406 matches
-
I Panzer. În timpul acelei zile, Nicholson a vorbit la telefon de mai multe ori cu responsabilii Ministerului de război, raportând evoluția luptelor. War Office se pare că a înțeles că apărătorii Calaisului nu pot face foarte mult pentru sprijinirea Corpului Expediționar Britanic și, mai mult chiar, orașul nu putea fi apărat cu succes nici dacă lui Nicholson îi erau trimise întăriri. Nicholson a fost informat că fusese hotărâtă „în principiu” evacuarea brigăzii sale. Din păcate, Nicholson a primit și multe informații
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
Royal Navy și a bombardierelor RAF, dar lipsa unui sistem de comunicații de încredere limita mult eficiența bombardamentelor navale și aeriene. Târziu în seara acelei zile, Guderian a primit ordinul de oprire a atacului peste râul Aa împotriva spatelui Corpului Expediționar Britanic. Cum ordinul venea direct de Adolf Hitler, Guderian, care se remarcase până atunci prin ignorarea ordinelor superiorilor săi, a trebuit să se supună. Deși ordinul sublinia că orașul Calais urma să „fie lăsat pe seama Luftwaffe”, cucerirea lui s-a
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
de oameni căzuți în cele trei zile de lupte grele. La o zi după pierderea Calaisului, britanicii au început evacuarea personalului militar de zona Dunkerque. Unii istorici militari consideră că rezistența de la Calais a fost de ajutor pentru salvarea Corpului Expediționar Britanic, care nu a fost astfel capturat. Pe de altă parte, Guderian a negat tot timpul o asemenea ipoteză, considerând că britanicii au scăpat în principal doar datorită ordinului expres dat de Hitler pe 23 mai pentru încetarea înaintării, generalul
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
British Expeditionary Force (BEF, "Corpul Expediționar Britanic") a fost forța armată britanică din timpul primei faze a celei de-a doua conflagrații mondiale din Europa. Corpul Expediționar Britanic s-a aflat sub comanda generalului John Vereker (Lord Gort) și a reprezentat aproximativ 10% din totalul forțelor
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
British Expeditionary Force (BEF, "Corpul Expediționar Britanic") a fost forța armată britanică din timpul primei faze a celei de-a doua conflagrații mondiale din Europa. Corpul Expediționar Britanic s-a aflat sub comanda generalului John Vereker (Lord Gort) și a reprezentat aproximativ 10% din totalul forțelor aliate. Organizarea BEF a început în 1938, odată cu creșterea pericolului de război în Europa, după anexarea de către Germania Nazistă a Austriei
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
forțele britanice erau insuficiente în cazul izbucnirii unui conflict în septembrie 1938. În schimb, premierul Neville Chamberlain a declarat în urma unei interpelări în Camera Comunelor de pe 28 noiembrie 1938 că nu există nici un angajament al britanicilor pentru trimiterea unei forțe expediționare în Franța. Ministrerul de război estima în 1938 că regatul are sub arme 230.000 de soldați ai armatei regulate cu 183.000 de rezerviști, iar Armata teritorială numără 270.000 de oameni - un total de 683.000 de oameni
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
230.000 de soldați ai armatei regulate cu 183.000 de rezerviști, iar Armata teritorială numără 270.000 de oameni - un total de 683.000 de oameni. Ca urmare a invadării Poloniei de către Germania Nazistă de pe 1 septembrie 1939, Forța Expediționară Britanică a fost trimisă la jumătea aceleiași luni să ocupe poziții la frontiera franco-belgiană. Amplasarea primului val al BEF s-a închiat pe 11 octombrie 1939, când în Franța fuseseră desfășurați 158.000 de militari. Secretarul de stat pentru apărare
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
serie de ofițeri de rang înalt, printre care Erich von Manstein, Heinz Guderian sau Karl Dönitz, au considerat că neordonarea în timp util de către Înaltul comandament german a unei ofensive puternice la Dunkerque, care ar fi dus la eliminarea Forței Expediționare Britanice, a fost una dintre cele mai mari greșeli ale germanilor de pe frontul de vest. După începerea evacuării de la Dunkerque, atenția lui Churchill și a Marelui Stat Major a fost înderptată spre unitățile care fuseseră izolate în sud de înaintarea
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
în care apărare franceză ceda presiunii atacului, să creeze o „redută” în peninsula Bretania. Generalul Alan Brooke a fost rechemat la Londra pe 29 mai, fiind numit la comanda trupelor din sud, care au fost cunoscute ca a doua Forță Expediționară Britanică. În plus față de aceste forțe care se aflau deja în Franța sau care erau în deplasare către prozițiile din sud, Brooke a cerut ca Divizia a 3-a mecanizată a lui Montgomery, care se reîntorsese de la Dunkerque, să fie
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
