460 matches
-
valul greu în mare, / Cum roada-n verdele brocard.“ (În treacăt fie spus, forma corectă este „brocart“.) Altă regulă pe care trebuie să o respecte autorii de versuri scrise la comandă este grandilocvența. Maria Dincă respectă și ea această regulă, exhibând ceea ce este - sau doar i se pare că este - monumental în istoria noastră și lansându-se în tirade răsunătoare, asemănătoare pe alocuri cu discursurile lui Cațavencu: „Trecem prin Burebista, prin Decebal, prin Glad, / Prin Mircea, prin Corvinul, prin Ștefan și
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
s-a lovit cu capul de pereți reali și duri, umplându-se de sânge. În Coreea și nu mai știu unde era război. Noi eram cuprinși de nebunie și trăiam pe credit, în timp ce haita noilor îmbogățiți se umfla în pene, exhibându-și bogăția. Dar, oricum, în Czikos continua să pice destul bacșiș pentru ca în vara lui ‘52 să-mi finanțez cea de-a doua mare călătorie. În timpul iernii am făcut economii; voiam să plec din Düsseldorf, un oraș care se dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
vorace părea că refuză, îndărătnic, să i se cuibărească într-un sertar al minții, de unde să treacă, apoi, cuminte, sub semnătura romancie rului care era el, Alexandre. Sau care fusese. De când plantele ei de tuș urcaseră iederă în jurul lui, Alexandre exhiba toate simptomele îndrăgostitului clasic, clinic fără speranță. De mâncare se atingea arareori și fără poftă, piețele colorate ale Parisului nu mai repre zentau o fascinație, ci o priveliște mo no cromă, deja înghesuită într-un trecut îndepărtat, scria acasă rar
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
și maiestate. Traversa cu frică iarna, ca o moarte albă cu colții ei reci înfipți în beregata pământului; cu oroare primăvara, cu a ei violentă și zgomotoasă explozie de sevă și cu dezgust vara, cu formele sale mature și opulente exhibate fără urmă de decență. Toamna era pentru el bătrânețea calmă și înțeleaptă a naturii, dezbărată de poftă, spaimă și trufie. Se hotărî să se plimbe și căută în carnetul în care își notase locurile unde fusese chemat în urma anunțului. Găsi
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
am ridicat privirea de pe coloanele de cifre și de ștersături. Tocmai intrase un individ Îmbrăcat Într-o gabardină cenușie și cu o pălărie de fetru pe cap. Etala o mustață ca trasă cu pensula și niște ochi albaștri și sticloși. Exhiba un zîmbet de vînzător, fals și forțat. Mi-a părut rău că Fermín nu era de față, fiindcă el nu stătea prea mult la taclale pentru a se descotorosi de comis-voiajorii de camfor și de nătărăii care, din cînd În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mai vârstnici, care o mâncau din ochi, rotindu-se în jurul ei, irepresibil atrași, așa cum, noaptea, sunt convocați fluturașii noctambuli de către lămpile fluorescente, distribuite printre palmierii Coastei de Azur: Ay, ay, ay! Superbă, nu? Ce zici, Profesore? o admiră bărbatul gonflabil, exhibându-și, fără nici o reținere, cu voce ridicată, impresiile lui de flăcău cioplit în dificile unghiuri. Ca și cum s-ar fi aflat într-un for academic, în care opiniile și concluziile erau obligatorii, Profesorul își potrivi tacticos ochelarii, examină încântătorul exemplar, printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
îi plăcuse de tânăra furnică, atât de simplă în felul ei de a raționa (c'est un roseau pensant! medită el), căuta să-i stea mereu prin preajmă. O invită la dans și, pe netede hexagoane de piatră pestriță, își exhibă nenumărata colecție de figuri coregrafice. Pe când ghitarele se tânguiau languros, o înghesui ofensiv în extremitățile obscure ale sălii de marmură, pipăindu-i talia filiformă. Considerând delicatele împotriviri ale tinerei furnici drept avansuri acceptate, greierele-viorist încercă să o ademenească spre o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
era mai puternică decât mine și, pentru prima dată, mă simțeam complet lipsit de apărare. Keiko Kataoka Își continuă mărturisirea, cu toate că era conștientă de ce se Întâmpla. Oare ce avea de gând cu mine? — Așadar, eu, și prietena mea ne-am exhibat În fața acelui bărbat În cele mai umilitoare poziții pe care le știam. Și știam destule pentru că de multe ori ne delectam cu jocuri de lesbiene, eu și prietena mea. Însă bărbatul acela stătea așezat pe canapea cu picioarele desfăcute și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
