725 matches
-
subiectul, trama, ci și structurile logice și convențiile dramaturgiei clasice: „O ultimă ipostază a tragicului în contemporaneitate, care nu poate fi ocolită, se datorează teatrului absurd sau al deriziunii, lui Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Arthur Adamov, socotiți autorii reprezentativi [...] Spre deosebire de existențialiști, în teatrul absurd nu există revoltă, nu există acțiunea personajului, nu aflăm posibilitatea unei opțiuni. Nu există conflict. Fatalitatea nu provoacă conflictul tragic, îi este consecința. [...] Fatalitatea ia locul timpului, îi anulează scurgerea. E veșnică. Veșnic este supliciul, moartea.“ (Justin
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
caracteristică este reliefată prin structurarea poeziei ca monolog liric ce urmărește fluxul unor stări de conștiință legate de apropierea sfârșitului și de sentimentele de solitudine, de inutilitate, de resemnată tristețe. 9. Ultimele șase versuri concentrează mesajul poeziei argheziene, evidențiind tema existențialistă a limitelor condiției umane. Discursul poetic, marcat de ambiguitatea specifică moderniștilor, se formulează ca monolog liric de factură elegiacă. Eul liric apare în ipostaza artistului izolat întrun spațiu psihic înalt, un „turn de fildeș“ interior. Simbolismul acestui teritoriu al tăcerii
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
engleză din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. Întâlnim nenumărate mărturii în acest sens în vaste teritorii ale literaturii filozofice. Aprecieri critice standard la adresa Tractatus-ului, care pot fi găsite în scrierile unor filozofi de orientare speculativă, existențialistă, marxistă sau neomarxistă din a doua jumătate a secolului trecut, pornesc de la presupunerea că lucrarea de tinerețe a lui Wittgenstein ar fi constituit punctul de plecare și de sprijin al empirismului logic.78 Dincolo de unele apropieri la suprafață, există deosebiri
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Statele WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 357 Unite. Este o asociere care a fost larg acceptată, atât de filozofii de orientare analitică, de cei care priveau cu simpatie această reorientare a filozofiei, cât și de cei mai înverșunați adversari ai ei, de la existențialiști la reprezentanții Școlii de la Frankfurt. Russell și Wittgenstein erau valorizați sau, dimpotrivă, criticați și respinși ca adversari ai metafizicii, ca empiriști, ca gânditori de orientare scientistă. Adică drept antemergători și inspiratori ai unui nou pozitivism, așa-numitul „pozitivism logic“. Membri
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Dar, în dialog, celălalt (interlocutorul) nu este mai bine înțeles decît se înțelege el pe sine, ci este înțeles oarecum altfel, fiindcă orice gîndire se înțelege cel mai bine pe sine, atunci cînd se află în interiorul locului său. Ca filozof existențialist, Heidegger 148 arată că existența omului în lume este sortită anonimatului, fiindcă el acționează la fel ca ceilalți și vorbește cum vorbesc ceilalți. În efortul de a evita depersonalizarea ar exista însă unele soluții, printre care și realizarea unei metafizici
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se mai poate împarte". Lui Hegel, dialectician al categoriilor, orientând finalmente spre "spiritul absolut", spre Idee ca expresie ultimă deasupra timpului legat de materie, i se dedică în Elegii interludiul Omul-fantă; în destinul acestuia, total contradictoriu, se recunosc, încifrate, motive existențialiste surdinizate: "Omul-fantă face înconjurul lumii / și există numai cât să ia cunoștință / de existență". Ori: El adulmecă existența / și ia naștere lăsându-se devorat de ea..." Dintr-o perspectivă ca aceasta, de realități psihofizice incongruente, omul-fantă (despicat, adică) e în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pe străzile orașului" dă curs tristeții. Locuim în tragic, moartea fiind consubstanțială vieții. "Cu fiecare zi pruncul nostru e mai aproape de moarte" (Copilul meu). Însă autorul Infernului nu invocă nicicând absurdul, reper fundamental la Jean Paul Sartre; în viziunea teoreticianului existențialist, ființa era "fără rațiune, fără cauză, fără necesitate" (L'Etre et le néant). Nu găsim la acest Ioan Alexandru depresiv ("Poate și acuma-s în pământ") linia sobră a lui Blaga. Expresia nu validează totdeauna ideea. Prozaisme, supărătoare prin insistență
