735 matches
-
traseu, tipologia învinșilor - constantă individualizatoare a prozei sale, pornită de la tipare sămănătoriste, înnobilată cu tușe caracteristice venind dinspre Maurice Barrès și Paul Bourget, trecută prin liberalismul retoric al psihanalizei și contaminată de „catastrofismul” lui Nikolai Berdeaev - evoluează modern, către soluții existențialiste. Fundalul prozei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea este orașul de provincie, locul în care eroi sadovenieni educați după precepte rurale clacau iremediabil, învinși de inadaptarea la universul urban, sau sfârșeau în mediocritate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
somaticului unei persoane de către psihicul altei persoane. Dacă am încerca să stabilim o clasificare succintă a acestui domeniu după criteriul orientării filosoficoepistemiologice, am deosebi: 1. psihoterapii de orientare volitivă; 2. psihoterapii de tip analitic; 3. psihoterapii comportamental cognitive; 4. psihoterapii existențialiste. În cadrul primei grupe, hipnoza ocupă un loc important, fiind definită, după Weitzenhoffer, ca o stare modificată a conștiinței, caracterizată printr-o deviație a experienței subiective sau a funcționării psihologice în raport cu anumite norme generale. Ca domenii sau arii de utilizare, acest
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
vieții acesteia se modifică fundamental, orientându-se către un alt registru, nou, diferit de modelul anterior. În urma unor ample studii psihologice, psihopatologice și psihoterapeutice, L. Binswanger a stabilit câteva forme fundamentale ale existenței umane, continuând o concepție antropologică de tip existențialist aplicată la psihologie și psihopatologie, reprezentată metoda analizei existențiale (Daseinsanalyse). Studii similare au fost întreprinse și de E. Minkowski și M. Manfredi. L. Binswanger distinge patru mari tipuri de bază ale existenței umane, de fapt tot atâtea „modele de viață
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
Voegelin nu înțelege acea realitate noumenală care a cucerit o bună parte din mințile secolului al XIX-lea, datorită contribuției lui Kant și Hegel, care reflectă o realitate existența dar incognoscibila. Dimpotrivă, premisa fundamentală în cazul de față este una existențialista și, în măsura în care se poate vorbi despre o dificultate majoră, atunci aceasta stă tocmai în faptul că subiectul politic nu se apleacă asupra realității. Această realitate nu doar că există (deci nu este o impresie sau un simplu fenomen), dar chiar
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
alerte ale acțiunii și chiar de a construi convingător o narațiune fluentă. O proză, totuși, destul de întârziată ca tendințe și finalitate față de preocupările epocii când a fost pusă în circulație, dar în care Mircea Eliade era înclinat să descopere nuanțe „existențialiste”, în pas cu moda. În 1981, tot multiplicate, B. și-a adunat între copertele unui volum, în colecția revistei „Drum” (Ciudad de Mexico), poemele din deceniul 1960-1970, sub titlul A doua poartă. Cartea se înfățișează ca un adevărat poem al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285947_a_287276]
-
ruși, Vossler, Spitzer, Auerbach, Damaso Alonso, I. A. Richards, Empson, Cleanth Brooks), formalismul organic (Croce, Gundolf, Valéry, T. S. Eliot, F. H. Leavis, J. C. Ransom, Allen Täte, Wimsatt), critica antropologică și mitică (Wilson Knight, Maud Botkin, Weelwright, Northrop Frye), existențialistă (J.-P. Sartre, Marcel Raymond, A. Béguin, G. Poulet, M. Blanchot, J. Hills Miller) și freudistă (Friedrich Clark Prescott, Herbert Read). Această enumerare, deși creionează toate direcțiile critice principale, este încă destul de arbitrară. Critica freudistă, de fapt psihoanalitică în sens
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
