Ion Brad, care-l consideră cu recunoștință pe Radu Brateș, dascălul său de poezie și care semnează și un omagial Cuvânt înainte, și cu o pertinentă Postfață alcătuită de regretatul Valentin Tașcu. Același critic literar, amplificând liniile exegezei, prefațează volumul intitulat În împărăția lutului (în antologia lui Giurgiuca se menționa că poetul are în manuscris volumul de poeme În satul cu minuni, și poate că era mai bine să se păstreze acest titlu, respectând o intenție a autorului
O restituire necesară by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/7569_a_8894]
-
Ion Eremia, toate pasajele "subversive" erau subliniate ca dovadă a "atitudinii sale dușmănoase", dar paginile laudative au rămas nesubliniate. În loc de concluzii, aș încerca să răspund la alte două întrebări legate de această operă romanescă a lui Ion Eremia a cărei exegeză se află abia la început. Prima dintre ele ar privi caracterul alegoric al romanului. Este alegorie, într-adevăr, termenul cel mai potrivit pentru a-l clasifica într-un singur cuvânt, un numitor comun al diverselor sale aspecte ideatice și formale
O antiutopie românească by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/7526_a_8851]
-
dar a început să se dovedească util românilor. Anul acesta Colocviul Internațional "Emil Cioran" a ajuns la cea de-a 15-a ediție, iar de-a lungul anilor la el au participat cele mai importante figuri europene în materie de exegeza cioraniană. Se subînțelege că o astfel de performanță cere o natură infatigabila și un optimism inepuizabil, calități pe care Eugčne Van Itterbeek, acum profesor asociat la Catedră de Studii franceze și francofone de la Universitatea "Lucian Blaga", le are din plin
Istoria unei reviste by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7286_a_8611]
-
pildă, sunt supuși, în Occident, unor ample explorări, ce nu le scad din anvergură, ci îi situează, nuanțat, cât mai aproape de adevărata lor condiție, una complexă și tragică. Merită citit subcapitolul La Berlin, care, discutând contribuția cercetătoarei Ilina Gregori la exegeza eminesciană, face un act de dreptate perioadei berlineze a poetului național, socotită de unii critici a fi fost neroditoare. În schimb, noile date revelează fecunditatea acestor ani de intensă acumulare intelectuală, în varii domenii, și de recoltă poetică esențială. O
Invitație la dialog by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7088_a_8413]
-
că rămâne fără egal. La interval de câțiva ani, o monografie ori un eseu, o antologie sau un volum din ediția critică ni-l redescoperă pe Liviu Rebreanu și îi probează perenitatea. Atât numărul cât și titlurile eseurilor și ale exegezelor recente par simptomatice pentru fascinația pe care continuă s-o exercite scrisul rebrenian: Liviu Rebreanu și paradoxul organicului de Mircea Muthu (1993), Liviu Rebreanu sau lumea prezumtivului de Dan Mănucă (1995), Rebreanu: dincolo de realism de Ion Simuț (1996), Liviu Rebreanu
„Dialog peste generații“ by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7343_a_8668]
-
văzut un afiș cu portretul artistului și încă vreo două lucrări, să aducă la cunoștința întregii lumi epocala sa descoperire în ceea ce privește verticalitatea Coloanei, orizontalitatea Mesei și dematerializarea Păsării cînd cade pe ea o rază de lumină mai crudă. Extrasă din exegeza romantică a înaintașilor și din cea liric-abisală a brâncușologilor mai noi, figura lui Brîncuși este una absolut halucinantă. El este, rînd pe rînd, țăran, păstor, mag, sfînt, francmason, inițiat în doctrinele orientale și egiptene, înțelept, alchimist, țîrcovnic, turist, bucătar, amant
Brâncușologia împotriva lui Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7507_a_8832]
-
aparținând celor patru poeți Văcărești, lui Costache Conachi, Barbu Paris Mumuleanu, Ion Eliade Rădulescu, Vasile Cârlova, Gh. Asachi, Cezar Bolliac, C.O. Aricescu, V. Alecsandri, O. Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, C.A. Rosetti și alții. Analizând semnificația majoră a unei alte exegeze a lui Ovidiu Papadima, intitulată O viziune românească a lumii, I. Oprișan relevă că "seninătatea, blândețea, umanismul, înalta spiritualitate, prin care cultura arhaică românească se apropie de clasicismul marilor culturii", reprezintă în viziunea lui Ovidiu Papadima "rezultatul sintezei structurale cu
Studii de Ovidiu Papadima by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/7134_a_8459]
-
incompatibilitatea dintre Maiorescu și Macedonski, dintre Junimea și cenaclul macedonskian, trece - în literatura română - frontiera care separă secolul al XIX-lea de secolul XX. Poezia lui Macedonski, adică arta ce i-a adus autorului faima, este pusă în legătură, în exegezele curente, cu romantismul, naturalismul, parnasianismul, neoclasicismul și simbolismul, în funcție de variatele elemente întîlnite în această operă imensă, întinsă pe 50 de ani și pitoresc pluriformă. Dincolo însă de aparențe, traiectoria poeziei macedonskiene rămîne destul de clară: pînă către 1890, prin volumele Prima