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
mai răspicat un fel de filozofie în metafore (precedentul Blaga), poezia tinde spre absolut, dar cunoașterea indică o pierdere; unitatea Eului în derivă întârzie. Repliat asupră-și, meditativul își vorbește singur împresurat de Singurătatea colectivă, aceasta tot mai atroce; tezele existențialiștilor par să fi accentuat mai vechile dezolări ținând de spectacolul lumii. Degringolada din Ruinele poemului, ireversibilă, continuă sub aripa morții. "La rădăcinile mele stau claie peste grămadă șobolanii / iubirii, cu limbile mușcate, scârțâind / portița pe unde ieșiți voi / excitate: din
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și de absolut. 2.6. "MOARTEA OMULUI" ? Franța a dat lumii două categorii mari de filosofi : iluminiștii, enciclopediștii legați de revoluția franceză, raționaliștii și stîngiștii (Descartes, Diderot, Voltaire, Rousseau) și cei din a doua jumătate a secolului al XX-lea : existențialiști (Sartre, Malraux, Camus), dadaiști (Tzara), suprarealiști (Breton, Eluard, Deleuze, Foucault, Baudrillard) și noi fenomenologi (Henry, Bruckner, Glucksmann, Morin), tot stîngiști și nonconformiști. Există un termen grec care îi caracterizează și anume parresia, însemnînd sinceritate, vorbire deschisă, îndrăzneala de a spune
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
persoana în cauză evită situațiile sociale. dar poate că și mai ilustrativ exemplu este cel al individului suferind de „autofobie”, respectiv de teama de a fi, sau de a rămâne, singur cu el însuși — subiect predilect de analiză al filosofilor existențialiști. O puternică impresie de frustrare există și în „obsesiile impulsive”, care cuprind în contextul lor executarea unor acte neraționale, ridicole, pe care persoana respectivă le realizează contrar voinței sale, dar cu sentimentul inutilității lor (ex. bolnavii cu „nosofobii” își spală
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
îi spunea P. Janet). Altfel spus, persoana se găsește într-o stare de pericol iminent, pe care însă delimita, defini, sau înlătura. De aici și acea îngrijorare, sau acel sentiment al neputinței persoanei în cauză față de pericolul difuz anticipat. Filosofii existențialiști (ex. J.P. Sartre) vorbesc chiar de prezența la persoana anxioasă a unui sentiment al înstrăinării față de sine și față de lume. Acest sentiment ar fi determinat, spun ei, de conștiința faptului că omul este o ființă muritoare și, totodată, limitată în
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
totuși ea reprezintă, evident, o formă extrem de radicală de optimism acosmic, deoarece ființele omenești aparțin unei lumi mai Înalte și mai bune decît aceasta. Este tocmai aspectul pe care pare să-l sublinieze Hans Jonas cînd compară gnosticismul cu filozofia existențialistă, cea din urmă fiind o transformare destul de naiv-excesivă a pesimismului, din moment ce respinge principiul antropic, dar nu statuează nici o consubstanțialitate Între oameni și o lume mai bună. (Potrivit existențialismului, sîntem pur și simplu rătăciți Într-o lume În care nu ne
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
prelungire a acestuia; numai că a avut loc o inversare a polarității În regulile fundamentale de generare a miturilor și stărilor de spirit nihiliste (a se vedea capitolul 11). Această inversare de polaritate explică principala diferență dintre gnosticism și nihilismul existențialist: cel dintîi este optimist În exces, cel de-al doilea peste măsură de pesimist. NOTE 1. Numeroase definiții ale dualismului sînt date În lucrările lui Ugo Bianchi, de la prima ediție a cărții sale clasice Il Dualismo religioso. Saggio storico ed