Miller) și freudistă (Friedrich Clark Prescott, Herbert Read). Această enumerare, deși creionează toate direcțiile critice principale, este încă destul de arbitrară. Critica freudistă, de fapt psihoanalitică în sens larg, nu cuprinde unele texte ale lui G. Bachelard și ale altora, critica existențialistă include teoreticieni de formație și orientare foarte diferită, aleși nejustificat aproape numai dintre francezi, iar orientările lingvistică și formalist organică nu sunt prea bine delimitate. Formaliștii ruși au avut destul de puține preocupări lingvistice, teoretizând, poate primii sistemul operei, omogenitatea și
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
misterul 574. Această temă a lumii ca text încifrat îi conduce spre același mod de a gândi sensul lumii. Nu mai este vorba de transcendența plină, pozitivă, ca în filosofia veche, nici de un vid de transcendență, ca în filosofia existențialistă și structuralism, ci de o transcendență slăbită, un sens incert, ce poate fi cuprins doar într-o formă negativă 575. Dialectica paradoxală fanic-criptic este definitorie pentru transcendent la ambii gânditori, fiind gândită aproape în aceeași termeni. Eliade spune că sacrul
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
acestuia fiind aceeași opoziție raționalism-antiraționalism de la începutul secolului al XX-lea680. În alte spații culturale, ideea iraționalității existenței era destul de frecventată, fiind prezentă la filosofii germani ai "vieții" (Friederich Nietzsche, Wilhelm Dilthey, Georg Simmel, Max Scheler sau Oswaldt Spengler), la filosofii existențialiști, la Nicolai Hartmann sau Émile Meyerson 681. Dintre aceștia, demersul lui Blaga seamănă oarecum cu cel al francezului Émile Meyerson. Detașându-se de optimismul raționalist scientist exagerat al epocii, dar și de iraționalismul bergsonian, Meyerson "a dezvoltat un raționalism critic
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
și de absolut. 2.6. "MOARTEA OMULUI" ? Franța a dat lumii două categorii mari de filosofi : iluminiștii, enciclopediștii legați de revoluția franceză, raționaliștii și stîngiștii (Descartes, Diderot, Voltaire, Rousseau) și cei din a doua jumătate a secolului al XX-lea : existențialiști (Sartre, Malraux, Camus), dadaiști (Tzara), suprarealiști (Breton, Eluard, Deleuze, Foucault, Baudrillard) și noi fenomenologi (Henry, Bruckner, Glucksmann, Morin), tot stîngiști și nonconformiști. Există un termen grec care îi caracterizează și anume parresia, însemnînd sinceritate, vorbire deschisă, îndrăzneala de a spune
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
În studiul Anton Holban sau Interogația ca destin (1983) U. reia și dezvoltă subiectul tezei de doctorat. De-a lungul celor șase capitole ( Anton Holban față cu critica și istoria literară, Confesiuni estetice travestite, Aspecte ale „medierii”. Deromantizarea romanului, Motive existențialiste. De la eu la non-eu, „Permanențe romantice”, În căutarea unui profil. Tehnici expresive) autoarea se străduiește să identifice în textul romanelor argumente plauzibile (riguroasa autoscopie a personajului-narator, cinismul percepțiilor, suferința de a trăi, tentația înstrăinării) pentru susținerea ideii conform căreia Anton
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290370_a_291699]
-
În căutarea unui profil. Tehnici expresive) autoarea se străduiește să identifice în textul romanelor argumente plauzibile (riguroasa autoscopie a personajului-narator, cinismul percepțiilor, suferința de a trăi, tentația înstrăinării) pentru susținerea ideii conform căreia Anton Holban trebuie privit ca un scriitor „existențialist avant la lettre”. Remarcând schema de concepție axată pe „concentrarea analitică disproporționat de mare spre interior în raport cu exteriorul”, U. sesizează totodată punctul de inserție a categoriei absurdului, acesta manifestându-se odată cu pătrunderea personajului-narator în „cercul vicios al interogațiilor și confruntărilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290370_a_291699]
-