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
repoziționase pe baricade anti-ceaușiste și devenise, prin rubrica sa din România literară și prin luările de poziție de la Uniunea Scriitorilor, un reper democratic. În plus, o bună parte din poezia sa rămânea interzisă. Volumul lui N. Steinhardt, dincolo de o personală exegeză a liricii lui Bogza, s-a vrut și un protest abil al monahului față de temnița spirituală în care fusese depusă această operă și, totodată, o discretă, dar eficientă manifestare de solidaritate cu curentul democratic din rândul breslei. Întreaga analiză a
Către o integrală Steinhardt by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4952_a_6277]
-
Prin Titu Maiorescu, literatura noastră din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a avut în centrul ei un personaj controversat. Dacă la Eminescu și la Caragiale, contemporanii săi, examinarea lucidă a operei ar trebui să înceapă prin înlăturarea exegezelor deformante, acumulate de-a lungul timpului, în cazul lui Maiorescu atitudinea partizană a comentatorilor a luat forme și mai acute. Teoretician literar, politician și ideolog cu o viziune extrem de clară asupra societății, el n-a putut fi interpretat după interesele
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
maioresciană, începînd cu E.Lovinescu, urmașul său direct, continuînd cu Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, G. Călinescu (singurul care a ridicat de la început rezerve serioase cu privire la Maiorescu, dar a sfîrșit prin a-l analiza atent); apoi Tudor Vianu, campionul exegezei maioresciene; în ultimele decenii, Nicolae Manolescu, Alexandru George și Sorin Alexandrescu. Dacă mai adăugăm contribuțiile documentale, uneori foarte prețioase, ale lui Z.Ornea, Liviu Rusu, George Munteanu, ca și ale multor altora, realizăm că Titu Maiorescu rămîne una dintre cele
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
poetului român. Originală rămîne doar identificarea verosimilă, în însăși biografia și psihicul eminescian, a elementelor schopenhaueriene. Cel dintîi portret complet și adevărat pe care un critic i l-a închinat lui Eminescu a fost realizat în regim filozofic - și întreaga exegeză eminesciană ulterioară va purta semnele acestui debut. Analizele maioresciene au rămas cam la aceeași formă, din tinerețe pînă la sfirșit; după expunerea cîtorva principii de bază și elaborarea unei teze generale pe care respectivul autor o exemplifică, urmează citatele, vag
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
pe axa prezențelor reale, și, totuși, ea are un loc, atîta doar că toposul ei nu e real, ci ideal, adică în mintea omului. Capitolul care atrage cu precădere atenția cititorului este cel legat de genurile supreme la Platon. În exegeza platoniciană, genurile supreme, așadar categoriile cele mai largi ale gîndirii, sunt în număr de cinci: mișcarea, starea, ființa, identicul și diferitul (altceva-ul). Andrei Cornea susține că simetria logică impune introducerea unui al șaselea gen: neființa. În felul acesta, conceptele
Spectrul neființei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5738_a_7063]
-
în care capitolul Maiorescu i-a fost repartizat lui George Ivașcu. Dar sunt demne de tot interesul nostru și celelalte cercetări din Clasicii noștri: Al. I. Odobescu, Mihai Eminescu și George Coșbuc, ultima dintre ele fiind aproape o surpriză, întrucât exegeza coșbuciană dintre 1945 și 1989 pare a o ignora cu desăvârșire. Cum este Vladimir Streinu în ipostaza de istoric literar? Prefața Danielei Petroșel, care rareori depășește nivelul unui referat de seminar, nu ne spune mare lucru în acest sens, deși
Vladimir Streinu, istoric literar by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5901_a_7226]
-
necesari, după cum spune Paul Cornea, „ani de trudă și o răbdare de benedictin" (Anton Pann, EPL, București, 1964, p. 78). Nu e de mirare că, în ultimele decenii, aparițiile au constat doar în reproduceri școlare ale edițiilor mai vechi, iar exegeza a fost nesemnificativă. Doar cercetătorii activității sale de muzicolog au intrat în posesia unui nou instrument de lucru: Bibliografia tipăriturilor psaltice ale lui Anton Pann, realizată de Grigorie Băbuș (Editura Cristiana, București, 2002). Am făcut această (cam) lungă introducere, spre
Anton Pann și Ars amandi by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6260_a_7585]
-
și comentarii echilibrate despre principalii exegeți ai humuleșteanului. Unele rezerve sunt exprimate în legătură cu studiile lui Streinu, în timp ce paginile critice ale lui Vianu sunt ignorate. Contribuția cea mai relevantă a lui Mircea Scarlat este, cum observă N. Manolescu, „observația cu privire la viitorul exegezei marelui povestitor. În fond, Mircea Scarlat pare a fi în așteptarea unei schimbări majore în receptare prin care teza exponențialității, enunțată de Maiorescu și culminând în Călinescu, să lase locul tezei unicității operei humuleșteanului". În întreaga sa operă, cuprinzând studii