Gheorghe Mărdărescu. "Comandantul șef al Armatelor Aliate din Orient<br>" Motivația: "Șeful Misiunii Militare Franceze în România<br>" Motivația: "Comandantul suprem al Armatei Franceze<br>" "Comandantul Armatei 3 italiene<br>" "Șeful Statului Major General al Armatei Italiei<br>" "Comandantul Forțelor Expediționare Americane în Europa<br>" "Comandantul Forței Expediționare Britanice<br>" "Înalt Comisar al Guvernului Britanic și comandant la Armatei Britanice din Egipt<br>" "Comandant Suprem al Forțelor Aliate din Franța<br>" "Comandant Suprem al Armatei Franceze<br>" "Comandantul „Marii Flote” a
Ofițeri decorați cu ordinul „Mihai Viteazul” în Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/333915_a_335244]
-
din Orient<br>" Motivația: "Șeful Misiunii Militare Franceze în România<br>" Motivația: "Comandantul suprem al Armatei Franceze<br>" "Comandantul Armatei 3 italiene<br>" "Șeful Statului Major General al Armatei Italiei<br>" "Comandantul Forțelor Expediționare Americane în Europa<br>" "Comandantul Forței Expediționare Britanice<br>" "Înalt Comisar al Guvernului Britanic și comandant la Armatei Britanice din Egipt<br>" "Comandant Suprem al Forțelor Aliate din Franța<br>" "Comandant Suprem al Armatei Franceze<br>" "Comandantul „Marii Flote” a Imperiului Britanic<br>" "Șef al Statului Major
Ofițeri decorați cu ordinul „Mihai Viteazul” în Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/333915_a_335244]
-
ca "Unternehmen Gelb" - Planul Galben, sau ca Planul Manstein, a fost declanșată în vestul Europei pe 10 mai 1940. Campania centrală reprezentată de luptele din Franța s-a încheiat cu înfrângerea forțelor aliate și distrugerea principalelor forțe terestre franceze. Corpul Expediționar Britanic a putut să fie evacuat în timpul luptelor de la Dunkerque, dar "Wehrmachtul" a reușit să ocupe Parisul pe 14 iunie și, mai apoi aproape ⅔ din teritoriul național francez. Franța a capitulat pe 25 iunie 1940. După ce puterile Europei Occidentale continentale
Adlertag () [Corola-website/Science/333891_a_335220]
-
15-17 mai au eșuat datorită necoordonării și confuziei. După cinci zile de la cucerirea podurilor, germanii au atins malurile Canalului Mâncii. Victoria de la Sedan a asigurat atingerea obiectivului operațional al "Fall Gelb" - încercuirea celor mai puternice armate aliate, inclusiv a Corpului Expediționar Britanic. Bătăliile care au urmat au distrus restul armatei terestre franceze și au alungat forțele britanice de pe continent, care a avut ca rezultat capitularea Franței din iunie 1940. Pe 10 mai 1940, "Wehrmacht" a invadat Luxemburgul, Olanda și Belgia. Înaintarea
Bătălia de la Sedan (1940) () [Corola-website/Science/333854_a_335183]
-
cele din urmă în această campanie. Înaintarea spre Canalul Mânecii avea să prindă în încercuire aproximativ 1.700.000 de soldați aliați. Mai mult, forțele aliate au fost expulzate pentru următorii ani din Europa Occidentală. Din fericire pentru Aliați, grosul Corpului Expediționar Britanic a putut fi evacuat prin portul Dunkerque în timpul așa-numitei Operațiuni „Dynamo”. Germanii aveau să fie învingători în Bătălia de la Dunkerque, aliații fiind obligați să părăsească pe continent o mare cantitate de echipament, dar au eșuat, în circustanțe controversate
Bătălia de la Sedan (1940) () [Corola-website/Science/333854_a_335183]
-
important a venit din partea căpitanului Bill Pritchard din cadrul Corpului Geniștilor Regali care, în perioada interbelică, lucrase ca stagiar în șatierele navale ale companiei GWR și al cărui tată a fost căpitanul docurilor din Cardiff. În 1940, în timp ce activa în cadrul Corpului Expediționar Britanic din Franța, a avut ca sarcină să cerceteze procedeele prin care puteau fi distruse porturile franceze mai înainte ca acestea să fie capturate de germani. unul dintre porturile pe care le-a studiat a fost și St Nazaire. Pritchard
Raidul de la St Nazaire () [Corola-website/Science/333953_a_335282]
-
în posesia Cupei Pershing, trofeul pus în joc de Federația Română de Rugby începând cu anul 2014, între echipele României și a Statelor Unite ale Americii în amintirea partidei disputate la Olimpiada Militară, ''Jocurile InterAliate', organizată în 1919 de comandantul șef al Forței Expediționare Americane, generalul John Joseph Pershing, pentru a marca sfârșitul Primului Război Mondial. Trofeul se află în posesia ''vulturilor'', care câștigaseră, în urmă cu doi ani, la București, cu 27-17. Partida de sâmbătă a consemnat și un nou record, Vlaicu devenind cel mai
Rugby: România a învins SUA. Mirel Palada: A fost frumos () [Corola-website/Journalistic/105241_a_106533]
-
nou să obțină victorii tactice în perioada 14-15 mai. La final, deși a suferit pierderi importante, Armata I Franceză a reușit să se retragă, reușind să întâzie la Lille înaintarea "Wehrmachtului". Rezistența francezilor la Lille a asigurat răgazul necesar Corpului Expediționar Britanic pentru organizarea evacuării de la Dunkerque („Operațiunea Dybamo”). Comandantul suprem aliat, generalul Maurice Gamelin, a ordonat Grupului I de armată comandat de generalul Gaston Billotte și celei mai puternice armate, Armata I franceză comandată de generalul Georges Blanchard (în rândurile