unde sinceritatea era străină de modestie. Strigam: iată cât sânt de vulnerabil, admirați-mă pentru îndrăzneala de a o recunoaște! Or, suferința, dacă nu găsim în ea un minimum de forță, ne cere să fim măcar decenți, să n-o exhibăm. Dar acum lucrurile se schimbaseră. Dacă reușeam să mă simt vinovat însemna că nu eram încă în pericol. De aceea nu mă feream să mă judec. Stam pe nisip și eram bucuros pentru fiecare vină pe care mi-o găseam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pușcăria generalizată a anilor ’80 nu a existat. Ea este însă vie încă în mulți dintre noi. Poate de aceea ne comportăm ca niște deținuți stătuți care au scăpat de după gratii și își exercită libertatea violând, scuipând, producând deșeuri și exhibându-și resentimentele. Ca psiholog, ai putea să fii ceva mai simpatetic. Vocile publice și mai ales parlamentarii sunt oameni cu un dram de viitor, o plăcintă de prezent și un ocean de trecut. Adesea culpabil. Cu ce proiecte să empatizeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
care puține văzusem (eu în ’90 îi cumpăram băiatului meu banane, din ’92 îi cumpăram ananas și cam trei ani mă căram și cu Coca din West). Să nu mai spun de băuturi, de jusuri, de cristalele sub care se exhibau înghețate și torturi. Încă de când am văzut pâinea aceea cu nuci, alune, mac, susan, ca spuma și ca smoala, gâtul mi s-a strangulat. Am băut o seară întreagă apă minerală. Nu am putut să înghit nimic. Mi-era frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
noștri nu le-a scos nimeni din cap ideea că suntem slugi plecate și demne de dispreț. O femeie de-a lor fără văl este tratată mult mai rău ca o curviștină de duzină de la noi, o curviștină care se exhibă la prețuri mici. Nici ele nu mai știu pe ce lume trăiesc. Le-a sucit istoria în atâtea direcții. Comuniștii le-au trimis la școală, mujahedinii au bombardat-o, talibanii le-au interzis-o. Comuniștii le-au dat slujbe, mujahedinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cel puțin la exterior, În comportament, nici o urmă. Era interiorizată și deloc vulgară. Își făcea ca un elev conștiincios ,,treaba,,, primea resemnată banii, după care strecura În buzunarul fustei, și ieșea În ,,decor,, să se ofere următorului client, dar nu exhibându-și calitățile, ci concentrată În sine ca și când ar fi așteptat un vehicol pe care se temea să nu-l piardă. Nu după mult timp, Ben și-a dat seama că s-a Îndrăgostit nebunește de făptura asta subțirică, lucru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
aceeași tristețe Întipărită pe chip, În zona Gării de Nord, dar Ben, nu s-a mai apropiat de ea. O pândea noaptea, din mașină. Ea părea că nu-l vede. În fond cunoscuse mulți obsedați În meseria ei, care se masturbau, Își exhibau mădularul sau dădeau târcoale cu cine știe ce gânduri criminale. Erau momente când pânda era zadarnică și fata nu apărea sau se pierdea prin hățișul complicat al viciului. Pleca distrus, refuzând să accepte. O iubea și era conștient că, cel puțin pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Ducă-se dară pe unde va vrea și-l Îndeamnă acela! — Asta e greaca veche, nu? Nesuferită materie! Dar nu te sfătuiesc să Începi și acolo unde te duci cu veșnica ta Odisee! El zâmbește silit, Înciudat. De ce s-a exhibat În fața Christei, când o știe că este de lipsită de orice sensibilitate literară? — Serviciile secrete ale lui... Cum spui că Îl cheamă? Ce-o-ces-co? Ce nume imposibil, de altfel s-ar părea că și personajul ar fi la fel...! În fine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ceva mai mult decît o autohtonizare literară a spiritului șansonetismului francez. Un caz diferit, de epuizare ontologică a simbolismului, e ilustrat de către G. Bacovia, un captiv al periferiei: „poza” bacoviană, vizibilă deja în volumul Plumb (1916, editat de Ion Pillat), exhibă - pînă la caricatură - stereotipiile/convențiile curentului; limbajul alienării întîlnește „proza” denotativă, de notație a cotidianului pe linia unui expresionism genuin. În moduri diferite, atît Bacovia, cît și Minulescu exprimă „vîrsta” teatral-ironică a curentului (ilustrată în Franța de Jules Laforgue și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