„Uitatul“ Mircea Scarlat by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/6167_a_7492]
-
e un rebel liric de spumoasă expresie doctă. În al treilea rînd, autorul nu îl interpretează pe Cioran, ci îi înfățișează marotele, maniile și ideile fixe. Autorul nu e interpret, ci călăuză, drept care volumul de față nu e unul de exegeză, ci un vademecum în corespondența cioraniană, cu surprinderea temelor dominante din gîndirea eseistului: obsesia propriului eu, obsesia României, obsesia feminității și tema eredității putrede. Principala idee a criticului este că pe adevăratul și nedisimulatul Cioran îl găsim în corespondență și
Veninul reconfortant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6197_a_7522]
-
eliberat printre ultimii, de-abia la amnistia generală din 1964. Va mai trăi trei ani după eliberare, izbutind să publice o singură carte, chiar în anul în care avea să plece la cele veșnice. Este vorba despre Brâncuși, amintiri și exegeze (reeditată în 1976, cu același titlu, și anul trecut, sub titlul Brâncuși. Amintiri și exegeze: Estetica lui Brâncuși). Postum, până la prăbușirea comunismului, aveau să mai apară două volume: Eseuri (1971) și Atitudini și controverse (1981). Prea puțin pentru o reală
Petre Pandrea, exeget al lui Brâncuși by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6140_a_7465]
-
după eliberare, izbutind să publice o singură carte, chiar în anul în care avea să plece la cele veșnice. Este vorba despre Brâncuși, amintiri și exegeze (reeditată în 1976, cu același titlu, și anul trecut, sub titlul Brâncuși. Amintiri și exegeze: Estetica lui Brâncuși). Postum, până la prăbușirea comunismului, aveau să mai apară două volume: Eseuri (1971) și Atitudini și controverse (1981). Prea puțin pentru o reală recuperare și, mai ales, prea puțin în raport cu opera lui Petre Pandrea. Se poate spune că
Petre Pandrea, exeget al lui Brâncuși by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6140_a_7465]
-
unui al treilea, Brâncuși. Amicii și Inamicii: Sociologia lui Brâncuși, arată că Petre Pandrea scrisese, de fapt, o trilogie critică, ce aspira să conțină o explicație ultimă, globalizantă, a fenomenului brâncușian, și nu numai în plan estetic. Brâncuși, amintiri și exegeze a apărut în 1967, înaintea celorlalte două, doar din rațiuni ce țin de cenzură. În mod evident, Brâncuși. Pravila de la Craiova nu era o carte care să poată fi publicată în România de dinainte de Revoluție. Totuși, după lectură, se cade
Petre Pandrea, exeget al lui Brâncuși by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6140_a_7465]
-
acribie, ici-colo e însoțit de note, totul fiind precedat de o prefață semnată de Ștefan Dimitriu. Din păcate, prefața este mediocră și nu ne spune mare lucru despre contextul critic în care apare această carte, ce aspiră să modifice radical exegeza brâncușiană, jalonată de cercetări de prestigiu, ca acelea ale lui Sidney Geist, Serge Fauchereau, ori Radu Varia. Notele sunt și ele prea parcimonioase, referindu-se numai la drama trăită de autor în timpul regimului comunist, dar nu și la textul cărții
Petre Pandrea, exeget al lui Brâncuși by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6140_a_7465]
-
Pandrea n-ar fi fost stânjenită de o ediție prea stufoasă. Textul propriu-zis este mai mult decât interesant. Nu știu dacă și în ce măsură va influența interpretarea operei lui Constantin Brâncuși, deoarece Brâncuși. Pravila de la Craiova este doar un eseu, în timp ce exegeza brâncușiană a intrat de mult sub zodia cercetării academice. Numai că, eseist de clasă, Petre Pandrea nu se limitează la a scrie despre Brâncuși. Marele sculptor nu este, până la urmă, decât exponentul artistic cel mai înalt al unui spirit, în jurul
Petre Pandrea, exeget al lui Brâncuși by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6140_a_7465]
-
fost comentat atît de des și encomiastic cum se aștepta? Ceea ce îl irită în special în critică este „scrisul frumos" („Se cultivă, în continuare, cu tenacitate, mitul cronicii literare «frumoase», «beletristice», de «talent»"). Ca și cum n-am avea a face, în exegeza literară, cu o speță, orice s-ar zice, a literaturii în sensul larg, Adrian Marino ține a se scutura cu nervozitate de calitatea de „scriitor": „Îmi amintesc brusc de disprețul lui G. Călinescu: «Dar ce, d-ta ești scriitor?». Fără
Drama identității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6150_a_7475]
-
avîndu-l drept animator principal pe profesorul Eugène Van Itterbeek, un belgian pe cît de inimos pe atît de înzestrat cu har organizatoric. Revista anuală „Cahiers Emil Cioran. Approches critiques" (director Eugène Van Itterbeek, secretar de redacție Mihaela-Gențiana Stănișor), care conține exegezele, eseurile și prelegerile ținute de participanți în cadrul colocviului, a ajuns la numărul XI. Cronicarul a reținut textul plin de vervă al lui Massimo Carloni (Universitatea din Urbino, Italia), intitulat Ni pour Dieu, ni contre Dieu: un mystique qui ne croit
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6267_a_7592]