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
Toate aceste manevre trebuia să atragă cele mai moderne și puternice forțe aliate și rezervele acestora spre nord, departe de atacul principal german prin zona munților Ardeni. Reușita acestui plan ar fi dus la separarea Armatei I franceze, a Corpului Expediționar Britanic și a belgienilor de restul trupelor aliate printr-o înaintarea rapidă a coloanelor germane spre canalul Mânecii și încercuirea lor. Această acțiune trebuia să mascheze intențiile principale ale germanilor, să izoleze forțele aliate din nord, care să nu poată
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
a acestora, precum și de asigurare a finanțării operațiunilor. În acest scop, a fost trimisă de către Guvernul României o Comisie Militară, care a ajuns în estul Siberiei în aprilie 1920. În luna mai a ajuns și Legiunea - aflată în ariergarda corpului expediționar, la Vladivostok. În lunile mai, iunie și august 3 eșaloane - primele 2 conținând majoritatea efectivului rămas (aproximativ 2.500 de militari ai Legiunii), au fost îmbarcate spre țară și au fost primite cu onoruri în România întregită. Până la încheierea sarcinii
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
contactul cu trupele japoneze. Situația importantului contingent de prizonieri transilvăneni și bucovineni proveniți din armata austro-ungară aflați pe teritoriul rus sub raportul juridic al aflării lor în respectivul spațiu geografic, diferea în funcție de statutul lor: fie înrolați în Legiune alături de Corpul expediționar aliat, fie - cei mai mulți aflați în continuare ca prizonieri, suportând toate consecințele statutului în cauză. România în contextul intrării în compunerea ei a noilor provincii (Transilvania, Bucovina, Basarabia, Maramureș și Banat), în anul 1919 a preluat repatrierea tuturor acestora - atât a
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
un total de circa 23.000-24.00 de persoane, din care au fost peste 20.500 de ardeleni, 2.400 de bucovineni și câteva sute de persoane - membri ai familiilor de ofițeri, basarabeni, precum și alții. Generalul Janin care comanda forța expediționară aliată antibolșevică din Siberia a estimat în martie 1919, un număr de 10.000 de prizonieri de origine română încă prezenți în arealul siberian (incluzându-i și pe cei înrolați în "Legiunea Română"). Cifra luată în calcul de către Guvernul Român
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
organizarea unui Stat Major propriu care să-l ajute în acțiune și a trecut serviciile sanitar, de intendență și cultural ale "Legiunii" în subordine directă. Transportată în cinci eșaloane feroviare și două trenuri blindate, Legiunea continua să formeze ariergarda corpului expediționar și a ajuns la Vladivostok pe 18 mai 1920. Aceasta s-a întâmplat în pofida unor manevre de întârziere coordonate de cehi - care controlau traficul feroviar în sector și care au oprit eșaloanele în stația feroviară Pogranicinaia (la jumătatea distanței dintre
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
a II-a. Un atac surpriză lansat pe 8 septembrie de Armata a V-a Franceză a generalului Franchet D ' Esperey (care-l înlocuise pe Lanrezac) împotriva Armatei a II-a a lui Bülow a mărit breșa pe care Corpul Expediționar Britanic a căutat să o exploateze. Von Kluck i-a telegrafiat lui von Moltke, în noaptea de 8 septembrie, spunându-i că o victorie decisivă va avea loc în ziua următoare. În schimb, pe 9 septembrie, un reprezentant al Comandamentului
Alexander von Kluck () [Corola-website/Science/336642_a_337971]
-
moment von Kluck reușise să-și depășească cea mai mare parte a problemelor cu care se confrunta. Ian Senior respinge ca un „mit” pretenția din istoria oficială germană că von Kluck ar fi triumfat pe 9 septembrie. În fapt Corpul Expediționar Britanic trecuse deja Marna, iar atacul lui Quast împotriva Armatei a VI-a a lui Maunoury eșuase, sugerându-se că acest lucru poate fi motivul pentru care Kluck a evitat întâlnirea directă cu Hentsch. Germanii s-au retras în ordine
Alexander von Kluck () [Corola-website/Science/336642_a_337971]
-
după executarea unor zboruri de recunoaștere pe care le-a ordonat. Browning nu a apreciat la adevărata valoare aceste informații și a ordonat medicului șef să îl trimită pe Urquhart în concediu medical. De fapt, SHAEF (Cartierul general al Forțelor Expediționare Aliate) știa că la Arnhem se aflau aproape în mod sigur două divizii Panzer, dar a preferat să ignore acest fapt. Eliberarea orașului Antwerp de pe 4 septembrie a provocat panică în rândul trupelor de rezervă din Olanda - așa numita „Marțea
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]