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
distorsiuni a faptelor și a cronologiilor rămase moștenire de pe urma școlii germane de istorie a religiilor. Nu fără similitudini cu situația științei din secolul al XVII-lea, cercetarea asupra gnosticismului din prima jumătate a secolului nostru (cu excepția parțială a frumoasei analize existențialiste a lui Hans Jonas din Gnoza și spiritul Antichității tîrzii, volumul I, 1934) a fost dominată de două preocupări: 1. originile; 2. clasificarea. Un istoric al cercetărilor, pe care l-am Întreprins Într-o altă lucrare 7, nu intră În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
această perspectivă asupra lumii (atribuită de el doar gnosticismului, dar care este, de fapt, platonică În general) are cumva o „rădăcină existențială”; derivă ea oare dintr-o „experiență a lumii”? Aici răspunsul nostru diferă categoric de cel al marilor interpreți existențialiști ai Gnozei. Platonismul este un sistem de gîndire care pleacă de la premise simple. O dată ce asemenea premise intră În acțiune, sistemul continuă să producă soluții care nu cer nici o „experiență a lumii” prealabilă pentru a fi susținute și chiar apărate pînă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
greci, orficii, nu sîntem cu toții convinși că lumea aceasta e o vale a plîngerii. Nu putem spune că orficii au crezut mai dintîi acest lucru și apoi au născocit o povestire mitică spre a-l demonstra, cum ar prefera un existențialist ca Hans Jonas. Însă trebuie, cu siguranță, să confirmăm că mitul orficilor urmărește să-i convingă pe cei care Îl acceptă că lumea este o vale a plîngerii. În același fel, putem spune că mitul Sophiei nu derivă dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
modern pleacă de la un substitut puternic al transcendenței, credința În Rațiune, el va descoperi, mai devreme sau mai tîrziu, că nu există valoare dacă nu există un metasistem În cadrul căruia să se definească valoarea. Aceasta este experiența trăită de filozofii existențialiști și ea este, din nou, echivalentul specular al experienței dualiste, căci ambele recunosc necesitatea transcendenței; Însă dualismul o afirmă, iar existențialismul se plînge de totala ei absență. Un scriitor ca Albert Camus a utilizat În mod constant metafore dualiste gnostice
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
fundamentală este nihilismul modern. Marele poet din Recanati, Giacomo Leopardi (1798-1837), care Îi cerea, disperat, În 1833, lui Ahriman (Arimane), Făuritorul Lumii și „dăruitor al tuturor relelor”, să-i reteze firul vieții Înainte de a Împlini treizeci și cinci de ani, prefigurează filozofia existențialistă În măsura În care se arată dezolat de abisul nihilist ce stă la pîndă sub masca plăpîndă a Rațiunii. Pentru Leopardi, Rațiunea slujește doar la Înțelegerea esenței rele a Dumnezeului imanent, neputînd să-i Înfrîngă puterea. Dumnezeu poate fi Învins numai prin puterea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Vasile Sav, care, lucrând și la Direcția Presei, Își retrage din revistă propriile poeme introduse de colegii lui). În anii ’80, blocajul instituțional obligă la o rigidizare a comportamentelor și la o ofensivă deșănțată Împotriva temelor destabilizante, deci impure (religioase, existențialiste), Împotriva viziunilor și cuvintelor sumbre, neoexpresioniste 59 și, implicit, Împotriva tinerilor dornici de consacrare. Circumspecția deviată În instinct de supraviețuire și pasivitate mefientă transgresează limitele ideologice ale interdicției: se Întâmplă ca temele prohibite să atragă oprobiul asupra autorului 60, iar
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
