424 matches
-
fiind ,,denumite" sau ,,semnificate" de cuvinte. Relația care leagă cuvintele de referenții lor poartă numele de referință. Un cuvânt este neautonom din punct de vedere referențial: îi putem atașa un referent decât dacă apelăm la un text concret, lingvistic sau extralingvistic. Atunci când precizarea referentului se face prin mijloace extralingvistice, cuvântul funcționează ca un ,,deictic" (de exemplu: dacă un elev spune ,, Acela este profesorul meu" și arată cu degetul arătător spre el, conferă termenului acela un referent printr-o procedură extralingvistică). În
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
leagă cuvintele de referenții lor poartă numele de referință. Un cuvânt este neautonom din punct de vedere referențial: îi putem atașa un referent decât dacă apelăm la un text concret, lingvistic sau extralingvistic. Atunci când precizarea referentului se face prin mijloace extralingvistice, cuvântul funcționează ca un ,,deictic" (de exemplu: dacă un elev spune ,, Acela este profesorul meu" și arată cu degetul arătător spre el, conferă termenului acela un referent printr-o procedură extralingvistică). În cazul pronumelor ,,eu", ,,tu" care sunt deictice, nu
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
sau extralingvistic. Atunci când precizarea referentului se face prin mijloace extralingvistice, cuvântul funcționează ca un ,,deictic" (de exemplu: dacă un elev spune ,, Acela este profesorul meu" și arată cu degetul arătător spre el, conferă termenului acela un referent printr-o procedură extralingvistică). În cazul pronumelor ,,eu", ,,tu" care sunt deictice, nu mai avem nevoie de gesturi. Identificarea referentului unui pronume personal constituie numai un caz particular de deixis. După Mihai Dinu (2004), există și alte manifestări ale deixisului: • deixis spațial: prin folosirea
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
fi detașat de contextul situației sale deoarece, Împreună, ele formează un Întreg, din punct de vedere semantic, unic și irepetabil. Alterarea acestei relații indestructibile nu Înseamnă altceva decât Îndepărtarea de semnificația reală a enunțului, care este strict dependentă de factori extralingvistici: „O propoziție, rostită În viața reală, nu este niciodată ruptă de situația În care a fost enunțată. Doarece fiecare propoziție rostită de o ființă umană are scopul și funcția de a exprima un anumit gând sau sentiment existent la momentul
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
din semnificația cuvintelor). Pentru a explica un astfel de demers interpretativ de identificare a implicaturilor conversaționale, filosoful englez, pentru prima dată În istoria cercetării procesului de interpretare/Înțelegere a enunțurilor, pune la temelia acestui act, În mod explicit, un principiu extralingvistic, universal, de natură socială (legat de practica socială) pe care Îl numește principiul cooperării. Întregul demers interpretativ are ca punct de plecare, ca premisă fundamentală, faptul că, În procesul de comunicare, fiecare participant, urmărind să-și atingă anumite scopuri, acceptă
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
scopuri, acceptă să respecte, În mod tacit, anumite reguli: „Intervenția ta În conversație trebuie să fie conformă cu scopul sau direcția acceptată de desfășurare a schimbului verbal la momentul intervenției” (traducerea mea). Acest principiu este privit ca o instanță psihologică, extralingvistică la care este trimisă semnificația literală pentru a fi judecată. Pentru a cuantifica cât mai exact această confruntare dintre lingvistic și extralingvistic, principiul general al cooperării a fost concretizat În binecunoscutele patru maxime: de cantitate (spune doar cât trebuie, nu
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
de desfășurare a schimbului verbal la momentul intervenției” (traducerea mea). Acest principiu este privit ca o instanță psihologică, extralingvistică la care este trimisă semnificația literală pentru a fi judecată. Pentru a cuantifica cât mai exact această confruntare dintre lingvistic și extralingvistic, principiul general al cooperării a fost concretizat În binecunoscutele patru maxime: de cantitate (spune doar cât trebuie, nu mai mult, dar nici mai puțin decât este cerut de context), de calitate (spune doar ceea crezi că este adevărat), de relație
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
limbii Într-o excelentă lucrare consacrată stilurilor funcționale ale limbii române, profesorul ieșean D. Irimia (1995) amintește celebra clasificare a funcțiilor limbii, datorată lui Roman Jakobson: a) funcția referențială, numită și cognitivă sau denotativă, ce are În vedere realitatea obiectivă, extralingvistică, față de care emițătorul Își manifestă o atitudine rece, neutră; b) funcția expresivă sau emotivă, care se manifestă prin exprimarea din partea emițătorului a unei atitudini afective față de realitatea extralingvistică; c) funcția conativă, care se aseamănă cu funcția expresivă, deosebindu-se de
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