frustrate, efectul de surpriză este căutat cu obstinație, iar caracterul masiv, finit, închis al „(capod)operei” - refuzat în favoarea formei deschise, a imperfecțiunii, fragmentarului, virtualului, a „proiectului” și „rezumatului”, a ciornei și schemei. Volume anunțate triumfal rămîn simple anunțuri. Convenția este exhibată ludic, în toată mecanica ei comică și stereotipă. Adeseori denudarea metatextuală a convenției sevește drept happy-end: „Jim plînse pierderea Monnei, iar ambasadorul nefiind decît o invenție a autorului roagă a nu se mai scrie despre el: istoricii i-au consacrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu subzistă, nici un punct de sprijin fix pentru o cunoaștere solidă. Or, potrivit acelei științe galileene a naturii care avea să bulverseze modul de gândire al omului european și să facă din el ceea ce este, continuă să fie posibil a exhiba, dincolo de relativitatea aparențelor sale subiective, o ființă adevărată a lumii, o lume în sine. Și aceasta în ciuda faptului că, în cunoașterea lumii, facem abstracție tocmai de calitățile sensibile și, în general, de tot ceea ce este tributar subiectivității, pentru a nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
la ele și avea experiența lor. Această posibilitate de a se raporta la obiecte, de a se depăși către ele pentru a le atinge este, în fenomenologia husserliană, intenționalitatea, care definește fondul conștiinței înseși, puterea sa de a arăta și exhiba, adică fenomenalitatea însăși. Este cât se poate de remarcabil faptul că în filozofiile care au pretins a respinge conceptele de conștiință sau de subiectivitate (sau în gândirea antică, care nu utiliza încă aceste concepte), acționează în mod tainic aceleași presupoziții
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
îi joacă aceeași festă. Nici un interior: nimic care să fie viu, care să poată vorbi în nume propriu, în numele a ceea ce încearcă, în numele a ceea ce este. Doar "lucruri", doar moarte: în proeminența lumii și în dezvăluirea sa extatică nu se exhibă și nu se expune decât veșnicul înainte, veșnicul în afară obiectul. Astfel, jocul unei cunoașteri care scoate din joc nu doar lumea-vieții, ci și, mult mai grav, viața însăși, adică ceea ce suntem, se arată dintru început încărcat de consecințe. Dacă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
revedea, verifica și constata oricât de des ar pofti: numerația unei formule de laborator. Însă această stăpânire a realității de care dispunem, această modalitate de a o constrânge, de a o determina să se dezgolească în fața noastră și să se exhibeze în ea însăși așa cum este ea, să spună ea însăși că datează din secolul al XI-lea, al XVII-lea sau al XIX-lea nu este doar cunoașterea noastră, ci o cunoaștere absolută, nu pentru că este desăvârșită, ci pentru că nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
raportare la o obiectivitate, în care singurul nostru comportament față de ființă, prin urmare, constă în a o aduce în această condiție care este și care trebuie să fie a sa: de a fi acolo în față și de a se exhiba în acest în față pentru a se dezvălui acolo în ființa sa proprie. Abordarea fizico-matematică determină ce percepem cu-adevărat din ființă și ce vrem de la ea, ce putem aștepta de la ea, ce este legitim să facem din ea. Ceea ce
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fi această estetică științifică? Va avea ea mijloacele, lăsând deoparte orice impresie subiectivă și, astfel, orice discurs asupra și în jurul operei de artă, de a pune în evidență un corpus de cunoștințe riguroase, pozitive? Va consta proiectul său în a exhiba într-o prezentare obiectivă explicită ceea ce nu va putea fi recunoscut și stabilit în mod absolut cert decât în interiorul acestui mod de prezentare și prin el? În așa fel încât tot ceea ce va ține de această ajungere la aparență făcută
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ceea ce suntem. Arta este reprezentarea vieții. Asta deoarece viața, prin esența sa și voința ființei sale celei mai intime, nu se expune niciodată, nici nu se dispune în Dimensionalul extatic al fenomenalității, adică în aparența unei lumi, ea nu poate exhiba în aceasta realitatea sa proprie, ci doar să se reprezinte în ea, sub forma unei reprezentări ireale, a unei "simple reprezentări". Iată de ce arta face apel la imaginație, care este facultatea de a-ți reprezenta un lucru în absența sa
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aceasta din urmă nu face niciodată din ea tema cercetării sale nu o împiedică să se înfăptuiască, iar această înfăptuire arată deja în ea însăși, în efectivitatea operației sale, că știința nu domină nicidecum totalitatea realului și nici nu o exhibă în integralitatea sa în câmpul obiectelor sale și teoriilor sale: ea a lăsat să-i scape ceva esențial, nimic altceva decât propriul său fundament. Dacă luăm în considerare cu mai multă atenție ceea ce știința nu ia niciodată în considerare fundamentul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]