fi în lume. În 1994 P. reunește în Limba păsărilor (Premiul Uniunii Scriitorilor) eseuri despre materializarea tipologică a devenirii limbajului. Structurile supuse analizei, în capitole despre idiomurile simbolice (psihanalitice, mitic-arhaice, picturale), idiomurile credinței (în mistica răsăriteană și în epicureismul disperării existențialiste), idiomurile formării (în funcționarea eficientă a exercițiului paidetic), idiomurile cerești (subiect din sfera angelologiei), depășesc regimul unei așteptate, însă mult prea limitate, dezbateri lingvistico-filosofice, prezentă, de altfel, în Introducere (Limba păsărilor. Însemnări pe marginea unui dialog platonician), lărgindu-și cadrul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288852_a_290181]
-
vor fi zdruncinate clasicismul și conformismul literar prin acei angry young men ale căror îndrăzneli inovatoare sînt contemporane cu cele ale generației beat de dincolo de Atlantic. La această dată, epicentrul inovației literare se deplasează din nou spre Franța, unde valul "existențialist" a cuprins tineri literați al căror succes se datorează aptitudinii lor de a exprima noile valori literare de vechile constrîngeri "Bună ziua tristețe" de Françoise Sagan apărut în 1954 și este mai ales reprezentată de "noul roman" (Alain Robbe-Grillet, Nathalie Sarraute
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
orientări mari dominau (abordarea psihodinamică, teoriile directive și cele centrate pe client), următorului deceniu a însemnat o explozie a unei multitudini de alte teorii: rațional-emotive (A. Ellis), comportamentale (Bandura, Wolpe), relaționale (W. Glasser), gestaltiste (F. Perls), analiza tranzacțională (Berne), abordările existențialiste (Frankl, Arbuckle). Dezvoltarea teoretică la o asemenea scară a fost posibilă și datorită cererii sociale fără precedent. Măsurile legislative legate de proiectul "Great Society" al președintelui Johnson au dus la înființarea unei rețele naționale de centre de sănătate mintală, care
by ANDREEA SZILAGYI [Corola-publishinghouse/Science/994_a_2502]
-
la îndemână a unor instrumente adecvate sesizării specificul diferențelor între moștenirea spirituală apuseană și spiritualitatea bizantinilor. În acest mod apare tot mai limpede faptul că temele care erau mereu prezente în meditația bizantină se regăsesc pe coordonate apropiate în preocupările existențialiste a omului vremurilor din urmă. În bună parte acest lucru se datorează situației că, din secolul al XIV-lea, când Bizanțul a încetat să mai reprezinte un spațiu cultural activ, și până în zorii veacului XX, speculația filosofică a apusului a
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
empiric al relației între persoană și natură, trăit de existența omenească unitară, ca diferență ontologică între existență și esență, ca identitate naturală și alteritate existențială”1. În plus, Yannaras insistă pe ideea unei asceze a libertății, ca semn al atitudinii existențialiste răsăritene. Și John Meyendorff consideră că tradiția răsăriteană se găsește sub semnul existențialismului. În analiza sa făcută disputei hesychaste, Meyendorff consideră că adevăratul spirit bizantin, cel susținut de Grigorie Palama, se găsește sub semnul personalismului existențial, în timp ce formula susținută Varlaam
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
Nietzsche le vor resemantiza energetic și dionisiac, ele intrând ulterior, prin antifrază, în recuzita modernismului negativ al secolului al XX-lea, pentru a se exprima prin "țipătul" lui Munch, angoasa lui Kafka, teama de a fi "aruncat în lume" a existențialiștilor sau absurdul lui Camus. Dincolo de aceste expresii să spunem, esențializante ale primitivismului angoasant, originar, Occidentul a mai trăit una, care i-a traversat evoluția de la un capăt la celălalt: e vorba de "teroarea istoriei", așa cum o numea Mircea Eliade, izvorâtă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Or, nu este așa: o rapidă răsfoire a câtorva romane românești din perioada 1965-75 (pentru a nu merge mai departe...) indică faptul că tema a continuat să înflorească și în ceaușism, estompată fiind așa cum era de așteptat de agonia romanului existențialist și de canonizarea compensativă a romanului social și de atitudine. Astfel, romanul Doamna străină, apariție ciudată, al lui Laurențiu Fulga (1968) reia tema îngemănării dintre sexual și thanatic în timpul războiului, "femeia în roșu" a cărei legendă circulă prin tranșee stârnind