referențială, numită și cognitivă sau denotativă, ce are În vedere realitatea obiectivă, extralingvistică, față de care emițătorul Își manifestă o atitudine rece, neutră; b) funcția expresivă sau emotivă, care se manifestă prin exprimarea din partea emițătorului a unei atitudini afective față de realitatea extralingvistică; c) funcția conativă, care se aseamănă cu funcția expresivă, deosebindu-se de aceasta prin faptul că emițătorul dorește să-l implice pe receptor În actul lingvistic; În același timp, emițătorul Își exprimă o anumită atitudine față de receptor; d) funcția metalingvistică
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
conținut ce se segmentează în mai multe semnificații, ele produc la nivelul limbii polisemia, iar, la nivelul vorbirii, polivalența, aceasta raportîndu-se pe de o parte la semnificația limbii (manifestată ca o entitate funcțională) și, pe de altă parte, la cunoașterea extralingvistică prin desemnare (Bezeichnung) și fiind dependentă de determinările contextuale. Nivelul limbii și nivelul vorbirii acționează ca formă abstractă (mentală) și ca formă actualizată și instanțializată nu numai în cazul lexicului, ci și în acela al fonologiei, morfologiei și sintaxei, încît
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
realiza un model al modului cum devine fenomen lingvistic cunoașterea despre realitate, lingvistul Peter S c h i f k o60 nu are totuși în vedere conceptul (sau noțiunea), deoarece pe traseul de la realitate la semnificant, este imaginat un domeniu extralingvistic cu trei paliere de existență care nu-l vizează: clasele de denotate (obiecte denumite) considerate extensional, clasele de denotate considerate intensional (din punctul de vedere al conținutului)61 și noemele (care ar putea fi echivalate cu notele corespunzătoare trăsăturilor obiectelor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
iar nu și la nivelul conștiinței vorbitorului. În același timp, se poate observa că aceste corespondențe se realizează numai la nivel intensiv, ele lipsind între clasele de denotate și semnificant, lucru explicabil, de altfel, dar nefiind nici reportate din nivelul extralingvistic în cel lingvistic, ca și cum semnificatul nu s-ar aplica și el la obiectele cuprinse în clasa denumită. Pe de altă parte, Schifko nu specifică dacă semnificatul corespunde sau nu conceptului sau dacă este identic cu el, așa cum lasă să se
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în general 109. De aceea, funcția metalingvistică servește pentru a situa semnul în contextul în care capătă valoare comunicativă. Limbajele specializate ale limbii literare au proprietatea de a folosi, în anumite împrejurări, mijloacele lingvistice nu numai pentru raportarea la realități extralingvistice (naturale sau raționale), ci și la realități ce aparțin înseși limbii, recurgînd astfel la metalimbaj. Dar, dacă toate limbajele specializate pot apela uneori la metalimbă (prin definiții, prin glosări, prin parafrazări, prin explicații), există un domeniu cognitiv în cadrul căruia limba
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
manifestă gîndirea constatatoare, iar în cel de-al doilea gîndirea operativă. Cuvintele presupun activitatea gîndirii prin cunoaștere și denominație, stabilind relația dintre nume și obiecte sau dintre semnificant (o formă și imaginea ei acustică) și referent (un element al lumii extralingvistice), iar unitățile sintactice sînt reflexul proceselor logice, care conduc la realizarea judecăților și a raționamentelor. Aceste procese sînt destul de stabile din punct de vedere structural și, de aceea, unitățile sintactice sînt și ele stabile, păstrîn du-și funcțiile chiar și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de limbă implicat cel mai mult în nominație și, în același timp, cel mai intens marcat de aspectele cognitiv (cunoașterea obiectelor) și emotiv (reflectarea propriilor trăiri și atitudini în raport cu obiectele sau cu numele lor), precum și de valențele atribuite prin nivelul extralingvistic (desemnarea, relația cu obiectele) și prin cel intralingvistic (semnificația, statutul din limbă, relația cu alte elemente ale limbii)313. Din acest motiv, din perspectiva substantivului se clădește axa sintagmatică a discursului prin relațiile lui cu alte elemente ale limbii care
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
rang din punctul de vedere al abstractizării. Astfel, cele care realizează semnificarea obiectelor, proceselor, calităților etc., privite ca realități concrete, prin intermediul semnificației (care este structurarea lingvistică a conținutului și corespunde noțiunii sau conceptului) și trimit, prin urmare, la entități sensibile, extralingvistice și extralogice, alcătuiesc latura primară a limbii și sînt, după G. I v ă n e s c u, nume substantive 367, deoarece au ca referință elementele substanțiale ale lumii sau manifestările acestor elemente. O altă categorie de nume semnifică
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
expresii, Wittgenstein desemnează elemente constitutive ale sintaxei logice a limbajului, și anume acele elemente pentru care stau numele. Ishiguro apreciază că deși pentru Wittgenstein obiectele nu sunt entități care ar exista în afara gândirii, ele sunt, ca semnificații ale numelor, entități „extralingvistice“, dar nu și independente de limbaj. Autoarea atrage atenția asupra unui pasaj dintr-o însemnare a lui Wittgenstein din 23 mai 1915: „Dar și asta pare să fie sigur, că noi nu deducem existența obiectelor simple din existența anumitor obiecte