Poziția aștrilor", E. P. L., 1967; "Călătoria de seară", E. P. L., 1968; "Imnuri către amurg", Editura Eminescu, 1970. Al. Piru îl consideră pe Dan Laurențiu un Bacovia în care intră "elemente noi de ultimă oră, de la beton și autobuz până la mizantropia existențialiștilor". 1 Motivul central al volumelor "Poziția aștrilor" (1967), "Călătoria de seară"(1968), "Imnuri către amurg" (1970), este condiția poetului, a precarității existenței lui în realitatea prozaică 2. Trimiteri se pot face și la M. Eminescu: "De plânge Demiurgos, doar el
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mișcare largă care cuprinde toate manifestările postromantice înscrise sub semnul unui „principiu de progres“ (E. Lovinescu). În proza veacului XX, modernismul se manifestă prin: - mutații în sfera problematicii (substituirea problematicii sociale și morale cu dome niul psihologicului și cu problematica existențialistă) - inovarea formulelor estetice, abandonarea tiparelor narative tradiționale (narațiu nea heterodiegetică, perspectiva omniscienței, structurarea cronologică a diegezei, construcția „logică“ a subiectului etc.); proza modernă cultivă introspecția și retrospecția, analiza conștientului și a zonelor abisale ale ființei (subconștientul, inconștientul) - canonul modernității: o
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
are însă caracter integrator, inserând și pauze descriptive ori secvențe dialogate/monologate. Criteriile de clasificare au în vedere un singur aspect din multitudinea celor care caracterizează un roman. Criteriul canonului estetic diferențiază romanul medieval de cel romantic, baroc, realist, naturalist, existențialist, modernist sau postmodernist, romanul eroic de cel exotic, fantastic, mitic, satiric, parodic, al absurdului, romanulparabolă, eseistic sau comportamentist, antiromanul etc., romanul de tip balzacian de romanul stendhalian, tolstoian, dostoievskian, proustian etc. Alte criterii sunt: formula compozițională (roman de tip memorialistic
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
subiectul, trama, ci și structurile logice și convențiile dramaturgiei clasice: „O ultimă ipostază a tragicului în contemporaneitate, care nu poate fi ocolită, se datorează teatrului absurd sau al deriziunii, lui Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Arthur Adamov, socotiți autorii reprezentativi [...] Spre deosebire de existențialiști, în teatrul absurd nu există revoltă, nu există acțiunea personajului, nu aflăm posibilitatea unei opțiuni. Nu există conflict. Fatalitatea nu provoacă conflictul tragic, îi este consecința. [...] Fatalitatea ia locul timpului, îi anulează scurgerea. E veșnică. Veșnic este supliciul, moartea.“ (Justin
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
caracteristică este reliefată prin structurarea poeziei ca monolog liric ce urmărește fluxul unor stări de conștiință legate de apropierea sfârșitului și de sentimentele de solitudine, de inutilitate, de resemnată tristețe. 9. Ultimele șase versuri concentrează mesajul poeziei argheziene, evidențiind tema existențialistă a limitelor condiției umane. Discursul poetic, marcat de ambiguitatea specifică moderniștilor, se formulează ca monolog liric de factură elegiacă. Eul liric apare în ipostaza artistului izolat întrun spațiu psihic înalt, un „turn de fildeș“ interior. Simbolismul acestui teritoriu al tăcerii
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
au încercat să-l citească, nu sunt atât problematizările sale de sorginte teoretic-istorică, nu sunt problemele pe care Foucault le analizează și le ridică pe un fond de cunoaștere istorică, ci însăși maniera sa de a filosofa dintr-o perspectivă existențialistă și fenomenologică, dandysmul său filosofic. În același timp, dandysmul scriptic foucauldian operează cu răspunsuri la propriile sale întrebări, dar și la întrebările altora, ale diverșilor autori contemporani, de la prieteni, persoane mai puțin cunoscute, până la gânditori precum Heidegger (1889-1976), Dumézil (1898-1986
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]