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
și pentru el o adevărată obsesie. Și nu trebuie neglijată, pe de altă parte, nici atmosfera românească a deceniului al treilea, marcată - nu numai în interiorul avangardei - de căutarea „autenticității”, a „experienței”, a „trăirii” ori a „aventurii”, pe un fundal european existențialist (de la Kierkegaard și Nietzsche, la Bergson sau Lev Șestov). Când încearcă, așadar, să definească poemul, Voronca o face întotdeauna în termeni existențiali. Dacă afirmase - într-o notă la eseul A doua lumină - că: „Poemul nu «trebuie» să fie nimic”, fusese
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Cartea apare ca o serie nesfîrșită de "epifanii spirituale" (creionate estetic, pesemne, după același model joyceian). În interiorul lor, myst-ul (eroul care se inițiază: Miller însuși) descoperă sensul vital al libertății individuale. "Plecarea" devine, ca atare, o nevoie existențială și, totodată, existențialistă. Primăvara neagră ilustrează (chiar și la nivelul unei ideologii implicite!) principiul asumării acestei libertăți. Parisul este fundalul (mai degrabă liric decît epic!) al entuziasmului inițiatic auctorial. Personajele care interacționează cu naratorul-autor descind dintr-un fel de realism magic sud-american, adaptat
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
dacă s-ar afirma despre Primăvara ... că inaugurează o tradiție în Europa (iată, alături de T.S. Eliot, Henry James și Ezra Pound, Henry Miller ar putea fi considerat al patrulea scriitor american "deschizător de drumuri" în literatura bătrînului continent) tradiția romanului "existențialist", care, ulterior, măcar prin Jean Paul Sartre, va cunoaște dezvoltări exemplare. "Existenția lismul" lui Miller se rezumă totuși spre deosebire de cel al ilustrului său continuator la trăirea libertății și mai puțin la teoretizarea ei. Dacă Sartre încearcă "să înțeleagă" și "să
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
pauline e mai ales apropiată de alte trei elemente: libertatea (opusă robiei), duhul (opus literei) și bucuria (opusă întristării). Câtuși de puțin de fapte categorice, semne univoce și fenomene vizuale imperative. Credința se identifică, așadar, cu ceea ce Pascal, Kierkegaard și existențialiștii aveau să numească risc, pariu, aventură; Andre Gide, act gratuit; Henri Bremond, poezie pură. Un act nemotivat!"37. Toate predicile cuprinse în volumul Dăruind vei dobândi impresionează prin profunzime, originalitate, vervă, astfel încât este foarte greu să spui despre una sau
by Adrian Vasile SABĂU [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
a mărturisi în Crezul Ortodox ce-i aparține următoarele: Dau puțină importanță filosofiei, argumentelor istorice, moralismului, estetismului și erudiției, care toate nu-s de o ființă cu dreapta credință liberă, nemotivată, pascaliană. Nu-mi fac iluzii, i-am citit pe existențialiști, dar nici nu văd totul numai în negru, știu că lumea e neunitară și surprinzătoare, că totul în bine ca și în rău se poate petrece în cuprinsul ei"17. IV.5. Document despre o "istorie nefericită" "...competiția între memorie
by Adrian Vasile SABĂU [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
Crezul ortodox din Dăruind vei dobândi? R.D.M.: Ambele sunt excepționale. Tema aceasta, a credinței, e pentru el tema centrală; o abordează într-o manieră evident kierkegaardiană. De fapt el are, cred, o anumită simpatie pentru existențialism, mai cu seama pentru existențialiștii francezi. Dacă e să revenim însă la teologie, l-aș plasa ca teolog, desigur nu ca teolog profesionist, creator de sisteme, pentru că el nu era așa ceva... A.S.: Nici măcar în critica literară... R.D.M.: Da, el refuza sistemul, făcând și o critică
by Adrian Vasile SABĂU [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]