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
modurile posibile ale operei; 3) codurile normative construite de o școală literară, ansamblu de reguli practice a căror aplicare devine obligatorie". Relația dintre poietică/ poetică este aproximată ca fiind cea dintre nivelul lui "a face" (în greaca veche: poiein), nivel extralingvistic, și nivelul lui "a spune despre a face", nivel lingvistic. Specificitatea mesajului (operei artistice), urmînd îndeaproape terminologia propusă de Valéry, are trei nivele: "1) nivelul producerii operei; 2) nivelul operei ca atare, ca obiect produs spre a fi consumat; 3
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
semantic al vocabularului și combaterea exprimării agramate. Îndrumarea sinceră, sugestivă, atitudinea optimistă și afirmativă a logopedului creează empatia cu subiectul, ceea ce duce spre înregistrarea progresului și la obținerea succesului, principal mijloc terapeutic. Se apelează la imitare, la procedee relaționale și extralingvistice, la cât mai multe procedee concret-senzoriale pentru a-l impresiona sugestiv și a-l determina să urmeze exercițiile în mod conștientizat. Activitatea în grup este indicată mai ales în etapa de consolidare, care poate induce emulație pozitivă de la caz la
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
produce, să prezintă compatibilitate sau adecvare intra-discursivă (coeziune, coerență, consistență); această situație poate fi surprinsă prin sintagma „intenționalitatea lingvistică” a locutorului. În capitolul al treilea investigăm conceptul de referențialitate, acea dimensiune a limbajului prin care acesta trimite la lumea extralingvistică sau, mai bine zis, prin care interlocutorii se raportează la lume în practica discursivă. Asumăm modelul triadic al semnului lingvistic, redat în triunghiul semantic al lui Ogden și Richards, și concepția fregeană despre sens și semnificație (referință). Atunci când producem o
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
locutorul, adresându-se interlocutorului, pune în circulație un discurs care spune ceva despre lume, discursul fiind o “tensiune în raport cu celălalt și în raport cu lumea” (Rovența Frumusani, 1995:157). Referențialitatea este, așadar, acea dimensiune a limbajului prin care acesta trimite la lumea extralingvistică sau prin care interlocutorii se raportează la lume în practica discursivă. Cu alte cuvinte, prin dimensiunea sa referențială, limbajul prezintă un “angajament ontologic”. Cu privire la latura semantică a limbajului, s au impus două școli de gândire. Una este școala structuralistă, ce
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
Richards (cf. Tullio de Mauro, 1978:172). Modelul saussurian mai mult maschează decât elimină lumea reală din ecuația lingvistică, căci ce înseamnă semnificatul sau conceptul dacă nu o abstractizare și o generalizare a lucrurilor și stărilor de lucruri ale lumii extralingvistice. Plecăm, însă, ca premisă de lucru, de la modelul triadic al limbajului, în care referențialitatea este caracteristica limbajului de a trimite sau de a se referi la lume. Într-o practică discursivă sau situație de comunicare, receptorului îi este oarecum suficient
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
altceva decât folosire, întrebuințare (a cuvintelor și enunțurilor). Oprindu-ne asupra termenului context, observăm că acesta, întâlnindu-se la mai multe niveluri, putem vorbi, mai degrabă, de contexte. Dihotomia cea mai relevantă este, credem, aceea dintre contextul lingvistic și cel extralingvistic. Contextul lingvistic este definit ca „parte a unui enunț (sau părți ale enunțului) care precedă și / sau urmează unitatea lingvistică supusă analizei și care îi condiționează prezența, forma sau funcția” (Bidu-Vrânceanu, 1997:133) sau „vecinătatea strict lingvistică a unui element
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
ajută ca, reintegrând cuvântul sau enunțul în suita discursivă de unde am decupat-o, să-i determinăm sensul și referința cu care sunt utilizate într-o anumită situație de comunicare. Contextul lingvistic este un context al enunțului ca produs, pe când contextul extralingvistic, de care vom vorbi mai jos, este, mai degrabă, un context al enunțării ca proces productiv. Contextul extralingvistic mai este cunoscut și drept context situațional sau situația enunțării. El constituie ansamblul factorilor extralingvistici ce exercită o influență asupra sensului și
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
referința cu care sunt utilizate într-o anumită situație de comunicare. Contextul lingvistic este un context al enunțului ca produs, pe când contextul extralingvistic, de care vom vorbi mai jos, este, mai degrabă, un context al enunțării ca proces productiv. Contextul extralingvistic mai este cunoscut și drept context situațional sau situația enunțării. El constituie ansamblul factorilor extralingvistici ce exercită o influență asupra sensului și referinței unei unități lingvistice, cu alte cuvinte „trăsăturile mediate și specifice ale unei situații sociale sau ale unui
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]